Kepler 452b

[pisi]

Einstein pana la urma credea in Dumnezeu? Modelele societatii moderne pare ca n au nicio treaba cu Dumnezeu, in loc sa se minuneze de creatie o percep ca fiind creatorul insusi.

Ce parere aveti ? De ce nu vor sa L accepte ?

Oare spera sa l gasesca pe kepler?

[bogdan81]

Einstein avea un simt religios dar nu credea intr-un dumnezeu personal. El credea in dumnezeul lui Spinoza, dupa cum singur marturisea intr-una din scrisorile sale. Era adica un panteist, mai degraba. Se extazia in fata legilor naturii pe care o confunda cu dumnezeu. Pentru Einstein, dumnezeu era insasi natura si legile ei. In acest sens putem spune ca NU era credincios. Dar nu are nici o relevanta daca Einstein era sau nu credincios. Nu avem nevoie de nici o autoritate in spatele nostru care sa ne garanteze credinta. Credinta este un act unic si personal. Unamuno avea o vorba: "Cei care cred fara sa sufere, fara sa se framante, aceia NU cred de fapt in Dumnezeu, ci in cei care i-au invatat ca Dumnezeu exista, care la randul lor cred in ideea de dumnezeu, iar nu chiar in Dumnezeu."

[AlinB]

În prealabil postat de pisi

Einstein pana la urma credea in Dumnezeu? Modelele societatii moderne pare ca n au nicio treaba cu Dumnezeu, in loc sa se minuneze de creatie o percep ca fiind creatorul insusi.

Ce parere aveti ? De ce nu vor sa L accepte ?

Oare spera sa l gasesca pe kepler?

Dar tu ce treaba ai cu Einstein, de ce conteaza pentru tine ce credea el (sau nu) despre Dumnezeu?

Sa stii ca raspunsul la intrebarea asta este si o parte a raspunsului la intrebarea ta.

[AlinB]

În prealabil postat de pisi

totusi Dumnezeu nu ne a spus nimic in sensul asta, ca ar mai putea fi alta forma de viata sau nu in univers.
La cum prezinta oamenii de stiinta lucrurile , pare ca suntem pur si simplu aruncati undeva in univers pe langa alte milioane de planete pamant cu probabil alti oameni, mai mult sau mai putin evoluati.

Ba a cam spus.

5. Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele,
6. I-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ.

Facerea cap. 6

Daca Universul ar fi fost plin de oameni, caderea doar a celor de pe Pamant ar fi fost un lucru minor, n-ar fi fost loc de atatea regrete si nici nu se investea atata energiei in salvarea Creatiei din acest loc Pamant si mai tarziu in mantuirea urmasilor lui Noe.

[AlinB]

În prealabil postat de Alin.D.Zaharia

Având în vedere că viața pe care o știm pe această planetă este compusă principal din cele mai abundente elemente din univers: hidrogen, carbon, oxigen și nitrogen, la care adaugi la cât de stupefiant de mare este universul, matematic este improbabil să fim unici.

Tocmai, matematic este improbabil ca din hidrogen, carbon, oxigen si nitrogen, intr-un univers entropic, sa apara viata.

Simplificand in stilul tau, practic la ora actuala un procesor inseamna siliciu.
Ce spui tu, e ca si cand ai pune un pahar de nisip pe masa (siliciu) si ai astepta ca din el sa apara un procesor.
Oricate miliarde de ani ar trece, nisipul va trece prin diverse transformari, dar niciodata una din ele nu va fi procesorul.

Motivul principal pentru care nu s-a descoperit încă viață sau că nu avem dovezi este tocmai mărimea universului. Gândește-te că nu au trecut nici 100 de ani de când am început să transmitem unde radio, iar diametrul universului observabil este estimat undeva la 93miliarde ani lumină.

Si cata energie investita intr-o credinta nefolositoare ba chiar paguboasa.

Pentru ca omul in loc sa se ingrijeasca de soarta omului de langa el, prefera sa investeasca resurse si energie in credinta ca ar putea descoperi alti oameni la cativa ani lumina.
Ca in ceea ce priveste pe cei la zeci si sute, nemaivorbind de mii si miliarde, nici o sansa.

Civilizatia actuala care poate emite unde radio si ajunge in spatiu abia are cateva decenii si din pacate la cat de "inteleapta" s-a dovedit pana acum, s-ar putea sa nu mai prinda mai mult de inca cateva decenii sau chiar mai putin.

[iuliu46]

In primul rand ca si daca ar fi adevarat ca planeta respectiva e un fel de Pamant mai mare ( adica sa aiba apa, atmosfera si tot ceea ce face Pamantul sa fie Pamant), de aici pana la a spune ca exista viata acolo e o cale lunga.
Sigur ca un ateu care crede ca la inceput nu a fost nimic dupa care a aparut hidrogenul si ...uite viata, ar putea crede ca hidrogenul nu s-a transformat in forme de viata doar aici pe planeta noastra.
Un crestin nu are nici un motiv sa creada acelasi lucru. E bine sa-i lasam pe atei sa bata campii si noi sa ne vedem de ale noastre.

[Ioan_Cezar]

Viaţa atârnă nu doar de substanţe chimice (carbon, oxigen, azot, ...siliciu!) ori de mediul fizic. Acestea sunt doar o parte din factorii care asigură condiţiile vieţii. Dovadă că un corp omenesc, deşi intact, poate fi mort. Nu-i lipseşte nimic, material vorbind, şi totuşi e fără suflare de viaţă.
De aici concluzia că teoriile care susţin că viaţa a apărut ca urmare a unor "inginerii" fizico-chimice nu pot sta în picioare. Viaţa nu este o însuşire sau un fenomen care emerge din complicarea sau "evoluţia" structurilor fizico-chimice. Oricât de complex ar fi un obiect, el nu va deveni în veci o fiinţă. Care să fie diferenţa? - e întrebarea.
Materialiştii se încăpăţânează să susţină că diferenţa dintre viu şi neviu stă în structurile fizico-chimice. Ei reduc bio-chimia şi bio-fizica la chimie-fizică. Refuză să ia în calcul acel "ceva" care face ca un obiect să fie însufleţit, devenind astfel fiinţă.
Un prim pas în depăşirea acestei mentalităţi a fost făcut, mai întâi, luînd aminte la conceptul de "informaţie" sau "program" ori, mai general spus, la control şi conducere. Fără un reglaj al proceselor metabolice un corp nu poate fi niciodată viu. După cum, programul care rulează în celulele şi sistemele lui hotărăşte ce fel de viaţă va avea, cât va trăi, cum va muri.
La om, programul acesta (sau sistemul de control şi comandă) este mai complicat, el avînd o componentă nouă, cea psihică. Programul "corporal" este dublat şi intricat cu programul psihic. Astfel, asistăm la un fapt uimitor: unii oameni reuşesc, conştient şi voluntar, să trăiască mai mult decât le-ar permite, la o primă analiză, corpul. Sau invers, să moară mai repede decât ar fi permis corpul să trăiască.

În cocnluzie, oriunde în univers sunt condiţii fizico-chimice pentru viaţă, aceasta va fi. Cu condiţia unor programe pentru viaţă, aşadar a informaţiei şi a proceselor de control şi reglaj. Dar s-a mai cunoscut, cu anii, că şi aceste programe şi procese atârnă de alte influenţe, supraordonate lor. Astăzi sunt destule date care să demonstreze fără echivoc că energia şi informaţia de tip psihic, care contează atât de mult în desfăşurarea vieţii, atârnă de o energieşi informaţie mai înaltă pe care unii oameni o numesc Forţă, alţii Putere Superioară, alţii Divinitate. Noi creştinii vorbim despre Dumnezeu Cel din Sfânta Treime, despre Duhul Sfânt "Dătătorul de viaţă".

Deşi la început cibernetica părea a face un mare deserviciu filosofiei creştine, reducînd explicaţiile la sistemele cu autoreglaj şi părînd a sugera că atât supravieţuirea cât şi creştereaşi dezvoltarea sunt proprietăţi intrinseci ale unui sistem, astăzi tocmai evoluţia ciberneticii, a informaticii şi a psihologiei au adus ipoteze noi care par a arăta, cu toate, într-un singur punct: Cineva hrăneşte şi conduce toate procesele autoconduse din univers. Există un Programator care are grijă de toate programele şi de toţi programatorii. Există un Izvor din care izvorăsc toate izvoarele. Acest Programator ar putea, dacă ar voi, să pună viaţă oriunde în Cosmos. Poate că o va şi face, undeva, cândva... Deocamdată separe că aşteaptă să ne dăm seama mai bine, mai limpede că, de voim viaţă pe planeta Kepler sau într-un univers paralel, nu avem de făcut decât un singur lucru: să Îl rugăm, cu credinţă. Şi, poate, să Îi arătăm cum anume ne-ar fi nouă de folos, pentru îmbunătăţirea vieţii noastre, această năzdrăvană nouă "colonizare".

