Despre bioterapie

[ALEXANDRU ANASTASIU]

În prealabil postat de heaven

Chiar daca acele teorii sunt emise de catre alti oameni,ce te face sa crezi ca ei nu pot gresi?Sunt oare ei Dumnezeu?L-ai cunoscut pe Francisc de Assisi in persoana incat sa poti arunca asemenea vorbe grele despre acel om?
Oricum, "saracutzul",cum mai era numit, la ce suflet bun si milostiv avea,sunt sigura ca te-a iertat deindata si se roaga pentru tine,pentru iertarea si luminarea ta.

În prealabil postat de Scotsman

Va multumesc frumos.Consider ca am facut si fac parte din Biserica Lui Hristos.Asa sa-mi ajute Cel de Sus pana la capat.Credinta mea si a celor din confesiunea mea, cu privire la acest aspect, o puteti gasi definita in Westminster Confession of Faith-Chapter XXV.Va asigur ,pe acesta cale, de intreaga mea consideratie si simpatie.Sa ne vedem cu bine in fata Celui de Sus.

Pentru că se repetă astfel de idei de către mulţi, pentru a merge mai departe cu explicarea înşelării în medicină trebuie negreşit să terminăm cu discuţia despre înşelarea în credinţă. Cum să convingi omul că se păgubeşte făcând medicină demonică dacă are credinţa că există mântuire şi în afara Ortodoxiei?

De aceea pentru a răspunde la afirmaţiile celor doi de mai sus, [care au aruncat replici dar apoi au dat bir cu fugiţii sau au şters-o englezeşte din forum, lucru incorect deoarece blochează dialogul şi face (poate?) osteneala în zadar, cel puţin în direcţia lor] trebuie să lămurim şi această problemă:

Se pot mântui non ortodocşii? Dacă se pot mântui ei atunci se pot mântui şi cei ce urmează medicinii demonice şi orice înşelat, şi nu mai are rost să ne agităm sau să mai continuăm dezbaterea.
Dacă însă, după cum descoperă Dumnezeu în marea lui milostivire, în Sfânta Scriptură şi la Sfinţii Părinţi nu se pot mântui decât ortodocşii (lucrători în Ortodoxie) atunci vai şi amar de cei ce nu vor să se desprindă de bioterapie! Căci vor înghiţi concepte eretice până la intoxicare, şi, dacă pentru hulele lor aplicate chiar şi în trup, Dumnezeu îi va părăsi în iadul cel mai de jos (care este al ortodocşilor apostaţi) ce vor face?

„Pocăiţi-vă” (Matei 4,17) strigă Domnul Hristos cu toată dragostea.

Dar despre acest subiect, dacă ne ajută Bunul Dumnezeu, vom discuta data viitoare.


PS Aş fi dorit să-i arăt scoţianului punct cu punct unde huleşte şi contrazice Sfânta Scriptură credința eretică numită THE WESTMINSTER CONFESSION OF FAITH. Şi mai ales în punctul 25. Dar dacă a plecat nu-i spun decăt atât:

Dragul meu ai părăsit credinţa tuturor creştinilor din toată lumea de până la marea schismă, deci o credinţă veche de 2000 de ani - după cum crezi tu (noi ortodocşii însă ştim că este din veşnicie) pentru voturile unor oameni rătăciţi şi tulburaţi din 1646. L-ai părăsit pe Hristos şi Mireasa Lui Biserica pentru nişte tradiţii omeneşti. Dacă sincer vrei să ne vedem cu bine în faţa Celui de Sus revino la credinţa Lui!


Marcu 7:13. Şi astfel desfiinţaţi cuvântul lui Dumnezeu cu datina voastră pe care singuri aţi dat-o. Şi faceţi multe asemănătoare cu acestea.
Ier.2:13 Că două rele a făcut poporul Meu: pe Mine, izvorul apei celei vii, M-au părăsit, şi şi-au săpat fântâni sparte, care nu pot ţine apă.

Am venit special pentru dvs,ca sa aveti parte de un dialog si nu de un monolog.Desi,in mod normal,nu as accepta acest gen de sfaturi,pe acest ton usor ultimativ, cu privire la mantuirea mea de la cineva care inca se lupta pentru propria mantuire,fara sa stie daca propria lui viata il indreptateste sau nu sa se considere bun de a predica altora mantuirea pe care el inca nu a atins-o,chiar si in cadrul propriei sale confesiuni,am zis fiu politicos si sa va ascult punctul de vedere.Dupa aceea veti avea si raspunsul meu.

Mi-as fi dorit ca acesta discutie sa fi avut loc dupa Pasti,gandindu-ma ca in acesta perioada sunteti mai dedicat analizei starii propriului dvs suflet in vederea mantuirii decat substituirii Celui de Sus si judecarii altora,dar o putem avea si acum.Nu pot spune ca in acest moment exemplul dvs personal,in totala contradictie cu apelul ca in post omul sa se elibereze de patimi si sa se uite mai atent la el,ma convinge.Totusi consider ca oricine are dreptul sa-si spuna opinia si prin urmare va ascult cu ceea mai mare atentie.Va stau la dispozitie dupa ce va postati opinia.

[calator prin ploaie]

Scotianule.....ma surprinzi la modul placut din nou !

Scoty, sa ramai calm si detasat..Cand simti ca te incorzi, aminteste-ti bancul cu Nemuritorul pe care ti l-am spus pe privat..:-))

PS- bine ai revenit!

