Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Stiri, actualitati, anunturi
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 08.11.2009, 19:55:30
geo.nektarios's Avatar
geo.nektarios geo.nektarios is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.07.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.361
Implicit Sarbatoarea Sf.Ierarh NECTARIE din Eghina!!!



Azi 8 noimebrie este Sarbatoarea Sf.Nectarie din Eghina!!! Azi este ziua trecerii sale la Domnul... dar Biserica i-a mutat pomenirea in 9 noiembrie ca sa nu fie umbrita pomenirea Sf.Arhangheli... dar nici sarbatoarea Sa...

Daca stam sa citim si sa cugetam la viata Sf.Nectarie din Eghina ajungem sa plangem si sa ne vedem nimicnicia in toate necazurile vietii cotidiene.. Sf.Nectarie ne sta VIU exemplu de rabdare si sfintenie, dar si de IUBIRE CRESTINA... el e iubit NECONDITIONAT tot timpul vietii cat a trait si aiertat precum a iubit... aici sta secretul sfinteniei Sf.Nectarie: IUBIREA DE APROAPELE!!! L-a imitat pe Domnul Hristos si a reusit!!! Asta era viata sa... sa IUBEASCA PE OM la nivelul desavarsirii!!!

Cine este interesat sa vada poze din Eghina de la Sf.Nectarie gasiti la profilul meu. Dar si pe youtube sunt multe filmulete cu acest minunat Sfant!!!

Sa ne rugam Sfantului ca este GRABNIC AJUTATOR!!!! Cine se roaga lui il va simti mai mult ca pe mama sa... sau decat prietenul sau... Va indemn sa il avetri aproape pe acest MINUNAT SFANT ca NU va va trada increderea NICIODATA!!!

Last edited by geo.nektarios; 08.11.2009 at 20:00:29.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 08.11.2009, 20:16:46
geo.nektarios's Avatar
geo.nektarios geo.nektarios is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.07.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.361
Implicit

Sfântul Nectarie din Eghina (n. 1 octombrie 1846 la Silivri, în Tracia, d. 8 noiembrie 1920 la Atena) a fost episcop de Pentapole și ctitor al mănăstirii “Sfânta Treime” din insula Eghina. În 1961 Sfântul Sinod al Bisericii de Constantinopol l-a proclamat sfânt al Bisericii Ortodoxe, comemorarea lui făcându-se în ziua de 9 noiembrie. Sfântul Nectarie s-a născut într-o familie săracă de pe malul mării Marmara. Părinții săi, Dimos și Marie Kephala, i-au dat numele de Anastasie. La vârsta de 14 ani a plecat la Constantinopol ca să lucreze și să se școlească.
În 1866, la vârsta de 20 de ani, Sfântul Nectarie pleacă în insula Chios ca să predea ca învățător. Aici devine călugăr, cu numele de Lazăr, la 7 noiembrie 1876, în celebra mănăstire Nea Moni. Un an mai tîrziu a devenit diacon, apoi, prin generozitatea unui creștin bogat din insulă și cu ajutorul Patriarhului Sofronie al Alexandriei, a putut să-și completeze studiile la Atena și să obțină, în 1885, o diplomă a Facultății de Teologie din capitala Greciei.
Tot în acest an, 1885, Sfântul Nectarie pleacă la Alexandria (Egipt), unde a fost hirotonit preot la biserica Sfântul Nicolae din Cairo. Câțiva ani mai târziu, în 1889, a fost hirotonit episcop de Pentapole (episcopie corespunzând în acea vreme Libiei superioare) de către Patriarhul Sofronie, care l-a numit și predicator, secretar patriarhal și reprezentant al său la Cairo.
Dar după doar un an a fost alungat din Egipt în urma calomniilor unor clerici invidioși. A trebuit să se întoarcă la Atena, singur, nebăgat în seamă, disprețuit, în mari lipsuri materiale. A rămas câțiva ani predicator (l891-1894), iar apoi a fost numit director al școlii teologice Rizarios, care forma viitori preoți. A rămas 15 ani în acest post ecleziastic.
În 1904, la cererea mai multor călugărițe, a fondat mănăstirea “Sfânta Treime” din insula Eghina, devenită azi unul din marile locuri de pelerinaj din lumea ortodoxă. În decembrie 1908, la vârsta de 62 de ani, sfântul Nectarie și-a dat demisia din postul de director al școlii teologice și s-a retras în mănăstirea sa din Eghina, unde a rămas până la sfârșitul vieții.

A murit la 8 noiembrie 1920, în urma unui cancer de prostată care l-a chinuit un an și jumătate. A fost înmormântat în mănăstirea sa de către ieromonahul iconar Sava, care mai târziu a pictat prima icoană a sfântului.
În 1953 moaștele sale au fost mutate într-un mormânt mai frumos. Pomenirea mutării moaștelor sale se face în ziua de 3 septembrie.
Câțiva ani mai târziu, la 20 aprilie 1961, Patriarhia Ecumenică din Constantinopol a recunoscut cultul de care se bucura deja sfântul și l-a proclamat sfânt al Bisericii, cu pomenirea pe 9 noiembrie.
Moaștele Sfântului Nectarie se găsesc la mănăstirea pe care a întemeiat-o în Eghina. Mâna stângă se află în catoliconul Mănăstirii Marea Lavră din Sfântul Munte Athos. Părticele din moaștele Sfântului se mai găsesc și la Biserica Sf. Nectarie (Charlotte, Carolina de Nord).
Reply With Quote
  #3  
Vechi 08.11.2009, 20:35:30
geo.nektarios's Avatar
geo.nektarios geo.nektarios is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.07.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.361
Implicit

Frumusețea Sfântului Nectarie






Mulți creștini îl iubesc pe Sfântul Nectarie. Ne este drag Sfântul pentru că mult ajutor și vindecare aduce bolnavilor prin rugăciunile sale, ne este drag pentru blândețea și bunătatea lui.
Am aflat de blândețea lui chiar înainte de a citi viața acestui Sfânt. În Îași este o biserică unde se află o părticică din Sfintele sale moaște. Am fost acolo pentru prima data acum 2 ani. Auzisem mulți oameni vorbind de frumusețea Sfântului Nectarie și voiam să-l cunosc și eu. Și m-a primit Sfântul cu blândețe multă. L-am cunoscut smerit și iubitor.
Îmi este foarte drag să merg la el. Când ajung înaintea Sfintelor sale moaste și îngenunchez, mă simt ca un copil venit în vizită la bunicul său scump.
Extrasul de mai jos evocă un moment din copilăria lui Anastasios, iubitorul de Hristos, care va deveni Sfântul Nectarie.
(Talita)
„Zilele și nopțile se rostogoleau iar, implacabil, ca roțile carului. Între timp se abătu o iarnă grea, cu zăpadă și ploi necontenite. Frigul era de neîndurat. Și totuși el îndura. Îi era cumplit de frig. Într-o seară, temător, se duse la stăpân, pe care îl găsi stând la birou, mâncând ceva bunătăți.
  • Ce vrei? Îl repezi acela încruntat.
  • Domnule, … mă iertați. Mi s-au rupt hainele… Priviți.
  • Să scrii la tine-n sat să-ți trimită altele.
  • Sunt săraci, domnule, foarte săraci. Tatăl meu…
  • Hai, pleacă. Am treabă. Și fii atent, că te dau afară.
Se duse în cotlonul său și, ghemuit, plânse noaptea-ntreagă, udându-și perna umplută cu paie. Și avu un vis. Îl visă pe Atotputernicul, iubitul său Domn, undeva aproape de Balîclî. Îl văzu stând în picioare și, deodată, Îl auzi vorbindu-i și întrebându-l de ce plânge necontenit. El, stând tot întins pe culcușul lui de paie – distanțele și spațiile se anulează în vise – își întinse gâtul și încercă să-I răspundă dar nu izbutea să vorbească. Parcă avea limba legată, de nu putea scoate nici un cuvânt! Era un coșmar.
Aproape în zori sări din pat, luă o hârtie și un creion și scrise:
„Hristose al meu, m-ai întrebat de ce plâng. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prăpădit încălțările de mi-au iașit degetele afară și mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-a dus aseară la stăpânul meu și m-a alungat. Mi-a spus să scriu acasă alor mei, să-mi trimită ei.
Hristoase al meu, de atâta amar de vreme muncesc aici și n-am trimis maicii mele nici un bănuț… Acum, ce să mă fac? Cum să o scot la capăt fără haine? Tot muncind s-au rupt. Iartă-mă că Te necăjesc. Mă închin Ție și Te iubesc eu, robul Tău, Anastasios.”
Puse scrisoarea în plic, o lipi, luă iar un creion și scrise:
„Pentru Domnul nostru Iisus Hristos – În Ceruri”
Înainte să se lumineze bine de ziuă și să prindă a se desluși limpede lucrurile, se clăti cu puțină apă, se îmbrăcă în grabă, se încălță și o luă spre poștă. Străzile erau aproape pustii. Doar un salepgiu alunecă pe lângă el ca o umbră, cu căruțul său și doar vecinul său, chir Themistoklis, ce-avea chiar peste drum o prăvălie în care vindea tablouri și rame de tot soiul, dar și țigări îi ieși în cale.
  • Anastasis, încotro, așa cu noaptea-n cap?
  • La poștă…
  • Ia stai. Dă-mi ce ai și le pun eu la poștă. Nu vezi ce frig îți e, sărmanul de tine. Întoarce-te acasă. Te pomeni că te-oi mai și îmbolnăvi de pneumonie pe frigul ăsta. Și cine s-o-ngriji de tine?…
  • Vă mulțumesc.

Oare cum de scrisese așa, în grabă? Oare cum de fusese atât de copilăros și de înflăcărat? Cine știe? Când ești la nevoie, încerci orice.
Oh, acest chir Themistoklis, proprietarul prăvăliei de peste drum! Cum l-am putea numi? Înger, întruchipare a iubirii semenilor? Cu siguranță fusese trimis de Bunul Dumnezeu. Neîndoios va fi căscat ochii a mirare, văzând acel plic ciudat. Intră la bănuieli, îl deschise și, citind scrisoarea către Bunul Dumnezeu, fu cuprins de o mare emoție.
Într-o săptămână îi trimise băiatului, tot cu poșta, un pachet cu de toate – haine, încălțări, îmbrăcăminte de corp și chiar ceva bani. Peste toate puse o carte poștală pe care scrise cu litere mari, caligrafiate:„De la Hristos pentru Anastasis.”
Reply With Quote
  #4  
Vechi 08.11.2009, 20:40:08
geo.nektarios's Avatar
geo.nektarios geo.nektarios is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.07.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.361
Implicit

Ajutorul Sfantului Nectarie si botezul unui fost romano-catolic in Biserica lui Hristos



Mă numesc Mihai-Cristian. M-am născut într-o familie mixtă dacă aș putea zice așa, mama ortodoxă nepracticantă și tatăl romano-catolic. Am fost botezat la romano-catolici, la fel și fratele meu mai mic cu un an, iar până la vreo 13-14 ani am frecventat biserica în zilele de duminică, mai mult la insistențele bunicilor dinspre tată, întotdeauna stând ca pe ace și abia așteptând sa auzim cuvintele: „liturghia s-a sfârșit, mergeți în pace”. Anii au trecut, cu tatăl divorțat de mama țineam legătura destul de puțin, anturajul, prietenii și libertatea sosită odată cu revoluția m-au făcut să trăiesc într-o totală depărtare de Dumnezeu, fără a mai ține cont de nimic din cele învățate în pruncie, adâncindu-mă în tot felul de obiceiuri urâte și patimi. Fan declarat science-fiction, devoram cărți și filme așa încât ajunsesem să cred că Iisus Hristos a fost o entitate extraterestră cu puteri paranormale. De asemenea ascultam și muzică heavy-metal, dar fără să fiu un „metalist adevărat”…. Crescând, am devenit un om violent, cu un limbaj suburban, mândru și orgolios, neiertător cu cei din jur, mincinos, cu o dorință nestăpânită de a conduce pe alții, laș și superficial. Cu toate „calitățile” astea, am cunoscut o fată foarte frumoasă și inteligentă, cu șapte ani mai mică decât mine, eu având 26, de care m-am îndrăgostit și cu care m-am însurat după trei ani. Fiind creștină ortodoxă practicantă, tot încerca să mă facă să merg măcar duminica dimineața, cum zicea ea „așa ca într-o plimbare” la biserică, dar se lovea de refuzul meu permanent sau de cele mai multe ori nici pe ea nu o lăsam să meargă! Slujbele ortodoxe mi se păreau lungi, pline de lălăieli și învechite, în schimb dacă se întâmpla să merg la o liturghie catolică mă făleam nevoie mare cu muzica antrenantă și înălțătoare a orgii și a corului, cu slujba scurtă și la obiect ziceam eu, sau cu simplitatea decorului ce ne înconjura. În viața de toate zilele consideram că toate mi se cuvin, că tot ce am realizat, serviciu, apartament, mașină, le-am făcut prin forțe proprii sau cel mult ajutat într-o mică măsură de mama sau de mama soacră.
Soția a rămas însărcinată, dar a pierdut sarcina la trei luni, nici acum nu știm din ce motive, dar nu am disperat, ci am încercat din nou până când am avut un copil. Trebuie să vă mărturisesc faptul că pe toată perioada sarcinii nici măcar o singură dată nu m-am rugat la Dumnezeu pentru un prunc sănătos, ci am continuat să fiu același om, ba încă căutam să-mi înșel nevasta, petreceam nopțile în fața calculatorului și eram stăpânit de o patimă scârboasă de care mi-e și rușine să pomenesc. Copilul s-a născut iarna, un băiețel frumos și luminos dar cu un defect la ochiul stâng: mai mic ca diametru și fără vedere. Din momentul acela lumea mea s-a prăbușit. Mândria mea era grav lovită, consideram că e o rușine să nu poți face un copil normal, trăiam ca într-un coșmar, veneam acasă de la serviciu și mă închideam în cameră ferindu-mă de prieteni, fără să mănânc dar în schimb amețindu-mă de băutură, slăbind în timp record, fără să știu de nimeni, bântuit de tot felul de gânduri din care nu lipsea posibilitatea sinuciderii. Doctorii turnau gaz pe foc, spunându‑ne despre copil că e posibil să fie mai grav de atât. Ajunsesem într-un așa hal de deznădejde încât voiam să‑mi părăsesc casa, soția și copilul. Soția a suferit enorm și ea, dar a fost extraordinar de puternică, m-a suportat, a avut grijă de copil ca nimeni alta, a fost sprijinul meu, mai ales că imediat după nașterea copilului, tatăl ei, la care ținea enorm, a murit subit, neavând timp să-și vadă nepotul în vârstă deja de două săptămâni, fiind plecat din localitate.
Cotitura a apărut în momentul când, într-o duminică, în care am fost la țară cu toată familia, întorcându-mă în oraș, m-am îndreptat spre catedrala catolică. Am găsit biserica goală, liturghia se sfârșise, mai era o măicuță care se pregătea să închidă ușile. Am luat loc pe o bancă și am izbucnit în plâns, un plâns ca niciodată înainte, eu care credeam că lacrimile sunt o dovadă de slăbiciune. Am plâns mult și am zis: „Doamne, facă-se voia Ta! Cum voiești Tu de acum așa voi face.” Nu știu nici acum de ce am zis acele cuvinte. Poate că obosisem să mai lupt cu mine însumi, poate eram conștient că toate cele făcute prin voia mea le făcusem greșit. Din ziua aceea am început să frecventez duminica slujbele ținute în catedrala catolică, să mă spovedesc și să mă împărtășesc. Dar nu eram pe deplin mulțumit, nu mă simțeam împlinit, ceva lipsea. Mă spovedeam, dar de rușine ascundeam multe păcate făcute, eram ca întotdeauna, superficial și laș, iar Sfânta Împărtășanie o simțeam ca pe ceva obișnuit, o rutină și încheiere a liturghiei. Nu mai zic că, păcălit de tot felul de articole de pe internet și disperat de a găsi o rezolvare facilă a problemelor mele ajunsesem să cred că o sectă numită Noul Ierusalim de pe lângă Târgoviște m-ar putea ajuta săvârșind o minune pentru mine. Credeam cu disperare într-o minune, așa că, într-o sâmbătă dimineața m-am suit în mașină lăsând acasă o soție tot mai singură în fața necazurilor și convinsă că umblu după cai verzi. O femeie din zonă, luată la autostop, auzind unde merg, a rămas foarte mirată zicând că nu voi fi primit acolo, la Noul Ierusalim, că sunt niște ciudați care păcălesc oamenii și mai degrabă să merg la Mănăstirea Viforâta, unde este icoana făcătoare de minuni a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și să caut ajutor acolo. S-a întâmplat exact cum a spus, am bătut la o poarta închisă, fiind privit de trecători ca un ciudat, am renunțat și m-am îndreptat către mănăstire unde am aprins lumânări și am lăsat un acatist, fiind învățat cum să procedez de maicile aflate în biserică.
Dar nu m-am lecuit de căutat minuni și convins de colegele mele de serviciu mi-am îndreptat speranța către un domn vindecător numit în alint „Mitruț”. Ele frecventau conferințele și ședințele ținute de el, vorbeau numai de transe, entități, lumini purpurii și tot felul de „Eliberări de păcate” și „Încărcări prin Noua energie”… Nu prea eram eu de acord cu asta, dar am zis că merită să încerc și într-o duminică dimineața am plecat spre Suceava, unde, sus, la cetatea de scaun se adunau din toată țara practicanți sau pretendenți, iarăși lăsând în urmă aceeași nevastă supărată și singură cu copilul. Când am ajuns, am găsit cam 30 de oameni liniștiți, care stăteau în cerc și cântau. Am înțeles că îl comemorau pe Sfântul Ștefan Cel Mare. Din când în când veneau la microfon și citeau mesaje scrise în grabă pe foi, primite de la entități superioare despre noua energie care va veni să mântuiască lumea și despre planurile aflate în plină desfășurare a entităților cu nume ciudate de a schimba lumea cu ajutorul lor și a iubirii universale… ceva în genul ăsta. Eu m-am bucurat de liniștea locului, de cântecele la chitară auzite, întrerupte la un moment dat de „Mitruț”, care, cu voce bubuitoare și voievodală, a luat cuvântul numindu-ne fiii lui… Am priceput apoi că nu vorbea el, ci prin el ni se adresa Ștefan Cel Mare care avea un mesaj pentru noi, în linii mari același ca și de la celelalte „entități superioare”. Eram pătruns de cele văzute și auzite, chiar credeam că a vorbit Ștefan Cel Mare, mi se părea absolut firesc și normal. După amiază urma să apar în fața lui și să-mi facă Eliberările, să mă ajute cu problema mea, așa că sfătuit de colege am scris repede pe foaie necazurile mele, faptele mele de care îmi părea rău cel mai mult și cum aș vrea să fiu ajutat. Până la ora când trebuia să apar în fața lui am coborât în orașul Suceava și am intrat în biserica unde se află moaștele Sfântului Ioan cel Nou, împreună cu cele trei colege ale mele. M-am apropiat de racla Sfântului, am îngenuncheat și am sărutat-o, iar în acel moment nu pot descrie starea de binefacere, de liniște și totodată de tristețe care m-a năpădit. Efectiv lacrimile îmi curgeau pe față șiroaie, cu greu m-am desprins și m-am ridicat, am îmbrățișat colega de serviciu aflată lângă mine, dornic să mă sprijin și totodată să-i transmit starea inexplicabilă de bine în care mă aflam, ea era foarte mirată dar și bucuroasă, parcă bănuia prin ce stare trec - eu care habar nu aveam să mă rog. După amiaza am apărut în fața d-lui „Mitruț” care m-a pus să citesc ce am scris pe foaie, mi-a pus mâna pe creștetul capului repetând tot timpul ceva cu iubire, iertare și altceva la care nu am fost atent pentru că fără să fiu atent la el, mă rugam în gând lui Dumnezeu: „Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă și ajută-mă!”. Habar n-aveam ce-mi venise. Am rămas dezamăgit când am aflat că trebuia să dau 100 de lei pentru Eliberare, nu aveam bani așa mulți la mine, nici nu știam că trebuie să plătești să fii ajutat, dar m-a împrumutat colega mea, specificându-mi că nu e obligatoriu să plătesc dar că e bine s-o fac totuși. M-am întors acasă, convins că nu era bine ce făceam și continuând să trăiesc ca un mort viu.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 08.11.2009, 20:40:40
geo.nektarios's Avatar
geo.nektarios geo.nektarios is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.07.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.361
Implicit ...continuare...

Într-o zi mohorâtă și ploioasă de joi am mers la profesorul universitar doctor recomandat, în care ne pusesem mari speranțe în ceea ce privește copilul, dar nu a făcut decât să ne spună că nu are ce să-i facă, ba încă ne-a trimis să facem investigații suplimentare amănunțite, pentru că bănuia că problema era mult, mult mai gravă. Nu știu cum am ajuns acasă, am condus mașina în transă, iar odată ajuns acasă am început să plâng, într-o stare vecină cu nebunia. Stăteam amândoi jos în genunchi pe covor, cu obrajii scăldați în lacrimi, față în față, copilul dormea în camera alăturată, iar eu îi spuneam soției că plec și nu mă mai întorc, și că o să le trimit bani, că o să le port de grijă că eu nu mai pot îndura mai mult. Din toate aceste vorbe fără rost am fost oprit de palma nevestii care nu mai știa săraca cum să reacționeze. Am lăsat-o în casă și am început să bântui străzile fără țintă prin Iași. Pașii m-au purtat în cartierul vecin la biserica pe care o admiram demult pentru frumusețea ei arhitectonică și care adăpostește moaștele Sfântului Nectarie. Am intrat și am fost fermecat de liniștea și pacea din interior. M-am apropiat de moaștele Sfântului, nu știam despre el nimic și m-am închinat cum știam, am luat loc pe un scaun acolo și am lăsat liniștea locului să-mi pătrundă în suflet. Era acolo un părinte bătrân care citea așezat pe scaun, m-am apropiat de el și timid am intrat în vorbă cu el întrebând despre viața Sfântului Nectarie, despre faptul că dacă sunt catolic mă pot ruga lui. Și povestindu-i în linii mari necazul meu, plin de bunătate, m-a liniștit, mi-a zis să citesc o cărțulie cu viața sfântului și că totul o să fie bine. Am fost impresionat de faptul că printre altele, fără să scoată în evidență faptul, mi-a zis despre el însuși că, citez: „am fost bolnav de cancer”. Adică cum putea un om să vorbească despre cancer ca despre o gripă? Auzi, „am fost bolnav de cancer”… Adică finalitatea cancerului nu e moartea? Pe moment nu am dat atenție, dar gândurile astea m-au frământat după aceea mult timp… La câteva zile, la serviciu o colegă mi-a dat o cărțulie mică, roșie. Era Acatistul Sfântului Nectarie. Nu i-l cerusem, dar știind necazul meu a zis că mă va ajuta foarte mult, mai ales dacă îl voi citi în fiecare zi timp de patruzeci de zile. Am început să-l citesc, la început ca pe ceva mecanic, obligatoriu, ca pe un medicament pe care trebuie să îl iei zilnic, fie că-ți place sau nu, trebuie să te supui regimului. Treptat, am început să fiu intrigat de cele citite, voiam să cunosc mai multe despre viața Sfântului și în același timp descoperisem că Acatistul citit în liniștea bisericii devenea o rugăciune și chiar o comunicare cu Sfântul Nectarie, iar de la pangarul bisericii am făcut rost de cartea cu viața și minunile lui, citeam și nu mai puteam de bucurie pentru că descoperisem că minunile nu s-au întâmplat numai în veacurile trecute, ci chiar și în secolul nostru mai sunt sfinți, era chiar bizar să văd fotografia Sfântului Nectarie în carte, om ca toți oamenii, eu care eram obișnuit să văd sfinți pictați numai în icoane. Veneam în timpul zilei în biserică, când erau foarte puțini oameni și luam câte o carte din raft. Mă ascundeam după câte o coloană și citeam până uitam de mine. Așa am descoperit comoara care se ascundea în cărțile pangarului, comoara Ortodoxiei, scrieri care îmi mergeau la suflet, care mă învățau, care mă făceau să mă privesc introspectiv, să mă analizez. Cărțile respective îmi deșteptau tot felul de trăiri de la lacrimi până la râs, efectiv vibram la cele citite. Este dificil de descris în cuvinte emoțiile trăite. Am început să-mi doresc tare mult să mă spovedesc, dar nu așa superficial și mincinos, ci să-mi mărturisesc toate păcatele din copilărie și până atunci, să spun tot și să încerc să mă schimb. Tot apăreau amânări și tot felul de lucruri de făcut, dar chestia cu spoveditul nu-mi ieșea din cap, în fiecare zi mă gândeam numai la asta, zi de zi îmi răsuna în cap: „Spovedește-te! Spovedește-te!” Până când, într-o zi, am listat la serviciu la imprimantă un îndreptar de spovedanie găsit pe un site ortodox și am mers în apropierea locului unde muncesc, în curtea unei biserici, am luat loc pe o bancă, m-am rugat și am început să scriu, să scriu, umplând foi întregi de hârtie… Tot aceeași colegă de serviciu m-a îndrumat către Sfânta Mănăstire Sihăstria, la părintele Ciprian, la care am ajuns prin mare mila Domnului într-o zi de sâmbătă, 19 iulie. Am avut temeri mari și emoții cât am așteptat să intru, dar când am intrat și l-am cunoscut parcă tot zbuciumul sufletesc și emoțiile au pierit ca prin farmec. I-am povestit în linii mari cine sunt și ce necazuri am, m-a ascultat plin de bunătate, apoi m-a spovedit, eu fiind plin de rușine pentru cele citite…La sfârșit, mi-a zis printre altele că trebuie să mă botez, mi-a dat canon pentru vindecarea mea sufletească și a zis să-l sun ori de câte ori am nevoie de sfat și binecuvântare, iar în ceea ce privește botezul doar să am răbdare. Am ieșit de la el parcă zburând, ușurat și cu mare bucurie în suflet, mama soacră și soția m-au întâmpinat bucuroase în curtea mănăstirii, m-au sărutat și felicitat, fericite nevoie mare pentru mine… Ce zi binecuvântată a fost!!! De atunci îl tot sunam pe părinte și nu uitam să-l întreb când mă botează, dar mă amâna tot timpul! El mă amâna și eu așteptam câteva zile, și apoi iar îl sunam auzind: „răbdare, răbdare!” Dar în sfârșit am primit vestea cea buna: să mă pregătesc, să învăț Crezul, să am toate cele de trebuință pentru că vineri 22 august mă așteaptă la mănăstire, unde am fost botezat după tot tipicul Ortodox. Apoi, la biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Mitropolie, în Iași, am primit scump Sângele și Trupul Domnului nostru Iisus Hristos!!! Nu voi înceta să-I mulțumesc Domnului pentru mila Sa și pentru iubirea Sa de oameni pentru că eu păcătosul m-am învrednicit de o taină așa mare! M-am născut din nou pe 22 august, voi ține minte acest lucru toată viața mea netrebnică.
În linii mari, cam aceste lucruri am avut de povestit, altceva ce să mai zic, doar că acum lupt: cad, mă ridic, iar cad, iar mă ridic, dar nădăjduiesc în Domnul, Îi simt ajutorul și nu încetez să mă minunez de dragostea Lui pentru noi, însa chiar am „gustat și am văzut cât de bun este Domnul….”

PS:
Dacă mă întrebați despre băiețelul meu, vă pot spune că este bine și că multe s-au rezolvat în anul scurs. La noi la serviciu a fost angajată cam odată cu nașterea copilului meu o doamnă de origine germană care are o soră în Germania, chiar în orașul Wiesbaden unde întâmplător este o clinică oftalmologică foarte mare și prestigioasă, și unde ea s-a oferit, auzind de problema micuțului, să ne facă rost de programare. În decembrie anul trecut a mers ea cu soția și cu micuțul la consult în Wiesbaden, unde le-au zis că fiul nostru se dezvoltă normal, nu are alte afecțiuni, cu ochișorul stâng cel puțin deocamdată nu va vedea, dar că trebuie pusă o proteză oculară pentru dezvoltarea armonioasă a feței așa că am fost îndrumați în Stuttgart la un alt institut. Am avut mare noroc cu colega mea care vorbește nemțește, ea a mers în Germania cu soția mea și cu copilul, ea ne-a ajutat foarte mult, Domnul să o miluiască! În primăvara anului curent, 2009, înainte de Sfintele Paști am mers în Stuttgart la Institutul Jorg-Muller-Welt, unde fiului meu i s-a implantat proteza oculară, copilul obișnuindu-se repede cu ea. Privindu-l nici nu-ți dai seama că are ceva la ochișor! Vreau să spun că deplasarea, împreună cu anestezia și proteza au fost destul de costisitoare, dar ne-am împrumutat și am făcut rost de bani… În paralel am făcut și dosar de finanțare a tratamentului în străinătate prin Ministerul Sănătății ajutați de nașul meu de botez, de altfel o persoană cu relații în domeniul medical. Dar cei de la direcția sanitară ne-au avertizat că timpul este foarte scurt până la vizita de la Stuttgart și că e posibil să nu se aprobe finanțarea la timp… Așa a și fost, noroc că am avut bani împrumutați! La întoarcerea din străinătate, după o perioadă de timp, deși ne luasem gândul de la banii statului, am fost sunați de la direcția sanitară și ni s-a comunicat că vom primi totuși banii de la minister, chiar dacă retroactiv! Mare minune și mult ajutor de la Dumnezeu am primit cu banii ăștia, căci aveam mari datorii! De altfel, ajutor de la Sfântul Nectarie, de la Maica Domnului și de la Dumnezeu am primit de nenumărate ori pe tot parcursul călătoriilor atât în străinătate cât și în viața de acasă cu toate că nu meritam… Acum, când scriu aceste rânduri, așteptăm al doilea copil, tot băiețel, și, mă rog Sfântului Nectarie, Sfântului Ioan Rusul și Maicii Domnului să fie sănătos!
Doamne ajută!
Reply With Quote
  #6  
Vechi 08.11.2009, 21:57:16
E_my E_my is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.10.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 194
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru E_my
Implicit

Iti multumim, George, pentru intarirea credintei prin marturisirea scrisa..

Am fost azi la Sfantul Nectarie la Sfanta Liturghie (Iasi, Biserica cu hramul Sfantul Nectarie,Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul si Nasterea Maicii Domnului).

Sfantul este, ca de obicei, bun si milos chiar si cu pacatosii. Au venit multi crestini si sper ca pe masura ce trec anii sa vina si mai multi..

Parintele paroh a facut o bucurie enoriasilor, aducand dintr-un pelerinaj in Tara Sfanta particele din moastele Sfintilor mucenici de la Biserica Sfantul Sava din Sinai ( pomeniti la 20 martie).

Si eu am simtit dragostea parinteasca a Parintelui Nectarie si ma bucur nespus si ma uimesc cand citesc marturii despre minunile Sfantului, de dragostea acesui Parinte pentru noi pacatosii..
Reply With Quote
  #7  
Vechi 09.11.2009, 05:55:26
MarinaAlca's Avatar
MarinaAlca MarinaAlca is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 18.07.2008
Locație: The Land from Down Under
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.048
Implicit

Citat:
În prealabil postat de geo.nektarios Vezi mesajul


Sa ne rugam Sfantului ca este GRABNIC AJUTATOR!!!! .. Va indemn sa il avetri aproape pe acest MINUNAT SFANT ca NU va va trada increderea NICIODATA!!!
LAUDAT FII SFINTE NECTARIE, INTRE SFINTII LUI DUMNEZEU!
Azi dimineata, faceam treaba in bucatarie, in timp ce mintea mea inalta rugaciuni catre sfantul Nectarie, rugaciuni de bucurie ptr ajutorul primit pana acum, dar si rugaciuni de iertare ptr indrazneala de a imi face de lucru tocmai azi, cand praznuim adormirea sa.
Nu a trecut mult timp si un accident a avut loc in bucatarie, un obiect mare de sticla a explodat la temperatura inalta, in mii de bucati, care s-au imprastita pe o distanta mare.
Uimitor(sau nu??!!), in afara de o sperietura zdravana, am scapat, nevatamata, atat eu, cat si catelul care se afla langa mine.

Last edited by MarinaAlca; 09.11.2009 at 05:58:42.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 09.11.2009, 08:03:10
o_tzaranca o_tzaranca is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.11.2009
Religia: Ortodox
Mesaje: 463
Implicit multumiri geo.nektarios

intru destul de des in acest forum .Am creat cont special sa multumesc acestui minunat baiat geo.nektarios. Postari documentate,obiective,talent literar. CREDINTA ADEVARATA,DISCERNAMANT,SOBRIETATE,.... ...felicitari si mamei tale
Reply With Quote
  #9  
Vechi 09.11.2009, 09:01:47
windorin's Avatar
windorin windorin is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.10.2006
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.403
Implicit

Citat:
În prealabil postat de o_tzaranca Vezi mesajul
intru destul de des in acest forum. Am creat cont special sa multumesc acestui minunat baiat geo.nektarios. Postari documentate,obiective,talent literar. CREDINTA ADEVARATA, DISCERNAMANT, SOBRIETATE. Felicitari si mamei tale.
Da, si eu iti multumesc pentru multe dintre cuvintele aduse aici.
Ma bucura mult incheierea mesajului anterior. Mama este adesea cea care indruma primii pasi spre Biserica.
Si la mine a fost tot asa. A inceput atat de usor. Dar a insemnat totul pentru mine.
__________________
"Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii." (Ioan 13,35)
"Va spun ca pentru orice cuvant desert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala in ziua judecatii." (Matei 12,36)

Reply With Quote
  #10  
Vechi 09.11.2009, 14:54:43
mary20's Avatar
mary20 mary20 is offline
Member
 
Data înregistrării: 22.02.2009
Religia: Ortodox
Mesaje: 64
Implicit

Mama cu cei patru copii

Satul Digheliotica se află la o oră de mers de Marea Egee. Este mai degrabă un cătun cu 20-25 de case țărănești rasfirate. Într-una din aceste case locuia Gheorghia Apostolopoulos cu bărbatul ei Kostas și cu cei patru copilași ai lor. Fiind o bună gospodină, se trezea dis-de-dimineață ca să pună casa în ordine, să-și trezească apoi copilașii și să-i îngrijească. După aceea îngenunchea în fața icoanelor împreună cu Olga, Evanghelița, cu băiețelul și cu fetița cea mică în brațe. Și astfel își făceau cu toții rugăciunea de dimineață. După rugăciune, mama își lua copilașii lîngă ea, îi privea în ochi cu dragoste și picura in suflețelele lor credința și dragostea pentru Tatăl Ceresc și pentru Sfinții Lui. Celei mai mici îi vorbea într-o limbă pe care numai mamele știu să o grăiască și luând cu degetele ei blînde mînuța plinuța a fetiței, o învăța să-și facă cruce.
– Strînge așa degețelele, păpușica mea... Întîi duci mîna la frunte, apoi jos pe burtică, sus la dreapta și la stînga. Așa, bravo, fetița mea!
Le dădea apoi să mănînce, îi săruta și ieșea să meargă să-și ajute bărbatul care muncea de cu noapte la cîmp. La amiază se întorcea acasă sa-și vadă copiii, să le pună din nou să mănînce și iarăși se ducea la cîmp pînă cobora soarele și începea să se întunece. Întorcînde-se, trecea pe la bisericuța satului, unde aprindea candelele și se ruga, aducînd mulțumire lui Dumnezeu. Gheorghia era o femeie săracă, însă, în căsuța ei, ea era fericită. Slavă Domnului pentru toate!
Dar o boală cruntă ce a venit pe neașteptate i-a făcut fericirea mii de fărîme. I-a apărut, ca din senin, o tumoare, iar durerile nu-i dădeau pic de liniște.
S-a dus în Eghio la doctor. Acesta însă, înțelegînd cît de gravă era boala, i-a spus să meargă la Atena, la doctorii cei mari. Inima bietei femei s-a frînt. Copilașilor le-a spus că are să meargă cu treburi la Atena. I-a luat din nou și i-a așezat în fața icoanelor. Celei mai mici i-a spus să-și facă semnul sfînt al Crucii iar pe cei mai mari i-a îndemnat să se roage, fiecare așa cum a fost învățat. I-a sărutat apoi pe rînd și a plecat cu ochii în lacrimi spre Spitalul Bombola din Atena. Acolo i-au făcut tot felul de analize. Doctorul din Eghio nu se înșelase... A fost operată o data și apoi operată din nou. Au trimis-o la alt spital. În cele din urmă medicii i-au chemat bărbatul și pe un văr de-al ei, ce se îngrijea și el de bolnavă, și le-au spus direct:
– Are o formă extrem de gravă de cancer. Luați-o, ca să moară acasă.
Și așa s-a întors biata Gheorghia la căsuța ei. Zăcea acum în pat pe jumătate moartă. Nu-i trebuia nici mîncare, nici nimic. Dar chipul ei palid încă mai era luminat de o rază de nădejde. Copilașii îi stăteau tot timpul aproape, iar ea le spunea mereu cu voce stinsă:
– Hai să ne rugăm. Așa, păpușica mea, du mînuța la frunte...
Și copilașii îngenuncheau în jurul ei, își îndreptau ochișorii spre icoane și se rugau.
– Doamne Iisuse, fă-o bine pe mama noastră.
Dar ea se simțea din ce în ce mai rău. Trupul i se umpluse de umflături, iar gîtul i se strângea pe zi ce trecea. Abia i se mai auzea vocea.
– Rugăciune, copilașii mei, rugăciune... reușea cu greutate să rostească, dar raza de nădejde nu i se stingea de pe față.
Era o seară de noiembrie. Vîntul intra în odaie, făcînd flacăra candelei să tremure, gata să se stingă ca și viața ei...
– Ru-gă-ciu-ne... mai rosti o dată stins, de aproape nu se auzi, după care adormi.
Copiii însă nu încetau să se roage, aplecați asupra trupului mamei lor.
– Dă Doamne să nu moară măicuța. Ce-o să se aleagă de noi? Măicuța noastră...
Nu peste mult timp, Gheorghia a deschis ochii. De această dată erau doi ochi fericiți și plini de viață.
– L-am văzut! rosti ea fără nici o greutate, ca atunci cînd era sănătoasă. L-am văzut pe Sfîntul Nectarie, care mi-a spus că m-am făcut bine!
– Și eu l-am văzut, mamă, pe Sfîntul din icoană! spuse Evghenia.
– Kostas, Kostas! strigă către bărbatul ei. M-am făcut bine.
– Ba mie-mi pare că nu te-ai făcut bine deloc, îi răspunse el din patul unde se odihnea.
– M-am făcut bine, Kostas. Mi-e foame!
Acesta se scula anevoie din pat și iși privi cu mirare nevasta. Nu mai avea umflaturile carnoase de pe față, ochii îi străluceau și vorbea fără nici o greutate. Femeia se ridică atunci din pat, spunînd:
– Doamne, m-am făcut bine. Slăvit să fie numele Tău!
A doua zi de dimineață, Gheorghia s-a plimbat timp de o oră, pînă la Eghio unde era doctorul ei. Acesta, cum a văzut-o, a rămas inmarmurit de mirare. Nu-și putea crede ochilor
– Te-ai făcut bine, Gheorghie, mergi acasă sănătoasă!
Au trecut trei ani din acea zi mare, și de atunci și pînă astăzi Gheorghia Apostolopoulos trăiește și împărățește în casa ei, înconjurată de copilași, și în fiecare seară aprinde candelele bisericuței din sătuc, cântându-i Domnului imnuri de slavă
__________________
Ție, Stãpâne, Iubitorule de oameni, Îți încredințãm toatã viața și nãdejdea noastrã, și cerem și ne rugãm și cu umilințã la Tine cãdem..."
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Sfantul Nectarie din Eghina Dodi Intamplari adevarate 8 08.08.2011 19:24:33
Manastirea Sfantului Nectarie din Eghina diaden Intrebari utilizatori 0 29.04.2011 01:04:14
Un site al Sf.Nectarie din Eghina! mary20 Moaste 2 04.03.2010 13:39:53
Viata Sfantului Nectarie din Eghina geo.nektarios Diverse Sarbatori 32 26.01.2009 03:20:42
Moastele Sfantului Nectarie de la Eghina Ionelaangel Moaste 1 30.10.2006 01:54:45