Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa Romana
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #461  
Vechi 04.05.2015, 23:29:43
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.001
Implicit

• Lumea vrea să păcătuiască, dar Îl vrea și pe Dumnezeu să fie bun. El să ne ierte, iar noi să păcătuim. Noi adică să facem orice vrem, iar Acela să ne ierte. Să ne ierte mereu, iar noi să ne vedem de treaba noastră.
• Dacă oamenii nu se vor pocăi, dacă nu se vor întoarce la Dumnezeu, vor pierde viața cea veșnică. Omul trebuie ajutat să priceapă sensul cel mai profund al vieții, să-și revină, ca să simtă mângâierea dumnezeiască. Scopul omului este și să urce duhovnicește, nu numai să nu păcătuiască.
• Bunul Dumnezeu ne dă binecuvântările Sale cele bogate. Să nu fim nemulțumitori și să-L întărâtăm, pentru că vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Dacă nu slăvim pe Dumnezeu, atunci El îngăduie să vină o încercare, ca să prețuim lucrurile. Iar dacă le prețuim, atunci Dumnezeu nu îngăduie să se întâmple.
• Bunul Dumnezeu pe toate le va iconomisi în modul cel mai bun, dar este trebuință de multă răbdare și atenție, pentru că de multe ori oamenii, grăbindu-se să descâlcească ițele, mai mult le încâlcesc. Dumnezeu le descâlcește cu răbdare. Aceasta situație nu va dura mult. Dumnezeu va lua mătura…
• Dumnezeu este bun, El vrea ca toți să ne mântuim. Dacă ar fi fost să se mântuiasca numai puțini, atunci de ce S-ar mai fi răstignit Hristos? Poarta Raiului nu este strâmtă. Îi încape pe toți oamenii care se pleacă cu smerenie și nu sunt umflați de mândrie. Numai să se pocăiască, adică să-I dea lui Hristos povara păcatelor lor, după care vor putea trece ușor prin poartă. După aceea avem și îndreptățirea că suntem făcuți din pământ, nu suntem numai duh, ca Îngerii. Dar suntem fără de răspuns atunci când nu ne pocăim și nu ne apropiem cu smerenie de Mântuitorul nostru. Tâlharul de pe Cruce numai un iarta-mă a spus și s-a mântuit.
• Mântuirea omului depinde de secundă, nu de minut. Omul se mântuiește chiar și cu un singur gând smerit, în timp ce, dacă aduce un gând de mândrie, le pierde pe toate.
• Trebuie să ne mântuim numai din mărinimie. Nu există durere mai mare pentru Dumnezeu decât aceea de a-l vedea pe om în iad. Cred că de vom avea recunoștință față de multele binecuvântări ale lui Dumnezeu și o purtare smerită și cu dragoste față de chipurile Lui, care sunt semenii noștri, împreună cu puțina nevoință făcută cu mărime de suflet, este îndeajuns ca să avem sufletul odihnit atât în viața aceasta, cât și în cealaltă.
• Chiar dacă suntem răniți, nu trebuie să ne pierdem sângele rece, ci să cerem ajutorul lui Dumnezeu și să continuăm nevoința cu bărbăție. Păstorul Cel Bun va auzi și se va grăbi îndată spre ajutor, precum ciobanul atunci când va auzi vreun miel că zbiară disperat din pricina vreunei răniri sau a vreunei mușcături de lup sau de câine.
• I-am iubit și m-a durut mai mult pentru cei care au avut cândva o viață vrednică de plâns, dar acum se nevoiesc, decât pe cei care nu sunt chinuiți de patimi. Pe unii ca aceștia îi am mereu în minte. Pe cioban îl doare mai mult de mielul rănit sau bolnav și-l îngrijește în mod deosebit, până ce se va însănătoși și el.
• Iar dacă ne nevoim cum trebuie, dar nu vedem nici o sporire, de multe ori se întâmplă aceasta: demonul, fiindcă i-am declarat război, a cerut întăriri de la Satana. Astfel, dacă anul trecut ne-am luptat cu un demon, anul acesta ne luptăm cu 50, la anul ne vom lupta cu mai mulți etc. Lucrul acesta nu ne îngăduie ca să vedem sporirea, ca să nu ne mândrim.
• Vom vedea evenimente înfricoșătoare. Se vor da lupte duhovnicești. Sfinții se vor sfinți mai mult și spurcații se vor spurca și mai rău. Cu toate acestea, înlăuntrul meu simt o mângâiere. Aceasta este o furtună și numai nevoința are valoare, pentru că acum nu avem vrăjmaș pe Ali-Pașa sau pe Hitler sau pe Musolini, ci pe diavolul. De aceea vom avea și răsplată cerească. Fie ca Bunul Dumnezeu să pună în valoare răul, prefăcându-l în bine! Amin.
• O, de am înțelege îndelunga răbdare a lui Dumnezeu! O sută de ani a trebuit să treacă până să se facă corabia lui Noe. Oare nu putea Dumnezeu să facă repede o corabie? Putea, dar l-a lăsat pe Noe să se ostenească o sută de ani ca să înțeleagă și ceilalți și să se pocăiască.
• Să ne rugăm lui Dumnezeu să dea pocăință lumii, ca să scăpăm de urgia cea dreaptă a Lui. Urgia viitoare a lui Dumnezeu nu se poate înfrunta altfel decât numai prin pocăință și prin păzirea poruncilor Lui.
• Trec anii, și ce ani grei sunt! Nu s-au terminat problemele. Cazanul fierbe. Dacă cineva nu este puțin întărit, cum va putea, oare, înfrunta o situație grea? Dumnezeu nu i-a făcut pe oameni nepricopsiți. Trebuie să cultivăm mărinimia.
• Cel ce este cu luare-aminte și ia în serios problema mântuirii sufletului său, se nevoiește, sporește, rodește, se hrănește duhovnicește și se bucură îngerește.
• Cu cât se depărtează cineva de Dumnezeu, cu atât lucrurile se complică mai mult. Se poate ca cineva să nu aibă nimic, dar dacă Îl are pe Dumnezeu, nu mai dorește nimic. Acesta este adevărul! Iar dacă le are pe toate și nu Îl are pe Dumnezeu, este chinuit înlăuntrul său. De aceea, fiecare pe cât poate să se apropie de Dumnezeu. Numai lângă Dumnezeu află omul bucuria cea adevărată și veșnică. Otravă gustăm atunci când trăim departe de dulcele Iisus.
• Cel care este depărtat de Dumnezeu primește înrâurirea diavolească, în timp ce acela care este aproape de Dumnezeu primește Harul dumnezeiesc. Cine are Harul lui Dumnezeu, i se va mai adăuga. Iar cel ce are puțin și-l disprețuiește, i se va lua și acesta. Harul lui Dumnezeu lipsește de la oamenii contemporani, pentru că prin păcat alungă și puținul pe care îl au. Iar când pleacă Harul dumnezeiesc, atunci toți diavolii se năpustesc în lăuntrul omului.
• Potrivit cu îndepărtarea lor de Dumnezeu oamenii simt mâhnire și în această viață, iar în cealaltă vor trăi mâhnirea cea veșnică. Pentru că încă din viața aceasta gustă cineva, într-o oarecare măsură, potrivit cu cât trăiește el după voia lui Dumnezeu, o parte din bucuria Raiului. Fie că vom trăi o parte a bucuriei Raiului încă de aici și vom merge și noi în Rai, fie vom trăi o parte a iadului și – Doamne ferește! – vom merge în iad. Raiul este același lucru cu bunătatea, iar iadul este totuna cu răutatea.
Cuviosul Paisie Aghioritu
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #462  
Vechi 06.05.2015, 20:50:22
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.001
Thumbs up

Sunt un miracol al bunatatii lui Dumnezeu
(Sfântul Ioan de Kronstadt)


Fă-ți timp să te întrebi mai des: cărei înțelepciuni datorezi alcătuirea perfectă a corpului tău; ce îl ține constant în viață și îl direcționează? Cine a statornicit legile intelectului, cele ce se manifestă până astăzi la toți oamenii? Cine a înscris în inimile oamenilor legea conștiinței, cea care lucrează în noi întru răsplătirea binelui și osândirea răului?
Dumnezeule Atotputernic, Preaînțelept și Atotbun! Tu ții mereu mâna Ta ocrotitoare asupra mea, păcătosul, și nu există clipă în care bunătatea Ta să mă fi părăsit! Fă-mă să-Ți pot săruta mereu, cu credință vie, dreapta Ta. De ce-ar trebui oare să caut undeva departe semnele bunătății, înțelepciunii și atotputerniciei Tale?!
Mă bucur nespus că le pot găsi, mai evident ca oriunde, în mine însumi. Eu sunt un miracol al bunătății lui Dumnezeu, al înțelepciunii și atotputerniciei Sale. Eu cuprind în mine în mic un întreg univers. Sufletul meu este o expresie a lumii nevăzute, trupul, o expresie a lumii văzute.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #463  
Vechi 07.05.2015, 23:13:03
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.001
Implicit

