pana unde merge jertfirea in casatorie

[Carine]

Doamne ajuta!

Sunt casatorita si avem un copil de aproape 1 an jumatate. Incep prin a spune ca nu avem probleme deosebite, dar, ca in orice cuplu, exista si mici frecusuri care fac viata de zi cu zi dificila.

Eu am pornit pe ideea ca o femeie trebuie sa se ocupe de casa, sa fie asa si pe dincolo si pana la urma usor usor sotul meu s-a lasat pe o ureche si asteapta din ce in ce mai mult de la mine. Adica cu cat fac eu mai multe treburi gospodaresti, cu atat devine el mai comod. Se plange mereu ca e obosit; si are de ce, ca se culca tarziu caci are tot timpul ceva de facut pe calculator (nu jocuri, dar are mereu ceva de "lucru" pe calculator). Si de doua - trei ori pe saptamana se duce sa joace badminton. Precizez ca lucram amandoi, deci nu e ca si cum doar el aduce banii in casa.

De copil se mai ocupa cand e acasa (mai schimba scutece dupa ce se plange ca le are intotdeauna pe cela mai incarcate de caca, si de multe ori il culca seara). Mai se joaca cate un pic cu copilul apoi se intoarce imediat la calculator. Dar mai mult cand ii cer eu, daca nu i-as zice nimic i-ar parea foarte bine sa ma ocup eu de tot ce tine de copil.

Eu stiu ca ideea in ortodoxie este sa ne jertfim noi cat mai mult, dar am acumulat frustrari, am acumulat o ura fata de el, nu mai simt ca il iubesc. Pentru ca ma gandesc "dar el chiar nu vede ca nu mai pot si sa ma ajute si el un pic?". Ba ma mai si cearta de cate ori ne lipseste ceva, sau cum se intampla ceva rau ma cearta ca si cum as fi singura responsabila. Repet, ma mai ajuta, dar mai mult pentru ca ma mai supar eu. Inainte tineam in mine si incercam sa ma jertfesc, dar acum nu mai pot face asta, explodez in crize de nervi.

Vrem sa mai avem copii, dar cand il stiu comod si cum o sa astepte totul de la mine parca nu as vrea, ca stiu cat mi-a fost de greu in primele luni ale copilului si ca nu am avut ajutor (familiile noastre sunt departe). Cand eram insarcinata i-am zis intr-o dimineata sa se duca sa cumpere ceva de mancare ca nu aveam nimic si-mi era foarte foarte foame. Dar nu a vrut ca mi-a zis ca e prea obosit sa se duca. Si am pastrat in minte ca nu m-a menajat pe timpul sarcinii, sa fi tinut un pic cont si sa ma fi ajutat mai mult...

Si recunosc ca imi doresc si eu sa am putin timp liber, sa mai citesc o carte, sa fac altceva decat "datoria". Nasa mi-a dat carti despre viata de familie, si sunt foarte bune, dar sunt sfaturi ca trebuie sa ma jertfesc si sa suport ca imi va rasplati Dumnezeu, ca imi adun cununa. Iar eu nu pot si nu pot. Si am o dubla durere, ca nu ma inteleg cu sotul si ca ca nu pot fi o buna crestina....[/b][/b]

[ioan67]

Cand apare copilul, se schimba "centrul universului". Femeia se decentreaza de pe relatia cu barbatul, fiind atrasa firesc de noua relatie. Din acest motiv multe cupluri se instraineaza, se dezbina. Apar certuri, neintelegeri, frustrari, nevroze vechi se reactiveaza, apar probleme noi...

Eu cred ca e foarte important sa reganditi relatia cu sotul, prin prisma schimbarii care a avut loc in familie. S-o reganditi impreuna, nu fiecare in capsorul si inimioara lui! Problema aceasta e a intregii familii, chiar daca se manifesta in felul ei in fiecare.
Copilul nu trebe sa devina piatra de poticnire intre voi ci, dimpotriva, prilej de despatimirea a voastra si de inaltare a iubirii de la natural la duhovnicesc. Pentru aceasta va recomand sa cereti sfat duhovnicesc de la preot, sa studiati carti (are CristianR o carte din asta, foarte buna, pe care eu am pierdut-o, nu-i mai stiu nici titlul... - ceva despre familiile ortodoxe, o carte scrisa de un preot care e si consilier de familie, psi), sa va faceti timp pentru a discuta doar voi doi, sot si sotie, despre ce vi se intampla.
Ideal ar fi sa participati la un grup de impartasiri format din oameni care se confrunta cu aceeasi problema. Dar traim in Ro, unde grupurile sunt doar de betivi si de microbisti. In acest caz, puteti forma voi un astfel de grup! Invitati un alt cuplu acasa, ori mergeti voi la altii si dezbateti ce vi se intampla.

Aici nu sunt "solutii". Sa nu cautam formule magice sau solutii universale, ca nu exista. Taina Casatoriei este o aventura, ea nu se lasa prinsa in boldurile simpliste ale unor minti care se cred istete si care dau solutii in stanga si-n dreapta. In schimb, dezbatind si ascultind, participind cu bunavointa la discutii, se largeste perspectiva fiecaruia si pot avea loc descoperiri personale care ajuta la depasirea obstacolului.

Sfatul meu e sa va feriti de sfaturi. Discutati cu sotul, reinvatati sa va raportati unul la altul pentru a descoperi noua asezare la care va invita viata si Bunul Dumnezeu.

P.S. Feriti-va de "aliante" si bisericute. Va vor dezbina! Faceti si desfaceti totul impreuna cu sotul.

[Carine]

Multumesc Ioana67 pentru caldura cu care mi-ati raspuns :)

in privinta intrebarii din titlu, as vrea sa va cer parerea, e rau sa te gandesti un pic si la tine? Adica sa zici, stop, acum am nevoie de putin timp pentru mine.

Nu stiu, dar cand caut in resursele ortodoxe scrie ca e ceva rau sa te gandesti la tine, sa acorzi importanta nevoilor tale. Adica ar trebui sa te gandesti doar sa te jertfesti. Ori, la mine se acumuleaza frustrari, nu pot gandi asa, ca imi adun cununa in ceruri si sa sufar acum ca imi rasplateste Dumnezeu. Adica eu cand vin de la munca ma reapuc de munca acasa. Sotul isi savureaza berea, se uita la una alta pe calculator... Chiar daca as zice asta la nivel teoretic, la nivel practic incep sa adun ura fata de sot, sa-mi pierd rabdarea cu copilul...

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Carine

Inainte tineam in mine si incercam sa ma jertfesc, dar acum nu mai pot face asta, explodez in crize de nervi. (...) Iar eu nu pot si nu pot.

Se cheama surmenaj. Iar surmenajul poate afecta menajul. Ca prima masura, mergeti frumos la medicul dv de familie, explicati-i situatia si cereti un concediu medical de zece zile. Nu e o solutie de fond, dar e o buna solutie de moment.

[Carine]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Se cheama surmenaj. Iar surmenajul poate afecta menajul. Ca prima masura, mergeti frumos la medicul dv de familie, explicati-i situatia si cereti un concediu medical de zece zile. Nu e o solutie de fond, dar e o buna solutie de moment.

Multumesc pentru raspuns. Pai acum sunt in concediu (sotul mai are pana luni, eu pana pe 29 august). E mai bine, intr-adevar, dar avem si mai multe ocazii de a ne certa, avand in vedere ca petrecem mai mult timp impreuna.

[CristianR]

Întrebarea din titlu m-a dus imediat cu gândul la întrebarea lui Petru: „Doamne, de câte ori trebuie să-l iert pe fratele meu? Oare de șapte ori?”

Jertfa e treabă dumnezeiască; nu o putem face fără ajutor de sus. Ea presupune asumarea liberă și iubirea față de cel pentru care o facem (deci o facem pentru cineva). Dar cine poate iubi? Cine-i bun. Hristos. Fără de Care nu putem face nimic. Deci să-L rugăm și atunci sigur vom putea și noi.

Mai e un secret, nu mai țin minte cine spunea, parcă Noica: Atunci când ceva ni se pare greu, trebuie să mai adăugăm o greutate în plus. E paradoxal, dar jertfa în căsnicie este mai ușor de făcut dacă îi mai adăugăm încă una (pe lângă rugăciune): postul.

Căsnicia e un drum anevoios și iubirea este în primejdie ca în loc să crească și să se transfigureze, să fie înăbușită încă de la început din pricina frustrărilor care apar frecvent. Eu cred că și pe acestea putem pune crucea, renunțând la motivul de frustrare, care adesea nu este ceva palpabil, ci e doar în mintea noastră. Acolo se duce războiul, de fapt, și e un război cu noi înșine, nu cu soțul, cum vrea diavolul să credem.

[Carine]

În prealabil postat de CristianR

Întrebarea din titlu m-a dus imediat cu gândul la întrebarea lui Petru: „Doamne, de câte ori trebuie să-l iert pe fratele meu? Oare de șapte ori?”

Jertfa e treabă dumnezeiască; nu o putem face fără ajutor de sus. Ea presupune asumarea liberă și iubirea față de cel pentru care o facem (deci o facem pentru cineva). Dar cine poate iubi? Cine-i bun. Hristos. Fără de Care nu putem face nimic. Deci să-L rugăm și atunci sigur vom putea și noi.

Mai e un secret, nu mai țin minte cine spunea, parcă Noica: Atunci când ceva ni se pare greu, trebuie să mai adăugăm o greutate în plus. E paradoxal, dar jertfa în căsnicie este mai ușor de făcut dacă îi mai adăugăm încă una (pe lângă rugăciune): postul.

Căsnicia e un drum anevoios și iubirea este în primejdie ca în loc să crească și să se transfigureze, să fie înăbușită încă de la început din pricina frustrărilor care apar frecvent. Eu cred că și pe acestea putem pune crucea, renunțând la motivul de frustrare, care adesea nu este ceva palpabil, ci e doar în mintea noastră. Acolo se duce războiul, de fapt, și e un război cu noi înșine, nu cu soțul, cum vrea diavolul să credem.

Ok, inteleg. Deci poate ca exagerez eu, ar putea fi o ispita. Ar trebui sa-l rog pe Dumnezeu sa ma ajute sa ma jertfesc... Dar ce bine e cand se intalneste omu' care "trebuie sa se jertfeasca" cu smecherul care sa profite...

Si apoi ce exemplu dau copiilor. Ca o mama trebuie sa se jertfeasca sa jongleze cu cat mai multe treburi deodata, si tata sa se uite la sport. Ba mai si ma cearta daca gresesc ceva cand fac anumite lucruri.

O prietena mi-a spus ca ea nu vede casnicia asa, ca s-a luat cu sotul ei ca sa se ajute reciproc. Si ii dau dreptate. Cu atat mai mult cu cat sotul ei i-a zis "uite asta imi place la tine, ca stii ce vrei, stii sa pui piciorul in prag". Ea este respectata si iubita, si o ajuta sotul in treburile casnice, iar al meu... Imi scoate in evidenta defectele, dupa sarcina imi zicea ca am burta (dupa aia mi-a zis ca de fapt glumea, ca tocmai ca nu am burta), iar acum ca mi-au scazut sanii (de fapt sunt de-a dreptul hidosi, ca am alaptat un an si un pic, nu as fi vrut sa observe, dar a observat).

[Iorest]

În prealabil postat de Carine

Si am o dubla durere, ca nu ma inteleg cu sotul si ca ca nu pot fi o buna crestina....

Nu are rost să te evaluezi că ești o bună creștină sau nu, după cărțile de la nașă, faptul că iei pas cu pas lucrurile și-ți faci treaba e lucru creștinesc.
În cărți totul e scris cât mai aproape de perfecție și adună experiența mai multor oameni nu doar a unuia singur.
De altfel, la un preot a venit o femeie cu jalba că „părinte acum cu nașterea nu mă mai pot ruga, nu mai pot ține posturile și ca-nainte” și părintele i-a răspuns să se ocupe cu atenție de creșterea copilului și să facă după puteri.

În prealabil postat de Carine

Imi scoate in evidenta defectele, dupa sarcina imi zicea ca am burta (dupa aia mi-a zis ca de fapt glumea, ca tocmai ca nu am burta), iar acum ca mi-au scazut sanii (de fapt sunt de-a dreptul hidosi, ca am alaptat un an si un pic, nu as fi vrut sa observe, dar a observat).

Nu te mai evalua după standardele frumuseții dinainte de naștere, gândește-te că ești frumoasă ca mămică și e spre mântuire să ai semnele nașterii pe trup, pentru că femeia se mântuiește prin naștere de prunci.

În ce privește treburile ai încercat să lași stickere(foile forescente adezive) cu mesaje cu ce trebuie făcut în casă pe frigider sau chiar pe monitorul laptopului ?
S-ar putea să-l enerveze pe soț dar măcar le vede și se gândește la ele, poate faptul că-i acoperă ecranul l-ar face să se oprească și să discute cu tine.

Altele probabil ca să-l dezvețe de domnie ar pleca o săptămână sau o lună pe la părinți și l-ar lăsa să se descurce, probabil că soțul care ar ține la ele și care nu s-ar descurca fără le-ar ruga aproape în lacrimi să se întoarcă.

E bine să te sfătuiești cu duhovnicul.

[CristianR]

Păi din câte scrieți, nu aveți dorința și dragostea de a vă jertfi. N-aș fi vorbit despre asta dacă n-ați fi pus așa problema. Cred că jertfa, ca și iertarea, au început, dar nu au sfârșit.
Am abordat problema doar din punctul ăsta de vedere, al celui care își pune problema mântuirii și implicit a iubirii și am vrut să dau un răspuns persoanei care întreabă, nu și soțului, care nu întreabă. Nu spun că este echitabil ca unul să tragă și celălalt să profite. Spun ce avem de făcut atunci când situația nu este echitabilă. Și nu exclud deloc sfaturile pe care le-ați primit mai sus. Este nevoie de comunicare cu soțul; povara trebuie purtată împreună. Frustrările duc la reproșuri, la certuri, la despărțiri. Trebuie scăpat cumva de ele.

[flying]

În prealabil postat de Carine

Dar ce bine e cand se intalneste omu' care "trebuie sa se jertfeasca" cu smecherul care sa profite...

-E posibil ca manifestarea dragostei mele sa-l vatame pe celalalt?
-€“ Daca celalalt este marinimos si tu ii arati multa dragoste, atunci se schimba in sensul cel bun si se straduieste cu orice chip sa te multumeasca, sa nu te intristeze.Daca insa ii arati dragoste multa celui obraznic, el devine si mai obraznic, fiindca dragostea cea multa pe cei marinimosi ii face si mai marinimosi, iar pe cei obraznici ii face si mai obraznici. Asadar, cand vezi ca nu ajuti cu dragostea ta, o micsorezi cu discernamant; facand lucrul acesta tot din dragoste.
- Este posibil ca, facand o jertfa dintr-un imbold curat, sa ajung la exasperare?
-€“ Da, de aceea jertfa trebuie facuta cu discernamant. Sa iei aminte sa nu-ti depasesti propria rezistenta, fiindca si puterile tale trupesti au o limita.


(Cuv. Paisie Aghioritul )