Poezii pentru cei mici

[Ekaterina]

Sa ii invatam pe copii poezii, sa le descoperim frumosul si sa ii ajutam sa se bucure de copilarie.

Ariciul

In padure azi la noi
A fost mare taraboi
Si acum, la judecata
Toata lumea-i convocata.

Vinovatul e-un arici,
Mic, cu ochii de sclipici,
Cu burtica rotunjoara
Si tepos din cale-afara.

Pe banca de acuzare
Sta cu mare indignare
Coana vulpe cea roscata.

Completul de judecata
Sta pe-o buturuga-nalta
Si il are-n frunte drept,
Pe bursucul intelept.

Toata lumea se aseaza
Si procesul debuteaza.

Vulpea, partea paratoare,
Se ridica in picioare:
- Eu, onorata instanta,
Sunt o doamna cu prestanta,
Blanda-n port si in privire
Si nu-mi ies usor din fire.

Insa ieri, ca niciodata,
Mergand eu la Metro-balta
Ca sa cumpar niste peste,
M-am trezit ca se iveste
Drept in fata, un arici.

Si in tepii lui de brici
Am bagat, fiind si ceata,
Laba mea din dreapta-fata.
Ce-a urmat, nu va mai spun:
Am cazut lata in drum.

Drept intr-o baltoaca mare
Si urat mirositoare.
Palaria dantelata
Mi-a cazut pe ochi, murata,
Iar umrela a zburat
La un iepure in cap.

Iepurele, cavaler,
Luand umbrela usurel,
A venit ca sa ma tie,
Dar eu neagra de furie,
Nevazand pe-altcineva,
C-ariciul nu mai era,
Mi-am varsat focul pe el
Si, prinzandu-l frumusel,
I-am trantit o laba buna,
De-a ramas cu dintii-n mana.

Deci de toate-aceste fapte
Il declar dupa dreptate
Vinovat pe-ariciul care
Mi-a iesit atunci in cale.

Daca nu s-ar fi ivit
Si nu m-ar mai fi ranit,
Eu nu m-as fi maniat
Si nici nu l-as fi lasat
Pe iepure fara dinti.

Deci va rog sa chibzuiti
Si sa pedepsiti indat’
Pe ariciul vinovat!

Completul de judecata,
Vrand si partea acuzata
S-o asculte, pe arici
Il intreaba: “Tu ce zici…?”.

Dar ariciul tace malc,
Sau poate tace cu talc…
Dupa doua ceasuri bune
De deliberari comune,
Completul de judecata
Citeste sentinta data:

Vinovata-i vulpea care
A lasat sa se strecoare
In casa inimii sale
Trei patimi vatamatoare:
Mandria, boala strabuna,
Mania, fiica ei buna
Si-ndreptatirea de sine.

Toate trei sunt patimi fine
Care-n inima se-ascund
Si se-arata cand si cand.

De-ar fi fost duhovniceasca,
Vulpea, ca sa se smereasca,
Ar fi zis c-a ei e vina,
Nu ariciul cu pricina
Si ca i se-ntampla toate
Pentru ale ei pacate.

Nu ariciu-i vinovat
Ca dansa s-a maniat.
El chiar i-a facut un bine,
Findc-a ajutat-o-n fine
Sa-si cunoasca neputinta
Si sa-nceapa nevoina
Curatirii de pacat.
Deci ariciu-i achitat,
Iara vulpea, drept canon,
A primit acum un tom
Din Mica Filocalie
Sa citeasca la chilie
- adica la vizuina -
O invatatura plina
De mare intelepciune,
Avva Dorotei, ce spune:

“Dar pentru ca nu ne defaimam pe noi insine la orice, ba adesea gasim fel de fel de indreptatiri, ne asemanam cu un vas foarte curat pe dinafara, iar inauntru plin de rau-miros, din care, dand cineva cu pietricica si spargandu-l, iese afara tot raul-miros. Deci va intreb: acea pietricica a pricinuit raul-miros in vas, sau numai i-a dat prilej sa iasa afara? Asemenea este si cel ce se indreptateste si zice: eu sedeam cu pace si cutare cuvant al fratelui m-a tulburat. Lui i se pare ca era linistit, dar patima o avea in sufletul sau si nu o simtea”.

Frumos :-)

I-am trimis-o şi eu unei mămici, sunt curioasă dacă va avea succes la prichindei...

[Floare alba]

În prealabil postat de Ekaterina

Sa ii invatam pe copii poezii, sa le descoperim frumosul si sa ii ajutam sa se bucure de copilarie.

Rugăciune pentru tata

Milostive Dumnezeu
Tatal meu munceste greu
Sa aduca-n casa paine
Sa putem trai si maine.

Intovarasindu-i pasul
Fa-mi-l vesel in tot ceasul.
Sa nu stie niciodat'
De suspine sau oftat.

Fii cu el mereu, mereu,
Milostive Dumnezeu,
Caci si eu voi fi cu Tine,
Cautand sa fac doar bine.

Mi-ai dat inima in piept,
Sa-l iubesc si sa-l respect.
Tine-l Doamne Dumnezeu,
Sanatos pe tatal meu.

[Florin-Ionut]

Intenţia e bună, dar poezia nu este potrivită pentru copilaşi deoarece îi trimite cu gîndul la violenţă.

În prealabil postat de Ekaterina

Sa ii invatam pe copii poezii, sa le descoperim frumosul si sa ii ajutam sa se bucure de copilarie.

Nevazand pe-altcineva,
C-ariciul nu mai era,
Mi-am varsat focul pe el
Si, prinzandu-l frumusel,
I-am trantit o laba buna,
De-a ramas cu dintii-n mana.

Deci de toate-aceste fapte
Il declar dupa dreptate
Vinovat pe-ariciul care
Mi-a iesit atunci in cale.

Daca nu s-ar fi ivit
Si nu m-ar mai fi ranit,
Eu nu m-as fi maniat
Si nici nu l-as fi lasat
Pe iepure fara dinti.

Ar fi fost suficient ca vulpea să se împiedice, să rămînă eventual cu un spin înfipt şi poate chiar să se enerveze, nu era necesar să apară aici imaginea ei spărgîndu-i dinţii iepuraşului nevinovat.

Lăsînd la o parte reclama la Metro... Parcă-l aud pe copil întrebînd: mami, ce-i aia Metro-baltă?

Mi se pare că poezia intră în aceeaşi categorie cu "fluturaş nu mai ai aripioare" din cauza contelui celui sadic - chestii pe care copilul meu nu le va auzi de la noi.

Păi copilul o să iasă din casă iar în jurul lui nu va vedea mici iritări cvasi-nevinovate ci nebunia cea de pe urmă dezlănțuită...după cum văd eu lucrurile, în măsura în care oricum imaginile sunt departe de a fi traumatizante, copilul ar trebui să fie pregătit să raporteze învățăturile filocalice de la sfârșitul poeziei la ceea ce îl înconjoară, fiindcă ceea ce îl înconjoară va fi prilej fie de sminteală fie de sfințire. Desigur nu sunt expert în psihologia vârstelor și nu am transformat copii mici în mari creștini, așa că aceasta e o opinie pur presonală

[Ekaterina]

Consider absolut minunate, poeziile pentru copii scrise de Grigore Vieru.

Ploaia

Vine ploaia peste lunci
Cu picioare-albastre, lungi!
Pic-pic-pic, pic-pic-pic,
Graul creste mare-n spic!
Iata, ca pe taraieci,
Prind in palme stropii reci.
Ploaie, tu de unde stii
Sa cresti paine in campii?!

Curcubeul
S-a dus ploaia, hopa-hop,
Peste dealuri si hartop!
Iepurasu-i bucuros,
Ca nu tuna fioros!
Rade cerul albastrui,
Curcubeul – gura lui!
Peste toate satele
E senin ca laptele!

[Ekaterina]

Purcelul

Sta purcelul jos in paie:
„Sunt murdar. Murdar de tot!
Trebuie sa-mi fac o baie…”
Si s-a dus s-o faca-n glod.

Randunica-randunea

-Randunica-randunea,
Cum cladesti casuta ta?!
-Tipa-tipa,
Cu aripa,
Cioc-boc,
Cu micul cioc!


Tu, iarba, tot ai mama?

Tu, iarba, tot ai mama?
De ai, de buna sama:
Atunci, cand inverzesti,
De ea iti amintesti.
Tu, floare, tot ai mama?
De ai, de buna sama:
Atunci cand infloresti
De ea iti amintesti.
Tu steaua, tot ai mama?
De ai, de buna sama:
Atunci cand te ivesti,
De ea iti amintesti.

Puisorii

-Pui golasi cum stati in cuib voi
Fara plapumioare?!
-Ne-nvelim cu ale mamei
Calde aripioare!
-Dar cand mama nu-i acasa
Si ploita cerne?
-Ne-nvelim atunci cu frunza
Ramurii materne.
-Daca n-o sa vin mama
Si-o sa cada frunza?
-Cum nu o sa vina mama?
Cum sa cada frunza?

Maicuta

Se aduna flori si stele
Pe sub seara
In jurul maicutei mele
Pe sub seara
Si-o intreaba toate cele
Pe sub seara
Si ea sfatuie cu ele
Pe sub seara.
Tot o fuga albinuta
Dimineata,
Uda-i este camasuta
Dimineata,
N-o intreaba nimicuta
Dimineata,
Ca-i grabita ca maicuta
Dimineata.