[MariS_]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Am venit special pentru dvs,ca sa aveti parte de un dialog si nu de un monolog.Desi,in mod normal,nu as accepta acest gen de sfaturi,pe acest ton usor ultimativ, cu privire la mantuirea mea de la cineva care inca se lupta pentru propria mantuire,fara sa stie daca propria lui viata il indreptateste sau nu sa se considere bun de a predica altora mantuirea pe care el inca nu a atins-o,chiar si in cadrul propriei sale confesiuni,am zis fiu politicos si sa va ascult punctul de vedere.Dupa aceea veti avea si raspunsul meu.

Mi-as fi dorit ca acesta discutie sa fi avut loc dupa Pasti,gandindu-ma ca in acesta perioada sunteti mai dedicat analizei starii propriului dvs suflet in vederea mantuirii decat substituirii Celui de Sus si judecarii altora,dar o putem avea si acum.Nu pot spune ca in acest moment exemplul dvs personal,in totala contradictie cu apelul ca in post omul sa se elibereze de patimi si sa se uite mai atent la el,ma convinge.Totusi consider ca oricine are dreptul sa-si spuna opinia si prin urmare va ascult cu ceea mai mare atentie.Va stau la dispozitie dupa ce va postati opinia.

Bine-ai revenit ... sub ghilotina, Scoty! Iarta-mi, te rog, sinceritatea. Vei fi scurtat de-un cap ca sa te poti mantui mai usor!
Har, smerenie si jertfa de sine.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

HRISTOS A ÎNVIAT!

Citatele de mai jos sunt date din cartea lui Patrick Barnes
„NON-ORTODOCŞII”.

Patrick Barnes, convertit la Ortodoxie de la Anglicanism în 1995, este hirotesit citeţ, slujind la biserica Adormirii Maicii Domnului (www.DormitionOrthodoxChurch.org). El conduce un popular web site „Orthodox Christian Information Center" la www.Orthodoxlnfo.com. îi puteţi scrie pe adresa patrick@orthodoxinfo.com
Acesta expune în cartea de mai sus nişte citate foarte folositoare pentru lămurirea problemei mântuirea la Ortodocşi şi faptele bune şi facerea de minuni la eretici (dar fără posibilitatea de a se mântui). El personal însă, cu vederea minţii slăbită în acest punct datorită durerii pentru rudele sale anglicane, este atins în discursul său de forma cea mai subtilă de ecumenism care se centrează pe ideea că „Ortodocşii sigur se mântuie, ereticii nu ştim ce se întâmplă cu ei”. Sunt convins că este sincer în afirmaţia că el nu ştie şi nu face doar un joc de cuvinte, dar Sfânta Biserică ştie foarte precis: se pot mântui doar ortodocşii, ereticii nu se pot mântui decât dacă vin la Ortodoxie iar cel mai groaznic chin din iad, mai cumplit decât al tuturor ereticilor este tot al ortodocşilor deoarece ei au avut darul Ortodoxiei şi şi-au bătut joc de el prin nelucrare după cuvântul Domnului:


Luca 12:47. Iar sluga aceea care a ştiut voia stăpânului şi nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult.

Luca 12:48. Şi cea care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin. Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere.


„Non ortodocşii”:


Harul extern - chemător
Iconomia generală Sfântului Duh

Vestita convorbire a Sfântului Serafim din Sarov cu Nicolae Motovilov ne oferă o înţelegere mai profundă a învăţăturii ortodoxe despre har:
Totuşi aceasta [adică faptul că Duhul lui Dumnezeu nu era încă în lume, cf. In. 7: 39] nu înseamnă că Duhul lui Dumnezeu lipsea cu desăvârşire din lume, ci doar că prezenţa Sa nu era atât de vădită. Se manifesta doar exterior, şi doar semnele prezenţei Sale în lume au fost cunoscute de oameni. Astfel, de pildă, multe taine legate de mântuirea ce va veni a neamului omenesc le-au fost descoperite atât lui Adam cât şi Evei, după căderea lor. (...) Harul Duhului Sfânt lucrând exterior se reflecta şi în toţi Proorocii Vechiului Testament şi în Sfinţii Israilului. După aceea, iudeii au întemeiat şcoli prooroceşti anume, în care fiii proorocilor erau învăţaţi să deosebească semnele manifestării lui Dumnezeu sau a îngerilor, şi să distingă lucrările Duhului Sfânt de fenomenele naturale obişnuite ale vieţii pământeşti lipsite de har. Simeon, care L-a ţinut pe Dumnezeu în braţele sale, bunicii lui Hristos, Ioachim şi Ana, şi nenumăraţi alţi slujitori ai lui Dumnezeu au avut parte mereu de diferite apariţii Dumnezeieşti, descoperiri, şi au auzit voci care au fost însoţite de întâmplări minunate vădite. Cu toate că nu cu aceeaşi tărie ca la poporul lui Dumnezeu, prezenţa Duhului lui Dumnezeu a lucrat totuşi şi în păgânii care nu-L cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu, pentru că, chiar şi printre aceştia, Dumnezeu a găsit oameni aleşi. (...) Cu toate că filosofii păgâni au rătăcit şi în întunericul necunoaşterii lui Dumnezeu, totuşi ei au căutat adevărul, care este iubit de Dumnezeu. Din pricina acestei căutări plăcute lui Dumnezeu, ei s-au putut bucura de Duhul Domnului. Se spune că neamurile care nu-L cunosc pe Dumnezeu împlinesc din fire cerinţele legii şi fac ceea ce este plăcut Lui (cf. Romani 2: 14).22
Vedem aici o gamă variată a iconomiei Duhului în creaţie. Legat de aceasta, Sfântul Atanasie cel Mare, în Despre întruparea Cuvântului, afirmă:
Slăvite lucruri lucrează Mântuitorul printre oameni; în fiecare zi El convinge în mod nevăzut mulţimi mari de oameni, atât dintre elini cât şi din afară, făcându-i să creadă în El şi să-I primească învăţătura.20
Sfântul Ioan Cassian face afirmaţii asemănătoare în Convorbirea a ΧΙΙ-a - „Despre ocrotirea lui Dumnezeu":
Întotdeauna harul lui Dumnezeu lucrează în bună parte în tovărăşie cu libertatea voinţei noastre, pe care o ajută în toate, o ocroteşte şi o apără, uneori cerând şi aşteptând şi de la ea unele încercări de bunăvoinţă, ca să nu pară că oferă darurile Sale unui trândav care doarme în adâncă nepăsare. Harul lui Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (I Tim. 2: 4), chemându-i pe toţi, până la unul, şi zicând: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi eu Vă voi odihni pe voi (Mt. 11: 28).21
Legat de versetul din Evanghelia Sfântului Ioan
Ioan 1:9. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume.
Sfântul Ioan Gură de Aur comentează:
Dacă El luminează pe tot omul ce vine în lume, cum dar sunt atâţia oameni care nu sunt luminaţi? Căci nu toţi I-au cunoscut slava şi s-au închinat Lui. Cum deci luminează pe tot omul? El îi luminează pe atâţia câţi sunt în El. Dar dacă unii, cu rea-voinţă îşi închid ochii minţii şi nu primesc razele acelei Lumini, întunericul lor nu se ridică din natura acelei Lumini, ci din răutatea lor, care în mod voit se lipsesc de dar. Căci harul este vărsat peste toţi, nu se dă înapoi nici de la iudeu, nici de la elin, nici de la barbar, nici de la scit, nici de la cel liber, nici de la sclav, nici de la femeie, nici de la bărbat, nici de la tânăr, nici de la bătrân, ci îi cheamă pe toţi cu aceeaşi chemare, fără părtinire. Iar cei care nu se învrednicesc să se bucure de acest har, se cuvine ca numai loruşi să-şi impute orbirea; căci atunci când poarta este deschisă tuturor, neînchizându-i nimănui intrarea, cei ce vor să stăruie în rău rămân afară, pierind numai prin păcatele lor.23
Pe scurt, oricine se naşte în această lume este totodată şi un primitor al iconomiei generale a lui Dumnezeu în iconomia Sa mântuitoare. Se poate limpede vedea lucrarea lui Dumnezeu, atât în începutul mântuirii omului - luminarea generală a omului (care este, aşa cum se va arăta, deosebită de luminarea dată numai la Sfântul Botez), care face ca sufletul raţional al omului să fie făcut răspunzător în faţa lui Dumnezeu (cf. Rom. 1: 19-20) - cât şi plinătatea mântuirii acestuia: unirea cu Dumnezeu în lumina neapropiată (theosis). (Mai jos)

