experiment...

[Cristi007]

Va propun un experiment interesant...
Procurati "Indreptarul de spovedanie ortodox", cititi-l, si apoi urmariti care persoane din jurul vostru incearca in mod frecvent sa va determine sa pacatuiti. Chiar si pacatele cele mai mici!
Puteti avea surprize neplacute: persoane foarte apropiate, in care aveti deplina incredere.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Cristi007

Va propun un experiment interesant...
Procurati "Indreptarul de spovedanie ortodox", cititi-l, si apoi urmariti care persoane din jurul vostru incearca in mod frecvent sa va determine sa pacatuiti. Chiar si pacatele cele mai mici!
Puteti avea surprize neplacute: persoane foarte apropiate, in care aveti deplina incredere.

Pai draga tizule , draga Cristi, fara astfel de incercari, ispitiri venite de ori unde , ce ne-am face ? Sunt bine venite toate incercarile ce vin de la viata, de la fratii nostri intru credinta, de la fratii nostri de sange, de la rudenile noastre. Pentru toate sa dam Slava lui Dumnezeu si sa ne rugam neancetat sa fim ispititi dupa puterile noastre, pentru ca astfel vom iesi mai intariti, mai curati, mai smeriti, mai intelepti.

[Z.Lidia]

Asa e, ispitele ne calesc. Iar la spovedanie nu avem voie sa zicem: cutare e de vina,pentru ce am facut, ci le spunem pe-ale noastre greseli si pacate.
Experimentul mai dur mi se pare sa nu se auda din gura ta nici macar mustrari, sa ii iubesti in continuare pe cei care te ispitesc- sa traiesti ortodox, iubind si iertand.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Z.Lidia

Asa e, ispitele ne calesc. Iar la spovedanie nu avem voie sa zicem: cutare e de vina,pentru ce am facut, ci le spunem pe-ale noastre greseli si pacate.
Experimentul mai dur mi se pare sa nu se auda din gura ta nici macar mustrari, sa ii iubesti in continuare pe cei care te ispitesc- sa traiesti ortodox, iubind si iertand.

Foarte intelept spui , Lidia draga, ca experimentul cel mai dur este ca nici macar sa-i mustri pe cei ce ne ispitesc. Da, mare adevar ai grait, pentru ca in fond asa se masoara gradul nostru de smerenie. Cel smerit in adevaratul sens al cuvantului , pe toate le primeste cu bucurie, fara tulburare. Sunt pasi greu de parcurs, lupte multe cu noi insine, cu vrajmasul atat cel vazut cat si cel nevazut. Treptele desavarsirii se parcurg cu multa rabdare, cu multa rugciune, post , pentru unii intr un timp mai scurt, pentru altii toata viata. Important sa ne dorim din tot sufletul sa parcurgem acest drum, nu din nu stiu ce obligatie, nu de fatada, ci cu acea voie launtrica a fiecaruia din noi. De vom mai mustra, nu-i capat de lume, de ne vom mai mahni, nu e o catastrofa, dar de nu vom sti a ierta, a iubi, chiar ca reprezinta o problema si atunci semnalul de alarma trebui tras si sa ne decidem prin voia libera data, in ce directie o pornim, ce cale urmam, caci fara iertare si iubire , credinta ramane o simpla utopie, o fata morgana, inselandu-ne pe noi insine si pe nimeni alt cineva.

[laurschepsis]

În prealabil postat de Cristi007

Va propun un experiment interesant...
Procurati "Indreptarul de spovedanie ortodox", cititi-l, si apoi urmariti care persoane din jurul vostru incearca in mod frecvent sa va determine sa pacatuiti. Chiar si pacatele cele mai mici!
Puteti avea surprize neplacute: persoane foarte apropiate, in care aveti deplina incredere.

Doamne-ajuta!
Cu ceva ani in urma ajunsesem sa ma mir cum reuseau unele persoane sa se aseze nonsalante in fata mea la rand. Eram ultima persoana la coada si veneau si se asezau cu un umar inaintea mea si pana la vanzator nu se lasau pana nu reuseau sa treaca inainte. Ca si cum eram invizibil. Sau, mai ciudat, ca si cum eu eram cel care incerca sa le ia inainte. Cateodata cedam fara sa spun nimic. Cateodata reactionam si le atrageam atentia cat se poate de politicos ca s-au asezat gresit. Reactionau ca si cum eu eram in culpa. La asa raspunsuri, asa mahnire in sufletul meu.
Incepand cu anul trecut am schimbat tactica. In loc sa ii atentionez incerc sa le ofer ceva. Ultimul exemplu: aveam cinci garoafe in mana. I-am oferit si lui doua fire. Imediat dupa aceasta, s-a retras in spate.

Este foarte important sa fim atenti in jurul nostru, pentru ca NIMIC NU ESTE INTAMPLATOR. Iar reactiile noastre la aceste incercari nu trebuie sa fie la randul lor, INTAMPLATOARE, ci izvorate dintr-un firesc cat mai apropiat de esenta vietii pe pamant: IUBIREA.

Doamne-ajuta!

[cristiboss56]

Mai exista un secret, de pot spune asa, si o spun din experienta si trairile mele , acela de a nu spune niciodata ca am invins raul din noi, ca am reusit o anumita victorie in lupta cu ispitele, tot timpul sa avem o stare de nemultumire fata de noi insine, pentru ca constinta noastra launtrica lucreaza si oare cand lucreaza ea cea mai bine si cel mai vizibil, decat atunci cand ea ne mustra, ne dojeneste, ne rusineaza, ne smereste. Ne smereste treptat, dar ne smereste si asta este cel mai important. Citind exemplu dat mai sus de interlocutorul meu, cel cu daruirea unei garoafe celui ce te tulbura. Frumos exemplu, drept de urmat, dar nu trebui nici pe departe considerat o victorie , ci un gest perfectibil, pentru ca atunci cand devi prea sigur de victoria ta, ispitele se inzeceşc si pericolul unei caderi puternice devenie la un moment dat de neoprit. Deci mare atentie la acest aspect. Nemultumirea fata de noi insine si recunoasterea neputintei noastre ne tin ancorati in prezent, in prezentul luptei noastre cu toate cele ce vin sau vor veni asupra noastra, dar neuitand nici o clipa ca fara El, nimic nu putem face, rugandu-ne neancetat si dand Slava lui Dumnezeu pentru toate, urmand Invataturile Sfintilor Parinti aur si paine Cereasca pentru sufletele noastre. Asa sa ne ajute Dumnezeu ! +

[laurschepsis]

În prealabil postat de cristiboss56

Mai exista un secret, de pot spune asa, si o spun din experienta si trairile mele , acela de a nu spune niciodata ca am invins raul din noi, ca am reusit o anumita victorie in lupta cu ispitele, tot timpul sa avem o stare de nemultumire fata de noi insine, pentru ca constinta noastra launtrica lucreaza si oare cand lucreaza ea cea mai bine si cel mai vizibil, decat atunci cand ea ne mustra, ne dojeneste, ne rusineaza, ne smereste. Ne smereste treptat, dar ne smereste si asta este cel mai important. Citind exemplu dat mai sus de interlocutorul meu, cel cu daruirea unei garoafe celui ce te tulbura. Frumos exemplu, drept de urmat, dar nu trebui nici pe departe considerat o victorie , ci un gest perfectibil, pentru ca atunci cand devi prea sigur de victoria ta, ispitele se inzeceşc si pericolul unei caderi puternice devenie la un moment dat de neoprit. Deci mare atentie la acest aspect. Nemultumirea fata de noi insine si recunoasterea neputintei noastre ne tin ancorati in prezent, in prezentul luptei noastre cu toate cele ce vin sau vor veni asupra noastra, dar neuitand nici o clipa ca fara El, nimic nu putem face, rugandu-ne neancetat si dand Slava lui Dumnezeu pentru toate, urmand Invataturile Sfintilor Parinti aur si paine Cereasca pentru sufletele noastre. Asa sa ne ajute Dumnezeu ! +

Cristi, mult adevar este in cele ce ai scris. Ca unul care am gresit, gresesc si voi mai gresi eu ma regasesc in cei care gresesc. De aceea poate, - nu am vrut sa lungesc subiectul - eu m-am bucurat mai mult de gestul celui care a primit florile si s-a retras decat de ce am facut eu. Gestul nu-mi apartine mie (eram la rand la moastele Sf. Spiridon de ziua Sfantului) ci era un gand trimis de Sf. Spiridon. Singurul lucru bun pe care l-am facut este ca nu m-am opus si am facut ceea ce Sf Spiridon m-a indemnat.
Nimic din ce am facut bine nu imi apartine. Insa, pentru tot ce am facut rau raspunderea este in intregime a mea. Si pentru ca topicul pleaca de la idea de experiment, pentru ca toti am vrea sa fim mai buni dar de multe ori ce facem, ce spunem, arata ca nu suntem nici pe departe ce ne-am propus, am spus din propriile trairi acel exemplu NU ca pe o virtute, nici ca pe un exemplu de rezolvare ci ca pe un experiment impartasit. A carui parte buna nu-mi apartine mie, ci Sf. Spiridon.

Doamne-ajuta!

[cristiboss56]

Draga Laur , am inteles perfect cele pe care le-ai aratat, pentru ca si eu la randu-mi si sunt sigur ca foarte multi sunt ajutati de a urma calea cea buna, de catre Sfinti, ce sunt mijlocitorii nostri, cei ce ne vegheaza neancetat. Ma bucura marturia ta referitoare la Sf. Spiridon, marturie ce trebuie spusa, pentru ca si alti frati de ai nostri sa capete incredere in puterile de netagaduit ale Sfintilor bine placuti lui Dumnezeu. In fon daca nu-i aveam pe acesti Sfinti, viata noastra ar fi fost mult, mult mai saraca duhovniceste, dar Bunul Dumnezeu, atat de bine Le-a oranduit pe toate, incat si cel orb de credinta nu are cum sa le recunoasca in sinea lui. Pe mine mult m-a ajutat Sf.Mercurie, Sf.Mina si multi alti Sfinti dragi mie si la care ma rog zilnic. De Sf.Stefan nici nu mai incape vorba. Toti trebuie sa ne fie dragi. Poate cel mai mandru dintre mandrii poate spune ca el singur le-a dobandit pe toate cele bune si cu folos. Dumnezeu ne-a daruit fiecarui in parte pe Sfintii Ingeri Pazitori, ce mult trudesc pentru noi, mai ales cand suntem orbiti si cazuti in pacate. Iata ca Voia lui Dumnezeu e indreptata asupra noastra cu multa dragoste, iubire si nu in ultimul rand cu multa rabdare. Gresim, ne ridicam , dar in nici un caz singuri, fara ajutor. Greseala e voia noastra, ajutorul dat e de la El , de la Prea Sfanta Fecioara , de la Sfintii bine placuti Lui. Sa avem nadejde si mai ales asa cum bine spuneai sa invatam sa traim in iubire, sa traim in Hristos.

[Cristi007]

Daca identifici astfel de persoane, trebuie sa te pregatesti "sufleteste" pentru o "lupta" de durata, in care pana la urma langa tine va ramane "numai" Bunul Dumnezeu.

[Cristi007]

Desi nu o arata sa stii ca Dumnezeu te iubeste cu mult mai mult decat ti-ai putea tu imagina vreodata.