Ce nu va place in Biserica?

[blue_sky]

Ii admir pe cei care pot sa ignore imperfectiunile si sa se concentreze exclusiv asupra slujbei. Este o treapta la care n-am ajuns (inca).

[Marius22]

În prealabil postat de PuiMicGeorgiana

Corect merg la biserica sa fiu doar eu si Dumnezeu atat.

Si eu imi doream ca la biserica sa ma pot bucura personal, in chip tainic, de Dumnezeu, pana cand am ajuns sa neglijez prezenta celorlalti.

Priveam mai degraba la neputintele lor, dupa caz, la faptul ca vorbeau, ca erau neatenti, imbracati necuviincios, parfumati in exces, machiati strident etc. Neglijam astfel, atat sensul profund al prezentei lor in biserica, cat si sensul prezentei mele.

Un parinte mi-a spus apoi ca nu trebuie sa vad in toti acestia o piedica intre mine si Dumnezeu in timpul slujbelor. Din contra, Biserica este chip al Imparatiei, iar Imparatia inseamna comuniune. In biserica, la sfintele slujbe, fiecare cauta sa se faca partas acestei comuniuni, fiecare insa cu neputintele sale.

Hristos ne da tuturor sansa de a ne intoarce de la biserica "mai indreptati la casele noastre". Noi trebuie sa tinem seama ca acordand la randul nostru aceasta sansa celorlati, ne-o acordam mai ales noua insine.

[glykys]

În prealabil postat de Marius22

î

Un parinte mi-a spus apoi ca nu trebuie sa vad in toti acestia o piedica intre mine si Dumnezeu in timpul slujbelor. Din contra, Biserica este chip al Imparatiei, iar Imparatia inseamna comuniune. In biserica, la sfintele slujbe, fiecare cauta sa se faca partas acestei comuniuni, fiecare insa cu neputintele sale.

Hristos ne da tuturor sansa de a ne intoarce de la biserica "mai indreptati la casele noastre". Noi trebuie sa tinem seama ca acordand la randul nostru aceasta sansa celorlati, ne-o acordam mai ales noua insine.

Ce frumos spus!
Asa este, comuniunea in Biserica se face in rugaciune, in felul in care fiecare din cei prezenti se impartaseste de harul Sfantului Duh! Nu asa, ca merg cu omul din biserica la o cafea sau la o actiune caritabila - adica sunt bune si aceste actiuni, dar nu in asta sta comuniunea.

Eu merg intr-o biserica unde peste 80 la suta, daca nu si mai mult, din credinciosi sunt persoanele trecute de varsta de 60 de ani. La inceput, mi se pareau asa certarete si nelalocul lor, le vedeam ca se imbulzeau peste tot, cantau peste dascal, faceau observatii tuturor, se trezeau vorbind in timpul slujbei, o baba din fundul bisericii chiar mai atipeste pe scaun si cand se trezeste, tipa, indiferent de momentul slujbei: "Amiiiin!", alta racneste cand o apuca, fiind bolnava... Nu intelegeam deloc de ce bunicii mele ii placea asa de mult aici, ca doar intraseram in biserici cu oameni mai civilizati.

Ei, si de la o vreme, nu mi se mai pareau aceste babute necivilizate. Nu-i vorba, ca ele nu s-au schimbat deloc, se imbulzesc in continuare si se iau la harta, dar s-a schimbat perceptia mea asupra lor. In timp, am invatat sa le accept, sa le privesc partile bune (spre exemplu, cele mai multe sunt foarte evlavioase, le trece repede supararea, cea bolnava care racneste este foarte rusinata dupa ce ii trece criza, cea care atipeste pe scaun, dupa ce da pomelnicul, ii imbratiseaza si isi cere iertare de la toti din biserica pe langa care trece, spunand ca este batrana si nu mai stie cat o mai duce - adica lucruri pe care eu nu le vedeam inainte, ce, eu auzeam numai "Amiiiin" in cele mai nepotrivite momente).

M-am invatat cu ele si le accept asa cum sunt, chiar le simt lipsa, cand sunt in alta biserica. M-am dus la un hram la o biserica din centru si inainte de predica, la momentul in care se impartaseau preotii, s-au cantat colinde. Ma intreaba o doamna din spate (foarte civilizata, nu se foise deloc, nu se miscase, nu ma imbrancise, nimic): "S-a terminat slujba? Ca acum sunt colinde..." Pai babutele mele nu ar fi putut sa intrebe niciodata asa ceva, ca sunt foarte vigilente la tot ce misca, se vede si se aude.

Imi zice de 1 ianuarie o babuta: "Eu te iubesc pe tine". Poftim, nu stie cum ma cheama, nu stie unde stau, nu stie nimic depsre mine, doar ca vin la biserica si ca m-am nimerit de cateva ori langa ea - tin minte ca intr-una din aceste dati m-a rugat sa ii scriu o rugaciune, cu litere mari, sa o invete si ea, ca nu stie carte. Atata tot.

Si nu e de mirare ca adesea ii simt pe acesti oameni - pe care nu ii vad decat vreo doua ore duminica in biserica, cei mai multi dintre ei cu care poate ca nu am schimbat niciodata nici un cuvant si despre care nu stiu nimic altceva decat ca vin la biserica la care ma duc eu - mult mai apropiati sufleteste decat prieteni, colegi, oameni cu care petrec destule ore si despre care stiu cate in luna si in stele. Dar, fireste, la inceput nu era asa.

Anul acesta, la predica de Sf. Dumitru, Patriarhul a spus, printre multe altele, un cuvant care mie mi s-a parut extraordinar si pe care l-am tinut minte: fiind impresionat de multimea pelerinilor, in ciuda conditiilor nefavorabile, dar si de daruirea acestora, de faptul ca, in mijlocul acelor cozi uriase, se infiripau prietenii, ca oamenii se incurajau si se alinau unii pe altii, PF a spus ca aceasta este lucrarea sfintilor, ca ei sunt cei care fac din oameni necunoscuti prieteni.


Dar iata cum mi-au luat degetele pe tastatura pe dinafara, cand, de fapt, tot ceea ce doream era sa va impartasesc un articol despre comuniunea in biserica:
http://www.crestinortodox.ro/dogmati...nii-69020.html

[MariS_]

În prealabil postat de glykys

Ce frumos spus!
Asa este, comuniunea in Biserica se face in rugaciune, in felul in care fiecare din cei prezenti se impartaseste de harul Sfantului Duh! Nu asa, ca merg cu omul din biserica la o cafea sau la o actiune caritabila - adica sunt bune si aceste actiuni, dar nu in asta sta comuniunea.

Eu merg intr-o biserica unde peste 80 la suta, daca nu si mai mult, din credinciosi sunt persoanele trecute de varsta de 60 de ani. La inceput, mi se pareau asa certarete si nelalocul lor, le vedeam ca se imbulzeau peste tot, cantau peste dascal, faceau observatii tuturor, se trezeau vorbind in timpul slujbei, o baba din fundul bisericii chiar mai atipeste pe scaun si cand se trezeste, tipa, indiferent de momentul slujbei: "Amiiiin!", alta racneste cand o apuca, fiind bolnava... Nu intelegeam deloc de ce bunicii mele ii placea asa de mult aici, ca doar intraseram in biserici cu oameni mai civilizati.

Ei, si de la o vreme, nu mi se mai pareau aceste babute necivilizate. Nu-i vorba, ca ele nu s-au schimbat deloc, se imbulzesc in continuare si se iau la harta, dar s-a schimbat perceptia mea asupra lor. In timp, am invatat sa le accept, sa le privesc partile bune (spre exemplu, cele mai multe sunt foarte evlavioase, le trece repede supararea, cea bolnava care racneste este foarte rusinata dupa ce ii trece criza, cea care atipeste pe scaun, dupa ce da pomelnicul, ii imbratiseaza si isi cere iertare de la toti din biserica pe langa care trece, spunand ca este batrana si nu mai stie cat o mai duce - adica lucruri pe care eu nu le vedeam inainte, ce, eu auzeam numai "Amiiiin" in cele mai nepotrivite momente).

M-am invatat cu ele si le accept asa cum sunt, chiar le simt lipsa, cand sunt in alta biserica. M-am dus la un hram la o biserica din centru si inainte de predica, la momentul in care se impartaseau preotii, s-au cantat colinde. Ma intreaba o doamna din spate (foarte civilizata, nu se foise deloc, nu se miscase, nu ma imbrancise, nimic): "S-a terminat slujba? Ca acum sunt colinde..." Pai babutele mele nu ar fi putut sa intrebe niciodata asa ceva, ca sunt foarte vigilente la tot ce misca, se vede si se aude.

Imi zice de 1 ianuarie o babuta: "Eu te iubesc pe tine". Poftim, nu stie cum ma cheama, nu stie unde stau, nu stie nimic depsre mine, doar ca vin la biserica si ca m-am nimerit de cateva ori langa ea - tin minte ca intr-una din aceste dati m-a rugat sa ii scriu o rugaciune, cu litere mari, sa o invete si ea, ca nu stie carte. Atata tot.

