|
#11
|
||||||||
|
||||||||
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Pe de altă parte nu trebuie să facem ca unii ortodocși de prin Peru de ecemplu care se spovedesc o dată mai mulți ani. La cîteva luni e suficient. Ceea ce vreau să subliniez pentru a N-a oară e că ortodocșii practicanți trebuie să îndrăznească să se apropie de Potir fără confesiune dacă nu au comis păcate dintr-alea care-i declasifică de fapt ca și creștini. Citat:
Invers, ce câștigăm dacă mergem la spovedit cu păcatele deja iertate (fără intermedierea părintelui duhovnic, așadar)? Rămînem într-o stare de mîntuire cvasi-continuă. De aceea rugăciunea trebuie să fie cît de deasă. Citat:
Citat:
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele; Psalmul 140, 4 Ascultați Noul Testament ortodox online. |
#12
|
|||
|
|||
"Spovedania mea e un fel de luare la cunoștință"...
Aha! Probabil duhovnicul a vrut să îți atragă atenția asupra formalismului religios, care întinează viața de credință. Dacă merg la spovedanie ca să rulez același refren la nesfârșit, ori ca să "dau raportul", ca să "dau socoteală" - asta nu e spovedanie, e formalism bazat pe frică, așa cum unui copil îi e frică să nu-l bată tatăl cel rău ori să nu-l pedepsească doamna cea acră - și atunci "spune tot", săracul, tremurînd sau nu ca un câine la injecție... Lui Dumnezeu, însă, nu trebuie să îi dăm raportul, că știe Domnul mai bine chiar decât noi cum ne sunt inima și rărunchii. Să nu Îl confundăm pe Domnul Iubirii cu securistul din beciurile miliției. Probabil părintele a vrut, așa cum am cunoscut și eu că spun îndeobște preoții, ca tu să înțelegi mai adânc miezul păcatului, să devii conștient mai la adâncul sufletului de ce va să fie acela păcat. Căci într-adevăr, cine vine să turuie un raport de proastă purtare fără însă să simtă și să înțeleagă profund că a greșit față de sine, de semeni și de Dumnezeu - ce folos are de pe urma unei astfel de practici? Cum îi ajută în viață și peste moarte? Cum își îndreaptă sufletul, cum îl aduce cu adevărat din rătăcire? Dar asta nu înseamnă că nu merg la spovedanie și că îmi sunt iertate păcatele fără spovedanie. Eu cred că acest punct de vedere este fals și dovedește neînțelegerea unor aspecte de bază din taina Spovedaniei. Pe de altă parte, eu cunosc că sunt trei etape în taina Spovedaniei: 1) descoperirea (conștientizarea) păcatelor proprii și trăirea cu zdrobire de inimă, cu căință, înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune; cer Domnului să fiu iertat și sunt sigur că El mă va ierta, așa cum zice Evanghelistul în versetul indicat. Este o etapă în care mă confrunt puternic cu propria conștiință. 2) pentru a primi iertarea, pe care o doresc cu adevărat din tot sufletul, merg la spovedanie și acolo, sub epitrahil, rostesc ceea ce mai nainte am exprimat doar înaintea Domnului. Astfel, ceea ce era rugăciune personală, în cămara minții mele, devine nu doar explicit și deplin clarificat prin actul formulării verbale dar și întărit și confirmat, ca și cum ar primi pecete, în fața preotului duhovnic care îl reprezintă pe Hristos. Această etapă extinde confruntarea mea cu propria conștiință la relația cu conștiința preotului. 3) în urma dialogului duhovnicesc primesc canonul folositor pentru îndreptare, pentru tămăduirea și întremarea sufletului rănit de păcat. Aceste etape sunt: una personală, doar între mine și Hristos și două la care am un partener de lucru, un frate de credință și martor - preotul duhovnic. Cel care vrea să își exprime până la capăt deplina bună credință își ia de obicei și un martor, un garant, nu se teme să aducă și altuia la cunoștință greșeala sa. Dacă s-a lepădat cu adevărat în adâncul sufletului de greșeală. Te rog să mă ierți dar cred că la spovedanie NU mergem cu păcatele deja iertate, ci doar cu căință și cu credința că Domnul ni le va ierta și șterge DUPĂ spovedanie înaintea duhovnicului și împreună cu acesta, în frățietate. Mai cred că Biserica Ortodoxă nu are de câștigat de pe urma unor inovații, bazate pe insuficienta înțelegere și lucrare a Tainelor ori mai bine zis de lipsa Tainelor, inovații aduse de oamenii altor confesiuni, în speță de către protestanți. Last edited by Ioan_Cezar; 11.08.2014 at 12:15:18. |
#13
|
|||
|
|||
Dacă păcatele îmi sunt deja iertate prin rugăciune, înseamnă că spovedania e doar un epifenomen.
Biserica ne învață însă că spovedania nu e un epifenomen, ci o împlinire a unui fenomen care începe cu rugăciunea inimii înfrânte și smerite și continuă cu deschiderea ei în cer, reînviind omul prin Har, prin părtășia cu preotul duhovnic. Pentru ca acest fenomen să facă saltul de la potență la act, ori de la pământ la cer, e nevoie atât de o inimă devenită receptivă prin credință și căință, cât și de har co-lucrător (așa cum e nevoie nu doar de un ogor bine plugărit, ci și de sămânța care vine de la Semănător). Acest har vine prin preotul duhovnic, cel care a beneficiat de Taina Hirotoniei. Taina Hirotoniei tocmai în aceasta pune pe omul preot: să ierte și să dezlege (sau să lase legat). Dar noi vedem uneori în preot doar un om. Și punem ochii minții pe scăderile omului sau pe nedesăvârșirea lui (ori pe diverse realizări lumești ale lui), când ne-am folosi mai mult dacă am pune ochii sufletului pe harul preoțesc. Nu, la spovedanie nu cred că putem merge cu păcatele deja iertate, însă e necesar să mergem cu credința că Dumnezeu ne iartă păcatele în Taina Spovedaniei. Eu cred că Evanghelistul ne vorbește despre necesitatea și puterea credinței, iar nu despre păcatele deja iertate. Credința fără fapte, moartă este. Fără fapta numită spovedanie, credința în iertarea păcatelor rămâne neroditoare, oricât ar fi ea de mare. Credința e condiție necesară a faptei, nu substituentă a ei! O spovedanie fără credința în iertarea păcatului e la fel de inutilă ca și o credință fără spovedanie. Doar împreună aduc rodul iertării. Last edited by Ioan_Cezar; 12.08.2014 at 02:29:27. |
#14
|
||||
|
||||
Citat:
Legat de pacatele noastre si iertarea lui Dumnezeu, fara o cainta cuprinsa de umilinta, de smerenie, de rusinare chiar, in fata lui Dumnezeu, nu vine iertarea. Ori cainta este cu adevarat smeritoare doar in fata duhovnicului. Cata psihologie ortodoxa este cuprinsa doar in acest gest de spovedanie in fata duhovnicului. Cum se prezinta singur sufletul seara cand se cerceteaza pe el insusi si cum se prezinta sufletul in fata duhovnicului . Sunt doua stari diferite, doua nivele de smerenie. Sper ca nu supar cu interventiile mele. Imi amintesc prima mea spovedanie dupa un sir de ani de pacatosenie. Desi am mers cu frica la spovedanie, pentru ca nu a fost cainta si smerenia adanca, nu am primit atunci iertarea. Si am trait atunci 2 saptamani de cainta si plans, simtind ca daca atunci muream , fundul iadului era al meu. Abia atunci a venit iertarea, ca pe o usurare si fericire de nedescris.
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca |
#15
|
|||
|
|||
Eu totusi nu sunt lamurita:
Ce trebuie sa spunem la spovedanie? Vi s-a intamplat sa nu aveti ce sa spuneti? Sau sa nu stiti ce sa spuneti? Voi chiar aveti de fiecare data lucruri de spus? Sau mai si puneti ceva ca sa fie? Si chiar spuneti toate chestiile marunte de fiecare data? Si ce spun cei care se duc la fiecare slujba sa se impartaseasca? Ce poate sa se adune totusi? Chiar tot ce facem este pacat si trebuie sa spunem? Unde este limita totusi? Am mai spus: si preotul vrea sa auda numai ce s-a mai intamplat important in ultima vreme. Si daca nu ai ce sa spui? Eu cred ca ar trebui sa ne invete preotul mai intai ce sa spunem si cum sa ne spovedim. Spunea cineva mai sus ca noi trebuie sa spunem tot si duhovnicul sa analizeze. Adica ce sa spunem noi? Lucruri marunte facem toti si mereu, nu s-ar mai termina coada si ar apuca 1-2 doar sa se spovedeasca. Ca ne mai punem si intrebarea atunci: spovedania este obligatorie si fortata? Sau te duci numai daca si cand ai ceva de spus? Ma mai gandesc si la altceva. In pildele din Sf. Evanghelie se duc oamenii la Iisus si sunt iertati pe loc. Dar ei nici nu spun ce au facut. EL ii stie toti si ii iarta. Iata ce am gasit aici pe site intr-un articol: "Credinciosul se poate spovedi oricand simte nevoia sau, cu atat mai mult, cand este puternic tulburat sufleteste, nu e cazul sa astepte postul urmator sau - cum obisnuiesc sa conditioneze unii "duhovnici"! - neaparat sa tina un post formal de 3 zile si de-abia atunci sa se adreseze preotului (cand poate ascultarea sa devina "postuma"; o persoana a declarat duhovnicului ca daca nu ar fi ascultat-o intr-un moment de grea cumpana, cand a avut neaparata nevoie de ajutor duhovnicesc, s-ar fi sinucis!). Pe de alta parte, nu incurajam nici spovedania pentru orice chestiune minora ce creeaza un anumit disconfort psihic. Maturizarea psihologica si cea spirituala pretind sa ne asumam si personal propriile limite, s/caderi si neimpliniri. Nu e cazul sa apelam la spovedanie ca toxicomanul la drogul sau."
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape |
#16
|
||||
|
||||
Într-o vreme și eu constatam că nu prea am ce să spun la spovedanie; mi se părea că n-am păcătuit și că, eventual, am făcut greșeli minore. Mi-am dat seama, totuși, că era semn de împietrire a inimii, că starea în care mă aflam era de ne-simțire, de ne-pocăință. Nu lucram la mântuirea mea, nu prea mă rugam, eram rece.
Dacă citești un îndreptar de spovedanie constați că multe sunt păcatele pe care le ignori. Dacă înainte de a te spovedi și împărtăși citești canonul de pocăință și cele 12 rugăciuni de dinainte de împărtășanie, sau chiar și rugăciunea de seara către Duhul Sfânt, constați că ai făcut cam toate păcatele scrise acolo, și poate și mai multe. Și dacă te nevoiești puțin cu postul, cu îngenuncherea la rugăciune, cu câteva mătănii, dai inimii o stare mai potrivită pentru a se deschide harului și, în consecință, pocăinței. Dacă ne cercetăm un pic, ne dăm seama că păcatele pe care le facem nu sunt deloc nesemnificative. Ele derivă din neîmplinirea celei mai însemnate porunci a Mântuitorului - iubirea de Dumnezeu și de aproapele. Căci din cauza lipsei dragostei suntem indiferenți la ceea ce El ne învață, nu dorim să-L cunoaștem, nu-L căutăm, nu ne rugăm, nu facem bine după puteri, hulim, bârfim, clevetim, pierdem vremea, trândăvim, ne mâniem, ne certăm, nu ne milostivim, ocărâm, nu mângâiem, nu-l căutăm pe cel aflat în felurite nevoi, ne desfrânăm (în sensul că nu ne punem frâu plăcerilor de tot felul). Și lista ar putea fi mult mai lungă, cuprinzând, practic, nu niște mărunte fapte izolate, ci o grămadă de semne ale depărtării noastre de Dumnezeul cel bun și iubitor. Până nu am început să ne asemănăm Lui, să iubim și noi cu dragostea Lui, suntem în păcat, adică morți cu sufletul. Și măcar să ne mărturisim această stare de moarte, să o regretăm și să dorim să înviem, ca să primim iertarea și darul Lui, adică harul prin care ne dă încă o dată puterea să ne ridicăm din moarte, să urâm păcatul și să-l părăsim. |
#17
|
||||
|
||||
Citat:
Asta, teoretic. Practic, la examenul de constiinta trebuie sa lucram cu un mare "indice de suspiciune" ca sa zic asa, astfel incat la cel mai mic dubiu asupra gravitatii unui pacat sa il consideram grav si sa il spovedim. Vom gresi mult mai putin marturisind pacate usoare decat am face-o nemarturisind pacate grele. Fiindca, in primul caz, cel mult ne vom plictisi confesorul, pe cand in al doilea devine chestionabila validitatea Tainei. Morala este o stiinta vasta si, ca laici, nu putem avea pretentia ca intelegem usor gravitatea unui pacat. Spre exemplu, barfa este un pacat greu sau unul usor ? Intrebarea cheie este "care e continutul barfei" ? Daca barfa "stampileaza" pe cel barfit cu un pacat grav, atunci barfa respectiva e incalcare grava a poruncii a 8-a si trebuie neaparat marturisita. Daca, insa, pacatul despre care il acuzam pe barfit nu e el insusi pacat grav, atunci barfa nu e pacat grav. Propozitiile "seful este betiv" si "seful trage parturi cand e singur in birou" par, in ochii neinitiatului, doua barfe la fel. Dar duhovnicul nostru stie ca diferenta dintre ele este enorma, ca intre simpla imbolnavire a sufletului si moartea sufletului. De aceea, uneori, noua ni se pare ca un duhovnic cam intra in detalii cand ne cerceteaza, dar de fapt sunt intrebari cheie ca sa isi dea seama de gravitatea pacatului. Asta, cu barfa, a fost o intrebare foarte simpla, dar sunt multe care ii pot incuia chiar si pe cei mai avansati in studiul doctrinei morale, fie ei calugari, presbiteri, episcopi. De aceea, din tot ce am citit referitor la vietile sfintilor, am vazut ca ei spovedeau adesea pacate cu totul minore. Stiau ei ce stiau, iar noi e bine sa facem la fel. Spovedind TOATE pacatele care ne ies in evidenta la examenul de constiinta, nu vom pierde niciodata nimic, iar uneori vom castiga. Citat:
Ati notat ? Asa e bine sa faceti si sa spuneti. Pe urma, veti vedea ce zice duhovnicul. Citat:
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com Last edited by Mihnea Dragomir; 12.08.2014 at 13:35:14. |
#18
|
|||
|
|||
Citat:
ortodox român si doua femei. Vine prima femeie la duhovnic sa se marturiseasca.Ea ii spune pacatele , duhovnicul considera ca sunt pacate grele(de moarte) si ii da drept canon, ca pentru fiecare pacat de moarte sa stranga cata o piatra mare si grea si s-o lase prin ograda manastirii.Zis si facut , ia femeia 5 pietre mari si grele si le pune prin ograda manstirii in locuri distincte, aleatoriu alese. Apoi, duhovnicul ii spune ca poate sa plece si sa vina peste cateva saptamani. Alaturi de femeia noastra, mai era si alta femeie.Intra si aceasta la spovedanie, si ii atrage atentia duhovnicului ca ea are pacate mici de tot si mai nevinovate, spre deosebire de cealalta femeie. Duhovnicul nu-i confirma/infirma justificarea femeii, si ii spune sa ia un pumn de pietricele si sa le azvarle cu putere in ograda manastirii.Zis si facut. Ia femeia un pumn de pietricele si le arunca prin aer prin iarba manastirii. Apoi duhovnicul, ii spune ca poate sa plece si sa se intoarca peste cateva saptamani. Dupa cateva saptamani, se intorc cele doua femei. Duhovnicul ii spune femei cu pacate grele sa se duca in ograda manastirii sa ia fiecare piatra grea de unde a pus-o si se le aduca la el. Se duce femeia si pe rand ia fiecare piatra grea si o aduce la duhovnic.Vazand acestea duhovnicul ii da dezlegarea la impartasanie. Vine si randul celei de-a doua femei. Duhovnicul ii spune sa se duca, sa gaseasca fiecare pietricica pe care a aruncat-o, se le stranga si si sa vina inapoi cu toate pietricelele pe care le-a avut in pumn(numai acelea si nu altele si exact numarul lor ). Revoltata femeia ii spune ca este imposibil sa gaseasca pietricelele pt ca sunt foarte mici si nici nu le mai stie numarul si n-are cum sa le gaseasca in ograda manastirii pt ca in ograda manstirii sunt puhoiuri de pietricele. Nu mai are cum si n-are nici puterea sa deosebeasca pietricelele din pumnul ei fata de altele pt ca fizic nu le mai poate gasi, si nici nu le mai stie numarul pt ca n-a stat sa le numere, deoarece nu le-a dat importanta. Duhovnicul ii spune c-o intelege, si mai spune ca asa cum sta treaba cu aceste pietricele asa sta treaba si cu pacatele mici nemarturisite. Deci pana nu ii aduce pietricelele , duhovnicul nu-i va da dezlegare. Pentru ca femeia nu a putut sa-i reconstituie pumnul de pietricele, duhovnicul i-a elaborat o nou canon, pt fiecare petricica din pumn, aruncata si negasita. Morala: Orice pacat, oricat de mic ni s-ar parea noua trebuie marturisit,pentru ca altfel ajungi in situatia ultimei femei. Last edited by oaie_cugetatoare; 12.08.2014 at 15:02:26. |
#19
|
|||
|
|||
Citat:
De ex. tu insiri aici ca a pierde timpul este pacat. De ce? Cui ii faci rau prin asta. Doar pentru ca stai la un moment dat si te odihnesti si nu faci nimic, sau ti-este rau (fie si psihic) si nu poti/vrei sa faci nimic nu se cheama ca faci pacat. Eu vad asa, tu vezi asa, altul vede altfel. Un grup de oameni de aici de pe forum si de o alta pagina crestina considera ca a folosi sapunul (mai ales ca este parfumat) sau faptul ca fetele isi ingrijesc corpul (pensat, epilat, aranjat parul etc.) este pacat. Altii multi nu vad asa. Ma duc atunci si ii spun preotului ca fac din astea cand eu nu le consider pacat? Nu. De aia spun ca trebuie poate sa ai o dsicutie cu preotul sa-l intrebi - ce considera el pacat? Trebuie sa-i spun eu la spovedanie ca ma pensez? Si daca stai sa te gandesti orice lucru cat de mic il poti incadra si la un pacat mai mare. M-am spalat cu sapunul parfumat inseamna mandrie, ca am vrut sa atrag pe cineva. Un exemplu. Si de fapt este o prostie. A te spala nu este un pacat. Daca eu ii spun prietenei ca nu canta bine si ea se simte lezata, inseamna ca am facut pacat: mandrie, manie, cearta etc.? Cred ca lucrurile sunt mai profunde. Mai intai ca e vorba de relatia cu preotul nostru. Cat de apropiati suntem si ce ii spunem si ce nu. Ce limite avem. Unii isi pun sufletul pe tava, altii povestesc din patul conjugal. Altii nu. Sunt lucruri si numai intre persoana si Dumnezeu si nimeni altcineva. Te rogi Lui, din sufletul tau si ce simti si spui tu acolo nu stie nici preotul. Dar Dumnezeu te aude si te stie si stie ce iarta si ce nu si de ce ti se intampla un lucru sau altul. Ca nu-i tot una sa faci o greseala aiurea asa, sau pentru ca te simti rau (tocmai ai patit ceva care te-a zguduit - boala, deces in familie, pierdut serviciul etc.)) si a venit apoi picatura care a varsat paharul. Nu e totul sa te duci sa spui ceva, orice la spovedanie, ca asa trebuie. Ci trebuie sa intelegi in profunzime ce spui, de ce este pacat, sa poti avea incredere si sa poti discuta cu preotul sa te ajute sa nu mai faci, sa intelegi niste lucruri. Legat de pildele din Sf. Evanghelie - da, acei oameni poate ca facusera un pacat. Nu stiu, am putea sa ne imaginam. Nu se spune direct. Dar Dumnezeu nu le cere nici o explicatie, ei nici nu spun nimic. Doar vin in fata lui si sunt iertati. Este asta tot spovedanie? In fine, eu nu sunt atat de "limpede" ca voi. @Mihnea - si cu barfa nu este asa simplu. Adica tu de ex. te duci si povestesti preotului tot ceea cer discuti cu prieteni, sau cu sotia (ca X a aruncat gunoiul pe strada)? Of, daca am putea sa spunem tot si mai ales sa clarificam tot, n-ar mai exista pacate si pacatosi pe lumea asta... @Oaie cugetatoare - eu nu am inteles asa din povstirea ta. Mai intai ca nu se discuta ceea ce se intampla la spovedanie. Mai apoi, ca exact asa, pacatele mici sunt ca pietricelele alea care nu le mai stie nimeni, sau ca graunti de nispi care se duc si nu le stii. Daca stam sa le bagam in seama si sa le numaram pe toate si sa ne impiedicam in ele, nu mai traim. Multe facem, ca suntem oameni si numai Dumnezeu le mai stie si nici pentru El nu au importanta. Pentru Dumnezeu exista alte lucruri mai importante, bolovani imensi pe care nu-i bagam in seama. Vedem un cuvant si ne ostenim sa spunem ceva la spovedanie si nu vedem lacrimile unuia chinuit de langa noi si nu vedem ce se intampla in jurul nostru.
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape Last edited by sophia; 12.08.2014 at 15:17:34. |
#20
|
||||||
|
||||||
Citat:
Citat:
Citat:
Nimic nu realizez, pentru că n-am sufletul viu dacă n-am dragoste. Și dacă le fac pe toate cu suflet mort, înseamnă că n-am nicio legătură cu Hristos cel viu. Citat:
Citat:
Citat:
Din nou, nu sunt necesare amănunte. Dacă îmi dau seama că am bârfit, exact asta îi spun duhovnicului: Am bârfit. Nu îi spun pe cine, cu ce ocazie, în ce împrejurări. Eventual să ajung în cele din urmă să mă și îndreptățesc. |
|