Poate fi Dumnezeu autorul direct al urii fata de om?

[andreicozia]

În prealabil postat de camy_d

Biblia ortodoxă NU a fost modificată.

Kosher ... alimente ....care nu-s SPURCATE .

:))))) la asta m-am referit, insa vad si din celelalte postari ca stai mai greu la capitolul analogii, dar este ok, :)))

[Rodica50]

Singurul vinovat de ura impotriva omului este tot omul. Dumnezeu ne vrea liberi, dar nu rai.Intr-o zi vom da seama in fata Lui pentru toate rautatile, pentru impietrirea in fata suferintei aproapelui, sarac sau bogat, rob sau liber, prieten sau vrajmas.Am decis sa privesc mai atent la sinele meu si sa-i las pe cei care vor sa faca rau sa -si desavarseasca lucrarea- toti, dar absolut toti vom raspunde- la Dumnezeu toate sunt stiute, El singur va decide care este locul nostru.Si lacrimile saracului in suferinta, diamante sunt in fata Domnului.

[camy_d]

În prealabil postat de Rodica50

Singurul vinovat de ura impotriva omului este tot omul. Dumnezeu ne vrea liberi, dar nu rai.Intr-o zi vom da seama in fata Lui pentru toate rautatile, pentru impietrirea in fata suferintei aproapelui, sarac sau bogat, rob sau liber, prieten sau vrajmas.Am decis sa privesc mai atent la sinele meu si sa-i las pe cei care vor sa faca rau sa -si desavarseasca lucrarea- toti, dar absolut toti vom raspunde- la Dumnezeu toate sunt stiute, El singur va decide care este locul nostru.Si lacrimile saracului in suferinta, diamante sunt in fata Domnului.

Frumos zis.

[Rodica50]

"Daca, in lume, este mai intai viata si apoi moartea, in Biserica lui Hristos este mai intai moartea si apoi viata."
Fericitul Augustin- mi-a placut si vi-l daruiesc.

[mariamargareta]

În prealabil postat de andreicozia

MMargareta, pina la urma Dumnezeul din VT este acelasi cu cel din NT? Incerc sa lamuresc acest aspect deoarece El vorbeste doua limbi COMPLET diferite in cele doua testamente, cel al dintelui pentru dinte si cel al iertarii indiferent de cit de mult am fi atacati, si mai mult de atit oferim si celalalt obraz.

Oare acest aspect nu reprezinta clar slujirea LA DOI STAPINI.
Mie mi se pare ca da.

In schimb mie-mi place enorm de mult VT si modul interesant in care este scris si nu as renunta la el.


In ceea ce priveste cruciada prigonirii puciosilor, inca o data te felicit si sa-ti dea Dumnezeu sanatate sa o duci la capat pentru a stirpi cloaca scirboasa a acestor nemernici care au distrus si au dezbinat o multime de familii prin aberatiile lor.

Evident că este acelaşi Dumnezeu, doar oamenii sunt diferiţi. Rolul "poporului ales" a fost doar acela de pregătire a lumii pentru venirea lui Hristos şi de model (imperfect, dar totuşi model) pentru popoarele politeiste din jur. La oameni diferiţi se potrivesc mesaje diferite, după puterea lor de înţelegere. Nu poţi vorbi unui om decât pe limba lui, dacă doreşti să te faci înţeles. De aceea mesajele din VT şi NT par diferite, deşi sunt la fel: pentru că sunt percepute diferit de oameni diferiţi. Altmiteri, vom găsi şi în VT porunca de a-l iubi pre aproapele ca pe noi înşine, dar nu scoasă în faţă ci ascunsă pe undeva, pentru cei care o caută. În faţă sunt scoase alte porunci, potrivite cu oamenii vremii aceleia.
Cât priveşte problema homosexualilor, ridicată de altcineva, este ridicolă încercarea de a da o tentă ereditară, deci scuzabilă, acestui păcat. Ca şi când cei care, fiind violenţi din fire, comit crime, ar trebui să aibă circumstanţa atenuante faţă de cei blajini din fire, care comit acelaşi crime. Sau, cleptomanii din fire ar trebui trataţi mai blând şi cu pedepse mai uşoare decât cei care sunt hoţi profesionişti. Or, legea este (ar trebui să fie) una pentru toţi.

