Poezii de Pasti

[laurastifter]

Hristos a înviat!
M-am gândit ca, în acest topic, să postăm poezii duhovniceşti despre Învierea Domnului. :)
Ce credeţi, este o idee interesantă?

Voi începe cu o poezie deosebit de impresionantă a lui Nichifor Crainic.

Doamne ajută!

Nichifor Crainic - Noaptea Invierii

[COLOR=#422817]Din spuma de visini rasare conacul
Sub nemarginitul safir instelat.
Aprins de-asteptare, pandeste buimacul
Strangandu-si toporul sub bratu-ncordat.

Troianul de floare l-ascunde ca norul
Ce-ar sta sa se sparga in trasnet cumplit.
Din sange rachiul, din minte amorul
Strapung cu duhoare vazduhu-nflorit.

E noaptea-nvierii. Tresalta faptura;
Tamaie e-n codri si smirna-n gradini,
Spre marea minune se-nalta natura
Cu ierburi si arbori schimbati in lumini.

Un clopot rasuna, raspund celelalte,
Talazuri rotind in eter,
Se umplu se vuiet tacerile-nalte
Si sufletul lumii se suie spre cer.

Buimacul injura paruta zabava
Cu care crestinii se duc spre altar
Pur, crinul credintei se leagana-n slava
Sa-l miruie roua cerescului har.

Conacul e singur. Ai casei plecara.
Zavoarele astazi pe usi nu se pun,
Deschisa e poarta oricarui de-afara.
In noaptea-nvierii tot omul e bun.

Acasa ramane bunica oloaga.
Iisus inviatul luceste-n iatac.
Batrana-n fotoliu, sub candeli, se roaga
Cand intra navala talharul buimac.

Alaturi e lada crezuta cu-o suma
Ce face un diavol din omul marunt,
El strange toporul de parca-l sugruma
Smuncindu-l in aer salbatic si crunt.

Batrana se uita la el fara frica
Cu chipu-n vapae de candeli nimbat,
Ea crede ca omul o cruce ridica
Si glasul ei canta: “Hristos a-nviat!”

Ce calda blandete, ce miere cereasca
E-n glasul batranei ca omu-a-mpietrit?
Se narui bratul ce vru sa loveasca,
Toporul ii cade cu zgomot icnit.

Se misca naluca Iisus in icoana
Si-nvaluie-n aur tacutul iatac,
Podeaua rasuna de stranie zvoana
De parca-n adancuri ar geme un drac.
Atat a fost totul. Acum se framanta
Ca noru-ntre vanturi de nord si de sud;
Cu mintea trezita si-asupra-si rasfranta,
Se vede deodata nemernic si crud.

Cu spaima zareste, surprinse-n trezie,
Duhanii de bezna ce-n suflet s-ascund
Precum intr-o apa cand e stravezie
Vascoase jivine tarandu-se-n fund.

Sub bolta-nstelata, ce sta-n sarbatoare,
Pamantul se-ntinde smaltat ca un pres,
Tot omul lumina, tot pomul o floare,
Doar el, panguritul, se simte un les.

Batrana-l priveste de parca-l rasfata,
Straina cu totul de zbuciumul lui;
Ea pare bunica lui insusi de fata
Ca-n vremea cand, frged, era doar un pui.

Mergea impreuna cu sfanta batrana
In nopti ca si asta la Domnu Hristos,
Radeau ghioceii in chita din mana
Si inima floare s-o duca prinos.

O, glasuri de clopot si ropot de toaca,
Odrasla de inger ramasa-napoi,
Cascada de munte cazuta-n baltoaca,
Zapada de suflet topita-n noroi !

Zdrobit ingenunche si geme: “Iertare,
Iertare, iertare” , cu grai sugrumat.
Batrana-l priveste cu-adanca mirare,
Iar glasul ei canta: “Hristos a-nviat!"[/COLOR]

[costel]

