Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sfanta Scriptura > Rugaciuni
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 25.11.2009, 11:24:40
Florin-Ionut's Avatar
Florin-Ionut Florin-Ionut is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.07.2008
Locație: Timișoara
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.399
Question Acatistul Sfintei Cruci

Eu sunt un crestin ortodox convins, care-si face demnul crucii la rugaciune. Stiu si doua argumente biblice pentru cinstirea Crucii: 1 Corinteni 1, 18 si Galateni 6, 14. Sunt constient de puterea ei, care vine de la Dumnezeu. Toate bune pana aici.

Astazi dimineata devreme nu puteam dormi si am ascultat pe Trinitas o parte din acatistul Sfintei Cruci si am ramas nedumerit: pentru ce se tot repeta "bucura-te, Sfanta Cruce", "bucura-te preafericita" samd, ca si cum ar fi vorba despre o fiinta? Nu inteleg aceasta personificare a Crucii, careia i se atribuie merite, care este laudata, nu pricep lucrurile astea... Oare nu este Crucea altarul de Jertfa prin care ni s-au rascumparat pacatele? Este Crucea o entitate vie, adusa la viata de Dumnezeu, dar care nu face parte din categoria oamenilor si nici a ingerilor?! Ce inseamna toate acestea? Ma scuzati, dar trebuie sa inteleg o rugaciune daca particip la ea.

Abia astept sa vorbesc cu preotii pe tema asta, dar pana atunci astept cateva raspunsuri competente de la voi mai intai.
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele;
Psalmul 140, 4

Ascultați Noul Testament ortodox online.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 25.11.2009, 11:46:54
windorin's Avatar
windorin windorin is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.10.2006
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.403
Implicit

Intrebarea si subiectul au mai fost discutate. Click pentru Topic ! Poate gasesti aici ceva lamuriri.

Chiar daca nu poti intelege momentan, nu te lasa furat de cautare rationala si argumentare.

Toate sunt cu rost si cu profunda semnificatie, chiar de ne scapa sensul lor.

Parintii ne'au lasat toate cele de folos. Trebuie doar ca noi, vietuind curat, sa ajungem la intelegerea lor.
__________________
"Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii." (Ioan 13,35)
"Va spun ca pentru orice cuvant desert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala in ziua judecatii." (Matei 12,36)

Reply With Quote
  #3  
Vechi 25.11.2009, 12:00:05
georgeval's Avatar
georgeval georgeval is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.09.2007
Locație: Valenii de Munte
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.066
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Florin-Ionut Vezi mesajul
Eu sunt un crestin ortodox convins, care-si face demnul crucii la rugaciune. Stiu si doua argumente biblice pentru cinstirea Crucii: 1 Corinteni 1, 18 si Galateni 6, 14. Sunt constient de puterea ei, care vine de la Dumnezeu. Toate bune pana aici.

Astazi dimineata devreme nu puteam dormi si am ascultat pe Trinitas o parte din acatistul Sfintei Cruci si am ramas nedumerit: pentru ce se tot repeta "bucura-te, Sfanta Cruce", "bucura-te preafericita" samd, ca si cum ar fi vorba despre o fiinta? Nu inteleg aceasta personificare a Crucii, careia i se atribuie merite, care este laudata, nu pricep lucrurile astea... Oare nu este Crucea altarul de Jertfa prin care ni s-au rascumparat pacatele? Este Crucea o entitate vie, adusa la viata de Dumnezeu, dar care nu face parte din categoria oamenilor si nici a ingerilor?! Ce inseamna toate acestea? Ma scuzati, dar trebuie sa inteleg o rugaciune daca particip la ea.

Abia astept sa vorbesc cu preotii pe tema asta, dar pana atunci astept cateva raspunsuri competente de la voi mai intai.
Cu siguranta vei gasi raspunsuri la toipicul indicat de Dorin. Important este sa nu despatim Crucea de Persoana lui Hristos.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 25.11.2009, 13:12:21
Florin-Ionut's Avatar
Florin-Ionut Florin-Ionut is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.07.2008
Locație: Timișoara
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.399
Implicit

Am citit toate posturile de acolo, dar tot voi discuta cu preotii-ninja cu centura neagra pe care ii stiu. :)

Daca voi fi vreodata in biserica nevoit sa ascult acatistul asta, atunci in mintea mea voi confunda persoana Crucii cu Duhul Sfant, presupunand Crucea ca fiind Pomul Vietii care de fapt este Duhul Sfant. In alte contexte, depinde, voi intelege Crucea ca altar de jertfa, ca Jertfa suprema a Lui Hristos pentru noi toti, ca suferinta pentru pacatele omenirii si ca datorie a mea personala de a-mi trai viata in sacrificiu pentru semenii mei.
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele;
Psalmul 140, 4

Ascultați Noul Testament ortodox online.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 25.11.2009, 17:09:28
Danut7 Danut7 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 30.07.2009
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.543
Implicit

uite cum inteleg eu aceasta, dupa ce m-am uitat si pe celalalt topic :

Crucea reprezinta patimile lui Hristos si lucrarea Sa mantuitoare.Asadar as interpreta ca atunci cand zice ne inchinam crucii , si multumim crucii , ca insemnand ca Patimilor lui Hristos aducem recunostiinta si multumire.Ca si atunci cand se spune "patimilor tale Hristoase ma inchin".
Reply With Quote
  #6  
Vechi 25.11.2009, 19:27:48
E_my E_my is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.10.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 194
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru E_my
Implicit

Aceleasi nelamuriri le-am avut si eu (cum adica sa se bucure crucea, etc) si parintele duhovnic mi-a spus ca atunci cand ne rugam la Sfanta Cruce nu ne rugam ca unui idol ci ne rugam Celui ce si-a intins bratele pe lemnul crucii.

Cinstind Sfanta Cruce cinstim pe Cel ce a patimit pentru a ne mantui, rugaciunile catre Sfanta Cruce sunt de fapt rugaciuni catre Iisus, Mantuitorul lumii

Cum vad eu lucrurile: ca si cum am citit o carte care mi-a folosit foarte mult si ma gandesc ca fara acea carte nu as fi reusit sa inteleg anumite lucruri. Cumva apreciez cartea si apreciez implicit autorul, mi-e draga cartea, de fapt fiindu-mi drag autorul..Nu stiu daca am reusit sa ma fac inteleasa


Doamne ajuta!
Reply With Quote
  #7  
Vechi 25.11.2009, 19:40:27
geo.nektarios's Avatar
geo.nektarios geo.nektarios is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.07.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.361
Implicit

Las aici un link cu Sf.Cruce, prezentare a Sf.Cruci in Crestinism si in cultul divin, articol ce apartine marelui profesor de Liturgica, Pr.Dr.ENE BRANISTE!!! Sper sa va fie de folos!!! Doamne ajuta!!
http://biserica.org/Publicatii/2003/NoX/12_index.html
__________________
Reply With Quote
  #8  
Vechi 25.11.2009, 19:46:45
geo.nektarios's Avatar
geo.nektarios geo.nektarios is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.07.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.361
Implicit + Sfânta Cruce +

“Cuvîntul crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mîntuim, este puterea lui Dumnezeu” ( I Corinteni 1, 18 )
Crucea nu poate fi despărțită de Persoana Mîntuitorului Iisus Hristos care este “mîntuirea păcătoșilor” (Ef.2, 13-22). Prin jertfa de pe Cruce a Mîntuitorului ea este obiectul mîntuirii neamului omenesc. Răstignirea Mîntuitorului cu brațele deschise vrea să arate opera de mîntuire orientată către toți oamenii. Hristos îi îmbrățișează pe toți, “destrămînd dușmănia, prin trupul Său” (Ef. 2., 15). În felul acesta se restabilește pacea dintre Dumnezeu și om, dintre om și Dumnezeu și dintre oameni. Brațele Crucii au și ele o semnificație aparte. Cel orizontal arată că jertfa Mîntuitorului se răsfrînge asupra întregii creații, restabilește armonia dintre om și creație. Brațul cel vertical arată actul de refacere a legăturii dintre Dumnezeu și om, dintre ceresc și pămîntesc, arată posibilitatea de îndumnezeire a omului. Omul nu mai este un “animal rațional”, ci un “animal îndumnezeit” – după cum afirmă marele profesor Panayotis Nellas.
În creștinism Sfînta Cruce are mai multe semnificații:
a) duhovnicească;
b) de altar de jertfă (jertfelnic);
c) semn dumnezeiesc.
Ca înțeles duhovnicesc Crucea reprezintă dragostea lui Dumnezeu față de noi. Fiul Omului a luat trup de om pentru a ispăși păcatele lumii. Învierea Mîntuitorului este o mărturie a transformării trupului omenesc, restaurarea și îndumnezeirea lui. Pentru a învinge moartea Dumnezeu trebuia să stîrpească sămînța răutății care era pătrunsă în ființa umană și în creație, iar originea răului a fost mîndria.
Jertfa pe Cruce este un semn al smereniei, un semn al ascultării față de voia lui Dumnezeu ca răspuns la mîndria și neascultarea protopărinților noștri Adam și Eva. În această jertfă a Mîntuitorului se descoperă esența iubirii creștine care diferă radical de iubirea erotică, senzuală, egocentrică din păgînism. Evanghelia ne descoperă acest adevăr: “Nimeni nu are mai mare dragoste ca aceasta decît ca viata să și-o pună pentru prietenii săi” – spune Iisus (Ioan 15, 13).
Sfînta Cruce este altarul de jertfă al lui Hristos.
După cum în Vechiul Testament pentru ispășirea păcatelor se aducea jertfă, la fel pentru iertarea păcatului comis de protopărinții noștri era nevoie de jertfa Mîntuitorului. Dacă în Vechiul Testament locul de jertfă de animale era socotit sacru, iar cel ce se atingea de el era sfințit (Ieș. 30, 28-29), este de la sine înțeles că Crucea trebuie privită ca un simbol al harului sfințitor în lume. Prin sîngele Mîntuitorului s-a sfințit și Crucea care devine din obiect de tortură un obiect de sfințire și de mîntuire a credincioșilor. Din acest motiv, Apostolul Pavel spune că Crucea devine din obiect de sminteală pentru cei necredincioși simbol al biruinței și al mîntuirii (I Corinteni 1, 18).
Crucea este altarul de jertfă al Mîntuitorului, în felul acesta se descoperă unitatea adîncă dintre Hristos și Cruce fără de care nu era posibilă mîntuirea neamului omenesc. Crucea este altarul de jertfă prin care se ridică păcatele lumii (Evrei 9,28). Această jertfă sîngeroasă de pe Cruce se prelungește pînă la sfîrșitul veacurilor în mod nesîngeros în Biserică la Sfînta Liturghie (Mt.28,20). Împărtășania care se oficiază la Liturghie reprezintă trupul lui Hristos în chip real care nu diferă cu nimic de cel oferit apostolilor la Cina cea de Taină de Mîntuitorul. El este puterea dumnezeiască care ne repară trupul nostru de puterea morții și ne ajută să avem viața veșnică ( Ioan 6, 53-59).
Crucea este semnul lui Hristos și al creștinilor. Scriptura vorbește despre “semnul Fiului Omului” (Mt. 24,30), iar Biserica a văzut în acest semn Sfînta Cruce, deoarece prin ea dobîndim mîntuirea, cu ea deschidem porțile raiului. Astfel Crucea devine și semnul creștinilor ca semn de iubire dintre Dumnezeu și om, motiv pentru care noi ne însemnăm cu acest semn (Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Ortodoxia nr. 3, 1978, p. 497-511).
Prin închinarea la Sfînta Cruce credincioșii se închină Celui care S-a răstignit pe ea – Mîntuitorului Iisus Hristos. De aceea credincioșii se închină Sfintei Cruci pentru că prin jertfa Mîntuitorului se dobîndește viața veșnică, se restaurează ființa umană, adică omul are posibilitatea să biruie moartea, să se vindece sufletește și trupește prin puterea ei. În felul acesta, omul este chemat la îndumnezeire, la împlinirea lucrării care trebuia s-o facă Adam și Eva.
Însemnarea credincioșilor cu semnul Sfintei Cruci are o semnificație dogmatică care reflectă învățătura de credință creștină. Cele trei degete împreunate reprezintă Sfînta Treime – Dumnezeul tuturor care se află în cer. Cele două degete strînse în palma mîinii drepte reprezintă, pe de o parte, cele două firi ale Mîntuitorului Iisus Hristos, unirea dintre firea umană și cea dumnezeiască, coborîrea lui Dumnezeu pe pămînt, iar, pe de altă parte, îi reperezintă pe Adam și Eva care se închină Sfintei Treimi aici pe pămînt. Semnul Sfintei Cruci reprezintă restabilirea legăturii dintre cer și pămînt, dintre firea umană și cea dumnezeiască.
Părțile trupului care sînt însemnate cu semnul Sfintei Cruci au și ale un simbolism dogmatic. Fruntea închipuie cerul, pieptul (pîntecele) închipuie pămîntul, iar umerii închipuie locul și semnul puterii. Sfîntul Ambrozie al Milanului spune că fruntea reprezintă sediul cugetării, adică al mărturisirii lui Dumnezeu prin cuvînt și gîndire; inima reprezintă sediul iubirii, pentru că Dumnezeu este iubire și noi, la fel, trebuie să iubim; brațele reprezintă efortul, activitatea, munca care trebuie s-o depună credinciosul pentru Hristos.( Pr. Prof. Nicolae Petrescu, Ortodoxia, anul XLVII nr. 1-2, ianuarie-iunie 1995, p. 102-109).
__________________
Reply With Quote
  #9  
Vechi 06.03.2010, 23:17:51
georgeval's Avatar
georgeval georgeval is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.09.2007
Locație: Valenii de Munte
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.066
Implicit

