Deznadejde si iar deznadejde

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de cristi190

4. Daca Dumnezeu este atotstiutor, de ce l-a strigat pe Adam sa-l intrebe unde e? Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: "Adame, unde eşti?"(Geneza 3:9)

*
Unii creştini înţeleg prin modul de a Se purta cu Adam, semnul nesfârşitei Iubiri şi Înţelepciuni a lui Dumnezeu pentru om. Modul exemplar de a a avea grijă de omul aflat la mare pierdere, la cumplit necaz (şi ce pierdere mai mare ar fi putut suferi Adam? Ce necaz mai cumplit ar fi putut trăi?)
Găsindu-l deci pe Adam în nenorocirea stării căzute, am putea înţelege că Domnul procedează cu desăvârşită înţelepciune, avînd grija ca mai întâi Adam să îşi dea seama ce i se întâmplă. Face aceasta, ajutîndu-l să conştientizeze schimbarea radicală a lui şi a relaţiei cu Făcătorul lui, vorbindu-i altfel ca de obicei - pe măsura schimbării suferite de Adam. "Unde eşti Adame?" ar putea însemna, printre altele, "Iată, Eu nu te mai găsesc împreună cu Mine". Şi implicit: Adam, ce s-a întâmplat? Ce-ai făcut, copilul meu drag - înţelegi tu oare, acum, de ce te povăţuisem să nu faci acel lucru? Îţi dai seama ce e cu tine?
Este, implicit, invitaţia la acţiune, la fapta salvatoare pe care Adam o avea înainte şi o putea alege în prezenţa şi cu sprijinul Părintelui său.

Este o invitaţie la cercetarea de sine, la conştientizarea de sine a celui aflat într-o nouă stare pe care, fireşte, nu putea să o înţeleagă tocmai atunci şi numai de unul singur. Ne putem imagina, să zicem aşa, că Adam era într-o stare de şoc (am zice noi astăzi cu limbajul nostru psihologist) şi că nu putea cu nici un chip să înţeleagă (să îşi dea seama) ce i s-a întâmplat de fapt. Dumnezeu îl ajută cu întrebări, aşa cum un părinte îl ajută pe copil sau cum un profesor îl ajută pe elev etc.
Ţinta este, deci, conştientizarea de sine şi realizarea în conştiinţă a faptului că trăia ruptura de Dumnezeu. Următorul pas ar fi fost asumarea totală a greşelii, recuperarea responsabilităţii de sine şi, prin aceasta, a puterii originare care stătea în legătura harică cu Făcătorul. Aceasta nefiind însă posibilă fără înţelegerea profundă a schimbării suferite de Adam.
Însă Adam nu apucă Mâna întinsă... El alege să se complacă în mocirla schimbării; se complace, alterat deja profund în funcţionarea sa sufletească, se complace aşadar cu răul, cu lipsa adâncă din "compoziţia" noii lui stări. El dă vina pe Eva care îl găseşte responsabil pe şarpe etc. Amândoi refuză să îşi exercite darul responsabilităţii, resping lucrul cel mai bun pe care îl aveau de făcut - lucrarea de sine, cererea cu smerenie a ajutorului. Într-un cuvânt, recuperarea Puterii. Se închid astfel, definitiv, în propria greşeală. În slăbiciune, în lipsă. Ca şi cum, curios lucru, parcă ar preţui-o mai mult decât îşi preţuiau condiţia anterioară... Se vede de aici cât de mult li se alterase deja limpezimea conştiinţei, cât li se tulburase inima şi ce funcţionare stranie aveau de acum puterile lor sufleteşti... Ceva le lipsea... Cineva...


Exact la fel facem şi noi de câte ori refuzăm starea de a fi în pocăinţă, în contact aşadar cu Dumnezeu prin rugăciunea cu duh umilit, cu inimă înfrântă şi smerită. Ne îndepărtăm de Dumnezeu pentru ca apoi, răniţi şi jefuiţi, să răspundem strâmb la întrebările care ne-ar putea salva de întunericul minţii noastre. Ne aşezăm în duhul deşertăciunii şi al dezbinării (al rupturii de Creatorul şi Proniatorul nostru) apoi ne mirăm că Dumnezeu nu ne ajută, nu ne răspunde etc. Ajungem chiar să Îi negăm Prezenţa.
Ceea ce avem de făcut e un singur lucru: să ne ridicăm mintea la El, coborîndu-ne fruntea cu o anumită amărăciune şi ruşine (îmi e ruşine, zic, că am fost atât de prost şi m-am lăsat păcălit atât de uşir) dar şi cu neştirbită nădejde. Domnul ne ajută deîndată, spontan!
O spun din experienţă statornică, repetată, slavă lui Dumnezeu pentru Marea Lui Milă!

*
În concluzie, Cristi, poţi nega, desigur, că Domnul este Atotcunoscător. Aceasta ar implica, printre altele, că Scriptura e profund contradictorie. Poţi crede şi aşa.
Dar la ce ţi-ar folosi?
Tocmai spuneai că eşti în deznădejde...