[medusa]

ura este de la Diavolul, deci nu Dumnezeu este autorul !

[Mihnea Dragomir]

Oameni buni, este acelaşi Dumnezeu. Cel care este. Noul Testament în cel vechi se ascunde, şi în acest sens e foarte corect să spunem că rolul Poporului Ales a fost acela de pregătire a Advenţiului. Legea Iubirii nu este invenţie a Noului Testament, ci este lege în Vechiul Testament, doar că mai ascunsă. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm nici o clipă că religia iudaică a fost religia cea adevărată până ce Cristos S-a întrupat. Vechiul Legământ (de fapt vechile legăminte, că au fost mai multe) au fost cele adevărate, până ce Dumnezeu a făcut Legământ nou, cel încheiat cu scump sângele Lui, cu oamenii.

În fond, nimic nu s-a schimbat. Rolul noului Popor Ales este acela de a pregăti Advenţiul. Al doilea Advenţiu, care va marca sfârşitul aventurii umane pe pământ, când Domnul va veni din nou. Doar că nu va mai apărea în iesle, încălzit de boi şi de măgari, ci va veni în toată maiestatea Sa, înconjurat de heralzii cereşti care veşnic înconjoară tronul Său.

[mariamargareta]

289. Ereticii pucioşi propovăduiesc făţiş ura şi violenţa faţă de semenii lor (I)

Ereticii pucioşi pretind că Stăpânul lor, “Dumnezeul de la Pucioasa”, pe de o parte declară că “este iubirea fără de margini”, iar pe de alta Se arată a fi capabil în mod declarat de o ură urâtă şi fără margini. El nu urăşte păcatul, ci îl urăşte chiar pe autorul păcatului; omului celui drept îi ridică viaţa, iar celui păcătos i-o păstrează, după bunul Lui plac.

“Dar voi, tată, să nu fiţi trişti, ci să fiţi creştini desăvârşiţi, că Eu sunt iubirea cea fără de margini. Aşa am lucrat cu un pic de vreme în urmă cu un tinerel din poporul Meu care-i ieşise în cale păcatul ca să-l despartă de Mine şi să se ducă cu cei păcătoşi, şi Eu nu l-am lăsat să piară în păcate, că l-am iubit şi l-am luat lângă Mine, iar pe cea care a voit să-l despartă de Mine, am urât-o şi am lăsat-o să se despartă de Mine.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 11/24 august 1997)

Din Biblie ştim că Dumnezeu i-a interzis în mod special diavolului să se atingă de viaţa lui Iov, căci diavolul îl ura pe Iov şi la asta ţintea, să-i ia viaţa. Dacă n-a putut să-i ia viaţa lui Iov, diavolul a reuşit să le ia viaţa fiilor şi fiicelor acestuia.

Poate fi Dumnezeu autorul direct al urii faţă de om, împrejurare în care îl poate sau nu da morţii? Din scrierile pucioşeşti rezultă că da, “Dumnezeul” pucios poate, şi chiar îi îndeamnă şi pe supuşii Lui să facă şi ei acelaşi lucru.

Într-o “epistolă sobornicească” pe care pucioşii pretind că au primit-o direct de la însuşi “Iisus Hristos” de la Pucioasa, Acesta se arată profund nemulţumit de pretenţiile şi de activitatea pastorală a unui predicator pucios pe nume Turculeţ. Turculeţ este cotat drept “răzvrătit” şi “risipitor al oilor” turmei celei pucioşeşti, drept pentru care este anunţat ultimativ că i se va lua dreptul de a mai fi “predicator al Scripturii”:

“... Verginico, fii atentă la cuvintele Mele pe care Eu voiesc să ţi le spun numai ţie şi celor ce Eu le spun în faţa ta. Verginico, va veni la templu unul dintre cei răzvrătiţi (Turculeţ, n.r.). Eu, Domnul n-am să-i grăiesc nici un cuvânt afară de cele ce-ţi dau ţie acum, că la unii ca aceştia le voi lua tot dreptul de a mai propovădui cuvântul sfintei Evanghelii, căci nu sunt vrednici de ascultare, că ei vor să fie ascultaţi şi văzuţi de oameni, dar că au auzit pe Domnul grăindu-le în faţă, ei nu vor să Mă asculte, şi au intrat în turma Mea să-Mi risipească oile, ucigându-le fără milă. Spune-i, Verginico, acestui răzvrătit dacă vrea să aibă oi şi dacă vrea să fie păstor, să intre cu luntrea în marea cea tulbure şi amară ca fierea şi să-şi găsească prin munca sa oi, ca, la pierderea unei oi, să-l usture şi pe el inima cum Mă ustură şi pe Mine de pierderea oilor Mele, pe care el Mi le omoară fără milă. A intrat în oile Mele, făcându-se el vrednic de păstor. Nu-l primesc! Să iasă! căci s-a răzvrătit contra Mea. Eu am zis vouă: primiţi-l, ca să vedeţi şi voi ce face el, dar Eu am urmărit tot pasul lui, am urmărit toată viaţa lui, dar de aici nu-i mai îngădui nici un pas să mai facă, şi nici oilor Mele nu le mai îngădui să meargă după acest răzvrătit.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 10/23 martie 1966)

Surprinde faptul că “Atotştiutorul” de la Pucioasa n-a avut nici cea mai vagă premoniţie asupra evoluţiei acestui Turculeţ, aşezându-l mai întâi într-o dregătorie importantă, dar mai apoi fiind complet surprins de atitudinea centrifugă a acestuia. Cel care le-a zis pucioşilor cândva “primiţi-l” este acelaşi care acum zice “nu-l primesc!” . Recunoaşte aşadar că el a fost acela care l-a băgat forţat pe gâtul pucioşilor, dar aduce o motivaţie puerilă: a procedat aşa, ca să vadă şi ei ce fel de om este acest Turculeţ. De parcă asta ar fi fost cea mai isteaţă metodă de a da un exemplu educativ, sau asta ar fi fost cea mai importantă decizie ce trebuia luată într-o comunitate care se autogestionează: să-i dai hoţului casa de bani pe mână, ca să le poţi dovedi tuturor cât de hoţ este, după ce a dispărut cu toţi banii.

Şi de fapt, în ce a constat răzvrătirea lui Turculeţ?

Turculeţ, ca şi alţi pucioşi pravoslavnici, a luat de bun îndemnul de a-şi “dărui” propriul său fiu, cu “înfiere cerească”, spre creştere şi educaţie în altă familie de “creştini”. Practica aceasta de “schimb de copii” între familiile de pucioşi era generalizată prin anii aceia şi ea urmărea să distrugă orice legături afective între părinţi şi copii, căci aceste legături sentimentale erau considerate o piedică majoră pentru adevărata şi deplina iubire de Dumnezeu. După un timp însă, Turculeţ se răzgândise şi îşi voia copilul înapoi, dar legile pucioşeşti erau mai tari decât moartea. Înţelegând cu durere şi cu revoltă că fiul său nu mai are nici o şansă să revină în casa părintească şi în căldura iubirii părinţilor, Turculeţ se răzvrăteşte făţiş împotriva sentinţelor dictatoriale cărora el şi fiul său le căzuseră victime. Turculeţ este “demascat” ca fiind un “răzvrătit” şi este decăzut forţat în dizgraţie, iar aceia care vor îndrăzni de acum încolo să-i mai acorde fie şi cea mai mică atenţie, vor fi şi ei decăzuţi din drepturi şi aspru pedepsiţi de către Pedepsitorul pucios:

“Mi-a dat Mie copilul. Eu l-am dat în seama unui sol, cu înfiere cerească. Martori am cerul sfânt. Şi acum, acest răzvrătit Îmi cere copilul. Spune-i, fiica Mea, că pe copil să nu-l mai ceară, căci copilul este al Domnului, şi la ziua judecăţii îl va judeca aspru pe acest tată amorţit de vreme. Să-i citeşti, Verginico, aceste cuvinte ale Mele. Dacă se va smeri şi îşi va plânge stricăciunea ce Mi-a adus-o Mie şi oilor Mele, Eu, Domnul, îl voi ierta, iar de nu, îi poruncesc să iasă afară din oile Mele şi poruncesc oilor să nu-l mai asculte, că vor fi pedepsite de Mine, Domnul.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 10/23 martie 1966)

Concurenţa “profetică” din acea vreme era aprigă pe meleagurile dâmboviţene. Verginica nu era singura “proorociţă”, iar “oile” erau aprig disputate. La sfârşitul “epistolei” pucioşeşti, însăşi Verginica este ameninţată cu asprirea suferinţei pe care o poartă în trup, suferinţă care se pare că vine de la unii dintre supuşii ei care fac ascultare de alţi profeţi :

“Ai auzit, fiica Mea? Să îndrăzneşti a da această scrisoare, să nu cruţi nici un cuvânt, căci îţi vei pierde oile, şi pe tine te vei duce în mare greutate faţă de suferinţa pe care o porţi. Spune, Verginico, suferinţa ta pe care o porţi, că este foarte mare şi foarte grea, dar să ştie toată turma Mea de oi că suferinţa ta ţi-ai dobândit-o prin neascultarea lor, prin neîmplinirea lor şi prin neiubirea lor faţă de Domnul şi prin plecarea feţei lor faţă de alţi profeţi.
Sfârşit,
Domnul Iisus Hristos.”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 10/23 martie 1966)

[mariamargareta]

289. Ereticii pucioşi propovăduiesc făţiş ura şi violenţa faţă de semenii lor (II)


Deşi aici se pretinde că suferinţa în trup a “vasului” Verginica este datorată neascultării “oilor” ei, realitatea era cu totul alta. Ea va fi recunoscută cu alt prilej, doar peste câteva luni mai târziu:

Unde să mai transport vasul Meu? că nu mai poate ţine durerea, că i-am dat suferinţă, căci aşa Mi-a plăcut, să fie ca Mine.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 4 sept 1966)

Aşadar, “Dumnezeului” de la Pucioasa îi face plăcere suferinţa altora şi se delectează cu dăruirea suferinţei, sentimente pe care încearcă să le justifice cu o pretinsă “solidaritate în suferinţă”. De aici şi până la îndemnul făţiş la violenţa fizică nu mai este decât un pas, pe care “Dumnezeul” Pucioasei nu se sfieşte să-l facă. Fiind “primul pe listă”, lui Turculeţ i se programează, de la cel care se autointitulează “tatăl” lui, o listă de pedepse complementare:

- scoaterea din calitatea de “frate”;
- includerea în lista celor care vor gusta “vai”-urile ce li se cuvin pentru vina de a “vinde lucrarea” ;
- şi, pe deasupra, nu una, ci două bătăi bune:

Ţineţi-vă bine, măi copiii Mei, căci ce am pierdut Eu acum, n-am pierdut un leu, ci am pierdut mii şi milioane de lei. Ce era să fie acum, măi copiii Mei, şi ce este acum! Tată, cum încetează din viaţă! Jumătate a încetat. Când pleca cineva de la lucrarea Mea, pleca încărcat şi plin de cuvinte, iar acum se mânie şi urăşte pe cei ce vin la Mine, căci nu se mai poate spune „frate“ la nimeni, că are slăbiciune, şi când îl strânge chinga rea, totul spune de la Mine. Copilul Meu, nu era vremea aceasta, dar vai de cel ce a vândut cuvântul Meu!
Acest Turculeţ merită bătut, merită bătut, tată. […] Credeţi?” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 26 octombrie/8 noiembrie 1967)

De altfel, “Dumnezeul” de la Pucioasa se dezice în mod lamentabil până şi de actul creaţiei omului, ceea ce ridică serioase semne de întrebare dacă acest act îi aparţine lui cu adevărat, aşa cum el pretinde, sau îi aparţine Altuia, care ştie să-l preţuiască aşa cum se cuvine şi cum mărturiseşte însăşi Biblia:

“Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.
Şi Dumnezeu i-a binecuvântat […]
Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.” (Fac. 27-31)

Un Dumnezeu Atotputernic şi Atotştiutor n-are cum şi nici de ce să se dezică de faptele Sale, şi mai ales de dăruirea chipului Său celui pe care l-a numit om, cu atât mai mult cu cât El este cel care a declarat că toate cele făcute de El erau bune foarte. Şi totuşi, “Dumnezeul” Pucios este nemulţumit şi chiar supărat pe toată creaţia:

“O, Daniele tată, sunt tare supărat! Îmi pare rău că am venit din cer pe pământ. Îmi pare rău de ce am făcut Eu. Sunt supărat nespus de mult, pentru că omul care e făcut de Domnul, întru toate e făcut de Domnul. Îmi pare rău că i-am dat secretul Meu. Îmi pare rău că i-am dat chipul Meu. Îmi pare rău că l-am făcut şi i-am suflat Duh din Duhul Meu ca să fie sfânt pe pământ, şi astăzi se joacă duhurile necurate cu omul pe care Domnul l-a sfinţit întru toate. L-am făcut cu chip sfânt, cu trup sfânt, cu cuvânt sfânt.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 19-12-1976)
“Dumnezeul” de la Pucioasa se laudă în schimb cu paternitatea bolilor crâncene prin care îi pedepseşte pe cei care greşesc:

“... Iată, i-am dat boală crâncenă lui Iustin patriarhul, pentru că a ursit dărâmarea mănăstirilor şi desfiinţarea multor preoţi. Pe preoţii buni îi va desfiinţa, şi pe cei răi îi va lăsa.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 25-5-1978)

“Cel de la Pucioasa” se dezvăluie ca fiind un Pedepsitor pătimaş, care nu se poate desprinde de sentimentul de ură acolo unde ar trebui să admită pedeapsa cu adâncă părere de rău şi cu compasiune faţă de cei care greşesc:

“... Păstraţi-vă turma, păstorilor, şi când plecaţi la păstorit, postiţi şi rugaţi-vă. Cine nu vă ascultă pe voi, pe Mine nu Mă ascultă. Cine vă urăşte pe voi, pe Mine nu Mă ascultă, şi Eu îl urăsc pe el. Când intraţi undeva, să ziceţi: „Să binecuvinteze Dumnezeu această casă“, şi dacă nu este pentru Mine, să se ia blagoslovenia din acea casă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 28-10-1979)

Cine este supărat pe creaţia lui Dumnezeu, tăgăduind astfel înţelepciunea creatoare arătată în lume de Tatăl şi de Fiul şi sfinţită de Duhul? Cine nu scapă nici un prilej ca s-o pedepsească cu suferinţă şi să o îndemne la ură fraternă “purificatoare? Cine propovăduieşte un Hristos venit în duh, nu în trup?

Iată mărturisirea Bibliei despre cei care tăgăduiesc perfecţiunea creaţiei Sfintei Treimi şi propovăduiesc venirea duhurilor pe pământ, în numele lui Hristos:

“Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Iisus este Hristosul? Acesta este antihristul, cel care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.” (1 Ioan 2,22)

“Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul.” (2 Ioan 1,7)

Şi iată mărturisirea olografă a ereticilor pucioşi, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup:

“ Eu sunt Domnul Iisus Hristos. Nu sunt în trup, ci sunt în Duh. Coborâtu-M-am cu Duhul pe pământ […]”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 30-04-1955)

Or, prin această mărturisire pucioşii au răspuns singuri întrebărilor puse de apostolul Ioan.

[mariamargareta]

În prealabil postat de Rodica50

Singurul vinovat de ura impotriva omului este tot omul. [...]

Ura împotriva omului este păcat, iar păcatul este de la diavolul, deci diavolul este autorul urii faţă de om, şi ura lui este din veac, adică de la începuturile lumii. Dar Fiul lui Dumnezeu a venit în lume ca să strice ura diavolului şi toate uneltirile lui:

„Cine săvârşeşte păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuieşte. Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului.” (1Ioan, 3,8)

Diavolul îşi manifestă ura sa faţă de om deoarece el este asupritor şi ucigaş de oameni:

„Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Ioan 8,44)

„(Adică despre) Iisus din Nazaret, cum a uns Dumnezeu cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Acesta care a umblat făcând bine şi vindecând pe toţi cei asupriţi de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu El.” (F.A. 10,38)