Din minunata lume a necuvantatoarelor

[elenavioletacocos]

Naniko bebel

[Anna]

În prealabil postat de sia

[SIZE=4][COLOR=purple]Cum vorbesc animalele[/COLOR][/SIZE]




O veche legenda vikinga spune ca in noaptea dintre 24 si 25 decembrie oamenii pot sa vorbeasca cu animalele. Nu se stie daca vreun taran a incercat vreodata sa vorbeasca cu vaca lui sau daca magarul i-a raspuns ciobanului la intrebarile puse. Ceea ce este sigur si este recunoscut oficial de stiinta e faptul ca animalele vorbesc intre ele o limba clara, pe care din pacate n-are cine sa ne-o traduca sau pe care adesea n-o auzim.

Limba animalelor nu se compune din vocale si din consoane, ci din tonuri si sunete. In loc de cuvinte, ele folosesc intensitati diferite ale aceluiasi sunet, cam cum se intampla cu limba chineza, in care un sunet intonat diferit poate semnifica 4 sau 5 cuvinte deosebite. Tonurile profunde, la animale, semnifica agresiunea, tonurile inalte - bucuria. Vom ajunge oare vreodata sa ne intelegem cu elefantii sau cu delfinii? Nu, din pacate! Ne lipsesc organele de simt cu care am putea intelege limba animalelor. Urechea omeneasca percepe tonuri numai intre 20 si 20.000 de herti, deci nici ultrasunetele (frecventa pe care se desfasoara dialogul delfinilor), nici infrasunetele (pe care se poarta dialogul elefantilor). In schimb, cu putina atentie, am putea sa le invatam limbajul corpului. De exemplu: urechile ridicate la elefant reprezinta agresiunea.
Dar oare animalele de casa, atat de iubite si alintate de om, isi recunosc numele, atunci cand le chemam? Lingvistul Mark Feinstein sustine ca da: "Pisicile, cainii si caii reactioneaza la sunete, fara sa stie insa ca ele sunt numele lor. O pisica, de pilda, reactioneaza la fel, indiferent daca ii spui Miti, Piti sau Tuti. Important e ca sunetele cu care o chemi sa fie apropiate".
Cateva descoperiri de ultima ora legate de limbajul animalelor sunt uluitoare. De pilda: s-a stabilit ca melodiile cantate de balene sunt fie sfaturi muzicale date de mame puilor lor, fie cantece de dragoste ori povestiri istorice despre neamul lor.
Un alt exemplu fantastic: cercetatorul american Philip Lobel a pus un Sonar cu amplificator extrem de puternic in acvariul sau: stupoare! Multi pesti in realitate tipa, suspina, se striga, intr-un limbaj care nu poate fi perceput de urechea obisnuita. Cand savantul a incercat sa scoata afara din apa un pestisor, s-a iscat o zarva nemaipomenita, iar el tipa ca din gura de sarpe (aviz pescarilor!).
Pe locul unu, intre animalele care par sa poata comunica din ce in ce mai bine cu omul se afla cimpanzeii. In rezervatii sau in gradinile zoologice unde sunt ingrijiti cu dragoste si atentie, ei au ajuns sa rosteasca propozitii aproape complete, ca de pilda: "Foame... tu... mie banana... bun".
Pe masura ce cercetarile despre viata animalelor avanseaza, savantii ajung la concluzia ca "dobitoacele" seamana foarte bine cu omul, fiind dotate cu inteligenta, sensibilitate, intelepciune si devotament. Oare asta va face ca ele sa fie mai putin chinuite si ucise? Bine ar fi!