Va-ntreb pe cine plangeti,
copile din Sion,
Si pentru cine-aduceti in
vasul vechi arome,
De jalea cui vesmantul si l-a
cernit Salome
Si plansul pentru cine
rasuna in Chedron?
Cand miezul alb al zilei in
umbre s-a-nvelit
Si-n templul sfant cu zgomot
s-a rupt catapeteasma
Sub Cruce, prohodirea de
ce-si varsa mireasma
Din ochii arsi de lacrimi,
din trupul istovit?
De ce sa-i strangeti bratul
cu patima la san?
Si giulgiul nou, copile, de
ce-l rositi in jale?
Si va raniti genunchii in
pietrele din cale
Si pentru cine-aprindeti
faclii de dor pagan?
Priviti spre cer, surioare.
Cu trupul preacurat.
Mai alb ca painea jertfei
din sfintele altare,
Mai alb decat potirul cu
binecuvantare,
El sta in tronul slavei, de
slava-nconjurat.
Din palma Lui nu curge
siroi de sange greu,
Ci vinul bucuriei din vesnic
sfanta cina.
Din coasta Lui tasneste
izvorul de lumina,
Menit pe veci sa faca din
om un Dumnezeu.
Nu-L ungeti cu miresme pe
Cel de-a pururi viu
Si nu-L culcati, fecioare, in
giulgiu, sub piatra rece,
Caci iadul plin de flacari
nu va putea sa sece
Izvorul de viata ce curge
prin pustiu.
Va-ntreb pe cine plangeti,
copile din Sion,
Si pentru cine-aduceti in
vasul vechi arome,
De jalea cui vesmantul si l-a
cernit Salome,
Si plansul pentru cine
rasuna in Chedron?
Gatiti-va mai bine cu sfinte
bucurii
In alb vesmant de raze si-n
flori de fericire,
Gatiti-va cu crinii ce-au
dat Buna-Vestire
Si-n aur de iubire topiti
podoabe vii.
Pe harfe de lumina cantati
cu vers de foc,
In glas de alaute si-n sunet
de chimvale.
Din suflete, faclie
aprindeti-i in cale,
Ca-n veci lumina lumii
scapa de sub obroc.
In imn de biruinta, copile
din Sion,
Gatiti pentru-nviere in
vasul vechi arome,
Vesmant de sarbatoare
sa-mbrace azi Salome
Si stih de bucurie rasune
in Chedron.
Zorica Latcu

[Mihailc]

Învierea

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morţii rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul stravechii evanghelii.
C-un muc în mâini moşneagul cu barba ca zăpada,
Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă,
Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă,
Căa de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada.
O muzică adâncă şi plină de blândeţe
Pătrunde tânguioasa puternicile bolţi;
„Pieirea, Doamne Sfinte, căzu în orice colţ,
Înveninând pre însuşi izvorul de vieţe.
Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioasă
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg".
Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
Şi negrul întuneric se sperie de şoapte,
Douăsprezece pasuri răsună, miez de noapte,
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie,
Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
"Cântari şi laude’nălţăm,
Noi, Ţie Unuia,
Primindu-L cu psalme şi ramuri
Plecaţi-vă neamuri,
Cântând Aleluia!
Christos a înviat din morţi,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!"
(Mihai Eminescu)

[laurastifter]

Christos a înviat - (Alexandru Vlahuţă)

Şi-au tremurat stăpânii lumii
La glasul blândului profet
Şi-un dusman au văzut în fiul
Dulgherului din Nazaret!

El n-a venit să răzvrătească
Nu vrea pieirea nimănui;
Desculţ, pe jos, colinda lumea
Şi mulţi hulesc în urma lui.

Şi mulţi cu pietre îl alungă
Şi râd de el ca de-un smintit:
Iisus zâmbeşte tuturora-
Atotputernic şi smerit!

El orbilor le da lumina,
Şi muţilor le dă cuvânt,
Pe cei infirmi îi întăreşte,
Pe morţi îi scoală din mormânt.

Şi tuturor de o potrivă.
Împarte darul lui ceresc-
Şi celor care cred într-însul,
Şi celor ce-l batjocoresc.

Urască-l cei fără de lege...
Ce-i pasă lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea
Şi înfrăţirea tuturor.

Din toată lumea asupriţii
În jurul lui s-au grămădit
Şi-n vijeliile de patimi
La glasul lui au amuţit:

"Fiţi blânzi cu cei ce vă insultă,
Iertaţi pe cei ce vă lovesc,
Iubiţi pe cei ce-n contra voastră
Cu vrăjmăşie se pornesc"...

II

Cât bine, câtă fericire,
Şi câtă dragoste-ai adus!
Şi oamenii drept răsplătire
Pe cruce-ntre tâlhari te-au pus.

Au râs şi te-au scuipat în faţă
Din spini cununa ţi-au făcut,
Şi în deşarta lor trufie
Stăpâni desuprã-ţi s-au crezut...

Aduceţi piatra cea mai mare
Mormântul să-i acoperiţi
Chemaţi sutaşii cei mai ageri,
Şi străji de noapte rânduiţi...

III

S-au veselit necredincioşii
C-au pus luminii stăvilar,
Dar ea s-a întărit în focul
Durerilor de la Calvar,

Şi valurile-i neoprite
Peste pamant se împânzesc,
Ducând dreptate şi iubire
Şi pace-n neamul omenesc.

Voi toţi, ce-aţi plâns în întuneric
Şi nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră-ngenunchere
Sculaţi... Christos a Înviat!

