Frica de Dumnezeu

[lore86]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Lore, Apostolul Ioan,cel care se sprijinise cu capul pe pieptul Mantuitorului,care il iubea atat de mult,cand l-a vazut pe Hristos in calitate de Judecator a ,,cazut la picioarele Lui ca mort".Isaia,marele profet,cand a ,,vazut pe Domnul sezand pe un scaun de domnie foarte inalt" si-a dat seama ingrozit cum este el, ,,un om cu buze necurate".Cand Apostolul Pavel a vazut lumina si doar a auzit vocea ,,a cazut la pamant"si ,,Tremurand si plin de frica, el a zis: "Doamne, ce vrei sa fac?".Va veni si ziua cand spoiala lumii va cadea,cu toate falsele ei cantece ale pierzaniei,cand amagirile noastre usuratice si parca fara de sfarsit se vor preface-n cenusa si fiecare va sta fata in fata cu EL.

Cat planset va fi atunci,cata jale cu gandul la clipele in care fiecare nu a dorit sa plece-n cautarea timpului pierdut si a preferat dulci iluzii dar otravite-n interior.Chiar Mantuitorul ne-a aratat in ce termeni va fi judecata dar somnul ratiunii naste monstrii.EL a spus:,,Cand va veni Fiul omului in slava Sa cu toti sfintii ingeri, va sedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Apoi va zice celor de la stanga Lui: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic care a fost pregatit diavolului si ingerilor lui! Caci am fost flamand, si nu Mi-ati dat sa mananc; Mi-a fost sete, si nu Mi-ati dat sa beau; am fost strain, si nu M-ati primit; am fost gol, si nu M-ati imbracat; am fost bolnav si in temnita, si n-ati venit pe la Mine."

De-a lungul timpului,amagitorul,tatal minciunii, a facut tot posibilul pentru a inocula omului ideea ca Judecata este undeva pierduta-n timp,ca nu este nici pe departe asa cum o arata Scriptura,sa nu se ingrijoreze,Domnul nu este nici asa de drept si nici asa de sfant,va ierta orice la infinit.Si mai ales,prima mare amagire,a blestematului de sarpe,uitarea ca pentru fiecare,oricand,poate veni acesta clipa "Hotarat, ca nu veti muri".Dumnezeu sa ne ajute pe toti.

Cata dreptate aveti.
la noi in Biserica este o rugaciune extrem de frumoasa:"daca dreptul abia se mantuieste cum ma voi arata eu pacatosul cel ce nu am purtat greutatea si zaduhul zilei? Ci numara-ma Dumnezeule cu cei din ceasul al 11-lea si ma mantuieste!"
Infricosatoare mi se par acele vremuri, dar la fel de infricosator mi se pare ca sfarsitul meu poate surveni oricand si atunci nu voi mai avea cuvant de dezvinovatire, nici posibilitate de indreptatire stiind ca"dreptatea noastra e inaintea Ta ca o carpa lepadata".
Nu mi-e teama de pedeapsa, caci pe buna dreptate o merit, ci ma ingrozesc numai de gandul ca as putea fi despartita de Mantuitorul meu iubit. Si asta nu ca asa ar vrea Dumnezeu, ci ca asta am agonisit o viata.Asta e iadul si uneori ptr smerirea noastra, Domnul ne lasa sa-l gustam inca din aceasta viata.Alteori, ptr mangaierea noastra ne dam fericita ocazie sa pregustam raiul.

[Marius22]

Una dintre infinitele bucurii si faceri de bine pe care ni le-a adus intruparea lui Hristos, a fost aceea de a ni Se descoperi pe Sine ca Frate, iar pe Dumnezeu Tatal, ca Tata al nostru. Un Tata care continuu ne naste, un Frate care continuu mijloceste pentru noi, in Duhul Sfant, intru asemanarea noastra cu Ei.

Prin urmare, frica de Dumnezeu, nu pleaca de la premisa ca El ne poate face ceva rau. Ea este mai degraba frica de Adevar, in lumina caruia adevarul nostru existential, atunci cand este supus pacatului, stricaciunii si mortii, se arata a fi minciuna.

Nu ma tem ca am un Tata sau un Frate rai, cruzi, razbunatori, ci de faptul ca in lumina lor taina inimii mele, care este una alipita pacatos de lume, una plina de necuratie, este data pe fata, este vadita tuturor.

Sub acest aspect inteleg Infricosatoarea Judecata. Este o frica de necunoscut, data de putina noastra cunoastere (sau chiar necunoastere), a celor ce vor sa fie. Dar si frica de a nu fi lasati prada mortii, intr-un moment de instrainare de Dumnezeu, cand purtam chipul fiului risipitor, niciodata intors in bratele Tatalui.

De aceea, pentru mine, frica de Dumnezeu este frica de consecintele vesnice, la care singur ma supun, ca urmare a neputintei de a deveni, si constientiza deplin, in viata aceasta, calitatea de fiu al Tatalui Ceresc. Este frica de iad, ca esec existential, ca instrainare si ca regret vesnic al iubirii de Dumnezeu si de semeni nemanifestate.

[zaharia_2009]

Interesant fir. Ar putea chiar sa iasa ceva bun de aici ~!

Pentru completare, vreau să vă spun că subiectul a mai fost discutat pe un topic cu acelaşi nume, aici.

În prealabil postat de lore86

strasnice intrebari, scotianule.
Atat de strasnice ca mi se zguduie intreaga fiinta.
Abia in fata unor astfel de intrebari imi dau seama cat de departe sunt de drumul care merge spre Inviere.O realitate de necontestat, moartea, ne poate fi tovarasa in clipa urmatoare. Totul se va opri acolo, nu vom avea timp nici de un Doamne miluieste. Atunci tot ce va conta vor fi doar faptele noastre, viata noastra.Si daca aceaste e zero, daca nu chiar minus cum sa nu ma gandesc cu cutremur la clipa aceea?

Vai mie, innegritului suflet...

Pentru a intregi putin cele 2 intrebari doresc sa adaug cateva cuvinte ale parintelui Arsenie referitoare la acest aspect.

• "Trăieşte, gândindu-te că viaţa ta se va sfârşi curând şi că tu nu eşti legat de această viaţă. Trăieşte, gândindu-te la veşnicia care va urma acestei vremelnice vieţi şi vei trăi creştineşte. Trăieşte în aşa fel ca şi cum ar trebui să mori astăzi. Lucrează în aşa fel ca şi cum ar trebui să trăieşti veşnic! Preţuieşte vremea! Ea mai scumpă decăt aurul."
• "Adu-ţi aminte de dreapta judecată a lui Dumnezeu, ca să te înspaimântezi, dar nu uita nici milostivirea Lui, ca să nu cazi în deznădejde. Doctorul ceresc nu are bolnavi de nevindecat."
• "Gândeşte-te în fiecare dimineaţă când te trezeşti din pat că trebuie să dai răspuns lui Dumnezeu de toate faptele tale şi nu vei păcătui în faţa Lui, ci frica de Dumnezeu se va sălăşlui în tine. Ţine minte ca tot ce faci, să faci ca şi cum în clipa aceea ar trebui să treci în veşnicie la Judecata lui Dumnezeu. Sileşte-te să te faci acum înaintea lui Dumnezeu aşa cum doreşti să te înfăţişezi la judecată. Nu vei aduce nici un fel de comoară pământească la înfricoşata judecată, în afară de aceea pe care o vei da săracului."

[Ana-Maria N]

O frumoasa tanguire, in ton cu tema propusa - Psalmul 70: http://www.youtube.com/watch?v=40EsE...eature=related

[MariS_]

Din ceea ce am citit, am gasit ca frica lui Dumnezeu (prefer aceasta expresie pe care o foloseste si parintele Noica) produce trei consecinte in omul credincios:
- sentimentul ca esti tot timpul sub privirea lui Dumnezeu. Aici parintele Cleopa are o povestioara cu un taran care mergea la furat noaptea cu caruta si inainte de-a umple caruta se uita in stanga, dreapta, inainte si inapoi. Iar odata cand a luat si fetita cu el, ca se rugase sa o ia si pe ea, aceasta l-a vazut si i-a spus: "tati, da' in sus de ce nu te-ai uitat?".
- senzatia de rusine atunci cand faci un lucru rau sau nepotrivit.
- dorinta de a lucra paza mintii astfel incat nici cu gandul sa nu gresesti, caci spune parintele Cleopa "orice lucrare isi are inceputul intr-un gand".
Paza mintii este o lucrare complexa si tot parintele Cleopa spune ca se realizeaza prin trei "soldati". Daca sufletul e o cetate pe care dusmanul incearca sa o cucereasca, atunci noi suntem datori sa o pazim. Si aceasta paza se face de catre trei "soldati":
1. soldatul cu binoclul - adica atentia treaza,
2. soldatul cu pusca - adica vointa cea buna,
3. soldatul cu telefonul - adica rugaciunea mintii.
Soldatul cu binoclul sesizeaza inamicul, gandul cel rau, soldatul cu pusca i se impotriveste, iar cel cu telefonul cere ajutor la "Superior", adica cheama numele lui Iisus, caci fara de Hristos suntem tinta usoara pentru inamic.
Parintele Cleopa vorbeste si de urcusul duhovnicesc cu treptele sale si primele trei trepte sunt: credinta in Dumnezeu, apoi frica lui Dumnezeu, apoi paza mintii. Parintele spune chiar ca una se naste din alta, adica credinta in Dumnezeu naste frica lui Dumnezeu si frica lui Dumnezeu naste paza mintii. Urmeaza alte trepte mai inalte in acest urcus duhovnicesc care se termina cu ultima etapa: unirea cu Dumnezeu. Dar aceasta ultima etapa tine o vesnicie intreaga si, spun cei mai multi Sfinti Parinti, nu are loc decat in viata viitoare si este ca un urcus fara oprire. Sf. Ioan Scararul are mult mai multe trepte descrise in "Scara" sa, insa multi Sfinti parinti se limiteaza la cel mult opt. O sa le enumar doar:
1. credinta in Dumnezeu,
2. frica lui Dumnezeu,
3. paza mintii (atentia, impotrivirea, rugaciunea lui Iisus),
4. trezvia (trezvia e tot paza mintii dar facuta permanent si de la sine),
5. nepatimirea (sau apateia, starea cand inima si mintea e curata),
6. contemplarea (a naturii, a sinelui, a lui Dumnezeu),
7. vederea lui Dumnezeu (vederea slavei lui Dumnezeu),
8. unirea cu Dumnezeu (in Duhul, nu dupa fiinta).
Ultimele doua ar fi doar pentru viata viitoare, desi Sf. Simeon Noul Teolog spune ca e posibil sa-l "vedem" pe Dumnezeu si in viata aceasta dar aceasta vedere e extrem, extrem de rara.
Poate e de folos cuiva acest mic rezumat.
Har, smerenie si jertfa de sine.