Harul intern – mântuitor
Iconomia specială a Sfântului Duh pentru ortodocşi

Expresia „harul de la Botez", numit şi „harul eclesial" (bisericesc), ne ajută să înţelegem o distincţie importantă în modul în care Dumnezeu Se împărtăşeşte celor din interiorul Bisericii. Astfel, Sfântul Botez este Taina prin care o persoană este încorporată în Hristos, Care este cap al Bisericii (cf. Ef. 1: 22-23)28. Prin această Taină noi îl primim pe Duhul Sfânt, începând să ne împărtăşim, ca o nouă creaţie şi „biserică umană" (cf. I Cor. 6: 19), de energiile dumnezeieşti sau harul lui Dumnezeu. Această împărtăşire specială de Duhul Sfânt nu poate fi oferită decât de Biserica Ortodoxă.
Dincolo de iconomia Sa generală în creaţie, există şi o iconomie a Duhului Sfânt în cei din Biserică. Pentru o descriere a acesteia, ne îndreptăm din nou către diferiţi sfinţi, începând cu convorbirea Sfântului Serafim de Sarov cu Motovilov:
Dar când Domnul nostru Iisus Hristos a împlinit întreaga lucrare a mântuirii, după învierea Sa, a suflat asupra Apostolilor, a restaurat suflarea de viaţă pe care o pierduse Adam, şi le-a dat lor acelaşi har al Preasfântului Duh al lui Dumnezeu de care s-a bucurat Adam. Dar asta nu a fost tot. Le-a mai spus că este mai bine pentru ei ca El să meargă la Tatăl, pentru că dacă nu S-ar duce, Duhul n-ar mai veni în lume. Dar dacă El, Hristosul, se duce la Tatăl, îl va trimite pe Acesta în lume, şi El, Mângâietorul, îi va îndruma pe ei şi pe toţi ceilalţi ce le vor urma învăţăturile întru plinătatea adevărului, şi le va aminti tot ce le-a spus El pe când era încă în lume. Ce a fost apoi făgăduit a fost har peste har (Ioan 1:16)
Apoi, în ziua Rusaliilor, El le-a trimis în mod solemn, într-un vânt puternic, Sfântul Duh, în chipul unor limbi de foc, care i-au luminat pe fiecare dintre ei, au intrat întru ei şi i-au umplut de puterea arzătoare a harului dumnezeiesc, care adia ca şi cu nişte aripi de rugăciune, lucrând cu bucurie în sufletele care se împărtăşesc de puterea şi lucrările Sale (cf. Fapte 2: 1-4). Iar acest har arzător al Sfântului Duh, care ne este dat nouă tuturor celor credincioşi în Hristos prin Taina Sfanţului Botez, este pecetluit prin Taina Mirungerii pe părţile osebite ale trupului nostru, după cum este rânduit de către Sfânta Biserică, veşnica iconomă a acestui har.24
Vladimir Lossky
scrie:
Pogorând peste ucenici [la Cincizecime] sub forma limbilor de foc, Sfântul Duh coboară în chip nevăzut asupra noilor botezaţi prin Taina Sfântului Mir. (...) Sfântul Duh lucrează în amândouă Tainele. El creează din nou firea, curăţind-o, unind-o cu Trupul lui Hristos. El împărtăşeşte, de asemenea, persoanei umane dumnezeirea, energia comună a Sfintei Treimi, adică harul. Legătura strânsă a acestor două Taine - Botezul şi Mirungerea - este cauza pentru care darul cel necreat şi îndumnezeitor pe care îl dă pogorârea Sfântului Duh membrilor Bisericii este adesea numit „harul de la Botez". (...)
Harul de la Botez, prezenţa
Sfântului Duh în noi, inalienabilă şi personală pentru fiecare, este temelia întregii vieţii creştine.27În clasicul tom duhovnicesc Războiul nevăzut al Sfântului Nicodim Aghioritul se găseşte o afirmaţie asemănătoare:
Astfel învaţă Sfinţii Părinţi. Sfântul Diadoh este [în această privinţă] cel mai limpede dintre ei atunci când zice că înainte de Sfântul Botez dumnezeiescul har îl îndeamnă pe om din afară spre cele bune, iar Satana foieşte în adâncurile lui, încercând să stăvilească toate ieşirile dinspre dreapta ale minţii. Dar din ceasul în care ne renaştem [prin Botez], diavolul e scos afară, iar harul intră înlăuntru (Filocalia 4: 76).26

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Ceea ce s-a spus până acum - mai ales în privinţa deosebirii dintre harul din afară şi harul dinlăuntru –

ne ajută la oferirea unei explicaţii teologice privind existenţa creştinilor heterodocşi care manifestă în mod evident lucrările harului dumnezeiesc în viaţa lor. Avem nenumărate exemple de credincioşi care par în mod limpede să fi avut relaţii profunde cu Hristos, după cum o mărturisesc cuvintele şi faptele lor.29 Unii dintre cei mai faimoşi şi-au venit cu uşurinţă în sine: C.S. Lewis - un apologet creştin a cărui gândire se apropia în multe direcţii de Ortodoxie - este, pentru mulţimea de creştini de tot felul, un adevărat „erou”. Scrierile lui i-au condus pe mulţi la credinţa în Hristos. Apoi o avem pe Maica Tereza, care este cinstită de mii de oameni ca pildă de filantropie creştină.30 Să ne amintim şi de William Law, care a scris clasica şi provocatoarea lucrare despre viaţa spirituală, A Serious Call to a Devout and Holy Life [O serioasă chemare la o viaţă evlavioasă şi sfântă]. Şi nu-l putem uita nici pe cardinalul John Henry Newman, a cărui dragoste pentru Dumnezeu, ce reiese din biografia sa intelectuală, Apologia pro vita sua, este limpede dovedită. Desigur, creştinii ortodocşi nu vor întârzia să-şi exprime dezacordul faţă de multe lucruri pe care aceşti oameni le-au scris şi le-au făcut. Cu toate acestea - recunoscând în ele o evlavie, o simţire adevărată şi o dragoste de Dumnezeu - pe bună dreptate îi putem mulţumi lui Dumnezeu pentru vieţile şi faptele lor, Dumnezeu. Este evident că în astfel de oameni Dumnezeu a aflat inimi deschise către El.

[Nota lui Alexandru Faptul că n-au ajuns la Ortodoxie însă arată că au avut o suficienţă de sine care nu l-a lăsat pe Dumnezeu până la capăt să lucreze în ei şi că dacă ar fi ajuns la Ortodoxie ar fi căzut din această suficienţă într-o mândrie mai mare care le-ar fi adus osândă şi mai mare... veşnică.]

Dar creştinii ortodocşi pot de asemenea să spună că această deschidere este în realitate primirea influenţei externe a harului lui Dumnezeu (energiile dumnezeieşti) asupra vieţii lor, ceea ce nu este acelaşi lucru cu lucrarea lăuntrică a harului eclesial ce se dă numai prin Botez. Cu alte cuvinte, se poate spune că creştinii heterodocşi, precum cei pe care i-pomenit – fiind profund motivaţi de o dragoste de Dumnezeu stârnită din lucrarea exterioară a harului dumnezeiesc - „fac din fire cele ale [cerinţele] legii, lucrând ceea ce este plăcut lui Dumnezeu".
Totuşi, „nici unul dintre ei nu se află pe sine sub lucrarea harului prezent numai în Biserică, mai ales harul care se dă prin tainele Bisericii. N-au fost hrăniţi la masa cea de taină care conduce pe calea desăvârşirii morale”32. Desigur că, în afara Bisericii, este posibil să se ajungă la o admirabilă sporire spirituală şi morală. Dar, cu toate acestea, nu e acelaşi lucru cu participarea la viaţa plină de har a Bisericii - o vieţuire negrăit mai diferită decât se găseşte în creştinismul din afară sau de aiurea33 - şi nici nu poate fi vorba, în această viaţă, de atingerea scopului ultim al credinţei creştine: îndumnezeirea (theosis).34"

[Nota lui Alexandru: dar nici măcar mântuirea după cum vom vedea mai jos]
până aici „Non Ortodocşii”

Va urma cu
FĂRĂ SFÂNTUL BOTEZ ORTODOX NU NE MÂNTUIM

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Hristos a înviat!
Bucuria mea, îţi mulţumesc că ai revenit pentru mine, dar tonul postării tale şi postările de după tine cam sună a invitaţie la duel - exact ca în filmul numit în română „Nemuritorul” sau cum îi spune în original „Scoţianul”: cine taie capetele la toţi poate în sfârşit... după atâta osteneală… să moară.
Cum ţelul meu nu este să mor, evident că nici nu vreau să tai capete sub ghilotină, dacă aş putea aş tăia câteva coarne şi cozi... mi-ar face plăcere. Dar ghilotina asta de draci este în mâna preoţilor ortodocşi. Noi mirenii nu o avem.
Până una alta mai bine să folosim ghilotina pe post de... unghieră ca să nu ne zgâriem unii pe alţii. După spusa Apostolului:

Gal.5:14. Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
Gal.5:15. Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi.