[laurastifter]

[SIZE=3][COLOR=#000000][COLOR=#993333] Imn al Invierii[/COLOR]
[COLOR=#993333] [/COLOR]
[COLOR=#993333] de Valeriu Gafencu[/COLOR]
[COLOR=#993333] [/COLOR]
[COLOR=#993333] Va cheama Domnul slavei la lumina,
Va cheama mucenicii-n vesnicii,
Fortificati biserica crestina
Cu pietre vii zidite-n temelii.

Sa creasca-n inimile voastre
Un om nascut din nou armonios,
Pe sufletele voastre sa se-mplante
Pecetea Domnului Iisus Hristos.

Un clopot tainic miezul noptii bate
Si Iisus coboara pe pamant;
Din piepturile noastre-nsangerate
Rasuna Imnul Invierii sfant.

Veniti crestini, luati lumina
Cu sufletul smerit, purificat;
Veniti flamanzi, gustati din cina,
E nunta Fiului de Imparat.[/COLOR]
[COLOR=#993333][/COLOR]
[COLOR=#993333][/COLOR]
[COLOR=#993333][/COLOR]
[COLOR=#993333][/COLOR]
[COLOR=#993333][/COLOR]

[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#000000]
[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#000000]



[/COLOR][/SIZE]

[laurastifter]

[COLOR=#993333]Sonet[/COLOR]
[COLOR=#993333] [/COLOR]
[COLOR=#993333] de Alexandru Vlahuta[/COLOR]
[SIZE=2][COLOR=#993333] [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=2][COLOR=#993333]Din nou coboară-Te-ntre noi, Isuse
Căci iarăşi turma Ta e rătăcită
Şi iar se-ntinde noaptea cea cumplită
A vechii uri, de Tine-atunci răpuse. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=2][COLOR=#993333] [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=2][COLOR=#993333]De-abia se mai zăreşte ca prin sită,
A mântuirii stea. Dar cât de sus e!
Se îndepărtează parcă... Cine spuse
Căci stingerea ni-i singura ursită? [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=2][COLOR=#993333] [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=2][COLOR=#993333]O, vino, iubitorule de oameni,
În sufletul bătrânei lumi să sameni
Din nou credinţa cea nemuritoare.. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=2][COLOR=#993333] [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=2][COLOR=#993333]Cunoaşte-L vom? Pleca-vom fruntea oare
Când întinzându-Şi mâinile amândouă
Asupră-ne, va zice: ”Pace vouă!"?[/COLOR][/SIZE]

[laurastifter]

O poezie minunată, pe care am găsit-o acum mai mult timp, pe blogul lui Cristian Stavriu:

La cina cea de taina, in camera de sus,
Inconjurat de-apostoli, S-a asezat Iisus.
Se revarsa din sfesnic o galbena lumina
Pe azimile calde, pe mielul fara vina.
Era placut prilejul. Si toate pregatite.
Dar, vai, uitase gazda o sluga a trimite:
Un rob sau o copila, ca dup-a vremii lege
Cureaua de pe glezne pe rand sa le-o dezlege,
Sa le aline talpa de colbul de pe drum.
Si-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
Se intrebau in cuget: cum vor sedea la ruga?
Sau cine isi va pune stergarul cel de sluga?
O, iata-i cum se-ncrunta privind cu tulburare
Cand vasele cu apa, cand praful pe picioare.
Si Duhul ii intreaba cu soapta lui usoara:
- N-ai vrea sa-ti pui tu, Petre, stergarul asta seara?
- Chiar eu? Nu sade bine, eu doar sunt mai batran.
- Dar tu? Tu, cel mai tanar? – Eu stau langa Stapan…
- Dar tu? intreaba Duhul acuma pe Andrei.
- Chiar eu? Sunt cel din urma la Domnul, dintre ei?
- Dar tu, ce doar tii punga? Eu am facut de-ajuns:
Am cumparat merinde si mielul l-am strapuns.
- Tu, Toma, nu vrei sa fii tu oare cel ce spala?
- Sunt trist!… se lupta-n mine o umbra de-ndoiala.
- Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu?… Dar tu…
Si-n fiecare cuget raspunsul a fost: NU!
Atunci lasandu-Si braul si haina intr-un ungher,
S-a ridicat Stapanul cel coborat din cer
Si-a-nfasurat stergarul, S-a aplecat usor
Sa-Si spele ucenicii, ca rob al tuturor.
De-atunci pe apa vremii, atatia ani s-au dus!
Si-acum a cata oara, Se-aseaza iar Iisus
Prin Duhul Sfant sa-ntrebe pe cei ce-L inconjoara:
- N-ai vrea sa-ti pui tu Gheorghe, stergarul asta seara?
Tu sora Marioara, tu Mircea, tu Mihai?
Frumos va fi odata acolo sus in rai!
Dar azi sunt mii de treburi… Necazul greu se curma.
Nu vrei, in lumea asta, sa fii tu cel din urma?
E bun un vas de cinste, dar trebuie si-un ciob!
Nu vrei sa fii tu, frate, al fratilor tai rob?
Sunt rani neingrijite, sunt flacari ce se sting,
Batiste-n care lacrimi in taina se preling!
Sunt vaduve bolnave, batrani fara putere.
Sunt oameni singuratici, dornici de-o mangaiere,
Sunt prunci ramasi acasa, cu-o mama in spital,
Sunt suferinzi ce-astepta al Cerului semnal.
Se cere osteneala si jertfa uneori
Si nopti de priveghere si iarasi munca-n zori!
Nu manui cuvantul cand harul nu ti-e dat,
Cat matura si acul si rufa de spalat!
Cat lingura in cratiti si roata la fantana,
Ciocanu-n tabla casei si-un gard la vreo batrana,
Sa stai de veghe noaptea, la cate-un capatai,
Sa-ntorci cu greu bolnavul, sa rabzi si sa mangai,
Sa-l scoti apoi la soare si sa-i alini amarul,
Nu vrei cu Mine, frate, sa-ti infasori stergarul?
- Chiar eu? Nu sade bine. Eu doar sunt mai batran.
- Chiar eu? Eu sunt prea tanar, eu stau langa Stapan.
- Chiar eu? Eu nu am vreme. Eu am facut de-ajuns.
- Chiar eu? Chiar eu? se-aude acelasi trist raspuns.
Atunci, lasand sa cada cununa Lui si haina
Iubirii fara margini traindu-i iarasi taina
Incet, a cata oara Se-apleaca iar Iisus
Si plin de-atatea ganduri, stergarul iar Si-a pus!
Asa cum o mladita se-ndoaie langa trunchi,
Stapanul omenirii se-apleaca in genunchi.
La jugul fara slava, Iisus din nou se-njuga.
El, Imparatul vietii, din nou e rob si sluga.
Veniti leprosi ai lumii, murdari de-a ei tarana!
Iisus va spala astazi, cu propria Sa mana.
Veniti voi ce-n pacate nadejdea vi se frange!
Iisus va spala astazi cu propriul Sau Sange!
Voi, frati, goniti mandria, visarile si somnul!
Luati cu drag stergarul alaturea cu Domnul
Si nu uitati: pe cale orice lucrare-i buna,
Dar cine ia stergarul, acela ia Cununa!