Si nu e de mirare ca adesea ii simt pe acesti oameni - pe care nu ii vad decat vreo doua ore duminica in biserica, cei mai multi dintre ei cu care poate ca nu am schimbat niciodata nici un cuvant si despre care nu stiu nimic altceva decat ca vin la biserica la care ma duc eu - mult mai apropiati sufleteste decat prieteni, colegi, oameni cu care petrec destule ore si despre care stiu cate in luna si in stele. Dar, fireste, la inceput nu era asa.

Anul acesta, la predica de Sf. Dumitru, Patriarhul a spus, printre multe altele, un cuvant care mie mi s-a parut extraordinar si pe care l-am tinut minte: fiind impresionat de multimea pelerinilor, in ciuda conditiilor nefavorabile, dar si de daruirea acestora, de faptul ca, in mijlocul acelor cozi uriase, se infiripau prietenii, ca oamenii se incurajau si se alinau unii pe altii, PF a spus ca aceasta este lucrarea sfintilor, ca ei sunt cei care fac din oameni necunoscuti prieteni.


Dar iata cum mi-au luat degetele pe tastatura pe dinafara, cand, de fapt, tot ceea ce doream era sa va impartasesc un articol despre comuniunea in biserica:
http://www.crestinortodox.ro/dogmati...nii-69020.html

Frumos, foarte frumos post. Cine nu e capabil sa se "uneasca" cu omul de langa el, nu e capabil sa se "uneasca" nici cu Dumnezeu, desi el se crede deja unit!
Har, smerenie si jertfa de sine.

[George.m]

Nu-i deloc folositor ca in vremea slujbelor sa avem inima vamesului. Poate ca, din nefericire, de prea multe multe ori, ma surprind a fi inconjurat de "vamesi" - neatenti, galagiosi, certareti, mandrii, agasanti, pizmasi...
Ei bine, sunt convins ca, in acele clipe, cand toti acesti vamesi ma deranjeaza, rugaciunea mea este fariseica.

Bine ar fi ca ceea ce ne deranjeaza in biserica sa fie fariseismul propriu, care ne determina sa ne socotim a fi incercuiti de "vamesi".

MANTUITORUL FACE SEMNUL SATANIC in pictura murala de la Catedrala Mantuirii Neamului? Ideea a fost a PS Sofronie, cel apropiat de monofiziti si care a sfintit Agheasma Mare impreuna cu catolicii …

[Erethorn]

În prealabil postat de antoniap

MANTUITORUL FACE SEMNUL SATANIC in pictura murala de la Catedrala Mantuirii Neamului? Ideea a fost a PS Sofronie, cel apropiat de monofiziti si care a sfintit Agheasma Mare impreuna cu catolicii …

Oh, dar nu articolul în sine este interesant.... Adică, articolul are cantităţi relativ imunde de paranoia; DAR !!! dar ! citiţi comentariile !

Abia acolo începe să apară, în întreaga ei splendoare, paranoia anticreştină.

Ce părere aveţi, spre exemplu, despre un aş zis creştin care spune următoarele lucruri despre Patriarhul Bisericii sale:

draga delia daca nu ai fi neteda pe creier ar fi foarte bine . o fi patriarh …dar cand apare unul ca sorin frunza -verde(MASON ) si spune ca DANIEL VA FI NOUL PATRIARH ..CU 30 DE ZILE inainte de alegerile noului patriarh mie unul mi se pare mai mult decat grav ….asa revino la realitate si nu mai dormi

[Mihnea Dragomir]

Bănuiesc că asemenea articlieri şi acoliţii lor sunt cei care văd în crucea inversată care marchează scaunul papal un simbol satanist, în loc să vadă crucea pe care a fost răstignit Petru. Exerciţiu de imaginaţie: cam ce credeţi că fac asemenea oameni care văd satanism peste tot când le trece o pisică neagră prin faţă ?

Scuzati ignoranta explicabila dar in imagine mai este si Apostolul Andrei(in dreapta)despre care se spune ca si el face semnul coarnelor.Eu nu imi dau seama,pare ca are mana deschisa,dar nu vad semnul.Probabil am orbul gainilor dar chiar nu imi dau seama.Am intrat pe site-ul de unde era luata imaginea,ca sa vad daca nu au o imagine mai mare si era plin de cranii plus indemnul ,,Moarte lumii noastre".Cred ca voi prinde timpurile apocaliptice.

[Raoul]

Nu ne mai mira nimic la Daniel:

http://www.youtube.com/watch?v=DfZTMCR0yDY

Cat despre Sf. Apostol Andrei,intr-adevar,nici eu nu vad ce semn ar face.