Seminţe filocalice

[Ioan_Cezar]

Făptură prea mică, voieşti să afli viaţa?
Ţine
în tine credinţa
şi smerenia,
căci prin ele afli mila, ajutorul şi cuvintele grăite în inimă de Dumnezeu,
dar şi pe Cel Care te păzeşte întru ascuns
şi rămâne cu tine la arătare.

Voieşti să le dobândeşti pe acestea, care sunt cuvântări ale vieţii?
Umblă cu simplitate
şi nu întru cunoştinţă înaintea lui Dumnezeu.
Că simplităţii îi urmează credinţa, iar subţirimii şi disputei gândurilor îi urmează
părerea de sine. Şi acesteia îi urmează
depărtarea de Dumnezeu.

Când vei veni înaintea lui Dumnezeu
prin rugăciune,
fă-te ca o furnică...

Sfântul Isaac Sirul - Cuvinte despre sfintele nevoinţe
Volumul X - Filocalia, Cuvântul XIX

[Ioan_Cezar]

Mântuitorul - prin cuvintele "la Tatăl meu, multe lăcaşuri sunt" - S-a gândit la o seamă de măsuri ale minţii, la felurite daruri duhovniceşti de care se bucură oamenii după măsura minţii fiecăruia.
Căci Domnul nu a zis: multe sunt lăcaşurile după felurimea locurilor, ci după treptele darurilor.

*

Noi suntem foarte risipiţi şi împrăştiaţi, precum oglinda care s-a spart şi oglindeşte realitatea în bucăţi - dar toate acestea sunt până ce puterea lui Dumnezeu ne va aduna şi uni iar,
încât chipul lui Dumnezeu să Se oglindească întocmai şi să se vadă (în noi).

(Stareţul Tadei - "Cum îţi sunt gândurile aşa îţi este şi viaţa" pp.142, 144)

[dobrin7m]

"7. Daca cele cinci simturi ale sufletului primesc darul cel de sus si sfintenia Duhului, sunt cu adevarat fecioare intelepte, pentru ca au primit intelepciunea cea de sus, care vine de la har. Iar daca raman la firea lor, se arata nesabuite si fiice ale lumii acesteia pentru ca nu s-au dezbracat de duhul lumii, chiar daca vor sa para prin vorbe si prin infatisare ca sunt miresele Mirelui.
Ca dupa cum sufletele care sunt cu totul atasate Domnului, catre El le este cugetul, Lui I se roaga, intru poruncile Lui umbla si numai pe Domnul Il iubesc; tot asa se intampla si cu sufletele, care iubesc lumea si vor sa traiasca din plin viata pe pamant: la aceasta le este mintea si dupa legile ei se poarta, ele nici nu pot fi intoarse, de Duhul catre gandul cel bun.
De aceea, trebuie ca acel lucru strain de firea noastra - ma refer la harul cel ceresc - sa se uneasca si sa se contopeasca cu firea noastra, pentru ca sa putem intra cu Domnul in camara de nunta cea cereasca si sa dobandim mantuirea vesnica." Sf. Macarie Egipteanul - Omilia IV - Pag. 101 PSB34

[Ioan_Cezar]

Forumul nostru nu duce lipsă de postări în "duh filocalic", mulţi dintre forumişti aducînd statornic frumoase, minunate cuvinte ale Bătrânilor (îmbunătăţiţi). Sunt topice întregi centrate pe aducerea la cunoştinţă a înţelepciunii Părinţilor, avem din fericire mii de citate care ne mângâie, ne apostrofează, ne trezesc, ne înviorează sau pur şi simplu ne încântă.
Care să fie atunci rostul acestui nou topic? Întrucât nu ducem lipsă de cuvinte duhovniceşti dintre cele mai alese.
*
Eu trăiesc cu impresia că, din motive deocamdată puţin pricepute, suntem oarecum temători faţă de termenul "filocalic" şi tot ce implică acesta. Dacă nu mă înşel prea tare, atunci când cineva pomeneşte Filocalia, se lasă aşa un aer de respect oarecum paralizant şi pluteşte un oarece duh de teamă faţă de cărţile care alcătuiesc Filocalia. Motivul invocat adeseori pe forum este că aceste cărţi sunt "prea grele", sunt pentru "avansaţi" şi, nu-i aşa, ele nu se citesc fără binecuvântarea duhovnicului (similar cu psalmii). Deşi preoţii noştri recomandă insistent să citim cărţile ziditoare de suflet, iar nu prostiile şi stricăciunile lumeşti.
Mărturisesc că această atitudine mă amuză şi totodată mă înfurie.
Mă amuză pentru că înţeleg în parte de unde se trage reţinerea multora faţă de Filocalie: din copilării... Din spirit şcolăresc, din obedienţă naivă (nu din binecuvântată ascultare) şi, până la un punct fermecătoare.
Mă înfurie pentru că astfel se menţine în jurul Filocaliei un aer de respect fals, unul "special", care o îndepărtează în loc să ne-o apropie.

Dar ce este, oare, Filocalia? Ce înţelegem prin duhul filocalic? Şi ce raporturi avem noi, creştinii, cu acest duh?
Am ales titlul "seminţe filocalice" tocmai pentru a face un exerciţiu de obişnuire cu duhul şi textele cele mai fireşti din Cultura Bisericii, fără de care un creştin rămâne într-o înţelegere minoră a vieţii creştineşti şi riscă să rătăcească lesne în tot soiul de fundături şi cărări străine.

Să nu ne temem de Filocalia! Duhul ei îl găsim în orice cuvânt al unui creştin îmbunătăţit. Nu doar la sfinţii din veacurile apuse ci, firesc, la mulţi dintre creştinii contemporani cu noi.

http://www.librariaortodoxia.ro/cart...a-duhului_2078
https://www.youtube.com/watch?v=Ed0hKKonvRA
Filocalia nu este o colecţie de cărţi vechi, bune pentru călugări sau doctori în teologie. Ci este aerul însuşi al vieţii noastre de credinţă în tot ce are aceasta mai curat şi mai luminos. Să îndrăznim aşadar să respirăm cu încredere!

[Ioan_Cezar]

...acoperământul lui Dumnezeu şi purtarea Lui de grijă înconjoară pe toţi oamenii.
Dar nu e văzută decât de cei ce s-au curăţit pe ei înşişi de tot păcatul şi au neîncetat cugetarea lor în Dumnezeu şi numai în El.
Cu deosebire li se arată acestora purtarea de grijă a lui Dumnezeu atunci când ei ajung într-o mare ispită pentru Dumnezeu. Atunci o simt pe aceasta ca şi când ar vedea-o cu ochii trupeşti; şi fiecare, pe măsura şi pricina ispitei ce i-a venit.
Ea se arată atunci ca să dea bărbăţie celor ce se luptă, cum s-a întâmplat cu Iacov, cu Isus al lui Navi, cu cei trei tineri, cu Petru şi cu ceilalţi sfinţi, cărora li S-a arătat Dumnezeu în oarecare chip omenesc, făcîndu-i îndrăzneţi şi sprijinindu-i în credinţă.

(Filocalia 10, Cuvântul 5, pag. 46 - Sfântul Isaac Sirul)

[dobrin7m]

Credinta si frica de Dumnezeu si pazirea poruncilor Lui ne rasplatesc pe masura curatirii noastre. Caci in masura in care ne curatim, ne ridicam de la frica de Dumnezeu la dragostea de El, si inaintand ne mutam, asa zicand, de la frica la iubirea lui Dumnezeu. Si atunci auzim cuvantul Lui: Cel ce are poruncile Mele si le pazeste pe ele, acela este cel ce Ma iubeste.
Si asa adaugam nevointe peste nevointe pentru a ne arata iubirea prin fapte. Iar intamplandu-se aceasta El insusi ne iubeste, precum a fagaduit.
Iar iubindu-ne, ne iubeste si Tatal sau la fel, venind inainte Duhul, care impodobeste casa noastra, ca prin intalnirea ipostasurilor in noi sa ne facem locas al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.

Filocalia Vol. 6 - Sf. Simeon Noul Teolog