Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

[cristiboss56]

Nu există afirmaţia în Sfânta Scriptură că bărbatul se socoteşte desăvârşit la 30 de ani. Într-adevăr, Mântuitorul a ieşit la propovăduite la 30 de ani, dar nu pentru că atunci era vârsta bărbatului desăvârşit, ci pentru că aşa era rânduiala la evrei, să poţi să ieşi să spui ceva, să ai ucenici, să prezinţi un sistem, la peste 30 de ani. Şi Mântuitorul Hristos s-a supus acestei reguli, El fiind oricum desăvârşit în toate. Iar căsătoria elevilor seminarişti la terminarea seminarului nu este atât de prematură. Este, dimpotrivă, cam târzie, dar n-au încotro, că trebuie să termine şcoala. Sf. Ioan Gură de Aur recomandă căsătoria băieţilor la 14-16 ani. Cam devreme, putem zice pentru zilele noastre, cam prematur. Iar fetele la 12-14 ani. Că nu se ajunge în zilele noastre la căsătorii la aceste vârste, totuşi este bine să fim atenţi ca să ne căsătorim la timp, pentru că în Sfânta Biserică mirele şi mireasa trebuie să intre curaţi prin biruinţa păcatului. Şi este foarte greu să birui păcatul stând aşa necăsătorit până la 26, 29 de ani. Este complicat. Nu este imposibil, dar este complicat. Deci să fim foarte atenţi, că aceasta constituie temelia viitoarei noastre căsnicii şi Sfântul Ioan Gură de Aur merge cu această - ni se pare nouă - exagerare până acolo încât să ne recomande acest lucru. (Părintele Nicolae Tănase, Soţul ideal, soţia ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 33)

[cristiboss56]

Vrei să deprinzi iubirea dumnezeiască? Depărtează-te de orice faptă, cuvânt, cuget, simţire oprită de Evanghelie. Prin vrăjmăşia ta faţă de păcat, care e atât de urât Atotsfântului Dumnezeu, arată-ţi şi dovedeşteţi dragostea către El. Vindecă neîntârziat prin pocăinţă păcatele în care ţi s-ar întâmpla să cazi din neputinţă; cel mai bine e însă ca printr-o neslăbită luare-aminte la sine să nu-ţi îngădui nici aceste greşeli. Vrei să deprinzi iubirea dumnezeiască? Cercetează cu osârdie în Evanghelie poruncile Domnului, sileşte-te a le plini cu fapta, sileşte-te să prefaci virtuţile evanghelice în deprinderi, în însuşiri ale tale. Se cuvine celui ce iubeşte să plinească întocmai voia Celui Iubit.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Experienţe ascetice, Editura Sofia, Bucureşti, 2001, p. 135)

[cristiboss56]

Ca să rabd o asuprire din partea cuiva, o nedreptate, o durere, la toate trebuie răbdare multă. Dar când a câștigat omul dragostea lui Hristos, nu mai știe ce este aceea osteneală.

Înțelepciunea are două capete, după Sfinții Părinți. La capătul de jos stă frica de Dumnezeu, iar la capătul de sus stă dragostea de Dumnezeu. Toată fapta bună se începe cu frica de Dumnezeu și se termină în dragostea de Dumnezeu, că dragostea este legătura desăvârșirii, treapta cea mai înaltă a virtuții.

În drumul acesta, de la frica la dragostea de Dumnezeu, multe ispite și scârbe avem în lumea aceasta. Dar, având frică de Dumnezeu, ne păzim de păcate și înaintăm lucrând faptele bune. Însă înaintăm cu osteneală.

Ca să postesc, trebuie să mă lupt; ca să dorm puțin, trebuie să mă lupt; ca să rabd un necaz, trebuie să mă lupt; ca să rabd sărăcia, trebuie să mă lupt. Ca să rabd o asuprire din partea cuiva, o nedreptate, o durere, la toate trebuie răbdare multă, cum zice Apostolul Pavel: În lupta aceasta grea și mare, avem nevoie de răbdare.

Câtă vreme ne însoțește frica de Dumnezeu, noi facem fapte bune, dar nu fără osteneală; iar când a câștigat omul dragostea lui Hristos, nu mai știe ce este aceea osteneală, cum zice Apostolul Pavel: Știu și a flămânzi, știu și a mă sătura. Are roadele Duhului Sfânt și pe toate le are ușoare. Și a posti, postește ușor; și a răbda ocara; și a răbda mucenicia; și a răbda chinuri și sărăcie; și a răbda orice greutate în lumea aceasta, lui îi vine ușor, căci dragostea nu știe de osteneală, dragostea niciodată nu cade.

(Extras din „Ne vorbește Părintele Cleopa”, vol. 3, ed. îngrijită de Arhim. Ioanichie Bălan, Editura Episcopiei Romanului, 1996, pp. 17-18)

[cristiboss56]

Fii cu luare aminte la laudele umflate, ca şi la defăimările peste măsură, şi socoteşte-te mai mic decât zic cele dintâi şi mai mare decât zic cele din urmă – ca să nu zbori fără aripi şi să nu te pierzi fără nădejde.


(Sfântul Nicolae Velimirovici, Gânduri despre bine și rău, traducere din limba sârbă de Ionuț și Sladjana Gurgu, Editura Predania, București, 2009, p. 22)

[cristiboss56]

Daca doresti libertatea, atunci incearca mai intai sa te eliberezi de tine insuti. Daca pentru stiinta si cunostinta a fost valabila regula “cunoaste-te pe tine insuti”, pentru morala este valabila regula: “dezrobeste-te de tine insuti”.
Daca vrei sa ajungi la libertate prin revolutie, fa mai intai revolutie in tine insuti; si te vei incredinta apoi ca toate celelalte revolutii sunt de prisos.
Daca vrei sa ajungi la libertate prin razboi, porneste mai intai razboi impotriva ta insuti; si daca vei duce acest razboi la bun sfarsit, atunci te vei convinge ca toate celelalte razboaie sunt de prisos.
Spui ca doresti libertatea? Atunci trebuie sa stai alaturi de Dumnezeu impotriva ta insuti si impotriva lumii.
Invinge-te pe tine insuti, si vei fi in afara tuturor inchisorilor si a tuturor coliviilor. [Episcopul Nicolae Velimirovici "Invataturi despre bine si rau"]
Nu exista vrajmas mai mare pentru om decat omul insusi si de nimic nu trebuie sa se teama omul ca de el insusi. Cine isi stapaneste simtamintele, acela isi petrece viata in pace.
Nu e biruitor mai mare pe pamant decat acela care se biruieste pe sine insusi si domneste asupra patimilor sale. [Parintele Arsenie Boca]

[cristiboss56]

Tot celui ce cere de la tine dă-i,porunceşte Domnul (Luca 6, 30). Iată una dintre cele dintâi porunci ale creştinismului, despre care amintesc deseori şi Domnul, şi Sfinţii Apostoli. Ca să ne facă a o păzi cu mai multă râvnă, ei au înconjurat-o cu cele mai mişcătoare îndemnuri şi cu cele mai înspăimântătoare ameninţări. Oricine ştie asta, şi orice om cu conştiinţă se socoate îndatorat să îi ajute pe nevoiaşi după puterea sa. Totuşi, dacă vom cerceta faptele noastre mai cu asprime, poate nu vom afla nici una pe care s-o împlinim cu mai puţină luare-aminte decât ajutorarea celor nevoiaşi, la care suntem îndatoraţi. Ajutăm în silă, numai ca să scăpăm de cel ce ne bate la cap cu cereri, iar câteodată îl refuzăm cu totul (şi asta nu se întâmplă oare nu câteodată, ci cel mai des?).
Ce n-au mai născocit zgârcenia şi lăcomia ca să-şi îndreptăţească răceala faţă de cei aflaţi în nevoie! “Milogeli făţarnice”, “milogi care nu vor să facă treabă”, “n-avem de unde”, “sunt vremuri grele”, “trebuie să punem deoparte pentru zile negre” şi aşa mai departe. Toate aceste gânduri umblă sub chipul lozincilor de mai sus între cei ce nu iau aminte la datoria lor, trec şi la cei cu luare-aminte şi adeseori îi rătăcesc de la calea dreaptă a făptuirii.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. I, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, p. 100)

[cristiboss56]

Nu asculta cu plăcere judecarea altora, bârfa şi cleveteala, pe care unii le răspândesc despre cei apropiaţi ai lor, ci fie curmă-le, dacă poţi, fie îndepărtează-te, ca să nu le auzi. Căci Sfântul Vasile cel Mare îi consideră vrednici de afurisire atât pe osânditori şi pe clevetitori, cât şi pe cei care îi ascultă, neîncercând să-i oprească.


(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Războiul nevăzut, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2013, p. 103)

[cristiboss56]

Mândria este cea mai vătămătoare patimă şi este cu atât mai vătămătoare cu cât este mai curată în exterior. Faptul că bătrânii v-au vorbit despre mândrie încă din copilărie înseamnă că Dumnezeu voieşte să vă smeriţi şi este gata să vă dea smerenia dacă o căutaţi... Mândria este în sentimente, nu în atitudinea exterioară.
Binevoiţi mai mult decât orice să vă păziţi ca nu cumva să ajungeţi pe calea ce duce la mândrie şi să vă împotmoliţi pe ea. Primul pas pe această cale este autoaprecierea, sentimentul ascuns că eu sunt cineva, nu un nimeni; al doilea pas este îngâmfarea - sentimentul că eu nu numai că sunt cineva, dar sunt cineva important şi înaintea oamenilor, şi înaintea lui Dumnezeu. Dintre acestea două se naşte apoi toată grămada de gânduri şi sentimente mândre, care sunt cele mai potrivnice lui Dumnezeu.


(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, p. 235)

[cristiboss56]

Tot ceea ce dobândiţi în luptele voastre interioare se reflectă în viaţa voastră în Dumnezeu. Luptaţi împotriva oricărei patimi care provoacă în voi gânduri critice cu privire la aproapele! Nu primiţi ceea ce vrăjmaşul vă sugerează împotriva celui care vă nedreptăţeşte. Fie că sunteţi singur în cameră sau cu cineva, orice gând critic, orice mişcare interioară negativă creează o lipsă în cetatea voastră duhovnicească şi în cea a comunităţii voastre. Nici un gând nu se naşte şi nu trece prin minte fără urmări. Având gânduri bune veţi putea vedea în orice persoană pe care o veţi întâlni o fiinţă scumpă. În schimb, având gânduri urâte, faţa voastră, energiile voastre psihice vă vor irosi relaţiile şi vă vor afecta anturajul. Când harul este cu tine, nu mai vezi defectele altora; nu mai vezi decât suferinţele şi dragostea pentru fraţi.
De asemenea, este fals şi iluzoriu să aştepţi desăvârşirea unui grup decât pe cea a unei persoane. Mai întâi, pentru că noi înşine nu avem o idee adevărată şi dreaptă despre ceea ce înseamnă desăvârşirea. Apoi, pentru că desăvârşirea este starea de asemănare totală cu Dumnezeu.


(Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, pp. 51-52)