Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

În prealabil postat de anna21

Eu sunt foarte nedumerita.
Nu mi-as fi imaginat casatoria ca o lupta cu celalalt.

Fericite sunt căsniciile în care această luptă nu există, iar viaţa se desfăşoară armonios, în bună rânduială, iar cei doi ajung la capătul ei ţinându-se de mână, la fel de îndrăgostiţi ca la început (sau şi mai mult).

Însă după cum vede oricine în jurul lui, dacă nu în propria casă, multe căsnicii se destramă după o vreme, sau dacă nu se destramă, se ajunge la o înstrăinare între cei doi, la necomunicare, dacă nu chiar la ură. Fiecare e pentru sine, fiecare îşi trăieşte propria viaţă şi încearcă să se bucure, cum poate, pe sine însuşi. E semn că lupta pentru iubire şi credinţă a fost pierdută, sau poate nici nu a avut loc.

De multe ori căsnicia începe cu o iubire doar sufletească, neînduhovnicită. În cazurile bune, cei doi sunt credincioşi şi îşi pun problema desăvârşirii (creşterii) împreună. Totuşi, trecerea de la iubirea sufletească la cea duhovnicească nu se face uşor, şi ea poate dura mulţi ani, în care celălalt te va sili mereu să te autodepăşeşti, să-ţi jertfeşti egoismul. El îţi va pune de multe ori în faţa ochilor, uneori cu brutalitate, o oglindă în care nu vrei să te vezi, pe care o vei refuza. Îţi va spune, poate, cuvinte dure, pe care ori le vei respinge, socotindu-le ca venind dintr-o inimă rea, ori le vei accepta şi vei face efortul să ţi le însuşeşti, iar atunci îţi vor fi de folos, smerindu-te şi ajutându-te să te pocăieşti mai bine.

Lupta cu celălalt, dacă nu e lipsită de aspiraţie duhovnicească, nu e doar o luptă egoistă; e şi egoistă, pentru că foarte greu scapi de duşmanul din tine, dar e şi pentru celălalt, pe care continui să-l iubeşti şi îi doreşti mântuirea aşa cum ţi-o doreşti şi ţie. Poţi fi ispitit foarte tare să-l urăşti. Şi dacă nu-L chemi mereu şi mereu pe Hristos în ajutor, să mijlocească între voi, cazi, ajungând la nişte sentimente oribile. Dar dacă Îl chemi, s-ar putea să ajungi să iubeşti cu adevărat, cândva.

Războiul acesta poate fi uneori deosebit de dramatic, cu înfrângeri ce ţi se par catastrofale. Însă dacă îţi păstrezi credinţa şi dragostea, dacă atunci când te vezi doborât la pământ ştii că nu te-ai lepădat de Hristos, că n-ai căzut din dragostea Lui şi că mereu te-ai străduit să-L asculţi pe El, nu pe tine, vei vedea că, tocmai atunci când ai pierdut totul, ai câştigat, de fapt, Împărăţia.

Cum adica sa invingi sau sa te lasi invins? Miza care este? Orgoliul?

Poţi fi tentat să-l învingi pe celălalt cu argumentele proprii, pe care le consideri foarte îndreptăţite, cum ar fi cele legate de credinţă, de ce consideri tu că este prioritar în viaţa voastră (de multe ori priorităţile nu sunt aceleaşi pentru cei doi), sau să te laşi învins de argumentele lui, pentru dragostea pe care i-o porţi. Dar poate apărea o dilemă, poţi fi sfâşiat între dragostea de Dumnezeu şi dragostea de soţ uneori, el cerându-ţi, poate, să-i jertfeşti tocmai pe cea dintâi.