Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 10.02.2009, 07:58:10
patinina34's Avatar
patinina34 patinina34 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.11.2008
Locație: peste oceane si peste mari
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.185
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru patinina34
Implicit Legatura ce le uneste pe virtuti intre ele

[SIZE=3]Este neapărată nevoie să știm un lucru: toate gândurile bune și virtuțile au între ele o strânsă legătură; la fel și gândurile rele, imaginațiile păcătoase, păcatele și patimile sunt strâns legate între ele. In virtutea acestei afinități, dacă te supui de bunăvoie unui gând bun, te vei supune spontan și altui gând bun; câștigarea unei virtuți aduce în suflet și altă virtute, apropiată și inseparabilă de prima. Pe de altă parte dacă te supui de bunăvoie unui gând păcătos, acela te va duce fără de voie să te supui și altui gând; dobândirea unei patimi păcătoase va atrage și o alta ce-i este apropiată, înfăptuirea deliberată a unui păcat te va duce la căderea fără de voie în altul, născut de primul. Răul, spun Părinții, nu suportă să rămână fără soție în inimă.[/SIZE]
[SIZE=3]Să argumentăm acest lucru prin câteva exemple. Cel ce a înlăturat toată ura rămâne într-o smerită înduioșare a inimii; cel ce a renunțat să-l judece pe aproapele său începe în mod firesc să-și vadă propriile păcate și slăbiciuni, pe care nu le vedea atunci când îi judeca pe alții. Cel ce-l laudă sau îl acoperă pe aproapele său, după porunca evanghelică, se simte dintr-o dată bine dispus și față de sine însuși. In urma sărăciei cu duhul, apare plânsul pentru tine însuți; cel ce este sărac cu duhul și care se plânge pe sine, în mod firesc devine blând. Cel care urăște și leapădă dreptatea firii căzute, are în mod natural foame și sete după dreptatea lui Dumnezeu, pentru că omului nu-i convine să fie totalmente lipsit de dreptate.[/SIZE]
[SIZE=3]Dimpotrivă, cel ce-și judecă semenul îl și disprețuiește; cel ce-l disprețuiește cade în mândrie. Când îl disprețuiești pe altul și ai o bună părere despre tine, ura față de semen apare. Ura și pizma îți împietresc inima, în omul cu inima împietrită înțelepciunea trupească începe să domine, stârnind patimile desfrânate, distrugând credința și nădejdea în Dumnezeu, provocând zgârcenie și slavă deșartă și în sfârșit făcându-l pe om să uite totalmente de Dumnezeu și să se despartă de El.[/SIZE]
[SIZE=3]Intemeindu-se pe această afinitate ce există între virtuți și între păcate, Duhul Sfânt proclamă legea adevăratului slujitor al lui Dumnezeu: “Pentru aceasta spre toate poruncile Tale m-am îndreptat, toată calea nedreaptă am urât. De la toată calea cea rea mi-am oprit picioarele mele, ca să păzesc cuvintele Tale” (Ps.118, 128 și 101). Calea nedreaptă cuprinde gândurile și imaginațiile păcătoase: prin acestea păcatul intră în suflet.[/SIZE]
[SIZE=3]Frate prea iubit, nu gândi că-ți este îngăduit să dialoghezi cu gândurile și să te desfătezi cu imaginațiile, contrar la ce te învață Evanghelia. Un acord cu vrăjmașii lui Hristos, o legătură cu ei, va duce la ruperea fidelității față de Domnul și la umbrirea unității cu El: “Pentru că cine va păzi toată legea dar va greși într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat de toate poruncile” (lacov 2,10). Așa cum călcând o singură poruncă a lui Dumnezeu, calci toată legea și voia Lui, tot așa împlinind un singur sfat al diavolului te duce la a împlini în general voia lui. Ascetul care împlinește voia diavolului își pierde libertatea și cade sub influența și puterea spiritului căzut în măsura în care l-a primit. Păcatul de moarte îl aservește pe om complet diavolului și rupe radical comuniunea lui cu Dumnezeu, atâta vreme cât nu se tămăduiește prin pocăință. Când te lași sedus de gânduri și imaginații ruptura nu-i completă, dar totuși ea se va produce. De aceea trebuie categoric să te abții de la orice gând și imaginație care nu sunt în acord cu învățătura Evangheliei; și dacă te-ai lăsat antrenat de ele, trebuie imediat să te scapi prin pocăință.[/SIZE]
[SIZE=3]Ne rugăm frați prea iubiți, să fiți atenți la toate aceste lucruri. Cei ce le ignoră sau nu le acordă atenție suficientă, vor suferi mari necazuri și vor pierde calea desăvârșirii duhovnicești. Iată un exemplu. Păzindu-te cu grijă de gânduri și imaginații desfrânate poți considera fără nici o importanță plăcerea gândurilor legate de avere și de slavă deșartă. Ori legile vieții duhovnicești ne spun că gândurile și imaginațiile iubirii de avere și de slavă deșartă sunt tot necurate și desfrânate. Sunt așa ca și orice gânduri și imaginații păcătoase care în legăturile omului cu Dumnezeu, îl întorc pe acesta de la iubirea lui Dumnezeu. După legile vieții duhovnicești, cel ce se desfâtează de gânduri și imaginații de slavă deșartă și de alte păcate, nu va scăpa niciodată de patima desfrânării, oricâte eforturi ar face să scape de ea.[/SIZE]
[SIZE=3]Sfântul Macarie cel Mare a zis: “Trebuie foarte bine protejat sufletul și privegheat asupra lui cu toate mijloacele ca nu cumva să intre în contact cu gândurile rele și păcătoase. Așa cum un trup se poate contamina de la altul, așa și sufletul se corupe în contact cu gândurile rele; aceste gânduri nu provoacă doar un păcat sau altul, ci ele precipită răul sub toate formele sale, cum ar fi necredința, minciuna, mândria, mânia, invidia, pizma. Despre acestea este vorba atunci când se spune: “să ne curățim pe noi de toată întinarea trupului și a duhului” (2 Cor.7, 1). Să știi că în profunzimile tainice ale sufletului se ascunde corupția și desfrânarea provocate de gândurile perverse”.[/SIZE]
__________________
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
http://sashaparagulla.blogspot.com/
Reply With Quote
  #2  
Vechi 10.02.2009, 08:02:32
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Pai draga Nina, gândul bun e blatul, temelia pe care le construim, le plamadim pe celelalte !
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 10.02.2009, 08:04:40
patinina34's Avatar
patinina34 patinina34 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.11.2008
Locație: peste oceane si peste mari
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.185
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru patinina34
Implicit

