Aceleasi realitati pot fi privite din perspective diferite - indemn la deschidere in

În prealabil postat de laurastifter

Doar răul este monoton, plictisitor.
Diavolul stă prost de tot cu imaginaţia şi-i doar un iscusit plagiator.
Şi stă atât de prost cu imaginaţia şi originalitatea, încât până şi pe Hristos a încercat să-L ispitească prin... citate din Scripturi.
Comparaţi diversele erezii din istoria Bisericii, comparaţi-le şi cu anumite erezii moderne şi vedeţi cum se repetă anumite idei. Comparaţi motivaţia care-i determină pe oameni să comită răul şi veţi găsi, în uimitor de multe cazuri, aceeaşi tentaţie veche de când lumea, care i-a dus pe protopărinţi la pierderea stării paradisiace originare: aceea de a deveni dumnezei fără Dumnezeu.
Păi, dacă-i aşa, nu e nespus de plictisitor să alegi răul?...

Splendid exprimat!

[catalin2]

În prealabil postat de laurastifter

De exemplu, Cătălin2 este convins că, scriind contra ecumenismului în absolut toate mesajele, apără dreapta credinţă şi, pe de altă parte, domnul profesor, N.Priceputu, MariS ş. a. Îl mărturisesc pe Hristos cu la fel de multă convingere, entuziasm şi înflăcărare, doar că-n modalităţi foarte diferite.
Nu-i minunat că toţi suntem ai Lui?
Ne contrazicem între noi?

Nu scriu in toate mesajele, asa li se parea tuturor despre a caror invatatura scriam. De exemplu un penticostal ma apostrofa ca scriu prea mult despre penticostalism (desi abia scrisesem cateva mesaje), catolicii ca scriu numai despre catolicism, altii ca scriu impotriva evolutionismului teist, etc.
Scriu despre asta doar cand sunt scrise mesaje ce propaga aceste idei, expuse ca si cum aceea ar fi credinta ortodoxa. Daca se propovaduia arianismul scriam mai mult despre arianism, si bineinteles ca cei ce aveau acea conceptie vedeau ca scriu numai despre arianism.

[laurastifter]

În prealabil postat de catalin2

Ecumenismul aduce in general un mod de gandire, relativist. Chiar daca un parinte a spus ceva gresit nu avea si acest mod de gandire. Am mai scris ca daca cineva crede ceva din nestiinta nu e acelasi lucru cu cineva care a aflat adevarul. Am mai dat ce a scris Sfantul Nicolae Velimirovici in tinerete (daca e cartea sa), cred ca nici cel mai radical ecumenist nu crede asa ceva. Ii numea sfinti pe zeii pagani si altele. Ca dupa cativa zeci de ani sa scrie un catehism clar, in care sa spuna ca nu exista mantuire in afara Bisericii.
Sau Parintele Staniloae, in ultimele interviuri spune ca la batranete si-a dat seama ca ecumensimul e ceva gresit si ca avea dreptate Sfantul Iustin Popovici. Majoritatea credinciosilor nu cunosc toata dogma in amanunt, nici nu prea au cum, dar nu o contrazic, e suficient ca ei cred in ce spune Biserica, au incredere in invatatura ei.
Si ce e cel mai important, acei sfinti si duhovnici au viata imbunatatita, pot compensa o greseala.
Sa luam exemplul Parintelui Teofil. A spus si cateva lucruri gresite. http://www.crestinortodox.ro/forum/s...fil#post346321
De exemplu ca otodocsii se pot impartasi si la catolici daca sunt departe de o biserica ortoodxa. In 2009 Sfantul Sinod a spus ca niciun credincios nu se poate impartasi la alt cult, daca face asta e scos din comuniune pana renunta. Sau a spus ca bioenergia e de la Dumnezeu si credincisul poate apela la bioenergeticieni.
Am auzit ca si parintele Galeriu ar fi spus ca yoga e buna pentru credinciosi (nu stiu daca e adevarat sau era doar un zvon).
Sau Fericitul Augustin, a spus ceva ce si catolcii au respins, predestinarea.
Noi ne luam dupa invatatura Bisericii, nu dupa ce spune cineva gresit. Invatatura Bisericii e sintetizata in catehismul ortodox. Nu ne intereseaza ce spune un pastor din America, nu acela stie invatatura ortodoxa.

Nu e nicio lupta impotriva ecumensimului sau catolicismului, care sunt exterioare ortodoxiei, la fel cum nu e o lupta impotriva islamismului sau hinduismului. Problema e filocatolicismul si ecumensimul adoptat de unii credinciosi ortodocsi, inclusiv ierarhi. Daca nu patrundeau in ortodoxie ideile protestante ale ecumensimului sau cele filocatolice nu se scria aproape nimic despre asta, doar la ce au mai facut altii.
Am vazut ca unii scriitori modernisti afirma ca ortodoxia s-a degradat si s-ar fi contaminat cu nu stiu ce invataturi din apus. Acei scriitori s-au contaminat de conceptiile moderniste, de aceea vad asa lucrurile si incearca sa arate ca trebuie adaptata invatatura ortodoxa la conceptiile pastorilor din America. Am dat exemplul cu Sfantul Petru Movila, a scris ceva gresit din nestiinta influentat de invataturi catolice. Pana nu s-a corectat tot nu a fost aprobata marturisirea sa.
Harul ramificat e o inventie pur protestanta, nu ortodoxia a luat altceva din apus in privinta asta. Avem marturiile sfintilor inca din primele secole, nu pareri.

Este foarte dificil să susţineţi faptul că părinţi precum pr. Galeriu sau pr. Stăniloae ar fi scris din neştiinţă.
Adică, atunci când noi suntem de acord cu ideea unui părinte, îl cităm drept argument invincibil;
atunci când nu suntem de acord, părintele respectiv nu prea ştia cum stă treaba cu învăţătura Bisericii şi de aceea, ignorant fiind, i se poate ierta. :)
Părintele Stăniloae a fost exact specialist în dogmatică, dogmatică ortodoxă, iar părintele Constantin Galeriu a avut, de asemenea, o carieră teologică academică.
Nu-i putem acuza pe aceşti părinţi nici de relativism, nici de neştiinţă în cele teologice.
Atunci, care să fie explicaţia? cumva noi le înţelegem în mod incorect "ecumenismul"? Sau? Nu ştiu... Mă puteţi ajuta dvs? :)

[laurastifter]

În prealabil postat de catalin2

Nici eu nu sunt in vreo tabara in afara de cea ortodoxa. Asadar in tabara ortodoxa sunt toti credinciosii ortodocsi si sfintii ortodocsi. Macar in privinta invataturii, ca in cea a trairii nu putem fi la fel ca sfintii. Totusi, nu pare ceva in neregula ca in una din taberele descrise sunt ortodocsi dar si eterodocsi, care par a avea conceptii comune? Tocmai despre asta vorbeam. Daca eu spun ceva diferit de invatatura Bisericii sau a sfintilor imi poate fi aratat.

În această privinţă, sunt de acord cu dvs. Cuvântul "tabere" n-a fost deloc cel mai potrivit. Desigur că toţi suntem în tabăra ortodoxă şi, totuşi, opiniile noastre sunt, în anumite puncte, diferite. Tocmai asta am vrut să evidenţiez şi mă bucur că mi-aţi atras atenţia că exprimarea mea a fost inexactă sau chiar nepotrivită.
Am scris "două tabere" nu în sensul de război, ci în sensul de două modalităţi diferite de înţelegere.

[laurastifter]

În prealabil postat de catalin2

Acel articol nu se refera la relativizarea invataturii sau la modernism, ci la perceptii subiective diferite. De altfel in afara de comentariul tau mai sunt doua comentarii la articol, unul din ele foarte detaliat, ambele precizand ca nu sustin deloc de acord cu dezacordul in privinta unei invataturi.
Chiar vroiam sa mentionez datile trecute ca toate articolele si toti cei care scriu pe acel site, ortodoxia tinerilor, sunt exact ce spun si eu, nu sunt deloc in spirit ecumenist. Daca iti este drag acel site, de ce nu inveti ceva de acolo, pari a fi singura care sustine altceva.
Am observa ca pe aproape toate site-urile se propaga invatatura ortodoxa, nu cea modernista, unele scriu constant impotriva ecumensimului, doar pe forumul acesta sunt mai multi credinciosi care sustin aceste invataturi moderniste. Si par astfel ca cei ce nu le sustin ar fi in minoritate, cand de fapt daca cineva cauta pe net nu prea o sa gaseasca aceste idei pe site-urile ortodoxe.

O sa precizez ceva legat de adevarul absolut si relativ, astfel de discutii aveam cu cativa atei acum cativa ani. Interesant e ca pana la urma ei au inteles despre ce e vorba, desi erau atei.
Adevarul relativ de care se tot vorbeste, adica fiecare vede cum crede realitatea e de fapt o conceptie din religiile pagane, hindusii si budistii au asa ceva. New-age-ul are la baza aceasta conceptie.
O perceptie relativa, personala, putem avea in cazul senzatiilor, sentimentelor, trairilor, etc. Adica ii place cuiva culoarea rosie, altuia verde, unuia ii place un film altuia alt film sau mancare. La asta se refera si articolul.
Relativismul modern a extins aceasta perceptie subiectiva si asupra realitatii obiective. Nu putem sa spunem de exemplu despre un tigru ca are patru picioare sau zece, fiecare cum crede si are dreptate. Acesta e un adevar absolut, nu tine de perceptia cuiva. Sau ca Romania este in Europa, acestea nu sunt adevaruri relative, ci obiective.
La fel si in cazul invataturii, nu e ceva ce tine de perceptia noastra, ca nu noi reinventam Revelatia. E un adevar absolut, nu relativ cum il vad unii gresit. Trairea noastra, sentimentele, da, acestea tin de perceptia subiectiva.

"Acel articol nu se refera la relativizarea invataturii sau la modernism, ci la perceptii subiective diferite."
Exact!
Mă bucur că mi-aţi înţeles mesajul. Nici eu n-am susţinut relativizarea învăţăturii, ci tocmai faptul că, fiind diferiţi, avem percepţii subiective diferite. Am avut, chiar pe a doua pagină (cred), o discuţie cu Vlad în acest sens şi i-am spus că nu susţin relativismul dogmatic, iar Vlad mi-a acordat încredere. Mă bucură faptul că acum m-aţi înţeles şi dvs.
Probabil că, din neatenţie (vina îmi aparţine), voi fi avut vreun mod de exprimare mai ambiguu, astfel încât, după aceea, orice am mai scris mi-a fost interpretat în sensul susţinerii relativismului dogmatic.
"Adica ii place cuiva culoarea rosie, altuia verde, unuia ii place un film altuia alt film sau mancare."
Exact.
Putem aplica şi în privinţa vieţii duhovniceşti: unul preferă să se roage cu anumite cuvinte, altul altfel, unul îşi alege un duhovnic dur şi autoritar, altul preferă un povăţuitor blând şi indulgent, unul îşi ia drept ghid în viaţa spirituală anumite cărţi, ale anumitor autori (de exemplu, părintele Stăniloae, părintele Galeriu, Nicolae Steinhardt, Pr. Al. Schmemann, Paul Evdokimov etc), alţii aleg duhovnici cu viziuni diferite (părintele Cleopa, Pr. Arsenie Papacioc etc) şi exemplele pot continua.
Risc să mă aventurez puţin mai departe: unii preferă să-I înalţe lui Dumnezeu cântări prin instrumente muzicale, alţii doar vocal, unii rămân fideli minunatelor capodopere ale imnografiei bizantine, alţii se roagă cu propriile cuvinte Tatălui ceresc etc.
Astfel de diferenţe interconfesionale nu sunt dogmatice, ci ţin de ethosul fiecărei confesiuni, de modul în care fiecare grup de creştini Îl poate sluji mai bine, cu mai multă uşurinţă Domnului.
Ştiţi povestea despre măscăriciul care, zilnic, intra în catedrală şi făcea gumbuşlucuri de circ în faţa icoanei Maicii Domnului cu Pruncul? Preotul, indignat, tocmai se pregătea să-l alunge pe nedisciplinat din locaşul sfânt, când, cu uimire şi teamă, a văzut cum Maica Sfântă, coborând din icoană, îi ştergea clown-ului stropii de transpiraţie de pe frunte, iar Pruncul râdea şi bătea din palme privindu-l. Desigur, totul e fictiv, dar... dar atât de autentic totodată.
În altă ordine de idei, adevărul că tigrul are 4 picioare sau că România se găseşte în Europa NU sunt adevăruri absolute, ci relative şi ţin de lumea asta schimbătoare. Dacă vrea Dumnezeu, poate crea, începând de mâine, doar tigrii cu 10 picioare, iar în privinţa României în Europa... Nu ştiu, dacă vin chinezii peste noi, s-ar putea... :)
Adevărurile lumii acesteia, verificabile empiric sau raţional, sunt relative, supuse transformării şi depinzând întru totul de voinţa Creatorului.
Unicul Adevăr absolut nu este un fapt obiectiv din universul creat, nici o idee, un concept sau o doctrină.
Adevărul absolut este o Fiinţă unică în trei Ipostasuri.
Doar El este Adevărul absolut (In14, 6) El, Adevărul, să ne apere pe noi de ispita de a-L relativiza vreodată în imaginaţia noastră şi-n gândirea noastră îmbolnăvită de prejudecăţi. Sigur că acest unic Adevăr niciodată şi de către nimeni nu poate fi relativizat, fiindcă El este veşnic şi e tot una cu Iubirea (I In4, 16). El e Izvorul unic al adevărului şi al iubirii şi numele Lui se cuvine a fi slăvit în vecii vecilor, Amin!

[laurastifter]

În prealabil postat de cezar_ioan

Pentru că Revelaţia are caracter de relaţie inter-personală. Persoana autentică nu striveşte persoana, nu o obligă, nu o constrânge ci o iubeşte, se smereşte luînd aminte la semen (în sensul în care Domnul ne-a numit fraţi), la particularităţile lui ontologice, unice şi originale. Aşadar, pentru că Dumnezeu e smerit înaintea scriitorilor pe care i-a inspirat.

Pentru că Dumnezeu e bogat, neîncăpînd sub pălăria unui singur om/scriitor şi pentru că, desigur, Dumnezeu nu e obiect - ca să încapă precum caisa într-un borcan.

Pentru că unul şi acelaşi mesaj se poate comunica în multe moduri, funcţie şi de cel ce receptează.

Pentru că informaţia e un produs de relaţie, nu unul absolut, în sine. Ţine de întâlnirea dintre două persoane, e rod al relaţiei, aşadar diferă nu numai din pricina bogăţiei Sursei ci şi din pricina specificului receptorului. Şi e duh, lucru pe care îl uită mereu obiectualiştii raţionalişti şi mecanicişti, sărmanii.

Pentru că Dumnezeu ne iubeşte pe toţi.

Pentru că eu, ca tată, unul sunt şi îi iubesc cu aceeaşi intensitate pe toţi copiii mei: şi pe Petru şi pe Tudor şi pe Maria. Cu toate acestea, într-un fel comunic cu Petru, altfel cu Maria. Deşi tot eu sunt, unul şi acelaşi tată şi tot aceleaşi conţinuturi le comunic, neavînd o învăţătură diferenţiată sau alt sentiment decât iubirea părintească, una, izotropă (ca să forţez o analogie cu fizica).
Mai greu e când se ceartă între ei şi îmi revendică, fiecare, iubirea doar pentru el / doar pentru ea, iubirea întreagă şi "dreptatea". Atunci le spun: "să ne liniştim, mai întâi!". Şi bag seamă că Dumnezeu ne zice şi nouă acelaşi lucru...

Încă un răspuns excepţional! Şi iar nu mai găsesc ce să comentez... rămânându-mi doar să mă bucur şi să mă mir de aceste cuvinte minunate!
Hristos în mijlocul nostru, domnule profesor!

[catalin2]

În prealabil postat de laurastifter

Este foarte dificil să susţineţi faptul că părinţi precum pr. Galeriu sau pr. Stăniloae ar fi scris din neştiinţă.
Adică, atunci când noi suntem de acord cu ideea unui părinte, îl cităm drept argument invincibil;
atunci când nu suntem de acord, părintele respectiv nu prea ştia cum stă treaba cu învăţătura Bisericii şi de aceea, ignorant fiind, i se poate ierta. :)
Părintele Stăniloae a fost exact specialist în dogmatică, dogmatică ortodoxă, iar părintele Constantin Galeriu a avut, de asemenea, o carieră teologică academică.
Nu-i putem acuza pe aceşti părinţi nici de relativism, nici de neştiinţă în cele teologice.
Atunci, care să fie explicaţia? cumva noi le înţelegem în mod incorect "ecumenismul"? Sau? Nu ştiu... Mă puteţi ajuta dvs? :)

