Smerenia

[georgeval]

În prealabil postat de Traditie

Nu mi-e clar ce vrei sa zici. Eu am gasit la parintele Sofronie aceasta idee: nu ne nastem cu iubirea, trebuie sa ne straduim toata viata s-o dobândim (prin lupta cu poftele), dobândirea iubirii e lucrul cel mai greu.

Iubirea este interioara naturii noastre, asta reiese din textul sfantului Vasile cel Mare. Depinde contextul afirmatiei parintelui Sofronie.

[Traditie]

Deci tu zici ca ne nastem cu iubirea.

Mântuitorul însa spune: "Acela este care Ma iubeste, care pazeste poruncile Mele". Asta era ideea parintelui: ca omul se naster fara avea iubirea si prin lupta cu patimile aceasta iubire fata de Dumnezeu devine treptat natura lui ontologica.

Sper ca nu confunzi iubirea de Dumnezeu cu iubirea pentru o persoana de sexul opus.

[dan73]

Da ne nastem cu iubirea. Iubirea tine de natura omului, nu vorbim de o perioada cand a fost lipsit de ea. Insa omul, dintr-o stare conforma cu natura sa s-a asezat intr-o stare contrara naturii, voind autonomia si viata de sine fara participare. De aceea spune Mantuitorul: "Acela este care Ma iubeste, care pazeste poruncile Mele".Totusi, natura umana nu iese complet din viata de har si de participare, tocmai datorita structurii sale deiforme care poate fi intunecata, dar nu stearsa. Ea ramane mai departe o natura participanta in potenta la iubirea lui Dumnezeu. Iubirea nostra este raspuns la iubirea lui Dumnezeu. Astfel, nu putem admite ca a fost o vreme cand Dumnezeu nu ne-a iubit si nu ne-a cerut raspunsul la ea.

[Traditie]

Dane, ai scris o alaturare de clisee bombastice pur teoretice.

Încearca sa întelegi ce zic: toata viata omului este darul lui Dumnezeu, toate evenimentele si fenomenele psiho-emotionale sunt lucrarea Lui, doar pacatele sunt opera noastra.

Nu ne nastem cu nimic, suntem tabula rasa la nastere iar natura fiecaruia se modifica în functie de experientele de care are parte. Natura noastra va ramâne animalica, egoista daca nu beneficiem de un complex de împrejurari în care intra afectiunea celor din jur, cunoasterea principiilor învataturii crestin-ortodoxe si lucrarea nemijlocita a harului divin.

Progresul în îndumnezeirea noastra si nu numai, ci în orice, poate avansa la nesfârsit, fiindca consta în preschimbarea naturii noastre. Prin orice experienta sau gând ne modificam câte putin, dar trebuie sa-L lasam pe Dumnezeu sa fie Cel care lucreaza, daca ne vom calauzi singuri vom rataci si vom pieri chiar.

[dan73]

A spune ca nu ne nastem cu nimic contravine Scripturii - fiecare primeste anumite daruri. Cunosti Pilda cu talantii - nu au primit toti la fel. Retine ca natura noastra prin nastere nu este animalica. Aceasta conceptie ca suntem precum animalele din nastere, face ca animalitatea sa fie pusa de Creator in creatie si daca luptam impotriva ei, luptam impotriva Creatorului. Nu uita ca tot ce a creat Dumnezeu a creat ca fiind bun.
Cel retras in pustie beneficiaza de alte imprejurari decat cele intanite de noi si cu toate astea natura lui este intr-un neincetat progres.

[cristiboss56]

Cel retras in pustie, este cu mult mai ferit decat noi, ce traim in mijlocul ispitelor si al pacatelor. Deci as spune ca cel retras in pustie, este permanent intr un real progres duhovnicesc.

[OvidiuO]

"Pentru crestinul ortodox, a tinde spre smerenie inseamna a participa la Energia ce emana din Dumnezeu, a se alatura Aspectului viu al lui Dumnezeu, in realitate, a participa la Dumnezeirea Insasi. Imitarea sau simpla cunoastere de sine sunt inadecvate pt. a-l duce pe om la o astfel de intelegere si traire a smereniei.
Daca smerenia apartine Naturii lui Dumnezeu si semnifica lucrarea mantuitoare a lui Hristos, ea rezida si in om ca piatra de incercare a potentei sale divine. In teologia ortodoxa, nu este altceva decat iluminarea omului (afirmatie indrazneata sprijinita de cuvintele tot atat de sincere ale Sf. Nicodim de la Muntele Athos:"Fara iluminare, nu exista mantuire". Este vorba de constiinta omului ca Divinitatea se salasluieste in el, a unirii prin har cu Dumnezeu (intr-o oarecare masura chiar si in aceasta viata), theosis sau indumnezeirea sa." (Smerenia...." Chrysostomos de Etna)

[Va_iubesc]

Pr. Rafail Noica zicea ca "smerenia si iubirea sunt caracteristicile lui Dumnezeu". Dar daca Dumnezeu S-a facut om ca omul sa se indumnezeiasca, atunci inseamna ca si smerenia si iubirea pot fi primite in dar. Evident, daca si noi le dorim si-L lasam pe Dumnezeu sa ni le dea.

Eu cred ca omul a fost din inceput inzestrat cu darul iubirii, fiindca la Facere zice Domnul "sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea Noastra". Deci daca iubirea este o caracteristica a Sfintei Treimi, atunci si omul a fost creat cu aceasta caracteristica. Prin cadere omul a pierdut-o.

Domnul sa ne ajute!

Elena

[dan73]

Smerenia nu o vad ca fiind teorie, o vad in Persoana lui Hristos. Si ce minunat este ca noi ne putem impartasi de ea, ca ne facem madularele Lui si El se face madularele noastre. Sfantul Simeon Noul Teolog spunea: "Hristos se face mana mea, Hristos, piciorul ticalosului de mine. Mana lui Hristos, piciorul lui Hristos, eu sunt pacatosul. Misc mana mea si mana mea este Hristos intreg. Misc piciorul meu si iata ca straluceste ca El". Cum a fost schimbat la fata trupul lui Hristos in intregime pe Tabor, asa ne preface smerenia si pe noi in frati ai lui Hristos.

[georgeval]

În prealabil postat de Traditie

Dane, ai scris o alaturare de clisee bombastice pur teoretice.

Încearca sa întelegi ce zic: toata viata omului este darul lui Dumnezeu, toate evenimentele si fenomenele psiho-emotionale sunt lucrarea Lui, doar pacatele sunt opera noastra.

Nu ne nastem cu nimic, suntem tabula rasa la nastere iar natura fiecaruia se modifica în functie de experientele de care are parte. Natura noastra va ramâne animalica, egoista daca nu beneficiem de un complex de împrejurari în care intra afectiunea celor din jur, cunoasterea principiilor învataturii crestin-ortodoxe si lucrarea nemijlocita a harului divin.

Progresul în îndumnezeirea noastra si nu numai, ci în orice, poate avansa la nesfârsit, fiindca consta în preschimbarea naturii noastre. Prin orice experienta sau gând ne modificam câte putin, dar trebuie sa-L lasam pe Dumnezeu sa fie Cel care lucreaza, daca ne vom calauzi singuri vom rataci si vom pieri chiar.

Eu subscriu la cele spuse de Dan, pentru ca regasesc invatatura Bisericii si anume natura este teocentrica si nu autonoma (sau tabula rasa), Dumnezeu a intiparit in natura noastra harul Sau, prin suflarea de viata, iar harul este tocmai manifestarea personala a iubirii lui Dumnezeu.