Erezia constantinopolitana (381)

[Demetrius]

In Pavecernita Mare, savarsita ieri, dupa Liturghia Darurilor Mai Inainte-Sfintite, se spune:
"...Ca mai inainte de toate esti, Cel ce esti Parinte, si impreuna fara de inceput ai pe Fiul Tau..."

si mi-a sarit in urechi pentru ca asta contrazice Crezul adoptat inca dinainte, la Conciliul Ecumenic de la Constantinopol din 381 si nici atunci(vreo 318 episcopi) si nici de-atunci "sfintii printi" nu s-au sisizat de erezia pe care au catolicizat-o (universalizat-o) in biserica crestina.

De fapt "mi-a sarit in urechi" pentru ca mai dinainte aveam durerea pomenita in Crez:

"... Fiul Tau, Unul nascut, Carele din Tatal S-a nascut, mai inainte de toti vecii...", iar portiunea boldata nu poate fi adevarata, ci asa cum scrie in Pavecernita Mare.

Erezia se refera la formularea S-A NASCUT, ceea ce nu poate fi adevarat fiindca Tatal, Fiul si Duhul Sfant sunt fara de inceput, iar folosirea timpului trecut la perfectul compus certifica o actiune care a inceput si s-a sfarsit inainte de momentul vorbirii(prezent), deci fiind vorba de un fapt petrecut, iar faptul nu se poate petrece decat in lumea materiala.
Mai inante de toti vecii, nu stiu ce or fi vrut "sfintii parinti" sa credem, poate doar vesnicia ar putea fi; dar cum sa se petreaca ceva in vesnicie?

Timpul prezent nu are inceput si nici sfarsit, adica timpul prezent e vesnic.
Ca sa-mi potolesc durerea eu spun Crezul:
"... Carele din Tatal e nascut (spun optional: din toti vecii, sau dintotdeauna)..."
si asta sugereaza apartenenta Fiului de Tatal, nu faptul de a Se naste, ci con-substantiere, de Una fiintare.

[Moroco]

În prealabil postat de Demetrius

In Pavecernita Mare, savarsita ieri, dupa Liturghia Darurilor Mai Inainte-Sfintite, se spune:
"...Ca mai inainte de toate esti, Cel ce esti Parinte, si impreuna fara de inceput ai pe Fiul Tau..."

si mi-a sarit in urechi pentru ca asta contrazice Crezul adoptat inca dinainte, la Conciliul Ecumenic de la Constantinopol din 381 si nici atunci(vreo 318 episcopi) si nici de-atunci "sfintii printi" nu s-au sisizat de erezia pe care au catolicizat-o (universalizat-o) in biserica crestina.

De fapt "mi-a sarit in urechi" pentru ca mai dinainte aveam durerea pomenita in Crez:

"... Fiul Tau, Unul nascut, Carele din Tatal S-a nascut, mai inainte de toti vecii...",

Erezia se refera la formularea S-A NASCUT, ceea ce nu poate fi adevarat fiindca Tatal, Fiul si Duhul Sfant sunt fara de inceput, iar folosirea timpului trecut la perfectul compus certifica o actiune care a inceput si s-a sfarsit inainte de momentul vorbirii(prezent), deci fiind vorba de un fapt petrecut, iar faptul nu se poate petrece decat in lumea materiala.
Mai inante de toti vecii, nu stiu ce or fi vrut "sfintii parinti" sa credem, poate doar vesnicia ar putea fi; dar cum sa se petreaca ceva in vesnicie?

Timpul prezent nu are inceput si nici sfarsit, adica timpul prezent e vesnic.
Ca sa-mi potolesc durerea eu spun Crezul:
"... Carele din Tatal e nascut (spun optional: din toti vecii, sau dintotdeauna)..."
si asta sugereaza apartenenta Fiului de Tatal, nu faptul de a Se naste, ci con-substantiere, de Una fiintare.

Te-ai tzepuit sarmane coleg si prieten. Precis ai fost putin ajutat de egipsihologii metempsihotici ai gipsihiatriei spiritiste vrajitoresti. Iar asta se numeste sminteala caci ai ajuns sa acuzi sfintii si sa rastalmacesti simbolul Credintei.

Problema ridicata de tine insa e simpla.

Preasfantul si Atotiitorul Tata era si este si va fi mai inainte de toti vecii, in timpul tututror vecilor cat si dupa totii vecii vecilor. Este o descoperire daruita sfintilor de Tatal prin Fiul in Duhul, este o teologie data poporului Sau ce vine de la inceputuri prin urmatorii si cei ce au Crezut lui Dumnezeu ca Enoh, Noe, Avraam, Moise etc.

Veacurile-vecii sunt zile, saptamani, luni, ani, zeci de ani, sute de ani, mii de ani, timpuri foarte lungi ce tind sa devina vesnicii. Cu toate astea vecii si vecii vecilor nu sunt vesnicia si nesfarsirea lui Dumnezeu ci temporalitatile foarte lungi ce tind spre infinit si ele sunt intru Creatie, acolo unde timpul este una dintre dimensiunile masurabile ale ei. Vezi teoria PacMan3D-nD.

