Grija sotului fata de sotie !

[anna21]

În prealabil postat de windorin

Biserica nu a luat Casatoria inapoi "prin canoane".
Prin canoane ni se arata cum ar trebui sa vietuiasca omul, in starea lui de normalitate.

Niciodata Biserica nu indeamna la ruperea familiei, chiar nici atunci cand unul dintre soti este pagan si rau vietuitor, iar celalalt nu. Sfantul Pavel spune ca "prin sotia credincioasa se mantuieste si barbatul necredincios, iar prin sotul necredincios se ridica si femeia necredincioasa". Ba mai mult, cand unul doreste sa se apropie trupeste de celalalt, fie chiar si Vinerea Mare, acela din urma nu are voie sa ii spuna nu celui dintai, iar daca va spune "nu", va da mare seama inaintea lui Dumnezeu pentru aceea, pentru ca nu s'a coborat la masura celui de langa el, cu care este "un trup".

Ai si nu ai dreptate.
Ai dreptate ca principiu general: nu trebuie sa smintim pe cei mai putin inaintati duhovniceste, ci trebuie sa ne "coboram" la nivelul lor, din iubire de ei si din iubire de Hristos..

1. DAR chiar suntem noi inaintati duhovniceste pentru a avea de unde sa ne "coboram" la un presupus nivel al celui de alaturi?
Sotul meu, necredincios, are calitati admirabile care mie imi lipsesc.. il consider mai bun decat mine...
(Altfel spus, nu pot vorbi de o "coborare" la masura sotului... )
2. DAR putem folosi acest lucru in mod viclean pentru a ne adormi constiinta, ba chiar ajungem sa ne credem virtuosi ne-postind (dar facand fapte bune... cum ar fi sa "ne coboram" la masura celui de alaturi).
3. Sunt absolut convinsa ca atunci cand sfintii, din dragoste de Hristos, mancau de dulce langa cei mai putin credinciosi, de ex. (deci se coborau la masura lor!) considerau ca au gresit si apoi se nevoiau si mai aspru!

(Ar mai fi si altele de spus.. dar cred ca ai prins ideea generala)

[costel]

Grija de sotie creste pe masura ce vezi ca face parte din tine. Acolo unde nu exista purtare de grija fata de ea, este dovada ca nu locuieste in tine ci in afara ta. Si dupa cum nu ma doare durerea unui necunoscut din blocul vecin, tot asa ajung sa nu fiu cuprins de durere cand ea este in suferinta. Dar cand ea a devenit parte din mine, strigatul ei dupa ajutor este si strigatul meu de a pune capat suferintei.

În prealabil postat de windorin

Cautand un cuvant frumos, am dat peste o predica rostita de Parintele Emilianos de la Manastirea Simonos Petras.

"Barbatul ar trebui sa tina minte ca sotia i-a fost incredintata de Dumnezeu. Sotia sa este un suflet pe care Dumnezeu i l-a dat, si pe care intr’o buna zi va trebui sa-l dea inapoi. El isi iubeste femeia asa cum Hristos iubeste Biserica (Efeseni 5,25). O ocroteste, ii poarta de grija, ii da incredere, indeosebi cand este tulburata sau cand este bolnava. Stim cat de sensibil poate fi sufletul unei femei, pricina pentru care Apostolul Petru ii indeamna pe barbati sa-si cinsteasca femeile (1 Petru 3,7). Sufletul unei femei se raneste, este adesea marunt, schimbator si poate cadea dintr-odata in deznadejde. De aceea, barbatul trebuie sa fie plin de dragoste si gingasie, si sa faca din ea comoara sa cea mai de pret. Casatoria, dragi prieteni, este o barcuta care pluteste pe valuri si printre stanci. Daca o scapi din grija chiar si o clipa, se va scufunda."

Cat de minunat este barbatul care poarta de grija sotiei lui !

La întrebarea "De ce se spune că bărbatul este cap femeii? Părintele Arsenie Papcioc răspunde:

- Şi femeia ce este, dacă bărbatul este cap? Unde este situată faţă de cap?

Între cei doi soti nu există grad de rudenie. Dacă bărbatul este capul, femeia este tot cap. Trebuie să se supună unul faţă de altul; fiindcă sunt foarte dese situaţiile în care bărbatul o întreabă şi-şi ascultă femeia.

Ei trebuie să se iubească. Dacă nu se iubesc, relaţia dintre soţi este numai o ordinară gâlceavă.

Dacă bărbatul este cap, femeia este inima! Şi inima este mai mult decât orice, este adâncul cel mai adânc al fiinţei omenesti, este chiar locul unde Dumnezeu şi-a făcut locaş. Şi dacă ea este inima, e şi el inimă, fiindcă iubirea armonizează căsnicia.

Iubirea răspunde la toate întrebările: iubirea aduce prunci, care dau valoare nemaipomenită căsniciei – zâmbetul lor -, şi creează unitate nezdruncinată familiei.

Am cununat odată pe cineva şi, când am ajuns la rugăciunea unde preotul spune: “Iar femeia să asculte de bărbat!”, toată lumea s-a uitat la mireasă şi mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment. Dar am tăcut până mi-a venit vremea la predică şi i-am spus: “Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte care spuneau că bărbatul este dator să-şi iubească sotia. Dragă mireasă, dacă nu te iubeste, să nu-l asculti!” Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie. Femeia, cu gingăşia ei: “esprit de finesse”, e liberă şi nu o să asculte la infinit de un nepăsător. Ca femeia bună nu e nimic mai bun, şi ca femeia rea nu e nimic mai rău. Deci trebuie cu orice chip să o faci bună.

Vă mai spun ceva: Mama naşte, mama renaşte, ea se ocupă de copii. Şi, desigur, foloseşte cea mai frumoasă metodă din instinct, din iubire: îl îngăduie pe copil orice ar face acesta. Dacă băiatul e năvalnic, viteaz, i-a intrat în cap să cucerească lumea, de ce să nu? Dar în întâlnirea cu prietenii el începe să se vadă inferior, pentru că la primul contact cu lumea n-a biruit, şi se întoarce plângând la mama sa. Aceasta îi spune: “Nu, puiul mamii, tu eşti împărat, tu ai să cuceresti lumea!” Astfel, mama îi dă continuu sentimentul de erou. Ea nu face lucrul acesta pentru că a învăţat undeva, ci pentru că-l iubeşte şi pentru că nu vrea să-l vadă un prost.

Nu ştiu dacă aţi citit o poezie scrisă de regina Elisabeta (Carmen Sylva), soţia regelui Carol I: “De veţi auzi de un erou care a cucerit în războaie şi în urma lui a făcut dreptate, să ştiţi că a avut o mamă bună;/ De veţi auzi de un erou care a viersuit şi versul lui a schimbat sensuri de viaţă şi frumuseţi şi înflăcărări de inimă, să ştiţi că a avut o mamă bună!”, şi tot aşa vreo şapte eroi de felul acesta. Ei, mi-a plăcut enorm! Aceasta este fata pe care trebuie să o avem, să o pregătim, mai ales dacă e preoteasă, căci multe fete o întreabă pe preoteasă anumite intimităti femeieşti, mai repede decât pe preot.

[lore86]

frumoase cuvinte!
dar din cele scrise mai sus nu mi-au dat seama daca esti preot sau parintele arsenie spunea asta.:)

[Danialex]

În prealabil postat de sophia

Dorin, nu este chiar asa cum spui. Le-o fi dat casatoria la preoti pe o parte, dar pe alta le-a luat-o prin canoanele date de indepartare de sotie prin slujbe, post, etc.
Pe altii ii ia din familie si ii duce spre casnicie alba, sau chiar spre manastire.
Nu uita ca asa l-a luat si pe Petru.
Sfintii care au fost casatoriti si au avut si copii...nici acolo n-a fost familie cu adevarat, pentru ca au trebuit s-o lase, sa indure, sa plece la lupta, sau sa traiasca in casnicie alba/fratie, sau copiii lor au fost trimisi la manastire/preotie (in celibat) (vezi Sf.Grigore tatal cu multi copii, din care unul a fost tot preot, fetele maici, etc.)
Adrian si Natalia - cat a suferit Natalia cu al ei copilas, pentru ca Adrian a plecat la nu stiu ce lupta si i-a parasit.

Biserica pe o parte da casnicia/si considera cununia sfanta, taina, pe de alta, o considera pacat si murdara si indeamna la abstinenta, rugaciune si post. Pai o casnicie nu poate exista asa.
Nu face pregatire inainte de cununie, creeaza ziduri in cupluri. Ceea ce spuneam si mai sus.
Concret da-mi un exemplu prin care biserica sprijina si respecta pe cei casatoriti.
Si repet, oamenii au facut asta, nu Dumnezeu.

Sophia, imi pare rau ca ti-ai facut o imagine asa eronata despre casatorie... nu inteleg de unde interpretarile astea atat de barbare Pur si simplu ma intristeaza sa citesc asemenea interpretari despre una din Tainele bisericii.
Pe preoti Biserica nu-i indeparteaza de sotie prin slujbe si post pentru ca zilele de post sunt aceleasi ca pentru orice mirean, iar slujbele sunt in zile de sarbatoare (Sf. Liturghie) sau in zile de post (Sf. Maslu) care de asemeni sunt zile de rugaciune si de abtinere de la relatia trupeasca pentru orice mirean. Iar abtinerea este pentru a ne canaliza energia spre rugaciune, spre intalnirea cu Dumnezeu.
Casnicia alba NU este binecuvantata de biserica ortodoxa. Desi sunt sfinti care nu s-au intalnit trupeste, desi erau casatoriti - stiu ca au fost dar nu mai tin minte nume - biserica nu propune aceasta ca si cale de mantuire. Cel mult, intr-o casatorie, daca la un moment dat sotii se hotarasc DE COMUN ACORD pentru o astfel de viata, pot lua binecuvantare de la duhovnicul lor.
Petru nu a fost luat de nimeni, el a hotarat sa-l urmeze pe Mantuitorul si a plecat de la familia lui. Este exact ca in cazul plecarii la manastire.
Manastirea este o cale pe care fiecare o alege daca doreste acest lucru. Biserica nu cred ca a luat pe nimeni cu forta din casnicie ca sa-l aduca la manastire.
Nu stiu unde ai auzit tu ca Biserica spune despre casatorie ca ar fi murdara si pacat. Sau ce preot ar putea spune asta, din moment ce cununia se face in biserica, botezul copiilor tot in biserica? Cred ca sunt niste interpretari eronate, poate chiar spuse de persoane care au inteles lucrurile gresit si ii smintesc si pe altii.
Sigur ca Biserica ii respecta pe cei casatoriti si familia in general, mai ales daca sunt buni crestini. De exemplu la noi la biserica s-au strans de multe ori bani pentru familiile sarace sau cele cu multi copii, s-au dat pachetele cu dulciuri pentru copii de Craciun.

[Ghezuroiu George]

Este un subiect cum nu se poate spune de delicat!si eu sunt cu sotia mea de 10 ani si Ii multumesc Lui DUMNEZEU ca mi-a daruit 3 baieti minunati.Eu am invatat ceva de la mama mea:La inceput este dragostea,mai tarziu este intelegerea sau obisnuinta,dar la batranete raman 2 solutii:mila sau ura.Am vazut batrani care merg de mana ca doi tinerei,frumos lucru,dar am vazut si batrani care nu se mai suporta,se bat si toate cele.Sper si ma rog DOMNULUI nostru sa-mi dea si peste ani si ani aceeasi dragoste pe care i-o port sotioarei mele acum si asta doresc tuturor oamenilor din lume!Sfatul meu?Iubiti-va sotiile,fiti intelegatori cu ele ca sunt comoara noastra cea mai mare!DOAMNE AJUTA!

As vrea sa pot, printr-un simplu gest, sa-i alung sotiei, TOATE durerile, gandurile negre si neimplinirile la care, ca orice femeie, inca mai viseaza. Si nu e vorba de calatorii pe nu-stiu-ce coclauri, nici de niscai saloane de infrumusetare. Uneori imi pare rau ca nu pot fi intotdeauna asa cum ea se asteapta sa fiu, dar atunci... n-as mai fi eu. Stiu doar ca nu meritam sa am alaturi de mine un suflet atat de bun, iar pentru asta nu am cuvinte sa-i multumesc lui Dumnezeu. As vrea sa cred ca sunt oricand in stare de orice pentru ea, iar ea stie asta. Din pacate uneori, in dorinta de a ne menaja, ajungem sa regretam foarte mult. Dupa sarbatori, a avut tot felul de probleme, iar in noul an a cam calcat cu stangul, ca a trebuit sa faca injectii dimineata si seara. Noi locuim f. aproape de spital, iar intr-o dimineata, fara sa ma anunte, a plecat singura considerand ca n-are rost sa ma mai trezeasca si pe mine. In urma unei consultatii rapide, s-a ajuns la concluzia sa-i faca intravenos, iar cum nu prea are "vene" i-a pus un "fluturas, pe care l-a fixat cu acel leucoplast. Stia ca face alergie urata la leucoplast si ar fi putut sa ma sune sa i-l duc pe cel antialergic cu care suntem mereu pregatiti, dar... n-a vrut sa ma deranjeze. De acolo a plecat direct la serviciu... Ce-a urmat a fost precum in filmele de groaza... Plangea ca un copil de usturime si durere. Are mai bine de o saptamana de atunci, si inca mai are pusee, dar ceva mai usoare... Si toate astea, numai si numai sa-mi fie mie bine... Uneori e mai naiva decat un copil!... Poate de aceea o si iubesc atat de mult!...

[Danialex]

În prealabil postat de OmuBun

As vrea sa pot, printr-un simplu gest, sa-i alung sotiei, TOATE durerile, gandurile negre si neimplinirile la care, ca orice femeie, inca mai viseaza. Si nu e vorba de calatorii pe nu-stiu-ce coclauri, nici de niscai saloane de infrumusetare. Uneori imi pare rau ca nu pot fi intotdeauna asa cum ea se asteapta sa fiu, dar atunci... n-as mai fi eu. Stiu doar ca nu meritam sa am alaturi de mine un suflet atat de bun, iar pentru asta nu am cuvinte sa-i multumesc lui Dumnezeu. As vrea sa cred ca sunt oricand in stare de orice pentru ea, iar ea stie asta. Din pacate uneori, in dorinta de a ne menaja, ajungem sa regretam foarte mult. Dupa sarbatori, a avut tot felul de probleme, iar in noul an a cam calcat cu stangul, ca a trebuit sa faca injectii dimineata si seara. Noi locuim f. aproape de spital, iar intr-o dimineata, fara sa ma anunte, a plecat singura considerand ca n-are rost sa ma mai trezeasca si pe mine. In urma unei consultatii rapide, s-a ajuns la concluzia sa-i faca intravenos, iar cum nu prea are "vene" i-a pus un "fluturas, pe care l-a fixat cu acel leucoplast. Stia ca face alergie urata la leucoplast si ar fi putut sa ma sune sa i-l duc pe cel antialergic cu care suntem mereu pregatiti, dar... n-a vrut sa ma deranjeze. De acolo a plecat direct la serviciu... Ce-a urmat a fost precum in filmele de groaza... Plangea ca un copil de usturime si durere. Are mai bine de o saptamana de atunci, si inca mai are pusee, dar ceva mai usoare... Si toate astea, numai si numai sa-mi fie mie bine... Uneori e mai naiva decat un copil!... Poate de aceea o si iubesc atat de mult!...

M-a impresionat cu adevarat ce ai scris tu despre tine si despre sotia ta.
Prin ce a facut ea cand s-a dus singura la spital si a acceptat branula fara antialergic doar ca sa nu te deranjeze pe tine, a dat dovada de jertfire de sine, care e lucru mare. Nu oricine ar fi fost in stare sa faca asa...
Te felicit pentru sotia pe care o ai! iar tie sa-ti dea Domnul dragoste si putere sa o intelegi si sa-i fii mereu alaturi. Cateodata femeile au nevoie de cuvinte foarte putine, dar in primul rand de atentie din partea sotului...

În prealabil postat de windorin

Cautand un cuvant frumos, am dat peste o predica rostita de Parintele Emilianos de la Manastirea Simonos Petras.

"Barbatul ar trebui sa tina minte ca sotia i-a fost incredintata de Dumnezeu. Sotia sa este un suflet pe care Dumnezeu i l-a dat, si pe care intr’o buna zi va trebui sa-l dea inapoi. El isi iubeste femeia asa cum Hristos iubeste Biserica (Efeseni 5,25). O ocroteste, ii poarta de grija, ii da incredere, indeosebi cand este tulburata sau cand este bolnava. Stim cat de sensibil poate fi sufletul unei femei, pricina pentru care Apostolul Petru ii indeamna pe barbati sa-si cinsteasca femeile (1 Petru 3,7). Sufletul unei femei se raneste, este adesea marunt, schimbator si poate cadea dintr-odata in deznadejde. De aceea, barbatul trebuie sa fie plin de dragoste si gingasie, si sa faca din ea comoara sa cea mai de pret. Casatoria, dragi prieteni, este o barcuta care pluteste pe valuri si printre stanci. Daca o scapi din grija chiar si o clipa, se va scufunda."

Cat de minunat este barbatul care poarta de grija sotiei lui !

Am vazut insa ca ratiunile din familie se schimba.
Sotii nu mai poarta de grija sotiilor, iar sotiile nu mai suporta sa li se poarte de grija.

Cu toate acestea, Parintii Bisericii marturisesc neincetat grija barbatului fata de femeie.
Astazi insa, femeia este parca singura care poarta de grija... de barbatul ei, de copii, de casa, etc.

Foarte frumos si adevarat

[Marius22]

ARHIM. EFREM: Sotii ortodocsi trebuie sa fie constienti de faptul ca amandoi se impartasesc de pacat si de greseli. Trebuie insa ca la baza familiei sa fie o comuniune in Hristos prin taina Bisericii - este foarte important! „Ceea ce Dumnezeu a unit omul sa nu desparta”.

Nu cred ca este posibila vreo casatorie fara acordul lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu nu doreste unirea a doi tineri, casatoria nu are loc: ori moare vreunul dintre logodnici, ori se despart, ori raman necasatoriti si astfel nu se mai ajunge la taina casatoriei. Daca se ajunge insa la casatorie inseamna ca aceasta este acceptata de Dumnezeu – fie ca unirea este bine-placuta Lui, fie ca este doar acceptata. De aceea, constienti de aceasta, sotii trebuie sa se tolereze, sa fie ingaduitori unul cu celalalt. Iar seara trebuie sa discute despre intamplarile din timpul zilei, dand fiecare explicatii pentru a nu exista neintelegeri.

Sotul trebuie neaparat sa dovedeasca in mod practic sotiei ca o iubeste. Firea femeii este atat de slaba, incat indata ce vede ca sotul arata o oarecare amabilitate unei alte femei, fie colega de serviciu, fie prietena, in sufletul ei se aprinde invidia. Nu pentru ca ar fi o pornire patimasa ci, din pricina dragostei ce i-o poarta sotului, doreste ca acesta sa-i apartina in intregime. Mai mult, femeia devine invidioasa chiar daca sotul arata dragoste mamei lui. Daca ii spui: „Bine, dar este mama lui care l-a nascut, l-a crescut, i-a fost alaturi atatia anii” ea raspunde: „Da, dar o iubeste pe ea mai mult decat pe mine!”. Toate femeile asta raspund. De aceea sotul trebuie, prin tandrete, sa gaseasca „butonul” de imblanzire a sotiei. Noi, monahii, prin modul nostru de viata nu avem experienta femeilor, insa epitrahilul sfintei spovedanii ne-a dezvaluit foarte multe taine din sufletul femeii. Un alt lucru pe care il constatam este acela ca femeia, dupa nasterea primului copil, nu mai doreste atat rolul sexual al sotului, cat tandretea si afectivitatea acestuia. De aceea sotul trebuie sa cunoasca acest lucru si sa fie tandru cu sotia sa.

Niciodata nu trebuie ca sotul sa-i faca observatie sotiei in prezenta altora, pentru ca de multe ori, din egoism, sotii isi mustra sotiile mai ales in prezenta propriilor rude.

Sau, daca sotia da telefon sotului la serviciu, acesta sa nu-i raspunda rastit: „Lasa-ma, n-am timp acum!”, vorbindu-i cu asprime. Ci sa-i spuna: „Iubito, am treaba acum, insa te voi suna eu putin mai tarziu”. Sotia trebuie sa stie intotdeauna ca sotul o iubeste si se gandeste la ea in orice clipa, trebuie sa simta ca in inima lui ea este pe primul loc. Cand sotia va intelege si se va convinge ca sotul o iubeste, atunci devine de bunavoie asternut picioarelor lui, gata de orice jertfa.

Sotia, de multe ori, are fata de sot un comportament copilaros. De multe ori face mofturi si nazuri de copil mic. Tu, ca sot, trebuie sa te cobori „la mintea ei”, sa nu-i dispretuiesti cererile, sa incerci sa i le satisfaci si astfel sa aduci echilibrul in familie, deoarece in familie toata atentia trebuie indreptata catre madularul cel slab (firav, neputincios, n.n.) care este femeia.

Daca femeia nu simte tandretea sotului, golul din inima ei nu va fi umplut nici de dragostea parintilor, nici a propriilor copii. Atat de mare e taina casatoriei, incat golul creat in inima femeii de lipsa afectivitatii sotului nu poate fi umplut nici macar de dragostea propriilor copii! Sotiei nu trebuie sa-i ascundeti nimic, pentru ca va veni vremea cand veti fi descoperiti. Sa-i spuneti totul si sa va consultati cu ea in toate. Nu e bine ca sotia sa afle cele ascunse ale voastre de la rude, de la colegi, ori de la prieteni. Sa stiti ca firea femeiasca este pururea banuitoare, suspicioasa. Tot timpul se indoieste si se intreaba: „Oare ma iubeste sotul?” Iar daca va gasi motive de suspiciune, devine fiara. De aceea, trebuie sa stiti ca singurul lucru care o poate cuceri si poate uni familia este tandretea. Sotul ideal nu o striga pe sotie pe nume. Dupa casatorie, adevaratul nume al sotiei trebuie sa fie doar „iubito”. Atunci cei doi vor fi cu adevarat trup si suflet.

Daca iti greseste cu ceva sotia, nu-i raspunde pe loc, atunci cand esti dominat de manie, ci seara, in dormitor cand veti fi singuri, sa-i spui cu blandete: „stii, iubito, azi m-ai intristat cu cutare lucru”. Iar daca ii arati blandete ii va pare rau, va plange si isi va cere iertare.

Daca sotul pleaca undeva si „uita” sa-i spuna sotiei, iar aceasta afla de la colegii de serviciu, de exemplu, atat de mare este rana sufleteasca pricinuita de faptul ca nu este ea prima careia sotul sa-i spuna despre acest lucru, incat cu greu isi revine. Este nevoie, deci, de multa atentie. Daca sotia va intelege ca sotul ii este alaturi, atunci este capabila de orice jertfa. Firea feminina are nevoie de cea a barbatului. Vedeti, chiar si la manastirile de maici, daca nu exista un duhovnic bun, singure nu pot spori. intotdeauna firea femeiasca are nevoie de sprijinul firii barbatesti.

Asadar, pe cat puteti, trebuie sa va rugati impreuna acasa. Rugaciunea facuta in comun uneste familia. Daca puteti, dimineata rugati-va impreuna, iar seara faceti impreuna Pavecernita.

E bine ca sotii sa se spovedeasca la acelasi duhovnic si sa se impartaseasca la aceeasi Sfanta Liturghie, sa mearga amandoi la aceeasi biserica. Acesta este un lucru care ii uneste foarte mult.

A venit recent un tanar la Vatopedi si mi-a spus: „Cunosc o fata si in curand ne vom casatori”. iI intreb: „Va intelegeti bine?”. „Gheronda, ne intelegem foarte bine in toate”, imi zice. „Este credincioasa, merge la biserica, e ortodoxa?”. „Gheronda, sa stii ca e singura chestiune pe care n-am discutat-o!”. „Mai baiete – i-am zis atunci – acesta era primul lucru pe care trebuia sa-l puneti in discutie. Daca nu va identificati in lucrurile duhovnicesti, in credinta, atunci casatoria voastra e de pe acum destramata”. Nu se poate altfel. Temelia casatoriei este impreuna pasire pe drumul credintei. Altfel toate sunt in zadar. La Vatopedi este un monah care a fost casatorit, dar nu mergea la biserica nici el, nici sotia. Odata insa ne-a vizitat si, cercetandu-l harul Duhului Sfant, s-a schimbat si a inceput sa se spovedeasca si sa frecventeze biserica. Sotia insa era impotriva. Intr-o buna zi i-a zis: „Nu vreau sa mergi la biserica! Sa pleci de la mine!”. Erau casatoriti de trei ani. Din fericire nu aveau copii, asa incat el si-a luat bagajul si a venit la manastire. Vreau deci sa spun ca pentru o casatorie reusita, pentru o familie unita, o conditie de baza este aceasta impreuna-pasire in viata duhovniceasca.

iNTREBARE: La conferinta ati spus ca ascultarea monahilor este diferita de cea a mirenilor; atunci noi cum sa aflam calea cea dreapta daca nu facem ascultare de duhovnic?

A. E.: Desigur, un mirean nu face ascultare cum trebuie sa faca un calugar fata de staret, insa pe cat puteti, sa ascultati de duhovnic.
Esenta este aceasta: daca un mirean doreste sa faca ascultare de duhovnic asa cum ar face un monah fata de staret, poate s-o faca, mai ales daca el insusi doreste. insa duhovnicul nu trebuie sa ceara astfel de ascultare de la cei care i se spovedesc. Deci daca cineva vrea sa ne ceara sfatul in orice, noi ca duhovnici il dam cu bucurie, insa nu este corect ca duhovnicul sa considere ca mireanul pacatuieste daca nu-i cere sfatul. Pacatuieste doar monahul care nu-l intreaba pe staret.

i: Vreau sa va intreb daca un mirean care se mai tulbura la serviciu se poate impartasi (cu aceeasi spovedanie) la sarbatori apropiate!

A.E.: Trebuie sa-ti consulti duhovnicul. Depinde daca el te dezleaga la impartasanie, depinde de starea ta launtrica, de pacatele pe care le-ai facut. Toate acestea le va judeca duhovnicul si el iti va raspunde.

Din pacate acum trebuie sa plecam. Maica Domnului fie cu voi toti!

(„Marturie athonita in Romania”, lucrare editata de Sfanta Manastire Vatopedi, 2004)