Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa Romana
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1291  
Vechi 28.04.2018, 22:13:44
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.894
Implicit

Un pic de durere te face profund,
Mai multă durere te-afundă prea mult.
C-un pic de avere n-ai lipsuri în casă,
Cu multă avere n-ai somn și te-apasă.
Un pic de-mplinire te face mai bun,
Prea multă împlinire te face nebun.
Un pic de putere te face mai tare,
Prea multă putere pe alții îi doare.
C-un pic de respect ești încrezător,
Cu prea mult respect devii sfidător.
Un pic de-ngrijire te ține mai bine,
Prea multă îngrijire-i o hibă-n gândire.
C-o slujbă, desigur, ai pâine pe masă,
Dar dacă ai zece, n-ai masă, n-ai casă.
Păstrează, creștine, măsura în toate,
Deloc nu e bine, iar prea mult te-abate
Încet, dar și sigur de la pocăință
Și te pricopsește c-o altă credință.

pr. Nicolae Tanase
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1292  
Vechi 30.04.2018, 20:57:45
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.894
Implicit

Sf. Paisie Aghioritul despre întîlnirea cu Dumnezeu:

"Când Dumnezeu vrea să atragă un suflet lângă El, îi dă o ciocolată, ca să-l îndulcească. Atunci sufletul înnebunește de bucurie și merge lângă Dumnezeu. De îndată ce Dumnezeu îl leagă de Sine cu sfânta Sa frică, atunci pentru multă vreme nu îi mai dă nicio altă mângâiere. Însă în tot acest răstimp Dumnezeu pregătește pentru acel suflet o întreagă cofetărie."
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1293  
Vechi 02.05.2018, 20:00:29
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.894
Implicit

《Cineva m-a întrebat: „Ce unește mai mult pe bărbat cu femeia?”. „Recunoștința” , îi răspund. Unul iubește pe celălalt pentru ceea ce îi dăruiește. Femeia îi dă bărbatului ei încrederea, devotamentul și ascultarea sa. Iar bărbatul îi dă femeii siguranța că o poate proteja. Femeia este doamna casei, dar și o mare servitoare, iar bărbatul este stăpânul casei, dar și hamalul ei. Soții trebuie să aibă dragoste curată între ei pentru ca, existând un climat pașnic în familie, să-și poată îndeplini îndatoririle lor duhovnicești.
Pentru a trăi în chip armonios, soții trebuie dintru început să pună ca temelie a vieții lor dragostea , dragostea cea scumpă, care se află în noblețea duhovnicească, în jertfirea de sine, iar nu în dragostea cea mincinoasă, lumească și trupească. Atunci când există dragoste și jertfire de sine, întotdeauna unul se pune în situația celuilalt, îl înțelege și-l doare. Iar atunci când cineva îl primește pe aproapele său în inima sa îndurerată, Îl primește pe însuși Hristos, Care îl umple cu și mai multă veselie duhovnicească.
Atunci când există dragoste, chiar și departe de s-ar afla unul de celălalt, siliți fiind de împrejurări, totuși se află aproape, pentru că dragostea lui Hristos nu poate fi limitată prin distanțe. Însă atunci când, Doamne ferește!, soții nu au dragoste între ei, chiar de s-ar afla aproape din punct de vedere spațial, în realitate se află departe anul de celălalt. De aceea, soții trebuie să se străduiască să păstreze dragostea în toată viața lor și să se jertfească unul pentru celălalt .》
(Cuviosul Paisie Aghioritul )
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1294  
Vechi 03.05.2018, 01:32:35
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.894
Implicit

Convorbiri la Optina:PREDICĂ DESPRE SMERENIE
(fragment)
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!
Frați și surori! Azi voi vorbi despre smerenie.
Despre această virtute creștină, care este temelia vieții duhovnicești. Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Ioan Scărarul spune așa:
„Smerita cugetare este sonda cerească care poate ridica sufletul din adâncul fără fund al păcatelor, la cer“.
Și iarăși:
„Mulți au dobândit mântuirea fără mai-înainte-vestiri, luminări, semne și minuni. Dar fără smerenie, nimeni nu va intra în cămara de nuntă...”.
Smerenia e cel mai mare dar dat omului de Dumnezeu. Ca să o dobândim, după cum spune cuviosul stareț Macarie de la Optina, trebuie să trăim mult timp în necazuri și osteneli. El propune niște reguli pentru a dobândi cu timpul, cu ajutorul lui Dumnezeu, acest dar.
Prima regulă este: „Păzește poruncile!“Care anume? Cuviosul se referă la împlinirea nu numai a tuturor regulilor și poruncilor evanghelice, bisericești și morale, ci, în primul rând, a celei cu care Mântuitorul Și-a început predica de pe munte: „Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor” (Matei 5,3).
Ce înseamnă să fii sărac cu duhul?Înseamnă să fii conștient până în adâncul sufletului de nevrednicia ta, de lipsa de curăție și de incapacitatea de a săvârși orice lucru bun înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Și totodată a te socoti întotdeauna mai rău și mai prejos decât toți.
A doua regulă: „Învățați-vă de la Domnul că e «blând și smerit cu inima»“.
Apoi, după ce împlinim toate poruncile și regulile lăsate de Dumnezeu, să spunem și să credem că suntem robi nevrednici și că am făcut doar ceea ce „eram datori să facem“.
Foarte important e să ne cercetăm toată viața nevrednicia noastră, să avem conștiința păcatelor și a neputințelor noastre. Și, într-adevăr, când omul își vede păcatele, patimile și nevrednicia sa înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, acesta este începutul smereniei.
Trebuie, de asemenea, să ne amintim și greșelile din trecut, deoarece de obicei așa se întâmplă: la spovedanie ne căim sincer, dar apoi uităm că noi tot vinovați rămânem în fața lui Dumnezeu. Domnul iartă toate păcatele mărturisite sincer la spovedanie, ni le dezleagă prin duhovnic, dar amintirea faptului că am încălcat poruncile lui Dumnezeu, că L-am supărat pe Domnul, trebuie să ne urmărească tot timpul, în toată viața noastră, și să ne mustre conștiința mereu.
Ultima învățătură a Cuviosului Macarie da la Optina este să răbdăm fără cârtire toate bolile și necazurile, care fie ne sunt trimise de Pronia lui Dumnezeu, fie ni le provocăm noi înșine, prin propriile noastre patimi și păcate. Trebuie să-I mulțumim Domnului, căci prin ele ne smerim. Asta nu înseamnă că nu trebuie să ne rugăm pentru sănătate și mântuire, nu. Trebuie neapărat să-I cerem Domnului ca pentru rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu și ale tuturor sfinților El să ne vindece. Dar pentru ca încercarea sau boala să ne aducă un și mai mare folos, trebuie sa înțelegem că toate ne sunt trimise pentru greșelile noastre.
Iată ce reguli importante, mântuitoare, ne propune Cuviosul Stareț Macarie de la Optina.
Dacă vom cerceta istoria creștinismului, vom vedea că în smerenie au trăit nu numai primii creștini, ci și cei de mai târziu. În vremurile noastre această virtute este desconsiderată. Se obișnuiește chiar să se creadă, în mod greșit, desigur, că smerenia este o înjosire a omului. Iar asta se întâmplă din cauza neînțelegerii deosebirii dintre mândrie și cinste, dintre slava deșartă și vrednicie. Acestea sunt așa de diferite, ca viața și moartea, lumina și întunericul. Mândria și slava deșartă sunt întuneric, iar cinstea și vrednicia sunt lumină.
Unii cred că să trăiești în smerenie înseamnă să fii un om iresponsabil, să trăiești complet înstrăinat de lume, de oameni. Aceasta este o rătăcire cumplită și un păcat de moarte. Mai simplu spus, asta înseamnă nesimțire și indiferență. Smerenia nu trebuie confundată cu indiferența. A renunțat omul la toate și crede că prin asta este plăcut lui Dumnezeu. Ce rătăcire cumplită! Acest păcat trebuie spovedit și, cu ajutorul lui Dumnezeu, îndreptat. Adevărata smerenie e împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Și întotdeauna trebuie să ținem minte cuvântul evanghelic: „Așa și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem”(Luca 17,10).
Și orice faptă bună am săvârși în viața noastră, ea „este neînsemnată înaintea feței lui Dumnezeu, dacă nu este «sărată», dacă nu este sfințită prin smerenie și rugăciune îndreptată către Dumnezeu“, după cum spune Cuviosul Macarie.
Un exemplu grăitor poate fi luat din viața Cuviosului Antonie cel Mare, care a trăit în nevoințe în pustie jumătate de veac. El a depus atât de multă osteneală pentru îndreptarea sufletului său, încât puțini l-au egalat, de aceea s-a și numit „cel Mare”. Dar și lui, când i-a venit în gând că era plăcut lui Dumnezeu, a auzit glasul Domnului, Care i-a zis: „Iată, du-te în Alexandria (un oraș egiptean) și acolo Eu ți-l voi arăta pe plăcutul Meu, care te-a întrecut în desăvârșire”.
Cuviosul Antonie a mers în Alexandria și l-a găsit pe acel om, care era un simplu tăbăcar. Cuviosul l-a urmărit mult timp și nevăzând nimic deosebit în viața lui i-a spus: „Descoperă-mi și mie nevoința pe care o săvârșești, căci de la Domnul am primit înștiințare că tu ești mai mare în desăvârșire decât mine”.
Tulburându-se peste măsură, tăbăcarul i-a răspuns: „Nu știu, părinte…”. Doar pe Antonie cel Mare, pentru marile lui nevoințe, îl știau toți, nu numai cei ce trăiau în Egipt, ci și cei din țările învecinate. De aceea s-a și mirat tăbăcarul… „Nu știu, părinte, să fi făcut ceva plăcut înaintea lui Dumnezeu, dar știu un singur lucru: că eu sunt cel mai păcătos om din acest oraș. Și știu că toți cei ce trăiesc în acest oraș se vor mântui și doar eu singur voi pieri”.
Cuviosul Antonie a înțeles ceea ce Domnul îl trimisese să învețe de la acel om simplu din lume, de la acel creștin care ducea o viață obișnuită, avea familie și copii. Dar ostenindu-se spre slava lui Dumnezeu, el era conștient de nevrednicia sa. El se smerea și se mustra pe sine: „Toți oamenii din acest oraș se vor mântui și doar eu singur voi pieri”.
Dacă oamenii s-ar nevoi să dobândească smerenie, cu ajutorul lui Dumnezeu s-ar trezi din moartea duhovnicească și cu timpul ar înțelege într-adevăr ce este Ortodoxia. Din păcate, mulți oameni își însușesc din Ortodoxie doar aspectele exterioare: să meargă la biserică, să aprindă o lumânare, să scrie un pomelnic…
Chiar dacă un creștin-ortodox respectă toate poruncile și regulile morale, dar pe parcursul vieții nu-și îndreaptă sufletul prin vederea păcatelor sale, faptul de a fi ortodox nu-i este de niciun folos***.
Pe Avva Pimen cel Mare l-au întrebat odată ucenicii săi: „Cum se poate determina măsura desăvârșirii sfinților?”, iar cuviosul a răspuns că vederea păcatelor noastre arată măsura desăvârșirii. Adică cu cât omul începe să-și înțeleagă mai mult neputința, nevrednicia, patimile și păcatele, în aceeași măsură începe să-I fie plăcut lui Dumnezeu.
De ce este așa? Pentru că însuși Domnul nu este numai Iubire desăvârșită, ci și Smerenie desăvârșită. Cuviosul Ioan Scărarul spune: „Dragostea și smerenia sunt o sfințită pereche. Cea dintâi înalță, cea de-a doua, susținându-i pe cei înălțați, nu-i lasă niciodati să cadă“!
Oricât de mari ar fi iubirea și jertfa unui om, dacă sub ele nu este pusă temelia smereniei, negreșit acela va cădea și se va sfărâma. Un asemenea om nu va rezista în lumea care „zace sub puterea celui rău” (I Ioan 5,19).
Sfântul Apostol Ioan Teologul subliniază faptul că lumea în sine nu este rea, ci este rănită de păcat, care aduce moarte. Și ce vedem în jur? Dezastre, lacrimi, războaie, sânge, iar toate acestea sunt urmările păcatelor noastre, căci lumea nu a fost rău creată.
Uneori, când suntem în necazuri, spunem că Dumnezeu a rânduit viața noastră cum nu se poate mai rău. Este oare drept să gândim așa? Răul este în om, nu vine de la Dumnezeu. Unii, fiind în rătăcire, cred că pentru toate este vinovat Dumnezeu, iar păcatele și fărădelegile lor nu numai că nu le observă, dar le și consideră ceva normal. Deseori auzim: „Așa fac toți, așa fac și eu”, și cel ce gândește astfel uită că la Înfricoșata Judecată fiecare va răspunde numai pentru sine, pentru ceea ce a făcut îi va da socoteală lui Dumnezeu, cum a trăit, cum s-a pocăit, dacă și-a schimbat sufletul prin împlinirea sfintelor porunci.
[…]
***NOTA:
La acest aspect făcea referire și Cuviosul Serafim Rose, care insista asupra diferenței dintre respectarea dogmelor, poruncilor și regulilor morale ortodoxe și o „Ortodoxie a inimii“:
„«Cu cât afli mai multe despre învățătura și practica creștină, descoperi tot mai mult câte greșeli ai făcut până atunci, iar dorința ta firească este aceea de a fi corect». Dar toate acestea sunt doar la nivel exterior, după cum avea să vadă tot mai limpede Părintele Serafim o dată cu trecerea anilor[…]. Mai ales după ce văzuse roadele amare ale «bolii corectitudinii» în Biserică, și-a dat seama că există ceva cu mult mai esențial ce trebuie propovăduit în vremurile acestea de pe urmă, când dragostea multora se va răci(Mt. 24,12). Mai presus de toate, Părintele Serafim a devenit propovăduitorul unei ortodoxii a inimii, [… ] aceasta a fost tema sa principală în ultima parte a vieții.«Creștinismul adevărat, afirma el într-o conferință, nu înseamnă doar să ai opțiunile corecte despre creștinism, aceasta nu este de ajuns pentru a-ți mântui sufletul […]. Adevărata credință în Hristos este în inimă și este rodnică, smerită, răbdătoare, iubitoare, milostivă, îndurătoare, flămânzind și însetând de dreptate.»“, în Viața și lucrările Părintelui Serafim Rose de Ierom. Damaschin, Ed. Sophia, București, 2005, cap. Ortodoxia inimii, p. 735-736. (n.red.)
(Convorbiri la Optina. „Nu voi muri, ci voi fi viu…”, Editura Egumenita, 2014)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1295  
Vechi 05.05.2018, 00:47:52
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.894
Implicit

