"Ecumenismul incotro?O noua viziune ortodoxa

[antiecumenism]

Am citit o carte acum vreo 2 ani care mi-a schimbat atitudinea fata de ecumenism.Este o carte foarte interesanta si foarte antiecumenista, care explica foarte detaliat de ce ecumenismul este erezie si ,in plus, autorul cartii da o gramada de citate impotriva ecumenismului, din sfintii parintii .
O sa postez toata cartea .

ECUMENISMUL INCOTRO?

O noua viziune ortodoxa asupra ecumenismului sincretist
de
Ieromonah Agapit Popovici

Cuvant inainte
1. Biserica condamna pacatul
2. Despre infailibilitate
3. Rolul cercetarii istorice in formarea duhovniceasca
4. Biserica in lupta pentru apararea dreptei credinte
5. Istoria miscarii ecumenice
5.1 Ce este ecumenismul?
5.2 Cand, cum si in ce context istoric a aparut
6. De cand sunt implicati ortodocsii in actiuni ecumenice?
7. Marturia faptelor
8. Care trebuie sa fie atitudinea noastra?
9. Contextul social-politic in care apare ecumenismul
10. Ecumenismul in slujba comunismului internationalist si a globalizarii
11. Introducere in teologia istoriei
12. Influenta ocultismului asupra gandirii crestine
13. Ce legatura are francmasoneria cu satanismul?
14. Se justifica implicarea ortodocsilor in ecumenism?
15. Umanism, globalism, ecumenism si satanism
16. "Vindecarea memoriei"
17. De ce nu ne putem ruga impreuna cu catolicii?
18. Efectele implicarii ortodocsilor in miscarea ecumenica
19. Masuri ortodoxe de combatere a ereziei ecumeniste
ANEXA 1: Hotararea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din data de 11 martie 1937
ANEXA 2: Marturii ortodoxe privind erezia ecumenista
ANEXA 3: Erezii si erori dogmatice ale papei
ANEXA 4: Despre convocarea Marelui Sinod Pan-ortodox
ANEXA 5: Synodiconul Ortodoxiei
BIBLIOGRAFIE

Cuvant inainte
SCRIEM aceasta carte din dragoste pentru Adevarul vesnic, Hristos Iisus, Dumnezeu - Omul si Biserica Sa.
Hristos ne-a indemnat la pace, iertare si rabdare, ne-a invatat sa marturisim adevarul. Dumnezeu este al oranduielii si al pacii, nicidecum al neoranduielii, al tulburarilor sau razvratirilor. In pace si liniste ne-a invatat sa marturisim Adevarul, iar adevarul ne va face liberi.
Daca il iubirn pe Hristos, atunci sa marturisim adevarul: sa urmam exemplul sfintilor, care nu s-au temut nici de saracie, nici de ocari, de judecati si nici macar de moarte.
Sa marturisim adevarul si sa-l transmitem curat din generatie in generatie pana la sfarsitul veacurilor.
Lucrarea de fata isi propune o prezentare a ereziei ecumenistel si al pericolului ce-l reprezinta pentru Biserica Ortodoxa si crestinatate in general.
Vom incerca sa facem lucrarea cat mai accesibila tuturor credinciosilor.
Intentia noastra este aceea de a scoate in evidenta anumite aspecte care in general sunt trecute sub tacere. De asemenea, ne vom stradui sa aratam care este legatura dintre ereziile din veacurile primare si marea erezie din vremea noastra, dintre sincretismul gnostic si sincretismul ecumenist contemporan.
In decursul timpului, teologii si istoricii au selectat, grupat si interpretat evenimentele istorice, calauziti de anumite interese, pe care le slujeau.2
Nu avem intentia de a scrie o noua istorie, ci doar de a puncta o pagina de teologie a istoriei, scopul nostru declarat fiind acela de a dovedi ca ecumenismul este erezie.
Astazi avem avantajul de a putea reevalua, dintr-o noua perspectiva, atat activitatile organizatiilor ecumeniste de-a lungul timpului, cat si sperantele teologilor ortodocsi care, din nefericire, se dovedesc tot mai desarte.
Aceasta lucrare se doreste, in primul rand, un raspuns crestinilor ortodocsi care atrag atentia asupra pericolului pe care il prezinta ecumenismul in forma actuala sincretista, iar in al doilea rand, un studiu interdisciplinar privind ecumenismul, pentru acei confrati care mai spera sa poata folosi ecumenismul ca mijloc de misiune ortodoxa.
Lucrarea poate fi luata si ca un avertisment adresat acelora care se lasa purtati de duhul slavei desarte din dorinta de a placea oamenilor mai mult decât lui Dumnezeu.
14 septembrie 2003 Autorul
Inaltarea Sfintei Cruci

1. Biserica condamna pacatul
BISERICA a condamnat mereu pacatul, iar Sfintii Parinti, urmand porunca Bisericii, s-au dovedit mari aparatori ai moralitatii si ai dreptei credinte.
Dar nu numai sfintii Parinti, ci fiecare crestin are datoria de a condamna si combate pacatul. Sa ne oprim cateva clipe asupra acestui subiect si sa incercam a raspunde la cateva intrebari.
Cine condamna pacatul? Biserica. Cine il sanctioneaza pe pacatos? Biserica, prin sfintele canoane. Cum aplica sanctiunea? Dupa caz, sanctiunea este aplicata de preotul duhovnic, de chiriarh sau sinod.
Sa facem asadar distinctie intre fapta condamnabila (pacatul), sanctiune (pedeapsa, canon) si aplicarea sanctiunii.
Aplicand rationamentul de mai sus la subiectul nostru, spunem ca ecumenismul este fapta condamnabila, sanctiunea este reprezentata de sfintele canoane ale Bisericii, iar aplicarea sanctiunii revine sinodului.
Ne propunem sa discutam despre ecumenism si sa dovedim ca este o fapta condamnabila. Asadar, condamnarea nu ne apartine,intrucat noi incercam doar s-o evidentiem. De asemenea, aplicarea sanctiunii nu ne priveste pe noi, intrucat este atributul sinodului.
Intentia noastra ramane aceea de a atrage atentia cititorului crestin asupra pericolului pe care il reprezinta ecumenismul pentru viata crestina.
Avand in vedere cele de mai sus, consideram tendentioase si patimase afirmatii de genul: „Cine ataca ecumenismul inseamna ca ataca ierarhul si sinodul, pentru ca acesta sau acela agreaza actiunile miscarii ecumenice." Sau: „Cine se pronunta impotriva ecumenismului inseamna ca ii judeca pe ecumenisti."
Dupa aceasta logica ingusta ar rezulta ca a ataca sau condamna pacatul este tot una cu atacarea sau condamnarea pacatosului.
In realitate, altceva deranjeaza. Si aceasta s-a intamplat de cand lumea. Poti comenta faptele oricui, dar mai putin ale sefilor sau superiorilor in general.
Cum ecumenismul este impartasit si promovat in ortodoxie, in special de catre teologi, este de asteptat reactia negativa din partea acestora.
Iata de ce astazi, a urma Sfantului Vasile cel Mare, Sfantului Ioan Gura de Aur, Sfantului Grigorie de Nazianz, Sfantului Ioan Damaschin, Sfantului Maxim Marturisitorul, Sfantului Teodor Studitul si altora asemenea in lupta lor cu pacatul si pentru apararea dreptei credinte pare inacceptabil multor ierarhi si teologi ecumenisti.
Desi n-o afirma direct, ei se comporta ca si cum ar fi infailibili.
2. Despre infailibilitate
PRIN infailibilitate3 se intelege neputinta de a gresi. Marturisim ca Hristos este capul Bisericii. Biserica este o unitate alcatuita din episcop, preoti, diaconi si credinciosi. Unitatea aceasta o da Hristos care este unit cu Biserica (Sfantul Ignatie, Efeseni, V, 1). Fara de episcop, preoti si diaconi nu se poate vorbi de Biserica (Sfantul Ignatie, Tralieni, III, 1). Episcopul este cununa cea vrednica a preotimii si a diaconilor (Sfantul Ignatie, Magnezieni, XIII, 1).In episcop este toata multimea credinciosilor (Sfantul Ignatie, Tralieni, I, 1).
Pe langa toate acestea, Sfanta Biserica Ortodoxa invata ca episcopul nu este infailibil. Marturie este insasi istoria. Sa ne amintim de perioada comunista, cea mai apropiata de vremea noastra.
In statele aflate sub regimuri comuniste, majoritatea ierarhilor a trebuit sa faca jocul puterii4, condamnand in sinoadele Bisericilor locale pe proprii credinciosi, clerici sau mireni, doar ca sa faca pe plac regimului comunist de la putere5. Istoria este plina de asemenea greseli. Dar nu putem da vina pe Biserica pentru ca vina o poarta oamenii.
Numai Biserica in intregul ei este infailibila pentru ca este condusa de Hristos, iar in Biserica doar sinodul ecumenic este infailibil, ca expresie a intregului episcopat.
Biserica cuprinde pe toti credinciosii, cler si mireni, botezati in numele Sfintei Treimi, buni sau rai. Desi Biserica este plina de pacatosi, sfintenia ei nu sufera scadere. Pentru ca sfintenia ei vine de la Hristos. Biserica condamna pacatul, dar asteapta intoarcerea pacatosului de pe calea pierzarii.
Cand spunem ca ecumenismul este erezie, iar urmarea lui un pacat, nu ne scarbim si nu respingem pe pacatos, ci incercam doar sa ne delimitam de acest pacat.
Este irational sa afirme cineva ca a condamna erezia ecumenista este tot una cu condamnarea Bisericii, pe motiv ca exista ierarhi si teologi care imbratiseaza aceasta erezie.
Aceia care imbratiseaza aceasta eroare confunda ierarhia cu Biserica, ceea ce nu este adevarat. De aceea, atragem atentia cititorilor, condamnarea ecumenismului ca erezie si pacat nu trebuie perceputa ca un atac la adresa Bisericii, nici macar la adresa ecumenistilor, fie ei chiar ierarhi sau clerici, ci doar ca o condamnare si delimitare fata de pacat.
Se cuvine inca o precizare.
Pacatul produce sminteala pentru cei slabi in credinta, adica afecteaza negativ credibilitatea pacatosului.
Insa noi cei tari trebuie sa cunoastem si sa marturisim ca lucrarea harului preotiei nu sufera din cauza starii morale a clerului. Harul lucreaza independent de starea sa morala.
De aceea, cei care se scarbesc de un preot sau un ierarh si refuza primirea Tainelor din mana lui, se fac vinovati de pacat impotriva Sfantului Duh care lucreaza prin toti preotii si ierarhii Bisericii fara deosebire. Unii ca acestia se despart pe ei de Biserica. Sau altfel spus, delimitarea de pacat nu poate justifica negarea lucrarii harului Sfantului Duh.
Se cuvine ca astazi sa privim ecumenismul dintr-o noua perspectiva. Se cuvine sa tinem seama de politica mondiala si de directiile ei, cu atât mai mult cu cat observam ca nici ecumenismul nu scapa interesului liderilor politici mondiali.
Mereu trebuie sa ne gandim cui foloseste si cui va folosi ecumenismul? Bisericii sau politicii mondiale? Teologii nostri ortodocsi au avut un mare rol în orientarea miscarii ecumenice pe de o parte, mai ales in cadrul CEB si CBE, iar pe de alta parte in mentinerea unei Biserici vii intr-un stat comunist ateu.
Facem aceste precizari pentru a evidentia rolul pozitiv al prezentei ortodocsilor in miscarea ecumenica pana in anul 1989.
Astazi este necesara o reevaluare a ecumenismului intrucât se constata ca dupa 1989 toate organismele ecumenice au fost politizate, militand pentru globalizare si mondializare, noile forme ale internationalismului comunist.
Faptul ca teologii ortodocsi au incercat pana în 1989 sa exploateze relatiile ecumenice in folosul Bisericii Ortodoxe nu trebuie sa ne faca sa credem apriori ca este bun si in continuare.
Noua politica mondiala ne da posibilitatea de a reevalua ecumenismul din perspectiva globalizarii si mondializarii, si de a observa dimensiunea sincretista a acestei miscari.

