Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #271  
Vechi 29.10.2013, 06:52:36
Parascheva16's Avatar
Parascheva16 Parascheva16 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.02.2013
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.924
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mihailc Vezi mesajul
Am notat într-o postare anterioară că nu voi comenta gusturi subiective și că fiecare este liber să-și formeze un sistem axiologic propriu. Personal, consider că e bine ca acest sistem să fie menținut în stare de șantier, adică păstrând mereu la îndemână posibilitatea schimbării proiectului inițial din mers.

Da, am studiat fenomenul comercial "Harry Potter" ca lovitură de marketing obținută prin utilizarea intrumentelor culturii, alături de alte fenomene comerciale care au fabricat mitologii postmoderne diseminate în mentalul colectiv la nivel global (cu ar fi Dan Brown, de pildă). Studiul nu l-am făcut de unul singur, ci într-o echipă de oameni instruiți să identifice ce anume atrage irezistibil într-un produs cultural privit în el însuși, dar și ce fel de așteptări și nevoi primare latente satisface.
Concluzia comună, foarte pe scurt, a fost că seria Harry Potter este făcătură literară mediocră din punct de vedere stilistic și tematic, care reiterează într-o altă configurație imaginară același discurs despre obsesia pentru putere, căreia i se subordonează o morală comună consacrată în societatea de tip capitalist și fructifică stimuli emoționali corespunzători acestei morale.
Ai putea sa dai niste site-uri, sa citesc si eu? M-ar interesa putin sa inteleg acest fenomen(HP).
Reply With Quote
  #272  
Vechi 30.10.2013, 22:43:53
Fani71 Fani71 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.04.2009
Locație: Bruxelles
Religia: Ortodox
Mesaje: 4.711
Implicit

Citat:
În prealabil postat de DragosP Vezi mesajul
Masochism se numește.
Adica? Nuu inteleg, asta e cartea care te-a marcat?
__________________
"Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși." (Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii)
Reply With Quote
  #273  
Vechi 10.11.2013, 20:14:52
Fani71 Fani71 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.04.2009
Locație: Bruxelles
Religia: Ortodox
Mesaje: 4.711
Implicit

Am citit cartea lui George MacDonnald, At the Back of the North Wind, o carte fantastica pentru copii, la origine. Mi-a placut foarte mult. Singurul lucru care nu-mi place la Mac Donnald este cand tinde un pic, un pic, sa devina predicator moralist. Sunt cateva locuri in carte care tind catre acolo. Cel mai mult imi place cand foloseste imaginile si povestile.
Este o parabola despre Rai, despre moarte si despre sfintenie, de fapt. Am citit undeva ca este o teodicee.
George MacDonald este un precursor al scriitorilor din grupul Inklings, Tolkien, C. S. Lewis si Charles Williams, care aveau ca scop de a rescrie si de a mituri, printre altele pentru a 'boteza imaginatia'. Toti erau crestini si prin cartile lor transmiteau si credinta crestina prin intermediul imaginilor vechi si noi.
__________________
"Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși." (Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii)

Last edited by Fani71; 12.11.2013 at 12:45:15.
Reply With Quote
  #274  
Vechi 12.11.2013, 22:41:40
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.712
Implicit

Si ca sa trecem la lucruri serioase si mai cu greutate, eu recomand - daca nu cumva am facut-o pana acum - tragediile antice "Oedip rege" a lui Sofocle si "Alcesta" lui Euripide, care se pot gasi pe scribd in romana. Numai in scrierile anticilor poti gasi paradoxuri subtile de genul celor pe care le propune crestinismul. Ambele incearca sa ofere un raspuns la vesnica intrebare ce este omul si care este menirea lui pe acest pamant, prin urmatorul paradox: cu cat omul incearca sa fuga mai tare de propriul destin si de propria conditie, cu atat se apropie mai mult de acestea. Daca Oedip nu ar fi fugit niciodata din tara si din palatul pe care le credea ale sale, nu ar fi ajuns niciodata paricid si incestuos.

Ironia sortii este ca Oedip, ajuns in alta tara decat in cea care crescuse, e cel care da raspunsul corect la intrebarea Sfinxului celui devorator de oameni, intrebare care vizeaza aceeasi dimensiune umana: "ce merge dimineata in patru picioare, dupa amiaza in doua si seara in trei?" Raspunsul corect dat Sfinxului, "omul" - care merge de-a busilea cand e mic, in picioare cand e mare si sprijinit de un baston la batranete - marcheaza asumarea propriei conditii, de care incercase sa fuga. Invingand Sfinxul cu inteligenta sa, Oedip devine un erou local si i se ofera ca rasplata regatul si mana reginei ramase vaduve in imprejurari misterioase. Dupa ce o viata intreaga traieste cu impresia ca a reusit sa fuga si sa isi depaseasca propria conditie, ca si-a asigurat singur o noua viata, prin propriile merite, la batranete va afla, pas cu pas, ca toate bunele lui intentii de a fi un rege si un om drept fusesera zadarnice: Era un copil adoptat de un rege din alta tara, pentru ca tatal sau biologic s-a temut ca acel copil il va ucide si a decis ca e mai bine sa il omoare el, aruncandu-l de pe un munte. Mergand de-a busilea, a reusit sa se salveze si a fost adoptat printr-un sir de intamplari de un rege din alta tara. La maturitate, incercarea lui de a se sustrage destinului il adusese, de fapt, in propria tara, in tara Sfinxului, a carui glorioasa invingere ii deschisese, de fapt, drumul spre cele doua mari crime ale sale, uciderea la vanatoare a unui necunoscut care il jignise, si care, de fapt, era regele acelei tari si propriul tata, si casatoria, ca rasplata a vitejiei sale, cu regina, care ii era propria mama. In clipa in care constientizeaza aceasta, a ajunge sa isi scoata ochii care l-au amagit si sa mearga sprijinit de un toiag, ca in enigma Sfinxului.

"Alcesta" e nu mai putin dramatica, pentru ca ea vorbeste despre sensul mortii, careia toate personajele din tragedie doresc sa i se sustraga, cu o singura exceptie, Alcesta. E povestea unui rege care, pentru servicii deosebite aduse zeilor, primeste de la acestia favoarea de a-si prelungi viata, daca in clipa in care ii va sosi ceasul il va inlocui in moarte, de bunavoie, o alta persoana. Cum moartea da tarcoale si nimeni nu doreste sa moara in locul regelui, locul este luat de tanara sotie, Alcesta, care se sacrifica bucuroasa, in timp ce regele filosofeaza cu celelalte personaje pe tema vietii si a mortii, reprosandu-le moartea sotiei sale. La capatul zilei, regele va intelege ca el e, de fapt, singurul vinovat, pentru ca nu a avut curajul sa isi asume propria moarte si ca nu cei care trec prin moartea fizica sunt cei morti cu adevarat. E o tragedie enigmatica pentru mine, fiindca are, culmea, un final care pare fericit, cel putin la prima vedere: apare, din senin, in toiul pregatirilor mortuare, eroul Herakles, foarte cherchelit, iar regele, in ciuda durerii sale, respecta legile sacre ale ospetiei. Trezit din betie si intelegand ce se intampla, Herakles, in semn de recunostinta, se va duce sa se razboiasca la propriu cu Moartea, careia i-o rapeste pe Alcesta, pentru a i-o inapoia prietenului sau.
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Last edited by glykys; 12.11.2013 at 22:44:06.
Reply With Quote
  #275  
Vechi 09.04.2014, 09:16:54
Annyta
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Fragment din textul "Basmul din Carpați", publicat în cartea lui Dan Puric, "despre Omul Frumos".

(...) Se spune că odată, într-un sat, un copil, într-o noapte, a visat Raiul. "Mamă! Mamă! Unde e Raiul?", a întrebat copilul nerăbdător, a doua zi de dimineață, de cum se trezi. Dar mama, biata mamă, n-avea timp. Avea atâta treabă în gospodărie! Și-atunci, s-a dus la tata, să-l întrebe. "Nu știu..., caută-l singur", îi spuse acesta obosit și se apucă mai departe de muncă.. "Unde? Unde e Raiul?" , îi întrebă copilul, aproape plângând, pe oamenii din sat.. Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grăbiți.. "Ce lume urâtă...", își spuse pentru sine puștiul.
Ca să-l găsești, trebuie să părăsești satul acesta..., se-auzi glasul unui bătrân, ce-l privea demult. "Și acolo, în pustie, după ce ai să mergi cale de o zi, ai să găsești un om singur, ce stă într-o colibă. El o să-ți spună unde este Raiul."


Zis și făcut. Și a doua zi de dimineață, când părinții lui nu se sculaseră încă, își luă o trăistuță cu câteva merinde și plecă furișându-se printre casele adormite, către pustie. În curând, soarele răsărise, iar în urma pașilor lui satul fusese acoperit de nisip. Merse ce merse și, într-adevăr, către seară, ca prin minune, din pustia întinsă țâșni o colibă. Mare îi fu mirarea bătrânelului ce locuia acolo de mulți ani. "Ce te aduce pe-aici, copilule?", îl iscodi acesta pe micul călător. "Vreau să găsesc Raiul, răspunse copilul, și cineva mi-a spus că tu știi cum trebuie să ajung". Bătrânul tăcu, îl privi adânc, apoi îi spuse: "Acum hai să mănânci ceva și să te culci, că oi fi obosit. Mâine în zori o să plecăm împreună către Rai".


Noaptea trecu repede.. De data asta, el, copilul, n-avu nici un vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat așa, cu ochii deschiși, așteptând ziua. Bătrânul știa. Iar către zori, pustia primea în pântecul ei două siluete, ce se porniseră la drum. Merseră ce merseră și, către seară, dintre nisipuri, puștiul văzu cum se ridică niște ziduri de piatră și o clădire mare, cu o cruce în vârf. "Ce este aceasta?", întrebă copilul. Aceasta este o mănăstire, spuse bătrânul. De-aici începe poteca către Rai." Și-apoi, bătrânul mănăstirii îl primi pe micuțul care nu știa nimic de rosturile de acolo.. Și ce-am să fac aici?", întrebă copilul. "Deocamdată, să faci curat, ai să mături și mai încolo om vedea". Și timpul trecea, trecea, copilul le făcea cu răbdare și sârg pe toate.


Dar iată că vine o zi, după mult timp, când bătrânul mănăstirii îl întrebă pe neașteptate: Cum merge, cum îți e?" "Mi-e foarte bine", răspunse puștiul. "Am de toate." Și-apoi tăcu, închizându-se în sine. Bătrînul îi simți liniștea și îl iscodi în continuare. "Parcă ai ascunde ceva în suflet, așa ai tăcut.. Spune-mi cinstit, totul, până la capăt. Îți lipsește ceva?" "Mie..., nimic, se hotărî într-un târziu puștiul să răspundă, dar este acolo, în clădirea aia mare, un frate de-al nostru, tot așa, cu barbă și plete, ce stă legat, întins pe o cruce, și nu poate să se miște, și nimeni nu-i duce de mâncare. De ce nu vine și el la masă?", ridică puștiul ochii din pământ, privindu-l pentru prima dată pătrunzător pe bătrân. Părintele simți că trebuie să tacă. Așa că lăsă liniștea să vorbească. "Da, așa i-am dat noi canon, acolo l-am lăsat noi să stea, pentru că nu a măturat cum trebuie și n-a făcut curat ca lumea", se-auzi vocea unui monah, care stătea în apropiere și care auzise discuția. Îngerul tăcerii, care tocmai se așezase pe umerii puștiului, dispăru. "Acolo vei ajunge și tu, dacă nu faci treabă cum trebuie", se-auzi vocea monahului.

Dintr-o dată, spune povestea, păcatul ăl bun s-a strecurat în inima copilului.
Era primul pas către Rai, ce se numea iubire.
Mai târziu, către seară, copilașul se strecură nevăzut la bucătăria mănăstirii, fură ceva de mâncare și, fără să fie observat de nimeni, intră în biserică și o puse jos, la picioarele Fratelui atârnat de cruce. "Hai, vino să mănânci!", îi zice puștiul, uitându-se îngrijorat în stânga și în dreapta. Hai, că nu știe nimeni!" Și Fratele coboară. Un zâmbet avea pe buze și, mângâindu-l pe puști pe frunte, acesta nu-și dădu seama că biserica toată se umplu de o lumină nemaivăzută și că ușile ei se ferecaseră pe dinăuntru.

Apoi, ca și când s-ar fi cunoscut demult, au început să râdă și să glumească, cum nu mai făcuse puștiul niciodată în viața lui. Era atât de fericit că-și găsise un prieten!
Dar el nu știa că urcase a doua treaptă a Raiului: prietenia.


Azi așa, mâine așa, însă frații ceilalți din mănăstire au început să se întrebe: "Unde-i copilul? Ce face? De ce lipsește seara mereu dintre noi?" Apoi, curioși, au început să-l caute prin toată mănăstirea. Numai biserica nu fusese controlată; și-atunci s-au repezit spre ea dar, spre mirarea lor, pentru prima oară nu i-au putut deschide ușile. Atunci au încercat să se uite pe gaura cheii și, în clipa aceea, o lumină puternică i-a orbit. Nemaiștiind ce să facă, au stat așa, înfricoșați, după zidurile groase ale bisericii, așteptând până noaptea târziu, când copilul a ieșit. "Ce-ai făcut înăuntru?", se repeziseră ei ca un stol de păsări negre asupra lui. "N-am făcut nimic", răspunse puștiul tremurând. "Minți! Spune ce-ai făcut?", l-au întrebat din nou călugării furioși. "Am furat mâncare și am dus-o Fratelui ce stătea pe cruce", răspunse copilul înspăimântat. "Care Frate?", au întrebat, nedumeriți, pentru prima dată, monahii. "Cel ce stă legat de cruce și nimeni nu-i dă de mâncare", răspunse puștiul. "Și ce-a făcut Fratele?", au întrebat tulburați călugării. "A coborât și-a mâncat", răspunse dintr-o suflare puștiul.

Și, în clipa aceea, toți cei din jurul copilului au căzut în genunchi. Mare fu apoi spaima pe bătrânul mănăstirii, aflând toate acestea. Egumenul începu și el, la rândul lui, să tremure și, cu lacrimi în ochi, îi spuse copilului: "Spune-i Fratelui cel Mare că îl rog să mă primească și pe mine la masă..." "Am să-i spun!, răspunse copilul bucuros, dar acum pot să iau mâncare de la bucătărie?" "Da, poți să iei cât vrei", răspunse tremurând egumenul.


Și seara din nou coborî peste mănăstire, iar puștiul, de data aceasta cu mâncarea luată de la bucătărie, se îndrepta vesel spre biserică. "Hai să mănânci!", îi strigă el, mai vesel ca oricând. Și, din nou, Fratele cel Mare coborî de pe cruce, îl mângâie și biserica se umplu de lumină. Ca de obicei, ușile se ferecaseră ca de la sine. Apoi câte glume și câtă veselie în jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de râs, puștiul și-a adus aminte de rugămintea egumenului. "Frate, îi spuse el, bunicul cel mare, de-aici, din mănăstire, ar dori și el să-l primești la masă".

Și, pentru prima oară, fața Prietenului său mai mare se întristă. Privea undeva, jos. "Vezi firimiturile astea, de pe masă?, îi spuse, într-un târziu, Fratele cel Mare. Sunt cu mult mai puține decît păcatele lui... Nu poate să vină". "Nu poate să vină?", rămase uimit copilul. "Nu!", fu răspunsul scurt al Fratelui.

Și apoi, din nou, fruntea lor s-a descrețit și-au început să râdă și să glumească. Într-un târziu, copilul și-a luat la revedere de la Fratele cel Mare și s-a dus spre chilia egumenului, unde acesta îl aștepta tremurând. "Ce-a zis Fratele?", întrebă acesta, gâtuit de emoție. "A zis că nu te poate primi!", răspunse copilul. "De ce?", întrebă înspăimântat egumenul. "Mi-a spus că ai mai multe păcate decât toate firimiturile de pâine căzute pe masă".

Și atunci el, egumenul, se prăbuși în genunchi, într-un hohot de plâns. "Spune-i să mă ierte, spune-i că-l rog din tot sufletul meu să mă ierte" Și, cu un gest disperat, se agăță de copilaș. Acesta îl privi surprins și-i spuse: "Bine, am să-l rog din nou și mâine!"


Grea noapte pentru egumen! Cu zvârcoliri și gemete de pocăință. Copilul însă dormi liniștit. Și, din nou, treaba obișnuită prin mănăstire. Dar toți se făceau că lucrează. Așteptau seara, căci ea putea să aducă iertarea. "Pot să iau mâncare?", întrebă, cu nevinovăție, copilul la bucătărie. "Poți", îi spuse monahul, și-i umplu cu mâna tremurândă vasul. Apoi, cu pași mici, ca să nu răstoarne prea-plinul de mâncare, copilul intră din nou în biserică. "Hai să mâncăm!", spuse el Fratelui cel Mare. "Hai!", răspunse acesta, îndreptându-se spre el.


Și câte jocuri, câte glume au urmat! Apoi, în mijlocul veseliei, copilul își aduse brusc aminte: "Te roagă egumenul să-l ierți... și să-l primești și pe el la masă!..."


Tristețea se așeză între ei. De data aceasta, copilul privi singur firimiturile de pâine de pe masă: erau parcă mai multe... "Am înțeles..., spuse copilul, nu se poate..." "Da, nu se poate", răspunse Fratele cel Mare.
Și atunci, păcatul cel bun coborî din nou în inima copilului și acesta îndrăzni. "Dar Tu nu te gândești că acum mănânci din mila lui?", îi spuse, cu curaj, copilul, pentru prima oară. Și sufletul Prietenului său mai mare fu mișcat din nou. Acesta îi văzu din nou inima lui bună. "Bine, spuse, după o lungă tăcere, Fratele cel Mare, spune-i că peste opt zile am să-l primesc la masă..."
Ce bucurie pe egumenul mănăstirii, când, târziu în noapte, copilul îi spusese! Și cele opt zile trecură. Pentru el, pentru bătrân, în post și rugăciune și, mai ales, în multă pocăință. A opta zi, dis-de-dimineață clopotele băteau. "De ce?", întrebă nedumerit copilul. "Bătrânul a plecat la Domnul", i-au spus călugării, care deja se pregăteau pentru înmormântare. Și atunci copilul văzu!
Vedea cum, la masa Prietenului său cel Mare, stătea fericit, cu lacrimi în ochi, egumenul, chiar el. Mâncaseră dimpreună. Pe masă nu mai era nici o firimitură, Mântuitorul îl iertase.
"Am văzut Raiul! striga fericit copilul, prin mănăstire. Am văzut Raiul!", repeta el, pentru fiecare monah în parte. "Nu se poate! strigau aceștia.

Cum arată?" "E plin de iertare", murmura copilul. (...)
Reply With Quote
  #276  
Vechi 09.04.2014, 18:50:35
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

O carte pe care am citit-o recent,intitulata ,,Conversations with Jesus of Nazareth", scrisa de Simon Parke,mi s-a parut interesanta dintr-o anumita perspectiva.Cartea este o fictiune,in care omul modern,intruchipat de autor,se intoarce in timp,in Ierusalimul din timpurile Noului Testament,pentru a avea o discutie directa cu Iisus.

Abordarea autorului se structureaza pe doua paliere: pe de o parte omul modern,cu intrebarile,nelinistile,sincretismul si angoasele lui si pe de alta parte Iisus cu raspunsurile sale directe,radical dure cateodata,simple si totusi complexe prin profunzimea perspectivelor pe care cateodata le descopera direct sau pe care doar le sugereaza,lasand cititorul in situatia de a-si pune intrebari si a cauta raspunsul.Raspunsurile Mantuitorului sunt, in majoritatea cazurilor,cele cuprinse in Noul Testament dar ele pun pe ganduri in raport de natura intrebarii.Omul modern il admira,iubeste,ironizeaza,se revolta sau accepta dar nu poate ramane indiferent.Iisus ramane acelasi precum in paginile Evangheliilor,calm si totusi arzand,direct si totusi cateodata criptic,dand raspunsuri ce par simple dar care,din perspectiva omului modern,nu par deloc simple.

Pe parcursul dialogului figura,fie si istorica,a Mantuitorului nu se schimba,ramane acelasi,transformare avand insa loc in omul modern care trece printr-o multitudine de stari,finalul cartii putand fi inteles in mai multe moduri dar,ca si intreg dialogul,lasand fiecaruia posibilitatea sa-si traga propriile concluzii.Este o carte interesanta din perspectiva problemelor omului modern,in raport de EL,de istorie,sau in raport de fiecare nelinistile fiecaruia.

Last edited by Pelerin spre Rasarit; 09.04.2014 at 19:42:50.
Reply With Quote
  #277  
Vechi 23.04.2014, 11:37:13
florin.oltean75's Avatar
florin.oltean75 florin.oltean75 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 23.03.2011
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.935
Implicit

O carte exceptionala pentru cei ce doresc sa aiba un trup viguros.

Hidroterapia - Sebastian Kneipp



__________________

Reply With Quote
  #278  
Vechi 13.05.2014, 23:55:22
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.286
Implicit

Va recomand o carte ce m-a impresionat in cel mai profund mod, m-a invatat sa ma bucur altfel de viata, m-a intristat si in aceeasi masura m-a imbogatit.

Reply With Quote
  #279  
Vechi 01.06.2014, 14:21:31
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.712
Implicit

Astazi, de ziua copilului, va recomand o carte frumoasa despre un copil de zece ani, Oscar, care mai are cateva zile de trait si care ii scrie scrisori lui Dumnezeu - E.Em. Schmitt, Oscar si tanti Roz poate fi citita aici intr-o ora - http://despreteatru.files.wordpress....-tanti-roz.pdf

Incepe asa:

«Draga Dumnezeu,
Pe mine ma cheama Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, cainelui si casei (cred ca s-au prajit chiar si pestisorii rosii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ti-o trimit, fiindca pana acum n-am avut timp din pricina scolii».
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote
  #280  
Vechi 02.06.2014, 08:35:10
Corinusha's Avatar
Corinusha Corinusha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.09.2009
Locație: Mures
Mesaje: 1.242
Implicit

Ultima carte care mia placut eorm a fost Strigoiul, de Agarbiceanu.
Imi plac cartile romanesti, in care se descir satul romanesc de acum zeci si/sau sute de ani; intamplari, sentimente, oameni, personaje complexe, iubire, deznadejde, moarte.

Cand am inceput cartea eam convinsa ca va fi o porcarie, din cauza titlului; mi-am zis "Inca o carte fantezista", dar cand am vazut ca nu are nici o legatura cu titlul, decat ca accea era porecla unui om din sat, n-am mai putut-o lasa din mana.

O recomand tuturor oamenilor "indragostiti" de satul traditional romanesc.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Citatul din Biblie care v-a marcat viata florina_drossu Despre Sfanta Scriptura 51 24.04.2014 20:33:38
Amintiri din copilarie. Ce fel de roade ati vazut la alti crestini care v-au placut spre_rasarit Generalitati 12 24.09.2011 10:07:25
Documentare care ne-au placut NeInocentiu Generalitati 3 10.09.2011 11:01:06
ce nume v-ar fi placut sa aveti? podolski_2 Generalitati 92 12.08.2010 22:09:07
Carte aureliapopescu Stiri, actualitati, anunturi 2 03.11.2009 10:39:49