Depresia-abordare religioasa

[Decebal]

Nici eu nu îmi aduc aminte să fi lovit, ci doar am încercat îmi impun părerea. Aşa se procedează cu toţi dogmaticii şi lipsiţii de obiectivitate, mai ales cu dogmaticii ecumenişti.

[AlinB]

În prealabil postat de Decebal

În schimb eu am auzit cuvinte evanghelice despre Iisus cu biciul în templu, şi de data asta chiar era un bici real, nu o metodă de a dialoga mai fermă. Am auzit şi de sfinţi sau drepţi care au dus războaie şi am mai auzit destule care contrazic prejudecăţile unora despre cum trebuie sau nu să arate un creştin ortodox.

Orice om bolnav de harta poate sa baga la inaintare scuza cu Hristos si biciul.

[anita]

În prealabil postat de fallen

Ceea ce mis epare totusi putin nedrept, fara Doamne fereste sa denigrez profesiile si pe practicantii lor, este ca de multe ori unii din noi suntem nevoiti sa ajungem si ne cheltuim tot timpul liber si banii pe la psihologi/psihiatri, si asta pentru ce? Pentru ca avem acasa fie un parinte idiot, fie un sot de asemenea, fie la serviciu sefi si colegi care ne abuzeaza, iar noi , prostii (unii din noi, nu toti) nu gasim ca ar mai fii alta solutie decat aceea sa ne sacrificam noi incercand sa (ii ) intelegem, sa ne compliem, sa facem posibil traiul cu aceste persoane, daca nu chiar avem iluzia desarta ca am putea candva chiar sa ii multumim si sa-i facem fericiti. sa-l schimbi pe altul am inteles de la o vreme ca e imposibil; in disperare de cauza incercam sa ne schimbam pe noi (ma rog, atitudinea noastra, sa ne compliem), lucru care iarasi incepe sa-mi para iluzie desarta; ba poate chiar ajungem, incercam sa luam si pastile, crezand ca acestea ne vor ajuta sa trecem peste, sa suportam mai usor situatiile in care am intrat (poate asa o fii; daca exista astfel de pastile, vreau si eu), ba chiar sa devenim sotia perfecta, subalterna perfecta, etc. Din experienta proprie va spun ca incercarea de a te apropia de Dumnezeu nu face altceva decat rau in astfel de relatii, daca incerci sa introduci o a treia persoana in ecuatie; efectul e acela de "tradare', joc dublu, adulter, etc; in plus, nici Dumnezeu nu e precum mama sau tata sa vina sate ia de mana, sa te stearga, si sa i certe pe copiii rai care te-au batut; am inteles, de la o vreme , ca 'salvarea" celor prigoniti va fi, pana la urma abia "in ceruri' (cei care vor ajunge acolo), cum de altfel spune si Sfanta Scriptura.

Relatia parinte - copil se poate imbunatati prin rugaciuni si pomeniri la slujbe a celui "rau" ,e adevarat ca poate sa dureze mai mult sau mai puitin in functie si ne cum ne asculta Dumnezeu ,daca suntem vrednici ,daca avem rabdare.Poate dura ani de zile ,dar merita.
Dar daca sotii nu sunt legati prin sfanta taina a cununiei ce sa il mai bagi si pe Dumnezeu martor ,ei nefiind "curati" ?
Mai mult ,aceasta relatie se deterioreaza ,isi baga cel cu coarne coada si te poti astepta si la mai multe rautati.
Solutia e chiar despartirea.
E posibil ca in asemenea situatii cel "rau" dupa despartire sa isi gaseasca alt partener si ce nu accepta la primul ,cununie religioasa ,viata mai linistita sa accepte fara probleme cu o a doua partenera.

[laurastifter]

În prealabil postat de Decebal

Nici eu nu îmi aduc aminte să fi lovit, ci doar am încercat îmi impun părerea. Aşa se procedează cu toţi dogmaticii şi lipsiţii de obiectivitate, mai ales cu dogmaticii ecumenişti.

