|
|
|
|
|
|||||||
| Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
 |
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
#1
20.07.2008, 17:32:01
|
|||
|
|||
Foarte multi nu cunosc suferinta acestor oameni si marturisirea lor in Hristos din timpul regimului ateu (Atonescu, Gheorghiu Dej, si mai cu seama Ceausescu)...
Tot undeva pe acest forum mai demult spunea cineva despre Parintele Gh. Calciu ca este un tradator deoarece ar fi plecat in America parasindu-si tara ...etc Probabil ca daca ar fi stiut respectivul cat a suferit Parintele Gheorghe Calciu in temnitele comuniste si cat a fost de torturat, nu ar mai fi facut astfel de afirmatii. Cred ca Parintele Georghe Calciu este unul dintre cei mai curajosi preoti si marturisitori al lui Hristos din acele vremuri grele... Parintele Calciu pentru legatura cu miscarea legionara este arestat in anul 2 de medicina iar dupa proces este trimis in inchisoare la Pitesti. Cele 7 cuvinte catre tineri rostite la M-rea Radu Voda din Bucuresti, dupa care Parintele va fi arestat de securitate fiind scos vinovat pentru faptul ca Adevarul insa nu s-a spus niciodata despre ce s-a intamplat in aceste temnite... Dar cei care au mai scapat cu viata dupa aceste torturi groaznice dau marturie despre ce s-a intamplat acolo. M-am gandit sa fac acest topic cu marturii in memoria tuturor care au suferit in temnitele demonizatilor.Marturisitori ca Valeriu Gafencu, Parintele Gh. Calciu, Parintele Arsenie Papacioc, Ioan Ianolide, Justin Parvu, Petre Tutea, Ioan Iovan, Arsenie Boca etc Cateva marturii puteti vedea si aici: http://youtube.com/watch?v=eVPfn_TAa-I http://youtube.com/watch?v=bIZyf2WtI0s&feature=related http://youtube.com/watch?v=n73kT6YmAsc&feature=related http://youtube.com/watch?v=EVzhmKcPGNI&feature=related http://youtube.com/watch?v=srLQaP7CXO0&feature=related 
|
|
#3
20.07.2008, 18:08:18
|
|||
|
|||
|
Din cartea "Intoarcerea la Hristos" a lui Ioan Ianolide
Această poezie Valeriu a închinat-o arhimandritului G., spunând că la el s-a gândit când a ales simbolul copilului venit să participe la Crăciunul din temnită. Noi credem că autorul însusi ar putea fi potirul în care s-au petrecut real aceste transformări lăuntrice si poezia „Colind” ar putea fi socotită o mărturisire personală. IMN Vă cheamă Domnul Slavei la lumină, Vă cheamă mucenicii-n vesnicii, Fortificați Biserica Crestină Cu pietre vii, zidite-n temelii! Să crească-n inimile voastre-nfrânte Un om născut din nou, armonios, Pe chipurile voastre să se-mplânte Pecetea Domnului Iisus Hristos. Un clopot tainic miezul noptii bate, Iisus coboară pe pământ, Din piepturile voastre-nsângerate Răsună imnul Învierii sfânt. Smulgeti-vă din ceata celor răi, Intrati în cinul oastei crestinesti, Priviti spre Portile Împărătesti, Căci cei din urmă fi-vor cei dintâi. Veniti crestini, luati Lumină, Cu sufletul senin, purificat, Veniti flămânzi, gustati din cină, E Nunta Fiului de Împărat!
|
|
#4
20.07.2008, 18:20:27
|
|||
|
|||
|
COLIND
Pe malul Trotusului Cântă robii Domnului Înjugati la jugul Lui. Dar cântarea lor e mută, Că-i din suferintă multă Si-i cu lacrimi împletită. În inima robului Domnu-si face ieslea Lui În noaptea Crăciunului. Flori de crin din ceruri plouă Peste ieslea Lui cea nouă Si din flori picură rouă. Stă un colpilas în zare Si priveste cu mirare La fereastra de-nchisoare. Lângă micul copilas S-a oprit un îngeras Ce-i sopteste drăgălas: Azi Crăciunul s-a mutat Din palat la închisoare, Unde-i Domnu-ntemnitat. Si copilul cel din zare A venit la închisoare Să trăiască praznic mare. În prima strofă autorul face referire la închisoarea din Târgu-Ocna, pe malul Trotusului, care adăposteste pe robii Domnului ce „colindă” muti de suferintă. Apoi trece înlăuntrul robului, unde se naste Hristos ca într-o nouă iesle. De data aceasta crinii semnifică darurile duhovnicesti ce însoțesc nasterea în Hristos a omului. Copilul care priveste uimit spre fereastra temnitei - căci si temnita are modul ei de a comunica cu lumea – este o metaforă a omului neprihănit, credincios, a omului în care nu a fost ucis Dumnezeu. Un înger, fiintă nepământeană dar perceptibilă celor curati cu inima, îi vorbeste dezvăluindu-i că nasterea lui Hristos nu se mai săvârseste în forma strălucirii publice, ci în prigonirea credintei prin întemnitare. Crestinii fiind întemnitati, Iisus Însusi este întemnitat. Înnoirea în Hristos în suferintă si prigonire este o lucrare mare, profundă, strălucitoare.
|
|
#5
20.07.2008, 18:56:26
|
|||
|
|||
|
PITESTI
O temnită mai mică decât Aiudul. Are celule izolate dar si camere comune. Am fost primiti cu ostilitate, care în scurt timp va deveni brutalitate. Aici am întâlnit tinerii nou arestati. Toți erau studenti. Majoritatea lor erau personalităti bine definite si frumos pregătite. Erau elita tineretului acelei generatii. Încă de la început nu s-au făcut deosebiri de culoare politică, ci toti formam un grup compact anticomunist. Printre ei se distingeau unii de o valoare deosebită, dar cei care formau atmosfera erau vechii detinuti, între care si Valeriu. Dat fiind regimul de teroare, mâncarea îngrozitoare, cazarea sufocantă, lipsa de aer si de contacte cu lumea, tinerii, cu entuziasmul lor caracteristic, au declarat greva foamei si au făcut oarecare vâlvă. Valeriu s-a opus, intrând în conflict cu ei. Le-a spus: - Aici suntem detinuti si numai pe căi legale si pasnice putem să obtinem niste drepturi, căci represaliile posibile pot să fie foarte grave pentru noi. Atât legea cât si puterea sunt în mâinile autoritătilor. Să ne rugăm lui Dumnezeu ca să putem rezista. I s-a răspuns: - Nu pot ei să ne dea suferintă atât cât putem răbda noi! - Să nu ispitim, le-a zis Valeriu, să nu ne trufim. Tot omul are o limită a suportabilului. Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să nu mai putem suporta. - Esti defetist! Esti blazat! Esti un resemnat! Esti un învins! La toate acestea Valeriu a răspuns senin si convingător dar nu a fost ascultat. - Port cu mine o imensă suferintă, le-a explicat el, din care cu ajutorul lui Dumnezeu am iesit curat. Experienta trecutului mă face să fiu prevăzător. Acum încă nu este greu. Am mare credintă si nădejde dar mă misc cu întelepciune pentru a ajunge la tintă. În scurt timp am fost chemat, împreună cu alti detinuti mai vechi, de directorul penitenciarului, care ne-a spus: - Potoliti-i! Fiti calmi, căci nici nu stiti ce vi se pregăteste. Chiar de ati fi de fier si tot veti fi înmuiati! Nu pricepeam exact ce voia să spună directorul dar mai târziu am văzut că avea dreptate. Realitatea din Pitesti a depăsit nu numai asteptările noastre, ci si toată fantezia literaturii universale. Temnita a fost întesată până la refuz cu tineri studenti asezati în celule fie de-a valma, încât se sufocau, fie de unii singuri, după criterii neîntelese de noi, probabil pentru o experimentare pe viu a diverselor modalităti de tortură. Militienii au început să bată detinutii la discretie, pentru ceva anume ori pentru simpla lor plăcere. A excelat un temnicer, Georgescu, un biet prăpădit putin înapoiat mintal, un dezechilibrat căruia i s-au băgat în cap grade si avansări. Întrucât lucra si cu Securitatea si cu directorul se considera mare exponent al partidului si cu plăcere criminală bătea până la sânge. Umbla ca o pisică la vizete, asculta, deschidea usa si bătea. Bătea cu pumnii, călca în picioare, bătea cu ciomagul, ba si-a procurat si o rangă de fier. Tot el a asmutit si pe ceilalti temniceri să-i urmeze exemplul. - Bă, striga el ca scos din minti, pentru copilasii mei sunt gata să vă omor. Dacă Securitatea îmi dă ordin să vă omor, e gata. Securitatea are puterea în mâini si nu scăpati nici morțt, banditilor! “Banditule” era apelativul cu care ne numea îndeobste. La aceasta adăuga înjurăturile cele mai murdare. Era si foarte superstitios. Când un detinut i-a zis: “Dumnezeu să vă ierte!” i-au iesit ochii din cap si l-a călcat în picioare până când acela si-a pierdut cunostinta. De la Georgescu au rămas multe expresii vrednice de o antologie macabră: „Băiatule, ai făcut, n-ai făcut, pentru mine ai făcut!” si deci jap-jap si te snopea în bătaie; „Băete, eu stiu si laptele pe care l-ai supt!”; “Băiatule, eu sunt Dumnezeul vostru!”; „Băete, eu lucrez pe două fire: derectorul e derector; securitatea dă ordine, mie nu mi-e frică de derector!”; „Băete, dacă nu-ti bagi mintile în cap, eu îti scot creierii din cap!”; „Băete, din mâna mea nici Dumnezeu nu te scapă!”; “Bă, eu vă scot creierii bucătică cu bucătică si scot din ei ideile voastre banditesti!” Temniceri ca Georgescu erau recrutati din pleava societătii, oameni redusi mintal, cu tare psihice, injectati cu două droguri: pe de o parte, constiința unei înalte si sublime misiuni date de Partid si de Internatională, de popor si de proletariat, ca să distrugă pe toti “contrarevolutionarii”, “burghezii”, “imperialistii”, “fascistii” și “misticii”; pe de altă parte, ura de moarte împotriva tuturor dusmanilor revolutiei, încât să-i poate ucide cu indiferenta cu care se ucid mustele ori viermii. Erau deci niste idioti fanatizati, niste brute fără ratiune. Astfel de oameni ascund toate societătile. Ei sunt bestii frânate, canalii nerealizate, criminali potentiali care atunci când sunt speculati în tot ce au mai rău în ei se dezlănțuie bestial. Cu toate acestea, ei n-ar fi ajuns criminali dacă nu erau pusi să o facă. Marii vinovati sunt acele minti diabolice care au inventat sistemul, mecanismul acesta al dezumanizării. Ei sunt marii maestri ai negatiei, ai non-valorilor, ai răsturnărilor, ai decapitării umanului. Există un soi de creier cu pretentii divine, deci absolute, care crezându-se si dorindu-se atotputernic, a conceput un mecanism psihic si altul social, total si nelimitat, perfect ca o formulă matematică, logic ca tabla înmultirii, care-si propune să structureze omul si lumea după o stiintă totală, împinsă până la ultimele limite, ca un mecanism desăvârsit.
|
|
#6
21.07.2008, 00:52:49
|
|||
|
|||
|
Asa se face că o dată ajuns la Pitesti, Turcanu si-a recrutat în grabă încă doi adepți ciomăgasi, pe promisiunea că vor fi eliberati, si într-o cameră cu vreo 25-30 de tineri a cerut ca toti să declare că se debarasează de trecutul lor si devin oamenii regimului. Dar nu asa cum a făcut-o banditul de Bogdanovici, ci să-si dovedească devotamentul prin fapte. Toti deci sunt chemati să lupte de aici înainte ca să-i distrugă pe „banditi” cu orice pret. Detinutii au fost iritati de impertinenta lui Turcanu si l-au împroscat cu acuzatii: - Esti un trădător, esti un las, esti un misel, esti un comunist, esti o bestie, esti un ucigas! Drept răspuns Turcanu si oamenii lui au scos ciomegele și au pornit să lovească în dreapta si-n stânga, la întâmplare si fără crutare. Multimea însă a reactionat cu violentă la violentă, în legitimă apărare si cei trei matadori ai reeducării au fost bine căptusiti cu pumnii si cu picioarele. Turcanu a bătut în usă si a cerut ajutorul administratiei. De fapt politrucul, directorul, Securitatea si mai multi temniceri erau deja la usă. - Să trăiti! a zis Turcanu. Vă raportăm că aici s-a produs o rebeliune contrarevolutionară si criminală în masă si dacă noi nu ne opuneam, ar fi avut loc o evadare. Au încercat si detinutii să ia cuvântul dar li s-au astupat gurile cu pumni, li s-au rupt coastele cu ciomegele, li s-au terfelit trupurile sub cizme. Temnicerii si reeducatii au bătut o zi întreagă la acei nefericiti si fără de apărare tineri, apoi i-au închis din nou si au ordonat: - Dacă mai îndrăzneste cineva să se opună operatiunii de reeducare, va fi ucis în bătaie! Surpriza a fost socantă. Întelegeau si nu întelegeau ce se petrece. Turcanu triumfa amenintător. Studentii se simteau părăsiti, pradă fărădelegii, victime sigure ale unor iresponsabili. Nu exista iesire, nu aveau la cine să apeleze. Au fost pusi să opteze: ori, ori! Una singură dintre victime, Nuti Pătrăscanu, a oscilat. Fusese în fruntea reactiunii si apoi bine ciomăgit. În noaptea aceea s-a ridicat pe furis si s-a dus la Turcanu, spunându-i că trece de partea lui. A fost primit cu multă rezervă. A devenit un cap al reeducării. A fost totusi în repetate rânduri ciomăgit si avea să sfârsească pe banca tapilor ispăsitori, fiind condamnat la moarte. Cu timpul în jurul lui Turcanu s-au mai adunat 10-15 ciomăgasi de bună voie, printre care si doi evrei. Acest mic nucleu a executat marea oroare din Pitesti, si asta pentru că li se promisese libertatea. Ei se visau colonei de Securitate si se simteau motorul celei mai fierbinti actiuni revolutionare. Călăii si-au stabilit sediul în camera 4 Spital. Era o cameră mare, în care puteau fi masati sute de oameni. Priciuri de lemn înconjurau camera iar în centrul ei era un soi de ring numai bun pentru actiunea reeducării. Bătăusii au început torturile fără un sistem, ci la cotonogeală, la distrugere. Se intra la tortură în „ture” de câte 15-20 de victime, în mijlocul camerei, în timp ce ceilalti detinuti erau asezati în pozitie de „meditatie” la marginea priciurilor, cu mâinile pe genunchi, fără drept de a se misca ori de a vorbi. O parte din ciomăgasi făceau razii în jurul priciului si loveau crud orice abatere de la ordinele stabilite. Ciomăgasilor li se spunea „domnule” si „să trăiti” iar victimele erau „banditi” si erau înjurațt, batjocoriti si înjositi după formulele cele mai murdare si mai îngrozitoare. Pentru ca umilinta să fie mai mare, erau dezbrăcati. Noaptea dormeau numai cu fata în sus si cu mâinile scoase afară din pătură, deoarece cei mai multi au încercat să se sinucidă, dar era interzis si dreptul la moarte. Se urmărea uciderea sufletească, pentru a se ajunge la „restructurarea” marxist-leninistă. S-au practicat toate sistemele de tortură. În prima perioadă, un grup de tineri deznădăjduiti s-au aruncat cu mâinile si capetele în ferestre, cu intentia de a se sinucide, dar n-au reusit să moară. După ce au fost vindecati de rănile căpătate au intrat în „tură”. Majoritatea au intrat de mai multe ori în tură, căci se dovediseră încă „nesinceri”. În „tură” fiecare rezista după capacitatea sa, dar la o tortură nelimitată si necontenită nimeni nu poate rezista la infinit. Bătaia cea mai obisnuită era cu pumnii si ciomagul. Bătăusii ajunseseră mari maestri în lovituri date la cele mai vulnerabile părti ale organismului. Sângele care curgea îi întărâta si mai mult. Au fost rupte coaste, oase, coloana vertebrală. Au fost capete sparte, timpane distruse, ochi scosi. Pe un tânăr l-au răstignit cu sfori de două cuie din perete si a fost bătut în ficat până ce a murit. Cu scârbă Turcanu l-a coborât de pe perete si l-a târât afară, unde autoritătile si doctorul i-au încheiat proces verbal de deces pentru atac de cord. Altuia i s-a dat să bea apă sărată si a murit în chinuri groaznice. Multora li s-au scos unghiile. De mai multe ori s-a folosit picătura chinezească, stropul care cădea în capul victimelor zi si noapte până înnebuneau. Bătaia se aplica cu rupta sau sistematic. Mulți au fost pusi pe ciomag si bătuti ori învârtiti până îsi pierdeau cunostinta. Cu cât victima era o figură mai reprezentativă, cu atât intensitatea torturii era mai cumplită. Alt procedeu era “stiva”. Se făcea stivă de oameni, cum se fac stivele de lemne în păduri, apoi ciomăgasii se urcau sus si dansau si loveau, încât victimele urlau de durere. Dar nu era voie să strigi. Cei ce strigau erau pedepsiți în plus si li se astupau gurile cu zdrentele murdare cu care se spălau WC-urile. Țurcanu avea „figura leului”: culca pe prici o victimă, se aseza lângă ea si începea treptat să o sugrume. Ajunsese să cunoască atât de bine reactiile oamenilor, încât îsi doza asfixierea de mai multe ori, în doze pe care el le simtea potrivite, până ce omul îsi pierdea cunostința. Printre primele victime a fost Bogdanovici, care era un fel de adversar personal al lui Turcanu. Cineva a observat că în zilele de sărbătoare ori în zilele de post (vineri mai ales) reeducatii erau si mai îndrăciti. De fapt, nu exista nici un moment de destindere. Dacă nu erai sub tortură, atunci erai spectator la tortura altora. Multi au fost bătuti cu bete fine peste testicule si unii au murit. Altora li s-a smuls părul fir cu fir. Dintii săreau din gură ca fasolea bătută. Altii au fost spânzurati cu picioarele în sus si torturati. Nici limba nu a fost uitată în torturi. Treptat a început sistematizarea torturilor, apoi s-a ajuns la forme si mai hidoase. Când Bogdanovici trăgea să moară si nimeni nu se uita la el, careva a spus: - Iată-l că moare nebotezat. Hai deci să-l botezăm! În hohote de iad l-au luat de picioare si l-au vârât cu capul în tineta cu fecale, din care a înghitit pentru a nu se îneca. Acest mod de „botez” a devenit apoi frecvent. Când Bogdanovici era muribund, un alt “binevoitor” a zis: - Iată că moare fără a fi fost împărtăsit! Si a luat fecale si i le-a băgat cu de-a sila pe gât. În ultimele clipe de viată, Bogdanovici a spus unui om care îndrăznise să ceară voie să-l îngrijească: - Vă rog să mă iertati. Am gresit. Nu am crezut că se poate ajunge aici. Nu este permis să cochetezi cu satana. Mor ca un nemernic si nu am nici o nădejde. Dacă este posibil, iertati-mă! Nimeni, niciodată, să nu accepte nici cel mai mic compromis cu satana. Eu sunt victima greselilor mele. Avertizez oamenii să nu facă ce am făcut eu! si a murit. Un alt tânăr a mărturisit: - Am mâncat atâtea gamele de fecale, încât nu le stiu numărul, stiu însă că eram multumit să mănânc propriile mele fecale, decât să mi se dea de la tinetă. Se cunostea cazul unui tânăr care fusese de atâtea ori afundat cu capul în tinetă, încât făcuse o idee obsesivă scabroasă si zilnic, la o anumită oră, se ducea de bunăvoie si-si băga capul în tinetă, în hohotele de râs ale multimii. Multi erau pusi să stea într-un picior, cu o mână ridicată în sus. Dacă se miscau erau loviti. Într-un efort disperat de vointă, întepeneau într-un picior zile în sir, de necrezut, încât pe un student care depăsise toate recordurile de stat într-un picior, văzându-l că încă rezistă, Turcanu l-a lovit, doborându-l pe dusumea ca pe un trunchi de copac uscat. Muschii lui înlemniseră, se pietrificaseră. Nu stiu precis cât durase, dar sigur este că avea mai multe zile de stat într-un picior. Se fixase atât de mult ideea acestei pozitii în creierul lui, încât a realizat un record incredibil. Alti tineri erau prinsi de mâini si de picioare de patru gealati, care făceau balans si-i aruncau la distantă, apoi săreau si-i călcau în picioare. Prietenii cei mai buni erau pusi să se bată între ei si dacă unul lovea „cu milă”, atunci era bătut până ce era vindecat de această „boală burgheză”. Pe parcurs s-a ajuns la o nebunie colectivă, cu forme tot mai grotesti. Iată o scenă: Turcanu se află în fata unui grup de multă vreme îngrozit si desfigurat sufleteste si toti tremură electrizati, posedati, îngroziti. Nimeni nu îndrăzneste să gândească decât “pe linia Turcanu”. Multi se întrec în a-i face pe plac. El însă este imperturbabil, ca un zeu al nimicirii si al mortii. Privirea lui e înfiorătoare, pumnul lui e greu, prezenta lui îngrozeste, numele lui obsedează. Turcanu se pare că are ceva nou de făcut. În cameră e liniste de mormânt. Toată lumea asteaptă cu groază iar cei care râd, de fapt rânjesc. - Dezbrăcarea! ordonă el unuia. Tu esti Fecioara Preacurată iar tu (si arătă spre altul) esti preasfântul Iosif. Vom demonstra acum cum s-a putut zămisli Fiul lui Dumnezeu, dracu să-l ia, dintr-o Fecioară rămasă de-a pururi Fecioară. Deci, fă, Marie, pune fundul la bătaie …………… Să fim iertati de limbaj si de faptul că descriem o astfel de oroare si blasfemie. O facem cu groază si durere, dar convinsi că lumea are nevoie de acest soc pentru a se putea trezi. O lume ea însăsi alienată are nevoie de astfel de grozăvii pentru a putea să fie impresionată si să devină astfel constientă de prăpastia în care alunecă. Ceea ce a ordonat Turcanu s-a realizat. Da, domnilor, simturile acelor oameni functionau la impulsurile poruncite de Turcanu, prin groaza intensă ce se exercita în victime. Este procesul răsturnat, denaturat al înaltelor trăiri duhovnicesti în care omul îsi poate domina simturile si instinctele supuse unor grele încercări, așa cum au făcut-o sfinții și martirii. Noi însine am putut constata pe viu, în tragica noastră experientă, fata si reversul acestui proces lăuntric. În timp ce se executa public acest act imbecil si pervers, la un semn al lui Turcanu asistenta a izbucnit în scandal, râs, huiduieli si batjocoriri ale lucrurilor sfinte. Oamenii aceia aveau privirile pierdute, instabile, de serpi în atac, de fiare încoltite de moarte, de nebuni ori de demoni. Expresia fetelor era înspăimântătoare. Gesturile erau agitate, dezarticulate, desuchiate. Toti erau obligațt să aplaude dar nu toti o făceau în aceladi stil, căci fiecare ajunsese la o anumită rezistentă sau decădere. Fantezia a început să lucreze febril si s-au batjocorit treptat si alte scene sfinte ale crestinismului: Fuga în Egipt, Predica de pe munte, Apostolii, Iisus si Maria Magdalena, Pastele etc. Prin aceasta se urmărea distrugerea credintei, ultimul bastion al rezistentei umane asaltate de fortele întun
|
|
#7
01.10.2008, 14:11:28
|
|||
|
|||
|
Cu Gafencu si Ianolide in celula (o marturie despre patimitorul Marin Raduca). Update - Foto : http://laurentiudumitru.ro/blog/2008/09/22/cu-gafencu-si-ianolide-in-celula/
|
|
#8
02.10.2008, 02:15:24
|
|||
|
|||
|
Parintele Ioan Sabau despre fratiile de cruce; (VIDEO) http://club.neogen.ro/angevidy/parintele-ioan-sabau/85177/2
|
|
#10
02.10.2008, 15:44:49
|
||||
|
||||
|
Parintii Roman Braga si Gheorghe Calciu vorbind despre experientele gulagului comunist de la Pitesti.
http://video.crestinortodox.ro/Fenomenul_Pitesti___I-20000726.html
|
|
| Thread Tools | |
| Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Tu eu si Hristos | dumitrucelmare2000 | Nunta | 6 | 21.01.2012 20:57:29 |
| Sfinții Mărturisitori din Ardeal, martiri ai dreptei credințe - 21 octombrie | Savonarola | Diverse Sarbatori | 2 | 23.10.2011 21:59:10 |
| Despre iubirea pentru Hristos-D, in si cu Hristos! | alecsandru | Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni | 3 | 05.11.2009 02:45:24 |
| Hristos la 33 de ani | andreicozia | Din Noul Testament | 2 | 20.09.2009 22:51:43 |
| POEZII DIN TEMNITELE COMUNISTE | Basileus | Generalitati | 7 | 22.08.2009 00:11:18 |
|
|
Mod linear