P.S. Cândva, Stăpânul nostru a îngăduit ca unii dintre noi să cucerească pe alţii. Coloniştii au pornit din Europa, de pildă, şi au cucerit America, Africa, Australia. Acolo, în numele Stăpânului, cuceritorii au ucis milioane de oameni, au distrus civilizaţii şi culturi pe care Stăpânul le lăsase să înflorească, să rodească. Eu cred că Lui nu prea I-au plăcut toate acestea. El fiind Iubire. Astfel, deduc eu cu mintea mea naivă, eu cred că El ne va da şansa de a descoperi şi cuceri "lumi noi şi ciudate" doar când vom învăţa să iubim ca El şi, în orice caz, când vom fi pregătiţi să cooperăm fără abatere cu Voinţa Lui. Adică, după umila mea părere, niciodată. Omenirea, pe ansamblu, nu pare a fi dispusă şi capabilă să convieţuiască paşnic şi fertil cu Creatorul ei. Abia ici-colo, câte un om sau câte un grup restrâns de oameni izbutesc, prin nevoinţă şi har, să se ridice la nivelul cerut pentru a fi "parteneri" cu Dumnezeu. Unul ca Noe, ca Moise, ca Avraam, ca Ilie iar astăzi ca aceia pe care îi numim cuvioşi şi sfinţi, da, ar putea fi coloniştii unei lumi noi. Cum dealtfel şi sunt! Dar lumea aceasta nu este din carbon şi hidrogen, nu se întinde în spaţiu şi timp, nu se numeşte Kepler, Alfa sau Centaur. Poartă deja un nume - Împărăţia lui Dumnezeu. Şi se întinde pe dinăuntru, nu pe dinafară. Începe dincoace, nu dincolo. Luminătorii ei nu sunt la miliarde de ani lumină de noi, ci la "deîndată Lumină", în noi.

Un adevărat tratat de mecanică cerească. :))
Mulţumesc, frate Cezar.

[bogdan81]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Viaţa atârnă nu doar de substanţe chimice (carbon, oxigen, azot, ...siliciu!) ori de mediul fizic. Acestea sunt doar o parte din factorii care asigură condiţiile vieţii. Dovadă că un corp omenesc, deşi intact, poate fi mort. Nu-i lipseşte nimic, material vorbind, şi totuşi e fără suflare de viaţă.
De aici concluzia că teoriile care susţin că viaţa a apărut ca urmare a unor "inginerii" fizico-chimice nu pot sta în picioare. Viaţa nu este o însuşire sau un fenomen care emerge din complicarea sau "evoluţia" structurilor fizico-chimice. Oricât de complex ar fi un obiect, el nu va deveni în veci o fiinţă. Care să fie diferenţa? - e întrebarea.
Materialiştii se încăpăţânează să susţină că diferenţa dintre viu şi neviu stă în structurile fizico-chimice. Ei reduc bio-chimia şi bio-fizica la chimie-fizică. Refuză să ia în calcul acel "ceva" care face ca un obiect să fie însufleţit, devenind astfel fiinţă.
Un prim pas în depăşirea acestei mentalităţi a fost făcut, mai întâi, luînd aminte la conceptul de "informaţie" sau "program" ori, mai general spus, la control şi conducere. Fără un reglaj al proceselor metabolice un corp nu poate fi niciodată viu. După cum, programul care rulează în celulele şi sistemele lui hotărăşte ce fel de viaţă va avea, cât va trăi, cum va muri.
La om, programul acesta (sau sistemul de control şi comandă) este mai complicat, el avînd o componentă nouă, cea psihică. Programul "corporal" este dublat şi intricat cu programul psihic. Astfel, asistăm la un fapt uimitor: unii oameni reuşesc, conştient şi voluntar, să trăiască mai mult decât le-ar permite, la o primă analiză, corpul. Sau invers, să moară mai repede decât ar fi permis corpul să trăiască.

În cocnluzie, oriunde în univers sunt condiţii fizico-chimice pentru viaţă, aceasta va fi. Cu condiţia unor programe pentru viaţă, aşadar a informaţiei şi a proceselor de control şi reglaj. Dar s-a mai cunoscut, cu anii, că şi aceste programe şi procese atârnă de alte influenţe, supraordonate lor. Astăzi sunt destule date care să demonstreze fără echivoc că energia şi informaţia de tip psihic, care contează atât de mult în desfăşurarea vieţii, atârnă de o energieşi informaţie mai înaltă pe care unii oameni o numesc Forţă, alţii Putere Superioară, alţii Divinitate. Noi creştinii vorbim despre Dumnezeu Cel din Sfânta Treime, despre Duhul Sfânt "Dătătorul de viaţă".

Deşi la început cibernetica părea a face un mare deserviciu filosofiei creştine, reducînd explicaţiile la sistemele cu autoreglaj şi părînd a sugera că atât supravieţuirea cât şi creştereaşi dezvoltarea sunt proprietăţi intrinseci ale unui sistem, astăzi tocmai evoluţia ciberneticii, a informaticii şi a psihologiei au adus ipoteze noi care par a arăta, cu toate, într-un singur punct: Cineva hrăneşte şi conduce toate procesele autoconduse din univers. Există un Programator care are grijă de toate programele şi de toţi programatorii. Există un Izvor din care izvorăsc toate izvoarele. Acest Programator ar putea, dacă ar voi, să pună viaţă oriunde în Cosmos. Poate că o va şi face, undeva, cândva... Deocamdată separe că aşteaptă să ne dăm seama mai bine, mai limpede că, de voim viaţă pe planeta Kepler sau într-un univers paralel, nu avem de făcut decât un singur lucru: să Îl rugăm, cu credinţă. Şi, poate, să Îi arătăm cum anume ne-ar fi nouă de folos, pentru îmbunătăţirea vieţii noastre, această năzdrăvană nouă "colonizare".

P.S. Cândva, Stăpânul nostru a îngăduit ca unii dintre noi să cucerească pe alţii. Coloniştii au pornit din Europa, de pildă, şi au cucerit America, Africa, Australia. Acolo, în numele Stăpânului, cuceritorii au ucis milioane de oameni, au distrus civilizaţii şi culturi pe care Stăpânul le lăsase să înflorească, să rodească. Eu cred că Lui nu prea I-au plăcut toate acestea. El fiind Iubire. Astfel, deduc eu cu mintea mea naivă, eu cred că El ne va da şansa de a descoperi şi cuceri "lumi noi şi ciudate" doar când vom învăţa să iubim ca El şi, în orice caz, când vom fi pregătiţi să cooperăm fără abatere cu Voinţa Lui. Adică, după umila mea părere, niciodată. Omenirea, pe ansamblu, nu pare a fi dispusă şi capabilă să convieţuiască paşnic şi fertil cu Creatorul ei. Abia ici-colo, câte un om sau câte un grup restrâns de oameni izbutesc, prin nevoinţă şi har, să se ridice la nivelul cerut pentru a fi "parteneri" cu Dumnezeu. Unul ca Noe, ca Moise, ca Avraam, ca Ilie iar astăzi ca aceia pe care îi numim cuvioşi şi sfinţi, da, ar putea fi coloniştii unei lumi noi. Cum dealtfel şi sunt! Dar lumea aceasta nu este din carbon şi hidrogen, nu se întinde în spaţiu şi timp, nu se numeşte Kepler, Alfa sau Centaur. Poartă deja un nume - Împărăţia lui Dumnezeu. Şi se întinde pe dinăuntru, nu pe dinafară. Începe dincoace, nu dincolo. Luminătorii ei nu sunt la miliarde de ani lumină de noi, ci la "deîndată Lumină", în noi.

Chestia asta cum ca colonistii care au cucerit America au distrus civilizatii minunate si infloritoare e o ineptie. Presupun ca ai vazut filmul lui Mel Gibson - Apocalypto. Si ceea ce reda el acolo e consemnat istoric. Acele "civilizatii infloritoare" practicau sacrificii umane. In varful unor piramide, "preotii" mayasi si azteci infigeau pumnale in pieptul celor sacrificati si le scoteau inima inca batand din piept, dupa care le retezau capetele pe care le aruncau din varful piramidei multimii insetate de sange. Iar cadavrele le lasau sa putrezeasca pe campuri la marginea cetatii. Halal civilizatie infloritoare.
Hai sa lasam ideologia si sa luam istoria asa cum e ea.

[delia31]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Omenirea, pe ansamblu, nu pare a fi dispusă şi capabilă să convieţuiască paşnic şi fertil cu Creatorul ei. Abia ici-colo, câte un om sau câte un grup restrâns de oameni izbutesc, prin nevoinţă şi har, să se ridice la nivelul cerut pentru a fi "parteneri" cu Dumnezeu. Unul ca Noe, ca Moise, ca Avraam, ca Ilie iar astăzi ca aceia pe care îi numim cuvioşi şi sfinţi, da, ar putea fi coloniştii unei lumi noi. Cum dealtfel şi sunt! Dar lumea aceasta nu este din carbon şi hidrogen, nu se întinde în spaţiu şi timp, nu se numeşte Kepler, Alfa sau Centaur. Poartă deja un nume - Împărăţia lui Dumnezeu. Şi se întinde pe dinăuntru, nu pe dinafară. Începe dincoace, nu dincolo. Luminătorii ei nu sunt la miliarde de ani lumină de noi, ci la "deîndată Lumină", în noi.

Inspirat cuvant! Geniala toata postarea! Mai ales finalul! Te superi daca dau report la admin s-o preia si s-o puna pe prima pagina a site-ului? Sa se lumineze cat mai multi!