Diavolul

[dobrin7m]

În prealabil postat de florin.oltean75

Geneza pacatului in religia crestina este un scenariu paradoxal.

La fel si caderea ulterioara a lui Adam - cadere mostenita de mintile care cauta astazi febril adevarul, fie in filocalii, fie pe forumuri.
----------------------

Orice incercare de intelegere logica a mobilului care a activat manifestarea pacatului in creatie este sortita esecului.

Este un cerc vicios.

Crestinismul sustine ca sursa radacina a pacatului este mandria.

Dar mandria de ce este cauzata?

Fireste, de prostie.

Prostia este miezul, zeama mandriei.

Infumurarea este o betie a mintii care nu poate discerne realitatea de minciuna unei inchipuiri cu privire la sinele propriu.

Aceasta insa implica inevitabil ca fiintele create au fost imperfecte. Fara o cunoastere absoluta.

Fara cunoasterea a ceea ce este "rau", si a consecintelor inexorabile cauzate de savarsirea "raului".

Fiinte inzestrate cu o cunoastere relativa si un cvasi-liber arbitru conditionat de diferenta specifica intre intelegerea relativa si absoluta a realitatii.

O fisura in intelegerea "primelor fiinte create" - care continua sa produca drame, suferinta si grozavii in tot ceea ce este viu.

Caci cautand "binele propriu" au aflat iadul. O stare de confuzie de care sufera toata faptura.

-------------------------
"Caci cel ce-si iubeste viata sa, [negresit] o va pierde"

"1. Mulţi presupun multe şi diferite pricini pentru căderea lui Adam: unii – necredinţa, alţii – neascultarea, cei de ai treilea – mîndria şi iubirea de slavă, alţii zic alte diferite pricini. Noi însă pe nici una din acestea n-o socotim ca fiind întîia, fără numai lipsa de judecată şi nesocotinţa tuturor lucrurilor.

2. Cea dintîi poruncă a lui Adam în rai a fost aceea de a face şi a păzi, adică de a face cu judecată ca să priceapă bine [ceea ce face] şi de a păzi porunca spre a o nu încălca. Dar de vreme ce el nu a lucrat cu judecată, nici porunca nu o a păzit. Căci de la nelucrarea minţii mai întîi de toate în Adam s-a ivit necredinţa – necredinţa în Dumnezeu Care a zis şi a poruncit –, apoi de la necredinţă s-au născut neascultarea şi călcarea de poruncă; iar călcarea poruncii a dus la căderea din harul Domnului şi la înstrăinarea de dragostea Lui cea dumnezeiască.

3. Dacă Adam ar fi cunoscut pe Făcătorul-de-bine şi ar fi cugetat la poruncă, n-ar fi avut necredinţă faţă de poruncă, iar dacă ar fi avut credinţă, n-ar fi călcat porunca, n-ar fi gustat din pomul poruncit, n-ar fi fost izgonit din rai, n-ar fi căzut sub moarte şi stricăciune şi Dumnezeu n-ar fi trebuit să lucreze pentru noi atîtea minuni spre a ne aduce întru cunoştinţa şi pătrunderea tuturor lucrurilor.

4. Aşa cum Adam a căzut de la Dumnezeu şi din harul Lui nu pentru altă pricină, fără numai pentru lipsa de judecată, astfel şi noi nu putem să ne realipim Lui fără numai prin dreaptă cugetare şi cunoaşterea tuturor lucrurilor. Căci cel ce s-a cunoscut pe sine cu adevărat acela a cunoscut pe Dumnezeu şi cine a cunoscut pe Dumnezeu acela pe sine s-a cunoscut. Unul ca acesta s-a unit cu Dumnezeu şi, odihnindu-se de toate lucrurile şi ostenelile sale, a intrat în sfinţitorul lui Dumnezeu şi totdeauna aduce lui Dumnezeu slujba cea înţelegătoare [a minţii]." Sf. Dimitrie al Rostovului

[dobrin7m]

"1. Am zis că cea dintîi pricină şi început al căderii lui Adam a fost lipsa de judecată: pe cînd pricina pentru începutul cel bun este înţelepciunea, însă, zic, înţelepciune adevărată şi dreaptă, căci înţelepciunea cea adevărată este bineplăcută, iar cea nedreaptă se leapădă. Iar dreapta înţelepciune creşte şi sporeşte de la lucrarea minţii şi de la păzirea poruncilor Domnului, precum şi în rai i s-a poruncit lui Adam – să facă şi să păzească -, însă de vreme ce el nu a lucrat cu judecată nici poruncile nu a putut să le păzească.

2. Şi dracii se socotesc deştepţi şi înţelepţi, dar nu petrec în adevăr şi nu voiesc să petreacă în el, de aceea şi sînt lepădaţi. Precum mila fără adevăr nu este plăcută, tot aşa neplăcută este şi înţelepciunea nedreaptă, ci şi una şi alta se cuvine a fi cumpănite, după cum zice Prorocul: Milă şi judecată voi cînta Ţie, Doamne, cînta-voi şi voi merge cu pricepere în cale fără prihană (Ps. 100). Adică, se cuvine a avea şi pricepere şi a slăvi fără prihană deopotrivă cu dreptatea.

3. Nimic nu iubeşte atîta Dumnezeu şi nu cere, decît adevărul şi dreapta cugetare, de aceea toată lupta noastră, toate ostenelile şi îndeletnicirile trebuie să fie îndreptate spre dobîndirea dreptei cugetări, păzirea adevărului şi rămînerea în el pînă la moarte: fii Mie credincios pînă la moarte şi-ţi voi da ţie cununa vieţii, zice Domnul (Apoc. 2, 10). Însă toţi cei ce cugetă strîmb şi vorbesc împotriva adevărului, chiar de cugetă înalt şi multe uneltiri fac, în loc de adevăr petrec în minciună. Iar minciuna niciodată nu poate fi adevăr plăcut Domnului.

4. Ereticii cei rău-cugetători la fel par înţelepţi şi deştepţi, însă ei nu petrec şi nu vor să petreacă în adevăr, căci li s-au întunecat mintea şi au orbit din pricina minciunii lor. De aceea înţelepciunea lor este lepădată şi călcată în picioare. Înţelepciunea cu minciună şi filozofia cu neadevăr nu pot fi plăcute. De pildă: cum pot fi plăcuţi lui Dumnezeu gînditorii apuseni care cugetă cele potrivnice Bisericii, păstrînd adevărul în nedreptate? Nicicum.

5. Cugetul care se abate de la adevăr este nedrept şi neplăcut lui Dumnezeu. Cel ce are un astfel de cuget cade în fapte rele şi viclene, nimereşte sub stăpînirea părintelui minciunii – diavolul şi se abate în felurite erezii. Iar cel ce caută cugetarea cea dreaptă şi adevărată, acela Îl caută pe Domnul şi Îl află pe Dînsul, căci nimeni nu poate să-L afle pe El nicăieri, fără numai în cugetul cel drept şi adevărat.

6. După cum cei ce ochesc strîmb niciodată nu nimeresc în ţintă, tot aşa şi cei ce cugetă strîmb sînt departe de cugetul lui Dumnezeu. Mulţi doresc să se apropie de Dînsul, mulţi se luptă, mulţi au sîrguinţă, dar nu toţi în acelaşi chip şi drept îşi ating ţelul, deoarece, ţintind departe, rămîn în necunoştinţă.

7. Ce este născut din trup, trup este şi ce este născut din Duh, duh este – zice Domnul (In. 3, 6). Precum trupul, împreunîndu-se cu trup, naşte trup, tot aşa cugetul cel drept şi adevărat, unindu-se în cunoaşterea tuturor lucrurilor cu cugetul lui Dumnezeu, zămisleşte roada duhului şi, petrecînd totdeauna în nevoinţele cele cunoscute, după o vreme oarecare naşte duh. Pentru frica Ta – zice Prorocul (Is. 26) -, luat-am în pîntece, avut-am dureri şi am născut duhul mîntuirii, al harului Domnului şi al iubirii Lui celei dumnezeieşti. Dar cel ce nu are cuget drept niciodată nu va dobîndi acestea." Sf. Dimitrie al Rostovului

[dobrin7m]

"9. Cel ce a schimbat neştiinţa în cunoaştere şi luminare a minţii, cel ce a prefăcut furia şi mînia în blîndeţe, patima trupească şi dobitoceasca poftă în dorire dumnezeiască şi iubire va avea odihnă şi pace şi va petrece în bucurie şi linişte totdeauna. Atunci, văzîndu-şi toate cele trei părţi ale sufletului (mintea, inima şi voinţa) afundate în adîncul nepătimirii şi luminarea minţii, omul, în trupul mortificat, ca într-un timpan, bucurîndu-se cu duhul, va cînta Domnului cîntare de biruinţă.

10. Pînă cînd nu te vei cunoaşte pe tine desăvîrşit, pînă cînd toate cele trei puteri ale sufletului nu se vor pătrunde de cunoaştere, de luminarea minţii şi curăţarea de patimi, pînă cînd nu te vei împăca cu Dumnezeu şi nu te vei uni cu El într-un singur duh, pînă atunci nu poţi să fii fără necazuri, nu poţi să fii fără frică şi teamă. Însă cînd te vei uni cu Dumnezeu şi cînd Îl vei iubi pe Dînsul cu toată inima, atunci totdeauna fără de teamă şi tristeţe vei fi: totdeauna te vei bucura şi te vei veseli cu duhul de Dumnezeul Cel Unul, în vecii cei vecinici." Sf. Dimitrie al Rostovului

[florin.oltean75]

În prealabil postat de dobrin7m

"1. Mulţi presupun multe şi diferite pricini pentru căderea lui Adam: unii – necredinţa, alţii – neascultarea, cei de ai treilea – mîndria şi iubirea de slavă, alţii zic alte diferite pricini.



Noi însă pe nici una din acestea n-o socotim ca fiind întîia, fără numai lipsa de judecată şi nesocotinţa tuturor lucrurilor.


2. Cea dintîi poruncă a lui Adam în rai a fost aceea de a face şi a păzi, adică de a face cu judecată ca să priceapă bine [ceea ce face] şi de a păzi porunca spre a o nu încălca. Dar de vreme ce el nu a lucrat cu judecată, nici porunca nu o a păzit. Căci de la nelucrarea minţii mai întîi de toate în Adam s-a ivit necredinţa – necredinţa în Dumnezeu Care a zis şi a poruncit –, apoi de la necredinţă s-au născut neascultarea şi călcarea de poruncă; iar călcarea poruncii a dus la căderea din harul Domnului şi la înstrăinarea de dragostea Lui cea dumnezeiască.

3. Dacă Adam ar fi cunoscut pe Făcătorul-de-bine şi ar fi cugetat la poruncă, n-ar fi avut necredinţă faţă de poruncă, iar dacă ar fi avut credinţă, n-ar fi călcat porunca, n-ar fi gustat din pomul poruncit, n-ar fi fost izgonit din rai, n-ar fi căzut sub moarte şi stricăciune şi Dumnezeu n-ar fi trebuit să lucreze pentru noi atîtea minuni spre a ne aduce întru cunoştinţa şi pătrunderea tuturor lucrurilor.

4. Aşa cum Adam a căzut de la Dumnezeu şi din harul Lui nu pentru altă pricină, fără numai pentru lipsa de judecată, astfel şi noi nu putem să ne realipim Lui fără numai prin dreaptă cugetare şi cunoaşterea tuturor lucrurilor. Căci cel ce s-a cunoscut pe sine cu adevărat acela a cunoscut pe Dumnezeu şi cine a cunoscut pe Dumnezeu acela pe sine s-a cunoscut. Unul ca acesta s-a unit cu Dumnezeu şi, odihnindu-se de toate lucrurile şi ostenelile sale, a intrat în sfinţitorul lui Dumnezeu şi totdeauna aduce lui Dumnezeu slujba cea înţelegătoare [a minţii]." Sf. Dimitrie al Rostovului

Foarte aproape de cea mai buna explicatie!

In esenta este un indemn la cugetare (pentru luminarea mintii) si luare aminte (pentru a nu pierde lumina cunostintei).

Lipsa de judecata se aplica atat lui Lucifer cat si lui Adam.

Lipsa de judecata este izvorul Raului, asa cum dreapta judecata este izvorul Binelui.


Sf. Dimitrie al Rostovului precizeaza ca lipsa de judecata a lui Adam a venit prin neluarea aminte la porunca - luarea aminte la Dumnezeu a fost inlocuita de luarea aminte la forme - care a cauzat intunecarea mintii, imprastierea/fragmentarea acesteia in cele vazute ale creatiei.

Terenul mintii era deja minat, vulnerabil, cand Sarpele si-a strecurat ispita.

O mica fisura intre Adam si Creator, care permis neascultarii sa produca marea ruptura.

O interpretare mai logica decat cea a "liber-arbitrului absolut".



********************

Pentru ca Adam si-a pierdut stralucirea cunostintei prin neluare aminte [la porunca], sugereaza insa ca nu a fost creat desavarsit.

Aproape de desavarsire, dar nu perfect.


O minte desavarsita nu mai are nevoie de un efort de concentrare (de o luare aminte care necesita o anumita doza de straduinta, volitie).

Concentrarea este starea ei naturala.

[dobrin7m]

În prealabil postat de florin.oltean75

Terenul mintii era deja minat, vulnerabil, cand Sarpele si-a strecurat ispita.

O interpretare mai logica decat cea a "liber-arbitrului absolut".

********************

Pentru ca Adam si-a pierdut stralucirea cunostintei prin neluare aminte [la porunca], sugereaza insa ca nu a fost creat desavarsit.

Aproape de desavarsire, dar nu perfect.


O minte desavarsita nu mai are nevoie de un efort de concentrare.

Concentrarea este starea ei naturala.

Care era starea omului in Rai, inainte de pacat?

In Rai primul om era impodobit cu minte sanatoasa, inima curata si vointa libera. El nu era insa desavarsit, caci desavarsirea se castiga prin incercare si deprindere. Ea consta in curatia pastrata prin impreuna-lucrarea chipului cu harul de la inceput. Firea omeneasca era infrumusetata prin partasia ei cu Duhul Sfant (Fac. II, 7). Numai aceasta partasie ii asigura lumina sfinteniei si apropierea de Dumnezeu. Mintea lui Adam era intr-o continua inaltare minunata spre Dumnezeu, trupul era linistit, ferit de orice placere vinovata. Nu era inca in el framantarea miscarilor neoranduite. Sfintenia primilor oameni nu era desavarsita, dar ea nu era nici numai o stare de nepasare si nestiinta copilareasca, asa cum pretind unii, ci o stare de nevinovatie si nerautate. Imbracati in haina Duhului Sfant, primii oameni n-aveau pofta trupului. De aceea nu simteau nevoia de a se acoperi. Ei se acopereau cu harul divin. S-au acoperit cu harul, adica cu acoperamantul nemuririi, cat timp au fost aproape de Dumnezeu. Adam si Eva traiau in Rai ca ingerii, deci fara trebuinta imbracamintii. Scriptura zice : "Erau amandoi goi si nu se rusinau" (Fac. II, 25). Neascultarea si pacatul nesavarsindu-se inca, ei erau imbracati in marirea cea de sus. De aceea nu se rusinau. Dupa calcarea poruncii insa, a venit rusinea si cunoasterea goliciunii. Adam apare inzestrat cu o uimitoare usurinta de cunoastere si cu o intelepciune deosebita. Din primele clipe ale facerii lui, el se infatiseaza cu o minte agera, ca unul care pastra in el lumina limpede si curata, data lui de Dumnezeu, si-si mentine vrednicia neatinsa a firii. Harul care punea pe Adam in legatura cu Dumnezeu l-a inzestrat cu puterea ca el sa dea nume fapturilor supuse lui: "Si a pus Adam nume tuturor dobitoacelor si tuturor pasarilor cerului si tuturor fiarelor pamantului? (Fac. II, 20). In limba, adica in puterea de a vorbi, pe care o capata Adam, odata cu zidirea lui, se arata firea rationala a omului. Primii oameni, inainte de pacat traiau o viata fericita. Ei n-au fost ziditi nici nemuritori, nici muritori, ci in stare de a ajunge, fie la moarte, fie la nemurire, dupa ascultarea sau neascultarea lor fata de porunca lui Dumnezeu.

Prin urmare, starea omului inainte de pacat era o stare de curatie, de fericire, de cunoastere, de putinta de a nu muri, dar nu era o stare de desavarsire deplina. Omul putea inainta spre aceasta desavarsire, dupa cum se si putea abate de la desavarsire, folosindu-se de acelasi mare dar, pe care Ziditorul l-a pus in el: libertatea.

- Invatatura de credinta ortodoxa - despre pacatul stramosesc

Consider atat de frumoasa ortodoxia, ce parere de rau pentru oamenii care inca mai ratacesc.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de dobrin7m

Care era starea omului in Rai, inainte de pacat?

In Rai primul om era impodobit cu minte sanatoasa, inima curata si vointa libera. El nu era insa desavarsit, caci desavarsirea se castiga prin incercare si deprindere. Ea consta in curatia pastrata prin impreuna-lucrarea chipului cu harul de la inceput. Firea omeneasca era infrumusetata prin partasia ei cu Duhul Sfant (Fac. II, 7). Numai aceasta partasie ii asigura lumina sfinteniei si apropierea de Dumnezeu. Mintea lui Adam era intr-o continua inaltare minunata spre Dumnezeu, trupul era linistit, ferit de orice placere vinovata. Nu era inca in el framantarea miscarilor neoranduite. Sfintenia primilor oameni nu era desavarsita, dar ea nu era nici numai o stare de nepasare si nestiinta copilareasca, asa cum pretind unii, ci o stare de nevinovatie si nerautate. Imbracati in haina Duhului Sfant, primii oameni n-aveau pofta trupului. De aceea nu simteau nevoia de a se acoperi. Ei se acopereau cu harul divin. S-au acoperit cu harul, adica cu acoperamantul nemuririi, cat timp au fost aproape de Dumnezeu. Adam si Eva traiau in Rai ca ingerii, deci fara trebuinta imbracamintii. Scriptura zice : "Erau amandoi goi si nu se rusinau" (Fac. II, 25). Neascultarea si pacatul nesavarsindu-se inca, ei erau imbracati in marirea cea de sus. De aceea nu se rusinau. Dupa calcarea poruncii insa, a venit rusinea si cunoasterea goliciunii. Adam apare inzestrat cu o uimitoare usurinta de cunoastere si cu o intelepciune deosebita. Din primele clipe ale facerii lui, el se infatiseaza cu o minte agera, ca unul care pastra in el lumina limpede si curata, data lui de Dumnezeu, si-si mentine vrednicia neatinsa a firii. Harul care punea pe Adam in legatura cu Dumnezeu l-a inzestrat cu puterea ca el sa dea nume fapturilor supuse lui: "Si a pus Adam nume tuturor dobitoacelor si tuturor pasarilor cerului si tuturor fiarelor pamantului? (Fac. II, 20). In limba, adica in puterea de a vorbi, pe care o capata Adam, odata cu zidirea lui, se arata firea rationala a omului. Primii oameni, inainte de pacat traiau o viata fericita. Ei n-au fost ziditi nici nemuritori, nici muritori, ci in stare de a ajunge, fie la moarte, fie la nemurire, dupa ascultarea sau neascultarea lor fata de porunca lui Dumnezeu.

Prin urmare, starea omului inainte de pacat era o stare de curatie, de fericire, de cunoastere, de putinta de a nu muri, dar nu era o stare de desavarsire deplina. Omul putea inainta spre aceasta desavarsire, dupa cum se si putea abate de la desavarsire, folosindu-se de acelasi mare dar, pe care Ziditorul l-a pus in el: libertatea.

- Invatatura de credinta ortodoxa - despre pacatul stramosesc

Consider atat de frumoasa ortodoxia, ce parere de rau pentru oamenii care inca mai ratacesc.

Ortodoxia este, intradevar, foarte frumoasa.
Ofera, probabil, cele mai profunde talcuiri dintre toate celelalte culte crestine.

====


Starea nedeterminata a protoparintilor, intre nemurire si mortalitate, intre desavarsire si cadere - se dovedeste a fi un echilibru instabil.

Probabil ca, stabilitatea desavarsirii, presupune in mod necesar, cunoasterea suferintei si ridicarea privirii catre Dumnezeu.

Este pasul pe care fiinta creata trebuie sa-l faca din proprie initiativa, pentru ca, intradevar, sa se asemene Creatorului ei.

[Teodosie]

Tom Hanks este un actor indragit de multi pentru rolurile de sarac cu duhul ( Forrest Gump , Terminalul , Singur pe lume ) care il prind atat de bine datorita faptului ca asa este el in structura lui.
Uitandu-ma la finalul filmului Forrest G cum ramane asa framantat ca nu intelege lumea imi parea rau ca nu are ortodoxia la indemna un astfel de om simplu . Pana cand am citit ca e ortodox, s-a casatorit cu o grecoaica si spune ca indrageste ortodoxia pentru raspunsurile pe care le da intrebarilor importante existentiale. Unde este un suflet deschis simplu ortodoxia infloreste.Unde is din cei ce se cred destepti acolo se stramba credinta.

[catalois]

În prealabil postat de Teodosie

Tom Hanks este un actor indragit de multi pentru rolurile de sarac cu duhul ( Forrest Gump , Terminalul , Singur pe lume ) care il prind atat de bine datorita faptului ca asa este el in structura lui.
Uitandu-ma la finalul filmului Forrest G cum ramane asa framantat ca nu intelege lumea imi parea rau ca nu are ortodoxia la indemna un astfel de om simplu . Pana cand am citit ca e ortodox, s-a casatorit cu o grecoaica si spune ca indrageste ortodoxia pentru raspunsurile pe care le da intrebarilor importante existentiale. Unde este un suflet deschis simplu ortodoxia infloreste.Unde is din cei ce se cred destepti acolo se stramba credinta.