Iata o afirmatie potrivita a parintelui Ioan Ica Jr. "Nu este deloc o intamplare faptul ca Crucea este tratata ca o persoana, pentru ca in ea vedem legea vietii lui hristos, legea vietii noastre...... Crucea, ca si icoana, fata Domnului pusa pe lemn, devin locuri ale prezentei personale a lui Iisus Hristos. Prin aceasta si crucea primeste o cinstire personala si este realmente-cum spune Acatistul- pazitoarea crestinilor, ii fereste de atacurile celui rau, le da siguranta."
Reply With Quote
  #10  
Vechi 03.04.2013, 13:39:23
Marius22 Marius22 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 23.07.2007
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.346
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Florin-Ionut Vezi mesajul
Daca voi fi vreodata in biserica nevoit sa ascult acatistul asta, atunci in mintea mea voi confunda persoana Crucii cu Duhul Sfant, presupunand Crucea ca fiind Pomul Vietii care de fapt este Duhul Sfant. In alte contexte, depinde, voi intelege Crucea ca altar de jertfa, ca Jertfa suprema a Lui Hristos pentru noi toti, ca suferinta pentru pacatele omenirii si ca datorie a mea personala de a-mi trai viata in sacrificiu pentru semenii mei.
Am intalnit un raspuns la aceasta problema la Parintele Valentin Istrati:

"Biserica Ortodoxa nu desparte pe Hristos de Crucea Sa, devenita prin Inviere altar de jertfa vesnica, si nici nu desparte, rationalist, Crucea de Hristos Cel rastignit pe ea. In lumina Invierii, slava Crucii inunda umanitatea si universul, de aceea, Biserica se adreseaza ei ca unei persoane. De fapt, nu este un antropomorfism ori personalizare a unui obiect, ci Biserica se roaga, stiind ca, pentru vesnicie, Crucea este Hristos Cel rastignit. Acesta este si temeiul expresiilor de genul: "Bucura-te, Cruce, pazitoare a crestinilor” (Acatistul Sfintei Cruci). Sf. Apostol Pavel, amintind galatenilor mirungerea lor in chipul Crucii si constitutia cruciforma a fiintei umane spune: "O, galateni fara de minte, cine v-a ademenit pe voi, sa nu va incredeti adevarului, pe voi, in ochii carora a fost zugravit - Iisus Hristos Cel rastignit - " (Galateni 3, 1)."
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Inaltarea Sfintei Cruci costel Diverse Sarbatori 6 14.09.2019 00:10:10
Acatistul Sfintei Cruci denissa Despre Biserica Ortodoxa in general 32 07.11.2017 22:11:51
Rugaciunea Sfintei Cruci cristi_1971 Intrebari utilizatori 0 26.09.2011 08:09:01
Inaltarea Sfintei Cruci Tia Diverse Sarbatori 32 16.09.2011 22:52:02
Semnul Sfintei Cruci alinnasser2010 Generalitati 22 30.05.2011 12:06:32