|
|
|
|
|
#2
10.05.2013, 20:25:10
|
||||
|
||||
Citat:
Explicatia acestui paradox este tocmai aceea ca lumea uita ca suntem in perioada de proba. Unii, precum ateistii, nici nu realizeaza pe ce lume se afla. Altii, precum (neo)protestantii adepti ai ereziei de ultima ora "once saved, always saved", au impresia ca deja au obtinut contractul definitiv si locul lor la banchet este asigurat. Mai sunt multi din Bisericile traditionale (catolica, ortodoxa, anglicana, etc) care fie nu iau in serios lucrurile, fie le amana pe ultimul moment, zicand ca vor face toata treaba din delegatie in ultima zi, interpretand nebuneste "parabola Ceasurilor" pe care ne-a spus-o Seful in vremea cand a stabilit reprezentanta Sa de aici. Mai sunt, in toate alcatuirile ecleziale, nebunii din specia iubiristilor, care au impresia ca un sef bun este unul care ii angajeaza pe toti si nu da afara pe nimeni. Asadar, principiul are doua parti oximoronice: 1) Tine mintea la iad: gandeste-te ca dupa moarte vine judecata, gandeste-te ca cei mai multi merg in iadul pe care si l-au pregatit o viata! Acolo sunt deja multi din familia ta, acolo vor merge majoritatea colegilor tai de servici! Gandeste-te ca poate chiar maine vei fi si tu acolo, esti deja pe buza acelui loc si Sarsaila, pe care l-ai hranit de atatea ori cu relele tale, ranjeste si isi freaca mainile bucurandu-se de apropiata lui prada ! si 2) Nu deznadajdui. Este atat de usor, de fapt, sa te salvezi! O teribila suferinta a celor din iad este cand se gandesc cat de usor le-ar fi fost sa nu se afle acolo. Si invers, o mare bucurie a celor din rai este cand se gandesc cat de mare rasplata le-a dat Dumnezeu pentru cat de putin efort au facut un viata. Chiar si daca ai cazut, om mandru si slab, nu deznadajdui! Pentru tine si pentru altii ca tine S-a intrupat Domnul si S-a facut om, jertfindu-Se ca un Miel fara suspin. El, prin Sacrificul redemptor, ti-a dat tot ce este necesar ca sa te salvezi. Dar, mai ales, dupa ce ai facut o nebunie, pacatuind, nu o mai fa si pe a doua, crezand ca te poti salva altfel decat prin cele doua mijloace pe care El ti le-a pus la indemana: Sfanta Biserica si Sfintele Sacramente!
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com Last edited by Mihnea Dragomir; 10.05.2013 at 20:28:22. 
|
|
#3
10.05.2013, 20:31:37
|
||||
|
||||
|
"Tine mintea in iad si nu deznadajdui"
Citat:
Este una din cele mai profunde invataturi crestine. Acest indemn inseamna ca trebuie sa cultivam o perceptie speciala in viata de zi cu zi, adica sa identificam si sa unim doua adevaruri. Unul identifica ce este de fapt aceasta lume – natura ei este fierbinteala iadului. Iar celalalt identifica atotprezenta Lui Dumnezeu – natura Acestuia fiind odihna si bucurie sfanta. Cand cele doua perceptii sunt clarificate si aduse la coincidenta apar in inima spontan o multime de bunatati, printre care si "lucrarea nadejdii". Insa “lucrarea regina” care rezulta din unirea acestor doua perceptii este compasiunea pentru ceilalti. “Lucrarea nadejdii” poarta trena “lucrarii compasiunii-regina”. Efortul intelectual corect consta in clarificarea acestor doua adevaruri si unificarea lor in continuumul cognitiei. Adevarul despre natura lumii se clarifica prin rationamente privind impermanenta, moartea, suferinta, lipsa controlului real, cauzalitate si efecte in sfera pacatului. Adevarul despre natura Lui Dumnezeu se clarifica rationand corect cu privire la esenta ultima a fenomenelor. Viata de zi cu zi este ca o biblie deschisa. Trebuie doar sa inveti sa o citesti.
__________________
Last edited by florin.oltean75; 10.05.2013 at 20:49:53.
|
|
#5
10.05.2013, 21:27:50
|
||||
|
||||
|
Citat:
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com
|
|
#6
10.05.2013, 21:35:35
|
||||
|
||||
|
Citat:
Dupa aceasta metodele. Deci, aplicarea practica presupune cunoasterea temeinica a teoriei si metodelor. Fara un efort de asimilare a acestora "lucrul efectiv" este imposibil sau defectuos. Exemplu: O metoda pentru identificarea impermanentei si realitatii mortii: cand vezi un om, indiferent ca este cineva apropiat sau strain, sa asociezi imediat constientizarea ca acesta va muri. Este un adevar crud care ramane de cele mai multe ori ascuns sub valul inselator al aparentelor. Prin aceasta exersare mintea se va stabili progresiv in adevarul despre realitatea lumii, se va schimba minut de minut, zi dupa zi. Se va dezlipi incet de iluzii. A intelege pe deplin metodele presupune un studiu aprofundat. Insa este recomandat ca ceea ce este inteles sa fie imediat pus in practica. Timpul nostru trece repede. Nu stim cand noi insine murim iar efortul spiritual este intrerupt. Aplicarea efectiva inseamna un efort al mintii de a-si corecta perspectiva cu privire la ceea ce percepe. Nu este usor desi pare ca este.
__________________
Last edited by florin.oltean75; 10.05.2013 at 21:52:26.
|
|
#7
10.05.2013, 22:36:24
|
|||
|
|||
|
Dintr-o rugăciune a Sf. Ioan Gură de Aur
pe care creștinii ortodocși o rostesc dimineața:
"...Doamne, dă-mi lacrimi și aducere aminte de moarte și umilință..." Cu gândul la moarte, cu gândul la iad, cu gândul la ceea ce nu trebuie să fii pentru a fi mai bun acum și aici, dar mai ales pentru cununa de acolo. Amin.
|
|
#8
10.05.2013, 22:41:10
|
|||
|
|||
|
Citat:
Cu alte cuvinte, oricate nevointe am face si orice realizari duhovnicesti am avea, sa continuam sa ne smerim, intrucat toate acestea sunt daruri pe care Dumnezeu le da si le ia cand vrea, nu ne apartin. Intrucat nu ne apartin, nu ne putem mandri cu ele. Stim, apoi, ca Iisus S-a smerit si ca uraste cel mai mult mandria. Suntem slugi netrebnice, vrednice de iad, dar pe care Dumnezeu ne miluieste daca vrea. Caci nu e important sa ne menajam orgoliile aici, in viata aceasta, ci e important sa ne gandim cu ce obraz ne infatisam inaintea Mantuitorului, ce parere va avea El despre viata noastra. Asadar, e intelept sa scormonim in interiorul nostru, sa vedem ce pacate ne despart de Dumnezeu. E intelept sa socotim ca Raiul nu ni se cuvine datorita vrednicei noastre... De unde stim noi precis ca jertfa noastra ( rugaciunea, faptele bune etc) a fost primita? In acelasi timp, sa avem in vederea mila lui Dumnezeu Care S-a rastignit pentru noi. Mai ales in tinerete, exista riscul sa cadem in inselari, sa ne consideram deja mantuiti sau sfinti pentru ca nu stiu ce nevointa am facut. Gandurile de mandrie, insa, ne coboara indata cu adevarat, Dumnezeu ne retrage bucuriile duhovnicesti. Simtim clar diferenta. Redobandirea linistii presupune sa-i iertam pe toti, sa ne rugam pentru toti, sa ne vedem pe noi in urma tuturor si sa credem in mila lui Dumnezeu. Fiecare gand de manie, de mandrie, de invidie, de desfranare etc deschide poarta fortelor raului. Inchidem poarta si hotii cei nevazuti nu mai intra sa ne rapeasca linistea. E un exercitiu pe care pustncii il indragesc, caci este aducator de bucurii duhovnicesti mai mari decat orice bucurie lumeasca. De aceea, trebuie sa ne spovedim pacatele mari si cele mici, pacatele cu vorba, cu fapta, dar si cu gandul! Sa marturisim duhovncului la timp ce ganduri ne trec prin cap. Sa cautam duhovnici iscusiti, dar sa ne angajam si noi intr-o lupta cu toate pacatele noastre, dar mai ales cu mandria. Dumnezeu sa ne ajute!
|
|
#9
11.05.2013, 01:06:50
|
||||
|
||||
|
Maxime Egger - sociolog elvetian convertit la ortodoxie
"Meritã sã ne oprim asupra acestei fraze care este manifestarea prin excelentã a actualitãtii staretului Siluan, expresie sinteticã a invãtãturii sale spirituale - a cãii spre sfintenie si mântuire pe care a trasat-o si unul din motivele popularitãtii sale. Este un cuvânt care frapeazã si care cere explicatii, o frazã misterioasã si problematicã. Ea poate fi, în sfârsit, înteleasã în diferite moduri, la diferite nivele: spiritual, dar si psihologic. Uneori chiar socheazã. Unii oameni îi gãsesc un gust de masochism sau de morbiditate, si îl aruncã.
Trebuie deci sã vorbim, dar cu smerenie, stiind cã este nu numai dificil, dar practic imposibil sã-i întelegem si sã-i surprindem sensul profund. Pentru aceasta trebuie sã trãim noi însine experienta, trebuie sã fim în aceeasi stare spiritualã cu cea a cuviosului Siluan. Cum sunt rare asemenea cazuri, se cuvine sã ne apropiem de acest cuvânt precum Moise de rugul aprins, adicã cu multã prudentã si cinstire . La fel stau lucrurile cu aceastã frazã ca si cu orice alt cuvânt al lui Dumnezeu: probleme si neîntelegeri apar când noi îl abordãm nu plecând de la lumina dumnezeiascã, de la Duhul Sfânt, ci de la categoriile ratiunii noastre, prea umane, cu logica si întelepciunea acestei lumi. Cum întelegem deci aceastã frazã, "tine mintea ta în iad si nu deznãdãjdui"? Voi distinge, fãrã sã le separ, trei sensuri. Mai întâi, o semnificatie mai curând psihologicã, fãrã îndoialã cea mai îndepãrtatã de semnificatia sa originalã: un cuvânt de mângâiere. În acest mod este cel mai adesea primit, înteles de lume. Un rãspuns de consolare la suferinta umanã. Un ajutor pentru toti cei care obosesc sub greutatea lumii si a existentei, care sunt confruntati cu nefericirea, boala, singurãtatea etc. Un mod de a zice: Viata mea este un iad, dar Dumnezeu prin cuviosul Siluan, îmi zice cã, chiar în aceste conditii dificile, nu trebuie sã deznãdãjduiesc. Apoi o interpretare pe care eu o numesc analogicã, mai aproape deja de experienta cuviosului Siluan, dar pe un plan mai general: acest cuvânt este expresia legii fundamentale a crestinismului, asa cum apare în semnificatia crucii - ca moarte si biruintã asupra mortii - si în fericiri: fericiti cei care plâng, care sunt flãmânzi, persecutati, cãci ei vor cunoaste slava lui Dumnezeu. Ceea ce conteazã în aceastã comparatie sunt mai putin termenii propri-zisi ai frazei, cât legãtura care îi uneste: pe de-o parte suferinta, iadul, moartea - tine mintea ta în iad - pe de altã parte fericirea, nãdejdea, învierea - nu deznãdãjdui. Legãturã asemãnãtoare botezului nostru - moartea omului vechi si învierea omului nou în Hristos, si de asemenea ascezei, prin care noi actualizãm si facem sã rodeascã harul aceluiasi botez. Ascezã care, în sensul ei profund, nu este decât un mod de a urma lui Hristos, Care ne-a arãtat cã drumul cãtre înviere, cãtre viata vesnicã, trece prin cruce si iad. În acest sens ceea ce indicã acest cuvânt nu este altceva decât calea pocãintei: "Nu poate cineva ajunge în Împãrãtia cerurilor unde nimic necurat nu intrã, decât prin mari suferinte, curãtit prin multimea lacrimilor", scrie staretul Siluan. Cu alte cuvinte nu se ajunge la Înviere, decât prin moarte, la adevãrata luminã decât prin întuneric (abandonul falselor lumini), la bucurie decât prin suferintã. Dupã cum Hristos S-a golit pe Sine de dumnezeirea Sa pentru a lua conditia de sclav, asa si noi trebuie sã ne golim pe noi însine, sã ne curãtim de patimile noastre pentru a face din inima noastrã un loc în care harul Sfântului Duh va putea sã trãiascã, sã manifeste prezenta sa. Dar ceea ce este în noi si este un obstacol în calea harului, este, dupã cum îi spune Hristos cuviosului Siluan, mândria. Nici mai mult nici mai putin decât rãdãcina oricãrui rãu, izvor al tuturor necazurilor, care a fãcut sã cadã Adam si Eva, trezind în ei dorinta de a fi ca niste dumnezei."
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca
|
|
#10
11.05.2013, 01:19:00
|
|||
|
|||
|
Citat:
Și nu deznădăjduiesc că nu-înțeleg.
|
|
|
Mod linear
