Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Întemeindu-se pe bogata sa experienţă pastorală şi medicală, mitropolitul Antonie al Surojului afirmă: „...Fiecare generaţie moşteneşte de la toate cele dinainte (în particular copiii de la părinţii lor şi de la înaintaşii cei mai apropiaţi) caracteristici ale minţii, inimii, voinţei, particularităţi ale corpului, probleme rezolvate şi nerezolvate... Dacă părinţii au rezolvat în ei înşişi o anumită problemă, ei le transmit copiilor o omenitate mai şlefuită, eliberată de acea „problemă blestemată”, ca să folosim expresia lui Dostoievski. Dacă ei nu vor fi în stare să o rezolve, generaţia următoare se va lovi de ea mai devreme sau mai târziu.
Şi eu am întâlnit oameni care-mi spuneau: „Am cutare sau cutare ispită, apare în mine cutare sau cutare problemă. De unde şi până unde?”. Şi, „săpând” în trecutul lor, reuşeam să găsesc de câteva ori la strămoşii şi la părinţii lui aceeaşi problemă nerezolvată. Problema apărea în faţa acelui om, care o rezolva tocmai fiindcă ştia că e un lucru moştenit şi că, rezolvând-o el, o rezolvă pentru bunica sa, pentru bunicul său, pentru străbunicul său şi pentru părinţii săi.
Un cunoscut păstor contemporan formulează legea eredităţii duhovniceşti: „Copilul primeşte de la părinţi doar acel potenţial al energiilor dumnezeieşti pe care îl aveau părinţii lui în momentul când l-au zămislit”. Acest fenomen explică de ce părinţii le transmit copiilor lipsa de har, viciile şi apucăturile dăunătoare de care nu s-au putut elibera în timpul vieţii lor de până atunci. În egală măsură se moştenesc şi virtuţile câştigate, „potenţialul energiilor dumnezeieşti harice”.
Părinţii sunt strâns legaţi de copii prin legături nevăzute, duhovnicesc-morale. Sufletele îşi împărtăşesc valorile şi sensurile pe care şi le-au însuşit. În popor se spune: „Suflet pe suflet vesteşte”. Comunicarea inimilor se săvârşeşte ca întrepătrundere şi cunoaştere intuitivă, adesea inconştientă. De la strămoşi la urmaşi, ca de la donatorii de sânge la pacienţi, se face o „transfuzie” constantă de energie duhovnicească.
Această legătură aminteşte oarecum de legea vaselor comunicante: nivelul apei din acestea este egal, oricât de mult s-ar turna ori s-ar scoate dintr-unul singur. „Fluidul” de care este plin „rezervorul” părintesc se transferă în sufletul copilului. Tocmai de acolo ia fiul sau fiica multe din elementele creşterii şi dezvoltării organismului său, formării personalităţii sale. Se transmit şi urmările păcatului, şi roadele harului. Iar înrâurirea tatălui are aceeaşi însemnătate cu cea a mamei.
Această interacţiune nu încetează niciodată, deşi îşi schimbă formele şi intensitatea. Probabil că ea nu depinde de timp şi spaţiu – cel puţin, nu dispare după moartea fizică a părinţilor sau copiilor.

K. V. Zorin