|
#1
|
|||
|
|||
Conducerea Muzeului Taranului Roman sustine homosexualitatea
"Dacă până acum organizațiile pentru drepturile homosexualilor se manifestau direct și fățiș în spațiul public doar o zi pe an, de anul trecut s-au organizat mai bine, într-un festival de o lună, cu sprijinul Comisiei Europene. Asociația Accept a încheiat un parteneriat cu Muzeul Țăranului Român, cu sprijinul Ambasadei SUA, urmând ca în luna februarie să facă mai multe proiecții de filme în sala Horia Bernea a Muzeului. Parteneriatul a atras deja critici, care, chiar dacă nu sunt virulente sau habotnice, sunt totuși cel puțin reticente.
Asociația Accept va organiza în februarie 2013, în al 2-lea an consecutiv, festivalul Luna Istoriei LGBT (homosexualilor, lesbienelor, bisexualilor si transexualilor). Proiectul din care festivalul face parte a fost inițiat de tineretul homosexual din Scoția, cu sprijinul Comisiei Europene, prin programul – Fundamental Rights and Citizenship." (Mircea Gheorgheosu - alfanews.ro) Ca urmare a acestei colaborări, mai multe asociații au trimis o scrisoare către directorului muzeului, pe care o redăm și noi mai jos: "Stimate domnule director Virgil Ștefan Nițulescu, Am luat notă de faptul că Muzeul Țăranului Român urmează să găzduiască, în cursul lunii februarie a. c., manifestări legate de „Luna Istoriei LGBT”. Asistăm la o nefastă propagandă homosexuală, care dorește să se impună ca normalitate în opinia publică. Este, in fond, un act de reeducare publică, a tinerilor mai ales, semănând în mod flagrant cu modul de propagandă totalitară, folosind doar expresii modificate, cum este aceea a „discriminării pozitive”, a acuzațiilor de „instigare la ură” etc. În același timp sunt diabolizați cei care nu sunt în acord cu ideologia acestor minorități sexuale ce își promovează forțat în societate pseudo-valorile. În acest sens, a fost deschis delațiunii publice chiar și un site (www.raporteaza.ro/). În exercițiul de propagandă sunt implicate ambasade, institute culturale și fundații străine care doresc impunerea unor valori străine de cele creștine, tradiționale. Adică exact ceea ce conține și susține muzeul pe care îl conduceți. Ethosul tradițional, mărturisit în prima expunere a muzeului de către cel care a renăscut acest muzeu, este axat pe Cruce: „Noi facem aici un gest public, simțim nevoia să afirmăm CRUCEA într-un moment cum este cel prezent. A opta pentru această temă este, cum ziceam, o mărturisire. Înseamnă să reafirmi omniprezența crucii, importanța și puterea ei în ziua de astăzi, într-o lume rătăcită, secularizată și îndrăcită de multe ori”,a afirmat Horia Bernea. În jurul acestei axe primordiale a satului românesc s-au adăugat organic toate celelalte săli de expunere. Pentru noi, ideea de "țăran" și de "român" are o semnificație profundă, pe care am înțeles-o și datorită celui care a fondat muzeul după anii comunismului, regimul în care se dorea desființarea satului tocmai ca depozitar al unor valori incompatibile cu ideologia marxist-leninistă. Prin alăturarea impură între propaganda homosexuală și MȚR, se dorește o maculare simbolică a imaginii acestuia și prin conținut – incompatibil cu viziunea tradițională a românului –, și prin folosirea sălii cu numele fondatorului, Studioul Horia Bernea. Nimeni nu dorește o stigmatizare a homosexualilor. În intimitatea omului nu are nimeni voie să-și impună voința, atâta vreme cât nu sunt lezate drepturile copiilor sau ale animalelor. Însă asistăm la un veritabil asalt propagandistic al homosexualității, pentru a face din acest act