3. „Infailibilitatea este o calitate divino-umana naturala si o functie divino-umana naturala a Bisericii, ca Trup divino-uman al lui Hristos. al carui cap vesnic este Adevarul-Atoateadevarul: cel de-al doilea Ipostas al Prea Sfintei Treimi, Dumnezeul-Om. Domnul Iisus Hristos." (Arhimandritul Iustin Popovici, Biserica si statul, Schitul Sf. Serafim de Sarov, 1999, p. 30).
4. Dragos Seuleanu, Carmen Dumitriu, Amintirile Mitropolitului Antonie Plamadeala, Ed. CUM, Bucuresti, 1999, p. 222-236.
5. Un studiu deosebit cu privire la pozitia Bisericii fata de stapânire poate fi gasit la Arhimandrit Justin Popovici, Biserica si statul, (ed. cit., p. 7-23). Parintele Justin Popovici face distinctie între colaborare si convietuire.
3. Rolul cercetarii istorice in formarea duhovniceasca
STUDIEREA istoriei ii este de trebuinta fiecarui crestin in formarea sa duhovniceasca. Slujbele liturgice sunt cel mai comun si la indemana mijloc de informare istorica. In cadrul cultului luam cunostinta de evenimente din perioada biblica si din viata Bisericii, prin lecturile biblice si prin sinaxare sau vietile sfintilor.6 Atat Vechiul cat si Noul Testament sunt pline de istorie. Dar nu numai atat, ci chiar intreaga imnografie descrie evenimentele istorice din viata Bisericii. Aceste pagini de istorie formeaza istoria sfanta a Bisericii, care au ca principal rol formarea duhovniceasca a crestinului.
N. Iorga a prins bine aceasta diferenta intre „cunostinte" si „ceea ce se desface din aceste cunostinte", adica intre date si fapte pe de o parte si interpretare, pe de alta parte. Iorga este de parere ca in istorie trebuie sa primeze „elementul sufletesc", „elementul moral" si „anume adevaruri mari, esentiale, care rasar din cercetarea unor parti din istoria lumii."7
Cercetarea istorica trebuie sa ne intareasca convingerea in puterea de biruinta a binelui si a adevarului. Cand te gandesti prin cate a trecut Biserica, realizezi cat de prezenta este purtarea de grija a lui Dumnezeu in istorie. Viata este o lupta pentru pastrarea si transmiterea adevarului din generatie in generatie. Din trecutul zbuciumat al Bisericii, trebuie sa retinem acele invataminte care sa ne permita sa ducem mai departe adevarul de credinta.
Nu ne putem multumi doar cu ce prezinta manualele de istorie, realizate dupa modele scolastice, a caror continut nu dovedeste valoare in formarea duhovniceasca a cititorului.
Cel putin de un secol, lucrarile de istoria Bisericii sunt concepute dupa acelasi tipar, mereu din acelasi punct de vedere scolastic si rationalist.
Credem ca nu exista teolog de buna credinta care sa nu-si dea seama de punctul de vedere ingust din care este prezentata Istoria Bisericii in lucrarile oficiale. Acest fapt se datoreaza trecerii sub tacere a multor evenimente si actiuni de culise, neoficiale, sau a influentelor exercitate de diverse institutii si organizatii ce intreprind actiuni mai mult sau mai putin oculte. Chiar daca sunt neoficiale, un istoric nu poate face abstractie de existenta lor in masura in care ia cunostinta de ele.
In lucrarea de fata ne propunem sa aducem in discutie o seama de fapte si actiuni care in general sunt trecute cu vederea si care releva influente nefaste asupra ortodoxiei, venite din partea diferitelor organizatii protestante, catolice, ecumenice si ale francmasoneriei.
6. Vietile sfintilor, editie ingrijita de Arhimandrit Ioanichie Balan, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 12 volume. Au fost editate Intre anii 1992-1998.
7. Aurel Sacerdoteanu, In Introducere la N. Iorga, Scrieri istorice, vol I, Ed. Albatros, colectia Lyceum, vol. 99, 1971, p. 14.

[antiecumenism]

10. Ecumenismul
in slujba comunismului internationalist si a globalizarii116
PENTRU a-si mari autoritatea ecumenica, in anul 1961, cu ocazia adunarii generale de la New Delhi, Consiliul Ecumenic al Bisericilor a admis intrarea in randurile sale a tuturor Bisericilor Ortodoxe din republicile sovietice si din tarile satelite, in urma acestei decizii, au patruns in cadrul acestei organizatii 75 de delegatii din tarile comuniste, iar Bisericile respective au fost primite ca membre cu drepturi depline printre conducatorii supremi ai Comitetului Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (CEB). Cu aceasta ocazie, fostul arhiepiscop Nicodim,117 secundul patriarhului Pimen al Moscovei si-a stabilit sediul la Geneva, iar CEB a capatat tot atunci o coloratura marxista.
Prezenta reprezentantilor oficiali ai Bisericilor rasaritene in cadrul acestei organizatii interconfesionale si internationale nu s-a putut face, dupa cum este lesne de inteles, decat cu invoirea si sub controlul riguros al autoritatilor politice si de securitate ale statelor comuniste respective. Din aceasta cauza, misiunea incredintata delegatilor se rezuma la consemnele primite din partea acestor autoritati, intr-o asemenea situatie, delegatii respectivi nu au mai reprezentat nici o garantie pentru cauza dreapta a Bisericilor lor, fiind nevoiti, de voie de nevoie, sa apere in primul rand, punctele de vedere ale intereselor politice ale comunismului, fiind deci niste simple instrumente ale acestui regim. Acestei tendinte nocive, resimtite de atunci in CEB, i s-a adaugat si influenta, de aceeasi natura, exercitata de delegatii americani, reprezentanti ai unor Biserici sectante, cu manifestari politice pro-comuniste.
Ca urmare, orice relatari si plangeri care s-au adus de atunci in adunarile CEB in legatura cu persecutiile religioase din tarile aservite comunismului, suferite de credinciosii crestini, au fost contracarate de delegatii oficiali ai Bisericilor din Est.
Toate documentele care marturiseau despre violarile libertatii dreptului de cult si ale misionarismului, despre constrangerile perfide impuse Bisericilor respective, sau despre ateismul infiltrat cu de-a sila in constiintele crestinilor, nu au fost luate in seama ci, dimpotriva, au fost clasate ca nefondate.
Infiltrarile comuniste in CEB s-au resimtit si sub alte forme. Prin diferitele functiuni care in aceasta institutie au fost incredintate reprezentantilor Bisericilor din Est, sprijinitoare a comunismului, Consiliul si-a tradat misiunea si s-a invoit sa sustina diferite actiuni politice, cu totul straine de problema ecumenismului.
Pasind pe acest drum, Consiliul Ecumenic a condamnat, in 1962, actiunea unilaterala a SUA in Cuba, dar fara sa pomeneasca nimic despre construirea, de catre sovietici, pe acest teritoriu, a bazelor de lansare a rachetelor.
Totodata, reprezentantii Bisericilor din Est si-au aratat simpatia fata de acea teorie a revolutiei privind lupta dusa de insurgentii din America Latina si din Asia impotriva guvernelor lor.
Ca urmare a conferintelor de la Geneva (1966) si de la Uppsala (1968), cei 28 de membri ai Comitetului Executiv ai Consiliului - reprezentând 293 de Biserici - au votat, in unanimitate, subventionarea cu 200.000$ a celor 19 miscari de eliberare din Africa, din care 11 erau notorii comuniste, fara, totusi, sa prevada vreun mijloc de control asupra utilizarii acestor fonduri. Si dupa cum s-a aflat ulterior, o parte dintre aceste ajutoare au fost folosite pentru procurarea de arme.
Un alt ajutor, de 265.000$, a fost acordat in 1977, de catre acelasi Consiliu si in acelasi scop, pentru miscarile de eliberare din Africa Centrala. Pentru a complace Kremlinului, CEB a hotarat sa deschida si alte credite, intre care 252.000$ guvernului polonez, sub titlu de ajutor social, sau 100.000$ pentru dezertorii americani din Vietnam, refugiati in diferite tari.
Un alt caz: secretarul general al Consiliului Ecumenic a gasit de cuviinta sa respinga ca nemotivata intampinarea din 18 ianuarie 1972, prezentata de episcopul luteran norvegian Monrad Nordeval, prin care se solicita Consiliului sa acorde ajutoare Bisericilor din URSS. Acest refuz l-a determinat pe prelatul norvegian sa acuze Consiliul ca s-a alaturat persecutorilor, acordand incredere numai sefilor Bisericilor aserviti Kremlinului.
In acest sens, este graitoare si atitudinea fostului secretar general al Consiliului, dr. Eugen Blake, care il sfatuia cu insistenta pe pastorul Richard Wurmbrand (originar din Romania, unde si-a petrecut 14 ani in puscariile comuniste) sa nu mai pomeneasca nimic despre toate persecutiile pe care le-a suferit. „Predicati-L pe Hristos (...), dar nu mai vorbiti de comunism si mai cu seama, nu mai vorbiti impotriva comunismului."
Actiunile cu caracter pro comunist si masonic ale acestui Consiliu nu s-au dezis nici cu ocazia reuniunilor de la Geneva din 1977 si de la Kingston (Jamaica), din 1979, unde prin aceleasi manifestari adoptate, Hristos a fost absent si crestinatatea tradata.
Trebuie relevat faptul ca, sub aspect înselator, CEB acorda ajutoare unor Biserici, dar care in realitate pornesc din aceeasi viclenie pe care o are si Satana; iti întinde o mana de ajutor ca sa te traga mai bine la fund.
Asa s-a intamplat si cu Biserica Ortodoxa Romana, care inainte de 1989 a primit o importanta donatie in dolari, in vederea construirii Institutului Ecumenic, dar care reprezinta de fapt cuiul lui Pepelea in Biserica Ortodoxa. Donatia a fost acceptata cu toata gratitudinea de catre conducerea Bisericii noastre stramosesti. Insa, prin aservirea Bisericii noastre donatorilor eretici, in loc ca studentii nostri teologi, viitorii preoti, sa combata, intr-un spirit cat mai ortodox asemenea sectanti, sunt nevoiti sa le asculte, tacuti, toate ratacirile.
Intr-o avansata conceptie de intelegere universala, de unire si de armonie a lumii, a luat fiinta in Apus si Organizatia Mondiala a Religiilor Unite (OMRU). Aceasta este o miscare diversionista de mare amploare, care cauta sa inmanunchieze, sub o falsa dogma de credinta si sub o falsa conceptie de dragoste si fratietate, pe toti oamenii, de orice convingere religioasa, contestand ideea de revelatie la toate religiile, pentru a le discredita pe toate, in frunte cu crestinismul, de al carui nume se foloseste numai ca momeala.
O alta miscare de rasunet mondial si cu veleitati ecumenice, purtand o netagaduita pecete francmasonica, este Asociatia Unirii Crestinismului Mondial, care pretinde sa fie crestina, dar de fapt, exclude ideea de Biserica si de Hristos.
Pentru ca suntem la capitolul „relatii politice", sa amintim si de organizatia „Conferinta Bisericilor Europene", infiintata la Nyborn (Danemarca), in anul 1959. Sub masca ecumenica este de fapt o organizatie politica, de inspiratie francmasonica care: „incurajeaza cooperarea cu institutiile europene (OSCE, Consiliul Europei, Uniunea Europeana) si ONU; va continua lucrarea CEB in domeniul promovarii pacii si securitatii in Europa; va sustine activitatile de protejare a mediului inconjurator (ecologie); va acorda atentie deosebita problemelor pe care le pune azi fenomenul globalizarii si al mondializarii din punct de vedere economic si nevoia unei strategii de dreptate si asistenta sociala.”118 Si lista poate continua. Nimic insa despre Hristos si despre Biserica Sa.
Se pare ca pentru membrii acestei organizatii ecumenice mai importanta este unirea si guvernul mondial decat Biserica cea una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca.
Fenomenele negative observate de la un timp pe taramul ecumenismului demonstreaza ca un fals ecumenism confesional si adogmatic a patruns atat in sanul Consiliului Ecumenic al Bisericilor, cat si in atatea alte organizatii pretins religioase.
La 14 august 1972, in cadrul celei de a 25-a sesiuni a Comitetului Central CEB, tinuta la Utrecht, in fata reprezentantilor a 50 de Biserici si confesiuni crestine, s-a sustinut, intre altele, prin expozeul teologului german Jurgen Moltmann, teza masonica a unui guvern mondial indispensabil pentru a putea face fata actualelor nevoi ale societatii, precum si necesitatea ca Biserica sa se degajeze de particularitatile ei confesionale si structurale care o impiedica de la misiunea ei.119
Misiunea Bisericii, in intelegerea Consiliului Ecumenic si a celorlalte organizatii similare, este axata, in cea mai mare parte, pe probleme de ordin social si nu pe preocupari spirituale, avand ca principale obiective combaterea saraciei si opresiunii, a alienarii rasiale si culturale si a distrugerii naturii prin industrie.120
Printr-un asemenea program, dominat de aspectul social si politic, Biserica inceteaza de a mai fi Biserica si se reduce la o institutie de binefacere pentru bunastarea, progresul si prosperitatea oamenilor de toate culorile si rasele, devenind astfel slujitoarea imparatiei pamantesti in locul celei ceresti!121
Dupa ce a urmarit si incurajat, prin toate ramificatiile ei, faramitarea crestinismului, francmasoneria cauta acum, sub pretexte ecumenice, sa regrupeze toate confesiunile crestine intr-o credinta lipsita de har si avand ca aspiratie numai scopuri sociale.
Prin astfel de tendinte, care au luat aspecte bine conturate si foarte transparente, s-a apropiat vremea cand se va introna in toata lumea o guvernare mondiala iudaica, provocand marea apostazie a crestinilor, proorocita de Hristos, cu o infricosata prigonire de moarte impotriva celor care nu se vor inchina Antihristului, adica Satanei.

116. Informatiile sunt preluate in cea mai mare parte din lucrarea lui Mihai Urzica, Biserica si viermii cei neadormiti, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1998, p. 238-246.
117. Informatiile date publicitatii dupa 1990 arata ca arhiepiscopul Nicodim, din 1964 mitropolit, era agent KGB. In 1969, Nicodim avea misiunea de a se asigura ca in mesajele trimise de Comitetul Central al CEB catre Bisericile membre nu se mentiona nimic cu privire la invazia din Cehoslovacia sau la persecutiile religioase din URSS. Delegatia Bisericii Ruse cuprinde cel putin sase agenti KGB. Pentru detalii, vezi la Miruna Munteanu si Vladimir Alexa, Dosare ultrasecrete, vol. II, Ed. Omega, Bucuresti, 2000, p. 77-86; 149-153.
118. Revista „Candela Moldovei", nr. 1/1998, p. 3. Vezi si articolul Bisericile si valorile euro-atlantice in revista „Candela Moldovei", nr. 6-7/2002, p. 8-9.
119. Jurgen Moltmann, Comunitate fraterna intr-o lume divizata, SOEPI, 17 august 1972, p. 9-10.
120. Revista „Candela Moldovei", nr. 1/1998, p. 3, in articolul Lucrarile Comitetului Central al Conferintei Bisericilor Europene. Marturie ne stau documentele primei conferinte despre diversitate culturala si religioasa, tinuta la Melbourne, iulie 1997. Informatiile au fost preluate de la adresa web:
http://www.cth.com.au/corp/despatch si http://www.closer.brisnet.org.au/despatch/wcrp/report1 .htm
121. Recomandam pentru aprofundarea acestei teme lucrarea Dr. Antonie Plamadeala, Biserica slujitoare, ed. cit., p. 183-210. „Rapoartele nu se impun printr-o deosebita fundamentare teologica. Ici si colo in cuprinsul lor, se face si cate o consideratie de ordin teologic, dar e vorba mai mult de afirmatii cu caracter general, nu de o argumentare biblica si teologica sistematica; consideratiile de acest fel fiind urmate de obicei de propozitii care incep cu: Ťin aceasta situatie, Biserica trebuie sa... etc. etc.ť" (p. 195)
11. Introducere în teologia istoriei
DESPRE viata bisericeasca si a societatii, in general, s-au scris mii de carti in care evenimentele si faptele umane sunt selectate, grupate si interpretate dintr-un anumit punct de vedere.122
Suntem, cred, cu totii de acord ca selectarea si gruparea evenimentelor si faptelor umane fara interpretare nu are valoare. De ce? Pentru ca nu ne-ar ajuta la intelegerea istoriei.
Nu intentionam sa insiram evenimente si fapte ci vom cauta sa intelegem cursul vietii umane, cursul vietii crestine si al Bisericii in lume. Vom incerca sa intelegem legatura dintre evenimentele si faptele consemnate de istoriografie.
In general, interpretarea care se da faptelor si evenimentelor in lucrarile de istorie este partiala si rupta de legatura omului cu divinul.
Vom incerca o interpretare a faptelor din perspectiva teologica, crestina, intrucat o istorie care face abstractie de legatura omului cu Dumnezeu si de lupta Bisericii cu dusmanii ei, nu poate fi decat partiala si denaturata.
Inainte de a incerca sa memoram multime de date, fapte si evenimente, este bine sa invatam cum sa le intelegem in contextul vietii crestine si al Bisericii. Pe de o parte vedem mana omului in istorie, iar pe de alta parte trebuie sa vedem mana lui Dumnezeu.
Este adevarat ca omul face istoria, insa nu trebuie sa uitam ca el este sub doua influente nevazute: a lui Dumnezeu, Creatorul lumii si a diavolului, uzurpatorul ordinii din lume si dusmanul omului.
Fara o perspectiva teologica, istoria este fara noima, fara sens, fara directie, fara finalitate. O astfel de perceptie si conceptie il face pe om sa creada ca nu are sa dea socoteala nimanui pentru faptele sale; il face sa creada ca poate sa-si determine viitorul fara responsabilitatea judecatii.
Pentru noi crestinii, cursul vietii umane este hotarat de Dumnezeu, facand parte din planul lui Dumnezeu de mantuire a lumii si de indumnezeire a omului.
Datoria omului este sa descopere si sa respecte acest plan spre binele lui. Planul lui Dumnezeu cu lumea este cuprins in Sf. Scriptura, in lipsa acestei viziuni, omul ori cade în deznadejde, ori crede ca se poate mantui singur, fara de Dumnezeu.
Care este adevarul?
Analizand cu atentie faptele si evenimentele, vom vedea ca dupa caderea in pacat a primilor oameni, omenirea a intrat sub stapanirea Sarpelui, a lui Satan. Prin pacat, adica prin departarea de Dumnezeu, diavolul a castigat putere asupra oamenilor.
Istoria omenirii este lupta dintre bine (Dumnezeu) si rau (Satan). Fara luminarea revelatiei divine omul a cazut in dualism, considerand pe Dumnezeu si pe Satan drept doi zei care se lupta pentru putere. In unele situatii, omul a ajuns pana la pierderea ideii de personalitate. Astfel, pentru multi pagani binele si raul deveneau doua principii impersonale, doua energii.
Istoria poporului evreu este istoria purtarii de grija a lui Dumnezeu, fata de lumea pe care a creat-o. Istoria popoarelor pagane este istoria stapanirii lui Satan asupra omenirii ratacite, amagite si departate de Dumnezeu.
Prin jertfa Fiului lui Dumnezeu intrupat omul este rascumparat si restaurat si scos de sub stapanirea diavolului. Diavolul, Satan, s-a vazut izgonit din oameni in locuri pustii.
Izgonit prin harul lui Dumnezeu din viata crestinilor, Satan se lupta in ascuns pentru amagirea si inrobirea omenirii. Istoria ultimilor 2000 de ani este istoria luptei duse de diavol impotriva Bisericii lui Hristos, adica asupra crestinilor, care formeaza trupul tainic al lui Hristos.
Diavolul nu a renuntat la planul sau de inrobire al oamenilor si de indepartare a lor de Dumnezeu. Desi odata cu extinderea Bisericii, puterea si influenta diavolului a scazut, ea nu a incetat niciodata de a lucra impotriva Bisericii.123
Ce dovezi aducem in acest sens?
Satan s-a ridicat impotriva crestinilor prin persecutiile imparatilor si stapanitorilor pagani, prin gnosticismul sincretist, prin erezii si schisme, inovatii si abateri de la dreapta credinta, prin ocultism si neognosticism.
Slujitorii diavolului nu au disparut niciodata. Ei au fost cei care au dus mai departe, in ascuns, veac dupa veac, credintele si practicile pagane si cultul inchinat lui Lucifer. Acestia sunt vrajitorii, vracii, magicienii, ocultistii, spiritistii, iar mai nou teosofii, ghicitorii, radiestezistii, mediumii si altii asemenea acestora.
Izgoniti si marginalizati din societatea increstinata, ei s-au retras in ordine si organizatii secrete. Caracterul secret se impunea pentru a nu atrage asupra lor persecutiile.124
Istoriografia consemneaza existenta unor asemenea ordine si organizatii oculte ce desfasurau activitati secrete si subversive, indreptate impotriva Bisericii si a stapanirii crestine.
Din aceasta cauza se naste dorinta acestora de a-si uni eforturile in lupta lor impotriva crestinilor si a stapanirii crestine, prin declansarea unei renovatio, a unei noi ordini mondiale, alta decat crestina.
Istoriile consemneaza faptele si evenimentele, dar pastreaza tacerea asupra acestei lupte duse in secret impotriva crestinilor. Satan se lupta cu toti oamenii, dar mai cu seama cu crestinii. De ce? Pentru ca numai prin Biserica vine mantuirea.
Cine este diavolul? Este cel ce dezbina, cel cu doua vointe, cel cu multe fete, cel care sadeste zazanie si pareri diferite pentru a-i imparti si dezbina pe crestini in grupuri si partide. El este dezbinatorul.125
Dupa schisma de la 1054, Biserica slabeste, iar slujitorii Satanei se intaresc si se organizeaza pentru o actiune comuna indreptata impotriva turmei lui Hristos, asupra societatii crestine.126 Pe masura ce aceste organizatii se intaresc ele incep sa contrafaca istoria si sa nege constant orice incercare de deconspirare a luptei lor impotriva crestinilor.
Una dintre cele mai cunoscute organizatii oculte este francmasoneria. Aceasta organizatie aduna la un loc pe toti cei care accepta sa lucreze pentru atingerea idealurilor francmasonice: guvernul mondial si instaurarea domniei lui Antihrist. Nu toti stiu ca francmasoneria este in slujba lui Satan. Masonii de grad inalt stiu asta.127

122. Un studiu interesant care merita citit, despre istorie si istoricitate, vezi la Lucian Boia, Jocul cu trecutul. Istoria intre adevar si fictiune, Ed. Humanitas, 1998.
123. II Tesaloniceni 2. 7-12.
124. Serge Hutin, Alchimia, Editura de Vest, Timisoara, 1992, p. 118.
125. „Diavolul este antimodelul prin excelenta, esenta sa fiind tocmai deghizarea, uzurparea aparentelor, fortarea nerusinata sau subtila a nuantelor - pe scurt, arta de a face formele sa minta." (Denis de Rougemont, Partea diavolului, Ed. Anastasia. 1994, p. 7). „Diavolul este Acuzatorul care vrea sa ne faca sa ne indoim de iertarea noastra." (Ibidem, p. 32.)
126. Rosicrucienii si mai tarziu francmasonii sunt un exemplu in acest sens.
127. Ralph Epperson, Noua ordine mondiala, Ed. Alina, 1997, p. 130-153.
12. Influenta ocultismului asupra gândirii crestine
ISTORIOGRAFIA ne arata ca incepand de prin sec. al XII-lea, ocultismul a inceput sa perverteasca gandirea crestinilor. Aceasta pervertire a dus incet incet la slabirea vederii duhovnicesti si la accentuarea crizei spirituale.128
Gandirea gnostica si practicile oculte au dus la scindari, grupari, schisme si erezii, in cadrul Bisericii latine din occident. Aceste modificari au produs la randul lor transformari politice si de organizare sociala.
Prin ocultism si magie, Diavolul a sfaramat unitatea de credinta si unitatea comunitatilor crestine.
Biserica, comunitatea credinciosilor, avea sa fie scindata de secte, iar stapanirea crestina, care sprijinea viata crestina, avea si ea sa fie impartita in formatiuni mai mici si mai usor de controlat de catre membrii organizatiilor oculte.
In anul 1789, francmasoneria impune un nou concept, acela de stat laic.129 Ce ne invata, insa, trecutul? Poate exista stat laic? Nu. Statul laic este statul care se vrea fara Dumnezeul crestin, dar el nu este laic, adica fara religie. Religia lui este ecumenismul. Iar pentru cei initiati religia statului laic este religia stapanilor si initiatorilor lui: satanismul.130
Pare greu de crezut asa ceva. In ajutor ne vine tot istoriografia cu fapte si evenimente concrete. Avem insa nevoie de putere de selectie si grupare a faptelor din noianul de fapte si evenimente nesemnificative. Cauzele sunt bine ascunse.
Totdeauna stapanii au impus supusilor propria lor religie. Paganii au impus paganismul, iar crestinii au impus crestinismul. Acum, francmasonii, creatori ai statelor moderne si a viitoarei uniuni, a guvernului mondial, vor impune supusilor religia lor satanista, cultul paladin, adorarea lui Lucifer.
Despre fapte si evenimente gasim multe insemnari si referinte. La fel, nu ducem lipsa de interpretari, insa acestea servesc totdeauna interesele celor puternici. De aceea, odata cu schimbarea stapanirii se schimba si interpretarea evenimentelor si faptelor. Mai observam ca unele fapte si evenimente sunt trecute cu vederea, iar altele scoase la lumina, dupa cum dicteaza interesele. Si daca stapanirea se schimba din nou, atunci se schimba si interpretarea. Apar si contestari sau acuze de mistificare pentru faptele si evenimentele care deranjeaza. Un exemplu bun este cel al Protocoalelor inteleptilor Sionului131 denigrate si dezaprobate constant pentru ca deconspira planurile ascunse ale ocultei internationale.
Iata motivul pentru care cercetatorul crestin, ca sa poata cunoaste adevarul, are nevoie de studii comparate, intense, analizand surse diverse, noi si vechi, in asa fel incat sa poata aduna informatii despre cat mai multe fapte si evenimente petrecute. Are nevoie sa ajunga ca sa deosebeasca faptele reale de cele închipuite. Fara studiu comparat nici un cercetator nu va ajunge la initierea in adevaratul studiu al istoriei.132
Acesta este motivul pentru care nu vom gasi in nici o lucrare oficiala rostite aceste adevaruri, indiferent de epoca pe care am alege-o pentru studiu. Asadar, nu trebuie sa surprinda pe nimeni interpretarea noastra, nici sa caute s-o gaseasca in manuale sau lucrari oficiale, pentru ca nu va gasi asa ceva. Acolo se gasesc fapte si evenimente insirate si amestecate, interpretate trunchiat si interesat.
Lucrarea noastra se adreseaza cititorilor crestini care doresc sa patrunda tainele istoriei si sa invete cum sa inteleaga evenimentele si vremurile in care traieste.
Miscarea ecumenica nu face exceptie. Ea a fost initiata atunci cand a fost nevoie de ea pentru relativizarea invataturilor dogmatice si inlocuirea lor cu o doctrina sincretista, ca faza intermediara catre noua religie a stapanilor, adorarea lui Lucifer.

128. Serge Hutin, Alchimia, ed. cit., p. 118-119.
129. „Statul este o notiune pur occidentala care pana in sec. XX s-a aplicat numai la 3% din teritoriul planetei." (Robert D. Kaplan, Anarhia care va veni, Ed. Antet, p. 30.)
130. Ralph Epperson, op. cit., p. 171-179; 68-80; Bruno Wurtz, NewAge, Ed. de Vest, Timisoara, 1992, p. 96.
131. Protocoalelor inteleptilor Sionului, Orastie, 1923: Texte care au zguduit lumea, Ed. Moldova, Iasi, 1995.
132. Indrumari metodologice privind culegerea, coroborarea, prelucrarea, analiza si sinteza informatiilor la Mireille Radoi, Serviciile de informatii si decizia politica, Ed. Triton. Bucuresti, 2003, (176 pagini).

[antiecumenism]

14. Se justifica implicarea ortodocsilor in ecumenism?
Se incearca acreditarea ideii ca Biserica Ortodoxa este integrata in miscarea ecumenica. De aceea, de la inceput trebuie sa precizam ca nu poate fi vorba de implicarea Bisericii Ortodoxe in miscarea ecumenica, ci doar de implicarea personala a unor ortodocsi, clerici sau mireni, care nu au reprezentat si nu reprezinta Biserica cea una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca, in ciuda declaratiilor oficiale care se fac.
Prezenta ortodocsilor in miscarea ecumenica nu este justificata in nici un fel. Interesele financiare ale unor ortodocsi nu justifica o asemenea atitudine pro-ecumenista.
Unii ortodocsi incearca, in necunostinta de cauza, sau din rea credinta, sa argumenteze implicarea in actiuni ecumenice a ortodocsilor din dorinta de misiune in randul eterodocsilor. Cu alte cuvinte, cand multimea se intreaba: unde se duc ierarhii si teologii ortodocsi? Si ce discuta ei la intrunirile ecumenice? Ce raspuns primesc? „Noi mergem sa facem misiune printre eretici. Le luam banii si cadourile si ne intoarcem acasa." Se pare ca acesti iubitori de misiune n-au invatat nimic din povestea cu calul troian. Cu alte cuvinte, misionarii nostri ecumenisti mint, ori din naivitate ori din rea credinta.
Miscarea ecumenica interzice prozelitismul. Cum sa faci misiune, daca ecumenismul interzice misiunea?
Consiliul Ecumenic al Bisericilor functioneaza ca o imensa loja masonica. Asa precum in lojile masonice nu se discuta subiecte religioase, pentru a se evita divergentele de opinie si certurile intre membri, tot asa in Consiliul Ecumenic nu se discuta dogmatica.
Francmasoneria cere membrilor sa fie credinciosi fiecare dumnezeului lui si toti sa-si cinsteasca dumnezeul in Marele Arhitect,155 asemenea, Consiliul Ecumenic cere membrilor sa creada in Iisus Hristos.
Cum nu conteaza diferenta dintre dumnezeii membrilor francmasoni, tot asa nu conteaza felul cum este inteles Iisus Hristos de crestini din Consiliul ecumenic. Se discuta in loji despre toleranta, unitate, dreptate, libertate, fraternitate, acelasi lucru face si Consiliul ecumenic, unde se discuta despre conciliere, unitate, dreptate sociala si libertate. Fac francmasonii politica, acelasi lucru face si Consiliul ecumenic. Militeaza francmasoneria pentru guvern mondial si uniune europeana, acelasi lucru il sustine si Consiliul ecumenic.
Consiliul Ecumenic al Bisericilor este condus de francmasonerie, iar francmasoneria este condusa de satanisti, cunoscuti si sub numele de iluminati.
Guvernul bavarez a descoperit existenta acestei corporatii secrete si a anchetat ordinul iluminatilor in 1786. Anchetatorii au intocmit un raport cu concluzia: „[...] scopul expres al acestui ordin era abolirea crestinismului si rasturnarea oricarei puteri civile.”156
Adevaratul scop al iluminatilor este acela de a stapani lumea. Pentru a-l implini, ei trebuie sa distruga toate religiile, sa rastoarne toate guvernele si sa aboleasca proprietatea privata.157

155. Marele Arhitect al Universului este numele dumnezeului francmasoneriei. Acest dumnezeu nu este Dumnezeul din Biblie, ci Lucifer. (Ralph Epperson, Noua ordine mondiala, Ed. Alma, Oradea, 1997, p. 138.)
156. Conspiratia impotriva lui Dumnezeu si a omului, p. 118 citat dupa Ralph Epperson, Noua ordine mondiala, ed. cit., p. 107.
157. Ralph Epperson, op. cit., p. 106.
15. Umanism, globalism, ecumenism si satanism
Umanismul, departe de a-l fi umanizat pe om, mai mult l-a dez-umanizat, prin aceea ca l-a indepartat de Dumnezeu si l-a apropiat de lume si stapanitorul acestei lumi.158
Umanismul a reinviat si accentuat arianismul omului occidental.159 Incetand sa mai creada in Sfanta Treime, omul a ajuns sa creada in spiritism.160 Spiritismul exista de cand lumea. Cu toate acestea, el apare sub forma „stiintifica" abia in sec. al XIX-lea, atunci cand omul occidental, coplesit de gandirea rationalista, inceteaza sa mai creada in dogma Sfintei Treimi, adica inceteaza sa mai gandeasca si sa mai traiasca crestineste.161
Umanismul, desi este ridicat in slavi de unii teologi si ganditori crestini, nu a umanizat si nici nu a ajutat la implinirea fiintei umane. Dimpotriva, putem afirma ca gandirea umanista l-a dezumanizat si salbaticit pe om, prin aceea ca l-a indepartat de Dumnezeu, dupa al Carui chip a fost creat.
In conceptia noastra crestina, omul se implineste numai in legatura cu Dumnezeu, numai in comuniune si comunicare cu El. Credinta crestina ne invata ca omul se implineste, se desavarseste si se mantuieste doar in Hristos Dumnezeu.
Spiritul umanist si renascentist intruchipeaza revolta omului contra lui Dumnezeu, sau revolta paganismului impotriva crestinismului.
Ce inseamna dorinta omului de a cunoaste lumea si universul prin propriile sale puteri?
Inseamna retrairea ispitirii lui Adam, in incercarea omului de a deveni dumnezeu fara Dumnezeu. Gnoza, in ultima instanta, este stiinta de a depasi destinul, de a cunoaste Calea, fara de Dumnezeu. Gnosticul nu asteapta ajutorul de la Dumnezeu pentru ca nu crede in existenta acestui ajutor.
Umanistii cred ca crestinismul dez-umanizeaza. Acelasi lucru cred crestinii despre umanism. Care este adevarul? Adevarul este ca odata cu umanismul se naste un nou Babilon. Limbile se amesteca, in sensul ca aceleasi cuvinte capata noi sensuri, chiar opuse. Spunem ca limbajul se relativizeaza.162 Acesta este motivul principal pentru care oamenii incep sa nu se mai inteleaga intre ei. Aceleasi cuvinte incep sa reprezinte realitati diferite.163
Reduse la esenta, umanismul si renasterea sunt o forma de satanism,164 in care Dumnezeu-Omul, Hristos, este inlocuit cu omul, iar hristocentrismul cu antropocentrismul umanist. Sau altfel spus, de la conceptia crestina a mantuirii numai prin Hristos se ajunge la conceptia umanista a mantuirii prin sine. Insusi cuvantul mantuire nu mai reprezinta aceeasi realitate. Revenirea la cultura antica, pagana, a dus si la o intelegere necrestina, pagana, a vietii si rostului omului in lume.
Umanismul il intoarce pe om la paganism. Cu umanismul si renasterea incepe un proces lent de paganizare a lumii, mai intai a gandirii, apoi a trairii.
Procesul de renovatio, de ordine noua, amintit in lucrarea Fama Fraternitatis a rosicrucienilor, avea in vedere acest proces de repaganizare a lumii.165
Ce este stiinta? Incercarea de a patrunde cu mintea tainele universului si ale omului. Stiinta este o noua forma de gnosticism, care isi are originea in ocultism, alchimie si cabala iudaica.166
Ce urmareste stiinta astazi? Mantuirea omului sau mai bine zis a omenirii. Astazi orientarea gandirii filosofice si politice a depasit oarecum faza individualismului de la inceputul sec. XX, trecand de la individ la grup, de la om la omenire, de la libertatea individului la totalitarism.
ARHITECTII SI ARTIZANII NOII ORDINI NU MAI CAUTA ASTAZI MANTUIREA PERSOANEI, CI MANTUIREA OMENIRII. INDIVIDUL NU MAI CONTEAZA. Toate razboaiele din secolul al XX-lea exprima aceasta noua conceptie. De aceea, pentru acesti artizani ai noii ordini mondiale nu mai conteaza cati indivizi sunt sacrificati. Ceea ce conteaza pentru ei este planeta, Gaia, zeita Pamant si omenirea.
Observam o noua impartire a omenirii in clase sociale, elitele pe de o parte si ceilalti pe de alta parte. Ce este ingrozitor consta in faptul ca elitele reduc interesele umanitatii la ale lor. In acest sens, salvarea umanitatii inseamna salvarea elitei. Putem observa ca societatea este orientata spre o noua forma de sclavagism, in care elitele sunt stapanii, iar restul multimii reprezinta masele de sclavi.
Pentru a intelege viitorul trebuie sa intelegem trecutul. Orwell spunea ca „cine controleaza prezentul controleaza trecutul si cine controleaza trecutul controleaza viitorul.”167 Si avea dreptate! Noi adaugam ca cine intelege trecutul intelege viitorul.
Noua ordine mondiala reprezinta de fapt neo-sclavagismul. Din pacate, multimile sunt incapabile sa inteleaga ca bunastarea de care se vorbeste, impreuna cu pacea si controlul asupra terorismului si al violentei nu privesc interesele ei, ci ale elitei, ale plutocratiei mondiale.
In pofida declaratiilor facute de liderii politici, lumea se polarizeaza tot mai mult in bogati si saraci. Prapastia dintre acestia se largeste tot mai mult. Bogatii devin tot mai bogati iar saracii tot mai saraci.168
Ecumenismul merge mana in mana cu globalismul, cu noua ordine mondiala. Aceasta noua ordine mondiala inseamna nu numai o ordine politica si sociala extinsa la nivel global, ci si o noua spiritualitate, cu o noua religie. Miscarea New Age nu face decat sa pregateasca omenirea pentru noua ordine mondiala, prin schimbarea paradigmelor, prin modificarea constiintei.
Ce inseamna modificarea de constiinta?
Inseamna schimbarea bazelor gandirii si instrainarea omului de orice traditie, dezradacinarea de neam si credinta sau ruperea lui de trecut.
Haosul care va rezulta nu va putea fi stapanit decat prin mijloace violente si teroare. Acest haos va justifica, din nou, instaurarea unui guvern totalitar extins la scara planetara. Atunci libertatea va inceta.
Ecumenismul este mijlocul prin care francmasoneria foloseste structurile administrative bisericesti in vederea inlesnirii politicii globaliste, anticrestine si sataniste.
Astazi ecumenismul duce o politica pro globalizare sub masca concilierii si tolerantei.

158. Stapanitorul acestei lumi este Satan. „Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduhuri". (Efeseni 6, 12.) Vezi si Ioan 12, 31; 14, 30; 16, 11.
159. Arhimandrit Iustin Popovici, Biserica si statul, ed. cit, p. 30-33.
160. „Cine nu mai crede in Treime, crede in mesmerism si francmasonerie; cine nu mai crede in Paradis, crede in spiritism." (M. Eliade, Fragmentarium, ed. cit., p. 57.)
161. Pentru amanunte se poate consulta lucrarea Nicolae Achimescu, Noile miscari religioase, ed. cit., p. 96-111.
162. Denis de Rougemont, Partea diavolului, ed. cit., p. 168-169; Lucian Boia, Jocul cu trecutul. Istoria intre adevar si fictiune, ed. cit, p. 126-128.
163. Pentru aprofundarea intelegerii legaturii dintre cuvant, semn, simbol si realitate, recomandam lucrarea lui Thomas A. Sebeok, Semnele: O introducere in semiotica, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2002.
164. Satanismul sau luciferismul omului modern - explica M. Eliade - nu consta in impotrivirea lui fata de Dumnezeu, ci in impotrivirea lui prin imitatie vulgara a lucrarii lui Dumnezeu. Imitatie si contrafacere - iata adevaratele stigmate ale luciferismului. Caci te impotrivesti religiei, dar faci repede o alta religie inferioara." (M. Eliade, Fragmentarium, Ed. Destin, 1990, p. 164.)
165. Bruno Wurtz, New Age, ed. cit., p. 165-184.
166. Nicolai Berdiaev, Sensul creatiei, ed. Humanitas, Bucuresti, 1992, p. 286-288.
167. George Orwell, 1984, ed. cit., p. 32.
168. James Gustave Speth este administratorul Programului ONU pentru Dezvoltare (UNDP). Raportul anului 1996 asupra dezvoltarii umane, emis de UNDP, anunta sporirea inegalitatii veniturilor, la nivel global dar si in interiorul societatilor, in perioada care s-a scurs de la razboiul rece. (Nathan Gardels, Schimbarea ordinii mondiale, ed. Antet. p. 155. Vezi si David C. Korten, Corporatiile conduc lumea, ed. Samisdat p. 99-100.)

[antiecumenism]

16. „Vindecarea memoriei"
La ultima adunare a Conferintei Bisericilor Europene, 25 iunie-2 iulie 2003, Trondheim, Norvegia, s-a discutat si despre „vindecarea memoriei".
Cati dintre participantii ortodocsi au realizat, oare, despre ce este vorba? Oare cati au inteles ca sunt manipulati? Vom incerca in cele ce urmeaza sa explicam despre ce este vorba.
„Vindecarea memoriei" sau despre dubla-gandire
sau despre spalarea creierelor
Fiind vorba de vindecare, gandul ni se duce la vreo boala sau tulburare. Care sa fie? Despre ce boala sa fie vorba, atunci cand se foloseste sintagma „vindecarea memoriei"? Si care este simptomul acestei boli? Amnezia? Nu. Dimpotriva, amintirea. Amintirea trebuie „vindecata", aflam din prezentarea lucrarilor adunarii.169
Ce este memoria? Ca sa nu gresim, vom apela la dictionare. In DEX, gasim urmatoarea explicatie: memorie - 1. proces psihic care consta in intiparirea, recunoasterea si reproducerea senzatiilor, miscarilor, cunostintelor etc. din trecut; 2. pastrarea in amintire, reprezentare mintala, aducere aminte, amintire; 3. parte a calculatorului electronic in care se inregistreaza instructiuni, cuvinte, valori numerice etc.
Aceeasi explicatie gasim atat in Dictionar de neologisme, cat si in Dictionarul enciclopedic de psihiatrie. Adaugam ca din punct de vedere teologic, sediul memoriei este sufletul si nu creierul.
Se pare, insa, ca pentru Conferinta Bisericilor Europene, aceasta capacitate de memorare este considerata „patologica" si in consecinta ar trebui „vindecata". Dar cum? Prin uitare - propun membrii Conferintei. Printr-o uitare deliberata. Ni se recomanda sa uitam, la comanda, ceea ce deranjeaza pe cei de la putere, si ceea ce deranjeaza planul de instaurare a noii ordini mondiale.
Aceasta logica ecumenica parca este desprinsa din romanul „1984" al lui Orwell. El numeste acest proces dubla-gandire.
ŤPartidul afirma ca Oceania n-a fost nicicand aliata Eurasiei. Pe cand Winston Smith stie ca acum patru ani Oceania a fost aliata Eurasiei. De unde, insa, venea acea cunostinta, cine putea proba faptul? Doar propria sa constiinta, care mai devreme sau mai tarziu, va fi anihilata. Si daca toata lumea accepta minciuna impusa de Partid si daca toate documentele si marturiile afirma acelasi lucru, atunci minciuna trece in Istorie si se preschimba in adevar. „Cel care controleaza trecutul, zice sloganul Partidului, acela controleaza si viitorul. Cel care controleaza prezentul, acela controleaza trecutul." Totusi, trecutul, alterabil prin insasi natura sa, nu a fost schimbat niciodata. Tot ce-i adevarat astazi, adevarat va fi de-a pururea. Este cat se poate de simplu. Ceea ce se cere e doar un sir nesfârsit de victorii, pe care orice individ trebuie sa i le smulga propriei memorii. Este ceea ce se cheama „stapanirea realitatii", in neolimba exista un cuvant special dubla-gandire [...]. Mintea sa se rataci in labirintul dublei-gandiri. Sa stii fara a sti; sa te crezi cu dreptate in timp ce promovezi o minciuna minutios elaborata; sa sustii simultan doua opinii, constient ca sunt contradictorii, si sa crezi totodata in ambele; sa apelezi la logica impotriva logicii; sa renegi morala si totodata sa recurgi la ea; sa consideri ca democratia e cu neputinta si in acelasi timp, ca Partidul e aparatorul ei; sa uiti ceea ce e necesar a uita, dar cu toate acestea sa-ti reamintesti tot atunci cand e nevoie, ca mai apoi sa uiti din nou; si mai presus de toate, sa aplici procedeul dublei-gandiri la procesul propriu-zis. Tocmai in aceasta consta subtilitatea sistemului: in a-ti inabusi, treaz fiind, cugetul si in acelasi timp, a nu-ti da seama ca faci, de fapt, un act de autosugestie. Astfel, nici chiar cuvantul dubla-gandire nu poate fi inteles fara a recurge la dubla-gandire.”
Sa revenim la tema noastra si sa observam ce ni se cere sa uitam? Sa uitam „amintirea unor dureroase evenimente din trecut" (suferintele martirizarilor, distrugerile) care ne-au fost provocate de inaintasii celor ce astazi ne indeamna la unire.
Dar de ce au suferit strabunii nostri ortodocsi? Pentru ca au iubit adevarul mai mult decat viata in apostazie si erezie. Li s-a cerut unirea cu ereticii si pentru ca s-au opus lepadarii dreptei credinte, au fost batuti, chinuiti, izgoniti, omorati si li s-au distrus bisericile.
Acum ce ni se cere? Sa acceptam unirea pe care stramosii nostri au refuzat-o. Ni se cere sa acceptam unirea cu aceiasi eretici in numele „dragostei" crestine si sa uitam trecutul dureros. Cata perfidie si viclenie!
Si ce fac ortodocsii participanti la Conferinta Bisericilor Europene? Calca, se pare, pe urmele apostatilor care la 1700 au acceptat unirea cu Roma pentru privilegii materiale.170 Ce este mai grav consta in faptul ca vor sa traga in ratacirea lor si pe crestinii ortodocsi.
„Trecutul inseamna legitimare si justificare. Fara trecut nu mai putem fi siguri de nimic.”171
Ni se cere sa uitam trecutul? Nu. Nici nu s-ar putea.172 Ni se cere sa uitam doar o parte din trecut, selectiv, doar ceea ce ii deranjeaza pe arhitectii noii ordini mondiale, pe cei de la Putere. De pilda, trebuie sa ne reamintim, la comanda, de suferintele evreilor, reale sau inchipuite; Biserica romano-catolica trebuie sa-si aminteasca cu umilinta ca i-a persecutat pe evrei, dar nu trebuie sa-si aminteasca nimic de nelegiuirile si crimele savarsite de unii evrei contra neevreilor.
Tot asa si noi, romanii ortodocsi, suntem indemnati sa nu ne mai amintim de suferintele indurate de ortodocsi din partea iezuitilor si a stapanirii catolice din Transilvania, in perioada 1700-1948. Nu trebuie sa ne mai amintim de atrocitatile savarsite de hortystii din Transilvania asupra romanilor si evreilor, in perioada 1940-1944.
La fel, nu trebuie sa ne mai amintim de suferintele crestinilor in perioada regimului comunist si nici de colaborarea unor clerici cu regimul comunist de la putere.
Noi, insa, ni le vom aminti mereu si le vom transmite si urmasilor nostri, cu calm si pace. Suntem crestini! Asa cum evreii isi aduc aminte de suferintele lor, tot asa ne aducem si noi aminte de suferintele indurate de crestini pentru apararea dreptei credinte. Noi nu cerem, ca ei, nici despagubiri si nici razbunare, caci ne amintim de porunca Domnului nostru Iisus Hristos, care zice: „Binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va fac rau si rugati-va pentru cei ce va prigonesc" (Matei 5, 44).
Cine ne poate condamna pentru aceasta atitudine de pace? Nimeni.
Insa, altceva deranjeaza. Ce anume? Faptul ca nu acceptam sa ne lepadam de credinta si nu acceptam unirea cu ereticii, in numele unei dragoste fatarnice.
Mantuitorul ne-a invatat ca sa marturisim adevarul si dreapta credinta in pace si fara violenta. Nimeni nu ne poate acuza de razvratire si instigare la violenta, de vreme ce noi ii iertam si ne rugam pentru intoarcerea celor rataciti si pentru ca Dumnezeu sa nu le socoteasca pacatul, ca ne urasc pentru ca iubim adevarul.
Dupa cum evolueaza lucrurile, se pare ca nu mai este mult pana cand marturisirea adevarului si a dreptei credinte sa devina un delict impotriva noii ordini mondiale si a guvernului mondial.
Ecumenistii in cardasie cu arhitectii francmasoni ai noii ordini mondiale ne indreapta spre o societate totalitara, care va intrece cu mult cele inchipuite de Orwell in romanul „1984".
Despre noua ordine mondiala si guvernul mondial s-au scris numeroase carti, insa, din pacate, prea putini ortodocsi le acorda atentia ce li s-ar cuveni.
Noua ordine mondiala ne va aduce sclavia; nu va aduce nici siguranta, nici bunastare, nici pace, nici liniste sufleteasca, nici libertate.
Se va ajunge aici prin controlul total.173
Sa mai dam cateva citate din cartea lui Zbigniev Brezinski, "Intre doua ere", fost consilier pentru securitate sub cinci presedinti. „Omenirea trece prin mari stagii de evolutie. Primul a fost stagiul primitiv, care gravita in jurul religiei, in acea vreme, omul credea ca destinul lui este in mana lui Dumnezeu." Al patrulea stadiu este numit de Brezinski era tehnotronica. „Era tehnotronica include aparitia graduala a unei societati din ce in ce mai controlata si supravegheata. O astfel de societate va fi dominata de o elita nefundamentata pe valori traditionale.”174 In editia din luna ianuarie 1968 a revistei „The Encounter", Brezinski scrie: „Va fi posibil sa se mentina o supraveghere aproape permanenta asupra fiecarui cetatean si sa se pastreze la zi o evidenta care sa contina chiar si cele mai personale informatii despre sanatate si comportament, pe langa altele. Aceste informatii vor fi oricand la dispozitia autoritatilor.”175
Istoria se rescrie dupa directivele noii ordini mondiale, care a patruns mintile multor ierarhi si teologi din Biserica Ortodoxa. Exageram? Credem ca nu. Iata cateva argumente comparative.
In 1937, Sf. Sinod lua atitudine si condamna francmasoneria. In 1940, Teodor M. Popescu publica cartea Biserica marturisitoare,176 combatand erorile papistilor si uniatismul. In 1952, se mai amintea inca de doua lucrari ale teologului francez Vladimir Guettee, Papalitatea schismatica si Papalitatea eretica, traduse si in limba romana.177 In 1973, parintele D. Staniloaie publica Uniatismul din Transilvania, incercare de dezmembrare a poporului roman. In 1985, Biserica Ortodoxa Romana publica mai multe carti despre teroarea hortysto-fascista din Transilvania, in perioada 1940-1944. In 1992, Valeriu Anania, actualul ierarh Vartolomeu Anania, publica lucrarea Pro Memoria, in care arata erorile uniatismului promovat pana astazi de Vatican.
Astazi ierarhii ecumenisti vor sa rescrie istoria incercand sa ascunda adevarul despre erezia papistasa si ecumenista, promovand unirea fatarnica si sincretista, alaturi de integrarea in Uniunea Europeana satanista si evreiasca, ca etapa spre instaurarea noii ordini mondiale si a guvernului mondial.
Prigoane au fost si vor mai fi, insa adevarul nu va inceta a fi marturisit pana la sfarsitul veacurilor, chiar daca aceasta va cere in continuare jertfe.