Unde e un suflet deschis, simplu (virgulele sunt puse de mine), ortodoxia infloreste...
Acel suflet (Tom Hanks) a fost creat asa, iar eu nu: sunt deschis dar deloc simplu.. Sunt plin de spume cand judec prezentul ce ma inconjoara, cand judec abilitatile ce mi s-au dat fara sa stiu la ce sunt bune, dar moale spre foarte moale cand trebuie sa iau hotarari ce necesita actiune, deoarece orice actiune mi se pare dirijata si, prin exemplele date de tine sau altii, Ortodoxia devine o secta oarecare: nu difera decat prin FORMA de supunere, de alte secte sau, atentie, CREDINTE.
Prin calitatile sufletelor respective, nu difera: cei cu credinta mare in acea religie/secta, vor prospera/evolua in acea credinta/secta:

• Daca esti un SUFLET DESCHIS, SIMPLU, vei fi un bun credincios in ORICE CREDINTA!!!! .
• Daca esti DESCHIS, poti fi atras usor in orice credinta, ceea ce se si intampla, atata vreme cat esti si simplu; daca nu esti simplu, dar esti DESCHIS, sectele si credintele se lupta pentru tine si uneori te acapareaza: mare pierdere pentru celelalte!
• Daca esti INCHIS, esti parte din majoritatea omenirii care crede in furt, bani, succes, aspect personal sau alte astfel de deviatii in care Dumnezeu nu este.

Dar daca esti DESCHIS si nesimplu, cu un suflet slab, incapabil (aparent, probabil) sa faca ceva din credinta (credinta = fac lucruri pentru ca asa mi s-a spus ca e bine pentru mine, INAINTE SA INTELEG de ce e mai bine pentru mine), ci, doar din convingere, convingere care inseamna ca stii de ce si pentru cine faci, orice ai face, atunci, ce fel de sufleti esti si ce vrea Dumnezeu de la tine?
Adica, de ce te-a facut incapabil sa fii SIMPLU, usor intrabil in " Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre " ?

[fallen]

De multe ori m-am intrebat, daca diavolul vrea sufletul meu ( desi nu inteleg de ce l-ar vrea tocmai pe al meu) sau pe ale noastre in general, de ce nu vine odata sa le ia ??? Sau asteapta sa venim noi singuri la el? Ca apoi sa se scoata in fata lui Dumnezeu ca nu el ne-a chemat, ci noi ne-am dus debuna voie dupa dansul???
Iarasi m-am intrebat : de ce a revendicat diavolul turma de poci gherghesinilor, in schimbul elibrarii celor 2 demonizati, pt ca le-o daduse el ? Sau nu le-o daduse el, dar cu toate astea, a avut indrazneala s-o ceara, ca sa le faca rau, sa-i faca sa huleasca imp, lui Cristos ( ceea ce s-a si ntamplat)?
Oare noi acum avem dreptul, libertatea, puterea de a negoia, de a incheia atare targ, sa renuntam la ceva, sa-i " restituim" necuratului, pt ca el sa ne elibereze sufletele, sau nu avem aceasta putere?

[forever...]

În prealabil postat de fallen

De multe ori m-am intrebat, daca diavolul vrea sufletul meu ( desi nu inteleg de ce l-ar vrea tocmai pe al meu) sau pe ale noastre in general, de ce nu vine odata sa le ia ??? Sau asteapta sa venim noi singuri la el? Ca apoi sa se scoata in fata lui Dumnezeu ca nu el ne-a chemat, ci noi ne-am dus debuna voie dupa dansul???

Pentru că Bunul Dumnezeu aşteaptă întoarcerea noastră către El, şi ne tot dă ocazii să nu ne mai îndoim... că singurul drum spre El e cel al Crucii (înlăuntrul nostru, nu geografic), să vedem că o suferinţă nu e neapărat un blestem, ci poate fi un mijloc de asemănare cu Hristos care a suferit, în trup ca şi noi, model al ascultării de Tatăl...
diavolul e viclean şi iscusit, dar tu nu deznădăjdui! Cele mai negre momente din noapte sunt cele dinaintea zorilor. Domnul aşteaptă să fie El Persoana pe care o iubeşti cel mai mult, şi atunci nu vei (mai) fi dezamăgită.