Domnul ne-a spus: „Iubiți pe vrăjmașii voștri!”, iar cel ce-și iubește vrăjmașii este asemenea Domnului Iisus Hristos. Cel ce are puterea să-și iubească vrăjmașii Îl cunoaște pe Domnul nostru Iisus Hristos în duh și în adevăr. Cel ce însă n-o are dăinuie încă în ghearele morții, iar harul și dragostea lui Dumnezeu nu sunt, cu adevărat, în chip deplin, împreună cu el. Dacă ai puterea să ierți greșelile fratelui tău și să-i iubești pe vrăjmașii tăi, atunci îți vei dobândi iertarea păcatelor proprii, iar Domnul îți va îngădui cunoașterea Sfântului Său Duh.
Doamne, învață-ne pe noi, prin Sfântul Tău Duh, să ne iubim vrăjmașii și să ne putem ruga, cu lacrimi, pentru dânșii!
Punctul cel mai înalt al Sfintei Evanghelii, împlinirea desăvârșită a asemănării cu Iisus Hristos, este tocmai această iubire a vrăjmașilor. Ați auzit că s-a spus: Să-l iubești pe aproapele tău și să-l urăști pe vrăjmașul tău; dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fiii Tatălui vostru celui din Ceruri, că El face să răsară Soarele Său peste cei răi și peste cei buni și face să plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți (Mat. 5, 43-45). Domnul nostru Iisus Hristos nu doar a predicat acestea, ci le-a trăit în adâncurile inimii Sale. Spânzurat pe Cruce, a primit să moară pentru mântuirea vrăjmașilor Săi, iar cu ultima suflare Și-a iertat călăii.
Pentru că „Domnul are milostenie față de toți oamenii, cel ce vrea să-L iubească și să fie împreună cu El trebuie să-și iubească vrăjmașii”, ne avertizează Sfântul Siluan. A-L cunoaște pe Dumnezeu, Care este iubire, înseamnă, așadar, a-L iubi nu numai pe El, ci și pe cei pe care El i-a iubit: toate ființele omenești, indiferent de rasă, de sex, de religie sau de status social, în mod special pe cei săraci, pe cei neputincioși, pe cei alungați și pe vrăjmași. Iar iubirea aceasta trebuie să fie întocmai așa după cum i-a iubit El: iertându-i, slujindu-i, primind să-ți dăruiești viața pentru ei. În sensul acesta, dragostea față de vrăjmași este cu mult mai mult decât o lege morală; este un principiu ontologic și spiritual, de nedespărțit de unirea noastră cu Iisus Hristos întru Duhul Sfânt.
Și aici starețul Siluan este foarte clar: cel ce nu-și iubește vrăjmașii n-a învățat încă de la Sfântul Duh să iubească cu adevărat pe Dumnezeu și pe aproapele. Iar harul dumnezeiesc nu sălășluiește deplin în lăuntrul său și nu-L poate „cunoaște pe Domnul, nici blândețea Duhului Sfânt”. Iar aceasta, s-o reținem, indiferent de milostenia sa, de nevoințele sale liturgice și ascetice. Alături de smerenie, de care nu poate fi despărțită, iubirea vrăjmașilor este, deci, aceea care, mai presus de toate ritualurile, de lucrările teologice și de trăirile mistice – fie ele și cele mai alese – mărturisește adevărul Bisericii și al vieții întru Hristos.
Dar cine sunt oare vrăjmașii noștri? Fără îndoială, Sfântul Siluan, contemporan al marii teorii staliniste, se gândea, înainte de toate, la asupritorii Bisericii rusești, ca și la toți cei cărora, rătăciți în păcate, nu le păsa de Dumnezeu sau Îl tăgăduiau. Cu toate acestea, noțiunea de iertare a vrăjmașilor trebuie înțeleasă în sens mai larg. Vrăjmașul nostru nu este numai cel ce ne face sau ne dorește răul – nouă sau celor apropiați nouă –, cel care ne rănește sau ne ocărăște, cu bună știință sau nu; ci este, deopotrivă, și cel ce ne supără sau nu ne ascultă, se opune voii și planurilor noastre, ne irită prin caracterul și felul său de a fi. Mai mult încă, vrăjmașul nostru este și „celălalt”, cel ce nu este și nu trăiește asemenea nouă, nu gândește ori nu se închină asemenea nouă, nu aparține aceleiași etnii, clase sociale ori confesiuni cu noi, și care, chiar prin aceasta, ne stânjenește, ne determină să ne interogăm și ne pune sub semnul întrebării.
Iubirea aceasta față de vrăjmași trebuie însă să-i includă și pe satan și îngerii săi, diavolii? Se cuvine ca, în punctul acesta, să interpretăm cu luare-aminte scrierile Sfântului Siluan. Și aceasta, fiindcă diavolul, vrăjmașul nostru, care ne vrea moartea și ne vrea despărțiți de Dumnezeu, n-ar putea în nici un caz să devină aproapele nostru. De aceea trebuie să ne luptăm cu el – având drept arme dragostea și smerenia –, iar nu să-l iubim. În schimb, războindu-ne împotriva lor din toate puterile noastre, putem, asemenea starețului Siluan, încerca mila față de diavoli, „putem să-i deplângem, fiindcă sunt despărțiți de tot binele, care este Dumnezeu.”
Cum oare să ne iubim vrăjmașii? Se cuvine, ne avertizează Sfântul Siluan, să ne amintim că „Domnul îi iubește, în ciuda a orice, că a murit pe Cruce, în chinuri, și pentru mântuirea lor”. De aici recurg patru principii, care ar trebui să ne călăuzească în relațiile cu ceilalți. Cel dintâi: se cuvine să rezistăm înaintea oricărei intenții de a-l judeca pe aceasta, înaintea oricărui resentiment sau sentiment de ură față de el; fiindcă a bombăni împotriva cuiva, a-l critica, înseamnă, din punct de vedere duhovnicesc, a deveni asemenea lui. În al doilea rând, se cuvine „să ne fie milă de vrăjmași, cum ne este de proprii noștri copii”, conștientizând suferințele pe care le îndură din cauza patimilor lor și a duhurilor rele – un om rău, coleric sau însetat de putere este, din punct de vedere duhovnicesc, bolnav. În al treilea rând, trebuie să le arătăm milostenie, în ciuda tuturor neplăcerilor și durerilor pe care ni le-au cauzat; să ne amintim că Domnul a poruncit ucenicilor Săi să ierte până la șaptezeci de ori câte șapte (Mat. 18, 22), subliniind astfel că nu ne va primi jertfa decât după ce, mai înainte, ne vom fi împăcat cu frații și surorile noastre. Mai mult, Sfântul Siluan precizează că, în măsura în care noi le vom ierta celorlalți greșelile comise față de noi, Domnul nu Și le va aminti pe ale noastre la Judecata de Apoi. În al patrulea rând, iubirea vrăjmașilor înseamnă a ne obișnui să ne rugăm pentru ei, din toată inima noastră, așa cum ne rugăm pentru noi înșine, pentru ca Dumnezeu să Se milostivească de dânșii, să-i slobozească de cel rău și să-i aducă pe cale pocăinței.
O asemenea cale este, desigur, anevoioasă. „Este foarte ușor să iubești pe un sfânt, căci este vrednic de aceasta”, dar pe un mare păcătos, care, pe deasupra, ne-a mai și supărat, ne disprețuiește, ne face rău, cum oare să-l poți iubi? În absența harului, fără sălășluirea lui Iisus Hristos cel atot milostiv în inimile noastre, lucrul acesta este cu neputință. Numai „Duhul lui Dumnezeu ne poate dărui puterea de a-l iubi”. La început, totuși, trebuie „să ne silim un pic inima”, ne sfătuiește Sfântul Siluan. Văzându-ne străduințele, bunele noastre intenții, Domnul ne va ajuta. Dacă totuși nu putem dintr-o dată face aceasta, un lucru de nimic ne stă în putință: „dacă nu-ți iubești vrăjmașii, cel puțin nu-i bruftului și nu-i blestema; acesta este deja un pas înainte. Iar dacă nu poți rosti rugăciuni pentru ei, atunci măcar suspină pentru ei înaintea lui Dumnezeu.” La urma urmelor, dacă nu putem face nici aceasta, ne rămâne posibilitatea de a ne recunoaște slăbiciunea, de a ne mărturisi neputința și de a ne întoarce către Domnul, către Preasfânta Sa Maică și către toți sfinții, ca să ne ajute.
Cu adevărat, „mare este lucrarea celui ce se roagă pentru sufletul vătămat al celui ce ne mânie, al celui ce ne ocărăște, al celui ce ne face să suferim; dar și noi vom dobândi în schimb iertarea Domnului, darul harului, îndelunga răbdare, puterea de a răbda suferințele, darul rugăciunii”. Darurile duhovnicești ale iubirii față de vrăjmași sunt nenumărate, dar cel mai însemnat este, fără îndoială, liniștea. „Dacă nu ajungem să ne iubim vrăjmașii, sufletul nostru nu-și va afla decât puține clipe de liniște; dacă însă ajungem să-i iubim, pacea se va așterne zi și noapte în sufletele noastre.” În liniștea aceasta, care este totuna cu rugăciunea, ne mai înștiințează Sfântul Siluan, vine o clipă când sufletul nu-i mai vede pe vrăjmași, căci el doar Îl contemplă pe Dumnezeu. Și atunci, rugăciunea, care ar fi trebuit să se înalțe fără odihnă spre Ceruri, țâșnește singură din sufletele noastre, astfel: „O, Dumnezeule, cel Atotputernic, dăruiește-ne nouă darurile Sfântului Tău Duh, pentru ca să cunoaștem astfel slava Ta și ca să viețuim pe pământ în pace și în dragoste, pentru ca să nu mai existe nici ură, nici război, nici vrăjmași, ci să dăinuie singură dragostea pe întreg pământul. În felul acesta, nu vom mai avea nevoie nici de armate, nici de închisori și va fi o bucurie să trăiască pe acest pământ, pentru toți fiii Tăi!”


„Să ne rugăm 15 zile cu Sfântul Siluan” – Maxime Egger, editura Sophia, București, 2010
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #464  
Vechi 08.05.2015, 23:47:59
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.001
Thumbs up

Textul este o scrisoare trimisă de Sfântul Serafim de Virița către un fiu duhovnicesc, episcop rus, aflat într-o închisoare sovietică.


„Te-ai gândit vreodată că tot ceea ce te privește pe tine Mă privește și pe Mine? Pentru că ceea ce te privește pe tine privește și pupila ochilor Mei. Tu ești scump în ochii Mei, mult prețuit, și Eu te-am iubit pe tine și de aceea pentru Mine este o deosebită bucurie să te educ. Când ispitele stau împotriva ta și dușmanul vine ca râul, Eu vreau ca tu să știi că de la Mine a fost aceasta. Că neputința ta are nevoie de puterea Mea și că siguranța ta stă în aceea de a-mi da Mie posibilitatea să Mă lupt pentru tine. Când te găsești în situații grele printre oameni care nu te înțeleg, care nu iau seama la ceea ce-ți este necesar și plăcut, care te îndepărtează de la ei, de la Mine a fost aceasta.
Eu sunt Dumnezeul tău, care dispun de împrejurări. Nu întâmplător ai apărut la locul tău, acela este locul pe care Eu ți l-am destinat. Nu tu ai cerut ca Eu să te învăț smerenia? Așa că iată: Eu te-am pus în acel mediu, în acea școală unde se studiază această lecție. Mediul tău și cei ce trăiesc cu tine îndeplinesc numai voia Mea. Te afli oare tu în criză de bani, îți este greu și dai din colț în colț? Să știi că de la Mine a fost aceasta.
Pentru că Eu dispun de mijloacele tale materiale. Eu vreau ca tu să fugi la Mine și să depinzi de Mine. Rezervele Mele sunt fără sfârșit. Eu vreau ca tu să te convingi de dreptatea Mea și de făgăduințele Mele. Să nu-ți spună cineva de trebuința ta: „Voi n-ați crezut Domnului Dumnezeului vostru”. Te gândești oare la necazuri și suferi tu noaptea, fiind despărțit de cei apropiați și dragi inimii tale? Să știi că de la Mine a fost aceasta.
Eu sunt bărbatul durerilor. Când ești cuprins de boală, să știi că Eu am îngăduit aceasta ca tu să te îndrepți spre Mine și în Mine să poți găsi mângâiere veșnică. Te-a dezamăgit oare prietenul tău când ți-ai deschis inima față de el? De la Mine a fost aceasta. Eu am îngăduit ca aceste neînțelegeri să te afecteze, ca tu să știi că cel mai bun prieten al tău este Domnul. Eu vreau ca tu să aduci toate problemele tale înaintea Mea și să-Mi vorbești.
Te-a clevetit cineva? Spune-Mi Mie și vino mai aproape de Mine, scăparea ta este când sufletul tău se va ascunde de „amestecarea limbilor”. Eu am încercat ca lumina adevărului tău și soarta ta să fie în mijlocul zilei (Ps. 36, 6). S-au distrus planurile tale, te-ai implicat sufletește și ai obosit? De la Mine a fost aceasta.
Tu ți-ai făcut planuri și mi le-ai adus Mie ca să le binecuvântez. Dar Eu vreau să Mi le arăți Mie, ca să dispun și de împrejurările vieții tale și atunci răspunderea pentru toate va fi a Mea, fiindcă este prea greu pentru tine și tu singur nu poți să te măsori cu ele, fiindcă tu ești numai arma, nu persoana care acționează. Ai trecut oare prin insuccese neașteptate și tristețea a cuprins inima ta? Să știi că de la Mine a fost aceasta.
Pentru că Eu vreau ca inima și sufletul tău să fie întotdeauna arzând în fața ochilor Mei și să învingă prin numele Meu orice neîncredere. Când nu primești multă recunoștință de la oamenii apropiați și dragi ție și, având sufletul sărac, cazi în deznădejde și cârteală, să știi că de la Mine a fost aceasta. Pentru că, prin această tânjeală a sufletului tău, Eu încerc puterea credinței tale, fermitatea făgăduințelor și puterea rugăciunii tale insistente pentru cei apropiați ție. Pentru că tu ești cel care i-ai încredințat Acoperământului Maicii Mele Preacurate, trecând grija lor pe seama iubirii Mele providențiale.
Te-a încercat o boală grea, vremelnică sau nu, și tu ai fost țintuit în patul tău? De la Mine a fost aceasta. Pentru că Eu vreau ca tu să mă cunoști pe Mine mai bine în neputințele tale trupești și să nu cârtești pentru această încercare trimisă ție. Nu te-ai străduit să pătrunzi în planurile Mele, în planurile mântuirii sufletelor omenești prin diferite căi, ci fără cârtire și supus ai închinat voia ta harului Meu. Dacă ai vrut să faci o faptă deosebită pentru Mine și, în locul aceleia, te-ai așezat pe patul neputinței, de la Mine a fost aceasta.
Pentru că atunci ai fost adâncit în faptele tale și Eu nu pot să atrag gândurile tale spre Mine, ci Eu vreau să te învăț ca gândurile tale cele mai adânci să fie în slujba Mea. Eu vreau să te învăț să recunoști că tu ești nimic. Unii din cei mai buni colaboratori ai Mei sunt cei care, rupți de activitățile cotidiene, învață să dispună de arma rugăciunii neîncetate. Tu ești chemat ca pe neașteptate să ocupi poziția grea și de răspundere și să mergi nădăjduind în Mine.
Eu îți încredințez aceste greutăți, pentru că la aceasta te binecuvântează pe tine Domnul Dumnezeul tău în toate faptele tale, în toate drumurile tale, în tot ceea ce va fi făcut prin mâinile tale. În această zi îți înmânez acest vas cu ulei sfânt. Folosește-l cum vrei, copilul Meu. Fiecare greutate care apare, fiecare cuvânt care te supără, fiecare obstacol în munca ta care ar fi putut să-ți aducă necazuri și deznădejde, fiecare descoperire a neputinței și incapacității tale să fie unse cu acest ulei. De la Mine este aceasta.
Amintește-ți că fiecare obstacol este mângâierea lui Dumnezeu și pune în inima ta cuvintele pe care Eu ți le-am spus ție astăzi: de la Mine au fost acestea. Păzește aceste cuvinte, să știi și să-ți amintești întotdeauna că fiecare greutate va slăbi când tu vei învăța să Mă vezi pe Mine în toate. Toate sunt trimise de Mine pentru desăvârșirea sufletului tău – toate de la Mine au fost…”
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #465  
Vechi 10.05.2015, 00:07:11
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.001
Implicit

Mi-e dor de rai! Mi-e dor de ceruri! Mi-e dor de veșnicie! Privesc spre cer. Văd nori negri, plumburii, alergând spre răsărit; pe deasupra munților pustii plutește o ceață deasă. Aș vrea să zbor sus, sus de tot, acolo undeva, unde nu mai sunt oameni, nici griji, nici tulburări. Caut cu ochii în sus și vreau să răzbat cu privirea printre nori spre cerul cel senin și albastru al păcii lui Iisus. Mi-e dor de Iisus. Mi-e dor de Fiul Fecioarei. Mi-e dor de Cel ce a pătimit atâta pentru mine. Mi-e dor de Cel ce a murit pe cruce pentru păcatele mele. Mi-e dor de Cel ce s-a înălțat pe nori la ceruri pentru a noastră mântuire. Mi-e dor de Iisus cel răstignit.
Mi-e dor de Iisus cel flămând și însetat pentru mântuirea mea. Simt în inima mea un gol puternic. Simt o lipsă mare ce mă apasă pe inimă. Mă doare inima. Și nu știu pentru ce. Sunt sătul și totuși mi-e foame de ceva. Sunt adăpat și totuși o sete cumplită mă chinuie. Sunt odihnit și totuși o osteneală lăuntrică mă doboară. Sunt bine îmbrăcat și totuși un vânt nevăzut bate fară milă peste sufletul meu. O lipsă mare, un gol puternic, o foame și o sete ce le simt, sunt toate pentru că nu-L am în mine încă pe Iisus.
Osteneala, vântul, frigul, durerea inimii sunt pentru că trăiesc în păcate de atâția ani. De-atâția ani păcătuiesc, de-atâția ani bolesc și sufăr fără a mă lecui. Deși am și doctori iscusiți și leacuri potrivite, totuși zac bolnav și strig mereu că nu are cine mă vindeca. Iisus îmi este doctor, pocăința îmi este leac, dar eu nu voiesc să mă vindec. Stau legat în lanțurile cele nedezlegate ale obiceiurilor rele și patimilor și iată că mor nelecuit. De aceea sunt pustiu la suflet, de aceea sunt mereu mâhnit și nemângâiat. De aceea simt în inima mea un gol cumplit care cu nimic nu se mai poate umple; o lipsă mare care cu nimic nu o mai pot completa.
Păcatul. Blestematul păcat mă biruiește. El mă stăpânește. El mă conduce. Iar Iisus, blândul Iisus, stă departe, departe de mine. Iar obiceiurile rele groapă adâncă mi s-au făcut, care mă despart de tot de Iisus, De aceea eu Il caut și nu-L mai pot ajunge, Il strig și nu mă mai aude. Il chem și nu-mi răspunde. Il rog plângând și nu mă mângâie. Mă apasă o mâna nevăzută. Simt o lipsă tainică în inimă și nu știu cu ce să o îndepărtez. Am greșit înaintea lui Iisus, am păcătuit neîncetat și acuma iată am îmbătrânit și am ostenit de truda vieții. Dar mă tem de moarte, mă tem de judecata lui Dumnezeu, mă tem de munci pentru că sunt păcătos.
De aceea, zic, mi-e dor de liniște, ca să mă reculeg puțin. Să mă rog lui Dumnezeu și să-mi plâng păcatele mele. Bate vânt puternic, codrul sună a pustiu. Aș vrea să mă retrag măcar o clipă din valurile și grijile vieții, să stau singur la rădăcina unui brad, unde măcar puțin, câtuși de puțin să plâng, rugându-mă Domnului Iisus. Simt că sunt păcătos, recunosc că am greșit, mărturisesc că sunt vrednic de pedeapsă, știu că numai prin pocăință am iertare. Totuși văd că sunt atât de pătimaș, încât nu am nici o putere să mă lupt cu patimile din mine. Și trupul și simțurile mele și lumea și diavolul, toate m-au biruit. Iar eu zac lovit de moarte pe calea vieții mele și n-are cine se milostivi spre mine.
Nu are cine să-mi pună untdelemn pe rănile mele și cine să mă ducă la o casă de oaspeți. Sunt doborât de patimi și nu are cine mă ridica din legăturile lor amare! De aceea, văzând că sunt atât de păcătos și nesimțit la inimă, zic și cred că numai singur plânsul, plânsul inimii mele, numai el mă va putea apropia de Domnul Iisus Hristos pe Care atâta L-am supărat. Aș vrea să plâng singur, undeva departe de lume, departe de oameni, departe de părinți și frați, departe de grijile vieții, undeva departe, departe de patimi, departe de păcate.
Acolo, numai acolo, în țara pocăinței, în pământul faptelor bune, acolo nu vor mai bate vânturi reci și pustii, nu va mai fi durere, nici boală, nici frică, nici moarte, ci veșnică bucurie, plâns de veselie, murmur de rugăciune, cântec de preamărire, dor de veșnicie… Acolo, în țara aceea frumoasă, dar atât de îndepărtată, acolo aș vrea eu să ajung, acolo să trăiesc, acolo aș vrea să mor, departe, la umbra crucii lui Iisus. Amin
Pr. Ioanichie Bălan
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #466  
Vechi 17.05.2015, 00:20:17
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.001
Implicit A iubi inseamna a ierta