"...Ca mai inainte de toate esti, Cel ce esti Parinte, si impreuna fara de inceput ai pe Fiul Tau..."

Acest adevar Adevarat de Credinta si slava sfanta ne descopera faptul ca Dumnezeu si Fiul erau impreuna in iubirea Duhului Sfant mai inainte de orice creatie si de orice suflet si de orice existenta a oricui. Acest impreuna ne descopera unitatea de iubire, ascultare si credinta credincioasa a Fiului fata de Tatal care iubeste si-L slaveste in Sine si in Duhul pe Fiul inca mai inainte de orice Creatie si de orice si oricine. Aici este vorba de vesnicie-dumnezeire pura ca si posibilitate de existenta nesfarsita avand orice dimensiune si lucrare posibila caci acolo, in si intru Dumnezeu, toate sunt cu putinta.

"... Fiul Tau, Unul nascut, Carele din Tatal S-a nascut, mai inainte de toti vecii...",

Unul Nascut S-a nascut reprezinta incepatoria Creatiei ce odata ce e facuta poate fi simtita, masurata, cercetata, folosita, inteleasa etc. si ea are ca origine si incepatorie, apre si incepe sa se faca tocmai prin aceasta nastere a Fiului vesnic din vesnicia Dumnezeirii ca sursa-cauza a aparitiei Creatiei. Tatal L-a nascut devenind sursa a aparitiei Creatiei dar fara sa-L silniceasca si Fiul S-a nascut crezand si ascultand dar fara sa-L paraseasca facand posibila aparitia Creatiei si Duhul a purces din Tatal prin Fiul si s-a format ca o Biserica-Nor de iubire luminoasa si unitate de Credinta si acesta este inceputul tuturor vecilor si a vecii vecilor Creatiei care apare din Dumnezeu fara sa se confunde sau sa se amestece Creatia cu Dumnezeu (Tatal nascator, Fiul Nascut si Duhul purces) Carele se purta in Biserica-Norul Luminos pe deasupra apelor in Creatie si asa a aparut in creatie si timpul creat bun ca dimensiune masurabila in Creatie asa ca spatiul, energia, materia, etc. ce pot fi de atunci nesfarsite caci la inceput toate au fost facute spre nesfarsire si vietuire de odihna impreuna cu Dumnezeu.

Omul fatarnic si ipocrit impreuna cu ”ingerii” vicleni si mincinosi au nascut-crescut si sadit-introdus minciuna, necredinta, neascultarea si pacatul in Creatie tzepuind-amagind femeia, adica au lucrat rautatea si dezbinarea, iar acestea nu sunt de la Dumnezeu ci sunt nascociri, scorneli si greseli, rautati, hule, desertaciuniuni-minciuni-patimi deci ele nu pot sa devina vesnice in Creatie caci aceasta s-ar transforma intrun iad care s-ar chinui si s-ar autodistruge ci ele in mod firesc vor avea un sfarsit, o moarte, impreuna cu orice dimensiune in care ele exista, inclusiv timpul lor cel rau, deci vor muri si vor dispare si nimeni nu va mai stii ca au fost vreodata asa cum se marturiseste in psalmi si prooroci.

Dar sufletele oamenilor, ingerilor, animalelor, plantelor si mineralelor si a toata faptura sunt vesnice caci Dumnezeu le-a daruit suflet din El Insusi sau din Cuvantul Sau Dumnezeiesc devenind suflete vii insa daca ele sunt corupte, impatimite si daca in ele isi gaseste salas si lucrare minciuna, necredinta, gresala, pacatul, rautatea, acolo in creatia in care sufletele exista, atunci ele vor merge si vor fi in robie vesnica, in sclavie si supunere neputincioasa patimilor daca nu se vor pocai-smeri si nu se vor intoarce ca sa asculte de adevaratul Dumnezeu si Tata si deci vor suferi la nesfarsit in muncile cele vesnice ale acumularii de creatie si apoi din pricina patimilor urmand distrugerea si risipirea creatiei in care locuiesc caci sufletele impatimite nu pot altfel decat sa acumuleze ca sa strice, sa corupa, sa distruga si iata un iad vesnic, lumea-lumpea-patimile-adictiile, o suferinta cumplita care nu se poate sfarsi (oricat ar ispiti unii cu solutii) decat prin interventia Dumnezeirii coroborata cu credinta si ascultarea sufletelor damnate pentru a iesi din chinuri, din munci, din iad, din lumpe, unul cate unul prin asumarea personala a suferintelor urmarii, respectarii Legii-Judecatilor si a purtarii Crucii si implinirii Cuvantului. Nu se poate face insa eli-eli-berarea cu forta, cu silnicia, cu terorismul trufash sau ligusitor viclean ci aceasta biruinta pe care o poate primi de la Dumnezeu prin Hristos-Cuvantul cate un suflet vesnic se poate indeplini-savarsi doar prin ascultare, credinta, urmare, iubire si apoi pazirea si statornicirea in vietuirea nepacatoasa pentru a ramane in (deschis cunoasterii) intru fericirea lui Dumnezeu cu fapturile Sale si a lipsei oricaror patimi si sclavii slugarnice si supuse rautatii, minciunii si pacaturilor.

Ceva de genul am inteles ca pare ca ar fi... adevarat.

[Moroco]

În prealabil postat de Moroco

Te-ai tzepuit ajutat de... ai ajuns sa acuzi sfintii si sa rastalmacesti simbolul Credintei.

Problema ridicata de tine insa e simpla.

Preasfantul si Atotiitorul Tata era si este si va fi mai inainte de toti vecii, in timpul tututror vecilor cat si dupa totii vecii vecilor. Este o descoperire daruita sfintilor de Tatal prin Fiul in Duhul, este o teologie data poporului Sau ce vine de la inceputuri prin urmatorii si cei ce au Crezut lui Dumnezeu ca Enoh, Noe, Avraam, Moise etc.

Veacurile-vecii sunt zile, saptamani, luni, ani, zeci de ani, sute de ani, mii de ani, timpuri foarte lungi ce tind sa devina vesnicii. Cu toate astea vecii si vecii vecilor nu sunt vesnicia si nesfarsirea lui Dumnezeu ci temporalitatile foarte lungi ce tind spre infinit si ele sunt intru Creatie, acolo unde timpul este una dintre dimensiunile masurabile ale ei. Vezi teoria PacMan3D-nD.

"...Ca mai inainte de toate esti, Cel ce esti Parinte, si impreuna fara de inceput ai pe Fiul Tau..."

Acest adevar Adevarat de Credinta si slava sfanta ne descopera faptul ca Dumnezeu si Fiul erau impreuna in iubirea Duhului Sfant mai inainte de orice creatie si de orice suflet si de orice existenta a oricui. Acest impreuna ne descopera unitatea de iubire, ascultare si credinta credincioasa a Fiului fata de Tatal care iubeste si-L slaveste in Sine si in Duhul pe Fiul inca mai inainte de orice Creatie si de orice si oricine. Aici este vorba de vesnicie-dumnezeire pura ca si posibilitate de existenta nesfarsita avand orice dimensiune si lucrare posibila caci acolo, in si intru Dumnezeu, toate sunt cu putinta.

"... Fiul Tau, Unul nascut, Carele din Tatal S-a nascut, mai inainte de toti vecii...",

Unul Nascut S-a nascut reprezinta incepatoria Creatiei ce odata ce e facuta poate fi simtita, masurata, cercetata, folosita, inteleasa etc. si ea are ca origine si incepatorie, apre si incepe sa se faca tocmai prin aceasta nastere a Fiului vesnic din vesnicia Dumnezeirii ca sursa-cauza a aparitiei Creatiei. Tatal L-a nascut devenind sursa a aparitiei Creatiei dar fara sa-L silniceasca si Fiul S-a nascut crezand si ascultand dar fara sa-L paraseasca facand posibila aparitia Creatiei si Duhul a purces din Tatal prin Fiul si s-a format ca o Biserica-Nor de iubire luminoasa si unitate de Credinta si acesta este inceputul tuturor vecilor si a vecii vecilor Creatiei care apare din Dumnezeu fara sa se confunde sau sa se amestece Creatia cu Dumnezeu (Tatal nascator, Fiul Nascut si Duhul purces) Carele se purta in Biserica-Norul Luminos pe deasupra apelor in Creatie si asa a aparut in creatie si timpul creat bun ca dimensiune masurabila in Creatie asa ca spatiul, energia, materia, etc. ce pot fi de atunci nesfarsite caci la inceput toate au fost facute spre nesfarsire si vietuire de odihna impreuna cu Dumnezeu.

Omul fatarnic si ipocrit impreuna cu ”ingerii” vicleni si mincinosi au nascut-crescut si sadit-introdus minciuna, necredinta, neascultarea si pacatul in Creatie tzepuind-amagind femeia, adica au lucrat rautatea si dezbinarea, iar acestea nu sunt de la Dumnezeu ci sunt nascociri, scorneli si greseli, rautati, hule, desertaciuniuni-minciuni-patimi deci ele nu pot sa devina vesnice in Creatie caci aceasta s-ar transforma intrun iad care s-ar chinui si s-ar autodistruge ci ele in mod firesc vor avea un sfarsit, o moarte, impreuna cu orice dimensiune in care ele exista, inclusiv timpul lor cel rau, deci vor muri si vor dispare si nimeni nu va mai stii ca au fost vreodata asa cum se marturiseste in psalmi si prooroci.

Ati citit? Nu cred [ insa e unii care ma persifleaza dandu-se superiori. "Morocco... what'up? :) Încă trăiești. Semn ca Divinitatea nu a închis încă capitolul milei pt omenire. Love you :))" @Psalm 23: Love you too! Inca traiesc bine mersi din mila Divina ca e clar ca nu-s bun de nimic si as fi meritat sa mor demult daca zici tu. Tu stii ce zici si de la cine stii.]

Intorcandu-ne la subiect.

1. Avem perioada iubirii vesnice a lui Dumnezeu de dinainte de aparitia dorintei lui Dumnezeu de Facere a omului si a Creatiei pentru el.
2. Perioada de dupa aparitatia din Iubire a dorintei pana la aparitia Creatiei.
3. Perioada de dupa Creatie urmata de cele 7 Zile ale Facerii Omului si tocmirii Creatiei pentru El.