Intr-un mesaj anterior eu am scris ca nu stiu ca parintele Staniloae sa fi spus ceva gresit, in spirit realtivist, ecumenist. S-au dat cateva citate interpretate dupa cum vrea cineva. Parintele nu se referea in acele citate la relativism sau ca suntem agnostici, dar am mai scris asta.
Iar despre parintele Galeriu am scris doar de afirmatia cu yoga, care in mod evident e gresita daca asa ar fi spus.
Despre care e invatatura ortodoxa si unde se gaseste cred ca am scris numai pe totpicul asta vreo patru mesaje. Dar cand exista chinul asta sa arati ca neadevarul e adevar nu are nicio importanta ce as scrie. Cum spuneam si la inceput, avem conceptii evident diferite (cei din taberele denumite de tine). Practic, dupa pararea mea, nu e doar o divergenta de opinii, e ca si cum am vorbi limbi diferite. E si un sistem de gandire diferit.
Cel ce arata invatatura ortodoxa nu trebuie sa se chinuie prea mult, sunt citate in abundenta. Cel ce vrea sa arate invatatura cealalta nu are citate si de aceea il ironizeaza pe cel ce da citatele. N-ar da si el citate daca ar avea de unde? Asa e un chin, sa reinterpeteze unele citate, sa exprime totul ca o filozofie, pentru ca nu are alta baza. Dar nici in ruptul capului n-ar recunoaste ca a crezut ceva gresit si sa afle adevarul, mai bine se chinuie asa, cand totul e atat de simplu.
Ca sa repet, invatatura ortodoxa e condensata in catehism. De asemenea, citatele din sfinti care sunt in concordanta cu invatatura ortodoxa. N-o sa citam pe Fer. Augustin ca sa sustinem predestinarea. Bineinteles ca am scris tot degeaba, eu mi-am facut datoria.

[laurastifter]

În prealabil postat de catalin2

Desigur ca iti raspund, sunt citate care se dau de obicei in discutiile cu neoprotestantii, ca argument pentru Sfanta Traditie, pe care ei n-o inteleg. Sunt si alte citate mai concludente in acest sens.
Nu eu am scris despre membrii taberelor, dar totusi e evident ca noi nu sustinem acelasi lucru. Nici nu inteleg, eu scriu ca acea intelegere e gresita si apoi se spune ca am sustine acelasi lucru, sau ca e ceva compementar. Cum sa sustin si eu acelasi lucru daca eu critic acele lucruri, asta ma nedumereste pe mine. Adica vreau nu vreau si eu as sustine tot conceptii luate din ecumensim. Cautati pe google cuvantul ecumensim si cititi orice articol, sunt o multime si toate critica ecumensimul. Acum comparati unele conceptii pe care le credeti cu ce scrie acolo despre ecumensim. O sa vedeti ca in marea majoritate coincid. Atunci unde as spune eu ceva gresit sau exagerat? Nu avem conceptii diferite? Discutam de parca netul e setat doar pe forumul acesta, si nimeni nu citeste si alte site-uri ortodoxe. Apropae toate site-uriel ortodoxe sustin exact ce spun si eu, nu am gasit pana acum un site care sa fie ecumenist. E adevarat, mai sunt cateva articole favorabile conceptiilor ecumeniste, in marea de articole care nu sunt asa.
Nici nu ar mai trebui sa scriu eu nimic, articolele de pe net vorbesc de la sine.

Ştiu că dvs vă raportaţi critic faţă de ecumenism. Nu v-am atribuit nicicum o altfel de concepţie.
Şi totuşi:
fiind toţi credincioşi, toţi suntem convinşi că Hristos este Dumnezeu! E doar un exemplu, cel mai important. Prin urmare, cu toate polemicile noastre, ne asemănăm în gândire în privinţa aspectelor esenţiale ale credinţei.
Şi totuşi gândim diferit, percepem în mod diferit anumite realităţi pe care toţi le acceptăm, trăim în modalităţi diferite relaţia cu Dumnezeu pentru că, aşa cum v-a scris şi domnul Cezar, fiecare dintre noi are o personalitate unică şi diferită de a tuturor celorlalţi - aşa ne-a lăsat Dumnezeu.
Suntem subiecte, nu obiecte. Dumnezeu este Subiect, Fiinţă personală, nu idee abstractă. Nu credem într-un "Dumnezeu al filosofilor", ci în Dumnezeul Cel viu al credinţei, al Revelaţiei, în Dumnezeul făcut Om pentru a ajunge în maximă apropiere de noi, pentru a împărtăşi, pentru a asuma în mod deplin toate experienţele noastre (în afară de păcat), inclusiv experienţa morţii. De aceea, dacă Dumnezeu este Subiectul suprem şi noi suntem tot subiecte, persoane unice, vii, libere, atunci subiectivitatea noastră este, sau nu implicată în actul credinţei?
Credinţa e, în acest caz, un fapt obiectiv, sau subiectiv?
Atenţie: n-am spus "relativ", ci "subiectiv".
Credinţa este mai mult adeziune raţională la un set de idei, sau fidelitate faţă de Persoana Celui în Care credem?...
Hristos în mijlocul nostru, domnule Cătălin!

