Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Stiri, actualitati, anunturi
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 19.11.2011, 01:50:38
tot-Laurentiu's Avatar
tot-Laurentiu tot-Laurentiu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.11.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 553
Implicit Exceptional -Exemplu de demnitate nationala,Biserica Ortodoxa Greaca alaturi de popor

Un document extraordinar de puternic, care mie mi-a taiat rasuflarea, fara exagerare. Mai ales ca este un document oficial. L-am primit de la prietenul nostru, calugarul de la Manastirea Partos. Mesajul de mai jos a fost trimis de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei. Fiecare grec a primit o scrisoare cu acest mesaj. N-am vazut niciodata o dovada de atitudine mai impresionanta si mai fara echivoc. O atitudine atat de intransigenta si directa, care sa vina din partea bisericii.
Pe langa acest mesaj, atentie!!!! Biserica Greaca a decis ca se va separa financiar de Stat si ca nu mai doreste sa depinda de acesta.

http://anatolbasarab.wordpress.com/2...oxe-a-greciei/

“CĂTRE POPOR”
Enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei

Ierarhia Bisericii Greciei, care s-a întrunit în ședință ordinară pe 5-8 octombrie 2010, simte nevoia să se adreseze creștinilor săi, poporului lui Dumnezeu, dar și fiecărui om bine intenționat, pentru a vorbi pe limba adevărului și a dragostei.
Zilele pe care le trăim sunt grele și critice. Trecem ca țară printr-o criză economică cumplită care creează multora nesiguranță și teamă. Nu știm ce ne așteaptă în ziua de mâine. Țara noastră se pare că nu mai este liberă, ci în fapt este administrată de creditorii noștri. Știm că mulți dintre voi așteptați de la Biserica ce vă păstorește să vorbească și să ia poziție asupra evenimentelor la care suntem martori.
Este adevărat că ceea ce se întâmplă în patria noastră este inedit și cutremurător. Criza duhovnicească, socială și economică merge mână în mână cu răsturnarea întregii firi. Este vorba de încercarea dezrădăcinării și distrugerii temeiurilor multor tradiții care până acum erau considerate de la sine înțelese pentru viața din spațiul nostru. Din punct de vedere social se operează o răsturnare a datelor și a drepturilor, desigur cu un argument evident: măsurile acestea le cer creditorii noștri. Declarăm de aceea că suntem o țară sub ocupație și că executăm poruncile conducătorilor-debitorilor noștri. Întrebarea care se naște este dacă solicitărilor lor privesc doar chestiunile economice și de asigurări sau vizează și fizionomia duhovnicească și culturală a patriei noastre.
În fața acestei situații orice om rațional se întreabă: de ce nu am luat mai devreme toate aceste măsuri drastice, care astăzi sunt caracterizate drept necesare. De ce nu am schimbat la timpul lor toate aceste patogenii ale societății și ale economiei pe care azi le realizăm în un mod brutal? Persoanele de pe scena politică din țara noastră sunt, de decenii, aceiași. Cum au socotit atunci costul politic, știind că conduc țara la catastrofă, iar azi ei se simt în siguranță, pentru că acționează de pe poziția celor care dau porunci? Au loc răsturnări radicale pentru care altădată se revolta întreaga Grecie, iar azi ele se impun aproape fără împotriviri.
Criza noastră economică, în cuvinte foarte simple, se datorează diferenței dintre producție și consum. Între ritmul lent al producției pe care îl atingem și nivelul ridicat de viață cu care ne-am învățat să trăim. Când ceea ce se consumă este mult mai mare decât ceea ce se produce, atunci balanța economică înclină spre partea cheltuielilor. Țara noastră, pentru a face față, este nevoită să se împrumute cu speranța că balanța perturbată se va reechilibra. Atunci când însă nu se întâmplă acest lucru și debitorii cer returnarea împrumuturilor plus dobândă, se ajunge la criză și la faliment. Criza economică care chinuie și domină țara noastră nu este însă decât vârful iceberg-ului. Este urmarea și rodul unei alte crize, a celei duhovnicești. Disproporția dintre producție și consum prezintă însă nu doar o dimensiune economică, ci în primul rând este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovnicești, care privește atât conducerea țării, cât și poporul. O conducere care nu a putut să aibă o atitudine responsabilă față de popor, care nu a putut sau nu a vrut să vorbească pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relațiile clientelare, numai și numai pentru că a avut ca scop deținerea puterii. O conducere care în practică se vădește că a subminat interesele reale ale țării și ale poporului.
Și pe de altă parte, un popor, adică noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lăsat pradă bunăstării, îmbogățirii facile și traiului bun, ne-am dedat câștigului ușor și înșelăciunii. Nu ne-am pus problema adevărului lucrurilor. Revendicarea arbitrară a drepturilor de către bresle și grupuri sociale, cu o desăvârșită nepăsare față de coeziunea socială, au contribuit în mare măsură la situația de astăzi.
Esența crizei duhovnicești este absența sensului vieții și încarcerarea omului în prezentul rectiliniu, adică în instinctul lui egoist. Un prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent condamnat la plictis și monotonie. Viața a devenit un interval de timp între două date, a nașterii și a îngropării, cu un interval necunoscut între ele.
Într-o asemenea perspectivă, deșertăciunea se ia la întrecere cu iraționalul și lupta o câștigă totdeauna tragicul. Când te adresezi tinerilor și îi întrebi: “de ce iei droguri, fiule?” și îți răspund: “spuneți-mi dumneavoastră de ce să nu iau? Nu sper nimic, nu aștept nimic, singura mea bucurie este atunci când înfig injecția și călătoresc (în alte lumi)”; sau atunci când atragi atenția unui tânăr că luând droguri va muri, iar el îți răspunde cu un zâmbet tragic: “nu înțelegeți că eu iau droguri, ca să trăiesc”, atunci înțelegi cât de incredibil de adevărate și de potrivite în tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. În loc deci de sens al vieții noi am urmărit bunăstarea, traiul bun, puterea economică. Când însă nu există altă perspectivă de viață în afară de consum, când puterea economică și demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod al recunoașterii sociale, atunci diferențierea de restul lumii este singurul drum de viață, pentru că altfel,dacă nu ești imoral, ești prost. Așa au gândit și au făptuit mulți, așa am ajuns la diferențierea și de putere, dar și de poziție în poporul nostru. Întrebarea – dilema lui Dostoievski “libertate sau fericire?” o trăim în tot tragicul ei. Am ales bunăstarea contrafăcută și am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea țării noastre. Astăzi omul în mod justificat tremură mai degrabă “oare nu cumva i se vor micșora veniturile?”, dar nu se neliniștește pentru deficiențele educației care îi privesc pe copiii săi și nu se îngrijorează de înjosirea persoanei umane. Aceasta deci este esența adevăratei crize și sursa crizei economice pe care atât de nemilos o exploatează actualii “negustori de popoare”.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 19.11.2011, 01:51:21
tot-Laurentiu's Avatar
tot-Laurentiu tot-Laurentiu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.11.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 553
Implicit continuarea...

