Gratia sfintitoare si gratiile actuale

[Mihnea Dragomir]

Doctrina despre Graţie (Har, în limbaj răsăritean) poate părea dificilă, din cauza obiceiului teologilor de a se exprima alambicat. Ani la rândul, când citeam ceva despre acest subiect, mă durea capul şi îmi ţiuiau urechile tot aşa cum îmi ţiuie şi acum de câte ori fac o tentativă (de regulă sortită eşecului) de a citi ceva din clasici ai filosofiei germane, precum Kant ori Hegel.
De fapt, lucrurile nu sunt nici pe departe aşa de complicate. Ăsta e rostul acestui topic, de a împărtăşi şi altora ceea ce am priceput cu multă trudă, spre a le fi lor mai uşor.

Dar, până la a începe să o disecăm spre a vedea dacă e simplă ori compusă, dacă e o singură Graţie sau mai multe specii de graţii, să vedem cam ce ar putea fi graţia în general. Ei bine, Graţia asta este un ajutor supranatural pe care ni-l dă Dumnezeu ca să ne mântuim. Potrivit numelui, Graţia este ceva gratuit, adică vine moca. Altfel spus, este un dar ("har" şi "dar" sunt de multe ori interşanjabile în liturgică). Mai exact, asta înseamnă că, într-o primă aproximaţie, vine independent de meritul nostru. Atenţie, deci: spun că independent de meritul nostru vine Graţia, adică ajutorul spre mântuire, nu mântuirea însăşi. Aşa cum ploaia vine şi peste drepţi, şi peste păcătoşi, aşa cum soarele străluceşte pentru toţi, tot aşa vine graţia, peste toţi oamenii. Două deosebiri există între acest model "meteorologic" şi felul cum vine graţia: mai întâi, ploaia o vedem şi soarele îl vedem cu ochii noştri, pe când graţia, cum spuneam, e ceva supranatural, adică scapă vederii noastre naturale. Mai apoi, în timp ce ploaia cade peste toţi şi soarele străluceşte tuturor în acelaşi timp, graţia nu vine în acelaşi timp pentru toţi şi nici în aceeaşi formă tuturor. Dumnezeu operează foarte individualizat şi dă acest dar la momentele pe care El le consideră potrivite. Dar de dat, îl dă tuturor şi nu doar unora (în viziune catolică, viziunea protestantă poate diferi).

Acuma, este sau nu este graţia ceva important pentru mântuire ? Răspunsul este afirmativ. Nimeni nu se poate mântui fără acest ajutor supranatural oferit de Dumnezeu. Chiar şi îngerii beneficiază de graţie, cu atât mai mult oamenii a căror natură este îmbolnăvită de Cădere. Dar, despre acest lucru, ca şi despre în câte feluri este acest ajutor, în postări viitoare, dacă topicul va trezi interesul cuiva.

[morroshan]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Acuma, este sau nu este graţia ceva important pentru mântuire ? Răspunsul este afirmativ. Nimeni nu se poate mântui fără acest ajutor supranatural oferit de Dumnezeu. Chiar şi îngerii beneficiază de graţie, cu atât mai mult oamenii a căror natură este îmbolnăvită de Cădere. Dar, despre acest lucru, ca şi despre în câte feluri este acest ajutor, în postări viitoare, dacă topicul va trezi interesul cuiva.

Foarte interesant topicul.
Am cateva intrebari pentru inceput.
In ce consta acest ajutor supranatural? Ce face efectiv? In ce sens ingerii beneficiaza de gratie.

După cum probabil ştiţi, diferenţa între graţie şi har nu este doar terminologică. Ceea ce numesc ortodocşii har este diferit de graţie.

Spre deosebire de catolici, care văd în graţie un dar, o energie creată, Ortodoxia vorbeşte despre energiile divine necreate, care sunt în strânsă legătură cu persoanele Sfintei Treimi, iradiind din acestea fără să se identifice cu Ele, aşa cum lumina e nedespărţită de Soare, fără a fi totuşi Soarele sau aşa cum cel care te iubeşte îţi dăruieşte dragostea, bunătatea, mângâierea sa fără a se dărui pe sine în fiinţă.

Şi după cum Soarele răsare şi peste buni şi peste răi, la fel şi Dumnezeu dăruieşte lumina Sa tuturor, însă de ea se împărtăşesc numai cei care vor; numai cei care îşi deschid inimile, numai cei care îşi curăţesc vederea duhovnicească lucrând poruncile lui Hristos. Numai cei care răspund iubirii lui Dumnezeu cu iubirea lor.

Mântuirea este a trăi viaţa lui Hristos. Iar viaţa întru Hristos, în relaţie vie cu El, e o viaţă în har.