Nu L-au cunoscut (Nicolae Iorga)


Oricat de sfant era Iisus
Si cat de lamurit prin lut
Vedeai pe cel venit de sus
Si ai sai nu l-au cunoscut.

A trebuit ca trupul Sau
De mucenic sa-l bata-n cuie
Ca sa se-arate Dumnezeu
Si ca la ceruri sa se suie.

Hristos a înviat! (Vasile Militaru)
--------------------------------------------------------------------------------

Hristos a Inviat! Ce vorba Sfanta!
Iti simti de lacrimi calde ochii uzi
Si-n suflet parca serafimii-ti canta
De cate ori crestine o auzi.

Hristos a Inviat in firul ierbii,
A inviat Hristos in Adevar;
In poienita-n care zburda cerbii,
In florile de piersec si de mar.

In stupii de albina fara gres,
In vantul care sufla mangaios
In ramura-nflorita de cires
Dar vai, in suflet ti-nviat Hristos?

Ai cantarit cu mintea ta crestine
Cat bine ai facut sub cer umbland,
Te simti macar acum pornit spre bine
Macar acum te simti mai bun, mai bland?

Simti tu topita-n suflet vecea ura?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ti-ai pus zavor pe barfitoarea-ti gura?
Iubirea pentru semeni o simti jar?

O, daca-aceste legi de-a pururi sfinte
In aur macar azi te-au imbracat
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept sa canti: Hristos a Inviat!

Pe cruce
(Vasile Voiculescu)


Iisus murea pe cruce. Sub arsita grozava
Pălea curata-i frunte ce-o sangerase spinii
Pe stancile Golgotei tot cerul Palestinii
Parea ca varsa lava.

Si chiar in clipa mortii hulira carturarii
Cu fierea otelita il adapau strajerii...
Radea cu hohot gloata cu spasmele durerii
Si-l ocarau talharii.

Zdrobita, la picioare-i zacea plângând Maria
Si-adanc zbucnea blestemul din inima-i de mama
Alaturi Magdalena, in lunga ei marama,
Tipa vazand urgia.

Departe ucenicii priveau fara putere...
N-aveau decat sa fuga in lumea cea pribeaga
Cu el se naruise nadejdea lor intreaga
Si fara mangaiere.

Tarziu, porni multimea in palcuri spre cetate
Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite
Trecura fariseii cu fetele smerite
Si barbile-argintate.

Maslini fara de frunze dormeau mocnind pe coaste
In vale,ca-ntr-o pâcla, dormea Ierusalimul,
Pe cruce somnul mortii dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.