Chiar nu stiu _....

[Ionut88]

In urma cu ceva timp ma aflam aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...hlight=ionut88 .
Acum ma aflu aici :
Am revenit cat de curand in tara pentru nunta fratelui meu , a fost totul ok si frumos, acum ma aflu intr-o stare foarte urata. Am 24 de ani , si ma uit in urma ca nu am facut, realizat nimic, singura scoala care o am , este seminarul teologic, care sincer l-am absolvit din obligatie , obligatia tatalui meu. Stau si ma gandesc si nu pot sa inteleg, de ce mi-a dat Dumnezeu o inima asa de mare, de ce sunt asa sensibil cand toata lumea ma stie un dur. Pot plange doar la anumite melodii, anumite reclame filme, sau ceva un pic sensibil. Am o inima prea mare , nu pot face rau nimanui cu intentie , nu pot omori nici macar un gandacel,, cateodata imi vine sa imi scot inima din piept. De ce trebuie sa sufar din cauza la ceea ce se intampla mereu in jurul meu ? De ce nu imi pot gasi un loc de munca sa imi placa. De ce nu ma lasat tata sa fac ceea ce am vrut eu ? Singurul lucru care mi-a placut a fost fotbalul dar ce mai pot face la varsta de 24 de ani? Am lucrat: Barman, Casier, Op PC, lucrator comercial, constructii etc. . De ce nu imi gasesc locul in aceasta lume? De ce nu imi gasesc linistea si implinirea de care am nevoie. In teologie nu pot face nimic , sincer imi e sila de ce se intampla acolo , nu judec nimic, dar nici Preot nu ma face pentru ca nu ma pot juca cu Dumnezeu , stiu ca ar fi usor, ma duc Preot si gata am banii, am relatii , ajutoare de la toti .... dar am frica de Dumnezeu si nu ma pot face Preot din cauza pacatelor care ma opresc de la Preotie. Nu imi gasesc locul , nici in casa in care stau. Fratele meu s-a insurat acum este inginer, si sotia lui inginer. Sora mea e maritata are 2 copilasi, sora cea mica trebuie sa faca nunta anul ce vine. Eu ???? Nu stiu , imi e frica si de lucrul asta. Am dus o viata urata, plina de certuri, batai, parintii acum nu mai am , tata nu vorbeste cu mine de ceva timp, mama mea e cu alt barbat . nu o mai intereseazsa casa. nu stiu ma oftic de tot nu mai scriu nimic nu stiu ce sa mai zic .

[AlinB]

Ai avut probabil un exemplu prost vizavi de ceea ce este familia si e de inteles ca e greu sa te gandesti sa-ti faci una.

Dar ia-o si altfel, din moment ce stii cum este rau, stii si cum trebuie sa fie bine, deci totul depinde doar de tine, defineste-ti un scop (bun) in viata si lupta sa-l atingi.

Familia ar putea fi unul - banuiesc ca la manastire nu te-ai gandit ca posibilitate.

Atat timp cat nu ai un scop clar in viata, vor fi tot felul de tentatii si caderi.

In ceea ce priveste preotia - daca pacatele sunt spovedite, iertate nu astea sunt o piedica, trebuie sa te gandesti daca ai pricepere si simti chemare.

[Mosh-Neagu]

Tare trist mi se pare forumul in ultimul timp. Unii vorbesc de impuscaturi in scoli, altii de tentative de sinucidere, iar altii par sa nu-si gaseasca locul si nici linistea, in ciuda unei educatii care ar fi trebuit sa fie o binecuvantare de la Dumnezeu.
Pentru multi dintre noi, constientizarea "unui scop in viata" vine extrem de tarziu sau niciodata. In cazul de fata, se pare ca gasim un exemplu cat se poate de real. De aici conflictele cu tatal, dar mai ales conflictul cu propria persoana.
Dincolo de depresia care se intrevede de la primele cuvinte, in tot textul de mai sus sunt lucruri care se contrazic si se bat cap in cap. Iar de aici "razboiul" interior si zbuciumul asta care, daca nu este stapanit, se poate indrepta catre ce e mai rau. "Un suflet mare" nu poate fi "scarbit" de ceea ce crede ca se intampla in Biserica. Este o dubla inselare: in primul rand, numai Dumnezeu este in masura sa considere cam cat de mare avem noi inima sau sufletul, iar in al doilea rand, fara Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica, nu ne putem mantui! Si-atunci de unde sa vina linistea noastra interioara?... Inima noastra "mare" e atat de mica si egoista, in ciuda parerilor noastre despre noi, incat Dumnezeu (datator de TOATA linistea lumii) nu are cum sa incapa.
Uneori e bine sa visam, poate chiar indicat, daca Il introducem in "visul" nostru si pe Dumnezeu. Dar deocamdata, aceste vise fara noima gen "as fi vrut sa ma fac fotbalist" sunt dezarmante chiar si pentru cineva care ar fi tentat sa vina in ajutor.
Oricum ar fi, intr-un suflet care nu vrea sa lupte si care cauta sa dea vina pe ceilalti, cand e vorba de neimpliniri, si sa-si exagereze meritele, uitand ca fara Dumnezeu, nu meritam nimic, ma tem ca, implinirea nu poate veni decat facandu-ne frate cu vrajmasul, ceea ce este cea mai proasta alegere posibila. Deocamdata mai este inca loc de intors. Cat inca bajbaim dupa o tinta, si nu am apucat definitiv intr-o directie gresita (droguri, desfrau, hotie, etc) trebuie sa ne "dezbracam" de indaradnicie si sa schimbam esentialul din noi. Dumnezeu este pe primul loc, dar la El nu putem ajunge daca unul sau amandoi parintii sunt suparati pe noi dintr-un motiv sau altul. Chiar daca nu consideram ca am gresit, trebuie sa mergem, sa ne cerem iertare, sa facem ascultare daca sfaturile sunt serioase (si nu ma indoiesc de asta), dupa care impacarea cu Dumnezeu; adica la duhovnic! Acolo vor ramane TOATE grijile si toata povara inutilitatii noastre in lumea asta. Prin spovedanie si smerenie, vom descoperi pe de o parte "un nou inceput", iar pe de alta, "un om" care sa ne fie alaturi, care sa ne sprijine cu un sfat si care sa ne incurajeze sa facem lucrul de care suntem capabili, chiar daca nu prea avem incredere ca suntem in stare. Asta tot Dumnezeu oranduieste si face din uscat verde si din verde uscat!
Imi cer iertare pentru duritatea mesajului, dar problema mi se pare extrem de serioasa, si nu de lacrimi pe umar e nevoie, ci de o "zdruncinare" zdravana, ca din partea unui parinte! Doamne-ajuta!

În prealabil postat de Ionut88

In urma cu ceva timp ma aflam aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...hlight=ionut88 .
Acum ma aflu aici :
Am revenit cat de curand in tara pentru nunta fratelui meu , a fost totul ok si frumos, acum ma aflu intr-o stare foarte urata. Am 24 de ani , si ma uit in urma ca nu am facut, realizat nimic, singura scoala care o am , este seminarul teologic, care sincer l-am absolvit din obligatie , obligatia tatalui meu. Stau si ma gandesc si nu pot sa inteleg, de ce mi-a dat Dumnezeu o inima asa de mare, de ce sunt asa sensibil cand toata lumea ma stie un dur. Pot plange doar la anumite melodii, anumite reclame filme, sau ceva un pic sensibil. Am o inima prea mare , nu pot face rau nimanui cu intentie , nu pot omori nici macar un gandacel,, cateodata imi vine sa imi scot inima din piept. De ce trebuie sa sufar din cauza la ceea ce se intampla mereu in jurul meu ? De ce nu imi pot gasi un loc de munca sa imi placa. De ce nu ma lasat tata sa fac ceea ce am vrut eu ? Singurul lucru care mi-a placut a fost fotbalul dar ce mai pot face la varsta de 24 de ani? Am lucrat: Barman, Casier, Op PC, lucrator comercial, constructii etc. . De ce nu imi gasesc locul in aceasta lume? De ce nu imi gasesc linistea si implinirea de care am nevoie. In teologie nu pot face nimic , sincer imi e sila de ce se intampla acolo , nu judec nimic, dar nici Preot nu ma face pentru ca nu ma pot juca cu Dumnezeu , stiu ca ar fi usor, ma duc Preot si gata am banii, am relatii , ajutoare de la toti .... dar am frica de Dumnezeu si nu ma pot face Preot din cauza pacatelor care ma opresc de la Preotie. Nu imi gasesc locul , nici in casa in care stau. Fratele meu s-a insurat acum este inginer, si sotia lui inginer. Sora mea e maritata are 2 copilasi, sora cea mica trebuie sa faca nunta anul ce vine. Eu ???? Nu stiu , imi e frica si de lucrul asta. Am dus o viata urata, plina de certuri, batai, parintii acum nu mai am , tata nu vorbeste cu mine de ceva timp, mama mea e cu alt barbat . nu o mai intereseazsa casa. nu stiu ma oftic de tot nu mai scriu nimic nu stiu ce sa mai zic .

O faza de felul asta nu poate fi depasita decat prin independenta totala.

Muta-te singur. Mergi la munca, in restul timpului implicate in ONG-uri, eventual incepi o activitate pe cont propriu...

Etc.

[Ionut88]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Tare trist mi se pare forumul in ultimul timp. Unii vorbesc de impuscaturi in scoli, altii de tentative de sinucidere, iar altii par sa nu-si gaseasca locul si nici linistea, in ciuda unei educatii care ar fi trebuit sa fie o binecuvantare de la Dumnezeu.
Pentru multi dintre noi, constientizarea "unui scop in viata" vine extrem de tarziu sau niciodata. In cazul de fata, se pare ca gasim un exemplu cat se poate de real. De aici conflictele cu tatal, dar mai ales conflictul cu propria persoana.
Dincolo de depresia care se intrevede de la primele cuvinte, in tot textul de mai sus sunt lucruri care se contrazic si se bat cap in cap. Iar de aici "razboiul" interior si zbuciumul asta care, daca nu este stapanit, se poate indrepta catre ce e mai rau. "Un suflet mare" nu poate fi "scarbit" de ceea ce crede ca se intampla in Biserica. Este o dubla inselare: in primul rand, numai Dumnezeu este in masura sa considere cam cat de mare avem noi inima sau sufletul, iar in al doilea rand, fara Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica, nu ne putem mantui! Si-atunci de unde sa vina linistea noastra interioara?... Inima noastra "mare" e atat de mica si egoista, in ciuda parerilor noastre despre noi, incat Dumnezeu (datator de TOATA linistea lumii) nu are cum sa incapa.
Uneori e bine sa visam, poate chiar indicat, daca Il introducem in "visul" nostru si pe Dumnezeu. Dar deocamdata, aceste vise fara noima gen "as fi vrut sa ma fac fotbalist" sunt dezarmante chiar si pentru cineva care ar fi tentat sa vina in ajutor.
Oricum ar fi, intr-un suflet care nu vrea sa lupte si care cauta sa dea vina pe ceilalti, cand e vorba de neimpliniri, si sa-si exagereze meritele, uitand ca fara Dumnezeu, nu meritam nimic, ma tem ca, implinirea nu poate veni decat facandu-ne frate cu vrajmasul, ceea ce este cea mai proasta alegere posibila. Deocamdata mai este inca loc de intors. Cat inca bajbaim dupa o tinta, si nu am apucat definitiv intr-o directie gresita (droguri, desfrau, hotie, etc) trebuie sa ne "dezbracam" de indaradnicie si sa schimbam esentialul din noi. Dumnezeu este pe primul loc, dar la El nu putem ajunge daca unul sau amandoi parintii sunt suparati pe noi dintr-un motiv sau altul. Chiar daca nu consideram ca am gresit, trebuie sa mergem, sa ne cerem iertare, sa facem ascultare daca sfaturile sunt serioase (si nu ma indoiesc de asta), dupa care impacarea cu Dumnezeu; adica la duhovnic! Acolo vor ramane TOATE grijile si toata povara inutilitatii noastre in lumea asta. Prin spovedanie si smerenie, vom descoperi pe de o parte "un nou inceput", iar pe de alta, "un om" care sa ne fie alaturi, care sa ne sprijine cu un sfat si care sa ne incurajeze sa facem lucrul de care suntem capabili, chiar daca nu prea avem incredere ca suntem in stare. Asta tot Dumnezeu oranduieste si face din uscat verde si din verde uscat!
Imi cer iertare pentru duritatea mesajului, dar problema mi se pare extrem de serioasa, si nu de lacrimi pe umar e nevoie, ci de o "zdruncinare" zdravana, ca din partea unui parinte! Doamne-ajuta!

Este un pic dur, dar ma trezeste din cosmarul in care sunt.
Sunt un copil cu toate ca am 24 de ani nu am ajuns la maturitate. Sunt o fire mult prea sensibila pentru un baiat, si cand spun ca nu imi gasesc locul ma refer la faptul ca nu stiu ce as putea sa profesez.
Nu am nici o pregatire pentru ceva anume.
Singurul lucru care il detin e un permis de conducere, dar nu am lucrat asa ca nu am experienta.
Ce credeti ca job s-ar potrivi pentru o persoana sensibila?
Apelez la voi pentru ca sunteti mai maturi, ganditi mai pozitiv, si aveti o experienta a vietii care la mine inca abea incepe.
Vreau sa urmez o facultate dar nu stiu care........
Nu sunt hotarat pentru viitorul meu pentru ca mi-e frica sa nu fac ceva care sa fie iar pe termen scurt. Toate locurile de munca au fost ceva temporar de 3-4 luni de zile dupa care nu mai simteam ca e de mine si plecam...

[Seraphim7]

În prealabil postat de Ionut88

In urma cu ceva timp ma aflam aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...hlight=ionut88 .
Acum ma aflu aici :
Am revenit cat de curand in tara pentru nunta fratelui meu , a fost totul ok si frumos, acum ma aflu intr-o stare foarte urata. Am 24 de ani , si ma uit in urma ca nu am facut, realizat nimic, singura scoala care o am , este seminarul teologic, care sincer l-am absolvit din obligatie , obligatia tatalui meu. Stau si ma gandesc si nu pot sa inteleg, de ce mi-a dat Dumnezeu o inima asa de mare, de ce sunt asa sensibil cand toata lumea ma stie un dur. Pot plange doar la anumite melodii, anumite reclame filme, sau ceva un pic sensibil. Am o inima prea mare , nu pot face rau nimanui cu intentie , nu pot omori nici macar un gandacel,, cateodata imi vine sa imi scot inima din piept. De ce trebuie sa sufar din cauza la ceea ce se intampla mereu in jurul meu ? De ce nu imi pot gasi un loc de munca sa imi placa. De ce nu ma lasat tata sa fac ceea ce am vrut eu ? Singurul lucru care mi-a placut a fost fotbalul dar ce mai pot face la varsta de 24 de ani? Am lucrat: Barman, Casier, Op PC, lucrator comercial, constructii etc. . De ce nu imi gasesc locul in aceasta lume? De ce nu imi gasesc linistea si implinirea de care am nevoie. In teologie nu pot face nimic , sincer imi e sila de ce se intampla acolo , nu judec nimic, dar nici Preot nu ma face pentru ca nu ma pot juca cu Dumnezeu , stiu ca ar fi usor, ma duc Preot si gata am banii, am relatii , ajutoare de la toti .... dar am frica de Dumnezeu si nu ma pot face Preot din cauza pacatelor care ma opresc de la Preotie. Nu imi gasesc locul , nici in casa in care stau. Fratele meu s-a insurat acum este inginer, si sotia lui inginer. Sora mea e maritata are 2 copilasi, sora cea mica trebuie sa faca nunta anul ce vine. Eu ???? Nu stiu , imi e frica si de lucrul asta. Am dus o viata urata, plina de certuri, batai, parintii acum nu mai am , tata nu vorbeste cu mine de ceva timp, mama mea e cu alt barbat . nu o mai intereseazsa casa. nu stiu ma oftic de tot nu mai scriu nimic nu stiu ce sa mai zic .

Sa sti ca te inteleg foarte bine si ma regasesc si eu in ceace ai spus despre tine.Sensibilitatea este un lucru extrem de rar la un barbat astazi si de cele mai multe ori nu poti sa privesti o simpla zgarietura ,sau te emotionezi foarte puternic chiar la simpla vedere a unui cersetor...Si ce se intampla vrei sa-ti acoperi aceste vulnerabilitati.Cum?Prin o atitudine rece,indiferenta,uneori agresiva chiar,iar ceilalti nu te pot intelege.Mai grav e ca nu-ti gasesti locul nicaieri,ai vrea sa fi singur,sa te izolezi de tot.Si fie vorba intr-e noi te si indragostesti foarte repede si suferi mult si in dragoste...Asta e nu avem ce face eu chiar am fugit de 2 ori de acasa...Asta se intampla cand nu esti inteles si esti prea sensibil si usor de ranit.Dar sa sti ca noi avem un mare priviligeu fiindca putem vedea si simti lucruri pe care altii nu pot.Poti simtii un om doar privindu-l si poti deasemenea sa observii inselaciunile si minciunile,vezi repulsia ta fata de preotie in general.Sfatul meu,oricum sunt un pic mai tanar ca tine,si chiar acum studiez teologia si sunt de aceeiasi parere cu tine,e sa te lasi condus de vocea ta interioara ca stie ea ce face....

[Ionut88]

În prealabil postat de Seraphim7

Sa sti ca te inteleg foarte bine si ma regasesc si eu in ceace ai spus despre tine.Sensibilitatea este un lucru extrem de rar la un barbat astazi si de cele mai multe ori nu poti sa privesti o simpla zgarietura ,sau te emotionezi foarte puternic chiar la simpla vedere a unui cersetor...Si ce se intampla vrei sa-ti acoperi aceste vulnerabilitati.Cum?Prin o atitudine rece,indiferenta,uneori agresiva chiar,iar ceilalti nu te pot intelege.Mai grav e ca nu-ti gasesti locul nicaieri,ai vrea sa fi singur,sa te izolezi de tot.Si fie vorba intr-e noi te si indragostesti foarte repede si suferi mult si in dragoste...Asta e nu avem ce face eu chiar am fugit de 2 ori de acasa...Asta se intampla cand nu esti inteles si esti prea sensibil si usor de ranit.Dar sa sti ca noi avem un mare priviligeu fiindca putem vedea si simti lucruri pe care altii nu pot.Poti simtii un om doar privindu-l si poti deasemenea sa observii inselaciunile si minciunile,vezi repulsia ta fata de preotie in general.Sfatul meu,oricum sunt un pic mai tanar ca tine,si chiar acum studiez teologia si sunt de aceeiasi parere cu tine,e sa te lasi condus de vocea ta interioara ca stie ea ce face....

Chiar ma bucur ca ai postat, si iti multumesc foarte mult. In tot ceea ce ai scris ai foarte mare dreptate. Mi-ai facut o mare bucurie in sulflet sa stiu ca in sfarsit cineva intelege ce se intampla cu mine. Iti multumesc sunt foarte fericit acum .
Despre preotie: Am cunoscut 100 de preoti , stii care meritau cu adevarat sa fie preoti? Sti la cati am simtit aceea caldura , acea chemare? La doar 5. Nu ii judec pe restul stie Dumnezeu pentru fiecare ce are.
Trebuie sa merg inainte si sper ca intr-un final sa fie totul mai bine.

Inca o data iti multumesc, ceea ce ai postat tu , as zice ca ma cunosti mai bine decat ma cunosc eu pe mine. Multumesc.

[kikyo_ea]

În prealabil postat de Ionut88

Este un pic dur, dar ma trezeste din cosmarul in care sunt.
Sunt un copil cu toate ca am 24 de ani nu am ajuns la maturitate. Sunt o fire mult prea sensibila pentru un baiat, si cand spun ca nu imi gasesc locul ma refer la faptul ca nu stiu ce as putea sa profesez.
Nu am nici o pregatire pentru ceva anume.
Singurul lucru care il detin e un permis de conducere, dar nu am lucrat asa ca nu am experienta.
Ce credeti ca job s-ar potrivi pentru o persoana sensibila?
Apelez la voi pentru ca sunteti mai maturi, ganditi mai pozitiv, si aveti o experienta a vietii care la mine inca abea incepe.
Vreau sa urmez o facultate dar nu stiu care........
Nu sunt hotarat pentru viitorul meu pentru ca mi-e frica sa nu fac ceva care sa fie iar pe termen scurt. Toate locurile de munca au fost ceva temporar de 3-4 luni de zile dupa care nu mai simteam ca e de mine si plecam...

Din punctul meu de vedere este foarte bine ca exista si barbati sensibili. Dar te.ai gandit ca sensibilitatea ta ii poate ajuta pe altii? Poate ca nu ti.ai gasit nimic de lucru pana acum deoarece Domnul are alte planuri cu tine. Eu am patit la fel. Visam sa fac ASE.ul etc etc. Niciodata in viata mea nu m.am gandit ca voi fi educatoare. Imi placeau copiii dar nu ma vedeam lucrand cu cei mici. Mi se parea greu si nu ma atragea deloc. Insa orice drum alegeam tot la gradi ajungeam. Asa ca iata.ma de cativa ani lucrand cu pui mici si iubitori. Chiar daca te consideri nevrednic, poate calea preotiei iti este menita. Si tocmai acea sensibilitate si iubire de Dumnezeu, smerenie te recomanda. Ai incredere ca iti vei gasi locul!