[Mihnea Dragomir]

Mă bucur să văd că aceste lucruri stârnesc un oarecare interes. Ajutorul pe care Dumnezeu ni-l dă prin Graţie este însăşi îndumnezeirea noastră. Sfinţii Părinţi leagă conceptul de Graţie de îndumnezeirea omului. La rândul ei, această îndumnezeire este văzută într-un mod foarte concret, ca sălăşuire a lui Dumnezeu în sufletul nostru. Ce se întâmplă, deci, când sufletul nostru este animat de Graţie ? Sf Atanasie explică: "atunci Spiritul, fiind stabilit în noi, Fiul şi Tatăl vin şi îşi găsesc sălaş în noi". Clement din Alexandria, vorbind în contextul în care se referă la Botez, spune: "Această lucrare este numită felurit: graţie, iluminare, perfecţie ori spălare". E departe de a fi singurul care compară Graţia cu o iluminare. Sf Chiril al Ierusalimului, vorbind despre cei care se pregătesc să primească Botezul, spune că sunt "pe punctul de a fi iluminaţi". Sf Augustin observă că Graţia "lucrează înăuntrul nostru iluminare şi îndreptăţire".

Dar analogia care îmi place cel mai mult (păcat că nu mai ţin minte la ce autor am întâlnit-o) este aceea dintre Graţie şi oxigen sau aer. Ceea ce este oxigenul pentru trup, este Graţia pentru suflet. De aceea, adesea sufletul căzut din starea de Graţie este numit "suflet mort", nu cu înţelesul de a fi extinct, ci cu înţelesul de "rupt de Dumnezeu". Fiindcă principiul sufletului este Dumnezeu. Aşa cum trupul nu-şi poate fabrica singur oxigenul de care are absolută nevoie, tot aşa sufletul nu poate avea viaţă fără ca Cineva să i-o ofere. Iar această oferire o numim, simplu, "graţie".

[Mihnea Dragomir]

În cele de mai sus, am vorbit despre Graţia Sfinţitoare (sau, pe scurt, "Graţia" scrisă cu majusculă iniţială şi la singular). Dar, pentru a ne pregăti să o primim, Dumnezeu ne mai dă un fel de ajutoare punctuale. Acestea sunt graţiile actuale (harurile lucrătoare, în terminologie răsăriteană). Dacă tot suntem la rubrica de terminologie, să observăm că "actual" în latină are un înţeles uşor diferit de română. "Acta" înseamnă faptă (mai înseamnă lege sau registru în care se păstrează deciziile), ştim asta din binecunoscutul dicton "acta, non verba!" (fapte, nu vorbe!). Deci, dacă în loc de "graţii actuale" am spune "ajutoare spre fapte" am înţelege mai bine despre ce e vorba. Dar termenul s-a impus prin uz.

Când primesc eu, aşadar, o graţie actuală ? Ori de câte ori simt impulsul de a face ceva plăcut Domnului. Când un schilod îmi întinde mână şi mă roagă să-i dau un ban, iar eu simt impulsul de a-l ajuta, înseamnă că tocmai am primit o graţie actuală. Când simt impulsul de a merge în faţa lui Isus şi de a-I cere îndurare mărturisindu-mi păcatele, am primit o altă graţie actuală.

Să observăm că graţiile actuale sunt ajutoare temporare, adică determinate în timp. Le primesc ca să trec un hop. Imediat după ce am dat o pâine schilodului, imediat ce m-am dus să mă spovedesc, graţia actuală respectivă îşi încetează existenţa. Dimpotrivă, Graţia Sfinţitoare este dată de Dumnezeu cu intenţie permanentă, ceea ce nu înseamnă că nu se poate pierde.

Am văzut cam ce sunt graţiile actuale, să vedem acum când le primesc. Cel mai scurt răspuns acesta este: le primesc atunci când vrea Dumnezeu. Da, dar Dumnezeu vrea să îmi dea mai multe graţii actuale atunci când vede că am tras folos de la graţiile pe care mi le-a dat deja. Graţiile actuale vin în urma rugăciunilor mele, dar când eu încep să mă rog, El a făcut deja primul pas. Fiindcă însăşi intenţia de a mă ruga este în urma unei graţii actuale trimise de El. Desigur, graţiile actuale mai vin şi în urma Sfintelor Sacramente şi Sacramentalii (Taine şi Ierurgii). Prin post, prin pomană, prin alte fapte de credinţă. Deci, lucrurile se petrec în felul următor: Dumnezeu îmi dă, la început, o şansă şi îmi şopteşte: "Hai, vino !". Dacă eu mă las dus de mânuţă, dând curs acestei graţii actuale, El nu îşi împuţinează darul său de la început, ci îl creşte, ajungând la supraabundenţa de graţii observată de mulţi mistici. Rugându-mă, voi simţi şi impulsul de a ajuta pe alţii, şi de a ţine post, etc. Dar, dacă eu refuz acest prim dar ? Dacă simt impulsul de a mă ruga (presupunând că Domnul mi-l dă pe acesta, deşi poate foarte bine să îmi trimită mai întâi un alt fel de graţie actuală) şi totuşi refuz să-i dau curs, din lene, de exemplu ? Atunci, se întâmplă că Dumnezeu se va întrista, dar nu mă va părăsi. Nu va face aşa cum fac eu, care, dacă îmi refuză cineva darul şi mi-l aruncă în faţă, păi acela este duşmanul meu pentru tot restul vieţii. Nu, Dumnezeu vrea să fiu al lui, obstinaţia mea îl întristează, dar nu îl face să îşi schimbe în mod fundamental planul de mântuire cu mine. Cu alte ocazii, îmi va oferi alte graţii actuale, şoptindu-mi: "hai, nici acum nu vii ?"

Precedenţa în timp a graţiei actuale asupra actelor a fost demult inclusă în materia de credinţă de Sfinţii Părinţi. Iată cum sintetizează Conciliul din Orania (din anul 529, canonul 3 sqq) ideea prin hotărâre dogmatică:

Gratia divina este data nu la cererea omului, ci gratia insasi ne face sa o cerem.

Dumnezeu nu asteapta vointa noastra de purificare, ci dorinta aceasta e opera Lui.

Ascultarea si umilinta sunt darul Gratiei.

Prin simpla forta naturala nu se poate concepe un gand bun

Aşadar, Dumnezeu, prin graţiile actuale, ne dă "şi voinţa, şi putinţa".

Mai rămâne să răspund la o singură chestiune în această postare: cui dă Dumnezeu graţiile actuale ? Tuturor oamenilor aflaţi în trup, şi drepţilor, şi păcătoşilor. Şi celor aflaţi în stare de Graţie Sfinţitoare, ca să o păstreze şi celor căzuţi de la faţa lui Dumnezeu, ca să o primească. Îngerii primesc Graţia Sfinţitoare şi nu au nevoie de graţii actuale ca să o păstreze. Probabil că nici noi nu am fi avut nevoie, dacă primii noştri părinţi nu ar fi căzut.

[catalin2]

În prealabil postat de N.Priceputu

După cum probabil ştiţi, diferenţa între graţie şi har nu este doar terminologică. Ceea ce numesc ortodocşii har este diferit de graţie.
Spre deosebire de catolici, care văd în graţie un dar, o energie creată, Ortodoxia vorbeşte despre energiile divine necreate, care sunt în strânsă legătură cu persoanele Sfintei Treimi, iradiind din acestea fără să se identifice cu Ele, aşa cum lumina e nedespărţită de Soare, fără a fi totuşi Soarele sau aşa cum cel care te iubeşte îţi dăruieşte dragostea, bunătatea, mângâierea sa fără a se dărui pe sine în fiinţă.
Şi după cum Soarele răsare şi peste buni şi peste răi, la fel şi Dumnezeu dăruieşte lumina Sa tuturor, însă de ea se împărtăşesc numai cei care vor;

Foarte adevarat si frumos cum ai explicat aici invatatura ortodoxa. De aceea si spuneau sfintii ca ne indumnezeim, pentru ca devenim astfel asemanatori cu Dumnezeu, dupa har, primim harul care este energie divina. Din pacate catolicii au schimbat aceasta invatatura.

În prealabil postat de N.Priceputu

numai cei care îşi deschid inimile, numai cei care îşi curăţesc vederea duhovnicească lucrând poruncile lui Hristos. Numai cei care răspund iubirii lui Dumnezeu cu iubirea lor.
Mântuirea este a trăi viaţa lui Hristos. Iar viaţa întru Hristos, în relaţie vie cu El, e o viaţă în har.

Aici e putin diferit, e de fapt o conceptie ce tine de protestantism.
Invatatura ortodoxa spune ca harul se primeste gratuit incepand cu Botezul (si Mirungerea), chiar scrie explicit in catehism ca nimeni nu poate dobandi altfel harul, in ciuda faptelor bune facute. Aceasta este poarta de intrare, apoi omul prin faptele bune isi pastreaza harul. Dar fara Botez nu se poate primi harul interior. Exista altfel doar un har exterior, asa cum era si in Vechiul Testament, dar cu care nu se poate mantui. Acest har exterior e cel care a lucrat prin prooroci si e cel care ii ajuta pe cei din alte religii sa vina in Biserica.

Reiau pasajele din catehismul ortodox: http://www.credo.ro/catehism2.php?q=6
"Conditiile mantuirii sunt: harul dumnezeiesc, credinta si faptele bune. Adica acela se mantuieste care face parte din adevarata Biserica, unde se poate impartasi de dumnezeiescul har, prin Sfintele Taine, unde dobandeste dreapta credinta in adevarul mantuitor si unde este indrumat sa savarseasca fapte bune.
Primirea harului dumnezeiesc este de neaparata trebuinta pentru mantuire..."

"Harul se da in urma rascumpararii sau impacarii omului cu Dumnezeu, savarsita de Mantuitorul Hristos. Fara har nimeni nu se poate mantui."
"Sfanta Taina este o lucrare vazuta, asezata de Mantuitorul Iisus Hristos in Biserica, prin care se impartaseste credinciosilor harul cel nevazut al lui Dumnezeu."

"Nu, omul nu se poate mantui fara de har (Efes. 2, 8; Ioan 15, 5). Harul ii este de trebuinta omului chiar de la inceput (Ioan 3,5). Harul pune inceputul mantuirii in om, si nu omul prin staruintele sale. Aceasta inseamna ca harul ii vine in dar (Rom. 3, 24), nu pentru oarecare fapte ale sale. inainte de a veni harul, omul nu poate face fapte prin care sa se mantuiasca, sau macar sa induplece pe Dumnezeu sa-i dea harul prin care sa se mantuiasca. Omul poate face anumite fapte bune, dar nu le face asa de statornic si dintr-un cuget asa de curat, incat sa se sfinteasca prin ele si sa se mantuiasca. Omul are libertatea de a face binele si cata vreme e in robia pacatului stramosesc, dar aceasta e o libertate slabita. Ea e marita tocmai de harul care vine la inceput fara nici un merit al omului."


E simpla, adevarata si fara contradictie toata invatatura ortodoxa.

Iartă-mă, Cătălin, probabil o să te scandalizez, însă eu nu sunt un mare fan al catehismului. Sau nu al celui de acest tip, pe care îl găsesc foarte tributar spiritului scolastic, rece, analitic, precis... pedant.
De aceea ţi-am spus, când a mai venit vorba de catehism, despre cartea „Viu este Dumnezeu”, o carte căreia chiar i se potriveşte titlul, scrisă într-o manieră mai apropiată, mai caldă, mai vie.

[morroshan]

În prealabil postat de catalin2

Reiau pasajele din catehismul ortodox: http://www.credo.ro/catehism2.php?q=6
"Conditiile mantuirii sunt: harul dumnezeiesc, credinta si faptele bune.

"Nu, omul nu se poate mantui fara de har (Efes. 2, 8; Ioan 15, 5).

E simpla, adevarata si fara contradictie toata invatatura ortodoxa.

Ai dat un citat din Efeseni capitolul 2 versetul 8. Dar mai departe in versetul 9 zice
8 *Cãci în har sunteti mântuiti, prin credinta, si aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu;*
9 *Nu din fapte, ca sa nu se laude nimeni.*

[catalin2]

În prealabil postat de N.Priceputu

Iartă-mă, Cătălin, probabil o să te scandalizez, însă eu nu sunt un mare fan al catehismului. Sau nu al celui de acest tip, pe care îl găsesc foarte tributar spiritului scolastic, rece, analitic, precis... pedant.
De aceea ţi-am spus, când a mai venit vorba de catehism, despre cartea „Viu este Dumnezeu”, o carte căreia chiar i se potriveşte titlul, scrisă într-o manieră mai apropiată, mai caldă, mai vie.

Nici nu e nevoie sa fim fani ai vreunui catehism, ci ai invataturii ortodoxe. Si orice catehism marturiseste aceeasi invatatura ortodoxa, nu are cum sa spuna altceva.
Ca forma exterioara e cum spui, catehismul sub forma de intrebari si raspunsuri e preluat dupa modelul vestic, catolic. Nu cred ca are vreo importanta forma, ci continutul.
Cartea scrisa de tine scrie ca e tot un catehism, alcatuit de ortodocsi francezi. Probabil e la fel de buna, dar catehismul de pe site-ul Patriarhiei, cel aprobat de Sinodul BOR contine toata invatatura. Pot exista catehisme care sa se opreasca doar asupra unor parti din invatatura. Nu stiu, inca n-am citit acea carte.

[catalin2]

În prealabil postat de morroshan

Ai dat un citat din Efeseni capitolul 2 versetul 8. Dar mai departe in versetul 9 zice
8 *Cãci în har sunteti mântuiti, prin credinta, si aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu;*
9 *Nu din fapte, ca sa nu se laude nimeni.*

Daca observi e exact ce am spus si eu in mesaj, si asta reiesea si din citatele date de mine din catehism. Harul este primit in dar, nu e conditionat de fapte, trebuie ca cineva sa creada in Iisus si Biserica pentru a primi harul. Harul este primit in dar la Botez si Mirungere (de fapt prin Mirungere, Botezul e pentru iertarea pacatelor).