*
Deci, ce voieşti de fapt: să ieşi din starea de deznădejde?
Sau, mai degrabă, să o cultivi...
Iată, aceasta ţine tocmai de liberul tău arbitru. Poţi alege!

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de tabitha

deoarece caldura este energie.

Am un mic dubiu ca Einstein a putut spune aceasta propozitie, chiar si pe vremea cand era elev. E o propozitie cel putin reductionista.

Adevarul este ca nu stim sigur daca Einstein era sau nu credincios. Ceea ce stim sigur este ca nu s-a batut niciodata in piept cu credinta lui. Mai stim ca avea un mare respect pentru Biserica.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

*
Şi implicit: Adam, ce s-a întâmplat? Ce-ai făcut, copilul meu drag

Daca dam cateva pagini mai incolo, cu aceste cuvinte "ce-ai facut ?" se adreseaza lui Cain. Pe care il si intreaba "unde este Abel, fratele tau?". Semn, iarasi, ca Dumnezeu stie despre ce se intampla in rai mai putin decat taranul despre ce se intampla in gradina din spatele casei.

[AlinB]

Ce relevanta are daca Eistein era credincios sa unu?

A fost o autoritate intr-un anumit domeniul al fizicii, si nici macar n-a fost infailibil, nu in teologie.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Daca dam cateva pagini mai incolo, cu aceste cuvinte "ce-ai facut ?" se adreseaza lui Cain. Pe care il si intreaba "unde este Abel, fratele tau?".

Da, Mihnea... Amare pagini găsim în Scriptură. Amare, pentru că înţelegem din textul Bibliei ce ni s-a întâmplat de fapt şi cum suntem noi, oamenii, după cădere...
Eu înţeleg că întrebările puse de Dumnezeu sunt forma cea mai potrivită de ajutor pe care o pune înaintea noastră.
Prin întrebări, Domnul îi trage pe cei căzuţi mai întâi înapoi în realitate. Dar ei fug... Se menţin la distanţă, în vălul minciunii. Rămân, aşadar, răzvrătiţi, adică picaţi din condiţia hărăzită lor. Refuză să îşi păstreze starea, aşezarea în har.
Aşa înţeleg şi, de aici, aflu cum Domnul e prezent mereu lângă om pentru a-l ajuta să revină în relaţia harică.
De ce refuză Adam, Eva, Cain (şi ceilalţi din lungul şi durerosul şir de exemple oferit de textul biblic) să se folosească de cuvintele Domnului, ca de o scară, pentru a reveni în realitate?
Să fie oare durerea conştientizării realităţii păcatului mai mare decât nădejdea recuperării?
Să fie frica de pedeapsă mai mare decât nădejdea în iubirea mântuitoare?
Să fie alte motive?....
Cert e că dialogurile dintre Dumnezeu şi om arată, cel puţin în paginile evocate, că omul tinde să rămână într-o lume străină iar Dumnezeu face tot ce e potrivit ca fiul risipitor să se întoarcă acasă. Dar el nu voieşte...
*
Trebuie că e o mare tristeţe aici şi o mare nedreptate... Respectiv o adâncă suferinţă, puternică în mecanismele ei paralizante şi, desigur, vicleană foarte...
*
Mă folosesc de prilej ca să arăt, încă odată, poziţia mea faţă de discursul moralist/moralizator.
În încercarea de a-l aduce pe om înapoi la Fericire, Domnul nu foloseşte un discurs moralizator. Nu pune sus un etalon, nu flutură o poruncă pentru a-l învinovăţi pe om, nu îl face responsabil (în sensul de a rămâne dator cu o plată pentru o abatere gravă) ci, dimpotrivă, îl cere înapoi la iubire, la părtăşie. Şi totuşi, omul se poartă de parcă i-ar fi frică de o pedeapsă, de parcă ar fi ameninţat. Glasul Iubirii îi sună, acum, ca tunetul care anunţă grindina...
Cum a fost posibilă o asemenea pervertire a raţiunii inimii?
Cum de-a intrat în aşa hal frica în oameni de au început ca până şi pe Cel al cărui Nume este Iubire, să îl perceapă răsturnat, hidos?....
Despre această Taină ne vorbeşte întreaga Scriptură, ne vorbeşte Biserica, ne tălmăceşte Hristos prin oamenii Lui.
Şi mai pricepem noi câte ceva, uneori, ca o fulguială de lumină blândă, în toiul rugăciunii când se lasă aceasta peste noi prin Marea Milă a Duhului Sfânt.
O, noi oamenii avem atât de multe şi de mult de plâns!......
Şi încă mai multe de trăit, din nou! Doamne ajută!

[bluester]

În prealabil postat de cristi190

Din titlu cred ca va dati seama ca ma aflu in deznadejde, una foarte mare: pun la indoiala existenta lui Dumnezeu. Este foarte greu pentru mine, pentru ca am citit pe site-uri ateiste despre dovezi care afirma ca Dumnezeu nu exista, si par chiar logice. Nu ma simt deloc bine, in interiorul meu este o lupta cum nu va puteti imagina.
Ce este de facut?am nevoie de ajutor

Prin asemenea momente am trecut si eu...Tin minte ca eram intr-o dezorientare cumplita si credeam ca traiesc ultimele clipe de religiozitate... dar acum , cand ma gandesc la ele , consider ca mi-au facut rau pe moment dar mi-au facut bine pe termen lung. Acele ispite au fost ca un vaccin - ajutandu-ma sa "prind rezistenta".

Trebuie sa ai rabdare si sa-ti folosesti gandirea (ca nu degeaba ne-a dat-o Domnul)... Nu stiu ce "dovezi" si argumente ateiste ai gasit, dar trebuie doar sa privesti creatia din jurul tau si o sa il vezi pe Dumnezeu. Natura este atat de complexa incat nu ar fi putut aparea de una singura... Gandeste-te la complexitatea organismului uman : Acum foarte multi ani niste atomi de carbon,hidrogen,azot si oxigen zaceau degeaba si dintr-o data au format legaturi intre ei dand nastere aminoacizilor, monozaharidelor si acizilor grasi. Din aminoacizi s-au realizat proteine , din acizi grasi s-au format lipide... iar lipidele, proteinele,zaharidele s-au aranjat intr-o armonie perfecta formand membrana, nucleul si diferite organite celulare. Iar acestea din urma formeaza celula. Nu mai stau sa povestesc si despre comportamentul celulei cat si legaturile dintre celule. Astfel , alaturandu-se, celulele au dat nastere tesuturilor, iar acestea din urma alcatuiesc diferite organe.
Totul se afla intr-un echilibru si armonie perfecta : incepand de la cele mai mici componente ale unei celule pana la cele mai banale lucuri (cum ar fi defecatia care implica o multime de nervi si hormoni). Anatomia, fiziologia , biochimia si biologia celulara cu greu pot fi cuprinse intr-o biblioteca... Iata omul... Iata o mica parte din natura.

De obicei, ateii ne acuza pe noi de credulitate fiindca credem in Dumnezeu... dar ei nu isi dau seama (sau nu vor sa-si dea seama) ca ei sunt cei mai mari naivi: sa crezi ca niste elemente chimice, fara vreun motiv anume, s-au combinat si au dat nastere intregului univers - este intr-adevar o dovada de credulitate.

In concluzie , nu intra in panica, roaga-te la Domnul si admira creatia Sa, caci privind natura vei ajunge sa vezi slava Lui Dumnezeu.

Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire -Epistola catre Romani 1,20
Cerurile povestesc slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria -Psalmul 18.

[Lucian008]

În prealabil postat de cristi190

Mai am o intrebare: nu mai stiu sigur cui i-a derut Dumnezeu sa-si ucida fiul epntru a-asi arata credinta in El...de ce ar face asta Dumnezeu?

Nu ti se pare ca ai pretentia sa intelegi ceva despre care nu ai nici cele mai elementare cunostinte?
Cum sa contesti ce invata Biserica atat timp cat tu nu stii ce invata?
Cum sa ai pretentia ca unii au dreptate, cand nu stii care sunt argumentele celor care nu sunt de acord cu ei?

Unii te trimit la duhovnic (cel mai bun sfat), pentru ca nu cred ca ai sa o faci, eu iti recomand sa pui mana pe niste carti. Dar nu dintr-alea unde ai "citit" ca Hristos a spus sa vine peste 2000 de ani (bine nu prea am inteles de cand).

[bob2909]

4 luni ai rezistat ... cam putin! Igor se afla unde trebuie, la fel si tu... toti o apa si-un pamant!

În prealabil postat de ovidiu b.

Nouă, toate necazurile vieţii ne vin de la greşeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie, şi spală cu ele vinovăţiile noastre. Ispăşirea prin necazuri dovedeşte, nu părăsirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui.

Asta poate sa insemne ca parintii unor infractori si criminali notorii care o duc bine au fost oameni foarte cumsecade.

În prealabil postat de cristi190

Din titlu cred ca va dati seama ca ma aflu in deznadejde, una foarte mare: pun la indoiala existenta lui Dumnezeu. Este foarte greu pentru mine, pentru ca am citit pe site-uri ateiste despre dovezi care afirma ca Dumnezeu nu exista, si par chiar logice. Nu ma simt deloc bine, in interiorul meu este o lupta cum nu va puteti imagina.
Ce este de facut?am nevoie de ajutor

Cred ca i-ai facut loc necuratului in suflet cu buna stiinta. Daca ai crede in Dumnezeu si daca ai simti caldura si pacea Duhului Sfant, ai sti ce inseamna prezenta lui Dumnezeu. Simti lupta pentru ca Dumnezeu vrea sa o simti, ca sa-L cauti. Iti dai seama cat de mult te iubeste Cel pe care tu il tagaduiesti?

Ia citeste Catehismul ortodox:
http://www.credo.ro/catehism.php