Pai da, cam asa ceva, bine zici Cristi.
__________________
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
http://sashaparagulla.blogspot.com/
Reply With Quote
  #4  
Vechi 10.02.2009, 08:56:21
ortodox4life's Avatar
ortodox4life ortodox4life is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 05.10.2008
Locație: undeva departe
Mesaje: 232
Implicit

Orice gand bun vine de la Dumnezeu(Vistierul bunatatilor),dupa cum zice in rugaciune.Omul doar se invoieste cu gandul iar puterea de infaptuire o primeste de la Dumnezeu,precum si cel care se invoieste cu gandul rau,primeste de la necuratul puterea de a-l savarsi.Omul doar alege cu cine se invoieste.Pacatul este conlucrarea omului cu necuratul impotriva Lui Dumnezeu.Sf Siluan Antonitul spunea ca atunci cand judecam pe aproapele nostru Dumnezeu ne lasa sa cadem intr-o ispita mica.Daca nu ne dam seama ca am gresit si nu ne pocaim,ne mai lasa sa cadem intr-o ispita,mai mare decat prima.Daca nici atunci nu ne dam seama si nu ne pare rau,cadem intr-una mai mare iar daca nici asa nu ne indreptam atunci cadem in desfranare.Frumoasa postare si bun topic,sper sa ne ajute,multumesc si Doamne ajuta!
Reply With Quote
  #5  
Vechi 16.02.2009, 19:22:06
carmina carmina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 30.01.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 693
Implicit

frumoasa postare;continua,te rog.
__________________
"De te vei amărî după ce ai căzut în ispită, și-ți mai faci și făgăduințe hotărând că ,,de-acum înainte n-o să se mai întâmple niciodată”, este semn limpede că te afli pe un drum greșit: ți s-a rănit încrederea în tine.

Acela ce nu se bizuie pe sine însuși e uimit cum de n-a căzut mai rău și dă slavă lui Dumnezeu că i-a trimis ajutorul la vreme, fără de care ar fi zăcut mai departe acolo în adânc."

