Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Tainele Ortodoxiei > Nunta
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 09.10.2017, 01:32:41
Iorest Iorest is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 04.08.2016
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.882
Lightbulb Jertfa care încununează

- „[…]Adesea oamenii se apropie și spun: „Tu crezi în sfințenie, dar ai văzut oare sfinți adevărați ?” Cu ce sfinți ați avut șansa să vă întâlniți ?[/...]
[...] În această parohie, am întâlnit o femeie excepțională. Ana se trăgea dintr-o familie de țărani. Foarte puternică, atât sufletește, cât și trupește. Atunci când ne-am întâlnit, avea deja peste 80 de ani. Ea iubea foarte mult Biserica, îi era foarte credincioasă. La câteva luni după întâlnirea noastră, i-am spus:
- „Nu scăpați nicio slujbă la biserică, stați în față lângă altar. Dar aveți familie ?
- Am desigur, a răspuns ea. Am un soț.
- Dar copii ?
- Copii nu am.
- Pe soțul dumneavoastră nu-l văd la biserică niciodată.
- Este bolnav.”

Am legat o discuție și Ana mi-a povestit că în tinerețe era foarte frumoasă( ea rămăsese simpatică și la bătrânețe). După cum spunea, toți tinerii îi făceau curte. Iar ea era foarte mândră, foarte înfumurată. Îl tot aștepta pe prințul pe cal alb. Astfel într-un sfârșit , Ana l-a întâlnit pe viitorul soț. El deasemenea era foarte frumos și toate fetele căutau să-i atragă atenția. Tinerii s-au căsătorit. Ea a declarat că vrea copii, dar asta și-o dorea pentru a-și satisface slava deșartă. Ana credea că propriii copii urmau să fie neapărat extraordinari.
La câțiva ani de la nuntă s-a întâmplat ca soțul ei să se transforme într-un infirm alienat.
Și în toți cei 48 de ani care au urmat după căsătorie, el nu i-a spus niciun cuvânt. Nici măcar nu s-a ridicat din pat. Ana a fost nevoită să-l spele, să-l hrănească...Ea vorbea cu soțul, dar el nu răspundea. Ea se ruga alături de el, iar el tăcea. Ea îi citea, îi cânta, dar nicio reacție.
Ana spunea că la început îi era extrem de greu. Fiind foarte mândră se gândea înainte de toate la ea însăși și, de aceea, nu voia să spună nimănui că soțul ei a devenit infirm. Dar încercarea i-a fost o școală bună. Toate rudele o sfătuiau să își trimită soțul într-un azil. Dar ea a spus : „ Nu, am să-l îngrijesc chiar eu.” Ana mi-a recunoscut că a spus așa doar pentru că nu dorea să pară o femeie slabă: „ Nu puteam admite că oamenii vor crede că nu aș putea face față necazului meu. Aveam prea multă mândrie și tocmai datorită ei am rămas alături de soț. Dar el m-a învățat ce e iubirea
Astfel, ea s-a angajat la o fabrică nu departe de casă. Acolo se confecționau genți și valize din piele foarte scumpe, iar Ana făcea mânere pentru ele. Asta mulți ani la rând, ca să aibă posibilitatea de a veni în pauza de masă acasă, să își hrănească soțul și să-l ajute la tot ce avea nevoie. Căsătoria lor dura de 50 de ani și ea niciodată nu a plecat de lângă soțul ei, nu l-a lăsat singur nici măcar o noapte.
Am rămas uimit:
- „Ana, dar este o cruce atât de grea !
- Nu, părinte, mi-a răspuns ea. Dumnezeu mi-a dat exact soțul de care aveam nevoie. Eram mândră și iubitoare de sine. Soțul m-a învățat să mă gândesc la el nu la mine. Datorită lui am învățat să iubesc, am învățat să-L iubesc pe Dumnezeu. Am un soț minunat.”

Păi, ăsta este un om sfânt! Zi după zi, neobosită, fără a capitula, ea îi slujea soțului ei care nu putea nici măcar să spună un cuvânt. După accident, el nu i-a mai spus niciodată: „ Te iubesc” sau „Mulțumesc”. El pur și simplu primea ceea ce ea îi dădea – toată viața sa. Ce putere duhovnicească ! Adevărată nevoință! Puteți să vă imaginați așa ceva? Eu aș vrea, dar nu pot, căci sunt prea iubitor de sine.
I-ar fi fost mai ușor să își trimită soțul la un azil, căci așa fac toți. Dacă soțul, fratele sau tatăl nostru ar fi mut și nu s-ar ridica din pat, cu siguranță am decide că locul lui este la azil.
Incredibil! Ea nu a căzut în cârtire, care ar fi copleșit-o, ar fi distrus-o. Nu a luptat singură, L-a chemat în ajutor pe Domnul, ca să învețe să iubească. Și Domnul o iubește pe Ana.
Această poveste de viață diferită de ce ne propune lumea , a fost o oglindire a gândurilor mele. Ana a îndreptat suferința spre folosul ei, I-a mulțumit Domnului pentru ea. Și în această suferință, laolaltă cu supunerea voii lui Dumnezeu, ea a strălucit ca o stea. A dobândit sfințenia.
Ana l-a iubit pe Dumnezeu și mereu rămânea atât de blândă, aproape de neobservat...

Odată tânărul nostru preot a anulat slujba crezând că lumea oricum nu va veni. Ana s-a apropiat de el:
- Cum așa ? Nu va fi slujbă ? Dar este sărbătoarea nașterii Sfântului Înaintemergător Ioan! A fost unul dintre cei mai mari oameni care au trăit vreodată pe pământ, el stă alături de Dumnezeu, iar dumneavoastră nu veți sluji ? Trebuie să o faceți! Am să vin eu la biserică!
Părintele a fost nevoit să slujească.

A sosit Săptămâna Patimilor. În Vinerea Mare după cum știți, există un obicei [ * acțiunea s-a petrecut în Biserica Ortodoxă Rusă din Statele Unite]: după rânduiala scoaterii Epitafului, în biserică toată noaptea se citește Psaltirea, până dimineața. Cea care o citea întodeauna era Ana, iar înainte- mama ei.

Dar într-un an, preotul a spus:
- Vine prea puțină lume, iar în cartierul nostru este un nivel ridicat de criminalitate, nimeni nu va veni la biserică noaptea. De aceea, o s-o încuiem.
- Părinte! Dar am făcut așa în fiecare an, încă din copilărie citeam cu mama Psaltirea, l-a rugat Ana. Nu am lipsit niciodată în noaptea din Vinerea Mare.
- Nu, a răspuns părintele. Biserica se va închide.

Ana a urcat în mașină. A plecat acasă, și-a luat un scaun pliant, o lumânare și cartea, s-a întors, s-a așezat în pridvor și toată noaptea a citit la Psaltire acolo, căci preotul nu o lăsase să intre.

Femeia a fost observată de polițiștii care treceau pe alături. Secția lor se afla în vecinătate. Văzând o lumânare arzând ei au chemat-o pe Ana:
- Ce faceți acolo?
- Mă rog! Le-a răspuns ea cu fermitate. Biserica este închisă, nu avem voie să intrăm.
- Și ce dacă ? Ce treabă aveți dumneavoastră? Nu au înțeles ei.
- Preotul a încuiat biserica. Dar în această noapte întodeauna am citit rugăciuni. Aceasta este rânduiala.
- Dar unde stă acest preot ?
- În apropiere, după colț.
- Să mergem!
- Printre polițiști era și un irlandez voinic iar irlandezii sunt foarte evlavioși. El a început să bată la ușa părintelui atât de tare, încât mai că a spart-o. Și i-a ordonat:
- Așa deci, în momentul acesta vă îmbrăcați și vă duceți la biserică, o deschideți și-i permiteți acestei doamne să intre. Și mulțumiți-I lui Dumnezeu că aveți asemena oameni credincioși. Dacă nu o veți lăsa în biserică, veți ajunge după gratii.
Și preotul, foarte jenat, a deschis biserica. Eroina noastră a stat acolo toată noaptea înălțând rugăciuni către Domnul. Și el nu a mai închis niciodată biserica atunci când ea își dorea să se roage acolo.

Ce credință! Vă imaginați ? Știți, în fiecare Duminică o pomenesc pe Ana și întodeauna mi se pare că ea este alături. I-am spus că întodeauna mă voi ruga pentru ea căci și ea întodeauna se roagă pentru noi.

Domnul nu i-a descuiat ușile bisericii pentru că stătuse în fața lor, ci pentru că vreme de 50 de ani i-a rămas fidelă soțului său. Iată sfințenia. Iar lumea ar spune că este o coincidență, că nu este important. Noi însă știm că este important.
Povestea Anei deschide inimile multora. Ea a murit deja, dar e vie, pentru că asemenea oameni nu mor. Sfințenia atinge inimile oamenilor întodeauna și pretutindeni, pentru că este adevărată.

Sfințenia este prezența văzută a lui Dumnezeu în lume. Auzind despre Ana, oamenii nu știu cum arăta ea, dar fiecare Îl vede aici pe Dumnezeu. [/…]

Schiarhimandritul Ioachim Parr, „Când cei doi devin una” editura Egumenița, 2016, pag. 420-428.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 09.10.2017, 23:29:52
Jonnyw2013 Jonnyw2013 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.02.2015
Religia: Ortodox
Mesaje: 687
Implicit

Extrem de frumoasa si impresionanta povestirea.

Imi aduce aminte de un predicator protestant. Da cateva ori am fost la Adunari ale protestantilor cu multi ani in urma,avea o nevastamea o colega de servici si prietena buna ,care era protestanta. Ma rog ce spunea omul, care era predicator de ani de zile, ca la un moment dat a avut probleme mari cu sotia de sanatate si tot asa a simtit ca trebuie sa se jertfeasca si sa fie alaturi de ea, si apoi si-a dat seama ca este cea mai buna marturie, mai buna ca mii de cuvinte. Cand l-am auzit, sotia lui isi revenise oarecum ,si el a inceput sa predice din nou, dupa ani de zile in care i-a slujit in fiecare zii. A realizat ca cele mai puternice marturii sunt cele prin fapte,prin viata de zii cu zii.
__________________
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/...-ca-pe-erezii/
"€žCând am ieșit pe ușa care mă purta spre libertate, am știut că dacă nu las ura și amărăciunea în spate, voi continua să fiu în închisoare€".-Nelson Mandela
Reply With Quote
Răspunde

Tags
joachim parr sfintenie

Thread Tools
Moduri de afișare