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 506.
„Ce poate fi mai groaznic ca a lăsa să fie pângărit ceea ce este mai de preț în noi, sufletul, de atâtea păcate și până întru atâta să se desfăteze de ele până ce se satură? Dar păcatele n-au niciodată sațiu! De aceea păcatele te părăsesc numai atunci când te ia somnul. Dar, mai bine spus, nici atunci, că și visele și vedeniile din somn îți aduc înainte aceleași păcate! Din pricina asta și când se face ziuă săvârșim de multe ori tocmai faptele pe care le-am trăit în vis. Nu lași să-ți intre un pic de praf în ochi, dar nici nu te uiți că în suflet intră atâtea și târăște după el povara unor atât de mari păcate! Când vom mai putea scoate din sufletul nostru această murdărie pe care o depunem în fiecare zi? Când vom tăia spinii? Când vom semăna semințele cele bune? Nu știi că a venit timpul secerișului? Și noi nici n-am desfundat pământul! Ce vom spune dacă vine Lucrătorul și ne întreabă ce am făcut? Ce-I vom răspunde? Că nu ne-a dat nimeni semințe? Dar eu în fiecare zi am aruncat semințele! Că n-a tăiat nimeni spinii? Dar eu în fiecare zi am ascuțit cazmaua! Că nevoile vieții ne-au copleșit? Dar pentru ce nu te-ai răstignit pe tine lumii? (Galateni 6, 14). Dacă cel care a dat talantul înapoi a fost numit slugă vicleană (Matei 25, 26), nu pentru că nu l-a dat înapoi, ci pentru că n-a adus doi în loc de unul, apoi gândește-te ce ne vor auzi urechile când noi am fi stricat talantul pe care l-am primit! Dacă acela a fost legat și aruncat acolo unde este scrâșnetul dinților (Matei 25, 30), ce vom păți noi, care amânăm de la o zi la alta, care pregetăm, deși mii și mii de fapte ne îndeamnă spre virtute.”
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1296  
Vechi 06.05.2018, 22:38:44
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.894
Implicit

Cu ajutorul familiei, omul are posibilitatea de a se mântui, de a se înduhovnici, de a ajunge la înălțimile cerești. Omul trăiește pentru a-I plăcea lui Dumnezeu, adică în așa fel încât să se unească cu Dumnezeu, având ca scop unirea cu El împreună cu familia lui. Familia este calea directă prin care învățăm să-I plăcem lui Dumnezeu, și nu doar să ne bucurăm singuri, ci împreună cu Dumnezeu și cu aproapele.
(Pr. Evgheni Șestun, Familia ortodoxă, Editura Sophia, București, 2005, p. 21)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1297  
Vechi 08.05.2018, 23:16:46
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.894
Implicit

Există vreun medicament pentru oameni și pentru neamuri împotriva fricii? Există, la Doctorul Suprem. Doctorul Suprem a scris rețeta cu acest medicament și-n Vechiul, și-n Noul Testament. Această rețetă este: Împliniți toate poruncile Mele și toate judecățile Mele; păziți-le și le împliniți și veți trăi liniștiți pe pământ (Levitic 25, 18).
Așa a vorbit Doctorul Suprem prin gura profeților în Vechiul Testament, iar în Noul Testament prin intermediul Apostolilor: În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârșită alungă frica (I Ioan 4, 18). Întru aceasta știm că L-am cunoscut, dacă păzim poruncile Lui (I Ioan 2, 3).
Oamenilor și popoarelor și neamurile pământului, dacă vreți să trăiți în pace, fără teamă, în patria voastră, întrarmați-vă cu arma ce se numește iubire.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Omilii despre pocăință, dragoste și optimism, Editura Doxologia, Iași, 2016, p. 81)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1298  
Vechi 12.05.2018, 12:13:01
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.894
Implicit

Preotul Constantin Necula, către părinți și profesori: „Nicio notă nu reprezintă cu adevărat ce știe un copil”
Preotul român Constantin Necula s-a făcut remarcat prin mai multe stand-upuri amuzante pe care le realizează în special pentru a instrui tinerii creștini. Pentu că umorul e cea mai ușoară cale de a ajunge la inimile lor, preotul a oferit un răspuns ușor, dar cât se poate de serios la întrebarea legată de educația copiilor în școli și acasă.
„Terminați cu frica. Noi nu ne pierdem copiii niciodată. Copiii ne sunt dați de Dumnezeu oricum cu împrumut. Ei sunt ai lui Hristos. Nu-l puteți înlocui pe Hristos în convertirea lui.

Tot ce putem noi face este să asistăm cu demnitate, cu motoarele pornite, la întoarcerea copilului nostru, indiferent unde merge. Să știți că s-ar putea ca nu tot ceea ce credeți dumneavoastră, să fie credință. Copiii nu pot fi sufocați cu biserica și nici noi nu putem fi. Și pe preoți ne sufocați uneori, noi nu suntem pompă de benzină, suntem niște oameni, putem da cât avem.

Respirați adânc, îmbrățișați-l seara înainte de culcare chiar dacă are 2 metri. Iubiți-i, copiii trebuie iubiți, trebuie să fie încurajați, trebuie să li se spună: indiferent de ce ți se întâmplă, eu sunt lângă tine.

Și nu mai deschideți carnetele de note. Aruncați-le. Terminați cu prostiile. Nicio notă nu reprezintă cu adevărat ce știe un copil. Nota reprezintă ceea ce nu știe profesorul despre copilul nostru.

Le-am spus odată unor profesori: unui copil îi moare, seara, câinele din curte. Cum reacționați dimineața la școală? Copilului ăluia i-a murit câinele care era prietenul lui de 10 ani. Chiar credeți că moartea unui câine nu contează pentru un copil? Aveți senzația că o fetiță, la primul ciclu, în clasă, are aceeași forță ca o femeie care n-a dormit toată noaptea ca să știe cum să-și spânzure elevii a doua zi? De aia e școală, pentru că e instituție și e imperfectă.

Pe de altă parte, profesorilor și părinților, vă recomand să vă faceți o listă cu pomelnic cu toți elevii din clasă, cu numele mic. Și când mergeți seara la culcare, chiar dacă nu vă rugați, spuneți: Doamne, binecuvântează pe:…

Rugați-vă pentru ei! Copiii vă vor simți sinceritatea. Știți ce ne-au zis nouă copiii de la Sibiu? I-am întrebat depre prima trăsătură de caracter a unui profesor sau preot. Știți ce au zis? Sinceritatea. Copiii trebuie să simtă că atunci când vorbești de „Joc Secund” a lui Ion Barbu, o faci din dragoste pentru ei și nu de Bacalaureatul de la sfârșitul anului. Să nu-i batjocorești cu examenele care îi așteaptă. Sunt examene mai grele decât admiterea în liceu și Bacalaureatul – examenul comunitar”, spunea preotul Constantin Necula, la un eveniment din luna decembrie.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1299  
Vechi 12.05.2018, 12:16:38
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.894
Implicit

In doi bucuriile sunt mai puternice, iar necazurile se rabdă mai ușor.

TEOFAN ZĂVORÂTUL
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1300  
Vechi 13.05.2018, 22:39:58
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.894
Implicit

Decalogul Părintelui Savatie Baștovoi
1. Să nu uiți că trebuie să mori
Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci și întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am avut pentru prima oară descoperirea singurătății și a morții. Nu am plâns și nici nu am strigat. Țin minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut în casă, la mama, mergând atât de încet, încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă.
2. Să nu uiți că trebuie să iubești
Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit. Dar cred că și mai cumplit este să nu iubești. Întotdeauna mi-a fost ușor să iubesc oamenii, să mă bucur că-i văd. De aceea, nu am avut nicio piedică în a înțelege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mamica îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”. Asta era pentru mine pedeapsa supremă, pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută pe care ești condamnat să o contempli veșnic.
3. Să nu prețuiești în bani ceea ce Dumnezeu ți-a dat în dar
Am înțeles asta în adolescență. Eu fiind elev la Liceul de Artă („Octav Băncilă”) din Iași, mama m-a dus la Petersburg să văd Ermitajul. Acolo, am stat la o familie de abhazi, o femeie divorțată cu doi copii, dar foarte descurcăreață. O chema Izolda și ea mi-a cumpărat prima mea chitară. Dumnezeu să-i dea sănătate! Avea grătar și făcea mulți bani. Eu niciodată nu am văzut atât de mulți bani. Vindea frigărui noaptea, până spre dimineață, că erau nopțile albe. Uneori ieșeam și eu cu ei, că era interesant. Ei făceau și vindeau frigărui, iar eu desenam într-o mapă pe care o sprijineam pe genunchi. Cât oamenii mâncau, eu aveam timp să le „fur” portretele. Un bărbat chel și vesel s-a apropiat de mine și a început să exclame: „Păi ăsta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât să-ți dau ca să mi-l vinzi?”. Eu zic, vi-l dau așa, eu nu vând. Și i-am dat acel portret. Bărbatul totuși mi-a dat un dolar, era în 1991. Apoi s-a dus. Eu am rămas cu acel ban. L-am pus într-un caiet și nu l-am folosit niciodată.
4. Să nu crezi răul
De câte ori am crezut un rău despre cineva, am avut doar de pierdut. M-am simțit murdar, părtaș la o lucrare de urâțire a omului. Am vorbit și eu de rău, iar timpul mi-a demonstrat de fiecare dată că nu am avut dreptate. Prefer să greșesc prin a-mi păstra o părere bună despre un om rău decât să ajung să cred o vorbă proastă despre un om bun. Orice rău este o minciună. Răul, așa cum spunea fericitul Augustin, nu există. Răul este o mare absență, absența binelui și a iubirii. De aceea, a crede răul este totuna cu a te cufunda în absență, în minciună.
5. Să nu te crezi pierdut
Eu sunt o fire înclinată spre deznădejde, cunoscând toate relele care ies din această cădere sufletească. Dar într-o zi mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis că Dumnezeu cunoștea căderile mele, și cele trecute, și cele viitoare și totuși m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume spre pierzare. Dacă ne-am născut înseamnă că Dumnezeu și-a pus toată încrederea în noi. E o mare încurajare să te gândești că Dumnezeu are încredere în tine. La disperare omul e capabil de orice rău, el se pornește cu război împotriva propriei ființe, având parcă o plăcere demonică din a-și călca propriile principii, practic sinucigându-se spiritual. Cred că orice duhovnic adevărat își începe sfătuirea de după spovedanie prin cuvintele: „Să nu deznădăjduiești”.
6. Să nu te crezi sfântSfântul Siluan Athonitul zicea: „Două gânduri să nu le primești și să nu le crezi, primul că nu te vei mântui și al doilea că ești sfânt”. Să nu te crezi mai bun ca alții. Lucrarea pe care o faci, prin darul lui Dumnezeu, poate fi mai bună decât a vecinului, dar asta nu înseamnă că tu ești mai bun ca el, doar lucrarea e mai bună. Darurile date de Dumnezeu nu se iau înapoi, dar oricine se mândrește cu lucrările sale ajunge să se întunece și să folosească darul prostește, după care ajunge să-și piardă demnitatea.
7. Să nu te pui chezaș
De câte ori m-am pus chezaș pentru cineva, am încurcat oamenii și am făcut rău. De când mă țin minte, mă băgam să salvez pe toată lumea. Narcomani, bețivi, femei bătute de bărbat și așa mai departe. N-am salvat pe nimeni, numai necazuri, bani furați, lucruri dispărute, probleme cu vecinii. Am ajuns la concluzia că dacă vrei să ajuți pe cineva, ajută cât te țin curelele, dar fără să implici și alți oameni. Asta înseamnă să te pui chezaș pentru cineva, să garantezi că el se va îndrepta, că te reprezintă. Mare greșeală. Odată am citit din Pildele lui Solomon sfatul acesta: „Să nu te pui chezaș”. Noi, când citim Scriptura, înțelegem și reținem doar atât cât am experimentat, celelalte cuvinte nici nu le vedem.
8. Să nu te răzbuni de două ori
Răzbunarea este un păcat, dar este omenească. Scriptura spune să nu pedepsești de două ori pentru aceeași greșeală, principiu care a ajuns și în dreptul roman. Pot înțelege un gest de răzbunare, deși e mai bine să nu te răzbuni, dar mă înstrăinez de omul care se răzbună de două ori, adică la nesfârșit, pentru o singură greșeală. Când m-am răzbunat o dată, a mai mers cum a mai mers, m-a iertat Dumnezeu, dar când m-am răzbunat a doua oară, s-a întors totul în capul meu și am ajuns să înțeleg că m-am războit cu mine însumi.
9. Să nu învingi cu orice preț
Oamenii care caută să fie învingători cu orice preț, în cele din urmă, pierd totul. Prefer să fiu considerat învins uneori pentru a-mi păstra șansa să înving la urmă. Odată un episcop român mi l-a lăudat pe Adrian Năstase (se întâmpla prin 2004): „Vă dați seama, omul acesta (Adrian Năstase) a avut doar note de zece, niciun nouă! E extraordinar, nu-i așa?”. Eu i-am răspuns: „Eu nu am încredere în oamenii care au avut numai note de zece”. „De ce?”, m-a întrebat episcopul surprins. „Pentru că ei nu știu să piardă, iar omul care nu știe să piardă te vinde pentru o victorie vremelnică”.
10. Să nu râzi de rușinea nimănui
Când eram mic, am auzit băieții mai mari râzând de cineva care a fost prins într-un păcat rușinos. Apoi, de fiecare dată când mă întâlneam cu acel om sau auzeam vorbindu-se de el, îmi venea în minte, fără să vreau, păcatul pe care îl făcuse. Dar nicodată nu am spus cu buzele mele acel păcat și m-am purtat așa cu acel om ca și cum nu aș ști nimic. Nici acum, când el a murit, nu pot spune ce am auzit, pentru că nu vreau să-i răscolesc rușinea.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare