Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Cand fericirea cladeste un cuib pentru tine si familia ta, nu crede ca ea te va rasfata multa vreme. Caci impotriva oricarei fericiri pamantesti se porneste o rascoala nevazuta.
Abia te-ai asezat bine in cuibul fericirii si mai inainte sa te fi incalzit in el, pe neasteptate patrunde in cuib si se arata capul sarpelui. Pentru ca fericirea pamanteasca este o inselare, nu este altceva decat fericirea pe care sarpele a fagaduit-o Evei.
Nefericirea, careia Dumnezeu ii ingaduie sa vina asupra noastra, este mai buna decat fericirea pe care incercam sa ne-o zidim singuri. Nefericirea vine intotdeauna la timp; ea este ca vocea prietenului care striga la miezul noptii catre cel adormit: “Arde !”.
Omul intelept paraseste casa cuprinsa de flacari si lasand-o sa arda, isi scapa viata. Iar omul nebun se vaita in mijlocul focului si asteapta sa fie ars in flacari odata cu casa sa.
Dumnezeu vegheaza asupra fiecarui om mai cu grija decat oricare gradinar asupra pomilor sai. Gradinarul reteaza pomii ca sa creasca mai repede si mai bine. Insa daca reteaza prea mult din crengi si din tulpina, pomul se usuca.
De aceea, sa nu crezi ca Dumnezeu va ingadui vreodata ca suferinta ta sa intreaca masura. Bine spune Nil Sinaitul: “Daca olarul stie cat timp trebuie sa tina oala in foc ca sa fie arsa fara sa se sparga, cu atat mai mult va sti Dumnezeu masura suferintelor noastre”.
Traista fericirii noastre pamantesti este totdeauna rupta. Cu cat bagi mai multe lucruri in traista, cu atat se varsa mai mult din ea.
Cei care nu inteleg intelepciunea dumnezeiasca poarta traistele cele mai mari; insa inteleptii umbla fara traista.
Dar daca te socotesti fericit ca traista ta nu pare sa fie rupta, atunci socoteste ca odata ajuns in mormant, va apasa asupra ta nu numai pamantul, ci si traista fericirii tale cu mult prea plina, care va spori intunericul si greutatea mormantului.
Cu alt fel de fericire va rasplati Dumnezeu pe credinciosii Sai si anume cu fericirea Sa. El nu va intarzia cu rasplata, dar nici nu o va grabi.
Oare atletul asteapta sa fie declarat invingator in timpul alergarii? Oare agricultorul asteapta sa primeasca rodul graului indata ce-l seamana?
Caci esti trimis in aceasta viata nu sa intri in stapanirea fericirii, ci numai sa te faci vrednic de ea.
Episcopul Nicolae Velimirovici "Invataturi despre bine si rau"

[Ekaterina]

Incercarile pe care le ingaduie Dumnezeu sunt potrivite cu puterea noastra de a rabda, dar, din pacate, de multe ori la ele se adauga si batjocurile si grosolaniile oamenilor nemilostivi si atunci ne incovoiem. Vantul puternic de obicei rupe copacii sensibili si dezradacineaza pe cei ce nu au radacini adanci. Iar celor ce au radacini adanci le ajuta sa inainteze si sa se inradacineze inca mai adanc.

Bunului Dumnezeu insa nu ii place modul salbatic si nemilostiv prin care unii sunt dezradacinati, iar altii rupti, ci modul milostiv (pentru ca si El este milostiv) prin care sunt ajutati semenii nostri cu dragoste si compatimire, deoarece oamenii nu sunt copaci, ci chipuri ale lui Dumnezeu. (Parintele Paisie Aghioritul)

[cristiboss56]

Omul plin de ravna nu ajunge niciodata la pacea mintii. Iara fara pace, nu este nici bucurie. Daca pacea mintii este sanatatea desavarsita, iar ravna este contrara pacii, atunci greu boleste cel ce are ravna rea.
O, frate, tu-ti pui ravna ca sa alungi bolile celor straini, dar tu ai alungat sanatatea propriului tau suflet! Osteneste-te mai intai sa-ti vindeci sufletul tau. Iara daca neaparat vrei sa te ocupi de cei neputinciosi, atunci afla ca bolnavii au mai multa nevoie de ingrijire, decat de mustrare.
Ravna in oameni nu se vadeste prin chipurile intelepciunii, ci se arata prin bolile sufletului, adica prin stramtorarea cugetului si prin nestiinta.
Inceputul intelepciunii lui Dumnezeu este bunatatea si blandetea. Ca ea vine din marinimie si neputintele oamenilor le poarta. Ca zice: “Noi suntem datori sa purtam neputintele celor neputinciosi” (Rom. 15, 1) si: “pe cel ce greseste indreptati-l cu duhul blandetei” (Gal. 6, 1). Printre darurile Duhului Sfant, Apostolul numara pacea si rabdarea.
Daca ai fapte bune, dar nu ai mila, esti inaintea lui Dumnezeu ca un om, care ucide pe fiu inaintea tatalui. Cel care avand sufletul bolnav, incearca sa indrepte pe fratii sai, este ca un orb care arata altora calea.
Mila este o mahnire pornita din Har, care se pleaca spre toti cu indurare, si care pe cel ce merita rautate nu-l pedepseste, iar pe cel ce merita bunatate, il copleseste. Caci mila tine de dreptate, iar judecata (chiar dreapta) se apropie de rautate. Pusticul nemilostiv, pom fara roada este.
Cel ce se roaga, dar are aducerea aminte a raului, este ca unul care asteapta secerisul, dar samanta o arunca in mare. Rugaciunea cu pomenire de rau este samanta cazuta pe piatra. In adunari, pretuieste tacerea. Ca ea opreste multa vatamare. In ziua in care deschizi gura ca sa acuzi pe cineva, socoteste-te mort in fata lui Dumnezeu si toate faptele tale zadarnice, oricat s-ar parea ca sunt pe buna dreptate. Caci ce nevoie are cineva sa-si darame propria zidire sufleteasca, ca sa indrepte pe cele ale aproapelui sau?
Teme-te mai mult de obiceiurile tale rele, decat de vrajmasi. Obiceiul, daca nu-i dai ce-ti cere, il slabesti. Daca insa ii implinesti cererea, a doua oara il gasesti intarit impotriva ta.
Cu privire la orice lucru, adu-ti aminte ca: mai bine te ajuti pazindu-te, decat lucrand. Caci toata lucrarea pe care o faci fara socotinta si fara cercetare, sa stii ca zadarnica este, oricat ar fi de cuviincioasa. Daca esti inca bolnav, fugi de orice incercare de a vindeca pe altii (nu mai fa pe doftorul!). Daca nu te linistesti cu inima, linisteste-te macar cu limba. Si de nu-ti poti pune gandurile in randuiala, cel putin simturile randuieste-ti-le.
Adu-ti aminte ca Hristos n-a murit pentru cei drepti, ci pentru cei pacatosi… De aceea, este lucru mare sa ne mahnim pentru cei rai si sa facem mai mult bine pacatosilor decat dreptilor. Daca poti sa-ti indreptezi sufletul tau, atunci nu urmari alta dreptate. Lasa sa fii rastignit tu, nu rastigni tu pe altii. Lasa sa te nedreptateasca altii, tu sa nu nedreptatesti. Lasa sa te cleveteasca altii, tu nu cleveti. Nu ravni rautatea, ci fii bland.
Justificarea nu tine de viata crestinilor, nici nu face parte din invatatura lui Hristos. Sa nu ocarasti pe nimeni, nici chiar pe cei cu viata foarte rea. Intinde-ti haina peste cel ce greseste, ca sa-l acoperi. Chiar de nu poti sa-i iei greselile lui asupra ta si sa primesti in locul lui pedeapsa si rusinea, rabda totusi si nu-l rusina.
In tot ce faci sa te calauzeasca cumpatarea trupului si curatia constiintei. Caci fara de acestea, zadarnic este orice lucru in fata lui Dumnezeu. Daca nu poti posti doua zile, macar pana seara nu manca. Chiar daca nu poti posti pana seara, cel putin nu manca pana te saturi. Nu esti sfant cu inima, fii cel putin curat cu trupul. Daca nu esti facator de pace, macar nu indragi tulburarea. Daca n-ai putere sa astupi gura celui care cleveteste pe fratele tau, cel putin nu lua parte la clevetire.
Afla ca de va iesi foc de la tine si va arde pe altii, din mainile tale va cere Dumnezeu sufletele acelora, care s-au ars in focul tau. Chiar daca nu tu aprinzi focul, ci esti numai binevoitor cu cei ce-l aprind, si gasesti placere in aceasta, la judecata vei fi partas cu acela. Daca iubesti blandetea, fii pasnic. Caci nu este smerit, decat cel pasnic. Si daca te vei invrednici de pace, mereu vei avea bucurie.
Afla frate ca de aceea trebuie sa stam inlauntru, in chilie, ca sa nu cunoastem faptele cele rele ale oamenilor. Si atunci, cu mintea noastra cea curata, ii vedem pe toti Sfintii cei buni. Amin!
.
Sursa bibliografica: Sf. Isaac Sirul, “Cuvinte despre nevointa”

[cristiboss56]

Tot binele pe care îl avem și toată fapta bună pe care o săvârșim sunt ale lui Dumnezeu și de la Dumnezeu. De aceea avem datoria de a-I mulțumi Lui pentru toate, pentru orice bine primit din mâna Lui cea milostivă, la arătare sau în ascuns, pentru orice faptă bună, pentru orice nevoință bună a noastră și pentru orice biruință asupra vrăjmașilor mântuirii noastre, după cum ni s-a poruncit: Întru toate mulțumiți, că aceasta este voia lui Dumnezeu întru Hristos Iisus pentru voi (I Tes. 5, 18). Deci îngrijește-te să aprinzi în tine sentimentul recunoștinței față de Dumnezeu din prima clipă după scularea din somn și de-a lungul întregii zile, ca apoi să adormi cu cuvinte de mulțumire pe buze, pentru că ești înconjurat de binefacerile lui Dumnezeu, printre care se numără și însuși somnul.
Dumnezeu nu are nevoie de mulțumirea ta, însă tu ai neapărată nevoie de binefacerile lui Dumnezeu. Iar cea care primește și păstrează aceste binefaceri în tine este inima recunoscătoare. „Cel mai bun mijloc de a menține facerea de bine față de tine din partea unui binefăcător - zice Sfântul Ioan Gură de Aur – este aducerea aminte de binefacere și neîncetata mulțumire”. Iar Cuviosul Isaac scrie: „Recunoștința celui care primește îl îndeamnă pe cel care dă să dea daruri mai mari decât cele dinainte. Cel care nu este recunoscător pentru puțin, acela și întru cele mari va fi dezamăgit în așteptările sale. Darul nu rămâne fără adaos, decât atunci când nu este mulțumire față de el”. [...]


(Războiul nevăzut – Ediția sfântului Teofan Zăvorâtul, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2013, pp. 230-231)

[cristiboss56]

În viaţa duhovnicească inima duhovnicească nu coincide cu inima aceasta carnală. Inima duhovnicească este centrul în care locuieşte Dumnezeu în noi. Acest centru este numit tot inimă. În acest centru, în inimă, poate locui Dumnezeu sau poate locui vrăjmaşul.

Distincţia este uşor de făcut, pentru că sunt două locuri special în care sunt cuprinse aceste două centre. Mintea e în cap şi celălalt centru este inima, unde este sentimental, unde este voinţa. Şi în cap este inteligenţa şi memoria.
Însă, în viaţa duhovnicească inima duhovnicească nu coincide cu inima aceasta carnală. Inima duhovnicească este centrul în care locuieşte Dumnezeu în noi. Acest centru este numit tot inimă. În acest centru, în inimă, poate locui Dumnezeu sau poate locui vrăjmaşul. Şi poate locui orice patimă. Uneori însuşi împăratul întunericului intră în acest loc sfânt din inima noastră. Şi atunci viaţa noastră este o viaţă pustie, o viaţă rea, o viaţă întunecată, o viaţă păcătoasă.
Când este Duhul Sfânt în noi, aşa cum suntem creaţi să-L avem în noi, viaţa noastră este plină de lumină, plină de omenie, de dragoste, plină de smerenie. Aşa încât, inima aceasta de care am fost întrebat este centrul duhovnicesc din fiinţa fiecăruia dintre noi.


(Arhim. Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Sofian (Boghiu), vol. I, Ed. Episcopiei Romanului, 1997, pp. 75-76)

[cristiboss56]

[cristiboss56]

1 Ascultarea cea adevarata este rasplatita cu ascultare. Caci daca cineva il asculta pe Dumnezeu si Dumnezeu il asculta pe el (Avva Mios).
2 Ascultarea e moarte de bunavoie, viata neiscoditoare, primirea primejdiei fara grija, raspuns necautat in fata lui Dumnezeu; e mormant al vointei si inviere a smereniei.
3 Ascultarea este cea dintai dintre virtutile de inceput, caci inlatura mandria si ne aduce smerita cugetare (Sf. Diadoh).
4 Ascultarea este moartea mandriei si invierea smereniei (Sf. Ioan Scararul).
5 Ascultarea este mucenicie, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul.
6 Ascultarea este scara cea mai scurta catre cer (Sf. Vasile cel Mare).
7 Caderea celui ce se afla in ascultare sta in implinirea voii proprii, iar a celui ce cauta pacea si linistea sufleteasca sta in departarea de la rugaciune.
8 Cand Dumnezeu binevoieste sa faca un lucru, toata zidirea ajuta sa se implineasca.
9 Cand o cere ascultarea, nu trebuie sa existe frica de moarte.
10 Cei ce se tem de Dumnezeu sunt temuti de oameni, la fel cum ingerii Lui sunt temuti de diavoli.
11 Cel ce se afla sub ascultare, ia mai multa plata decat pustnicul.
12 Cele ale lui Dumnezeu vin, fara ca tu sa le simti.
13 Fa-te rob adevaratului Stapan, ca sa nu fii robit de cei multi.
14 Fie ca izbandesti in lucrul tau, fie ca nu, multumeste lui Dumnezeu.
15 Nimeni nu este de neam mai stralucit decat altul, decat cel ce face voia lui Dumnezeu.
16 Orice calcare de porunca, orice neascultare, sunt o lepadare de Hristos (Sf. Simeon Noul Teolog).
17 Toate lucrurile care ti se ivesc fa-le pe fiecare dupa folosul sufletului.
.
Sursa bibliografica:- „Viata in duh filocalic” (Antologie filocalica alcatuita de Ignatie Monahul), Editata de Manastirea Pissiota, Bucuresti, 1999

[cristiboss56]

Viața ne așează pe toți în genunchi, mai devreme sau mai târziu. Ce am simțit o să știu doar eu și Dumnezeu. Învăț să iubesc până la cer şi înapoi.

Îți trebuie timp pentru cele mai multe lucruri din viață: să ridici o casă, să înveți o meserie, să faci o mâncare. Și totuși, timpul este inutil pentru cel mai important lucru în viață: întâlnirea cu sinele, să știi cine ești dincolo de sinele de suprafață, de numele tău, de povestea ta.
Sănătatea (fizică, psihică și spirituală), este printre cele mai mari daruri ale vieții. Lipsa umorului este nocivă pentru sănătate și fericire. Gândurile sunt lucruri vii, fascicule mici de energie. Calitatea gândurilor determină calitatea vieții. O minte puternică, disciplinată, cultivată zi de zi, poate face miracole. Gândurile sunt cele mai valoroase comori personale ale fiecăruia. Ele ne ajută să trăim viața plenar sau să ne înnegrim cu propria cenușă existențială. Gândurile depășesc orice graniță și cine își stăpânește mintea, stăpânește, de fapt, lumea. Mintea noastră este asemenea unei grădini și pentru ca aceasta să înflorească, trebuie să o hrănim zilnic. Oamenii de știință afirmă că, într-o zi obișnuită, fiecăruia dintre noi ne trec prin minte în jur de 60.000 de gânduri. Dintre acestea, noi oferim valoare doar unora dintre ele. Gândurile de peste zi ne definesc și ne formează imaginea de sine, iar noi ne vom simți după modul în care gândim: frumoși, urâți, sănătoși, dinamici, lipsiți de entuziasm… Voia bună aduce lumină în cuget și îl umple de o seninătate netulburată și perpetuă. Un gând în stadiu incipient e ca un embrion: începe prin a fi cât un sâmbure, apoi crește constant până capătă viață proprie. Gândirea care nu este înrădăcinată în conștiință ajunge egoistă și disfuncțională. Inteligența lipsită de înțelepciune este chiar distructivă.
Faptele vorbesc atât de tare, încât cuvintele nu se mai aud. Situațiile de criză sunt o ocazie minunată de a ne cunoaște cine suntem cu adevărat. Presiunile pot duce la performanțe mai bune, așa cum diamantele se formează la presiuni uriașe. Când ieșim din starea de bine, de confort apare oglinda adevărului în care vedem cine suntem cu adevărat. Eșecul este un factor esențial pentru dezvoltarea personală. El ne testează și ne deschide calea spre înțelepciune, spre creștere; personal, profesional sau spiritual. Creștere interioară, simțiri și sensuri psihice, apropiere de Dumnezeu, atenție față de semeni sunt câteva din beneficiile eșecului. Singura modalitate de a ne face mai bună și mai frumoasă ziua de mâine este să conștientizăm greșelile de astăzi. Ne putem trezi în fiecare dimineață cu resurse nelimitate de energie și entuziasm, dacă ne cunoaștem menirea în viață. Lucrurile bune sunt atrase de cei care fac bine, iar când dăruim tot talentul și devotamentul muncii noastre, de fapt, ne asigurăm o experiență mai bogată a vieții, mai fericită și mai plină de sens. Depășește standardele. Desprinde-te de mulțime. Dă tot ce ai mai bun. Pasiune.
Punându-ne din când în când în pielea celuilalt, cu trecut și dureri, cu răni și răceală, începi să simți iertarea, compasiunea, împăcarea. Nu vedem lumea așa cum e ea, ci așa cum suntem noi. Adică înțelegem lumea din jurul nostru prim prisma temerilor, limitărilor, falselor ipoteze și prejudecăților pe care le avem. Păcatele le-am spovedit. Odată limpezit geamul prin care vedem lumea, vor apărea gânduri, convingeri, realități noi. Armonie. Nu trebuie să luăm mereu ceva de la viață și de la ceilalți, ci să oferim. Singurul lucru pe care-l luăm cu noi la finalul vieții este conștiința, de aceea se cuvine să o lăsăm să ne ghideze și să o spălăm în apa vie a Duhului Sfânt. Ea ne va dicta că menirea noastră în viață este să-i ajutăm, să-i mângâiem pe alții, într-un fel sau altul.
Chiar și în cea mai inacceptabilă și dureroasă situație există ascuns un bine profund, iar în fiecare dezastru o sămânță de lumină. Au existat de-a lungul istoriei o mulțime de oameni care, confruntați cu boli grele, închisoare sau moarte, au acceptat ceea ce la prima vedere era de neacceptat și astfel au găsit liniștea care depășește orice înțelegere. Tocmai acceptarea inacceptabilului este cea mai mare sursă de bucurie. În ce relații ești cu moartea? Sigur știi că o să mori, dar acest adevăr rămâne un simplu concept mental până te întâlnești prima dată cu moartea: un accident, o boală, moartea cuiva apropiat – moartea intră în viața ta ca o conștientizare a propriei mortalități. E bine să accepți natura trecătoare a tuturor formelor de viață și vei simți împăcare și liniște.
Fiecare moment al vieții noastre este o minune, fiecare zi din viața noastră este un dar de care trebuie să ne bucurăm neîncetat. Cuvintele, gândurile, acțiunile, gesturile pe care le facem determină viața pe care o trăim. Trăiește prezentul, indiferent de ora pe care o arată ceasul. Ține minte, nu există zi lipsită de importanță. Astăzi este cea mai frumoasă zi din viața ta. Și mâine mai frumoasă ca cea de astăzi. Și poimâine. Și tot așa. Zilele devin săptămâni, săptămânile se transformă în luni, iar lunile în ani și, chiar fără să-ți dai seama, ajungi în Vârf. Nu uita că schimbările pozitive se întâmplă lent, pas cu pas, delicat, frumos. Marile salturi pozitive ale lumii au fost făcute prin pași mărunți, constanți, care au rezistat testului timpului. Profunzimea ființei tale caută liniștea. Zgomotul exterior îl auzim în viața cetății. Zgomotul interior sunt gândurile. Citește! Roagă-te! Contemplă o icoană! Privește natura! Spală mintea și învață de la natură ce înseamnă liniștea. În acea baladă dulce va vorbi Dumnezeu… Și mie, și ție.
Hrisostom Filipescu

[glykys]

Un frate se lupta mult cu păcatul desfrânării. Iar întâmplându-i-se lui a trece pe lângă un sat din Egipt şi văzând o fată de slujitor la idoli, a poftit-o pe ea şi a zis tatălui ei: "Dă-mi-o pe ea să-mi fie soţie". Iar el i-a zis: "Nu pot să ţi-o dau, până nu voi întreba pe dumnezeul meu". Deci a zis demonului: "Iată, un călugăr cere pe fiica mea, să i-o dau lui de soţie?" Iar demonul, răspunzând, i-a zis: "De se va lepăda de Hristos şi de Botez şi de făgăduinţa călugărească, să i-o dai". Iar călugărul s-a lepădat de toate. Şi îndată a văzut un porumbel ieşind din gura lui şi zburând la cer. Iar slujitorul idolesc, mergând la demon, i-a spus că acela s-a lepădat. Atunci diavolul i-a zis: "Să nu-i dai lui pe fiica ta de soţie, că Dumnezeul lui nu s-a depărtat de la dânsul, ci încă îi ajută lui". Şi venind el la călugăr, i-a spus: "Nu pot să ţi-o dau pe ea, că Dumnezeul tău încă îţi ajută ţie şi nu S-a depărtat de la tine". Şi acestea auzindu-le, fratele a cugetat întru sine: "Dacă eu, ticălosul, chiar lepădându-mă de Dânsul şi de Botez şi de făgăduinţa călugărească, Bunul Dumnezeu tot îmi ajută mie, cât de mare este darul pe care mi l-a dat mie Dumnezeu". Şi aşa, şi-a venit întru sine şi abătându-se de acolo, s-a dus în pustie. Şi a mărturisit păcatul lui la un stareţ mare, iar stareţul i-a zis lui: "Să şezi cu mine în peşteră şi să posteşti trei săptămâni, mâncând numai la două zile, iar eu voi ruga pe Dumnezeu pentru tine". Şi mâhnindu-se stareţul pentru acest frate, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: "Rogu-mă Ţie, Doamne, dăruieşte-mi mie sufletul acesta şi primeşte pocăinţa lui". Şi l-a ascultat Dumnezeu pe el. Apoi, sfârşindu-se întâia săptămână, a venit stareţul la frate şi l-a întrebat, zicând: "Oare ai văzut ceva?". Şi răspunzând, fratele a zis: "Adevărat, am văzut un porumbel, zburând sus la înălţimea cerului şi stând deasupra capului meu". Iar stareţul i-a zis lui: "Să crezi, luând aminte la tine însuţi şi să te rogi lui Dumnezeu neîncetat". Iar în a doua săptămână, a venit iarăşi stareţul la frate şi l-a întrebat: "Oare ai văzut ceva?". Iar el a zis: "Am văzut un porumbel zburând pe lângă capul meu". Şi i-a poruncit stareţul, zicându-i: "Priveghează cu mintea şi te roagă!". După aceea, a venit iarăşi stareţul, sfârşindu-se săptămâna a treia, şi l-a întrebat pe el: "Ce lucru ai văzut?". Iar el a zis: "Am văzut porumbelul că a zburat şi a stat deasupra capului meu şi am întins mâna ca să-l prind pe el, iar el repezindu-se a intrat în gura mea". Apoi, a lăudat stareţul pe Dumnezeu şi a zis: "Iată, a primit Domnul pocăinţa ta; de acum să iei aminte la tine". Iar fratele a zis: "Iată, de acum împreună cu tine voi rămâne, părinte, până ce voi muri". (Proloagele, volumul I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă)

http://ziarullumina.ro/agenda-cresti...-apoi-s-pocait

[cristiboss56]

sursa: http://orthodoxwayoflife.blogspot.ro

Diavolul îi răpeşte omului încrederea în Dumnezeu şi îl ispiteşte cu încrederea în sine, gândirea logică, critică. Aşadar nu trebuie să ne încredem în gândirea logică. Niciodată să nu crezi în gândurile tale.

Una din cele mai mari eforturi pe care le fac este să învăţ cum să trăiesc o viaţă simplă fără prea multe griji. Deseori mă gândesc la viitor, ce se va întâmpla cu mine peste un an sau doi şi astfel mă îngrijorez şi dezvolt o anxietate. Gândindu-mă la viitor nu fac altceva decât să mă încred mai degrabă în gândurile mele decât în Dumnezeu.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos le spune ucenicilor Săi când aceştia Îl întreabă: „Cine, oare, este mai mare în Împărăţia Cerurilor? Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor, Şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în Împărăţia Cerurilor.” (Matei 18, 1-4)
Ce este specific unui copil? Copilul trăieşte prezentul şi nu se gândeşte la ce se va întâmpla cu el în viitor. Copilul nu are o gândire logică ca cea a unui adult. Copilul este foarte atent şi ancorat în prezent. Acest gen de simplitate pe care o are copilul trebuie să o păstrăm şi noi, adulţii.
Acest lucru înseamnă să nu ne încredem prea mult în gândurile noastre despre grijile vieţii. E la fel de dificil ca şi când am dobândi toate abilităţile de a supravieţui în lume, să avem o profesie în funcţie de cunoştinţele dobândite în şcoală, liceu, universitate. Am învăţat cum să manipulăm lucrurile în beneficiul nostru. Dar trebuie să înţelegem că această formă de cunoaştere este de cea mai joasă speţă.
Părintele Paisie Aghioritul ne spune: „Diavolul nu-i vânează pe cei care sunt aproape de Dumnezeu. Diavolul îi răpeşte omului încrederea în Dumnezeu şi îl ispiteşte cu încrederea în sine, gândirea logică, critică. Aşadar nu trebuie să ne încredem în gândirea logică. Niciodată să nu crezi în gândurile tale. Trăiţi simplu, fără prea multe griji, ca un copil. Credinţa adevărată face minuni, iar gândirea logică depărtează de la noi Duhul Sfânt şi minunile. Aveţi răbdare şi nu judecaţi pe cei din jurul vostru.”