Ma bucur

[Mihailc]

În prealabil postat de oana72

Mie mi-e mai degraba rusine cu toate acele lucruri, am mai incercat sa vorbesc pe privat cu unii, cu altii despre ele.. dar cam atat. Sunt niste rataciri ingrozitoare, omul poate innebuni efectiv.. Desigur, daca intereseaza pe cineva, pot impartasi din amara si deloc laudabila mea experienta in domeniul spiritual din afara ortodoxiei.

Partea plină a paharului, în experiența ta, a fost nevoia de înțelegere a faptului de a fi și de telos (scop) pentru ființare. Fără rătăcirea prin fundăturile alternativelor (iluzorii) la creștinismul autentic, n-ai fi aflat adevărul Bisericii, chiar dacă ai ajuns la el pe o cale ocolită. Biserica e mereu la îndemână, dar câteodată avem nevoie de un exil, precum fiul rispitor, pentru a înțelege adânc și pe propria piele realitatea profundă desemnată prin cuvântul acasă.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ioan cezar

Florin, ratacesti, ratacesti...
Nu cunosti, acum e vadit, macar minimal, Scriptura... Hai la studiu, frate, pana nu devenim penibili, amandoi...

Cine "alearga catre Hristos fara cumpatare si intelegere" - fericit este!

Avva Antonie

10. Zis-a iarasi: sunt unii care si-au topit trupurile lor cu nevointa si pentru ca nu au avut ei
dreapta socoteala, departe de Dumnezeu s-au facut.

Draga Cezar, si aceia alergau cu buna intentie catre Hristos.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de oana72

Daca nu va este cu suparare, voi spune si eu parerea mea bazata pe experienta proprie, pe experienta dureroasa.
Scriu in mod special pentru Florin, iti vad zbaterea... poate te ajuta cu ceva experienta mea de 18 ani de cautari prin alte cai decat ortodoxia.
Si eu am ratacit... si am ratacit mult, am cautat fericirea si starea de bine, pacea peste tot, am inceput cu religia si am terminat cu psihologia, le-am combinat, le-am impletit, ce a iesit..? nimic bun! un om zdruncinat din temelii cu episoade acute de disperare, depresie, cu slabiciuni trupesti. Ce m-a vindecat? Ortodoxia.
Am practicat meditatii de tot felul, din toate curentele, budism, zen, tot ce aparea nou luam la studiu autodidact. Cu religiile orientale nu am rezolvat mare lucru, meditatiile acelea si toata filozofia lor se bazeaza pe iubirea de sine si aici cred ca trebuie sa subliniez, este diferenta esentiala fata de ortodoxie. Se construieste un ego subtil si foarte puternic mascat de o pace si un echilibru de multe ori de nezdruncinat. Dar eu simteam ca acolo nu e totul, ma linisteam si apoi simteam ca mai trebuie ceva, era o pace goala, o liniste care te separa de tot si nu iti dadea nici o satisfactie. Crestinismul ortodox cere renuntarea la sine dar nu pentru ceea ce cere orientalismul ci pentru Hristos. Toate, absolut toate curentele care propovaduiesc asa zisa iluminare te duc prin tehnicile lor in punctul in care ti se cere sa renunti la tine, sa te "golesti", sa devii ca un "flaut" la care va canta apoi absolutul. Tu trebuie sa te golesti ca sa fii umplut de ceva... De multe ori am ajuns in acest punct din care nu am putut inainta, nu puteam sa renunt la mine pentru ca nu stiam ce ma va umple, aveam o reticenta... desi credeam ca nu exista decat sinele absolut, dumnezeirea care umple totul, prana, energia cosmica... bla bla, miliarde de teorii imbecile.. si eu le credeam pe toate. Nu stiu ce anume ma frana, ce ma oprea in acest punct, imi doream acea iluminare atat de discutata, atat de minunat prezentata, acea pace in care nu trebuie sa mai faci nimic, se duc toate grijile si ai ajuns un fericit... niste prostii evident. Uite, acum stiu ca nu ma lasa Hristos din mine, de la botez, dar atunci nu stiam. Dracul nu te obliga, iti cere doar sa te dai lui de bunavoie, dar nu te poate forta, vine si te ispiteste cu tot felul de minunatii, iti arata toate "bogatiile lumii", ti le promite, cu conditia sa-ti vinzi sufletul lui, poate nici nu constientizezi dar asa este, tu crezi ca nu gresesti cu nimic...

Diavolul s-a gandit la tot, a atacat toate bresele, nu exista cotlon in care sa nu fi rasarit si variante modificate genetic ale celui rau. Fiecare isi poate alege de pe taraba ceea ce doreste, tehnici condimentate cu iz de ortodoxie (vezi radiestezia care invoca Sfanta Treime in tehnicile de masurare), isi poate alege varianta autohtona (ortodoxia) sau pe cea otravita dar aspectuoasa de import. Este foarte greu discernamantul... este aproape imposibil si va marturisesc asta din multa literatura ingurgitata si din aplicarea acesteia pe pielea proprie.
Diavolul a falsificat toate principiile de baza ale mantuirii, la inceput seamana toate si miros a ortodoxie apoi se indeparteaza... initial cu un unghi foarte mic, de adevar, dupa care capata orbita proprie si ajung adevaruri de sine statatoare, noi adevaruri... pentru oameni noi... Se renunta incet si la ideile si la vocabularul invechit..
Pacatul de baza al new-ageistilor este mandria camuflata in smerenie adanca, o smerenie ghidata de principiul iubirii de aproape, dar, acest principiu este cladit pe iubirea de sine, "daca nu stii sa te iubesti pe tine, nu poti iubi pe nimeni". Se pune o temelie gresita.
Cunosc multi astfel de oameni minunati, priviti cat sunt de lipsiti de griji, cata iubire au, cata rabdare, dar le lipseste ceva si ei nu stiu ce, diavolul ii tine sedati intr-o anestezie spirituala in care le propovaduieste automultumirea, autosuficienta...

Nu stiu cat am fost de clara, e atat de mult de spus incat s-ar putea scrie tomuri intregi despre subiect.

Am alergat si la tehnicile mai noi din domeniul dezvoltarii personale, la NLP (programare neurolingvistica), analiza tranzactionala, etc. Exista o carte a unui american Antony Robbins parca, Putere nemarginita, in care descrie o gramada de modalitati prin care se leaga fiziologia de trairile interioare. Cartea asta ma fascinase cu totul, am lucrat multa vreme cu tot felul de "ancore". Ancorele sunt niste pacaleli, tu te pacalesti singur ca sa obtii instant o stare dorita. Pana la urma am realizat ca nici NLP-ul nu ma ajuta sa ma cunosc cu adevarat ci doar ma ajuta sa imi modelez starile, trairile, ca si cum as fi o bucata de plastilina din care pot face orice vreau. Dar toate lucrurile astea nu te ajuta cu nimic. Absolut cu nimic. Revine din ce in ce mai stresant dorul de Adevar, de Dumnezeul cel Adevarat, sufletul incepe sa se chinuie de atata alergare dupa cai verzi pe pereti, toate astea sunt lucruri de suprafata, nimic nu ajuta, dedesubt e problema, dedesubt este cheia de care are nevoie sufletul omului pentru eliberare. Nu exista nirvana, astea sunt prostii, exista draci care au inventat lumi in care ii tin prizonieri pe cei ce au renuntat sa-L caute pe Dumnezeu.

Doar Ortodoxia m-a eliberat de toate prostiile si fantasmele, m-a scos din anestezia spirituala, oamenii au nevoie de ceea ce se numeste trezvie, adica de o stare in care sa simta, sa fie responsabili, sa raspunda in fata lui Dumnezeu clipa de clipa de actiunile lor, nu de fuga de realitate. Toate celelalte cai inseamna doar fuga in ireal.

Buna Oana,

Ma bucur ca ai gasit liman in Ortodoxie,
ca ai gasit aici trairile cele mai curate si patrunzatoare.

Ce meditatie poate misca mai mult si trezi sufletul cu putere decat ascultarea si inganarea cu lacrimi a "Luminii Line" la vecernie?

Dar avem nevoie pe langa emotie curata si de patrundere intelegatoare in adancul Lui Dumnezeu.
In crestinism nu am inteles cum sa tin "mintea fara forma" in rugaciune, asa cum indeamna cu dragoste Sfantul Grigorie Palama.

În prealabil postat de florin.oltean75

Buna Oana,

Ma bucur ca ai gasit liman in Ortodoxie,
ca ai gasit aici trairile cele mai curate si patrunzatoare.

Ce meditatie poate misca mai mult si trezi sufletul cu putere decat ascultarea si inganarea cu lacrimi a "Luminii Line" la vecernie?

Dar avem nevoie pe langa emotie curata si de patrundere intelegatoare in adancul Lui Dumnezeu.
In crestinism nu am inteles cum sa tin "mintea fara forma" in rugaciune, asa cum indeamna cu dragoste Sfantul Grigorie Palama.

Eu in ortodoxie am invatat sa renunt mai intai putin cate putin la ideile mele preconcepute si sa astept cu rabdare. Initial cateva luni bune am citit paraclisul Maicii Domnului zilnic de doua ori pe zi, cand ma trezeam si cand ma culcam, il aveam in canon, se razvratea totul in mine, simteam ca ma dor genunchii, ca nu inteleg nimic din rugaciunea asta, citeam si parca citeam asa gol si fara rost. Cand i-am spus asta parintelui duhovnic, mi-a spus "tu citeste acolo ca dracii stiu" si am citit in continuare. Apoi dupa un timp am inceput sa simt multa bucurie si dragoste cand citeam, si se amplifica de fiecare data. Asta a fost inceputul meu in ale rugaciunii.

În prealabil postat de florin.oltean75

Buna Oana,

In crestinism nu am inteles cum sa tin "mintea fara forma" in rugaciune, asa cum indeamna cu dragoste Sfantul Grigorie Palama.

Rugaciunea trebuie facuta fara un scop tehnic, se va ajunge si la tehnica prin practica, cred eu care nu am ajuns acolo. Scopul e comuniunea cu Dumnezeu, eu nu am alt reper decat sa simt ca se aprinde firul verde intre mine si Dumnezeu, sa ma inchid in cuvintele rugaciunii, dar nu in cuvintele mele care sunt ca un mal, ca un noroi ci in cuvintele rugaciunii construite de cei vrednici, cuvinte ce se aseamana cu o apa limpede, curata. Acolo ma odihnesc. Daca va veni acea vreme in care sa ma pot ruga atat de curat... voi simti probabil, pana atunci ma rezum la a ma ruga oricum, asa cum pot, rugaciunea este aer, oxigen pentru suflet. Roaga-te asa cum poti tu si Domnul va pune harul lui peste tine, Dumnezeu nu lasa rugaciunea fara rasplata.

În prealabil postat de florin.oltean75

Avva Antonie

10. Zis-a iarasi: sunt unii care si-au topit trupurile lor cu nevointa si pentru ca nu au avut ei
dreapta socoteala, departe de Dumnezeu s-au facut.

Draga Cezar, si aceia alergau cu buna intentie catre Hristos.

Draga Florin, sunt nevoit sa citez:
"Cand iti arat cu mana, nu ma musca de deget... Uita-te, mai degraba, incotro arat!"
Uita-te (pe tine), sau pune-te, in paranteza mica, macar o clipa...
Iertare.

Florin, oare Avva din care ai citat ignora harul Domnului care insoteste pe cei fericiti de Cuvantul Domnului? (toti saracii, insetatii si flamanzii)
Oare omul a fost cel care a nascocit apropierea de Dumnezeu? Sau, nu cumva Domnul a pus in om, ca pe o busola, ca pe un instinct, dorul de Dumnezeu.... chemarea intoarcerii Acasa...
Oare Avva se refera la oamenii care isi asculta pornirea inimii sagetate de Duhul si pornesc in cautarea lui Dumnezeu (precum Sfantul Simeon, copil, la 13 ani)?
Oare cei la care se refera Avva nu erau tocmai oamenii care isi inchipuiau ca prin vointa lor, prin tehnica lor, prin scopurile lor, prin toate ale lor, prin ei, ei si numai ei, mereu ei, ei, ei , ei... il vor afla pe Dumnezeu?
Nu se refera oare la lepadare de sine? Nu la ascultare? Nu la smerenie? Nu la pericolul mortal al mandriei care isi inchipuie ca e suficient sa vrea omul si, gata, il detine pana si pe Domnul?
Oare cand saracul se avanta spre Domnul, o face pentru ca stie el cum sa faca? Sau nu oare, mai degraba, pentru ca, simtind si resimtind umilinta adanca, pocainta, frica de Dumnezeu, nadajduieste ca, poate, in ciuda pacatelor personale si a mizeriilor de tot felul, a nevredniciei si neputintei omenesti, in ciuda acestor limite omenesti ale firii cazute - Domnul va avea mila, asa cum noi si spunem: "Doamne, miluieste!".

Oare nu rastalmacim, rupind din context?

Fireste ca multi smintiti au navalit, in inchipuirea lor, in Biserica. Crezind ca fac ei ispravi si pe Acolo, cum au facut, in inchipuirea lor, in lume (unde au facut de fapt tot prapadul).
Din mandrie au purces. Ca sa smulga, vorba poetului, lauri pe care ii doreau in panoplia falirii personale. Ca sa "ajunga", sa parvina pana si in "tacuta memorie a lui Dumnezeu"..., conform placerii si vointei lor desfranate.
Si s-au apucat de mii de matanii si altele... Facind giumbuslucuri si tumbe cu iz monahicesc si dindu-si cu parerea (cum oi fi facind si eu, nefericitul, acum...) asupra unor lucruri pe care nu le pricepeau, nu le traiau, nu le voiau...
La acestia cred ca se refera Avva, punind stavila cuvenita, atentionarea, indemnul spre luarea aminte (la sine).
Ca omul meschin si neinfrinat, tot increzutul si trufasul, se intinde ca o guma de mestecat, ca un elastic sau ciorap, in extensii caricaturale, facind spagate pana la o limita, amestecind rugaciuni si alte lucruri conducatoare la sfintenie doar asa, ca o gimnastica...
Fac si eu demonstratii zilnice de intindere a ligamentelor, ma contorsionez, sa vad pana unde ma tine, apoi cand incep durerile gata, o las mai moale, sa nu imi scrintesc vreo glezna sau vreun zgarci din nobila-mi articulatie... Cum simt ca incepe sa ma coste cu adevarat, ca trebuie sa lepad cu adevarat ceva din ale mele, gata! Devin istet! pai ce, sunt prost?... hehe, drept cine ma iei... faceam si eu asa, de chestie, pe guma!...
Nu este asa crestinul, nu este asa... Nu jucam mima in Biserica. Sau, in orice caz, ne rugam Bunului Dumnezeu sa ne ajute ca tocmai aceasta sa nu cumva sa facem, constienti de lipsurile noastre mari, si zicem cu plans: "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele" si altele ca aceasta.

Dar omul indurerat care alearga la Doctor, bine face. Il ajuta Doctorul, de indata ce ii vede minima intentie curata, sincera, adevarata. Cum de nu e limpede acest lucru? Ca doar despre impreuna-lucrare vorbeste intreaga Ortodoxie, slava lui Dumnezeu!

De fapt, nu navaleste nimeni in Biserica. Smintii navalesc (doar) in biserici.

[florin.oltean75]

Pana la sfarsitul vietii noastre suntem ispititi, spun sfintii parinti.

In ispitele de-a dreapta (exagerari sau fixatii in cele virtuoase) si ispitele de-a stanga (pacatele obisnuite).

De aceea, multi dintre acestia considera dreapta chibzuinta, virtutea intaistatatoare - fiind absolut necesara pana la atingerea mintii smerite si inimii iubitoare curate.

În prealabil postat de florin.oltean75

Pana la sfarsitul vietii noastre suntem ispititi, spun sfintii parinti.

In ispitele de-a dreapta (exagerari sau fixatii in cele virtuoase) si ispitele de-a stanga (pacatele obisnuite).

De aceea, multi dintre acestia considera dreapta chibzuinta, virtutea intaistatatoare - fiind absolut necesara pana la atingerea mintii smerite si inimii iubitoare curate.

Da, desigur. Iar dreapta chibzuinta este un dar oferit de Duhul Sfant, de obicei dupa multe nevointe ale crestinului ortodox.
Nevointe care se petrec in Biserica. Adica in relatia unui crestin ortodox (evident o persoana care a primit Sfanta Taina a Botezului) cu Hristos Cel Rastignit si Inviat, cu sfintii Lui, cu Ingerii, cu alti crestini ortodocsi in cadrul eclesial (si in afara lui). In ascultare de duhovnic, in participarea la slujbe si in primirea Sfintelor Taine.

Citatele din Sfintii Parinti nu sunt destinate sa devina subiect de discutii in afara Bisericii. Nu pentru astfel de trasee au fost emise. In lume, ele produc confuzie, sminteala, amestec nebunesc. Sunt deja cunoscute prea multe detalii ca sa mai fie nevoie acum de alte precizari.
Sfintii Parinti vorbesc si scriu pentru oamenii care cauta mantuirea prin Iisus Hristos, asadar in Biserica. Sunt pastori, invatatori, protectori ai crestinilor, iar nu autori de tabloide prin fituicile din baruri.
In afara practicii, a vietii concrete in Biserica nu vad nici un folos (in planul induhovnicirii) de a cita din Pateric sau alte surse.
Oricine poate discuta si spune orice despre oricine. Dar pentru mantuire conditiile au fost deja stabilite in Biserica. Orice comentariu pe langa este, evident, inutil. Si, cel mai des este, desigur, pacat. Si partasie la pacat. De aceea, in Biserica obisnuim sa nu risipim vorbe si timp cu oamenii care se incapatineaza sa fie potrivnici Invataturii Bisericii lui Hristos. Acum inteleg si eu mai bine rostul acestei practici sfinte.