A nu mai fi iubit, pentru mine înseamnă a nu mai exista. A iubi înseamnă a renunța la tine însuți, la dreptul tău, la dreptatea ta pentru a îndreptăți pe cel ce ți-a greșit, înseamnă să mori tu pentru a lăsa pe altul să trăiască. „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot cugetul tău, din tot sufletul tău și din toată puterea ta, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Toată Evanghelia este o poveste de iubire.
Fiecare și-a închipuit niște gesturi, niște cuvinte, niște fețe care privesc într-un anume fel și toate acestea îi aduceau o ușoară bucurie, dar totodată o mare durere, că toate aceste gesturi, toate aceste cuvinte pe care ni le închipuim în mintea noastră, sunt foarte greu de regăsit în ceilalți. Suferim pentru că cei din jurul nostru nu știu să ne iubească.
Suferim pentru că iubirea, așa cum ne-am închipuit-o noi, nu există. Dar iubirea există. Există pentru că Dumnezeu a adus-o în lume, pentru că ea nu poate să nu existe, nu poate să aibă sfârșit, pentru că ea nu are nici început. Ea nu poate să se împuțineze, pentru că ea pornește de la Dumnezeu și se revarsă asupra întregii făpturi, așa încât, dacă iubirea nu există, doar noi suntem de vină pentru că nu o vedem. Dacă nu vedem iubirea în jur, este pentru că noi înșine nu o avem. Nu poți vedea ceea ce nu ai în ochi.
Să simți pe inimă dragostea lui Dumnezeu. Vrei să știi ce părere are Dumnezeu despre tine ? Uită-te ce părere ai tu despre aproapele tău. Puterea de a ierta este însușire dumnezeiască. Iertând celor ce ne greșesc, ne facem părtași la dragostea cu care iubește Dumnezeu lumea. Tot ce se schimbă și trece, nu este din iubire. Omul firesc nu iartă, el din instinct se apără și se îndreptățește, și chiar atacă pentru a se apăra pe sine. Iertarea este o însușire e celor puternici. Cel slab/oamenii mici nu va/vor avea niciodată puterea de a cere iertare.
Iubesc pe cineva nu pentru că el este mai bun decât alții, ci pentru că văd în el virtuțile care îmi descoperă mai deslușit chipul lui Dumnezeu pe Care eu Îl iubesc. O prietenie nu se alimentează atât din virtuțile și bunătatea celui pe care ni-l dorim prieten, cât din lucrarea noastră lăuntrică. O prietenie poate avea trăinicie numai dacă se leagă între persoane cu aceleași aspirați și de aceeași măsură duhovnicească. În puterea noastră stă să oferim prietenia, dar niciodată să o cerem de la alții. Prietenia este deschiderea sufletească pe care o avem către toată lumea, izvorâtă din dragostea poruncită de Hristos. În acest sens, creștinul este prieten cu toți și cu nimeni. Cu toți, pentru că nu poate să nesocotească pe cineva, și cu nimeni, pentru că nu poate să prefere pe cineva.
Savatie Bastovoi
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #467  
Vechi 19.05.2015, 23:16:19
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.001
Implicit

Rugăciunea uneltește iubirea de oameni, o ține vie, o sporește și o arată.
Rugăciunea îți deschide ochii, ca să-l vezi pe cel de lângă tine și să-i cunoști nevoia.
Din milă, vine ruga, iar din rugă, mila.
Îndoit folos ai pururea din rugăciunea pentru frate; pe tine te blagoslovește cu sporul de iubire, pe celălalt, cu mângâierea celor cerute pentru el. Și nu-i mai mare dar ca darul rugăciunii. Dă-l mai întâi celui ce-i știi nevoia și necazul. Dar ține minte că nu e om să n-aibă trebuință de rugăciunea și de iubirea ta.
Iar nevoia pe care o are fiecare, ți-o arată rugăciunea. Ea îți șoptește și de-i bine să-i vorbești și cum, ori de-i mai bine să păstrezi tăcerea și să stai deoparte.
Rugăciunea leagă sufletul de suflet; îl face simțitor la suferință și durere. De nu e rugăciune ori de-i puțină, n-ajungi la inima celui de lângă tine și nu i-o știi. Că numai rugăciunea te face în chip minunat văzător al tainei lui. Departe de ai săi, Sfântul Serafim de Sarov în toată viața sa cu rugăciune primea înștiințare de la ei.
Iubește-i încă și te roagă și pentru cei plecați de aici, la Domnul. E un chip înalt al iubirii, ce n-așteaptă răsplată.
Cât privește pe cei vii, după cum am mai spus, numai prin rugăciune putem ajunge la iubirea lor, lipsită de orice egoism, sădită în Dumnezeu, lucrând prin El și pentru El, iar nu prin noi și pentru noi.
(Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă. Învățătura Părintelui Serghie, Editura Sophia, pp. 99-100)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #468  
Vechi 20.05.2015, 23:55:29
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.001
Implicit

Cuvântul dumnezeiesc are o anumită putere dumnezeiască ce mișcă sufletul omenesc. (...) Creștinul aude despre viața veșnică și fericirea ei și saltă cu inima, și se îngrijește să nu se lipsească de ea. Aude ce frumoasă și plăcută este virtutea și se străduiește să o dobândească. Aude cuvânt despre pocăință și imediat simte înlăuntrul său dorire și o anumită trezire spre pocăință, cugetând cum să facă să împlinească aceasta în faptă. Aude cuvânt de mustrare pentru păcat și, cercetându-și conștiința, se întristează pentru păcatul săvârșit, se întristează după DUMNEZEU și, ca străpuns de o săgeată, se supără, se mânie pe sine însuși, încă și lacrimi varsă deseori din zdrobirea inimii.
Aude cât de minunată este bunătatea dumnezeiască față de neamul omenesc, descoperită nouă prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, și este foarte uimit de această purtare de grijă dumnezeiască, mântuitoare și iubitoare de oameni. Aude că și el este unul dintre cei pentru care Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu Cel necuprins S-a arătat în trup și a „venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut” (Matei 18, 11); pentru aceasta mulțumește din inimă și se închină cu smerenie lui Dumnezeu Cel iubitor de oameni. Aude cuvântul mângâietor al Evangheliei și simte înlăuntrul său mângâiere duhovnicească, pentru că Evanghelia, adică vestea cea bună a lui Dumnezeu, este trimisă oamenilor, sufletelor care o aud, ca să nu rămână fără mângâiere. Această lucrare a cuvântului dumnezeiesc pătrunde până în adâncul sufletului!
Sfântul Tihon din Zadonsk
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #469  
Vechi 22.05.2015, 23:24:36
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.001
Implicit

Să spui mereu adevărul. Să faci totul cu calm. Să te rogi pentru a deveni mai bun!

"Să nu te indignezi, nici măcar în tine, pentru orice acuzație nedreaptă ce ți s-ar aduce. Este un lucru rău. Și răul începe prin gânduri rele. Când te amărăști și te indignezi, fie doar cu gândul, îți strici atmosfera duhovnicească. Împiedici Sfântul Duh să lucreze și îngădui diavolului să mărească răul. Tu trebuie să te rogi totdeauna, să iubești și să ierți, alungând de la tine orice gând rău."