În Sinodul Ierarhiei, noi, părinții voștri duhovnicești, ne-am făcut autocritica, am dorit să ne confruntăm cu responsabilitățile noastre și să cercetăm care este partea noastră de vină în prezenta criză. Știm că uneori v-am mâhnit, v-am smintit chiar. Nu am reacționat direct și la momentul potrivit față de atitudini care v-au rănit. Negustorii distrugerii relației dintre popor și Biserica sa care îl păstorește au exploatat îndeajuns și în mod pragmatic scandalurile fabricate și au încercat să destrame încrederea dumneavoastră în Biserică.
Dorim să vă spunem că Biserica are antidotul consumului ca mod de viață și acesta este asceza. Și dacă consumul este sfârșitul, pentru că este o viață fără sens, asceza este drumul, pentru că conduce la o viață cu sens. Asceza nu este privarea de plăcere, ci îmbogățirea vieții cu sens. Este antrenamentul sportivului care îl conduce la competiție și la medalie, iar această medalie este viața care biruiește moartea, viața care se îmbogățește cu dragoste. Asceza este drumul libertății, împotriva sclaviei inutilului care astăzi ne înjosește.
Ne neliniștește situația Educației noastre, pentru că sistemul educațional actual se raportează la elev nu ca la o persoană, ci ca la un calculator electronic și singurul lucru pe care îl face este să îl “încarce” cu materie, neinteresându-se de întreaga sa personalitate și de aceea copiii noștri cu îndreptățire se împotrivesc. De aceea suntem neliniștiți în privința proiectului Noului Liceu care se pregătește. Manualele școlare se scriu, într-adevăr, cu răspunderea guvernului, dar conținutul lor îl vizează și pe ultimul cetățean grec, care așteaptă de la Biserica sa să îi facă cunoscut cu putere și glasul său smerit.
Înțelegem că toate parohiile noastre trebuie să devină spații ospitaliere pentru tinerii noștri, așa cum sunt deja destule dintre ele, în care mulți tineri găsesc refugiu în căutarea lor după sens și speranță.
Știm că cereți de la noi, păstorii voștri, o Biserică eroică, cu vigoare, care să aibă cuvânt profetic, cuvânt pentru tânărul contemporan, nu o Biserică secularizată, ci una sfințită și sfințitoare, o Biserică liberă și care să păstorească cu putere. O Biserică care nu se teme să ia poziție față de sistemul viclean al acestei lumi, indiferent dacă împotrivirea conduce la prigoană și martiriu.
Biserica este singurul organism care poate să stea nemijlocit alături de om și să îl sprijine. Biserică însă suntem cu toții și aceasta este puterea noastră și puterea ei. La unitatea dintre păstori și popor țintesc negustorii de popoare și încearcă să o submineze. Ei știu că dacă vor “pierde” păstorul, cu ușurință se vor risipi oile și le vor supune. Istoria ne învață că acolo unde Dumnezeu a fost luptat, scopul final era omul și înjosirea lui. Întruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoaștere a persoanei umane. Biserica nu se opune guvernării, ci acelora care exploatând guvernarea și ascunzându-se în spatele puterii lucrează să vă priveze de speranță. Aduceți-vă aminte că pentru mulți specialiști în economie, prezenta criză este fabricată, este o criză care urmărește controlul mondial de către puteri care nu sunt iubitoare de oameni.
Biserica lui Hristos are cuvânt pentru actuala situație, pentru că nu a încetat să fie și trup al lumii, parte a istoriei. Nu poate să îngăduie nici nu fel de nedreptate, dar este datoare să arate disponibilitate pentru mărturisire și martiriu. Știm că oamenii de lângă noi suferă de foame, se află în sărăcie, se sufocă economic, deznădejdea de multe ori stăpânește inima lor. Cunoaștem acest lucru, pentru că prima lor oprire în căutarea speranței este Biserica din zona lor, parohia lor. Scopul și lupta noastră este ca fiecare parohie să devină centrul de unde activitatea pastorală a bisericii locale să îmbrățișeze întreaga societate locală respectivă.
Decizia noastră este să creăm un observator al problemelor sociale cu scopul de a urmări îndeaproape și de a preîntâmpina metodic problemele pe care le creează prezenta criză. Scopul nostru este să dezvoltăm lucrarea de asistență socială a fiecărei parohii, în așa fel încât să nu mai existe nici măcar un om care să nu aibă o farfurie de mâncare. Cunoașteți și dumneavoastră că în această privință Biserica realizează o lucrare uriașă. Cunoașteți acest lucru, pentru că mulți dintre dumneavoastră sprijiniți voluntar acest efort al parohiei voastre și îl susțineți economic. Vă chemăm să stați aproape fiecare de parohia voastră, ca să ne confruntăm împreună cu aceste momente grele.
Poporul nostru a trecut și altă dată prin sărăcie și foame, dar a îndurat și a biruit, pentru că atunci avea perspective. Noi toți putem să ajutăm pe unul și unul pe mulți. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frică, ci de putere și de dragoste. Cu acest duh, adunați-va în jurul marii noastre familii, Biserica, scoțând la iveală greșelile noastre, căutând sensul vieții în dragoste, vom ieși din acest ceas greu.