In perioada 1 si mai inainte avem vesnicia iubirii lui Dumnezeu-Iubirea-Credinta-Speranta in care nu cunoastem felul in care exista Dumnezeu dar stim ca nu mai exista nimic altceva decat Dumnezeu care vine din vesnicie adica dintrun timp vesnic nesfarsit fiind fara de inceput acel timp vesnic asa ca Dumnezeu deci existand atat Dumnezeu cat si timpul vesnic dintotdeauna si fiind impreuna Dumnezeu. In aceasta perioada Dumnezeu in iubirea Lui putea fi oricum voia cat timp voia El-Iubirea caci nimic nu-L putea impiedica sa se manifeste in orice fel ar fi dorit, cat timp ar fi dorit caci Dumnezeu-iubirea e viu deci plin de orice actiune, idee, gandire, cunoastere, manifestare insa sfintenia Lui era neschimbabila si crescatoare in acelasi timp caci actiunile Lui sunt intotdeauna de crestere a sfinteniei iubirii, credintei si sperantei. De exemplu putea fi doua sau mai multe fiinte neprihanite ce se iubeau si se slaveau cu mare cuviinta intre ele si toate erau aceiasi iubire-Dumnezeu, unic, actiunile, rugaciunile si comunicatiile-discutiile dintre "personaje" derulandu-se in interiorul iubirii caci nu era nimic altceva decat iubirea-Dumnezeu si timpul vesnic al vesniciei fara inceput si fara sfarisit al iubirii vesnice.

In perioada 2, dupa aparitia dorintei pentru existenta omului si a Creatiei pentru om in Dumnezeu-Iubirea avem un Tata-Iubirea ce avea in sine insusi un Fiu-Iubirea si intre ei aveau Duhul-Iubirea intre ei ca si model de iubire-credinta-speranta pentru viitorul om. In aceasta perioada a timpului vesnic si pana la aparitia perioadei a 3-a Tatal-Iubirea a nascut pe Fiul Credinta fara sa-L silniceasca si Acesta a iubit, a Crezut si a ascultat si S-a nascut si in acelasi timp incepand purcederea din Tatal sursa-emitator prin Fiul primitor si propagator Duhul Sfant Speranta-Iubirea dintre ei si pentru OM si in acelasi timp a aparut din Cuvant neauzit de nimeni decat de Dumnezeu inceputul Creatiei si a tuturor veacurilor si asa a aparut Creatia netocmita fara sa se confunde cu Dumnezeu Iubirea-Tatal-Fiul-Duhul Carele se purat pe deasupra apelor in sensul ca nu atingea si nu se amesteca cu absolut nimic din Creatie desi se purta prin interiorul si mijlocul ei. Odata cu aparitia Creatiei a aparut si timpul-creatiei care avand un inceput putea avea un sfarsit si odata cu inceputul a aparut si numararea trecerii timpului, a ceasurilor, a zilelor, lunilor si anilor in creatie adica a inceput numararea vecii vecilor.

In Perioada 3, cea de dupa inceput in care deja exista Creatia netocmita, exista Tatal, Fiul si Duhul dar nu stia nimeni de existenta Tatalui, Fiului si a Duhului ci doar de Dumnezeu si pe atunci din Cuvantul Lui Dumnezeu s-au facut ingerii-suflete vesnice si doar Cuvantul se auzea si nimeni nu L-a vazut pe Dumnezeu nici macar ingerii care au fost facuti primii ca fiinte veghetoare-slujitoare suflete-vesnice primind starea de existenta vesnica de la Dumnezeu prin Cuvant, ei vazand Creatia netocmita din locul in care au fost pusi deasupra nestiind daca creatia a fost din vesnicie sau cum a aparut ea din Cuvant dar au crezut lui Dumnezeu si au vazut preluandu-si indatoriile si sarcinile lor. Ingerii sunt martorii care au asistat la Tocmirea Creatiei si la Facerea Omului in cele 7 zile primordiale de catre Dumnezeu prin Cuvantul Sau care se auzea si tot ce zicea se facea iar ingerii erau martori fara sa-L vada pe Dumnezeu si fara sa stie daca Dumnezeu e Tata si Fiu si Duh Sfant sau cum este Cel ce este si graieste. Pe Om l-a facut din pamant cu Mainile Sale nevazute si a suflat Duh din Duhul Sau de viata si s-a facut omul un suflet viu si vesnic. Ingerii intrand fiecare in ascultarile lor de rugaciune-lucrare-veghe peste tot ce era de facut in Creatie.

Deci in perioada 2 Nasterea Fiului si Purcederea Duhului din Tatal este un model Haric pentru toata faptura creata ulterior.

Nu stiu dar asa mi se pare...

