A cina cu necunoscuti

Sa fii lipsit de orice criteriu de diferentiere, de ierarhizare, atunci cand iei decizia de a lua cina cu necunoscuti, e o dovada ca omul din Biserica locuieste in tine. In biserica nu esti deranjat ca ai langa tine un sarac, un bolnav, un om fara de carte, o persoana de o anumita varsta. Dimpotriva, esti cu adevarat fericit in mijlocul lor. Nu te plictisesti, cu toate ca rostesti, ceea ce rostesc si ceilalti. Te impartasesti din acelasi potir, din acelasi Hristos. Iti devin frati, fara sa le cunosti viata. Este de ajuns sa iei aceasta Cina impreuna cu ei. Primesti puterea de a nu mai trece nepasator pe langa ceilalti. Ai reusit sa legi mana de inima.

Ce face cel care nu cunoaste viata din Biserica? Ia neincetat masa in fuga. Nu mai are timp de cina, nu mai are vreme pentru altii. Isi traieste viata cu perdelele trase. E deranjat de alte chipuri. Daca prin minune, ia cina cu persoane necunoscute, exista riscul sa se plictiseasca sau chiar sa se certe, caci raspunsul sau poate fi in contradicitie cu raspunsurile celorlalti. Nu poate sta nici mult cu ei, caci indeletnicirile ii sunt poveri. Trebuie sa le gasesasca mereu alte raspunsuri. Astfel, nu poate cunoaste odihna in semeni.

In episodul cu Zaheu Vamesul, Mantuitorul, stiind ca acesta "cauta sa-L vada", nu S-a aratat dornic numai sa schimbe cateva cuvinte cu el, ci l-a anuntat ca doreste sa fie prezent in casa sa. Acest lucru trebuie sa faca orice om care doreste sa cunoasca prefacerea necunoscutilor in frati: sa fie prezent in Biserica.



Adrian Cocosila

Am gasit acest articol pe prima pagina si ideea mi se pare interesanta, caci invita la un anumit comportament al nostru fata de aproapele.
Dragostea fata de aproapele starneste intotdeauna intrebari, caci este o lectie de viata pe care cu greu o invatam. Domnul nostru Iisus Hristos ne-a spus nu numai sa iubim, ceea ce este prima porunca din VT, ci a adaugat un lucru nemaiauzit pana la EL: dragostea noastra sa fie infinita si sa cuprinda in ea si pe dusmanul nostru.
Autorul articolului face diferenta intre omul , in care "Biserica locuieste in el" si cel, "care nu cunoaste Biserica".
Dar sa vedem ce este dragostea in acceptiunea biblica:

Epistola catre Corinteni:
13.4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;

13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

Cap. 14

1. Căutaţi dragostea. Râvniţi însă cele duhovniceşti, dar mai ales ca să proorociţi.

Am adus aceste versete din biblie, caci in ultima instanta e vorba despre dragostea pe care o avem sau nu pentru aproapele.

Foarte frumos articol. Parintele meu din parohie imi povestea ca, acum ani in urma se lua masa in trapeza dupa slujba (duminica). Fiecare aducea ce putea de acasa si mancau impreuna. Si cei ce aduceau si cei ce nu aduceau. Oare de ce s-a pierdut acest obicei?

[georgeval]

De ceva vreme Adminul nostru ne lumineaza prin eseurile sale crestine cu privire la texetele Evangheliilor de duminica. Este un teolog profund si un bun eseist. Felicitari Admin.

Intr-adevar, ca si in biserica, si la trapeza, toti care vin sunt egali, tratati cu aceeasi nemarginita dragoste si ospatati, ca nici unul sa nu inseteze sau sa infometeze.
Oamenii vin si acum cu bunatati la manastire si sunt tratati la randul lor cu bunatati.
Ceea ce-i atrage insa la manastire este tocmai sentimentul de egalitate in fata lui Dumnezeu, caci de multe ori onorurile pe care le primesc oamenii in lume, sunt impovaratoare. La fel si o viata plina de detoate, comparativ cu o viata simpla, lipsita de balastul inutil, intregeste sentimentul de bine pe care il simtim in acest colt indepartat de lume, care e manastirea.

[Hartford]

În prealabil postat de eduardd

Foarte frumos articol. Parintele meu din parohie imi povestea ca, acum ani in urma se lua masa in trapeza dupa slujba (duminica). Fiecare aducea ce putea de acasa si mancau impreuna. Si cei ce aduceau si cei ce nu aduceau. Oare de ce s-a pierdut acest obicei?

La noi dupa slujba se maninca ,rar cind nu e nimic pe masa. E atmosfera placuta si copii se simt si ei fericiti.
Sa dea Domnul sa fie asa la toti romanii de pretutindeni.

De cativa ani merg la o manastire din aprpierea orasului meu.Aici vin oameni nevoiasi din satele din jur impreuna cu copiii care merg multi Km. pe jos dis de dimineata pentru a ajunge la liturghie,dar si multi din orasul meu,din Iasi, Bacau sau din alte parti in masini luxoase si incarcati cu de toate.Atmosfera este atat de frateasca incat,la sfarsitl slujbei cand bate clopotul si toti merg la trapeza la masa incarcata cu toate bunatatile aduse de pelerini toti suntem la fel si sarac si bogat si copil si batran si calugar si mirean.

[geo.nektarios]

Fapte 2,42: "stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni!!!"
Fapte 2,45: "îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare"
Fapte 2,46: "si în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii"

Asta faceau crestinii Bisrcii Primare!!! TRAIAU IN COMUNIUNE, erau toti uniti, fara sa faca diferente intre ei!!! Astazi nu mai e asa intre oamnenii laici... numai Dumnezeu ii stie!! Dar va dau exemplu din Manastirea Vatopedi din Sf.Munte unde am fost: daca se intampla ca un parinte sa cada la pat fara sa anunte pe cineva, TOATA obstea se INGRIJOREAZA pt acela!!! De lipseste de la Slujba fara Binecuvantare, adica daca nu are ascultare de facut undeva, Staretul, Pr.Efrem, imediat trimte pe doi parinti ca sa se intereseze de acela!!! Adevarata IUBIRE!!! Cand IMI PASA de aproapele meu... azi la noi in tara daca cineva e in lipsa, nu numai ca nu ii dam, ba il si batjocorim, ocarandu-l si zicand sa mearga la munca, nu la intins mana!!!
NU trebuie sa ma intereseze ce face el cu banii ce ii dau, PORUNCA este sa DAU!!! el RASPUNDE DE CE A FACUT CU EI, mai ales daca a mintit ca isi ia de mancare si el isi ia de baut si se imbata, NU MAI RASPUND EU de el, ci EU raspund ca NU am dat!!! si o mana calda de ii dau si un zambet sincer si plin de dragoste, MA VA RASPLATI HRISTOS!!!

Crestinii Bisericii Primare aveau foarte mult har. Ei traiau pentru Dumnezeu, ceea ce oamenii de zi, cu putine exceptii nu o mai fac,cum bine remarci, Geo. Lipsa de har este urmare fireasca a impatimirii. Mai exista si oameni cu har, care stiu ce e adevarata comuniune si astazi; la ei insa nu este vorba de o iubire naturala, ci de iubirea ca si culme, ca incununare a desavarsirii duhovnicesti. Unde e patima, nu poate fi har, nici dragoste. Deci la cei putini, ajunsi prin procesul indelung de dezpatimire la dragoste desavarsita de aproapele, gasim si Harul lui Dumnezeu coborat in inima dezpatimita.

Din pacate Geo si la pomana adevaratii sarmani stau pe langa usi si adulmeca mirosurile fine ale mancarurilor, iar cei "crestinii" stau la masa si in alunga cu vorbe usturatoare. Dar oare noi nu suntem cersetori? Nu cerem noi zilinc de la Domnul ceva? El ne alunga? Ne inghionteste? Ne spune mergeti la altul Eu nu am? Spunea cineva pe un alt topic, nu dau de pomana, nici chiar la cel care cere pentru o manstire ..poate ma minte. Dar daca acela era chiar Hristos si ne-am ratat mantuirea pentru un banut? Merita? Vine craciunul, ma gandesc daca am lua fiecare din noi la masa cate un vecin (macar) mai sarac?