• [COLOR=#da233d]Rodica Demian[/COLOR] (Formula as )

As dori sa comentez putin aici. Mi-am facut lucrarea de licenta pe lingvistica si ma pricep putin. Animalele intr-adevar au un limbaj, dar acesta exprima ori lucruri ce tin de instinct si supravietuire, ori lucruri care tin de emotii. Limbajul lor in general este automatizat, adica nu este creativ. Nici cimpanzeii nu ajung la limbajul uman pentru ca nu pot asimila sintaxa. Adica inflexiunile, ordinea sintactica in fraza, subordinari, coordinari etc etc. Un cimpanzeu nu va spune niciodata "Uita-TE LA copilUL ACELA CE frumos mananca". Va spune doar cuvinte, simple, "mananca frumos copil" Dar dupa cum vedeti este greu sa intelegi de fapt ce se spune intr-o astfel de maniera. Se poate intelege si ca cineva mananca un copil frumos
Animalele exprima prin limbajul lor emotii, dar niciodata ganduri exclusiv rationale, intelectuale. Niciodata un animal nu va cugeta ceva de genul "Gandesc, deci exist" De asemenea le lipseste creativitatea in limbaj.
De aceea, nu e vorba ca animalele nu ar avea un limbaj, ele intr-adevar au modalitati uimitoare de comunicare, diferenta intre om si animal tine de CALITATEA limbajului, nu de existenta sau non-existenta lui.

[patinina34]

Am facut un blog pentru cainele meu pentru iubitorii de caini:

http://sahsaparagulla.blogspot.com/
---------------------------------------------------------

monkies.jpg

271549wx53hduhsn.jpg

[heaven]

În prealabil postat de Anna

De aceea, nu e vorba ca animalele nu ar avea un limbaj, ele intr-adevar au modalitati uimitoare de comunicare, diferenta intre om si animal tine de CALITATEA limbajului, nu de existenta sau non-existenta lui.

Si mai este o diferenta: comunica extrem de bine telepatic,calitate pe care omul si-a estompat-o mult fiind prea ancorat in rational.

[sia]

Astazi , am recitit aceasta intamplare adevarata ...sper sa va bucurati si voi de ea.
Oare cainii au sentimente mai puternice decat unii oameni ?

[COLOR=purple]Reintoarcerea[/COLOR]

Am avut un prieten bun, Bandy, care locuia impreuna cu mama sa intr-un apartament din Bucuresti, in apropiere de Biserica Alba, si care avea un superb caine Labrador, ce raspundea la numele de Rex.

Ca urmare a unui accident, Bandy nu se putea deplasa decat cu un scaun pe rotile. Mama sa fiind plecata dimineata la serviciu, Rex il ajuta la miscarea scaunului, ii aducea sticla de lapte lasata la intrare de o vecina, sacosa cu paine, si deschidea usa apartamentului cand auzea soneria. Puteai intra in apartament doar daca Rex te cunostea sau primea ordin de la Bandy, altfel isi aseza labele pe tine, te latra si nu indrazneai sa faci un pas in plus.

Singura sursa de venit a familiei era salariul mamei lui Bandy, care fiind divortata de mai multi ani, se descurca destul de greu.
Intr-o zi, aflandu-ma in vizita la ei, (pe vremea aceea eu faceam armata in Bucuresti, in zona Cotroceni) - mama lui Bandy m-a rugat sa tratez cu comandamentul regimentului, in sensul daca ar fi dispus sa primeasca cainele, ea nemaiputand face fata cheltuielilor mari (numai intretinerea cainelui o costa aproape un sfert de salariu).
Prezentandu-i fotografia lui Rex si situatia grea a familiei respective, comandantul regimentului a acceptat adoptia patrupedului.

Asa se face ca intr-o duminica seara, l-am luat pe Rex cu mine (cunoscandu-ma, ma asculta), l-am dus acasa - zona Piata Senatului -, iar luni dimineata, ne-am urcat in remorca unui tramvai, care mergea cam 5-6 statii pana la regiment. A fost foarte repede adoptat. I s-a dat o portie de mancare, dupa care a facut o plimbare de recunoastere pe la grajduri, prin birouri, dadea impresia ca a inceput sa se adapteze.
Marti nu am fost la regiment, aveam o zi libera, si pe la ora 17-18 m-am dus la Bandy acasa, pentru a-i da vestea buna ca Rex devenise "cainele regimentului".
Am sunat la usa apartamentului si, spre marea mea uimire, Rex, chiar Rex, mi-a deschis usa, asa cum facea de obicei. Cu lacrimi in ochi, Bandy si mama sa mi-au spus ca vor face tot ce este omeneste posibil, dar pe Rex nu-l vor mai parasi toata viata. Venise singur, strabatand tot orasul, la adevaratii lui stapani.

Au trecut cativa ani de atunci, dar, impresionat de povestea lui Rex, le-am spus-o si altor persoane, incercand sa pricep mecanismul prin care cainele lui Bandy izbutise sa se intoarca la el. Instinct? Simt de orientare? Desi raspunsul sigur nu l-am aflat pana azi, banuiesc ca e vorba de atasamentul, fara putere de comparatie, al cainelui fata de stapanul sau.
Ceea ce-l ajutase pe Rex sa revina acasa fusese iubirea.

scrisa de Jean Nascutzi

[sia]

..cainii sunt coafati ...asta mai treaca -mearga.... dar de ce si ... vopsiti ?

p.s. Cel verde cu capul galben , ( Doamne ce aberatie ! ) mi-a rupt inima ..mi se pare atat de trist ..cred ca nu-i place deloc cum arata prietenul lui .

Eu am o testuasa o cheama NINJA .asa iam pus ca imni placeau desenele cu Tortus Ninja cand eram mic. Mihaela ii da de mancare.

[manu72]

Prin luna mai, la geamul meu si-au construit doua randunici cuib...Nu dupa mult timp au facut pui. Era minunat cand la 6-7 dimineata le auzeam ciripind (cred eu ca-si faceau planuri pentru ziua ce incepea sau sfatuiau puii ,,sa nu dea drumul la nimeni" cat ei erau plecati dupa hrana)... Am urmarit cu ce truda si-au construit casuta si ce lupta au dus cu vrabiutele...
Dar au venit ploile... Cuibul a rezistat cat a putut... Uitandu-ma pe geam la ploaia care nu mai contenea, am vazut cuibul cazut pe pervaz. M-a cuprins o tristete...Prin acel cuib imbibat cu apa, distrus si imprastiat pe tot pervazul am vazut ceva miscandu-se...
Erau doi pui de randunica, cu pene ude, acoperiti partial cu pamant. Prima mea reactie a fost sa-i iau de acolo, din ploaia cu picaturile cat capusorul lor si din vantul rece... Si asa am si facut. Nu stiu daca am gresit, dar nu puteam sa privesc si sa nu fac nimic.
I-am luat , i-am incalzit, i-am uscat, dar din pacate unul dintre ei n-a rezistat si dupa 4 ore a murit. A plans fetita mea...
Al doilea (pe care noi l-am numit Vulturul) a dormit o zi si o noapte , fara sa-i trebuiasca nimic, iar dimineata din cuibul improvizat, am auzit ,,piu, piu..." un strigat de foame. Au trecut de atunci 8 zile minunate, in care alerg dupa insecte (randunica face aproximativ 400 de zboruri ca sa-si hraneasca puii) si e placut sa privesc si sa ascult puiul ce incepe sa devina randunica... I-au crescut aripioarele pana in varful cozii si a inceput sa dea din aripi, iar penajul devine un negru-albastrui. Mi-am pregatit fetita ca sa nu planga atunci cand isi va lua zborul...Multi cosidera ca trebuia sa las natura sa-si urmeze cursul (oare ei asa ar fi facut in locul meu???), iar altii strang insecte alaturi de mine...Eu nu am putut sa nu fac nimic, eu nu am putut sa privesc cum mor fara macar sa incerc sa-i salvez...
Dar azi nu mi-a placut deloc de puiul de randunica: a fost apatic, a cam dormit toata ziua, a mancat putin si a baut multa apa (cred eu). Am cautat mai multe informatii pe net, dar n-am aflat mai nimic. As vrea sa stiu cat doarme, cata apa bea, cat mananca, cum as putea sa o invat sa zboare...Orice informatie imi va fi de ajutor...Va rog. Vreau sa o ajut sa traiasca si sa zboare...