GANDIREA PATRISTICA sau VIATA IN HRISTOS

[cezar_ioan]

În prealabil postat de cristiboss56

ˇ Sa stam deci, fratilor, întru frica lui Dumnezeu, pazind si supraveghind lucrarea virtutilor. Sa nu dam pricina de sminteala cunostintei noastre, ci sa luam aminte la noi însine întru frica lui Dumnezeu, pâna când se va dezrobi si ea dimpreuna cu noi, ca sa se faca între noi ei ea unire deplina. Ea va fi atunci paznica noastra, aratându-ne fiecare lucru de care trebuie sa ne ferim. Daca însa nu o vom asculta, se va departa de la noi si ne va parasi si vom cadea în mâinile vrajmasilor, care nu vor mai avea mila de noi. Caci iata cum ne-a învatat Stapânul nostru, zicând: „Împaca-te cu pârâsul tau, pâna esti înca pe cale cu el”… si cele urmatoare. Pârâsul este constiinta, fiindca se împotriveste omului ce vrea sa faca voia trupului, iar daca acesta nu vrea sa o asculte îl da pe mâna vrajmasilor sai. (Isaia Pustnicul)33
Si daca se va întovarasi cu tine pomenirea lui Dumnezeu, vei prinde pe tâlharii care te prada de ea. Caci cel ce se deprinde sa deosebeasca precis gândurile recunoaste pe cele ce vor sa intre si sa-l spurce, fiindca acestea tulbura mintea ca sa se faca mândra si trândava. Dar cei ce cunosc rautatea lor ramân netulburati, rugându-se Domnului. (Isaia Pustnicul)27

ˇ Împrejurarile cer de la noi rugaciune, precum valurile, vijeliile si furtunile cer cârmaci. Caci suntem supusi la atacul gândurilor, atât ale virtutii, cât si ale pacatului. Iar stapân peste patimi se zice ca este gândul cel evlavios si iubitor de Dumnezeu. Deci ni se cade noua, celor ce râvnim linistea, sa deosebim si sa despartim cu luare aminte si cu întelepciune virtutile si pacatele, si sa aflam pe care virtute trebuie sa o cultivam când sunt de fata parintii si fratii si pe care s-o lucram când suntem singuri. Trebuie sa mai stim care este virtutea prima, care a doua, a treia; si care patima este sufleteasca si care trupeasca; si din care virtute ne rapeste mândria, mintea, din care se iveste lacomia pântecelui. Caci datori suntem sa curatim gândurile, precum si orice înaltare ce ar creste împotriva cunostintei de Dumnezeu. (Isaia Pustnicul)10
Spre ce lucrare nazuim prin urmare? Spre meditatia cea ascunsa. (Isaia Pustnicul)23

Am cateva nelamuriri, poate ma ajuta cineva sa ma lamuresc cat de cat:
1) Despre ce vrasmasi vorbeste Sfantul? Despre cei dinlauntrul omului sau despre cei dinafara?
2) Cam cum lucreaza acesti vrasmasi? Care sunt interventiile lor asupra omului si ce efecte poate avea atacul lor?
3) Care sunt virtutile pe care le rugam singuri si care sunt cele pe care le lucram in comunitate?
4) Ce este meditatia cea ascunsa?
Cu multumiri,
Domnul fie cu noi!

[cristiboss56]

În prealabil postat de cezar_ioan

Am cateva nelamuriri, poate ma ajuta cineva sa ma lamuresc cat de cat:
1) Despre ce vrasmasi vorbeste Sfantul? Despre cei dinlauntrul omului sau despre cei dinafara?
2) Cam cum lucreaza acesti vrasmasi? Care sunt interventiile lor asupra omului si ce efecte poate avea atacul lor?
3) Care sunt virtutile pe care le rugam singuri si care sunt cele pe care le lucram in comunitate?
4) Ce este meditatia cea ascunsa?
Cu multumiri,
Domnul fie cu noi!

Vrajmasii cei dinlauntrul omului sunt cei mai perfizi si cei mai periculosi . Suntem in majoritatea cazurilor proprii nostri vrajmasi , iar acolo unde diavolul gaseste terenul slab calca cu "talpile "viata noastra si ne " aseaza intru intuneric ca pe mortii cei din veac", ne tulbura mintea si inima si toate cele dinlauntrul nostru. Gandurile , navalesc asupra noastra , frate Ioane , daca-mi permiti sa-ti spun frate Ioane , caci am vazut ca in adresarea ta fata de mine , folosesti cand id.-ul , CristiBoss , cand imi spui pe nume , Cristian , asta probabil in functie de starea ta sufleteasca , sau poate si astea sunt niste simple ganduri "vrajmase ". Nu conteaza pana la urma , importatnt este sa deslusim impreuna "micile mistere"ale vrajmasiei in general vorbind .
Deci , repet si accentuez , vrajmasia se afla in mintea noastra in primul rand , atunci cand Duhul slabeste , si gandurile trufase pun stapanire peste noi . A arunca vina pe diavol , sau pe cel de langa noi , e semn mare de slabiciune , de lasitate pana la urma . Noi suntem principalii vrajmasi si vinovati prin tate lucrurile cele de rusine , cu clevetirile , cu invidia , cu osandirea , cu minciunile , cu tinerea de minte a raului facut de altii , cu desfranarea , cu zgarcenia , cu mania , cu lacomia , cu betia , si cu toate gandurile cele rele si viclene , cu toata poftirea noastra trupeasca . Dumnezeu lucreaza prin oameni si pentru oameni , frate Ioane , si asta o stim foarte bine , ne incearca si ne ispiteste , tot prin oameni si pentru oameni , si il lasa pe diavol in lucrarea sa , tot pentru a ne cali si a ne incerca , dar sa nu uitam ca-i o incercare "limitata " , caci altfel am pieri insantaneu , fara putinta de aparare si ragaz de indreptare . Majoritatea incercarilor ne vin prin cei de langa noi , iar daca raspunsul nostru este unul negativ , cu aceasi masura sau chiar mai rea , problema este numai si numai in noi si-n slabiciunile noastre . La o palma putem raspunde cu doua , noua , sau cu nici una , precum si un gand il putem opri din fasa , sau il putem inmulti .
Ce facem in astfel de situatii , cum ne luptam impotriva duhului trandaviei , al grijii de multe al grairii in deserrt , al iubirii de stapanire , al urii . . . ?
Raspunsurile le avem zi de zi , in Psalmul 50 , in psalmul 142 , in rugaciunile Sfantului Efrem Sirul , in mai toate cele pe care le rostim de circa sapte sute de ori intr un an , dar care de multe ori le rostim , citim , mecanic , cu mintea imprastiata si napaditi de ganduri lumesti din cele mai diverse si mai aberante .Vina este in primul rand a noastra , iar vrajmasia este "rodul muncii noastre " , asta cred eu frate Ioane .
Sa ne ajute Dumnezeu sa ne vindecam intai pe noi , sa-l saturam pe cel flamand , pe cel insetat , sa-l imbracam pe cel gol , sa-l primim in casa pe cel strain , sa-l ajutam si sa-l cercetam pe cel bolnav , sa-l indreptam cu blandete pe cel ce greseste , sa-l invatam pe cel nestiutor , sa dam sfat bun , sa ne rugam pentru aproapele , sa-l mangaiem pe cel intristat , si nu in ultimul rand sa-l iertam pe cel ce ne-a gresit , si apoi putem sa trecem si la meditatia ascunsa , caci altfel sarim peste etapele principale , care incepe prin vindecarea noastra precum am scris ceva mai sus , si atunci ne gasim si linistea necesara "meditatiei ascunse ", trecute de tine la punctul patru .
Post binecuvantat , frate !