Reply With Quote
  #6  
Vechi 16.02.2009, 21:01:50
adrian010155 adrian010155 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.05.2008
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 564
Implicit

Dealungul vietii, la om vin si ganduri bune si ganduri rele. De fapt este un fel de continuum al gandurilor, fie bune, fie rele. Omul alege in deplina libertate, iar rezultanta gandurilor alese, dau conduita generala, atitudinea, cuvantul. In ce ma priveste am ales o multime de ganduri rele, care mi-au marcat viata o multime de ani si, din pacate, nici acum nu sunt eliberat, desi ma straduiesc din rasputeri.
__________________
Te rog, Doamne, intareste-ma in credinta, caci murdar si pacatos sint dinaintea Fetei Tale.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 16.02.2009, 21:54:20
costel's Avatar
costel costel is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.09.2006
Mesaje: 4.827
Implicit

O virtute nu poate sta laolalta cu pacatul, nici macar vecini nu pot fi. Ea se inmulteste mai greu. Nu e precum pacatul. Acestuia de i-ai deschis inima, intra in tine cu multe rude ale sale; se inmulteste usor si traieste mult.

Si stand in vecinatate cu pacatul ti se pare, fie ca e nefiresc sa fii virtuos, fie ca e foarte greu, ca nu e de tine virtutea.

Prin ascultare, prin smerenie, prin jertfa poate rodi si virtutea in om. Iar cand ai ajuns sa fii om virtuos, vei vorbi prin toate despre ea: prin gesturi, prin fapte, prin cuvinte si prin ganduri. De nu se va intampla asta, e sigur ca avem de-a face cu un om parut a fi virtuos.

Deci, virtutile nu se leaga intre ele decat atunci cand porti in tine tainic intreaga lume. Cand inima ta bate pentru lume si nu pentru tine.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 08.04.2009, 06:58:28
patinina34's Avatar
patinina34 patinina34 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.11.2008
Locație: peste oceane si peste mari
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.185
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru patinina34
Implicit Rugaciune catre Mucenicul Caliopie

Rugaciune:
O, Sfinte al lui Dumnezeu, Mucenice Caliopie, care din frageda copilarie ai iubit pe Hristos si pentru dragostea Lui te-ai jertfit cu trupul pe cruce; auzi-ne si pe noi, pacatosii si nevrednicii, care vietuim cu multa nepasare in toata vremea, maniind pe Dumnezeu cu multimea rautatilor. Roaga-te pentru noi, neputinciosii, spre a ne trezi din somnul lenevirii noastre, caci ingreuiata este inima noastra de poftele cele viclene si foarte intunecata ne este mintea de grijile cele pierzatoare ale veacului de acum. De aceea, cu staruinta, din inima te rugam sa mijlocesti catre Preabunul si Preainduratul Dumnezeu, ca prin mila Sa si prin sfintele tale rugaciuni, sa ne trezim, pana mai avem vreme, din amara nesimtire care ne stapaneste si sa incepem cu frica lui Dumnezeu a vietui si a lucra poruncile lui Hristos, spre a dobandi mila si iertarea in ceasul sfarsitului nostru si in ziua cea mare a Judecatii de apoi. Amin!
__________________
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
http://sashaparagulla.blogspot.com/
Reply With Quote
  #9  
Vechi 28.06.2011, 23:36:00
George.m George.m is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.12.2010
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 960
Implicit

"Sa stiti, iubitilor, ca virtutile se leaga intre ele si se tin laolalta ca un lant sfant, fiecare atarnand de cealalta. Asa, rugaciunea atarna de dragoste, dragostea de bucurie, bucuria de blandete, blandetea de smerita cugetare, smerita cugetare de slujire, slujirea de nadejde, nadejdea de credinta, credinta de ascultare, ascultarea de simplitate.

Dar si cele potrivnice se leaga una de alta. Asa, ura de manie, mania de mandrie, mandria de slava desarta, aceasta de necredinta, necredinta de invartosarea inimii, aceasta de negrija, negrija de moleseala, moleseala de lene, lenea de nerabdare, nerabdarea de iubirea de placere. Si asa toate celelalte parti ale pacatului se tin una de alta" (Simeon Metafrastul).
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Ce legatura vedeti voi intre iertare si incredere? cred_cu_adevarat Generalitati 2 22.09.2012 16:56:11
Legatura intre limba chineza si Geneza (in engleza) elcipo Din Vechiul Testament 4 09.07.2011 23:51:40
Ce Dumnezeu uneste, omul sa nu desparta Marius22 Intrebari utilizatori 7 04.03.2011 13:11:46
Posibila legatura intre iluministi inselati de draci si reprezentari ale Satanei? mihailt Generalitati 2 12.05.2010 18:07:04
Virtuti-Patimi OvidiuO Pocainta 0 16.12.2008 18:46:42