Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Stiri, actualitati, anunturi
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 19.11.2011, 01:50:38
tot-Laurentiu's Avatar
tot-Laurentiu tot-Laurentiu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.11.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 553
Implicit Exceptional -Exemplu de demnitate nationala,Biserica Ortodoxa Greaca alaturi de popor

Un document extraordinar de puternic, care mie mi-a taiat rasuflarea, fara exagerare. Mai ales ca este un document oficial. L-am primit de la prietenul nostru, calugarul de la Manastirea Partos. Mesajul de mai jos a fost trimis de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei. Fiecare grec a primit o scrisoare cu acest mesaj. N-am vazut niciodata o dovada de atitudine mai impresionanta si mai fara echivoc. O atitudine atat de intransigenta si directa, care sa vina din partea bisericii.
Pe langa acest mesaj, atentie!!!! Biserica Greaca a decis ca se va separa financiar de Stat si ca nu mai doreste sa depinda de acesta.

http://anatolbasarab.wordpress.com/2...oxe-a-greciei/

“CĂTRE POPOR”
Enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei

Ierarhia Bisericii Greciei, care s-a întrunit în ședință ordinară pe 5-8 octombrie 2010, simte nevoia să se adreseze creștinilor săi, poporului lui Dumnezeu, dar și fiecărui om bine intenționat, pentru a vorbi pe limba adevărului și a dragostei.
Zilele pe care le trăim sunt grele și critice. Trecem ca țară printr-o criză economică cumplită care creează multora nesiguranță și teamă. Nu știm ce ne așteaptă în ziua de mâine. Țara noastră se pare că nu mai este liberă, ci în fapt este administrată de creditorii noștri. Știm că mulți dintre voi așteptați de la Biserica ce vă păstorește să vorbească și să ia poziție asupra evenimentelor la care suntem martori.
Este adevărat că ceea ce se întâmplă în patria noastră este inedit și cutremurător. Criza duhovnicească, socială și economică merge mână în mână cu răsturnarea întregii firi. Este vorba de încercarea dezrădăcinării și distrugerii temeiurilor multor tradiții care până acum erau considerate de la sine înțelese pentru viața din spațiul nostru. Din punct de vedere social se operează o răsturnare a datelor și a drepturilor, desigur cu un argument evident: măsurile acestea le cer creditorii noștri. Declarăm de aceea că suntem o țară sub ocupație și că executăm poruncile conducătorilor-debitorilor noștri. Întrebarea care se naște este dacă solicitărilor lor privesc doar chestiunile economice și de asigurări sau vizează și fizionomia duhovnicească și culturală a patriei noastre.
În fața acestei situații orice om rațional se întreabă: de ce nu am luat mai devreme toate aceste măsuri drastice, care astăzi sunt caracterizate drept necesare. De ce nu am schimbat la timpul lor toate aceste patogenii ale societății și ale economiei pe care azi le realizăm în un mod brutal? Persoanele de pe scena politică din țara noastră sunt, de decenii, aceiași. Cum au socotit atunci costul politic, știind că conduc țara la catastrofă, iar azi ei se simt în siguranță, pentru că acționează de pe poziția celor care dau porunci? Au loc răsturnări radicale pentru care altădată se revolta întreaga Grecie, iar azi ele se impun aproape fără împotriviri.
Criza noastră economică, în cuvinte foarte simple, se datorează diferenței dintre producție și consum. Între ritmul lent al producției pe care îl atingem și nivelul ridicat de viață cu care ne-am învățat să trăim. Când ceea ce se consumă este mult mai mare decât ceea ce se produce, atunci balanța economică înclină spre partea cheltuielilor. Țara noastră, pentru a face față, este nevoită să se împrumute cu speranța că balanța perturbată se va reechilibra. Atunci când însă nu se întâmplă acest lucru și debitorii cer returnarea împrumuturilor plus dobândă, se ajunge la criză și la faliment. Criza economică care chinuie și domină țara noastră nu este însă decât vârful iceberg-ului. Este urmarea și rodul unei alte crize, a celei duhovnicești. Disproporția dintre producție și consum prezintă însă nu doar o dimensiune economică, ci în primul rând este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovnicești, care privește atât conducerea țării, cât și poporul. O conducere care nu a putut să aibă o atitudine responsabilă față de popor, care nu a putut sau nu a vrut să vorbească pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relațiile clientelare, numai și numai pentru că a avut ca scop deținerea puterii. O conducere care în practică se vădește că a subminat interesele reale ale țării și ale poporului.
Și pe de altă parte, un popor, adică noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lăsat pradă bunăstării, îmbogățirii facile și traiului bun, ne-am dedat câștigului ușor și înșelăciunii. Nu ne-am pus problema adevărului lucrurilor. Revendicarea arbitrară a drepturilor de către bresle și grupuri sociale, cu o desăvârșită nepăsare față de coeziunea socială, au contribuit în mare măsură la situația de astăzi.
Esența crizei duhovnicești este absența sensului vieții și încarcerarea omului în prezentul rectiliniu, adică în instinctul lui egoist. Un prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent condamnat la plictis și monotonie. Viața a devenit un interval de timp între două date, a nașterii și a îngropării, cu un interval necunoscut între ele.
Într-o asemenea perspectivă, deșertăciunea se ia la întrecere cu iraționalul și lupta o câștigă totdeauna tragicul. Când te adresezi tinerilor și îi întrebi: “de ce iei droguri, fiule?” și îți răspund: “spuneți-mi dumneavoastră de ce să nu iau? Nu sper nimic, nu aștept nimic, singura mea bucurie este atunci când înfig injecția și călătoresc (în alte lumi)”; sau atunci când atragi atenția unui tânăr că luând droguri va muri, iar el îți răspunde cu un zâmbet tragic: “nu înțelegeți că eu iau droguri, ca să trăiesc”, atunci înțelegi cât de incredibil de adevărate și de potrivite în tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. În loc deci de sens al vieții noi am urmărit bunăstarea, traiul bun, puterea economică. Când însă nu există altă perspectivă de viață în afară de consum, când puterea economică și demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod al recunoașterii sociale, atunci diferențierea de restul lumii este singurul drum de viață, pentru că altfel,dacă nu ești imoral, ești prost. Așa au gândit și au făptuit mulți, așa am ajuns la diferențierea și de putere, dar și de poziție în poporul nostru. Întrebarea – dilema lui Dostoievski “libertate sau fericire?” o trăim în tot tragicul ei. Am ales bunăstarea contrafăcută și am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea țării noastre. Astăzi omul în mod justificat tremură mai degrabă “oare nu cumva i se vor micșora veniturile?”, dar nu se neliniștește pentru deficiențele educației care îi privesc pe copiii săi și nu se îngrijorează de înjosirea persoanei umane. Aceasta deci este esența adevăratei crize și sursa crizei economice pe care atât de nemilos o exploatează actualii “negustori de popoare”.
Reply With Quote
 

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
biserica catolica versus biserica ortodoxa sovidiu Biserica Romano-Catolica 36 09.06.2013 00:58:51
Societatea Nationala Ortodoxa a Femeilor Romane maria32 Spiritualitatea ortodoxa 3 01.10.2012 02:18:20
Ziua Nationala a Romaniei cinstita in Biserica Padureanca Maria Generalitati 6 30.11.2011 00:42:38
umilitinta versus demnitate ingerul_pazitor Generalitati 31 31.01.2011 18:55:13
biserica greaca padrevicentiu Generalitati 0 26.08.2010 12:27:37