Dacă reuşeşti să treci peste senzaţia că aş fi folosit vreo ironie sau jignire împotriva ta sau că doresc să demonstrez nu ştiu ce superioritate a mea personală faţă de tine şi doreşti să discutăm (dar nu cu artificiala
politeţe ci cu delicateţea dragostei de adevăr) aştept cu drag trialogul: eu – tu şi Hristos în numele Sfintei Treimi.

Dacă nu… cred că nu ne foloseşte nici mie nici ţie cearta pe cuvinte:

I.Tim.6:3. Iar de învaţă cineva altă învăţătură şi nu se ţine de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura cea după dreapta credinţă,
I.Tim.6:4. Acela e un îngâmfat, care nu ştie nimic, suferind de boala discuţiilor şi a certurilor de cuvinte, din care pornesc: ceartă, pizmă, defăimări, bănuieli viclene,

Tonul nu a fost de loc ultimativ sau al unuia care te dispreţuieşte sau îţi dă sfaturi ci doar un strigăt, poate ultim, poate nu, de dragoste pentru a nu te pierde de la aceeaşi masă a dragostei din veşnicie la care m-ai invitat.

Noi (ortodocşii) căutăm să urmăm Sfinţilor Apostoli care credeau că:

I.Tim.1:15. Vrednic de credinţă şi de toată primirea e cuvântul că Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu.

Aşadar nu poate omul să mântuiască pe om iar noi trebuie să ne considerăm ca fiind cei mai mari păcătoşi. Dar tocmai pentru a fi iertaţi trebuie să dăm mână de ajutor celor aflaţi în ananghie, fie trupească fie sufletească:

Iac.5:19. Fraţii mei, dacă vreunul va rătăci de la adevăr şi-l va întoarce cineva,
Iac.5:20. Să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate.


De aceea pentru mântuirea mea e nevoie ca să-ţi arăt unde greşeşti nu faţă de mine ci faţă de Hristos iar aceasta nu se poate nici cu explozibil nici cu sabia nici cu ghilotina şi probabil că nici cu unghiera ci numai cu dragostea, dar o dragoste adevărată după cum ne-a poruncit Domnul Hristos:

Matei 18:15 De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău.
Matei 18:16 Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul.
Matei 18:17 Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş.

Aşadar nu se pune problema comparării între mine şi tine ca două persoane una mântuită şi una păcătoasă ci de raportarea între două credinţe: una adevărată şi mântuitoare pentru că nu e omenească ci dumnezeu-omenească şi alta inventată de oameni în coproducţie cu tatăl minciunii şi pierzătoare pentru oricine deci şi pentru mine dacă merg la ea şi pentru tine dacă nu te desparşi de ea. Dacă eu am scăpat de ea şi te iubesc nu sunt oare dator să-ţi slujesc (nu a porunci, sfătui, dispreţui, da ultimatumuri etc.) şi ţie pentru a veni şi tu la adevăr şi deci la mântuire? Şi nu fac apel la cunoştinţele mele limitate şi supuse greşelii - dacă ai urmărit mai sus discuţia despre adevăr te vei convinge că aşa le consider şi pe ale mele şi pe ale altora – ci la descoperirea lui Dumnezeu prin Sfânta Biserică.


Iar Sfânta Biserică nu este ceva abstract cum susţine credinţa tulbure din 1646 la care ai aderat (fiind şi tu şi votanţii de atunci victime ale tatălui minciunii) ci este atât de concretă precum soţia pentru soţul ei căci este Mireasa şi Trupul lui Hristos:

Ef.5:31. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup.
Ef.5:32. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică.

Aşadar pentru a fi uniţi între noi şi noi cu Hristos după cum spune Domnul:

Matei 18:20 Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.

Trebuie să împlinim condiţiile de mai jos:

Ef.4:3. Silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii.
Ef.4:4. Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre;
Ef.4:5. Este un Domn, o credinţă, un botez,
Ef.4:6. Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi.
Ef.4:7. Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos.


Trebuie pentru a fi în pace, în Duhul, să avem:
1. o nădejde a mântuirii (nu tu să speri în rămurelele tăiate şi eu în trunchi ci amândoi în trunchi)
2. un Domn (nu tu să speri într-un Hristos cu un trup împrăştiat deci mincinos - nici tu nu şti pe unde - cum zice capitolul care te-a păcălit pe tine numit 25 şi eu în Sfânta Biserică Ortodoxă ci amândoi să facem parte din Biserica lui Hristos, adică cea Ortodoxă unită prin împărtăşirea foarte concretă cu trupul lui Hristos)
3. o credinţă (nu tu în credinţa votanţilor de la Westminster şi eu în credinţa sinoadelor apostolice şi ecumenice ci amândoi să avem credinţa de sus adică cea ortodoxă)
4. un botez (nu tu o stropitoare cum a inventat grădinarul papei şi eu o întreită afundare cum au botezat Sfinţii Apostoli)
ca să putem lua ca plată amândoi harul mântuirii după măsura darului Mântuitorului.


Lupta noastră nu este eu împotriva ta ci noi oamenii luptăm pe acelaşi front împotriva duhurilor necurate:


Ef.6:12. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.


Nu tu eşti vrăjmaşul meu pe care trebuie să te birui prin cuvinte iscusite ci noi, oamenii, ne luptăm cu duhurile necurate printre care şi cu ceata duhurilor îngâmfării care scornesc erezii şi vrăjitorii. Şi dacă eu azi am primit darul ortodoxiei şi doresc să ţi-l dau şi ţie mâine poate tu, dacă devii ortodox, te rogi pentru mine şi mă ajuţi prin aceasta când voi avea nevoie şi eu ca un om. Şi am câştigat amândoi o prietenie în Hristos.
Vezi dragul meu că nu te dispreţuiesc ci te cinstesc cu adevărat şi cred că, dacă din adâncul inimii, cu sinceritate, mai presus de sângele tău şi ideile tale, vei dori adevărul, vei ajunge ortodox, căci puternic este Dumnezeu. Că o vei face prin mine mă voi bucura, că o vei face prin altul mă voi bucura, că va lucra Dumnezeu minunile lui cele mari direct cu tine voi fi tot plin de bucurie. Nu şti oare că Pr. Rafail Noica, fiul filozofului Constantin Noica, avea mamă protestantă şi se ruga fierbinte, zilnic, cu dragoste de adevăr, dar după înţelesul lui greşit: „Doamne ajută-mă ca niciodată să nu cad în eresul numit… Ortodoxie!!!” şi văzând Dumnezeu atâta dragoste de adevăr l-a luminat şi a ajuns ieromonah… ortodox !!!... ?
Nu doresc nicidecum să ne batem joc unul de altul prin politeţe (pentru că politeţea este un fals în dragoste) ci să ne iubim în adevăr şi de aceea te rog să mă ierţi că special nu folosesc „dumneavoastră” nu că nu v-aş aprecia ca pe un om nobil ci pentru a anula tocmai rigida politeţe.
Ştiu că te dor cele ce ţi le-am scris mai sus mai mult decât dacă te-aş fi jignit personal dar crede-mă că noi suntem chemaţi să ne iubim cu adevărat nu doar să ne prefacem şi dacă eu ştiu, nu prin părere personală (căci eu pot greşi) ci prin Sfânta Biserică cum ne putem mântui nu aş fi cel mai mare duşman al tău dacă te-aş linguşi că te mântuieşti şi tu doar aşa… ca să fiu politicos? Ştiu că nu poţi lua ca atare tot ce spun eu, că o viaţă întreagă aşa ai crezut şi aşa ai lucrat şi ar fi mărturia experienţei mele împotriva experienţei tale ceea ce nu ţine: e om contra om. De aceea te chem [ca să fie un dialog real şi nu o discuţie englezească (desigur extrem de politicoasă, dar care nu spune nimic decât eventual un fin, fad umor englezesc)] să ne traduci nouă credinţa catedralei de vest punct cu punct şi eu să-ţi arăt unde contrazice aceasta Sfânta Scriptură. Dacă vei face aşa vei vedea că nu am nimic cu tine personal şi (nu te chem la ceva al meu personal ca şi cum tu ai fi rău şi eu bun ci doresc să te convingi tu singur) că te chem cu Sfânta Scriptură (eu neînsemnat fiind dar dorind să te ajut) la tinele tău cel bun după care tânjeşti.
Adică să te duc la Hristos căci Ortodoxia oricum am numi-o: dreapta credinţa, dreapta slăvire, credinţa Bisericii, Credinţa Apostolică, Adevărul – Hristos este de fapt firea adevărată a lucrurilor, (ceea ce nu este alterat în ele) şi deci şi firea adevărată a ta.
Şi dacă vei vrea, la sfârşit, îţi voi poveşti ce a simţit un prieten de-al meu, englez din neam în neam, care a fost anglican şi a căutat cu ardoare adevărul şi, prin mila lui Dumnezeu, a ajuns să se convingă cu toată fiinţa sa despre Ortodoxie şi la al cărui Sfânt Botez în Ortodoxie am avut cinstea să fac parte ca delegat cu catehizarea.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Am venit special pentru dvs

Hristos a înviat!
Bucuria mea, îţi mulţumesc că ai revenit pentru mine, dar tonul postării tale şi postările de după tine cam sună a invitaţie la duel - exact ca în filmul numit în română „Nemuritorul” sau cum îi spune în original „Scoţianul”: cine taie capetele la toţi poate în sfârşit... după atâta osteneală… să moară.
Cum ţelul meu nu este să mor, evident că nici nu vreau să tai capete sub ghilotină, dacă aş putea aş tăia câteva coarne şi cozi... mi-ar face plăcere. Dar ghilotina asta de draci este în mâna preoţilor ortodocşi. Noi mirenii nu o avem.
Până una alta mai bine să folosim ghilotina pe post de... unghieră ca să nu ne zgâriem unii pe alţii. După spusa Apostolului:

Gal.5:14. Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
Gal.5:15. Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi.

Dacă reuşeşti să treci peste senzaţia că aş fi folosit vreo ironie sau jignire împotriva ta sau că doresc să demonstrez nu ştiu ce superioritate a mea personală faţă de tine şi doreşti să discutăm (dar nu cu artificiala
politeţe ci cu delicateţea dragostei de adevăr) aştept cu drag trialogul: eu – tu şi Hristos în numele Sfintei Treimi.

Dacă nu… cred că nu ne foloseşte nici mie nici ţie cearta pe cuvinte:

I.Tim.6:3. Iar de învaţă cineva altă învăţătură şi nu se ţine de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura cea după dreapta credinţă,
I.Tim.6:4. Acela e un îngâmfat, care nu ştie nimic, suferind de boala discuţiilor şi a certurilor de cuvinte, din care pornesc: ceartă, pizmă, defăimări, bănuieli viclene,

Tonul nu a fost de loc ultimativ sau al unuia care te dispreţuieşte sau îţi dă sfaturi ci doar un strigăt, poate ultim, poate nu, de dragoste pentru a nu te pierde de la aceeaşi masă a dragostei din veşnicie la care m-ai invitat.

Noi (ortodocşii) căutăm să urmăm Sfinţilor Apostoli care credeau că:

I.Tim.1:15. Vrednic de credinţă şi de toată primirea e cuvântul că Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu.

Aşadar nu poate omul să mântuiască pe om iar noi trebuie să ne considerăm ca fiind cei mai mari păcătoşi. Dar tocmai pentru a fi iertaţi trebuie să dăm mână de ajutor celor aflaţi în ananghie, fie trupească fie sufletească:

Iac.5:19. Fraţii mei, dacă vreunul va rătăci de la adevăr şi-l va întoarce cineva,
Iac.5:20. Să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate.


De aceea pentru mântuirea mea e nevoie ca să-ţi arăt unde greşeşti nu faţă de mine ci faţă de Hristos iar aceasta nu se poate nici cu explozibil nici cu sabia nici cu ghilotina şi probabil că nici cu unghiera ci numai cu dragostea, dar o dragoste adevărată după cum ne-a poruncit Domnul Hristos:

Matei 18:15 De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău.
Matei 18:16 Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul.
Matei 18:17 Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş.

Aşadar nu se pune problema comparării între mine şi tine ca două persoane una mântuită şi una păcătoasă ci de raportarea între două credinţe: una adevărată şi mântuitoare pentru că nu e omenească ci dumnezeu-omenească şi alta inventată de oameni în coproducţie cu tatăl minciunii şi pierzătoare pentru oricine deci şi pentru mine dacă merg la ea şi pentru tine dacă nu te desparşi de ea. Dacă eu am scăpat de ea şi te iubesc nu sunt oare dator să-ţi slujesc (nu a porunci, sfătui, dispreţui, da ultimatumuri etc.) şi ţie pentru a veni şi tu la adevăr şi deci la mântuire? Şi nu fac apel la cunoştinţele mele limitate şi supuse greşelii - dacă ai urmărit mai sus discuţia despre adevăr te vei convinge că aşa le consider şi pe ale mele şi pe ale altora – ci la descoperirea lui Dumnezeu prin Sfânta Biserică.


Iar Sfânta Biserică nu este ceva abstract cum susţine credinţa tulbure din 1646 la care ai aderat (fiind şi tu şi votanţii de atunci victime ale tatălui minciunii) ci este atât de concretă precum soţia pentru soţul ei căci este Mireasa şi Trupul lui Hristos:

Ef.5:31. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup.
Ef.5:32. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică.

Aşadar pentru a fi uniţi între noi şi noi cu Hristos după cum spune Domnul:

Matei 18:20 Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.

Trebuie să împlinim condiţiile de mai jos:

Ef.4:3. Silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii.
Ef.4:4. Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre;
Ef.4:5. Este un Domn, o credinţă, un botez,
Ef.4:6. Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi.
Ef.4:7. Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos.


Trebuie pentru a fi în pace, în Duhul, să avem:
1. o nădejde a mântuirii (nu tu să speri în rămurelele tăiate şi eu în trunchi ci amândoi în trunchi)
2. un Domn (nu tu să speri într-un Hristos cu un trup împrăştiat deci mincinos - nici tu nu şti pe unde - cum zice capitolul care te-a păcălit pe tine numit 25 şi eu în Sfânta Biserică Ortodoxă ci amândoi să facem parte din Biserica lui Hristos, adică cea Ortodoxă unită prin împărtăşirea foarte concretă cu trupul lui Hristos)
3. o credinţă (nu tu în credinţa votanţilor de la Westminster şi eu în credinţa sinoadelor apostolice şi ecumenice ci amândoi să avem credinţa de sus adică cea ortodoxă)
4. un botez (nu tu o stropitoare cum a inventat grădinarul papei şi eu o întreită afundare cum au botezat Sfinţii Apostoli)
ca să putem lua ca plată amândoi harul mântuirii după măsura darului Mântuitorului.


Lupta noastră nu este eu împotriva ta ci noi oamenii luptăm pe acelaşi front împotriva duhurilor necurate:


Ef.6:12. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.


Nu tu eşti vrăjmaşul meu pe care trebuie să te birui prin cuvinte iscusite ci noi, oamenii, ne luptăm cu duhurile necurate printre care şi cu ceata duhurilor îngâmfării care scornesc erezii şi vrăjitorii. Şi dacă eu azi am primit darul ortodoxiei şi doresc să ţi-l dau şi ţie mâine poate tu, dacă devii ortodox, te rogi pentru mine şi mă ajuţi prin aceasta când voi avea nevoie şi eu ca un om. Şi am câştigat amândoi o prietenie în Hristos.
Vezi dragul meu că nu te dispreţuiesc ci te cinstesc cu adevărat şi cred că, dacă din adâncul inimii, cu sinceritate, mai presus de sângele tău şi ideile tale, vei dori adevărul, vei ajunge ortodox, căci puternic este Dumnezeu. Că o vei face prin mine mă voi bucura, că o vei face prin altul mă voi bucura, că va lucra Dumnezeu minunile lui cele mari direct cu tine voi fi tot plin de bucurie. Nu şti oare că Pr. Rafail Noica, fiul filozofului Constantin Noica, avea mamă protestantă şi se ruga fierbinte, zilnic, cu dragoste de adevăr, dar după înţelesul lui greşit: „Doamne ajută-mă ca niciodată să nu cad în eresul numit… Ortodoxie!!!” şi văzând Dumnezeu atâta dragoste de adevăr l-a luminat şi a ajuns ieromonah… ortodox !!!... ?
Nu doresc nicidecum să ne batem joc unul de altul prin politeţe (pentru că politeţea este un fals în dragoste) ci să ne iubim în adevăr şi de aceea te rog să mă ierţi că special nu folosesc „dumneavoastră” nu că nu v-aş aprecia ca pe un om nobil ci pentru a anula tocmai rigida politeţe.
Ştiu că te dor cele ce ţi le-am scris mai sus mai mult decât dacă te-aş fi jignit personal dar crede-mă că noi suntem chemaţi să ne iubim cu adevărat nu doar să ne prefacem şi dacă eu ştiu, nu prin părere personală (căci eu pot greşi) ci prin Sfânta Biserică cum ne putem mântui nu aş fi cel mai mare duşman al tău dacă te-aş linguşi că te mântuieşti şi tu doar aşa… ca să fiu politicos? Ştiu că nu poţi lua ca atare tot ce spun eu, că o viaţă întreagă aşa ai crezut şi aşa ai lucrat şi ar fi mărturia experienţei mele împotriva experienţei tale ceea ce nu ţine: e om contra om. De aceea te chem [ca să fie un dialog real şi nu o discuţie englezească (desigur extrem de politicoasă, dar care nu spune nimic decât eventual un fin, fad umor englezesc)] să ne traduci nouă credinţa catedralei de vest punct cu punct şi eu să-ţi arăt unde contrazice aceasta Sfânta Scriptură. Dacă vei face aşa vei vedea că nu am nimic cu tine personal şi (nu te chem la ceva al meu personal ca şi cum tu ai fi rău şi eu bun ci doresc să te convingi tu singur) că te chem cu Sfânta Scriptură (eu neînsemnat fiind dar dorind să te ajut) la tinele tău cel bun după care tânjeşti.
Adică să te duc la Hristos căci Ortodoxia oricum am numi-o: dreapta credinţa, dreapta slăvire, credinţa Bisericii, Credinţa Apostolică, Adevărul – Hristos este de fapt firea adevărată a lucrurilor, (ceea ce nu este alterat în ele) şi deci şi firea adevărată a ta.
Şi dacă vei vrea, la sfârşit, îţi voi poveşti ce a simţit un prieten de-al meu, englez din neam în neam, care a fost anglican şi a căutat cu ardoare adevărul şi, prin mila lui Dumnezeu, a ajuns să se convingă cu toată fiinţa sa despre Ortodoxie şi la al cărui Sfânt Botez în Ortodoxie am avut cinstea să fac parte ca delegat cu catehizarea.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Dacă însă nu doreşti să cercetezi cu adevărat adevărul despre cele spuse de votanţii de la Westminster ci le iei ca adevăr absolut, având deci această prejudecată nu te mai pot ajuta în nici un fel deoarece atunci când îţi voi arăta greşeala într-un loc vei sări ca ars la altul şi din această fugă a minţii nu poate ieşi decât... tulburare.

Trebuie să îţi atrag atenţia însă şi despre o lipsă de succesiune logică în argumentarea ta şi anume:

În prealabil postat de SCOTLAND THE BRAVE

„Deși,in mod normal,nu as accepta acest gen de sfaturi,pe acest ton ușor ultimativ, cu privire la mântuirea mea de la cineva care inca se lupta pentru propria mântuire,fara sa știe daca propria lui viața îl indreptateste sau nu sa se considere bun de a predica altora mântuirea pe care el inca nu a atins-o,chiar si in cadrul propriei sale confesiuni,”

Eu consider că pe româneşte se spune că logica ta este pentru unii mumă pentru alţii ciumă, adică:

1. Oare cei din Westminster aveau certitudinea că sunt mântuiţi, dacă propria lor viaţă îi îndreptăţea sau nu să se considere buni de a predica altora mântuirea, dacă da cum o aveau? Dacă nu, cum au îndrăznit să voteze credinţa pe care tu ai adoptat-o ca şi cum ea te-ar duce la mântuire când ei încă nu o atinseseră?
2. Pentru ei adopţi o logică şi pentru mine alta, adică ei aveau dreptul să te sfătuiască ce să faci ca să te mântuieşti deşi nu erau siguri că sunt mântuiţi dar eu nu am acelaşi drept? Sau poate aştepţi cumva să mor şi să dobândesc în cer un certificat ştampilat de Domnul Hristos că sunt mântuit şi apoi să mă întorc şi să vin să-ţi scriu pe forum, ataşând certificatul în anexă?
Oare nu şti ce zice Domnul Hristos:

Luca 16:31. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.


Încă o dată te rog să mă ierţi dacă poate cuvintele mele te-au jignit sau te-au desconsiderat. Nu a fost în intenţia mea decât să-ţi spun mai energic că… te iubesc şi nu numai declarativ, din entuziasmul politicos, ci cu toată seriozitatea afirmaţiei.
În plus să-ţi spun din nou, dar nu din politeţe, că preţuiesc atenţia ta la citirea postărilor ceea ce vădeşte un interes adevărat pentru mântuire. Dacă nu vedeam aceasta nici nu îţi spuneam vreun cuvânt căci ar fi fost zadarnic şi deşertăciune.

Închei cu un cuvânt tot din Pateric:

Doi bătrâni erau în pustie. Unul din ei a căzut. Celălalt, fiind văzător cu duhul a văzut. Şi-a luat toiagul şi s-a dus după o zi de mers pe jos la bătrânul căzut. A bătut la uşa chiliei: "Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Blagosloviţi şi iertaţi." Bătrânul căzut i-a răspuns: "Domnul!". Bătrânul musafir a intrat. S-au îmbrăţişat plângând. Oaspetele i-a spus Bătrânului căzut:

"Frate, fă o faptă de dragoste şi lasă-mă să te ajut!"

Cu dragoste, Alexandru