"Nu trebuie să-ți duci lupta creștinească cu predici și contestații, ci cu o adevărată iubire ascunsă. Când contestăm, ceilalți reacționează. Când îi iubim sunt mișcați și-i câștigăm. Când iubim, credem că noi le oferim ceva celorlalți pe când, în realitate, întâi ne oferim nouă înșine. Iubirea cere sacrificii. Să sacrificăm cu umilință ceva de-al nostru, care în realitate este al lui Dumnezeu."

"Când te trezești noaptea, să nu te întorci pe partea cealaltă pentru a adormi la loc. Să te ridici, să îngenunchezi în fața Celui Răstignit și a Sfinților și să te rogi smerit și cu iubire. O jumătate de oră, un sfert, zece minute, cinci, cât poți."

"Să te rogi fără neliniște, în pace, cu încredere în grijă și iubirea lui Dumnezeu. Nu te osteni când te rogi. [...] Să-l rogi pe Dumnezeu să te facă vrednic de iubirea Să. [...] Să faceți câte metanii puteți în rugăciune, chiar dacă asta vă obosește. Când rugăciunea este însoțită de sacrificiul nesilit, se face mai plăcută și mai roditoare în fața lui Dumnezeu."

"Omul lui Hristos trebuie să-L iubească pe Hristos, și când Îl iubește pe Hristos, scapă de diavol, iad și moarte."

"Să fim smeriți, însă să nu vorbim de smerenie. Vorbirea despre smerenie este o capcană a diavolului, care aduce cu sine deznădejdea și delăsarea, în vreme ce adevărata smerenie aduce cu sine nădejdea și lucrarea poruncilor lui Hristos. [...] Roagă-L pe Dumnezeu să-ți trimită sfânta smerenie. Nu pe aceea care spune: sunt cel din urmă, sunt nimic. Aceasta e smerenie diavolească. Smerenia cea sfântă e dar de la Dumnezeu. Dar. Harismă. Nu provine din strădaniile noastre. Pregătește-te și cere-I lui Dumnezeu acest dar sfânt."

"Deschide-ți inima cu simplitate, nesilit, spontan, înaintea Domnului nostru. [...] Să fii plăcut. Să iubești tăcerea, pentru că doar astfel inima ta va vorbi lui Hristos. Spune vorbe puține, dar cu miez. Să iubești osteneala trupului și oboseala, fiindcă acestea întăresc trupul și sufletul deopotrivă. [...] Tăcerea să-ți fie tainică, adânc în inimă. Nu-ți vădi tăcerea să o priceapă toți. Spune două-trei cuvinte, dar lăuntric nu conteni a te ruga Domnului pentru toți."

"Să spui mereu adevărul. Să faci totul cu calm. Să te rogi pentru a deveni mai bun."

"Să faceți mereu binele, fiindcă altminteri e vai de voi!"

"Și deși de mic copil făceam multe păcate, când m-am reîntors în lume am continuat a face păcate, care până astăzi s-au înmulțit foarte mult. Lumea însă m-a luat de bun și toți strigă că sunt sfânt. Eu însă simt că sunt cel mai păcătos om din lume."

"Astăzi oamenii caută să fie iubiți și de aceea eșuează. Corect e să te intereseze nu dacă ei te iubesc, ci dacă tu Îl iubești pe Hristos și pe oameni. Doar astfel sufletul îți este împlinit."

"Să-L rogi pe Dumnezeu să te facă vrednic de iubirea Să. [...] În rugăciunea ta să-I ceri lui Dumnezeu să se facă voia Să pentru tine. Acest lucru îți este cel mai de folos."

"Când te înhață satana și te apasă, să nu rămâi nemișcat, așa cum rămân unii ce devin melancolici și cad pe gânduri ore întregi, ca și când i-ar preocupa probleme importante, deși nu e vorba despre așa ceva, ci pur și simplu sunt robiți de satana. Să fii pregătit să reacționezi, să te opui, să respingi asediul satanei, așa cum pe un om pe care îl prind răufăcătorii și-l blochează, face o mișcare bruscă și, dând din mâini îl împinge, scapă din strângerea lor și se îndreaptă spre altă direcție, spre Hristos, care îl eliberează."

"Zădărnicie e tot ce iei din egoism. Veșnicie este tot ce dai din iubire. Iar cea mai generoasă veșnicie este să primești cu iubire, pentru a dărui bucuria reciprocității aceluia ce ți se oferă cu iubire."

"Când te rogi pentru un om pe care îl muncesc patimi păcătoase, să nu i-o spui, fiindcă diavolul va afla și va ridica îndârjire în sufletul tău și astfel rugăciunea ta nu va da rod. Să te rogi pentru acel om în taină, și astfel rugăciunea ta îl va ajuta."

"Să nu te necăjești, măi, niciodată. Hristos a înviat ca să ne dea multă iubire și bucurie, încă de pe acum. Așadar, de acum să începem să participăm tot mai intens la ziua luminată a Împărăției iubirii lui Hristos, unde nu se înserează niciodată."

"În taina îmbrățișează-ți în inima-ți întreaga obște și întreaga Biserică. Nu te lupta cu ceilalți, nici nu încerca să faci să dispară sau să corectezi cusururile celuilalt. Iubește-l așa cum e, cu defectele sale. Domnul se va îngriji de acestea. Să-ți sfințești tăcerea, să nu fie neroditoare."

"Nu mi-e frică de iad și nu mă gândesc la rai. Îi cer numai Domnului să fie milostiv cu toată lumea și cu mine."

- Cuvioase, spuneți ceva despre viața duhovnicească.
- Oricine nu se pocăiește, va fi pierdut.
- Acesta e un cuvânt greu, cuvioase.
- Ți-l voi spune încă o dată: oricine nu se pocăiește va fi pierdut."

"Mai întâi iartă-i pe aceia care te întristează."

"Fii atent, căci trebuie să ne luptăm până când ne vom da ultima suflare. Fii cu băgare de seamă."

"Să nu stai în spații închise, ci să ieși în mijlocul naturii."

"Iubiți-l pe Hristos. Hristos este totul, este izvorul vieții. Toate cele frumoase sălășluiesc în Hristos. Iar departe de Hristos, tristețea, melancolia, mânia, supărarea, amintirea rănilor ce le-am primit în viață, a greutăților și a ceasurilor de agonie. Iubiți-L pe Hristos și să nu vreți nimic în locul iubirii Lui".

( Parintele Profirie )
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #470  
Vechi 22.05.2015, 23:25:17
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.001
Implicit

"De nu vă veți reveni și nu veți fi precum copiii, nu veți intra în împărăția cerurilor".

"Mănăstire poate fi și casa ta, numai să vrei. Nu e cu nimic diferită de o mănăstire. Este de-ajuns să faci ce-ți spun. Nu locul face mănăstirea, ci felul în care viețuiești. Du-te acum, roagă-te și fii răbdător în toate".

"Să nu încerci să arunci relele din tine în exterior ci, mai bine, deschide-ți poarta sufletului spre a primi Lumina care este Hristos, și-atunci se vor risipi și negurile ce s-au înstăpânit în tine".

"Fii atent cum te nevoiești. Nevoiește-te cu smerenie și nu așa cum faci tu, cu încrâncenare. Încet-încet fiule, și cu smerenie. Altminteri păcătuiești", îmi spunea Bunicuțul.
"Fiule, de Hristos trebuie să ne apropiem nu de teamă că nu știm ce va fi după ce vom muri. Lui Hristos trebuie să-I deschidem inimile noastre și, așa cum tragem perdeaua, lăsând soarele să intre în casă, trebuie să-L lăsăm și pe Hristos să vină la noi și să-L iubim cu iubire adevărată. În felul acesta ne putem apropia cel mai bine de El".

"Ascultarea aduce smerenia; smerenia discernământul; discernământul aduce vederea cu duhul, iar aceasta din urmă aduce inainte-vederea".

"Trebuie să-ți spui mereu acestea: "Doamne, cei ce se îndepărtează de Tine se pierd." Notează-ți aceste cuvinte, ca să le ții minte, căci sunt pline de înțeles."

"Să fii bun și ascultător. Să ai răbdare cu ceilalți, să nu te necăjești, să nu fii prea sensibil, să fii destoinic în munca ta. Să nu vorbești la serviciu prea mult despre lucruri religioase, dacă nu ești întrebat. Să fii un exemplu demn de urmat, în drumul spre Hristos."

"Să mergi la biserică în mod regulat, să te spovedești și să te împărtășești des și-atunci vei scăpa de toată frică și ți se vor tămădui toate rănile sufletești."

"Te povățuiesc să ai mereu dragoste pentru toți. În primul rând dragoste apoi toate celelalte."

"Trebuie să iubim cu inima curată și tot astfel trebuie să ne rugăm."

"Nu vreau să te apropii de Dumnezeu din pricină că te temi de moarte. Vreau să te apropii de El cu multă dragoste. Acesta este lucrul cel mai de seamă, fiule."

"Când uneori începe să-ți fie frică, așa cum spui, aceasta se întâmplă din pricină că nu Îl iubești îndeajuns pe Hristos. Asta e totul."

"Să te rogi și să iubești. Să-L iubești pe Dumnezeu și să-i iubești și pe semenii tăi. Nu vezi câte poate face dragostea lui Hristos? Să nu te întrebi în sinea ta dacă te iubesc ceilalți. Dacă-i iubești tu primul, să știi că atunci și ei te vor iubi deopotrivă."

"Ca să fii iubit de ceilalți, mai întâi trebuie să-i iubești tu."

"Când se revărsa asupra noastră Harul cel dumnezeiesc, rugăciunea noastră devine cu totul curată. Să te rogi neîncetat, zi și noapte, chiar și când dormi în pat."

"Nu trebuie să-i silim pe alții să meargă la Biserică. Hristos a spus: Cine voiește, să-Mi urmeze Mie."
"Oricât ai fi de obosit să nu uiți niciodată, seară înainte de culcare, să faci rugăciunile de seară."

"Să nu te rogi lui Hristos să-ți ia bolile, ci să dobândești pacea, lucrând rugăciunea minții și fiind răbdător. Astfel vei avea mare folos".

"Roagă-te și nu te supăra. Roagă-te și fii răbdător."

"Când citești Sfânta Scriptură, căci trebuie să o citești necontenit spre a te lumina, Viețile Sfinților sau alte cărți bisericești, de găsești o propoziție sau un cuvânt ce te-a impresionat, zăbovește mai mult în acel loc și vei vedea că mult te vei folosi."

Când i-am spus că nu țin minte tot ce citesc, Păr. Porfirie mi-a spus acestea: "Să știi, fiule, ca toate ni se depozitează în memorie, iar când Hristos socotește că a venit ceasul potrivit, le dezvăluie."

"Când citești să încerci să citești limpede, astfel încât să se audă și ultima litera a fiecărui cuvânt. La fel să procedezi și când cânți la biserică sau când te rogi, fiindcă astfel te obișnuiești să fii corect și smerit în toate, în cuget, în cuvinte și în fapte."

"Când cânți, să cânți smerit, fără să faci grimase, fără să faci mișcări dezordonate și fără să tot salți psaltirea. Să privești mereu spre analog și să nu discuți cu cel de lângă tine. Să trăiești ceea ce cânți, fiindcă doar astfel cele cantate se transmit celor adunați în biserica la slujbă."

"Cu cât se afla omul mai departe de Dumnezeu, cu atât mai mult este necăjit și chinuit de felurite lucruri. Trebuie să mergem la duhovnic de fiecare dată când ne chinuie ceva."

"Să te spovedești periodic și temeinic, fiindcă, chiar de-ai fi Patriarh, dacă nu te spovedești, nu te mântuiești."

"Să nu vă preocupați de cele de pe urmă, nici de antihrist, nici de semnele sale, fiindcă să știți că, atâta timp cât Îl avem pe Hristos cu noi, antihristul nu ne poate vătăma cu nimic."

"Fii atent la mine. Și iadul și satana și Raiul, toate sunt adevărate. Eu însă nu vreau să te temi de ele, sau să te gândești la ele așa cum faci tu. Vreau să-L iubești pe Hristos, Care este Totul. Atunci, oriunde te vei afla, nu te vei mai teme de nimic din toate acestea. Vei avea toate lucrurile bune, fie că te afli aici, fie că te afli altundeva. Da, Hristos ne așteaptă și, îndată ce ne vom deschide inima cât de puțin, El va pătrunde în ea de îndată și vom avea parte de toate cele bune. Este întocmai ca soarele. Când tragi fie și puțin perdeaua, lumina pătrunde imediat în odaie, iar razele sale ne încălzesc."

(Părintele Porfirie)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare