Religia pentru prescolari

[delia31]

În prealabil postat de Lilith23

Nu mi se pare ciudat. Eu am (ne)credinţa mea, nu înseamnă că vreau ca alţii să o împărtăşească. Mai ales copiii. Eu am crescut cu credinţă, mergeam la biserică, aveam cărţi de rugăciuni şi Biblia pentru copii. Mă rugam înainte de masă, dimineaţa, înainte de culcare. Şi cred sincer că fără credinţă, în acei ani fragili ai vieţii mele, nu aş fi ajuns omul care sunt azi.

Interesanta stare, Lilith. Poate e veriga lipsa dintre certitudine si incertitudine, sau cum zicea Mitropolitul Clujului, IPS Bartolomeu: indoiala e jumatatea drumului dintre credinta si necredinta si poate duce fie la una, fie la cealalta.

Pot sa-ti zic ceva vizavi de cuvintele tale subliniate? Zic oricum ca sa luam toti aminte. E vorba de cuvantul de incheiere din pledoaria unui avocat al unui tanar de 18 ani condamnat la inchisoare pentru crima.

Cuvânt de încheiere
"Domnilor, însărcinarea ce am primit-o este foarte uşoară. Acuzatul îşi
recunoaşte vina, prin urmare e puţin de apărat la dânsul Totuşi, mă simt chemat să spun câteva cuvinte.

Inaintea mea şi a judecătorilor văd pusă Crucea; se află aici, în sala în care acuzatul va fi condamnat, îmi pun, însă, întrebarea de ce nu
se găseşte Sfânta Cruce şi în şcoli, în fiecare sală de învăţământ, oriunde se află şi învaţă copiii.

De ce condamnatul vede crucea abia astăzi, aici, în sala de judecată, când este prea târziu?

Dacă i s-ar fi arătat încă de pe băncile şcolii,
sunt sigur că astăzi acest tânăr nu ar mai fi aici, în postura de criminal.

Domnilor, Dumneavoastră sunteţi adevăraţii vinovaţi! Pe voi vă acuz! Prin
Dumneavoastră se seamănă în popor necredinţa. Condamnaţi pe clientul meu,
căci aceasta este meseria Dumneavoastră. Eu însă vă acuz pe voi, căci aceasta este datoria mea!"

Extras din pledoaria avocatului unui tânăr de 18 ani acuzat de crimă în
1910

..asa ca bine faci ca nu vrei sa fie lipsiti copiii de credinta.

[delia31]

Desen animat despre Sf. Serafim de Sarov.
http://www.youtube.com/watch?v=tzvk4...embedded#at=12

E in limba rusa dar am gasit un rezumat in romana.

"Sfântul Serafim de Sarov s-a născut din părinţi credinciosi, Isidor şi Agatia Moshnina, în orasul Kursk.
Tatăl lui, comerciant de meserie, la bătrâneţe a început să construiască o catedrală în Kursk, pe care n-a apucat s-o vadă terminată. Fiul său, Prochorus, viitorul Serafim, a rămas împreună cu mama lui, care l-a crescut în multă credinţă.

După moartea soţului ei, Agatia Moshnina a continuat construcţia catedralei.
Într-o zi, luându-l şi pe micul Prochorus cu ea pe şantier, acesta a căzut de pe schela turnului de clopote, de la o înălţime de 7 etaje. Băiatul ar fi putut muri, dar Bunul Dumnezeu a avut grijă de el. Îngrozită, mama a alergat la el şi şi-a găsit fiul nevătămat. -min 1.08

Tânărul Prochorus, înzestrat cu o memorie excelenta, a învăţat repede scrisul şi cititul. Din copilărie îi plăcea să participe la slujbele bisericii.
La un moment dat, Prochorus s-a îmbolnăvit foarte grav, viaţa lui fiind în pericol. Atunci a visat-o pe Maica Domnului, care i-a promis ca îl va vizita şi îl va vindeca. -min 1.24

Tânăr fiind, Prochorus îşi făcea planuri pentru a-şi dedica viata în întregime lui Hristos şi a intra la o mănăstire. Mama lui nu a fost împotriva acestei decizii şi l-a binecuvântat în drumul lui, dăruindu-i o cruce de aramă pe care tânărul a purtat-o pe piept toata viaţa lui. min 1.40

Prochorus l-a vizitat pe Părintele Dositeu, care i-a dat binecuvântare să se retragă la mănăstirea din pustia Sarovului şi acolo să-şi câştige mântuirea.
Cu binecuvântarea egumenului Pahomie, Prochorus se abţinea de la mâncare în zilele de miercuri şi vineri şi mergea singur în pădure, unde practica Rugăciunea lui Iisus („Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”).

După doi ani ca novice, Prochorus s-a îmbolnăvit, corpul a început să i se umfle şi suferea îngrozitor. Părintele Iosif şi ceilalţi părinţi îl iubeau pe Prochorus şi aveau grijă de el. Boala l-a ţinut cam trei ani, timp în care ei nu au auzit nici un cuvânt de nemulţumire din gura lui. - min 2

Apoi a cerut să i se citească o rugăciune pentru sănătate. În timp ce restul părinţilor se rugau în biserică, Prochorus a avut o viziune în care i-au apărut Maica Domnului împreună cu Apostolii Petru şi Ioan. Arătând cu degetul spre călugărul bolnav, Maica Domnului îi spuse Sfântului Ioan: “Acesta este unul de-ai noştri”, după care l-a atins cu toiagul într-o parte pe călugăr şi imediat lichidul adunat în corpul acestuia a început să iasă prin incizia făcută de Preacurata. După terminarea rugăciunii, fraţii l-au găsit pe Prochorus vindecat, având o singură cicatrice, ca semn al miracolului ce s-a împlinit - min 2.19

Dupa opt ani de novicie la manastirea din Sarov, Prochorus a fost tuns cu numele de Serafim, nume care arata dragostea lui vie pentru Domnul si dorinta sa nestavilita de a-l sluji. Dupa un an, Serafim a fost numit ierodiacon. – min 2.24

Cu spirit zelos, el slujea în biserică zilnic, rugându-se permanent şi după terminarea slujbelor. Domnul îi îngăduia să aibă viziuni în timpul slujbelor bisericeşti, de multe ori văzând îngeri care slujeau laolaltă cu preoţii.

În timpul Sfintei Liturghii din Marea şi Sfânta Joi, slujită de egumenul Pahomie şi părintele Iosif, Sf. Serafim a mai avut o viziune. După introducerea la Sfântă Evanghelie, ierodiaconul Serafim pronunţa cuvintele: “O, Doamne, mântuieşte pe cei ce se tem de Tine şi auzi-ne”, după care ridica orarul spunând: “In vecii vecilor”. Dintr-o dată a fost orbit de o lumina strălucitoare şi, ridicând privirea, Îl văzu pe Domnul nostru Iisus Hristos intrând din partea de vest a bisericii. - min 2.35

Pustnicul Serafim îşi petrecea timpul în pădure citind în întregime Noul Testament într-o săptămână. De asemenea, citea şi din Sfinţii Părinţi şi sfintele slujbe. - min 3.30

Prin rugăciunile sale, cărarea către chilia lui a fost acoperită de crengi mari care au căzut din brazii antici învecinaţi, blocând orice acces. Doar păsările mai veneau la el şi animalele sălbatice în compania cărora a trăit că şi Adam în rai. Animalele veneau la miezul nopţii şi aşteptau ca sfântul să-şi termine pravila de rugăciune, după care hrănea cu pâine din mână lui ursii, râşii, vulpile, iepurii şi chiar lupii. Sfântul Serafim avea un prieten urs care i se supunea întru totul şi îl ajută la diferite treburi. - min 3.33

Odată, pe când lucra în grădină, trei hoţi l-au călcat în căutare de bani sau lucruri valoroase.
Deşi avea un topor în mână şi ar fi putut luptă cu ei, sfântul nu a ripostat, amintindu-şi cuvintele Domnului: “Cei care vor ridica sabia de sabie vor pieri” (Mt. 26: 52).
Aruncându-şi unealta jos, el le-a spus hoţilor să facă ce doresc. Atunci hoţii
l-au bătut atât de tare, încât l-au lăsat mai mult mort decât viu. Au vrut să-l arunce în rău, dar l-au lăsat până au scotocit chilia după bani, însă negăsind nimic în afară de icoane şi câţiva cartofi, au plecat. Călugărul îşi redobândi cunoştinţa, se târî până în chilie şi rămase aşa toată noaptea. -min 3.45-min 4.20

Dimineaţa următoare porni cu mare greutate spre mânăstire iar fraţii,
văzându-l cu atâtea răni pe cap, piept, coaste şi spate, s-au înspăimântat. Timp de 8 zile a zăcut în suferinţă din cauza rănilor, iar doctorii care l-au văzut au rămas uimiţi că mai trăia după o asemenea bătaie.

Pustnicul fusese vindecat din nou de Maica Domnului. Cu toate astea el nu se putea îndrepta şi rămase îndoit de spate, neputând umbla decât cu ajutorul unui băţ pentru tot restul vieţii. Sf. Serafim a trebuit să stea vreo cinci luni la mânăstire după care a plecat înapoi în pădure. El i-a iertat pe răufacatorii lui. -min 4.30-4.40.

Când se întâlnea cu cineva, Sf. Serafim îl întâmpina salutându-l cu următoarele cuvinte pline de dragoste: „Hristos a înviat, bucuria mea!” – min. 4.50

Continuând să trăiască în tăcere, el s-a închis în chilia lui rugându-se şi citind. I s-a permis să servească masa şi să se împărtăşească în chilia sa. Acolo, sfântul a urcat pe înălţimile curăţiei spirituale şi prin mila Domnului a primit darurile divine ale înainte-vederii şi facerii de minuni. După cinci ani de singurătate, el şi-a deschis uşa chiliei pentru ceilalţi călugări, dar a continuat să folosească tăcerea, învăţându-i pe ceilalţi prin exemple. -min 5.05

În ultima parte a vieţii sale pământeşti, Sf. Serafim s-a dedicat orfanilor de la mănăstirea de maici Diveyevo. -min 5.12

În 2 ianuarie, Părintele Pavel, ajutorul sfântului, a plecat la ora şase dimineaţa la utrenie şi a simţit miros de fum venind din chilia sfântului. Părintele obişnuia să lase lumânări să ardă în chilie şi Părintele Pavel s-a speriat să nu ia foc ceva.
“In timpul vieţii mele nu va fi nici un foc”, spuse el cândva, “dar când voi muri veţi şti, pentru că un foc se va aprinde”.

Când au deschis uşă au văzut cărţi şi alte lucruri mocnind iar sfântul era în genunchi în faţă icoanei Maicii Domnului, cu mâinile încrucişate pe piept. Sufletul lui curat a fost luat de îngeri în timpul rugăciunii şi a fost dus în faţă Tronului Atotputernicului Dumnezeu, al Cărui slujitor credincios a fost toată viaţa. – min 6.20

Sfântul Serafim de Sarov este pomenit în 2 ianuarie.

În prealabil postat de Lilith23

Dacă voi preda, îi voi învăţa pe copii despre Dumnezeu, despre Iisus (viaţa şi faptele lui), despre iubirea de semeni şi despre bunătate, nu despre cum s-au divizat oamenii în religii şi secte şi cum se ceartă între ei pentru "adevăr", pe care toţi au impresia că îl deţin. :)

Inainte de toate, va multumesc tuturor pentru postarile voastre aici, va sunt recunoscator in numele meu, al sotiei mele si al copiilor nostri care sunt dornici de invatatura crestina.
Adaug imediat ca invat multe de la copii. Poate parea curios ca spun asta, ca invat eu de la copii, dar este cu totul adevarat. Am 3 copii si le datorez o parte esentiala din ceea ce sper ca am bun in mine. Cu adevarat spun ca invatam reciproc, impreuna, suflet la suflet. Nu le pot da eu invatatura, cu ei experimentez noi fapte ale cunoasterii impreunindu-ne timpul, sufletul.
Am lucrat 23 de ani in invatamant. Am lucrat cu liceeni, cu studenti, dar si cu prescolari si copii din scolaritatea mica. Spun doar, cu nadejdea la putina reflectie, sa imi fie cu iertare: nu avem niciodata suficienta smerenie pentru a invata noi ceva cu siguranta bun pe vreun copil. Aceasta e convingerea mea (ca dascal si ca tata).

Ma tem (e slabiciunea mea) sa imi imaginez ca as fi profesor de religie... Pentru mine e o responsabilitate prea mare. Daca as fi constrans, m-as supune si m-as stradui. Dar nu indraznesc sa propun eu din initiativa mea, nu am aceasta pornire (desi mi-ar fi la indemana). Vrednicie insa celor ce se incumeta, har lor de la Domnul!

Acum, te rog sa nu te superi draga Lilith, vreau sa comentez cu sinceritate si cu bunavointa doua aspecte care mi-au atras atentia, asa cum reiese din textul postat de tine.
Mai intai, eu cred ca nu e folositor copiilor sa le vorbim despre "viata si faptele lui". Daca vei face asta, ma tem ca vei risca sminteala lor, Doamne fereste! Nu se poate sa avem scapari de acest gen cand lucram cu copiii: Hristos NU a fost profet! Sa le vorbim, asadar, despre "viata si faptele Lui" - UNUL SFANT FIUL LUI DUMNEZEU INTRUPAT! Poate fi o scapare, scuzabila, ca tastam "lui" in loc de "Lui", dar chiar si asa, lapsusul tot spune ceva... Sa nu fim niciodata prea relaxati cand oferim invatatura pruncilor (E vorba de a pune temelia, "inceput bun", nu-i asa?)

Apoi, daca ai studiat serios religia crestina (de pilda daca ai avut acces la documente vechi, dincolo de orice banuiala a vreunei falsificari) ai aflat desigur cum s-au desprins din trunchiul sfant al Ortodoxiei tot felul de ramurisuri, pana la secte si alte asemenea rataciri. Cand spui, asadar, "nu despre cum s-au divizat oamenii în religii şi secte şi cum se ceartă între ei pentru "adevăr", pe care toţi au impresia că îl deţin." - nadajduiesc ca stii bine ce vorbesti, asa sa iti ajute Dumnezeu.

Te rog sa primesti mesajul meu ca pe unul binevoitor si ca pe o rugaciune: Domnul fie cu tine atunci cand vorbesti cu copiii despre El si despre viata oamenilor in Adevar. AMIN

[Mihnea Dragomir]

Din ce am observat, copiii, mai ales cei preşcolari, au o capacitate limitată (ca să nu zic: nulă) de a gândi abstract. Ei au nevoie de chestii concrete. Faptul că Isus e o Persoană a Sfintei Treimi este, deja, prea complicat. Apostolii erau oameni maturi, şi totuşi faptul că Isus este Dumnezeu s-a descoperit mai întâi unuia prin revelaţie divină. În mod sigur nu greşim spunând că Isus a fost un profet, un om care făcea multe şi mari minuni şi cunoştea viitorul. E o afirmaţie foarte ortodoxă: a fost preot, a fost profet, a fost rege.

O glumă drăguţă pe tema asta:
Un cioban, de câte ori mulgea caprele, punea de-o parte o ulcică cu lapte, ca să-i dea lui Dumnezeu. Se întâlneşte într-o zi cu Moise. Când aude Moise că acela punea lapte deoparte ca să-i dea lui Dumnezeu, are loc următorul dialog:
-Şi cum faci, fiule ?
-Ulciorul cu lapte îl duc într-o scorbură, în păduricea de acolo, în fiecare seară. Dimineaţa, nu mai e: l-a luat Dumnezeu, ca să îl bea.
-Măi omule, eşti dus cu capul ! Dumnezeu este spirit pur, cum să bea lapte din ulcică un spirit pur ? Ai înebunit ? Ia stai ascuns, la pândă, şi vezi mai bine ce se întâmplă cu laptele tău !

Omul a stat la pândă şi a văzut, în puterea nopţii, o vulpe care a venit fix la scorbură şi a băut tot laptele. Cătrănit, s-a întors la Moise şi i-a povestit ce a văzut.
-Ei, bine că te-ai lămurit măcar acu ! Să nu mai crezi în basme cu Dumnezeu care bea lapte !

Dar peste noapte, lui Moise i se arată Dumnezeu în vis, spunându-i:
-Ai greşit, Moise ! E adevărat că sunt spirit pur şi că nu-mi trebuie lapte. Dar mă bucuram să văd, în fiecare noapte, cum acea vulpe vine şi se satură din ulcior !

Morala ? Nu e bine să-i facem pe copiii noştri mitropoliţi înainte de termen !

[delia31]

Eu cred ca nu e vorba de a-i face mitropoliti, ci pur si simplu de a le facilita accesul la un univers in care se vor simti pur si simplu firesc, inainte ca "oferta" lumii acesteia sa-i acapareze si sa le perverteasca firescul.

Un suflet curat de copil percepe in mod surprinzator mesajul lui Hristos. Zicea mai sus Ioan Cezar ca de multe ori, noi suntem cei ce avem de invatat de la copii. Firescul. Pentru ca ei au sufletul curat si (inca) percep nealterat mesajul crestin.

O povestioara surprinzatoare si induiosatoare despre cum simt copiii mesajul lui Hristos: ( a spus-o cineva aici pe forum de Craciun)

"Doi ortodocşi americani au răspuns invitaţiei Ministerului Educaţiei din Rusia de a preda morala creştină în câteva închisori şi orfelinate ruseşti. Aşa au ajuns aceştia, plini de râvnă, şi în aşezământul cu peste o sută de copii abandonaţi (băieţi şi fete) unde l-au întâlnit pe Mişa, orfanul Domnului... Dar să-i lăsăm să-şi depene singuri povestea...

Era aproape de sărbătoarea Crăciunului, timp potrivit pentru orfani să audă – mulţi dintre ei pentru prima oară – tradiţionala povestire despre Naşterea Domnului. Le-am vorbit despre Maica Domnului şi despre dreptul Iosif, cum au ajuns ei în Betleem şi cum, negăsind alt loc unde să tragă, s-au dus să înnopteze într-un staul, unde în noaptea aceea s-a şi născut Pruncul Iisus, în ieslea vitelor. Copiii şi educatorii stăteau nemişcaţi, sorbindu-ne cu emoţie fiecare cuvânt.

După terminarea povestirii, am dat fiecărui copil câte trei bucăţi de carton, să facă din ele o iesle, oricât de primitivă. Fiecare copil a mai primit şi câte o bucată de hârtie galbenă, din nişte şerveţele pe care le adusesem cu noi, căci în tot oraşul nu se putea găsi nici un fel de hârtie colorată.

Urmând instrucţiunile noastre, copiii au făcut fâşii hârtia galbenă, închipuind paiele din iesle. Câteva pătrăţele de stofă din pijamaua pe care o americancă o azvârlise la gunoi, la plecarea din Rusia, au fost folosite drept scutece pentru Prunc.

Păpuşi cu chip de copil au fost decupate cu răbdare de pe foile colorate aduse de noi din Statele Unite. Orfanii erau foarte absorbiţi de asamblarea ieslei, iar noi ne plimbam printre ei, gata să-i ajutăm la nevoie.

Aşa am ajuns şi la măsuţa lui Mişa, un copil cam de 6 anişori, care tocmai îşi terminase treaba. Uitându-mă la ieslea lui, am tresărit de mirare, căci în ea nu era unul, ci doi copii!
Am chemat îndată translatorul, să-l întrebe pe Mişa de ce erau doi copii în iesle. Mişa şi-a pus mâinile la piept şi a început să ne recite istoria naşterii lui Iisus, cu multă seriozitate şi acurateţe.

Acest copil, care tocmai auzise pentru prima dată povestirea biblică de Crăciun, ne-a relatat foarte corect tot ceea ce auzise de la noi, până în momentul în care Fecioara Maria a pus Pruncul în iesle. De aici încolo, Mişa a început să adauge de la el, fabricând un sfârşit propriu al povestirii!

.. Atunci, Fecioara Maria a pus pruncul în iesle. Iisus s-a uitat la mine şi m-a întrebat dacă am o casă în care să dorm. I-am spus că nu am mamă, nu am tată, şi nici casă în care să stau. Atunci Iisus mi-a spus că pot să stau cu El. Eu însă i-am răspuns că nu pot sta cu El, pentru că nu pot să-I dau nici un dar, aşa cum I-au dat cei ce au venit să-L vadă. Eu însă îmi doream foarte mult să stau cu Iisus în iesle, şi m-am gândit că I-aş putea ţine de cald şi că ăsta ar fi fost un dar plăcut pentru El. Şi L-am întrebat: < Dacă ţi-aş ţine de cald, ar fi un dar bun pentru Tine? > Şi Iisus mi-a răspuns: <Dacă îmi ţii de cald, ăsta este cel mai mare dar pe care mi-L poate face cineva.> Atunci
m-am culcat în iesle, lângă El, şi Iisus m-a privit şi mi-a spus că pot sta pentru totdeauna cu El.

Când Mişa şi-a terminat povestea, lacrimile îi şiroiau pe obraji. Şi-a acoperit faţa cu palmele, şi-a pus capul pe măsuţă şi a tot hohotit de plâns, zgâlţâindu-şi umerii. Micul orfan găsise, în sfârşit, pe cineva care-I promitea că nu-l va părăsi şi că va fi blând cu el, pe cineva la care ar fi putut sta pentru totdeauna…"

..."Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti" ...ca in sufletele lor curate si calde, vrea pruncul Iisus sa-si faca salas iar noi sa invatam de la ei cum sa ne transformam pestera rece si intunecoasa a sufletului.

Afirmatia ca Iisus Hristos "a fost profet" nu este, dupa intelegerea si trairea mea, ortodoxa.
Ortodoxa consider ca este urmatoarea afirmatie:
Iisus Hristos este Profetul, Preotul, Imparatul si acum si pururea si in vecii vecilor. AMIN

Minunata relatare, Delia, iti multumesc!
Copiii, cred, au multe lucruri in comun cu Pruncul.
Unul dintre aceste lucruri este capacitatea remarcabila de a ierta, a ierta, a ierta... Pe oamenii "mari".
Un altul este privirea larga, directa, curata. Oglinda in care nu privim fara emotie.

[Daniel_7]

Carti si cd -uri audio pentru copii se gasesc aici:

http://www.edituracristimpuri.ro/

[AlinB]

În prealabil postat de Lilith23

Nu mi se pare ciudat. Eu am (ne)credinţa mea, nu înseamnă că vreau ca alţii să o împărtăşească. Mai ales copiii. Eu am crescut cu credinţă, mergeam la biserică, aveam cărţi de rugăciuni şi Biblia pentru copii. Mă rugam înainte de masă, dimineaţa, înainte de culcare. Şi cred sincer că fără credinţă, în acei ani fragili ai vieţii mele, nu aş fi ajuns omul care sunt azi.

Ciudata marturie..
Nu este cel putin o lipsa de recunostinta pe undeva?

În prealabil postat de AlinB

Ciudata marturie..
Nu este cel putin o lipsa de recunostinta pe undeva?

Unde anume?