Cantec de leagan

Nani, puiu, nani-na,
Puisorule,
Bucuroasa-i maica ta,
Puisorule,
Fiindca are cui canta,
Puisorule,
Si pe cine legana,
Puisorule.
Nani-nani, pui frumos,
Puisorule,
Si tatutu-i bucuros,
Puisorule,
Ca e pace si senin,
Puisorule,
Gramajoara ne gasim,
Puisorule.

[Floare alba]

Viorica, fata mamei
Cea cuminte şi curată,
Şi-a făcut, mâncând cireşe,
Pe furiş, pe şorţ, o pată…

Şi-acum stă-ntr-un colţ şi plânge:
“Doctorul e vinovat
Şi c-o să mă certe mama,
Şi că şorţul l-am pătat!”

Mama intră-ncet pe uşă;
Ea tresare şi-ntinzând
Mâinile deasupra petei,
Plânge întruna suspinând.

- De ce plângi, fetiţa mamei?
- Plâng că doctorul ţi-a spus
Să nu-mi dai de loc cireşe,
Şi tu în dulap le-ai pus…

- Şi tu plângi din lăcomie?
Ce ruşine!…
- Să mă ierţi!…
- Bine, dar să fii cuminte…
- Nici de şorţ nu mă mai cerţi?

- Care şorţ? întreabă mama…
- Uite, ăsta: l-a pătat
Lăcomia pentru care
Chiar acuma m-ai iertat.

[Floare alba]

Mie imi plac mult poeziile Elenei Farago. Si copiilor de asemenea.

Noi suntem doi fraţi, în casă
Şi nu ne certăm deloc,
Şi suntem tăcuţi la masă,
Şi cuminţi în orice loc.

Avem hamuri, cerc şi minge,
Când pe-afară ne jucăm,
Iar când plouă, ori când ninge,
Liniştiţi în casă stăm.

Şi cu jucării frumoase
Ne jucăm tot amândoi,
Pe când mama nostră coase,
Ori citeşte, lângă noi.

Mama noastră ne vorbeşte
Şi ne mângâie duios,
Iară seara ne citeşte
Ori ne spune-un basm frumos.

Şi ne-nvaţă lucruri multe,
Şi frumoase, stând cu noi,
Şi îi place să ne-asculte
Când vorbim noi amândoi…

Şi în gândul nostru-ntruna
Auzim povaţa ei:
- Fiţi cuminţi întotdeauna
Şi fiţi buni, copiii mei!…

[Floare alba]

Mai demult, o rândunica avea-n cuibu-i sase pui,
Si privea la ei sarmana ca la chipul soarelui.
De cu zori pornea, sageata, cautând pe deal si vai,
Hrana pentru puii sai.
Si-n iubirea-i nu o data
S-a culcat ea nemâncata,
Dar destul de fericita ca nu s-a-ntâmplat nicicând,
Dintre pui s-adoarma vre-unul ars de sete sau flamând,
Nici n-a fost mai mândra mama decât ea-ntre rândunici,
Când vazu-ntr-o zi ca puii se facusera voinici.
Si n-a mai avut odihna nici cât ai clipi, sub soare,
Pâna când, pe fiecare pui, nu l-a-nvatat sa zboare,
Dar când toti puteau sa plece încotro voiau sub slava,
Rândunica, istovita, a cazut în cuib bolnava.
Si cu ochii plini de lacrimi tinta-n ochii fiecui,
Zise celor sase pui:
-Dragii mamii, eu de-aseara, simt în inima un cui:
Aripile greu ma dor
Si nici vorba sa mai zbor...
Dumnezeu mi-a dat putere, oricât am avut nevoi,
Sa gasesc într-una hrana pentru voi...
Astazi fiindca sunt bolnava, dragii mamii, se cuvine,
Mari cum v-ati facut maicuta, sa-ngrijiti si voi de mine.
Si ca nimeni dintre puii-mi sa nu simta ca mi-e rob,
Fiecare, sa-mi aduceti, zilnic, numai câte-un bob;
Ale voastre sase boabe milostive, ma vor tine
Pâna când o sa vrea cerul sa ma faca iarasi bine...

Ascultând cuvântul mamei, au zburat cei sase pui
Si-au adus, vre-o sase zile, fiecare bobul lui...
Mai departe însa puii, beti de-al slavilor înalt,
Fiecare-având nadejdea ca-i va duce celalalt,
N-a mai dus nici unul bobul si, uitata mucenica,
A murit atunci de foame cea mai sfânta rândunica.

Si-a ramas apoi povestea trista, neluata-n seama.
Orisicui ai sta s-o spui,
Ca o mama îsi hraneste: sase, opt sau zece pui,
Însa zece pui, adesea, nu pot toti hrani o mama.