[catalin2]

În prealabil postat de laurastifter

Mă bucur că mi-aţi înţeles mesajul. Nici eu n-am susţinut relativizarea învăţăturii, ci tocmai faptul că, fiind diferiţi, avem percepţii subiective diferite. Am avut, chiar pe a doua pagină (cred), o discuţie cu Vlad în acest sens şi i-am spus că nu susţin relativismul dogmatic, iar Vlad mi-a acordat încredere. Mă bucură faptul că acum m-aţi înţeles şi dvs.
Probabil că, din neatenţie (vina îmi aparţine), voi fi avut vreun mod de exprimare mai ambiguu, astfel încât, după aceea, orice am mai scris mi-a fost interpretat în sensul susţinerii relativismului dogmatic.

Cred ca daca mai discut mult despre asta ajung sa spun si eu ca poate tigrul are zece picioare, ca nu e nimic sigur in afara de Hristos.
Laura, eu ti-am inteles mesajul dar nu cum l-ai inteles tu. Stiu de la inceput ce sustii, iar acesta e tocmai relativismul si dogmatic si in alte domenii. Ne invartim degeaba in jurul cozii, parca relativismul asta s-a transferat si la intelegerea obisnuita, nu doar dogmatica. Te intreb sincer, nu sustii exact conceptiile ecumeniste? Daca nu stii exact care sunt, am mai spus, cauta orice articol ortodox pe tema asta si le gasesti acolo. De ce tot filozofam nu stiu, are cineva timp de pierdut?

[laurastifter]

În prealabil postat de antoniap

De ce sa nu ne amintim de Sfantul Nicolae si palma lui? Iata un ,,inapoiat'' care n-a avut ,,deschidere'' si pe care-l cinstim cu totii.

Din două motive:
1. pentru că Sfântul Nicolae a reacţionat în acest mod nu pentru că cineva Îl mărturisea pe Dumnezeu într-un limbaj diferit sau se ruga cu alte cuvinte etc. Sfântul Nicolae, cel atât de iubit pentru blândeţea şi smerenia sa, era, totodată, un curajos mărturisitor al lui Hristos (se ştie că fusese şi arestat în vremea persecuţiei lui Diocleţian) şi n-a suferit să vadă cum El, Domnul şi Dumnezeul nostru, Cel Care S-a sacrificat pentru noi, e renegat de către un preot (Arie) în plin Sinod Ecumenic, după ce Biserica lui Dumnezeu abia scăpase de prigonitorii din afara ei. Sfântul Nicolae n-a fost intolerant faţă de o persoană care avea opinii diferite, ci NU a putut tolera blasfemierea lui Hristos Dumnezeu, reducerea Lui la nivelul ontologic de fiinţă creată şi toate acestea în gura unui preot, care urma să-i călăuzească spiritual pe creştinii încredinţaţi purtării lui de grijă. Faptul era, aşadar, grav şi momentul istoric era critic.
2. pentru că el, cu discernământul său duhovnicesc, a intuit (poate că din motive pe care eu nu le pot desluşi, fiind încă un copil în cele spirituale) faptul că aşa era potrivit să acţioneze în acel moment. Noi nu suntem Sfântul Nicolae. "Non licet bovi quod licet Jovi". Nouă ne este oprit a ne manifesta în mod violent (fie şi numai printr-un gest simbolic, ca-n cazul Sfântului) în discuţiile despre credinţă. Totuşi, atunci când Hristos al nostru e renegat, necinstit, relativizat, se cuvine să mărturisim, cu iubire şi FERMITATE, că El este Dumnezeu!!!
Doamne ajută!