[Iorest]

Alte învăţături interesante din cartea Învăţătura de credinţă ortodoxă, EIBMBOR, 2015 pag 100 -101 ,

153. Când a primit Fiul lui Dumnezeu numele de lisus Hristos?

Atât numele de lisus cât și cel de Hristos l-a primit Fiul lui Dumnezeu când S-a făcut om. Deci, lisus Hristos e numele Fiului lui Dumnezeu cel întrupat.
Mai înainte de întrupare, Fiul lui Dumnezeu nu Se numea lisus Hristos
Aceasta, pentru că El ni S-a făcut Mântuitor (lisus) numai prin aceea că a luat trupul nostru și l-a adus jertfă pentru noi.
Numai prin întrupare ni S-a făcut Arhiereu, Care ne-a curățit de păcate, Proroc, Care ne-a vestit în grai omenesc voia Tatălui, și conducător la mântuire (Hristos).
Dacă Hristos înseamnă Uns, numele acesta îl arată pe Mântuitorul nostru ca om care primește ungerea, nu ca Dumnezeu care dă ungerea.
Sfântul Chirii al Alexandriei spune: „Unii spun că numele Hristos se cuvine numai Cuvântului născut din Dumnezeu-Tatăl, Care este gândit și există deosebit. Noi însă n-am fost învățați să spunem așa, ci spunem că în momentul în care Cuvântul S-a făcut trup, în același moment a și fost numit Hristos.
Se numește Hristos, pentru că a fost uns cu untdelemnul bucuriei (Psalmii 44, 9), adică cu Duhul de la Dumnezeu și Tatăl"163.

Nota de subsol 163 - Sf. CHIRIL AL ALEXANDRIEI, Cuvânt către împărătesc, PG 76,1220 C.

154. Așadar, atunci când spunem „lisus Hristos", nu pornim de la Fiul lui Dumnezeu dinainte de întrupare, ci de la Cel de după întrupare?

Da, desigur, și tot astfel articolul al doilea al Simbolului credinței nu pornește cu mărturisirea de la Fiul lui Dumnezeu dinainte de întrupare, adică de la un Fiu gândit cu mintea, ci de la lisus Hristos, Care a trăit cu adevărat ca om pe pământ, de la anul cutare până la anul cutare, S-a născut din Fecioara Maria, a petrecut între oameni, a fost răstignit, a înviat și S-a înălțat Ia cer. Tocmai acest lisus Hristos S-a descoperit inimilor, prin tot ce a spus și a făcut, ca Fiul lui Dumnezeu.
Despre acest lisus Hristos mărturisește Biserica în Simbolul credinței, întâi că e unicul Domn și apoi tot ce urmează la articolul doi, și anume, în primul rând, că este „Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut".

155. Ce înseamnă cuvintele „Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut"?
lisus Hristos, Care a trăit pe pământ, este Fiul cel unic al lui Dumnezeu.
Deși a viețuit pe pământ ca om adevărat, El este în același timp Fiul lui Dumnezeu. Așa li S-a descoperit întâi prin Duhul Sfânt Apostolilor, care prin gura lui Petru mărturisesc: „Tu ești Hristosul Fiul lui Dumnezeu Celui viu" (Matei 16,16).
Iar lisus întărește îndată adevărul acestei mărturisiri: „Fericit ești Simone, fiul lui lona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl meu Cel din ceruri" (Matei 16, 17). Sfânta Scriptură îi numește adeseori și pe oameni fii ai lui Dumnezeu, dar îi numește așa fie pentru că sunt făcuți de El, fie pentru că sunt născuți la o viață nouă, prin harul Duhului Sfânt.
„Voi sunteți fiii Domnului Dumnezeului vostru" (Deuteronomul 14, 1),.le spune Moise evreilor, gândindu-se mai mult la înțelesul de fii prin creație.
„Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut" (loan 1, 12-13). Aici se vorbește de fiii lui Dumnezeu prin înfiere. De ei se spune chiar că sunt născuți din Dumnezeu.
lisus Hristos nu e Fiul lui Dumnezeu în vreunul din înțelesurile de mai sus.
El nu e fiu între fii.
Nu e fiu cum e o creatură, nici fiu după har sau prin înfiere.
Ci e Fiu după fire, e singurul Fiu după fire al lui Dumnezeu, neavând niciun frate.
De aceea, Simbolul spune nu numai născut, ci „Unul-Născut": „Că așa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat" (loan 3,16).


_____________________
Dumnezeu Cuvântul = Dumnezeu Fiul, există din veșnicie, după întrupare primește și numele de Iisus Hristos, (Hristos înseamnă Unsul).
Deci singurul lucru care apare nou și poate fi localizat în timp e Numele Iisus Hristos - de la întrupare Dumnezeu Cuvântul e Iisus Hristos, nu s-a numit Iisus Hristos din veșnicie conform lui Chiril al Alexandriei şi Ioan Damaschinul, deși a existat de atunci.
Nu a avut şi fire umană înainte de întrupare, din veşnicie, deci e normal ca odată ce se întrupează să primească nume Iisus Hristos.

Nu-şi pierde firea de Dumnezeu prin întrupare, deci păstează şi firea din Dumnezeu spre deosebire de făptura creată, finită, oamenii sunt prin Har fii de Dumnezeu, Hristos e singurul care e prin Fire Dumnezeu, Unul Născut.

[Demetrius]

În prealabil postat de Iorest

Alte învăţături interesante din cartea Învăţătura de credinţă ortodoxă, EIBMBOR, 2015 pag 100 -101 ,

153. Când a primit Fiul lui Dumnezeu numele de lisus Hristos?

Atât numele de lisus cât și cel de Hristos l-a primit Fiul lui Dumnezeu când S-a făcut om. Deci, lisus Hristos e numele Fiului lui Dumnezeu cel întrupat.
Mai înainte de întrupare, Fiul lui Dumnezeu nu Se numea lisus Hristos
Aceasta, pentru că El ni S-a făcut Mântuitor (lisus) numai prin aceea că a luat trupul nostru și l-a adus jertfă pentru noi.
Numai prin întrupare ni S-a făcut Arhiereu, Care ne-a curățit de păcate, Proroc, Care ne-a vestit în grai omenesc voia Tatălui, și conducător la mântuire (Hristos).
Dacă Hristos înseamnă Uns, numele acesta îl arată pe Mântuitorul nostru ca om care primește ungerea, nu ca Dumnezeu care dă ungerea.
Sfântul Chirii al Alexandriei spune: „Unii spun că numele Hristos se cuvine numai Cuvântului născut din Dumnezeu-Tatăl, Care este gândit și există deosebit. Noi însă n-am fost învățați să spunem așa, ci spunem că în momentul în care Cuvântul S-a făcut trup, în același moment a și fost numit Hristos.
Se numește Hristos, pentru că a fost uns cu untdelemnul bucuriei (Psalmii 44, 9), adică cu Duhul de la Dumnezeu și Tatăl"163.

Nota de subsol 163 - Sf. CHIRIL AL ALEXANDRIEI, Cuvânt către împărătesc, PG 76,1220 C.

154. Așadar, atunci când spunem „lisus Hristos", nu pornim de la Fiul lui Dumnezeu dinainte de întrupare, ci de la Cel de după întrupare?

Da, desigur, și tot astfel articolul al doilea al Simbolului credinței nu pornește cu mărturisirea de la Fiul lui Dumnezeu dinainte de întrupare, adică de la un Fiu gândit cu mintea, ci de la lisus Hristos, Care a trăit cu adevărat ca om pe pământ, de la anul cutare până la anul cutare, S-a născut din Fecioara Maria, a petrecut între oameni, a fost răstignit, a înviat și S-a înălțat Ia cer. Tocmai acest lisus Hristos S-a descoperit inimilor, prin tot ce a spus și a făcut, ca Fiul lui Dumnezeu.
Despre acest lisus Hristos mărturisește Biserica în Simbolul credinței, întâi că e unicul Domn și apoi tot ce urmează la articolul doi, și anume, în primul rând, că este „Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut".

155. Ce înseamnă cuvintele „Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut"?
lisus Hristos, Care a trăit pe pământ, este Fiul cel unic al lui Dumnezeu.
Deși a viețuit pe pământ ca om adevărat, El este în același timp Fiul lui Dumnezeu. Așa li S-a descoperit întâi prin Duhul Sfânt Apostolilor, care prin gura lui Petru mărturisesc: „Tu ești Hristosul Fiul lui Dumnezeu Celui viu" (Matei 16,16).
Iar lisus întărește îndată adevărul acestei mărturisiri: „Fericit ești Simone, fiul lui lona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl meu Cel din ceruri" (Matei 16, 17). Sfânta Scriptură îi numește adeseori și pe oameni fii ai lui Dumnezeu, dar îi numește așa fie pentru că sunt făcuți de El, fie pentru că sunt născuți la o viață nouă, prin harul Duhului Sfânt.
„Voi sunteți fiii Domnului Dumnezeului vostru" (Deuteronomul 14, 1),.le spune Moise evreilor, gândindu-se mai mult la înțelesul de fii prin creație.
„Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut" (loan 1, 12-13). Aici se vorbește de fiii lui Dumnezeu prin înfiere. De ei se spune chiar că sunt născuți din Dumnezeu.
lisus Hristos nu e Fiul lui Dumnezeu în vreunul din înțelesurile de mai sus.
El nu e fiu între fii.
Nu e fiu cum e o creatură, nici fiu după har sau prin înfiere.
Ci e Fiu după fire, e singurul Fiu după fire al lui Dumnezeu, neavând niciun frate.
De aceea, Simbolul spune nu numai născut, ci „Unul-Născut": „Că așa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat" (loan 3,16).


_____________________
Dumnezeu Cuvântul = Dumnezeu Fiul, există din veșnicie, după întrupare primește și numele de Iisus Hristos, (Hristos înseamnă Unsul).
Deci singurul lucru care apare nou și poate fi localizat în timp e Numele Iisus Hristos - de la întrupare Dumnezeu Cuvântul e Iisus Hristos, nu s-a numit Iisus Hristos din veșnicie conform lui Chiril al Alexandriei şi Ioan Damaschinul, deși a existat de atunci.
Nu a avut şi fire umană înainte de întrupare, din veşnicie, deci e normal ca odată ce se întrupează să primească nume Iisus Hristos.

Nu-şi pierde firea de Dumnezeu prin întrupare, deci păstează şi firea din Dumnezeu spre deosebire de făptura creată, finită, oamenii sunt prin Har fii de Dumnezeu, Hristos e singurul care e prin Fire Dumnezeu, Unul Născut.

Acest post nu are ce cauta pe acest topic; te rog sa-l stergi si sa deschizi un alt topic daca vrei sa-l bagi la discutii.

[Iorest]

În prealabil postat de Demetrius

Acest post nu are ce cauta pe acest topic; te rog sa-l stergi si sa deschizi un alt topic daca vrei sa-l bagi la discutii.

Are legătură cu threadul-subiectul, se referă tot la o formulare din Crez, tot în legătură cu Dumnezeu - Cuvântul.
Deci doar momentul întrupării fiindcă atunci Dumnezeu Cuvântul primeşte numele de Iisus Hristos, ar fi un punct fix în timpul pe care-l percem noi făptura creată.
Putem să zicem fără să greşim, parafrazându-i pe Sfinţii Părinţi ca Numele Iisus Hristos a fost dat după întrupare nu înainte.

Nu mai deschid niciun alt thread să aibă şi acela două/trei sute de vizualizări şi să se stingă, fiecare cuvânt din Crez are dedicate fraze întregi de explicaţii fiind cu semnificații.
Se scrie lejer un doctorat discutând doar referirile la unul din ipostasturile Dumnezeirii, nici măcar comentând tot Crezul !
Asta arată câtă atenţie la detaliu a fost, că nu e niciun cuvințel pus după ureche, că a fost emis sub inspirație divină și că Părinții Bisericii prin care s-a lucrat chiar au fost cernuți prin persecuții și erau oameni de rugăciune, au ieșit la sinod direct din temnițe cu mutilările persecuțiilor pe ei.

Se recomandă mai multă prudență la titluri, că erezia Constantinopolitană nu are legătură cu Crezul nici cu Pavecernița și e o acuzație în aer, oricine va intra pe thread va crede că găsește cine știe ce.
Threadul rămâne și peste 10 ani dacă va mai ține hostingul și nu știu dacă se mai poate modifica un titlu de topic principal.
Au rămas subiecte din 2007 și sunt deja 16 ani mergem spre 17, în 2027 forumul face 20 de ani, dacă nu e mai vechi cumva.

Dacă scriem mici glumițe inofensive, păreri despre practica bisericii sau la rubrica diverse e una, dar la formulări de credință trebuie atenție mai mare.

[Demetrius]

Nu ti se pare ca ai un "unghi de vedere" cam... limitat?

În prealabil postat de Iorest

1
Nu-mi dau seama exact de unde e citatul,

Nu cred că în Pavecerniţa Mare e pasajul...

În prealabil postat de Iorest

L-am găsit, nu văd unde e contradicţia, ...

În prealabil postat de Iorest

...ce e contradictoriu cu Crezul în toată treaba asta ?...

În prealabil postat de Iorest

...
Nu văd din nou unde e lipsa de coerenţă ...

[Iorest]

În prealabil postat de Demetrius

In Pavecernita Mare, savarsita ieri, dupa Liturghia Darurilor Mai Inainte-Sfintite, se spune:
"...Ca mai inainte de toate esti, Cel ce esti Parinte, si impreuna fara de inceput ai pe Fiul Tau..."

Nu-mi dau seama exact de unde e citatul, am găsit pe net pusă de o parohie, slujba Pavecernita Mare:
https://www.stavropoleos.ro/wp-conte...mare_maici.pdf

Apare formularea Unuia Născut şi unule Născut

Rugăciune a lui Mardarie
Stăpâne, Dumnezeule, Părinte Atotputernice, Doamne, Fiule Unule-Născut, Iisuse
Hristoase şi Duhule Sfinte, o Dumnezeire, o Putere, miluieşte-mă pe mine, păcă-
tosul, şi cu judecăţile care ştii, mîntuieşte-mă pe mine nevrednicul robul Tău, că
binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

La pag 33.
Cu harul şi cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului tău, a Domnului
şi Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată
slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte şi
cu Preasfîntul şi Bunul şi de viaţă făcătorul Duhul Lui, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin.

La pag 10 e Crezul

Dacă s-ar contrazice cum zici frăţia Ta, deşi nu am găsit formularea din primul paragraf, nu ar fi inserat şi Crezul.

E bine că foloseşti şi slujbele din timpul săptămânii şi că mergi la ele, că încerci să meditezi la ce auzi, dar trebuie să găsim în cărţi teologice răspunsuri pt astfel de cugetări, sau să căutăm direct tîlcuirea pt afirmaţia din Crez.

E perioada Triodului până în Sâmbăta Mare, deci nu cred că e greşit pdf-ul.

Nu cred că în Pavecerniţa Mare e pasajul: Ca mai inainte de toate esti, Cel ce esti Parinte, si impreuna fara de inceput ai pe Fiul Tau.

[Demetrius]

În prealabil postat de Iorest

Nu-mi dau seama exact de unde e citatul, am găsit pe net pusă de o parohie, slujba Pavecernita Mare:
https://www.stavropoleos.ro/wp-conte...mare_maici.pdf
.................

Nu cred că în Pavecerniţa Mare e pasajul: Ca mai inainte de toate esti, Cel ce esti Parinte, si impreuna fara de inceput ai pe Fiul Tau.

Tu nu crezi, dar eu l-am auzit si l-am si gasit scris aici:

https://www.crestinortodox.ro/carti-...are-79798.html

Dupa Psalmul 90, la aprox. 40 de randuri vei gasi exact versetul pomenit, care a fost formulat de autor in acord cu Duhul Sfant, spre deosebire de Crezul sinodului constantinopolitan, care pe mine ma zgarie la ureche. Poate pe tine nu.

Dupa savarsirea serii am sesizat preotului paroh(toba de carte, cu doctorat luat) diferenta,iar el mi-a dat instantaneu "explicatii" pe care le-am respins imediat si m-a trimis la Episcop, care de fapt el a si condus slujbele (Liturghia si Pavecernita); cu o jumatate de gura a admis ca faptele nu se pot petrece decat in lume.

Cum am amintit, pe mine ma deranja formularea Crezului de mai multa vreme, iar acum am primit justificarea de a deschide acest topic.

Nu ma intereseaza ce au vrut ei(sfintii parinti) sa spuna, si desi stiu, ma uit cu nedumerire la ce au spus cu adevarat. Cum sa tac cand tu spui NU avand pretentia ca spui DA?



Acum vreo 10 ani am remarcat o alta greseala de exprimare arhaica in Acatistul Sfintilor Brancoveni, pe care am semnalat-o Editurii Patriarhiei, care a si editat un nou acatist in 2013, cu un limbaj mai actualizat, spre nemultumirea mea,deoarece eu cred ca Acatistul Sfintilor Brancoveni e (poate) cel mai frumos acatist, frumusete datorata bogatului limbaj arhaic.

Greseala o veti gasi si pe net, deoarece toata lumea crede ca acolo scrie ceea ce cred ei ca scrie, si anume:

"...
Icosul 1

Intregind lantul de aur al noilor martiri, cu neasemanare mai curat decat cel de Ofir, in cetatea marelui Constantin cu indrazneala pe Hristos Dumnezeu l-ati marturisit si lepadarile pentru bunatatile vremelnice ale acestui veac trufas si nestatornic, desavarsit le-ati zdrobit...."

adica, lepadarile le-ati zdrobit(!!!), nu bunatatile vremelnice ale acestui veac.

[Iorest]

În prealabil postat de Demetrius

Tu nu crezi, dar eu l-am auzit si l-am si gasit scris aici:

https://www.crestinortodox.ro/carti-...are-79798.html

L-am găsit, nu văd unde e contradicţia, am găsit şi tâlcuiri curând le aduc dar nu ştiu dacă încap.

În prealabil postat de Demetrius

Dupa Psalmul 90, la aprox. 40 de randuri vei gasi exact versetul pomenit, care a fost formulat de autor in acord cu Duhul Sfant, spre deosebire de Crezul sinodului constantinopolitan, care pe mine ma zgarie la ureche. Poate pe tine nu.

Scrie ceva interesant şi despre Duhul Sfânt şi taina naşterii mai înainte de toţi vecii.

În prealabil postat de Demetrius

Dupa savarsirea serii am sesizat preotului paroh(toba de carte, cu doctorat luat) diferenta,iar el mi-a dat instantaneu "explicatii" pe care le-am respins imediat si m-a trimis la Episcop, care de fapt el a si condus slujbele (Liturghia si Pavecernita); cu o jumatate de gura a admis ca faptele nu se pot petrece decat in lume.

Tare, la o parohie ortodoxă sau greco-catolică s-au petrecut discuţiile ?

În prealabil postat de Demetrius

Cum am amintit, pe mine ma deranja formularea Crezului de mai multa vreme, iar acum am primit justificarea de a deschide acest topic.

Apăi trebuie studiat oricum Crezul.

În prealabil postat de Demetrius

Acum vreo 10 ani am remarcat o alta greseala de exprimare arhaica in Acatistul Sfintilor Brancoveni, pe care am semnalat-o Editurii Patriarhiei, care a si editat un nou acatist in 2013, cu un limbaj mai actualizat, spre nemultumirea mea,deoarece eu cred ca Acatistul Sfintilor Brancoveni e (poate) cel mai frumos acatist, frumusete datorata bogatului limbaj arhaic.

Greseala o veti gasi si pe net, deoarece toata lumea crede ca acolo scrie ceea ce cred ei ca scrie, si anume:

"...
Icosul 1

Intregind lantul de aur al noilor martiri, cu neasemanare mai curat decat cel de Ofir, in cetatea marelui Constantin cu indrazneala pe Hristos Dumnezeu l-ati marturisit si lepadarile pentru bunatatile vremelnice ale acestui veac trufas si nestatornic, desavarsit le-ati zdrobit...."

adica, lepadarile le-ati zdrobit(!!!), nu bunatatile vremelnice ale acestui veac.

Păi au zdrobit trocul de a se lepăda de credinţă pentru bunătăţile vremelnice ale acestui veac, are logică textuală-lingvistică, deci au zdrobit lepădările de frică şi din interes material, au respins ademenirea de a se lepăda de credinţă pt alte avantaje.