Domnule Decebal,
În primul rând, nu este necesar să impuneţi nimic, pentru că personal vă respect dreptul de a susţine opinii şi convingeri diferite.
Fiecare dintre noi are libertatea de a exprima, în limitele bunei cuviinţe, orice idee şi de a polemiza cu ceilalţi.
Nu am încercat să vă conving de nimic şi, aşa cum v-am mai scris, evit şi voi evita să răspund mesajelor în care argumentaţi "ad hominem". Evit nu dialogul, ci doar ispita de a vă răspunde în aceiaşi termeni, în acelaşi limbaj. Prin urmare, indiferent ce-mi veţi scrie în viitor, eu NU voi folosi, în dialogul cu dvs, "bâta forumistică" (pentru a vă cita din memorie), ci mă voi strădui să păstrez o atitudine irenică, susţinându-mi, însă, punctele de vedere.
În privinţa insistenţei dvs asupra lipsei mele de obiectivitate, aş dori să fac următoarele precizări:
1. În mesajele referitoare la convingerile mele religioase, nu sunt şi nu doresc să fiu obiectivă, tocmai pentru că mă refer la convingeri personale/ subiective, tocmai fiindcă am credinţa că relaţia cu Dumnezeu, Care este Subiect, Fiinţă personală, ţine de subiectivitate.
Doar în privinţa datelor din ştiinţele exacte este recomandată obiectivitatea, fiindcă aceste domenii studiază realitatea obiectivă.
În domeniile umaniste (în special în privinţa teologiei şi a credinţei), care se referă la subiecte, am putea şi ar fi bine, oare, să fim obiectivi, să nu asumăm afectiv ceea ce credem, să tratăm subiectele ca pe obiecte?...
2. M-am referit la prejudecăţile despre psihologi în mod imparţial (obiectiv, dacă vreţi), fără a mă implica emoţional foarte mult, din simplul motiv că nu sunt psiholog, ci am pasiuni diferite (pe care le puteţi afla inclusiv din profilul meu de pe forum). Le respect în mod sincer vocaţia acestor semeni ai mei psihologi, fără a o împărtăşi. Am scris de dragul dreptăţii, am scris deoarece consider că semenii noştri care aparţin acestei categorii profesionale ar fi vrednici de mult mai multă preţuire şi încredere.
Aşadar, stimate domn, mărturisesc în mod deschis faptul că, în mesajele privind teologia şi credinţa (ceea ce nu era cazul aici, în mesajul la despre psihologie), nu sunt obiectivă, ci profund subiectivă şi pasionată! Da, mă înflăcărez de bucurie şi entuziasm, de fiecare dată când meditez, ascult sau spun ceva despre credinţa mea, despre convingerile mele religioase! Aţi observat, prin urmare, foarte corect că nu sunt obiectivă.
Dumnezeu să vă ocrotească!
P. S. 1. Ce înţelegeţi prin termenul "dogmatici"? Din curiozitate. :)
P. S. 2. Desigur că psihologii, în special cei specializaţi în psihologie clinică şi psihoterapie, au competenţa de a pune diagnostice.
Să aveţi o noapte binecuvântată!

[catalin2]

În prealabil postat de laurastifter

1. În mesajele referitoare la convingerile mele religioase, nu sunt şi nu doresc să fiu obiectivă, tocmai pentru că mă refer la convingeri personale/ subiective, tocmai fiindcă am credinţa că relaţia cu Dumnezeu, Care este Subiect, Fiinţă personală, ţine de subiectivitate.
Doar în privinţa datelor din ştiinţele exacte este recomandată obiectivitatea, fiindcă aceste domenii studiază realitatea obiectivă.
În domeniile umaniste (în special în privinţa teologiei şi a credinţei), care se referă la subiecte, am putea şi ar fi bine, oare, să fim obiectivi, să nu asumăm afectiv ceea ce credem, să tratăm subiectele ca pe obiecte?...

Daca imi permiti sa intervin, doar relatia noastra personala cu divinitatea tine de subiectivitate. Altfel e o greseala, Dumnezeu exista in mod obiectiv, adica nu depinde de cum vrea fiecare. La fel invatatura de credinta, care e revelata, nu poate fi subiectiva. In mod subiectiv, relativist, ar inseamna ca divinitatea e cum isi imagineaza fiecare, adica fieacre isi creeaza propria divinitate, o forma de idolatrie. La fel si invatatura revelata, nu poate fi relativa, ceea ce e revelat de adevar absolut.

[laurastifter]

În prealabil postat de catalin2

Daca imi permiti sa intervin, doar relatia noastra personala cu divinitatea tine de subiectivitate. Altfel e o greseala, Dumnezeu exista in mod obiectiv, adica nu depinde de cum vrea fiecare. La fel invatatura de credinta, care e revelata, nu poate fi subiectiva. In mod subiectiv, relativist, ar inseamna ca divinitatea e cum isi imagineaza fiecare, adica fieacre isi creeaza propria divinitate, o forma de idolatrie. La fel si invatatura revelata, nu poate fi relativa, ceea ce e revelat de adevar absolut.

Sunt întru totul de acord cu dvs în privinţa faptului că Revelaţia creştină este descoperirea Adevărului absolut şi personal, Care este Hristos. De aceea, adevărul revelat NU poate fi relativizat, fiindcă este absolut.
Mai departe, cred că ar fi interesant să definim noţiunile de "subiectivitate" şi "relativism", pentru a analiza problema deosebit de interesantă pe care aţi pus-o în discuţie.
Voi reveni, probabil în cursul zilei de mâine.
Doamne ajută!

[cezar_ioan]

În prealabil postat de laurastifter

Sunt întru totul de acord cu dvs în privinţa faptului că Revelaţia creştină este descoperirea Adevărului absolut şi personal, Care este Hristos. De aceea, adevărul revelat NU poate fi relativizat, fiindcă este absolut.

Laura, ce zici tu de textul ăsta - dacă te aşezi un pic mai câş în fotoliu?
(Hint involuntar, termeni-cheie: scolastică, blabla, baubau, moft...)

[cezar_ioan]

https://www.google.ro/search?q=oamen...w=1280&bih=622

(ei nu fac valuri cu emoticoane pe forum creştin ortodox; ei trăiesc printre noi, cu noi)

[catalin2]

În prealabil postat de laurastifter

Sunt întru totul de acord cu dvs în privinţa faptului că Revelaţia creştină este descoperirea Adevărului absolut şi personal, Care este Hristos. De aceea, adevărul revelat NU poate fi relativizat, fiindcă este absolut.
Mai departe, cred că ar fi interesant să definim noţiunile de "subiectivitate" şi "relativism", pentru a analiza problema deosebit de interesantă pe care aţi pus-o în discuţie.
Voi reveni, probabil în cursul zilei de mâine.
Doamne ajută!

Asa este, trebuie mai intai sa lamurim notiunile, pentru ca nu cred ca avem aceeasi intelegere. Desi nu face subiectul topicului de fata, dar Geo si-a sters contul.
Daca iti amintesti am mai discutat despre relativ si absolut. Vad ca tu te referi doar la Adevarul Absolut, care e Iisus, dar eu nu doar la asta ma refer. Un adevar absolut este un adevar obiectiv, care nu depinde de cum il percepe fiecare. De exemplu faptul ca tu ai doua maini e un adevar absolut, faptul ca pamantul e rotund (nu chiar rotund, dar nu are relevanta in discutie) e un adevar absolut. Daca intr-o perioada oamenii credeau ca pamantul e plat nu insemna ca e asa cum cred ei, pentru ca Pamantul tot rotund era. La fel si invatatura revelata, e un adevar obiectiv, absolut, indiferent ca penticostalii cred altceva, catolicii altceva si hindusii altceva.
Adevarul relativ ar inseman ca fiecare are dreptate in felul lui, fiecare vede adevarul lui, care nu il exclude pe al celuilalt. Dimpotriva, adevarul absolut exclude toate celelalte adevaruri subiective. Adevarul ca pamantul e rotund exclude afirmatia ca ar fi plat sau cubic.
In privinta invataturii revelate, am vazut ca Parintele Galeriu este mai apreciat de unele persoane, e aici o convorbire a parintelui cu Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu si Sorin Dumitrescu, intr-o carte numita "Dialoguri de seara". Plesu si Liiceanu sustineau un adevar relativ, referitor la toate religiile si cultele. Parintele le spune ca invatatura revelata e un adevar absolut, nu relativ.
Citez: "Pr. Galeriu: Or, acceptând totul greşim, instituindu-ne de astă dată în sincretismn şi relativism. Eu trebuie să am conştiinţa că aici se află pleroma, şi în interiorul ei să mă lupt să le împărtăşesc Adevărul, prin tot ce pot eu face la nivelul vieţii şi al faptei. Ce ar însemna să nu am certitudinea că mă aflu în adevăr? Să-mi suprim această certitudine?
A.Plesu : Eu vreau să spun doar că adevărul meu nu trebuie să anuleze neapărat adevărul celuilalt. Mai exact: calea celuilalt spre adevăr. Căci adevărul este unul.
Pr. Galeriu : […] Învăţătura pe care o mărturisesc este absolută, fiind revelată...
A.P. : Părinte, dacă eu sunt într-un spaţiu dat, împreună cu islamic, şi cu un iudeu, ambii practicanţi, eu nu mă pot uita la ei ca la unii care cu siguranţă sunt mai prost plasaţi decât mine în raport cu Dumnezeu. Mă pot uita însă cu bucurie că religia mea îmi permite, în numele iubirii, să le înţelege “amplasamentul”, mai bine poate, chiar, decât mi-l înţeleg ei mie.

S.Dumitrescu : Ce te determină atunci să nu basculezi înspre adevărul lor?

A.Plesu : Eu nu pun la îndoială adevărul meu, şi nu spun că adevărul lor îmi place mai mult decât adevărul meu. Eu spun că adevărul meu îmi dă generozitatea să privesc adevărul lor în faţă.
G.L. : Adevărul absolut nu-i compatibil nici cu căutarea, nici cu condiţia umană.

Pr. Galeriu : Iisus a aspus: “Căutaţi şi veţi afla.”. Deci eu permanent mă refer la acest adevăr absolut, dar tot timpul îl caut, adică mă aflu pe cale. Condiţia făpturii, direcţia ei, este eternă în absolutul inepuizabil. Dar există şi vectorul alienării. În veacul viitor dispare tocmai această direcţie nefastă.

G.L. : Există un adevăr în afara căii? Se poate vorbi de un adevăr separat şi de o cale separată?

Pr. Galeriu : Numai în sens alienat. Doar aşa, asemenea fiului rătăcit din parabola Evangheliei, cu acelaşi nume (Luca 15). Venirea lui Hristos se justifică tocmai prin faptul că ne arată “Calea, Adevărul şi Viaţa.”."

Vedem cum Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu vorbeau despre un adevar relativ (nu si S. Dumitrescu, din scurta interventie), in timp ce Parintele Galeriu explica faptul ca invatatura revelata este adevar absolut.

[catalin2]

În prealabil postat de laurastifter

Sunt întru totul de acord cu dvs în privinţa faptului că Revelaţia creştină este descoperirea Adevărului absolut şi personal, Care este Hristos. De aceea, adevărul revelat NU poate fi relativizat, fiindcă este absolut.

Vois crie si despre ce este Revelatia, e un articol complet pe site la sectiunea dogmatica: http://www.crestinortodox.ro/dogmati...sca-69113.html

"Prin Revelatie se intelege actiu*nea prin care Dumnezeu impartaseste omului tot ceea ce este necesar pentru mantuirea lui. Din punct de vedere al continutului, Revelatia dum*nezeiasca cuprinde totalitatea evenimentelor si adevarurilor de credinta prin care Dumnezeu Si-a descoperit voia Sa oamenilor, ca acestia sa-L cunoasca si sa-L preamareasca si, prin aceasta, sa dobandeasca desavarsirea lor si comuniunea cu Crea*torul lor.

Dumnezeu Si-a descoperit oamenilor voia Sa pe doua cai principale : pe cale naturala si pe cale supranaturala.

Revelatia pe cale naturala este cunostinta despre Sine pe care Dum*nezeu ne-o da din insasi firea lucrurilor, a lumii si, mai presus de toate, capacitatea de a cunoaste pe care Dumnezeu ne-o da in insasi structura fiintei umane. Ordinea si armonia care exista in cosmos, in structura si viata fapturilor, determina mintea omului sa postuleze existenta unui Creator atotputernic si atottiitor, Care a creat lumea si pe om. Psalmistul spune in acest sens: "Cerurile spun slava lui Dum*nezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria. Ziua zilei spune cuvant si noaptea noptii vesteste stiinta" (Ps. 18,1-2); iar Sfantul apostol Pavel spune ca: "cele ne*vazute ale Lui se vad de la facerea lumii, intelegandu-se din fapturi, adica vesnica Lui putere si dumnezeire, asa ca ei sa fie fara cuvant de aparare" (Rom. 1, 20).

Revelatia supranaturala este descoperirea pe care Dumnezeu o face prin oameni sau direct. Aceasta s-a dat treptat, in trei etape principale :
1) Revelatia primordiala, data primului om in paradis si pastrata prin urmasii lui pana la Avraam ;
2) Revelatia speciala facuta poporului evreu;
3) Revelatia dumnezeiasca absoluta si universala, data prin in*susi Fiul lui Dumnezeu-intrupat.

Cu toate ca s-a dat treptat, in etape, Revelatia dumnezeiasca supra*naturala este unitara, fiindca unul este Dumnezeu cel ce S-a revelat. Acest lucru il spune sfantul apostol Pavel astfel : "Dupa ce Dumnezeu, odinioara, in multe randuri si in multe chipuri, a vorbit parintilor nostri prin prooroci, in zilele acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul, pe Care L-a pus mostenitor a toate si prin Care a facut si veacurile" (Evr., 1, 1-2).

Revelatia divina supranaturala ni s-a transmis pe doua cai : Sfanta Scriptura si aceea a Sfanta Traditie. Pastratoarea, propovaduitoarea si interpretul infailibil al Revelatiei divine este Biserica. "