anormal, împotriva firii, unul care să fie impus ca normal în ochii opiniei publice. Prin acceptarea ca normală a homosexualității, vedem deja ce se întâmplă în țări așa-zis „mai avansate”: impunerea căsătoriei între persoane de acelasi sex, urmând chiar și adopția copiilor de către acestea. Menirea Muzeului Țăranului Român este aceea de a promova spiritualitatea și implicit valorile tradiționale ale neamului românesc. În plan social, muzeul pe care îl conduceți vremelnic este o instituție publică, susținută din impozitele și taxele unei majorități creștine absolute în această țară. Atâta vreme cât o instituție publică cu valoare simbolică – MȚR – este pusă în slujba acestei ideologii dizolvante, este atins chiar nucleul tare al acestui muzeu conceput de Horia Bernea: legătura permanentă a omului tradițional cu Hristos. Asistăm astfel la o contagiune în plan simbolic absolut inacceptabilă. Întrucât două facultăți trecute inițial ca partenere în programul „Lunii Istoriei LGBT” – este vorba de Facultatea de Istorie și de cea de Sociologie – s-au retras din acest proiect, vă rugăm, din considerentele deja expuse, să le urmați exemplul, păstrând neatinse renumele și mai ales spiritul Muzeului Țăranului Român. În speranța reașezării lucrurilor pe făgașul firesc, semnează: Alianța pentru Demnitate Națională – Președinte Iulian Capsali Asociatia “Basarabii” – Președinte Eduard Dumitrache Alianța Familiilor din România – Director Bogdan Mateciuc Liga Studentilor de la Universitatea București Asociația Mesterilor Populari din Moldova, Iași – președinte Marcel Lutic Asociația Pro Vita Bucuresti – Președinte Bogdan Stanciu Parohia Căuești, Iași – Preot Paroh Bogdan Sârbu Liga de Utilitate Publică – Președinte Rafael Udriste Asociația Christiana – Președinte Prof. dr. Pavel Chirilă Liga Distributistă Română “Ion Mihalache” – Ovidiu Hurduzeu Asociația “Ortodoxia Tinerilor” – Claudiu Bălan Fundația “Sfânta Irina” Revista Orthograffiti Asociatia Tinerilor Ortodocsi “Orthograffiti” Asociația HRISDORIA – Președinte Augustin Câmpean Dorin Asociatia Civică a Tinerilor Creștin Ortodocși Români – Presedinte Bogdan Ivan Asociația George Ogăraru pentru Cultură și Sport – Vice Președinte Andreea Ogăraru Fundația “Ion Gavrilă Ogoranu” Asociatia “Bucovina Profundă” – Suceava Fundatia „Sfintii Martiri Brancoveni” – Suceava Preot Dinu George – parohoa din Tâncăbești, Snagov, jud Ilfov Asociatia “Prietenii de Familie” Revista “Familia Ortodoxă” Asociația Predania Paul Tecuceanu – jurnalist Muzeul Țăranului Român a dat deja și un răspuns.(imagine) sursa:http://www.ortodoxiatinerilor.ro/com...mosexualitatea *** Ce parere aveti despre aceasta chestiune? Cum se imbina ortodoxia si traditia romaneasca cu astfel de 'evenimente' ? |
#2
|
|||
|
|||
Am citit raspunsul din parte muzeului, care pare contradictoriu si amuzant, totodata. Spune ca nu impartaseste acele asertiuni si e o institutie publica de cultura, nu ii intereseaza aspectele ce tin de religie. Mai spun ca ei nu pot face discriminare (sexuala in acest caz) si invoca legile impotriva discriminarii.
Partea de amuzament e ca ei gazduiesc chiar o manifestare ce tine strict de homosexuali, numita luna istoriei LGBT (asa se numeste asociatia, insemna lesbiene, gay, etc.). Se prezinta materiale ce tin doar de homosexualitate sau facute de autori homosexuali. Iar directorul in raspuns scrie tocmai de discriminarea pe aceasta baza. |
#3
|
|||
|
|||
E o instituie laica, politizata pe undeva, daca asta este directiva de la centru, ca sa am bine si europeni, la ce va asteptati?
Astfel de proteste sunt inutile, atat timp cat statul este laic iar legea defineste sau va defini (la ora actuala mai vag) atitudinea impotriva homosexualitatii ca discriminare, ce credeti ca va urma? Asta nu e nimic.. Interesan e site -ul cu "raporteaza". Era o vreme cand meseria de informator la "secu" era o chestie de rusine, acum a devenit o chestie de "mandrie" si inca din aia gay. mandrie gay.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#4
|
|||
|
|||
Citat:
|
#5
|
|||
|
|||
Horia Bernea: “Lumea e condusă, în bună măsură, de o mafie homosexuală”. Partenerii “Lunii Homosexualilor, Lesbienelor, Transexualilor si Bisexualilor”: Muzeul Taranului Roman, Facultatea de Sociologie, Facultatea de Istorie, Militia Spirituala si… Ambasada SUA la Bucuresti. RUSINE! (Victor Roncea Blog)
http://roncea.ro/2013/01/30/horia-be...i-roman-facul/ Muzeul Taranului Roman, partener in “Luna Homosexualilor, Lesbienelor, Transexualilor si Bisexualilor”. Prietenii Muzeului cer respectarea lui Horia Bernea si a credintei Taranului Roman (Ziariști Online) http://www.ziaristionline.ro/2013/01...ranului-roman/ “Pedofilia ar trebui sa reprezinte doar sexul cu copii sub 12 ani. Copiii ar trebui fortati sa faca sex” – Gert Hekma, profesor homosexual, invitatul special al Facultatii de Sociologie din Bucuresti in cadrul “Lunii Istoriei Gay”. Despre un protest eronat trimis doar pe adresa Muzeului Taranului Roman (Victor Roncea Blog) http://roncea.ro/2013/01/30/pedofili...-din-bucurest/ |
#6
|
|||
|
|||
Citat:
Stiu ca se va ajunge la persecutarea deschisa a normalitatii. Tocmai de asta spumeg. Totdeauna am adorat si practicat, cu orice pret, ceea ce rominul numeste "aruncarea de lichide impotriva directiei vintului". :D :)) Serios, chiar faptul ca a fi contra curentului este zeflemisit printr-o asemenea expresie spune mult despre directia noastra morala colectiva ca popor. Last edited by celestial_pottery; 02.02.2013 at 10:17:12. |
#7
|
|||
|
|||
celestial_pottery, ma bucura faptul ca exista Europa crestina, Europa sfintilor si Europa catedralelor, nu Europa fara Dumnezeu, avand pe stindard la loc de cinste cele trei patimi: mandria, mania si desfranarea - simbolic, 666.
__________________
Andreea Stefan, ranita in incendiul de la Clubul Colectiv are nevoie de ajutorul nostru. http://inliniedreapta.net/jurnal/ape...ndreea-stefan/ |
#8
|
||||
|
||||
Cu mult inainte de explozia paradelor, petrecerilor, marsurilor pentru diversitate si alte forme kitchoase de reprezentare a identitatii, prezentate drept „evenimente culturale”, l-am cunoscut pe Stavru a lui Panait Istrati:
“A, cata nedreptate e in viata ! Unui om schilod de un picior sau de o mana, nimeni nu-i arunca dispretul lui, toata lumea îl priveste cu mila;; dar fiecare se da; înapoi, nimeni nu simte mila înaintea unui schilod al sufletului! Și totuși acestuia îi lipsește însuși pivotul vieții. El îmi lipsea mie.” ACCEPT-ul vede BO drept un cuib al zelotistilor fundamentalisti, uitand ca si noi suntem oameni. Aparenta lipsa de compasiune a unora, e in fond o forma de protejare a lor, pentru ca stiu ca mila afisata i-ar ucide. Stavru se regaseste in fiecare coltisor al istoriei LGBT si decat sa vada ca iti este mila, mai bine nu mergi la evenimentul organizat de ei. Cred ca mai firesc ar fi fost ca proiectile de filme, lansarile de carte, expozitii de arta contemporana cu tematica LGBT sa aiba loc intr-un mediu adecvat. Nu s-a revoltat nimeni cand in cadrul TIFF-ului au fost si filme pe aceasta tematica sau nu e nimeni indignat daca intr-un muzeu de arta sunt si exponate ce trimit spre LGBT... insa un eveniment special pe aceasta tema, dincolo de aspectul cultural, este si o forma de promovare a unor valori si militare pentru anumite drepturi in cadrul simpozioanelor organizate, aspect pe care conducerea Muzeului Taranului Roman nu-l poate neglija, deci trebuie sa-si asume alegerea si consecintele- reactile. Last edited by ioanna; 02.02.2013 at 10:47:03. |
#9
|
|||
|
|||
Citat:
Zău? Citat:
MȚR, între mărturisirea creștină și propaganda homosexuală http://www.rostonline.ro/2013/01/mtr...a-homosexuala/ |
#10
|
|||
|
|||
Citat:
|
|