[cristiboss56]

În prealabil postat de ioan cezar

Unii neaga ca sunt stupizi, ingamfati, aroganti, egoisti, lacomi, carcotasi, rauvoitori, mincinosi, invidiosi, rasisti, sectari, mizantropi, fuduli. Si se grabesc sa ii ia pe altii peste picior, pe aceia care s-au exprimat cum au putut, in limitele putintelor si neputintelor lor.
Eu insa am gasit ca am toate aceste defecte, in masura mai mare sau mai mica si iaca nu fac altceva decat sa ma tratez si eu, cum pot, pe ici pe colo, de prostie si nebunie. Nu prea imi iese, ce-i drept, dar continui sa incerc.

Cheia "succesului" , a fost , este si va fi in vecii vecilor iertarea , caci iertarea noastra din partea bunului Dumnezeu este conditionata de iertarea greselilor semenilor nostri de catre noi , iar fara aceasta sincera iertare nu putem vorbi de nimic bun in credinta noastra , iar orice teorie , orice vorba buna , orice invatatura expusa aici in mii de citate si linkuri , reprezinta desertaciunea desertaciunilor si nimic mai mult .
Dumnezeu nu a filozofat , nu a vorbit cifrat , pompos , ci El voieste ca noi sa fim milostivi , iertatori , si rabdatori , caci numai astfel se vor schimba in bine si relatiile intre oameni , inclusiv aceasta comunicare defectuasa , bazata pe tot felul de ganduri neavenite .
Prin iertare se stinge ura , violenta , iar rautatea este inlocuita cu bunatatea , iar iadul vietii noastre se schimba in << bucuria raiului >> , prin inteleptirea mintii si luminarea ei , iar viata noastra se va schimba cu siguranta inca din aceasta viata pamanteasca .
Dumnezeu Cel milostiv si iertator ii cere omului nemilostiv si neiertator sa fie precum El , aducandu-i aminte cat de mult pierde spiritual daca nu este si el iertator asemenea Lui, precum si Sfintii Parinti ne indeamna mai in toate scrierile lor.
Spunea un Sfinte Parinte ca toti oamenii sunt creati dupa chipul lui Dumnezeu , dar la << asemenea cu Dumnezeu sjung numai cei ce traiesc in comuniune cu El >> si deci implinesc voia Lui. Omul care nu iarta altora greselile , nu poate dobandi sfintenia care vine de la Dumnezeu . Parca s-a mai discutat pe la Topicul de Pocainta problema aceasta , si nu odata ci de N ori , si doresc sa amintesc aici o pildan , un fragent dintr o pilda spusa chiar de Sfintii Sfintilor , de Mantuitorul nostru Hristos :
"Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? Şi, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot aşa şi Tatăl Meu Cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta, din inimile voastre, fiecare fratelui său."
Cel ce nu va ierta va suporta pedeapsa lui Dumnezeu , caci constrangerea il va determina pe cel neiertator si nesimtitor sa dobandeasca darul iertarii , nu o iertare formala de fatada , ci o iertare adevarata aflata undeva inlauntrul sufletului nostru .

Cred ca "problematica" iertarii sta la temelia Pocaintei noastre , iar fara iertare toate sunt de prisos , caci pentru noi ortodocsii , iertarea greselilor oamenilor , a celor de langa noi , este conditia esentiala de a putea sa ne Impartasim cu Trupul si Sangele Mantuitorului , Care s-a rugat pentru pacatele celoe care L-au rastignit . Deci , El Dumnezeu , s-a rugat pentru ucigasii sai , iar noi nu putem trece nici peste greselile virtuale , nici peste virgula sau punctul pus gresit . . . !
Sa nu uitam cuvintele : " Parinte , iarta-le lor , ca nu stiu ce fac " ( Luca 23, 34 )
Întrucât Biserica a înţeles valoarea sfinţitoare şi mântuitoare a iertării, ea îi îndeamnă pe toţi oamenii să ierte greşelile aproapelui lor. Pentru creştini, iertarea greşelilor oamenilor este o condiţie pentru a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos, Cel ce S-a rugat pentru iertarea păcatelor celor care
L-au răstignit, zicând: "Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac" (Luca 23, 34).
Sa ne ajute Bunul Dumnezeu pe toti sa invatam iertarea , caci numai astfel crestem duhovniceste si ne sfintim , devenind << oameni ai lui Dumneze >>


Post binecuvantat !