Ierarhia Bisericii Greciei

Din pacate la noi se doarme in continuare iar patriarhul construieste catedrale prin credite bancare.

Sa ne trezim fratilor, Vremurile care se anunta si care se simt deja sunt din ce in ce mai grele, nu e de glumit. Si va spun ca noi nu suntem prea departe de situatia din Grecia, la saracia care e la noi situatia va fi mult mai grava decat la greci. Asta este atitdinea pe care ar trebui sa o aiba ierarhii mai ales in vremurile de fata.

Sinodul Bisericii din Grecia face inca odata exemplu ca stie sa-si pastoreasca turma si sa fie alturi de popor in asemenea vremuri grele, cum a facut-o de altfel si in nenumarate alte dati.
Sinodul BOR ar trebui sa ia exemplu de Sinodul Ortodox grec.

Dumnezeu sa ne lumineze!
Reply With Quote
  #3  
Vechi 19.11.2011, 02:19:34
tot-Laurentiu's Avatar
tot-Laurentiu tot-Laurentiu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.11.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 553
Implicit Uitati si alta cuvantare mai recenta a Sinodului Grec

Sfantul Sinod al Ierarhilor Bisericii Ortodoxe din Grecia, aflandu-se in sesiune deschisa in perioada 4-7 Octombrie (2011), a decis in unanimitate sa adreseze un cuvant catre cei pastoriti, avand ca singur subiect tema crizei economice acute care s-a declansat in tara noastra si care are efecte insuportabile si dureroase pentru poporul nostru si pentru demnitatea sa in cadrul popoarelor Uniunii Europene.

Inainte de orice referire la acest subiect dorim sa va incredintam din adancul inimii noastre ca noi, episcopii si preotii Bisericii Ortodoxe din Grecia, parintii si fratii vostri duhovnicesti, impreuna cu toti ierarhii care se gasesc dintr-un capat in altul al Greciei, ne rugam neincetat catre Sfanta Treime, catre Sfanta Fecioara Maria, Maica Mantuitorului nostru Iisus Hristos, si catre toti Sfintii nostri Parinti sa vegheze asupra smeritilor robilor lor si sa ne izbaveasca de aceasta grea incercare si de apele tulburi in care ne-au aruncat intamplarile neasteptate ale zilelor noastre.


“Fratii nostri si fiii nostri, Biserica, precum o Maica a voastra, nu va va dezamagi si nu va va parasi niciodata. Vegheaza. In continuu va avea de oferit si se va oferi pe sine, chiar daca unii se indoiesc. Stati aproape de EA, sprijiniti-va de EA”.



Fratii si fiii nostri,

In aceasta ora in care suntem greu incercati, ora a indoielilor si a dezamagirilor, a durerilor si a speculatiilor referitoare la viitorul sumbru al tarii noastre si al consecintelor neplacute care vor urma eliminarii drepturilor noastre individuale, va indemnam si va rugam sa ascultati cateva adevaruri esentiale care se refera la situatia de criza prin care trecem, criza care nu este doar una economica, dar mai ales una de natura morala si duhovniceasca, atat timp cat stim ca inmultirea pacatului si lipsa pocaintei sunt cauza tuturor relelor in orice societate si in orice epoca.

Biserica Ortodoxa Greaca de-a lungul timpului si in functie de nevoile fiecarei perioade a fost aproape de cei slabi si de cei nevoiasi, a alinat pe cei indurerati prin actiuni concrete, prin intelegere si dragoste intru Hristos. Asa si astazi Biserica noastra va continua sa ajute in masura in care va putea si cu mijloacele de care dispune pe toti cei ce au fost loviti de uraganul crizei economice.

De asemenea isi continua activitatea institutiile bisericesti, centrele specializate de ajutorare care impart zilnic mii de ratii de mancare pentru cei nevoiasi fara a face deosebire in functie de rasa sau religie.

Totusi biserica, respectand demnitatea si persoana fratilor nostri mai incercati, nu a dorit niciodata sa arate public valoarea si intinderea lucrarii sale de intrajutorare, sociala si umanitara, in ciuda provocarilor si a indoielilor aruncate asupra sa din partea unor centre de dezinformare.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 19.11.2011, 02:20:05
tot-Laurentiu's Avatar
tot-Laurentiu tot-Laurentiu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.11.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 553
Implicit continuarea...

Nu ignoram si nu trecem cu vederea, in nici un caz, dificultatile celor cu salarii mici, cu pensii mici, a somerilor si a celor ce sunt concediati, a fratilor nostri incercati si deznadajduiti, carora le stam aproape neconditionat.

Ajung toate aceste taxe asupra fratilor nostri cu venituri si pensii mici.

Ajung toate aceste impozite si taieri asupra celor cu venituri mici.

Ajung armatele de someri.

Cautati pe cei care nu-si platesc taxele si controlati capitalul.


In multe comunitati locale lucrarea bisericii in ceea ce priveste milostenia si ajutorul social inlocuieste ceea ce ar trebui sa vina din partea statului, stat care incaseaza din partea cetateanului grec taxele si contributiile sociale.

Desi nu ni se pare binevenit sa aducem in discutie lucrarea continua a bisericii pentru poporul si turma sa, contextual actual al delirului ignorantei si al povestilor legate de bogatia inimaginabila a bisericii pe care ar trebui “sa o imparta poporului“, ne conduce sa declaram ca biserica va da tot ce are dar atunci cand va decide si in modalitatea pe care o va considera potrivita.

Ceea ce trebuie sa pastram este unitatea noastra duhovniceasca si numai asa vom reusi sa depasim greutatile crizei si in acelasi timp sa gasim modalitati de supravietuie printr-un proces de solidaritate umana si asistenta reciproca, care reprezinta eminamente un mod de existenta si de viata crestina. In acelasi timp sa incercam sa regasim scopul si telul vietii noastre.

Sa schimbam modul in care gandim si ne comportam si sa ne intoarcem la obiceiurile si traditiile stramosilor nostri in care vom descoperi modele sociale de viata.

Depasirea egoismului nostru, acceptarea semenilor nostri, ajutorarea acestora, respectarea identitatii fiecaruia, buna impacare si colaborarea intre noi marcheaza noul model de societate pe careHristos il propovaduieste si pe care biserica il sustine in cadrul actualei realitati mondiale dificile si inumane.

Sa nu uitam cuvantul apostolului

“purtati-va sarcinile unii altora” (Gal. 6: 2)

Trebuie sa marturisim cu totii ca, prinsi fiind in tentaculele societatii consumersite moderne, ne-am indepartat de Dumnezeu si de invataturile Evangheliei Sale, ca ne-am dat pe noi insine fara nici o grija in mainile celor ce administreaza roadele muncii poporului grec care, deoarece aveau propriile motive ascunse, nu s-au aratat vrednici si corecti.

Fratii nostri si fiii nostri, Biserica, precum o Maica a voastra, nu va va dezamagi si nu va va parasi niciodata. Vegheaza. In continu va avea de oferit si se va oferi pe sine, chiar daca unii se indoiesc. Stati aproape de EA, sprijiniti-va de EA.


Inchideti-va urechile la goarnele oportunistilor si ascultati mesajul nadejdii si al credintei care va indreapta catre un viitor mai bun, mai uman din punct de vedere social.

Prin urmare fratilor,

“Bucurati-va, desavarsiti-va, rugati-va, traiti in pace pentru ca asa doreste Dumnezeul iubirii si al pacii. Amin”

http://www.razbointrucuvant.ro/recom...-celor-saraci/

Last edited by tot-Laurentiu; 19.11.2011 at 02:23:29.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 19.11.2011, 03:18:41
VladCat
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

mesaj sters

Last edited by VladCat; 19.11.2011 at 03:20:57.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
biserica catolica versus biserica ortodoxa sovidiu Biserica Romano-Catolica 36 09.06.2013 00:58:51
Societatea Nationala Ortodoxa a Femeilor Romane maria32 Spiritualitatea ortodoxa 3 01.10.2012 02:18:20
Ziua Nationala a Romaniei cinstita in Biserica Padureanca Maria Generalitati 6 30.11.2011 00:42:38
umilitinta versus demnitate ingerul_pazitor Generalitati 31 31.01.2011 18:55:13
biserica greaca padrevicentiu Generalitati 0 26.08.2010 12:27:37