Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 16.12.2014, 15:37:41
florentina2014 florentina2014 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 04.04.2014
Locație: constanta
Religia: Ortodox
Mesaje: 123
Implicit Comportamentul fata de copii nostri

Eu ma lupt tare mult cu al meu comportament,lucrez mereu la rabdare dar degreaba,nu ma pot controla sa nu mai tip si sa nu imi ies din fire la anumite stari ale copilului si anumite prostii care le face,recunosc si imi e rusine de mine,sunt chiar "nebuna"pentru ca asa ma comport,mama mea nu era asa,dar pe mine orice lucru ma scoate din sarite,cum ma pot controla,cum sa ma pot schimba?Ce solutie sa aplic sa fiu mai rabdatoare,mai calma,sa ascult,imi eteama de viitor de faptul ca proprii mei copii nu ma vor suferi si se vor indeparta de mine,vor ascunde lucruri care le fac de mine,si nu vreau acest lucru,vreau sa ma indrept pana nu e prea tarziu. Nu inteleg de ce cu alti copii vorbesesc frumos si am rabdare,nu inteleg de ce pot spune ca mai mult imi iubesc nepotica decat proprii copii.... pot spune ca am asa starea asta de cand sa nascut fata mea,,,,din certurile cu taicasu,,,,aproape am ajuns sa nu o support.. Stiu ca suna prostesc si strigator la cer,de aceea vreau sa ma ajutati sa imi dau seama ce se intampla de ce am asa comportament...copilul meu sufera iar mie imi pare rau abia dupa ce fac....dar tot nu incetez

Last edited by florentina2014; 16.12.2014 at 15:41:25.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 16.12.2014, 17:35:24
fallen fallen is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.03.2011
Locație: bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.271
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru fallen
Implicit

Se pare ca orice am face, copiii nostri tot nu vor fi multumiti si ne vor " uri", iar parintii la randul lor fie nu vor fi multumiti de copil, fie de ei ca parinti...oricat ne-am stradui, e imposibil, se pare,sa fim parinti perfecti...
Sa nu uitam insa ca si noi la randul nostru, desi poate in tinerete ne-am urat parintii, acum mai la batranete ne-am dat seama ca tot ii iubim ( sau i-am iubit, daca nu mai sunt) chiar si asa " borderlini" cum sunt/erau sau ce defecte or mai fi avand ...( nu stiu, multumesc lui Dumnezeu, cum e sa ai un parinte alcoolic, care sa nu se lase nici pana la sfarsitul vietii, daca am mai putea macar sa ne rugam pentru iertarea lui, sau ar pleca dintre noi lasandu-ne cu resentimente...)
Desi se spune ca iubirea noastra pentru copii este prin natura firii neconditionata ( desi se mai intalnesc si parinti, chiar mame, care nu isi iubesc copiii), se spune ca iubirea copiilor pentru parinti nu ar fi neconditionata...
E foarte adevarat si de temut ca am putea strica copilul prin comportamentul nostru...daca vrei sa adopti, de ex, esti supus la nenumarate teste, pentru a vedea daca esti apt sa fii parinte, insa cand procreezi tu, nu te investigheaza nimeni...doar Dumnezeu decide daca sa-ti dea o sansa sau nu..si daca El ti-o da, iar tu o dai in bara, dovedindu-te incapabil sa fii parinte, unii chiar decazand din drepturile parintesti, sau nu ai tu incredere ca ai fi un bun parinte, si renunti tu singur, atunci...nu e ok...
Si eu traiesc cu indoiala ca as putea fi un bun parinte, dar zic ca daca totusi Dumnezeu crede in mine si imi da o sansa...stie El ce face. De aceea poate, de cate ori cred ca exista posibilitatea fizica de a fi procreat ( zamislit), imi zic sa am grija ce gandesc, sa nu sperii "copilul"...sa incerc sa il asigur, macar pe el ( chiar daca eu nu sunt asa convinsa) ca totul va fi bine, sa nu-i transmit emotii negative...desigur nu voi reusi intotdeauna, dar, cum am zis, daca Dumnezeu crede ca nu as fi o mama buna, atunci va avea grija sa nu se intample acest lucru...iar daca se intampla, inseamna ca inca mai crede in noi ( si noi nutrebuie sa deznadajduim).
Deci, Florentina, daca Dumnezeu ti-a dat o sansa ( sau mai multe), ai si tu putina incredere in El, ca nu iti pot face asa rau unii si altii, nici chiar sotul tau, sau socrii, sau parintii...si nici nu cred ca vor asta, defapt, doar ca sunt si ei stresati, niste victime ale deznadejdii, la randul lor, :-) si nu stiu sa isi exprime cum trebuie adevaratele sentimente...
Reply With Quote
  #3  
Vechi 16.12.2014, 18:08:54
gpalama's Avatar
gpalama gpalama is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.02.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.209
Implicit

Draga Florentina solutia in cazul meu este una simpla:

1. Parintii trebuie sa fie echilibrati si sa explice copilului totul. Echilibrul (calmul) parintelui este preluat de copil.
Parintii nu trebuie sa aiba o "alta stare de rabdare" cu un copil si langa un copil. E o problema lucrul asta. Ar trebui sa fie destul de linistiti nu inteleg de ce zici ca "faci rabdare".
Si a mea e zburdalnica ii zic de 10 ori sa faca ceva, dar mai si asculta. De la un copil mic ma astept sa asculte vreo 20% din ce-i zic pe baza a ce zic mai jos. Nu totul, dar ceva tot trebuie sa mai faca.

2. In casa sunt reguli. Pe care le respecta copilul si parintii. Iar regulile sunt corecte si echilibrate.
3. Regulile nu se incalca niciodata, sunt obligatorii. Nu se incalca nici de parinti nici de copil.
Adica:
- la masa se mananca nu se de\schide televizorul
- se mananca doar putina prajitura si nu o gramada uriasa de prajitura.
- altele...

4. Regulile se aplica cu discernamant, usurel, nu pentru a ciunti personalitatea copilului.
5. Regula "NU": regula NU zice asa: faci tot ce vrei, iti permit aproape totul, dar cu echilibru. Iar in timp copilul va face lucrurile corect. Daca ceva este imposibil pentru tine, faci impreuna cu mine, vii la mine si facem impreuna. Doar in putine situatii iti zic "NU" pentru ca este NU total. Regula "NU" nu se zice/explica copilului, doar se aplica. Un copil nu tbuie sa stie ca "are voie" la orice ... :).
Asta pentru a-i limita curiozitatile, sa inteleaga ca nu exista curiozitati si pentru ca NU sa fie eficient cand trebuie.

6. Regula: copiii trebuie lasati sa greseasca, sa se loveasca putin, sa invete din greseala.

Daca vrei lumanare sa tii in mana ca sa te arzi, iti explic intai de 2 ori ca o sa te arzi, apoi ti-o dau in mana, te arzi bine de tot, si apoi fetita zice: tati nu mai vrea lumanari pentru ca ard.
Daca un parinte tipa "NU" toata ziua in casa atunci 'NU' va fi ignorat total.

Langa aragaz nu are voie si stie clar ca nu se duce.

7. Copiii nu se santajeaza cu recompense. Ce fac trebuie sa faca pentru ca "asa e bine, corect", nu pentru "o bomboana".
Binele se face pentru ca asa trebuie. Santajul de orice fel are consecinte rele pe termen lung pt ca il invata sa reactioneze numai la prostii exterioare si nu formeaza logica "asa e corect si bine" in capul lui.

Mai sunt si altele. Dar ce am vazut eu, este ca parintii nu pun mici reguli de echilibru.
Daca nu l-ai invatat cu reguli (putine, dar sa fie), atunci nu o sa aiba in vecii vecilor autocontrol, stapanire de sine, notiunea de "nu fac".
Copilul se stapaneste si se educa prin mici reguli. Nu se "domina", nu se ciunteste. Este invatat un comportament care sa-i foloseasca pe viitor.
Fetita mea e ff zburdalnica, dar s-a invatat ca unele lucruri nu le face.

Cu totii gresim in educatia celor mici. Trebuie sa vedem ce gresim si sa corectam.
__________________
Du-te si fa ce vezi. Dumnezeu este al celui ravnitor, care se jertfeste in toate.

Last edited by gpalama; 16.12.2014 at 18:29:45.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 16.12.2014, 20:27:36
maria.15 maria.15 is offline
Member
 
Data înregistrării: 14.12.2014
Locație: Timisoara
Religia: Ortodox
Mesaje: 38
Implicit

Florentina, citind mesajul tau mi-am adus aminte de o perioada in care nu ma intelegeam prea bine cu mama,practic simteam ca nu ma suporta,asa cum zici ca simti si tu fata de fetita ta
pana cand am suferit o banala operatie...mama a stat langa mine tot timpul cat am fost internata,ma mangaia,imi cumpara tot ce doream,ce mai,se purta cu mine de parca eram bebe,nu o persoana majora...si facusem doar apendicita.atunci mi-am dat seama ca am judecat-o gresit...pana la urma e si ea o femeie batrana,bolnava,are problemele ei,nu e credincioasa practicanta(spun asta pt ca persoanele care se straduiesc sa faca voia DOmnului sunt mult mai rabdatoare)...probabil ca si tu,daca ar pati ceva fetita ta-Doamne fereste!-ti-ai da seama cat de mult o iubesti.faptul ca vrei sa ai mai multa rabdare,sa te comporti mai frumos cu ea e un lucru bun,dar nici nu trebuie sa exagerezi...pana la urma,e normal sa apara conflicte intre cei care traiesc tor timpul impreuna.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 16.12.2014, 23:15:40
Dharma Dharma is offline
Member
 
Data înregistrării: 20.11.2013
Religia: Alta confesiune
Mesaje: 33
Implicit

Ca un sfat practic eu zic sa iti mai iei si tu pauza de la copii. Stiu ca suna egoist dar cand simti ca nu mai poti lasa-i pe capul tatalui si du-te la un film la cinematograf. Sau trimite-l pe tata cu ei in parc si tu fa o baie sau orice te relaxeaza. Acest "timp pentru tine" e benefic si copiilor in ideea ca daca te intorci mai relaxata parca nu te mai ambalezi asa de tare din orice nimic. Daca rutina e serviciu + casa + copii + mancare + curat atunci nu prea ai cum sa nu fii mereu nervoasa si irascibila.
Eu sunt o mare sustinatoare a miscarii deci iti sugerez sa mergi la aerobic de cateva ori pe saptamana: exercitiul fizic ii permite mintii sa se relaxeze, se elibereaza endorfine si ai parte de timp pentru tine.
__________________
Obedience is doing what you are told regardless of what is right. Morality is doing what is right regardless of what you are told.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 17.12.2014, 16:30:43
ovidiu b.
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de florentina2014 Vezi mesajul
Eu ma lupt tare mult cu al meu comportament,lucrez mereu la rabdare dar degreaba,nu ma pot controla sa nu mai tip si sa nu imi ies din fire la anumite stari ale copilului si anumite prostii care le face,recunosc si imi e rusine de mine,sunt chiar "nebuna"pentru ca asa ma comport,mama mea nu era asa,dar pe mine orice lucru ma scoate din sarite,cum ma pot controla,cum sa ma pot schimba?Ce solutie sa aplic sa fiu mai rabdatoare,mai calma,sa ascult,imi eteama de viitor de faptul ca proprii mei copii nu ma vor suferi si se vor indeparta de mine,vor ascunde lucruri care le fac de mine,si nu vreau acest lucru,vreau sa ma indrept pana nu e prea tarziu. Nu inteleg de ce cu alti copii vorbesesc frumos si am rabdare,nu inteleg de ce pot spune ca mai mult imi iubesc nepotica decat proprii copii.... pot spune ca am asa starea asta de cand sa nascut fata mea,,,,din certurile cu taicasu,,,,aproape am ajuns sa nu o support.. Stiu ca suna prostesc si strigator la cer,de aceea vreau sa ma ajutati sa imi dau seama ce se intampla de ce am asa comportament...copilul meu sufera iar mie imi pare rau abia dupa ce fac....dar tot nu incetez
Acest comportament e semn a lipsei păcii și implicit a rugăciunii. Strădania oricărui creștin este pocăința și implinirea poruncilor lui Dumnezeu, a voii lui Dumnezeu. Cea mai mare poruncă este a iubi pe Dumnezeu și pe aproapele. Îndemnul Sf Apostol Pavel de ne ruga neîncetat este de trebuință oricărui dreptslăvitor. Încearcă să aprofundezi rugăciunea cu binecuvânarea duhovnicului tău.

Last edited by ovidiu b.; 02.10.2015 at 15:12:58.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 17.12.2014, 17:52:27
crinrin
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de florentina2014 Vezi mesajul
Nu inteleg de ce cu alti copii vorbesesc frumos si am rabdare,nu inteleg de ce pot spune ca mai mult imi iubesc nepotica decat proprii copii.... pot spune ca am asa starea asta de cand sa nascut fata mea,,,,din certurile cu taicasu,,,,aproape am ajuns sa nu o support.. Stiu ca suna prostesc si strigator la cer,de aceea vreau sa ma ajutati sa imi dau seama ce se intampla de ce am asa comportament...copilul meu sufera iar mie imi pare rau abia dupa ce fac....dar tot nu incetez
Partea asta mi-a atras atentia. Pare a fi un strigat de ajutor al femeii careia ii functioneaza instinctul de mama perturbat de ceva si totodata al fetitei care sufera de pe urma acestor discontinuitati.

Sa fie vorba de oboseala mamei, de stres, de problemele de cuplu.. Dar daca e mai mult de atat?! Orice ar fi, se rezolva! Dar nu de la sine si nu procedand ca pana acum.

Ma intreb daca ti-ai dorit cu adevarat acest copil. Te-ai bucurat sincer ca ai o fetita? O iubesti? (Nu sunt intrebari la care sa raspunzi aici ci in intimitate, deoarece nu sunt puse cu scopul de a te judeca ci de a te ajuta sa-ti lamuresti tie insati niste lucruri. Sunt femei care recunosc deschis ca nu vor copii, altele care vor doar unul, altele care vor doar baiat sau doar fata, altele care spun ca vor copii, dar fara s-o dovedeasca si cu fapta - de unde rezulta ca ele nu-si doresc deloc copii, doar ca nu vor sa recunoasca nici fata de ele insele, cu atat mai putin fata de altii - dupa care urmeaza drama - apare un copil iar ele ajung sa mimeze iubirea si bucuria de a avea acel copil; pe altele le enerveaza ca unul dintre copii le reaminteste de cineva pe care ar vrea sa-l uite.. si cate si mai cate). Sunt cazuri si cazuri, nu trebuie sa mire pe nimeni).

Sfatul meu e sa spovedesti duhovnicului comportamentul pe care-l ai fata de copiii tai si toate aceste trairi descrise mai sus. Usor, usor vor veni si raspunsurile - vei recunoaste sau intelege cauza care te determina sa ai un comportament despre care singura recunosti ca nu e cel potrivit si care ii provoaca fetitei suferinta.
Pe langa asta, e nevoie sa lupti cu tine, cu toate impulsurile care te indeamna sa o certi din nimic sau s-o respingi, cu raceala, lipsa de atentie si afectiune, enervarea care vin la pachet.. etc. Deci spovedanie (o data, de 2 ori, de cate ori vezi ca lucrurile nu se schimba...), mult autocontrol si constiinta faptului ca e fetita ta, ca e doar un copil, ca nu are nicio vina, ca are mare nevoie de tine, ca are nevoie sa o iubesti mult!

Fii mama adevarata iar nu mama vitrega! Si iubeste-ti copiii, inainte de toate!! Daca nu tu, atunci cine?!

Cineva a zis pe aici ca iubirea parintilor pentru copil e neconditionata, dar nu si a copilului fata de acestia. Eu zic ca nicio iubire nu e conditionata, unele iubiri par a fi mai firesti, de unde si intelegerea grestita ca o mama isi iubeste automat copilul sau invers. Iubirea nu e innascuta, dar e obligatorie la porunca Mantuitorului de a ne iubi unii pe altii, de a iubi pe aproapele ca pe noi insine, de a iubi chiar si pe vrajmasi.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 17.12.2014, 21:40:27
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Empatia, adica punerea in locul copilului, ne scuteste de multe greseli. Daca am fi copii, ne-ar placea ca atat pedepsele cat si recompensele sa aiba o logica.

De asemenea, pacea sufletului e necesara. Spovedanie, discutii cu preotul despre aceasta situatie, rugaciune si autoanaliza. Dar si calciu si magneziu! Lipsa magneziului ne face mai iritabili. Se poate sa avem si spirit de jertfa de dragul copilului.

Copilul trebuie crescut cu iubire pentru a fi capabil sa daruiasca iubire. Copilul este lipsit de aparare cand este mic. Iar cand este mare, nu poate sa daruiasca ceea ce nu a primit. Copilul trebuie deprins sa discearna intre bine si rau, nu sa le confunde. Daca tipam fara motiv la el, atunci ii cream confuzii si il descurajam sa faca binele. El trebuie sa vada in parinti un model de bunatate, de smerenie si de rabdare. Numai cu ajutorul lui Dumnezeu reusim asa ceva. Daca parintii se apropie de Dumnezeu, atunci colaborarea cu copiii este mai usoara.

Citeste:

http://www.pemptousia.ro/2013/11/cre...-partea-intai/

http://www.pemptousia.ro/2013/11/cre...partea-a-doua/

http://www.crestinortodox.ro/credint...aghioritul-791

Am vazut parinti care au copii handicapati si au multa rabdare cu ei. Am vazut, insa, si parinti care au copii normali si nu stiu sa-I multumeasca lui Dumnezeu pentru acest mare dar.
Reply With Quote
  #9  
Vechi 17.12.2014, 21:47:30
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

http://www.sinaxa.net/familiei/2010/...ie-aghioritul/
Reply With Quote
  #10  
Vechi 12.09.2015, 02:21:21
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.286
Implicit Sfatul Sfantului Porfirie

"Mama sa nu se margineasca la mangaierea simtita, ci sa daruiasca in acelasi timp si mangaierea rugaciunii. Copilul simte in adancul sufletului sau mangaierea duhovniceasca pe care i-o trimite mama lui si este atras catre ea. Simte paza si ocrotire atunci cand mama il imbratiseaza in taina pe copilul ei prin neincetata, staruitoarea si fierbintea ei rugaciune, si-l elibereaza de tot ce-l apasa.

Mamele stiu sa se nelinisteasca, sa sfatuiasca,sa spuna multe, dar sa se roage n-au invatat. Multele sfaturi si mustrari fac foarte mult rau. Fara multe cuvinte copiilor. Cuvintele lovesc in urechi, in vreme ce rugaciunea merge la inima. Este nevoie de rugaciune cu credinta lipsita de framantari, dar si de exemplu bun."
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare