Incerc sa rezist...

[Tomita]

În prealabil postat de Dumitru73

am rugat să fie ajutat.
dacă nu te simţi în stare, mai bine taci.

Ai perceput gresit ceea ce am scris.
Ideea este ca situatia poate merge si mai spre rau...nu este de dorit dar nici daca ne imbatam cu apa rece nu este o solutie. Pentru ca se gandeste la sinucidere se indeparteaza Duhul Sfant de el...e pacat mare....Daca se indeparteaza Duhul Sfant vin si mai multe ispite.

Ideea este ca trebuie sa fie constient ca alege Raul...si in orice fel de conditii trebuie sa lupte sa se apropie de Dumnezeu, nu sa se indeparteze.

În prealabil postat de Petre.

Problema e personala, nu doresc sa detaliez. Nu ii gasesc rezolvare, insa consecintele ei sunt radicale, de 5 ani incoace fac eforturi disperate si nu ma pot realiza pe nici un plan: profesional, personal, social, parca e nu blestem sa nu am nimic din astea, cateodata mi-as dori sa nu fi avut nici parinti si nici casa ca sa mor pe strada iarna de frig sau foame, sa ma eliberez odata pt totdeauna.

Merg la duhovnic, am facut canoane, am fost intr-un timp si fanatic religios, atent la orice detaliu, insa in ultimul timp disperarea si panica ma impiedica sa mai pot fi un bun crestin si sa urmez toate regulile.

Nici eu nu stiu de ce am deschis acest topic...mi-e doar sa nu fie ultimul, sper sa nu cedez intr-un final.

Dragă Petre,

Îmi pare rău de starea în care te afli şi de gândurile negre pe care le ai. E greu să ne dăm cu părerea fără să ştim exact problemele tale. Dar sinuciderea nu este o soluţie, deşi am crezut asta de vreo două ori în viaţă.
Pot să spun că eu am depăşit ultima perioada critică din viaţa mea cu ajutorul părintelui duhovnic şi al unei doamne psiholog. Dumnezeu nu m-a lăsat să mă pierd. Au fost mulţi alţii în jur care m-au ajutat (familia, colegii), dar apăsarea pe care o aveam pe suflet doar Dumnezeu mi-a ridicat-o... după aproape doi ani...
Îmi pare rău că pentru tine spoveditul şi canoanele primite nu te-au ajutat, sau poate nu suficient... La ce te referi când spui că nu poţi fi un bun creştin şi nu respecţi toate regulile? Fiecare avem căderile noastre... Mi se pare mie sau ai pretenţii prea mari de la tine? Cred că ar trebui să îţi găseşti şi bucurii mici, să încerci să stopezi gândurile negre şi mai ales să nu îţi pierzi nădejdea în Dumnezeu!

Poate şti povestioara aceea cu urmele de paşi pe nisip. Un om i se plângea lui Dumnezeu că a fost lăsat singur în greutăţi, dar Dumnezeu i-a arătat patru urme de paşi pe nisip, spunându-i că tot timpul l-a însoţit. Pe o anumită distanţă, erau însă urmele paşilor unei singure persoane - pentru că atunci Dumnezeu l-a purtat în braţe pe cel în nevoi...

Doamne ajută! Nu îţi pierde nădejdea!

[glykys]

Draga Petre,

Curaj!
Incearca, in masura posibilului, sa ceri ajutor celor din jur si sa ceri ajutor medical specializat. Nu e de joaca cu depresia!

Din ce am observat in jurul meu, esentiala in lupta cu depresia e munca, abaterea mintii de la problemele personale prin activitati diverse, care iti cer implicare si efort. Poate reusesti, in masura posibilului, sa incerci sa iti ocupi timpul cu ceva, orice, oricat de lipsit de sens si nefolositor ti s-ar parea la inceput, cum ar fi Sudoku sau integrame. Trebuie sa si socializezi - pe viu - cu oameni veseli si optimisti.

Doamne, ajuta, sa fie bine!

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Petre.

Imi doresc moartea atat de tare, vreau sa se termine odata.

Nu stiu cate luni mai rezist, de 5 ani m-am tot infranat de la sinucidere, dar orice om are o limita, daca o sa continue in ritmul asta nu mai pot. Stiu ca Dzeu nu ii da omului o cruce mai grea decat poate sa duca, desi nu stiu de ce vad moartea ca cel mai frumos si dulce cadou pe care El ar putea sa mi-l faca vreodata.

Stiu ca asta e crucea pe care trebuie sa o duc si Dzeu mi-o da pt un motiv, stiu ca (doar daca am noroc) va veni o zi cand se vor schimba lucrurile (oare peste cati ani ?), stiu ca nu trebuie sa disper, desi panica nu ma lasa.

Problema e personala, nu doresc sa detaliez. Nu ii gasesc rezolvare, insa consecintele ei sunt radicale, de 5 ani incoace fac eforturi disperate si nu ma pot realiza pe nici un plan: profesional, personal, social, parca e nu blestem sa nu am nimic din astea, cateodata mi-as dori sa nu fi avut nici parinti si nici casa ca sa mor pe strada iarna de frig sau foame, sa ma eliberez odata pt totdeauna.

Merg la duhovnic, am facut canoane, am fost intr-un timp si fanatic religios, atent la orice detaliu, insa in ultimul timp disperarea si panica ma impiedica sa mai pot fi un bun crestin si sa urmez toate regulile.

Nici eu nu stiu de ce am deschis acest topic...mi-e doar sa nu fie ultimul, sper sa nu cedez intr-un final.

Cred că majoritatea dintre noi am trecut prin perioade foarte grele ale vieţii care păreau că nu se mai termină. Am avut şi eu o etapă de mai mulţi ani care m-au încercat psihic şi nu numai. Mă gîndesc obiectiv că unii în locul meu s-ar fi apucat poate de băut sau mai ştiu eu ce ar fi făcut... Slavă Domnului că am rezistat. Îţi doresc acelaşi lucru şi ţie şi ne rugăm Domnului să te întărească şi pe tine.

Nu uita că Sfinţii Părinţi ne învaţă că păcatul are 12 trepte. Penultima treaptă este descurajarea care dacă te biruieşte, poţi cădea - Doamne fereşte - în păcatul ultim şi irevocabil al sinuciderii. Deci încearcă să nu deznădăjduieşti, încearcă să alungi gîndurile negre gîndindu-te la ceva pozitiv şi bun, dacă eşti creştin roagă-te sincer şi Domnul nu va trece cu vederea strigătul tău. Nu te obişnui cu gîndul păcatului, nu vorbi cu cel ce te ispiteşte.

Viaţa e una şi merită trăită indiferent de greutăţile cu care sîntem încercaţi. Să ştii că indiferent dacă presupunem că familia cuiva moare într-un accident şi acela rămîne sărac şi bolnav, el trebuie să rămînă puternic şi cu mintea întreagă pentru a o lua de la capăt. Nu e uşor, dar cu ajutorul Domnului orice este posibil, pentru că El a transformat moartea în înviere şi suferinţele Sfinţilor în motiv de bucurie.

[ioanna]

În prealabil postat de Petre.

Problema e personala, nu doresc sa detaliez. Nu ii gasesc rezolvare, insa consecintele ei sunt radicale, de 5 ani incoace fac eforturi disperate si nu ma pot realiza pe nici un plan: profesional, personal, social, parca e nu blestem sa nu am nimic din astea, cateodata mi-as dori sa nu fi avut nici parinti si nici casa ca sa mor pe strada iarna de frig sau foame, sa ma eliberez odata pt totdeauna.

Mai tineti minte ce citat din Biblie ati spus ca e preferatul d-voastra?
„Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde, iar cine îşi va pierde viaţa sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă-şi pierde sufletul?''
Eu cred ca nu intamplator l-ati ales. Sufletul d-voastra e in legatura cu Dumnezeu, chiar daca nu realizati asta si simtiti ca totul se inchide si darama, El va este alaturi, asa cum sunt parintii d-voastra si va ajuta, va va intari.

Nu exista om care sa n-aiba momente de deznadejde, insa suferinta e un instrument de cunoastere si trece, daca este impartasita, chiar si pe forum:
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...6&postcount=20
va multumesc tuturor..... dupa ce am vazut primele voastre mesaje saptamana trecuta mi-am revenit instantaneu..... m-am trezit dimineata si minune, ma simteam atat de bine, am inceput instantaneu sa ma rog..... reveneam la viata mea normala.... I-am spus lui Dumnezeu ca poate sa ma loveasaca mereu cum poate El mai tare, nu o sa mai cad.... ca de obicei L-am rugat sa aiba grija de ea..... si ieri dimineata, o prietena comuna a noastra m-a cautat si a inceput sa imi spuna ca fosta mereu ma cauta, ii e dor de mine, o implora practic sa imi dea numarul ei sa o caut si ca vrea sa se impace cu mine.... dar problema e ca mi-e frica sa nu mai sufar din nou.... Doamne ajuta!!! se mai petrec minuni in viata noastra....

[Mihailc]

Pentru Petre timpul încurajărilor retorice, al verbalizărilor evlavioase şi al sfaturilor pseudoduhovniceşti a trecut demult, nu vă mai osteniţi să umpleţi topicul ăsta cu vorbe că o faceţi degeaba.
Omul are nevoie de cineva care să-i fie aproape cu trup şi suflet, o prezenţă în carne şi oase plus o uriaşă disponibilitate pentru sacrificiu de sine.

Petre trăieşte în Bucureşti precum cel puţin o treime din membrii acestui forum. Căutaţi-l neîntârziat, fiindcă este în mare primejdie şi, Doamne fereşte, dacă se întâmplă ceva rău, s-ar putea ca vrodată să vă spună Hristos că rugăciunile pe care le-aţi făcut, slujbele la care aţi participat, ideile înalte inspirate de oameni sfinţi şi microscopicele voastre înfrânări să nu valoreze cât negru sub unghie în comparaţie cu salvarea acestui om.

În momentul de faţă omul are voinţa la cota minus, nu aşteptaţi o iniţiativă din partea lui. E paralizat ca prada unui painjen şi nu se mai poate ajuta singur. Intraţi în mocirlă după el, nu-i daţi sfaturi experte de pe mal că nu ţine. Cine ştie, poate că în mocirla aia o să găsiţi chiar diamantul pe care-l căutaţi de-o viaţă!

În prealabil postat de Petre.

Imi doresc moartea atat de tare, vreau sa se termine odata.

Si unde vrei sa ajung prin acest gest disperat, Petre?
Iti raspund cu versetele Psalmului 138:

7. Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi?
8. De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti.

9. De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginile mării

10. Şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta.

11. Şi am zis: "Poate întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu".

12. Dar întunericul nu este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, aşa este şi lumina ei.

13. Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele.

14.Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte.

Intelegi, Petre? Oriunde ne-am duce, tot de Dumnezeu dam, caci ai Lui suntem.
Insuccesele din aceasta viata au un rol: de a vedea ce facem noi gresit, incat ne indepartam de Dumnezeu, Care ne iubeste si bate incontinuu la usa inimii noastre. Stii cum se spune: "Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului", ori pacatosi suntem cu totii, nu doar tu. Si pe toti ne iubeste.

[tabitha]

În prealabil postat de Mihailc

Pentru Petre timpul încurajărilor retorice, al verbalizărilor evlavioase şi al sfaturilor pseudoduhovniceşti a trecut demult, nu vă mai osteniţi să umpleţi topicul ăsta cu vorbe că o faceţi degeaba.
Omul are nevoie de cineva care să-i fie aproape cu trup şi suflet, o prezenţă în carne şi oase plus o uriaşă disponibilitate pentru sacrificiu de sine.

Petre trăieşte în Bucureşti precum cel puţin o treime din membrii acestui forum. Căutaţi-l neîntârziat, fiindcă este în mare primejdie şi, Doamne fereşte, dacă se întâmplă ceva rău, s-ar putea ca vrodată să vă spună Hristos că rugăciunile pe care le-aţi făcut, slujbele la care aţi participat, ideile înalte inspirate de oameni sfinţi şi microscopicele voastre înfrânări să nu valoreze cât negru sub unghie în comparaţie cu salvarea acestui om.

În momentul de faţă omul are voinţa la cota minus, nu aşteptaţi o iniţiativă din partea lui. E paralizat ca prada unui painjen şi nu se mai poate ajuta singur. Intraţi în mocirlă după el, nu-i daţi sfaturi experte de pe mal că nu ţine. Cine ştie, poate că în mocirla aia o să găsiţi chiar diamantul pe care-l căutaţi de-o viaţă!

Iată un semnal de alarmă care să sperăm va fi auzit de câțiva forumiști inimoși care vor lua legătura cu Petre înainte să se întample ceva rău. Doamne ajută !

[heaven]

În prealabil postat de Petre.

Imi doresc moartea atat de tare, vreau sa se termine odata.

Nu stiu cate luni mai rezist, de 5 ani m-am tot infranat de la sinucidere, dar orice om are o limita, daca o sa continue in ritmul asta nu mai pot. Stiu ca Dzeu nu ii da omului o cruce mai grea decat poate sa duca, desi nu stiu de ce vad moartea ca cel mai frumos si dulce cadou pe care El ar putea sa mi-l faca vreodata.

Stiu ca asta e crucea pe care trebuie sa o duc si Dzeu mi-o da pt un motiv, stiu ca (doar daca am noroc) va veni o zi cand se vor schimba lucrurile (oare peste cati ani ?), stiu ca nu trebuie sa disper, desi panica nu ma lasa.

Problema e personala, nu doresc sa detaliez. Nu ii gasesc rezolvare, insa consecintele ei sunt radicale, de 5 ani incoace fac eforturi disperate si nu ma pot realiza pe nici un plan: profesional, personal, social, parca e nu blestem sa nu am nimic din astea, cateodata mi-as dori sa nu fi avut nici parinti si nici casa ca sa mor pe strada iarna de frig sau foame, sa ma eliberez odata pt totdeauna.

Merg la duhovnic, am facut canoane, am fost intr-un timp si fanatic religios, atent la orice detaliu, insa in ultimul timp disperarea si panica ma impiedica sa mai pot fi un bun crestin si sa urmez toate regulile.

Nici eu nu stiu de ce am deschis acest topic...mi-e doar sa nu fie ultimul, sper sa nu cedez intr-un final.

Dragul meu Petre,inteleg ca te confrunti cu o situatie care te pune la grea incercare.De multe ori,insa,nu situatia in sine este cea care este problema,ci interpretarea pe care i-o dam noi si cum o traim la nivel interior.
Avand in vedere ca spui ca ai ganduri legate de moarte,de suicid care dureaza de 5 ani,in ultimul timp ele fiind intensificate,eu iti sugerez sa apelezi la ajutor de specialitate: psihologul clinician (care sa aiba si competenta in psihoterapie de preferat) si psihiatrul,pentru ca ceea ce traiesti tu se poate rezolva.
Depresia,posibila suferinta cu care te confrunti, are de multe ori cauze care de care mai variate si care uneori se asociaza,plecand de la factorii de mediu care de multe ori ne bulverseaza (conjuctura familiala,sociala,profesionala etc),la o posibila predispozitie genetica sau la anumite dezechilibre in organism...neuro-chimice,hormonale etc.O medicatie adecvata reuseste sa echilibreze aceasta balanta,in timp ce intalnirea cu clinicianul,care este de preferat sa fie si un bun psihoterapeut,te vor ajuta sa deblochezi in tine resursele care sa te ajute sa depasesti aceasta etapa dificila din viata ta.Pentru ca,vezi tu,uneori nu este vorba de situatia pe care o privim si ne pare fara iesire,ci doar de modul in care alegem sa ne raportam la ea.Solutii exista intotdeauna,insa,probabil,atunci cand o persoana simte ce simti tu,nu le mai poate vedea,iar aici intervine rolul psihoterapeutului.
Sigur ca daca simti este minunat sa mergi in acelasi timp si la duhovnic,sa te rogi,insa,avand in vedere ca vorbim despre o situatia de "urgenta spirituala si psihologica" daca vrei,este foarte important sa actionezi in cautarea solutiei intr-o maniera complexa,prin urmare, ajutorul de specialitate este vital si nu este de amanat nici un moment!
Deasemenea,pe langa aspectele pe care ti le-am sugerat mai sus,este important sa cauti ajutor in aceste momente in privinta suportului social,oameni care sa iti fie alaturi,fie ca vorbim despre familie,prieteni,cunostinte pe care le simti mai apropiate sau pur si simplu oricine spre care tu ai simti sa te indrepti si povesteste despre ceea ce traiesti (spre exemplu,exact cum ai facut aici pe acest forum!).
Draga Petre,iti doresc mult curaj,forta interioara (daca 5 ani ai rezistat acestor ganduri,sunt sigura ca ea este extraordinara!), optimism si sa intalnesti in cale exact acele fiinte trimise de Dumnezeu pentru a te ajuta sa depasesti cu bine aceasta incercare din viata ta!

În prealabil postat de Mihailc

Pentru Petre timpul încurajărilor retorice, al verbalizărilor evlavioase şi al sfaturilor pseudoduhovniceşti a trecut demult, nu vă mai osteniţi să umpleţi topicul ăsta cu vorbe că o faceţi degeaba.
Omul are nevoie de cineva care să-i fie aproape cu trup şi suflet, o prezenţă în carne şi oase plus o uriaşă disponibilitate pentru sacrificiu de sine.

Petre trăieşte în Bucureşti precum cel puţin o treime din membrii acestui forum. Căutaţi-l neîntârziat, fiindcă este în mare primejdie şi, Doamne fereşte, dacă se întâmplă ceva rău, s-ar putea ca vrodată să vă spună Hristos că rugăciunile pe care le-aţi făcut, slujbele la care aţi participat, ideile înalte inspirate de oameni sfinţi şi microscopicele voastre înfrânări să nu valoreze cât negru sub unghie în comparaţie cu salvarea acestui om.

În momentul de faţă omul are voinţa la cota minus, nu aşteptaţi o iniţiativă din partea lui. E paralizat ca prada unui painjen şi nu se mai poate ajuta singur. Intraţi în mocirlă după el, nu-i daţi sfaturi experte de pe mal că nu ţine. Cine ştie, poate că în mocirla aia o să găsiţi chiar diamantul pe care-l căutaţi de-o viaţă!

Cea mai bine gândită postare. Mihai are dreptate! Cei din București care ați mai făcut și alte ori fapte bune căutați-l neântârziat. Sărbătorile de iarnă petrecute în singurătate accentuează depresia. Poate vă ajută administratorul să-i aflați numărul de telefon.