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Cheia "succesului" , a fost , este si va fi in vecii vecilor iertarea , caci iertarea noastra din partea bunului Dumnezeu este conditionata de iertarea greselilor semenilor nostri de catre noi , iar fara aceasta sincera iertare nu putem vorbi de nimic bun in credinta noastra , iar orice teorie , orice vorba buna , orice invatatura expusa aici in mii de citate si linkuri , reprezinta desertaciunea desertaciunilor si nimic mai mult .
Dumnezeu nu a filozofat , nu a vorbit cifrat , pompos , ci El voieste ca noi sa fim milostivi , iertatori , si rabdatori , caci numai astfel se vor schimba in bine si relatiile intre oameni , inclusiv aceasta comunicare defectuasa , bazata pe tot felul de ganduri neavenite .
Prin iertare se stinge ura , violenta , iar rautatea este inlocuita cu bunatatea , iar iadul vietii noastre se schimba in << bucuria raiului >> , prin inteleptirea mintii si luminarea ei , iar viata noastra se va schimba cu siguranta inca din aceasta viata pamanteasca .
Dumnezeu Cel milostiv si iertator ii cere omului nemilostiv si neiertator sa fie precum El , aducandu-i aminte cat de mult pierde spiritual daca nu este si el iertator asemenea Lui, precum si Sfintii Parinti ne indeamna mai in toate scrierile lor.
Spunea un Sfinte Parinte ca toti oamenii sunt creati dupa chipul lui Dumnezeu , dar la << asemenea cu Dumnezeu sjung numai cei ce traiesc in comuniune cu El >> si deci implinesc voia Lui. Omul care nu iarta altora greselile , nu poate dobandi sfintenia care vine de la Dumnezeu . Parca s-a mai discutat pe la Topicul de Pocainta problema aceasta , si nu odata ci de N ori , si doresc sa amintesc aici o pildan , un fragent dintr o pilda spusa chiar de Sfintii Sfintilor , de Mantuitorul nostru Hristos :
"Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? Şi, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot aşa şi Tatăl Meu Cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta, din inimile voastre, fiecare fratelui său."
Cel ce nu va ierta va suporta pedeapsa lui Dumnezeu , caci constrangerea il va determina pe cel neiertator si nesimtitor sa dobandeasca darul iertarii , nu o iertare formala de fatada , ci o iertare adevarata aflata undeva inlauntrul sufletului nostru .

Cred ca "problematica" iertarii sta la temelia Pocaintei noastre , iar fara iertare toate sunt de prisos , caci pentru noi ortodocsii , iertarea greselilor oamenilor , a celor de langa noi , este conditia esentiala de a putea sa ne Impartasim cu Trupul si Sangele Mantuitorului , Care s-a rugat pentru pacatele celoe care L-au rastignit . Deci , El Dumnezeu , s-a rugat pentru ucigasii sai , iar noi nu putem trece nici peste greselile virtuale , nici peste virgula sau punctul pus gresit . . . !
Sa nu uitam cuvintele : " Parinte , iarta-le lor , ca nu stiu ce fac " ( Luca 23, 34 )
Întrucât Biserica a înţeles valoarea sfinţitoare şi mântuitoare a iertării, ea îi îndeamnă pe toţi oamenii să ierte greşelile aproapelui lor. Pentru creştini, iertarea greşelilor oamenilor este o condiţie pentru a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos, Cel ce S-a rugat pentru iertarea păcatelor celor care
L-au răstignit, zicând: "Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac" (Luca 23, 34).
Sa ne ajute Bunul Dumnezeu pe toti sa invatam iertarea , caci numai astfel crestem duhovniceste si ne sfintim , devenind << oameni ai lui Dumneze >>


Post binecuvantat !

Cuvinte despre Iertare
A ierta este, în esenta, un atribut dumnezeiesc, iertarea omeneasca aparând în consecinta ca înca o proba a prezentei suflului divin în faptura. (pr. Nicolae Steinhardt)
Noi nu trebuie doar sa iertam, ci sa si uitam. Nu ierta doar din ascultare fata de Dumnezeu, ci din placere pentru ceilalti. (…) Dar, acela care se împaca cu ceilalti spre a fi laudat, acela îsi face rau singur. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Când nu-l ierti pe altul, tu nu-l amarasti atâta pe el, pe cât te jignesti pe tine însuti. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
A tine minte raul înseamna a fi biruit de rau. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Împaca-te cu Dumnezeu si multi oameni vor veni sa se împace cu tine. (Sfântul Serafim din Sarov)
Iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe toti, în Hristos. (Sfânta Scriptura)
Patimile nu se sting decât cu cumpatarea. (…) Cel cumpatat stie ca prin cumpatare vine întelepciunea si cu ajutorul ei vine smerenia. (Avva Dorotei)
Ascultarea este mormânt al vointei si înviere a smereniei. (Sfântul Ioan Scararul)
Unde nu este rabdare, nu este nici iubire. (Sfântul Grigorie Dialogul)
Am iubit dreptatea si am urât nedreptatea; de aceea mor în exil. (Grigore al-VII-lea)
Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi. (Sfântul Ioan Gura de Aur)

[cezar_ioan]

În prealabil postat de cristiboss56

Cheia "succesului" , a fost , este si va fi in vecii vecilor iertarea , caci iertarea noastra din partea bunului Dumnezeu este conditionata de iertarea greselilor semenilor nostri de catre noi , iar fara aceasta sincera iertare nu putem vorbi de nimic bun in credinta noastra , iar orice teorie , orice vorba buna , orice invatatura expusa aici in mii de citate si linkuri , reprezinta desertaciunea desertaciunilor si nimic mai mult .
Dumnezeu nu a filozofat , nu a vorbit cifrat , pompos , ci El voieste ca noi sa fim milostivi , iertatori , si rabdatori , caci numai astfel se vor schimba in bine si relatiile intre oameni , inclusiv aceasta comunicare defectuasa , bazata pe tot felul de ganduri neavenite .
Prin iertare se stinge ura , violenta , iar rautatea este inlocuita cu bunatatea , iar iadul vietii noastre se schimba in << bucuria raiului >> , prin inteleptirea mintii si luminarea ei , iar viata noastra se va schimba cu siguranta inca din aceasta viata pamanteasca .
Dumnezeu Cel milostiv si iertator ii cere omului nemilostiv si neiertator sa fie precum El , aducandu-i aminte cat de mult pierde spiritual daca nu este si el iertator asemenea Lui, precum si Sfintii Parinti ne indeamna mai in toate scrierile lor.
Spunea un Sfinte Parinte ca toti oamenii sunt creati dupa chipul lui Dumnezeu , dar la << asemenea cu Dumnezeu sjung numai cei ce traiesc in comuniune cu El >> si deci implinesc voia Lui. Omul care nu iarta altora greselile , nu poate dobandi sfintenia care vine de la Dumnezeu . Parca s-a mai discutat pe la Topicul de Pocainta problema aceasta , si nu odata ci de N ori , si doresc sa amintesc aici o pildan , un fragent dintr o pilda spusa chiar de Sfintii Sfintilor , de Mantuitorul nostru Hristos :
"Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? Şi, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot aşa şi Tatăl Meu Cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta, din inimile voastre, fiecare fratelui său."
Cel ce nu va ierta va suporta pedeapsa lui Dumnezeu , caci constrangerea il va determina pe cel neiertator si nesimtitor sa dobandeasca darul iertarii , nu o iertare formala de fatada , ci o iertare adevarata aflata undeva inlauntrul sufletului nostru .

Cred ca "problematica" iertarii sta la temelia Pocaintei noastre , iar fara iertare toate sunt de prisos , caci pentru noi ortodocsii , iertarea greselilor oamenilor , a celor de langa noi , este conditia esentiala de a putea sa ne Impartasim cu Trupul si Sangele Mantuitorului , Care s-a rugat pentru pacatele celoe care L-au rastignit . Deci , El Dumnezeu , s-a rugat pentru ucigasii sai , iar noi nu putem trece nici peste greselile virtuale , nici peste virgula sau punctul pus gresit . . . !
Sa nu uitam cuvintele : " Parinte , iarta-le lor , ca nu stiu ce fac " ( Luca 23, 34 )
Întrucât Biserica a înţeles valoarea sfinţitoare şi mântuitoare a iertării, ea îi îndeamnă pe toţi oamenii să ierte greşelile aproapelui lor. Pentru creştini, iertarea greşelilor oamenilor este o condiţie pentru a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos, Cel ce S-a rugat pentru iertarea păcatelor celor care
L-au răstignit, zicând: "Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac" (Luca 23, 34).
Sa ne ajute Bunul Dumnezeu pe toti sa invatam iertarea , caci numai astfel crestem duhovniceste si ne sfintim , devenind << oameni ai lui Dumneze >>


Post binecuvantat !

Cristian, constat ca faci eforturi constante de a fi amabil si prietenos cu mine si iti marturisesc ca apreciez atitudinea ta. Apreciez pozitiv.
De iertat, cum zici tu, eu nu am ce sa iert. Am fost furios o vreme, o vreme scurta, apoi am acceptat ca tu le ai pe ale tale, eu pe ale mele si nu exista motiv sa iti port ranchiuna.
Eu nu pot trai cu suparare in suflet pe vreun om. Nu constient. Nu dusmanesc pe nimeni, m-a ferit Dumnezeu de nenorocirea asta.
Din pacate insa, am invatat dupa cateva conflicte cu tine si dupa impacarri succesive ca nu mai pot avea incredere in tine, mai exact in comportamentul tau extern. Comportamentul tau este uneori potrivnic prieteniei: este imprevizibil, este violent, insinuant, lipsit de delicatete, rautacios si plin de suspiciune si neincredere, adeseori. Cat despre lovituri pe la spate sau sub centura, nu mai amintesc (le-am si uitat de fapt, stiu doar ca au existat, din pacate).
Nu stiu de ce crezi tu ca trebuie sa dadacesti, sa corectezi, sa apostrofezi, sa induhovnicesti, sa evaluezi si sa etichetezi pe toata lumea. E foarte suparatoare, pentru multi, aceasta maniera de a te comporta. Sper sa meditezi la asta.
Ca urmare, am hotarit sa ma tin deoparte fata de interventiile tale, oricum ar fi, inclusiv rautacioase (sper sa nu mai fie). Nu iti port pica, ma rog lui Dumnezeu sa te ocroteasca si sa te fericeasca, sa te tina pe calea mantuirii, a tuturor faptelor bune, insa eu nu mai vad in tine un prieten. Desigur, nici dusman. Pur si simplu mi-am retras disponibilitatea afectiva fata de tine, acee legatura emotionala speciala pe care o aveam. Nu mai am incredere in tine ca intr-un prieten. Un prieten nu te brutalizeaza ca apoi sa isi ceara iertare doar pentru a te pregati pentru o noua lovitura dupa care iar isi cere iertare etc. etc. Si toate cu intensitate maximala, cu majuscule, cu bolduiri, cu bolduiri majuscule si sublinieri concomitent, cu multe semne de exclamare, cu multe culori, cu citate indreptate spre tine ca un pistol pus intre ochi etc. Eu nu cunosc asa prietenia. Nici dragostea. Pentru mine acestea sunt ape limpezi, calde si calme.
Imi pare rau! Nespus de rau. Mai ales ca am trait si momente foarte bune impreuna, pe forum si nu numai.
Sper ca putem sa ne vedem fiecare de ale lui fara sa ne necajim reciproc aici pe forum. Domnul sa ne miluiasca!

[cristiboss56]

În prealabil postat de cezar_ioan

Sper ca putem sa ne vedem fiecare de ale lui fara sa ne necajim reciproc aici pe forum. Domnul sa ne miluiasca!

Te rog mult sa renunti in a caracteriza uzeri , persoane , caci nu aceasta este menirea unui forum crestin , si nici a te mari pe tine , sau pe altii , sau a pune la colt pe X sau Y , ci doar de a discuta idei , invataturi , lasand gandurile deoparte . Te rog sa-ti stapanesti mahnirea , mania si alte cele asemenea . Te rog sa lasi persoana si sa dezbati ideea , tema propriuzisa . Am vazut ca te-ai tulburat si aici : http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=15769
si nu am intervenit , tocmai ca vad va esti extrem de sensibil la orice comtrazicere , confundand ideea cu persoana , ori menirea forumului nu-i discutia despre X sau Y . Sa lasam simpatiile si antipatiile , si sa ne axam pe probleme teologice . Renunta in judecati de moment , renunta in a slavi sau in a pune la colt persoana , si iti garantez ca apele se vor limpezi , gandurile se vor risipi si linistea va fi deplina . Mesajul tau isi avea rostul pe privat , la telefon ( mai ales ca ai numarul meu ) , fata catre fata ( mai ales ca locuim atat de aproape ) , si astfel nu te abateai de la tema threadului de fata . Personal nu am sa te mai citez , si nu am sa-ti mai raspund in mod direct pe forum , pentru a nu-ti mai scoate "raul" din tine si a nu te mai tulbura , si te rog sa faci acelasi lucru . Inca odata te rog , sa lasi discutile despre useri si sa te rezumi in a discuta calm si civilizat despre tema thredului , despre credinta in general . Noi suntem mult prea putin importanti , comparativ cu Sfintii Parinti , cu Dumnezeirea insasi . Suntem simple putregaiuri ce ne luptam din rasputeri pentru a ne salva de la pieirea definitiva si irevocabila .
Iti doresc din tot sufletul Mantuirea si te rog sa nu ma abati de la ea , ci sa te rogi pentru mine !
Doamne ajuta ! . . . sa trecem la subiect . . . .

[cristiboss56]

Nu vă răzbunaţi voi singuri, iubiţilor. Căci scris este: „A mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti, zice Domnul”. Drept aceea de flămânzeşte vrăjmaşul tău, dă-i lui pâine, de însetează, adapă-l; căci aceasta făcând, cărbuni de foc grămădeşti pe capul lui” . (Rom. 12, 19- 20).
Dacă Dumnezeu ar voi să pedepsească, după cum se cade, toate atacurile, ce noi săvârşim împotriva Lui, în adevăr noi n-am mai trăi nici o zi. Încă Palmistul a zis: „De te vei uita la fărădelegi, Doamne, cine va putea suferi”? (Ps. 129, 3). Fără a gândi la toate păcatele cele ascunse, pe care numai conştiinţa păcătosului le cunoaşte, şi care numai Dumnezeu le vede, fără a pomeni toate acelea, dacă noi am trebui să dăm socoteală numai de păcatele noastre cele văzute, cum am putea noi dobândi iertarea lor?
Ce iertare am putea noi dobândi, dacă Dumnezeu ar voi să cerceteze lenevirea şi nerespectul nostru la rugăciune? Când noi prin rugăciunea ne apropiem de Dânsul şi Îl chemăm, adeseori nu-I arătăm nici atâta cinste şi stimă, câtă obişnuiesc a arăta robii stăpânului, soldaţii ofiţerilor săi şi prietenii prietenilor.
Căci când vorbeşti cu prietenul tău, faci aceasta cu băgare de seamă: iar când ceri de la Dumnezeu iertare şi lăsare păcatelor tale, adeseori eşti uşor la minte şi împrăştiat, şi când îngenunchez! şi buzele tale limbuţesc, gândurile tale sboară în deşert pretutindeni, prin casa ta, prin târg, pe uliţi. Şi aceasta aşa de adeseori se întâmplă cu noi! Deci dacă Dumnezeu de toate acestea ar cere de la noi socoteală, cum am putrea noi dobândi iertare?
Dacă mai departe Dumnezeu ar judeca defăimările, care noi în toate zilele aruncăm unul asupra altuia şi criticile noastre cele aspre şi nedrepte asupra celor deaproape ai noştri, cu ce ne-am dezvinovăţi, ce am putea zice? Dacă peste acestea El ar voi să pedepsească după cum se cade toate privirile noastre cele prihănite şi necurate, poftele cele păcătoase ale inimii noastre, toate vorbele noastre cele necuviincioase, ce mare pedeapsă am trebui noi să suferim?
Dacă El ar cere socoteală de la noi pentru toate vorbele cele de ocară, cum am cuteza noi să zicem măcar cel mai mic cuvânt spre dezvinovăţirea noastră, când şi acela este vinovat focului gheenei, care zice fratelui său: nebune? (Mat.5, 22). Şi dacă se va cerceta încă şi slava cea deşartă, cu care noi ne mândrim pentru postul şi milostenia noastră, dacă s-ar cerceta, nu de către Dumnezeu, ci de către noi păcătoşii, cum am putea noi atunci să mai căutăm la cer?
Dacă pe lângă aceasta se va judeca şi necinstea, cu care noi urmărim unii pe alţii, lăudăm pe oameni în faţă dar pe din dos îi clevetim, cum am putea noi suferi pedeapsa pentru aceasta? Ce trebuie să zic eu despre jurămintele cele mincinoase, despre mânia cea nedreaptă şi despre pisma, cu care noi adeseori nu numai pe vrăjmaşi, dar şi pe prieteni îi prigonim? Ce trebuie să zic eu despre aceea, că noi ne bucurăm, când altora le merge rău şi ne desfătăm întru nenorocirea aproapelui?
Acestea toate sunt păcate vădite, care tuturor sunt cunoscute şi mai toţi le săvârşesc. Sunt încă şi altele, care sunt cunoscute numai conştiinţei păcătosului.
Ce ruşine pentru noi, când ele în ziua judeăcăţii se vor vădi înaintea a toată lumea!
Însă de acea ruşine împreună şi de însuşi păcatele cele mari, precum şi de pedeapsa cea mare, noi putem scăpa, dacă vom ierta aproapelui nostru atacurile sau vătămările, ce el ne-a făcut. Căci Însuşi Domnul Dumnezeu zice: “De veţi ierta oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc va ierta vouă greşelile voastre; iar dacă nu veţi ierta altor oameni, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile” (Mat. 6, 14-15). Iar Apostolul Pavel zice: „dragostea acoperă mulţime de păcate” (I Petru 4, 8).
Dar noi nu trebuie numai să iertăm ci să şi uităm; că aşa întreaga rană a sufletului nostru trebuie vindecată. Precum turbatul niciodată nu simte odihnă, aşa şi acela, care nu uită vătămarea suferită, ci totdeauna o aminteşte, niciodată nu va putea avea pacea cea adevărată, pe cât el adeseori pomeneşte cuvintele sau faptele vătămătorului său.
Iar dacă tu tot gândeşti la răzbunare, te chinuieşti mai întâi pe tine însuţi. Mânia ta este pentru tine însuţi o unealtă de schingiuire, şi îţi sfâşii măruntaiele tale. Şi cine poate fi mai nenorocit decât un om, care de-a pururea este mânios? Îndată ce el îl vede pe vrăjmaşul lui, ba încă dacă vede numai haina sau casa lui, această vedere îl chinuieşte şi îi adaugă o adâncă rană peste rană. Dar pentru ce ne necăjim şi ne chinuim? Chiar dacă n-ar ameninţa iadul pe cei neîmpăcaţi, singure muncile lăuntrice, ce se pricinuiesc prin răzbunare, ar trebui să ne îndemne a ierta pe cei ce ne-au vătămat, dar fiindcă afară de această muncă, încă şi pedepsele cele veşnice aşteaptă pe cei neîmpăcaţi, apoi ce este mai fără de judecată decât a-şi găti cineva chinul şi aici şi în cealaltă viaţă, a se nenoroci şi aici şi dincolo, numai să se răzbune asupra vrăjmaşului său?
Nu zice: vătămarea suferită este prea mare. Nu este acesta temeiul, pentru care tu eşti atât de neîmpăcat, şi aşa îndelungat ţii mânia, ci temeiul cel adevărat stă întru aceea, că tu nu gândeşti la propriile tale păcate, nici la iad, nici la frica lui Dumnezeu.
Sau crezi tu, că este ceva ruşinos, ca tu mai întâi să fii gata la împăcare? Socoteşti tu în adevăr, că este ruşine, a câştiga folosul acestei preveniri. Dimpotrivă, este ruşine pentru tine, când tu aşa îndelung rămâi încătuşat de patimă şi aştepţi, până ce vătămătorul va cere iertare. Acesta este pentru tine ruşine şi vătămare totodată. Căci cel ce vine înaintea altuia la iertare, apoi el, iar nu tu, ai folosul din aceasta, căci tu ai iertat nu pentru ascultarea către Dumnezeu, ci numai din plăcerea către alţii.
Dacă tu dimpotrivă, înainte, şi fără ca vătămătorul să-ţi vorbească de aceasta, fără a te ruşina, te apropii de dânsul şi laşi la o parte mânia ta, atunci fapta cea bună rămâne întreagă pe seama ta, şi vei avea câştig deplin, răsplată de la Dumnezeu.

[cristiboss56]

Dar poate tu zici: ai fost foarte rău vătămat şi clevetit. Totuşi păzeşte-te, de-aţi răzbuna singur necazul ci lasă lui Dumnezeu răzbunarea, El va apăra afacerea ta, mai bine decât poţi tu dori. Tu eşti dator numai a te ruga pentru duşmani, iar ceea ce are să se întâmple cu acesta, Dumnezeu a rezervat sie. Incă nici să doreşti rău duşmanului tău, ci îndeobşte să-l laşi în judecata Domnului.
Iar dacă noi ne rugăm pentru duşmanii nosşri şi ne împăcăm cu ei, Dumnezeu nu-I va ierta, până ce ei înşişi nu se vor face mai buni. El nu-I iarta pentru propriul lor folos.
Pe tine El te laudă pentru împăcarea ta cea înţeleaptă, iar pe dânşii îi pedepseşte, pentru ca ei să nu se facă mai răi.
Netemeinică şi deşartă este aşadar pricinuirea acelora, care zic, că numai pentru acea ei nu iartă pe duşmanul lor, pentru ca să nu-l facă încă mai rău şi pentru a nu-l lovi în mândria lui.
Ei adaugă: se socoteşte slab cel ce face întâiul pas spre împăcare şi voieşte a se pune la cale cu vrăjmaşul. Toate acestea sunt vorbe deşarte. Ochiul lui Dumnezeu, care totdeauna priveghează, cunoaşte gândurile, şi tu nu trebuie să bagi seamă de vorbele celui împreună cu tine rob, numai dacă judecătorul, care are să te judece în cealaltă lume, este mulţumit cu tine. Socoteşti tu însă în adevăr, că potrivnicul tău, prin mlădioşia ta s-ar face încă mai rău, atunci să ştii, că el nu se va face mai rău prin acesta, ci mai rău s-ar face mai vârtos atunci când tu nu te împaci cu dânsul.
Şi chiar de ar fi el cel mai rău, totuşi el, deşi nu o spune şi o tăinuieşte, va proslăvi întru inima sa bunătatea, blândeţea şi înţelepciunea ta.
Dacă el cu toată iertarea ta, totusi rămâne întru răutatea sa, atunci trage auprasi cea mai mare pedeapsa a lui Dumnezeu. Aşadar nu grăi cuvintele acele reci: „eu nu pot cel dintâi a întinde mâna de împăcare, ca să nu socotească potrivnicul meu, că eu fac aceasta de frica lui, şi să se facă încă mai semeţ către mine”. Astfel de cuvinte arată un duh copilăresc şi fără judecată, care se lasă a se ameţi de socotinţa oamenilor.
Creadă cineva, că tu te-ai împăcat de frică, răsplătirea ta va fi cu atât mai mare, dacă tu ai prevăzut aceasta şi totuşi ai răbdat toate prin frica de Dumnezeu. Dimpotrivă cine se împacă, spre a fi lăudat de oameni, acela însuşi îşi răpeşte tot câştigul dintru acesta.
Numai cu un vrăjmaş nu trebuie să te împaci tu niciodată; acesta este Satana. Cu acest vrăjmaş nu te împăca niciodinioară. Iar asupra confraţilor tăi să nu cugeţi niciodată duşmăneşte.
Şi de s-a ivit între voi vreo ceartă, să nu dureze peste zi căci Apostolul zice: „Să nu apună soarele întru mânia voastră” (Efes. 4, 26). Iar dacă vrăjmăşia ta durează mai mult, atunci ea nu este urmare a pripirii, ci a răutăţii celei lăuntrice, a unui suflet păcătos.
Prin fiecare amânare împăcarea se va face tot mai grea, căci trecând o zi tu te ruşinezi mai mult, decât la început, şi încă mai mult după ce au trecut două sau trei zile; iar dacă a trecut a treia şi a patra, atunci va trece încă şi a cincea zi, ba şi a zecea, ba şi a douăzecea, ba şi a suta, şi răul va fi cu totul nevindecabil.
Cu cât mai mult timp trece, cu atâta noi mai mult ne depărtăm de potrivnicii noştri, cu atâta mai departe ajungem unii de alţii.
Acum când tu, ştii toate acestea, grăbeşte-te a ieşi înaintea aproapelui tău cu împăcare, şi ţine-l tare, până el cu totul se va muia de tine. Aceasta este ceva greu şi aspru. Dar gândeşte, că tu faci toate acestea pentru Dumnezeu, şi că pentru aceasta vei dobândi mângâiere şi deplină răsplătire de la Dumnezeu.
Deşteaptă sufletul tău cel întârzietor şi trândav, care se ruşinează de aceasta şi strigă la el: Ce întârzii şi zăboveşti? Este vorba despre fericirea ta; Dumnezeu cere de la noi împăcarea, şi poruncile Lui trebuie preferate înainte de orice.
Potrivnicul tău poate din nou să te atace şi să-ţi sporească toate relele, noi toate trebuie să le suferim cu răbdare; căci aceasta este de mai mare folos pentru noi, decât pentru dânsul; şi dintre toate faptele cele bune ale noastre în ziua judecăţii mai mult se va lăuda împacarea .
Noi adeseori am atacat pe Domnul, adeseori am păcătuit , dar în împăcarea cu cei deaproape ai noştri Dumnezeu ne-a arătat calea prin care să putem dobândi şi noi împăcare şi iertare.
Aşadar, să lepădăm păcatul neîmpăcării şi al răzbunării, ca să ne putem face părtaşi împărăţiei cereşti, pe care fie ca să o dobândim prin harul şi prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh fie cinstea, slava şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de cristiboss56

Te rog mult sa renunti in a caracteriza uzeri , persoane , caci nu aceasta este menirea unui forum crestin , si nici a te mari pe tine , sau pe altii , sau a pune la colt pe X sau Y , ci doar de a discuta idei , invataturi , lasand gandurile deoparte . Te rog sa-ti stapanesti mahnirea , mania si alte cele asemenea . Te rog sa lasi persoana si sa dezbati ideea , tema propriuzisa . Am vazut ca te-ai tulburat si aici : http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=15769
si nu am intervenit , tocmai ca vad va esti extrem de sensibil la orice comtrazicere , confundand ideea cu persoana , ori menirea forumului nu-i discutia despre X sau Y . Sa lasam simpatiile si antipatiile , si sa ne axam pe probleme teologice . Renunta in judecati de moment , renunta in a slavi sau in a pune la colt persoana , si iti garantez ca apele se vor limpezi , gandurile se vor risipi si linistea va fi deplina . Mesajul tau isi avea rostul pe privat , la telefon ( mai ales ca ai numarul meu ) , fata catre fata ( mai ales ca locuim atat de aproape ) , si astfel nu te abateai de la tema threadului de fata . Personal nu am sa te mai citez , si nu am sa-ti mai raspund in mod direct pe forum , pentru a nu-ti mai scoate "raul" din tine si a nu te mai tulbura , si te rog sa faci acelasi lucru . Inca odata te rog , sa lasi discutile despre useri si sa te rezumi in a discuta calm si civilizat despre tema thredului , despre credinta in general . Noi suntem mult prea putin importanti , comparativ cu Sfintii Parinti , cu Dumnezeirea insasi . Suntem simple putregaiuri ce ne luptam din rasputeri pentru a ne salva de la pieirea definitiva si irevocabila .
Iti doresc din tot sufletul Mantuirea si te rog sa nu ma abati de la ea , ci sa te rogi pentru mine !
Doamne ajuta ! . . . sa trecem la subiect . . . .

Sunt intru totul de acord cu cerintele tale privind comportamentul meu pe forum. Doamne ajuta!

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Dar poate tu zici: ai fost foarte rău vătămat şi clevetit. Totuşi păzeşte-te, de-aţi răzbuna singur necazul ci lasă lui Dumnezeu răzbunarea, El va apăra afacerea ta, mai bine decât poţi tu dori. Tu eşti dator numai a te ruga pentru duşmani, iar ceea ce are să se întâmple cu acesta, Dumnezeu a rezervat sie. Incă nici să doreşti rău duşmanului tău, ci îndeobşte să-l laşi în judecata Domnului.
Iar dacă noi ne rugăm pentru duşmanii nosşri şi ne împăcăm cu ei, Dumnezeu nu-I va ierta, până ce ei înşişi nu se vor face mai buni. El nu-I iarta pentru propriul lor folos.
Pe tine El te laudă pentru împăcarea ta cea înţeleaptă, iar pe dânşii îi pedepseşte, pentru ca ei să nu se facă mai răi.
Netemeinică şi deşartă este aşadar pricinuirea acelora, care zic, că numai pentru acea ei nu iartă pe duşmanul lor, pentru ca să nu-l facă încă mai rău şi pentru a nu-l lovi în mândria lui.
Ei adaugă: se socoteşte slab cel ce face întâiul pas spre împăcare şi voieşte a se pune la cale cu vrăjmaşul. Toate acestea sunt vorbe deşarte. Ochiul lui Dumnezeu, care totdeauna priveghează, cunoaşte gândurile, şi tu nu trebuie să bagi seamă de vorbele celui împreună cu tine rob, numai dacă judecătorul, care are să te judece în cealaltă lume, este mulţumit cu tine. Socoteşti tu însă în adevăr, că potrivnicul tău, prin mlădioşia ta s-ar face încă mai rău, atunci să ştii, că el nu se va face mai rău prin acesta, ci mai rău s-ar face mai vârtos atunci când tu nu te împaci cu dânsul.
Şi chiar de ar fi el cel mai rău, totuşi el, deşi nu o spune şi o tăinuieşte, va proslăvi întru inima sa bunătatea, blândeţea şi înţelepciunea ta.
Dacă el cu toată iertarea ta, totusi rămâne întru răutatea sa, atunci trage auprasi cea mai mare pedeapsa a lui Dumnezeu. Aşadar nu grăi cuvintele acele reci: „eu nu pot cel dintâi a întinde mâna de împăcare, ca să nu socotească potrivnicul meu, că eu fac aceasta de frica lui, şi să se facă încă mai semeţ către mine”. Astfel de cuvinte arată un duh copilăresc şi fără judecată, care se lasă a se ameţi de socotinţa oamenilor.
Creadă cineva, că tu te-ai împăcat de frică, răsplătirea ta va fi cu atât mai mare, dacă tu ai prevăzut aceasta şi totuşi ai răbdat toate prin frica de Dumnezeu. Dimpotrivă cine se împacă, spre a fi lăudat de oameni, acela însuşi îşi răpeşte tot câştigul dintru acesta.
Numai cu un vrăjmaş nu trebuie să te împaci tu niciodată; acesta este Satana. Cu acest vrăjmaş nu te împăca niciodinioară. Iar asupra confraţilor tăi să nu cugeţi niciodată duşmăneşte.
Şi de s-a ivit între voi vreo ceartă, să nu dureze peste zi căci Apostolul zice: „Să nu apună soarele întru mânia voastră” (Efes. 4, 26). Iar dacă vrăjmăşia ta durează mai mult, atunci ea nu este urmare a pripirii, ci a răutăţii celei lăuntrice, a unui suflet păcătos.
Prin fiecare amânare împăcarea se va face tot mai grea, căci trecând o zi tu te ruşinezi mai mult, decât la început, şi încă mai mult după ce au trecut două sau trei zile; iar dacă a trecut a treia şi a patra, atunci va trece încă şi a cincea zi, ba şi a zecea, ba şi a douăzecea, ba şi a suta, şi răul va fi cu totul nevindecabil.
Cu cât mai mult timp trece, cu atâta noi mai mult ne depărtăm de potrivnicii noştri, cu atâta mai departe ajungem unii de alţii.
Acum când tu, ştii toate acestea, grăbeşte-te a ieşi înaintea aproapelui tău cu împăcare, şi ţine-l tare, până el cu totul se va muia de tine. Aceasta este ceva greu şi aspru. Dar gândeşte, că tu faci toate acestea pentru Dumnezeu, şi că pentru aceasta vei dobândi mângâiere şi deplină răsplătire de la Dumnezeu.
Deşteaptă sufletul tău cel întârzietor şi trândav, care se ruşinează de aceasta şi strigă la el: Ce întârzii şi zăboveşti? Este vorba despre fericirea ta; Dumnezeu cere de la noi împăcarea, şi poruncile Lui trebuie preferate înainte de orice.
Potrivnicul tău poate din nou să te atace şi să-ţi sporească toate relele, noi toate trebuie să le suferim cu răbdare; căci aceasta este de mai mare folos pentru noi, decât pentru dânsul; şi dintre toate faptele cele bune ale noastre în ziua judecăţii mai mult se va lăuda împacarea .
Noi adeseori am atacat pe Domnul, adeseori am păcătuit , dar în împăcarea cu cei deaproape ai noştri Dumnezeu ne-a arătat calea prin care să putem dobândi şi noi împăcare şi iertare.
Aşadar, să lepădăm păcatul neîmpăcării şi al răzbunării, ca să ne putem face părtaşi împărăţiei cereşti, pe care fie ca să o dobândim prin harul şi prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh fie cinstea, slava şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

un aspect important al iubirii de vrăjmaşi ar trebui să fie restaurarea iubirii sănătoase pentru noi ca făpturi minunate ale lui Dumnezeu (Ps. 138), acceptarea neputinţelor noastre care vin de la firea căzută şi de la tendinţa de autodeterminare, de independenţă de Dumnezeu, mărturisirea lor în faţa lui Dumnezeu, cerşirea Harului vindecător şi sfinţitor şi ura sănătoasă faţă de păcat ca lucrare împotriva firii şi nevoilor ei reale. Iubirea de vrăjmaşi presupune acceptare, asumare, iertare, rugăciune şi primirea lui Dumnezeu în noi, pentru a-L recunoaşte în fraţii noştri pe care îi numim vrăjmaşi numai pentru că avem nevoie de cineva pe care să ne vărsăm focul urii de noi înşine care ne mistuie fără milă dacă nu alergăm prin pocăinţă la împăcare cu puterea focului iubirii milostive a lui Dumnezeu.