169. In revista „Candela Moldovei” nr. 7-8/2003, p. 3, articolul Iisus Hristos vindeca si reconciliaza.
170. Vaticanul „a schimbat unele dintre metodele din trecut, adaptandu-le timpului de astazi, dar scopul a ramas acelasi. Sub masca ecumenismului, ofera burse numeroase tinerilor ortodocsi si tot felul de ajutoare si alte avantaje unor fruntasi ortodocsi, mai ales din unele biserici mai stramtorate financiar, deprinzandu-i in schimb, cu un vocabular ecumenist relativ, pentru a-i dezarma in fata fortelor de intercomuniune, in fata teoriei ca, cu toate diferentele existente, cele doua Biserici au devenit de la ridicarea anatemelor, una, dar una sub primatul papei, la care conducerea Bisericii Catolice nu renunta cu nici un pret.
Bursele in scolile de teologie catolica se ofereau si odinioara cu efecte pagubitoare, pe care le cunoastem, pentru ortodoxie, dar argumentul ca diferentele intre ortodocsi si catolici sunt fara insemnatate era folosit de propaganda catolica ca mijloc de adormire a constiintelor ortodocsilor" (Pr. D. Staniloaie, Uniatismul din Transilvania,incercare de dezmembrare a poporului roman, Bucuresti, 1973, p. 8.)
171. Lucian Boia, Jocul cu trecutul, ed. cit., p. 7.
172. „De uitat, nu putem chiar daca am vrea! Uitarea sau memoria nu stau in puterea vointei noastre. Acestea sunt insusiri ale intelectului omenesc care lucreaza independent de noi, incat a spune ca uitam, putem spune teoretic, dar, in fond, nu uitam. Dar a te razbuna pe raul din trecut, aceasta deja depinde de vointa noastra." (Dragos Seuleac, Carmen Dumitriu, op. cit., p. 271.)
173. Despre controlul total mai multe amanunte la Texe Marrs, Project L.U.C.I.D.: The Beast 666 Universal Human Control System (224 pagini) si ing. Mircea Vlad, Apocalipsa 13. Sfarsitul libertatii umane, ed. AXIOMA EDIT, Bucuresti, 1999; Ieromonah Hristodul Aghioritul, La apusul libertatii, ed. Sofia, Bucuresti, 1999.
174. Z. Brezinski, Intre doua ere, citat dupa Cristian Negureanu, Intraterestrii si noua ordine mondiala, ed. Miracol, Bucuresti, 1994, p. 74.
175. Cristian Negureanu, op. cit., p. 74.
176. Teodor M. Popescu, Biserica marturisitoare, ed. cit.
177. Istoria bisericeasca universala, EIBMO. Bucuresti. 1956, p. 457.

[antiecumenism]

17. DE CE NU NE PUTEM RUGA IMPREUNA CU CATOLICII
Ce frumos este sa fie fratii impreuna! Ce frumos este sa fie crestinii uniti! Sa nu uitam insa, ca unitatea Bisericii nu sta in unitatea de interese, ci doar in unitatea de credinta, in lisus Hristos, Dumnezeu-Omul.
Se fac eforturi intense de unire a Bisericilor, eforturi omenesti care exclud voia lui Dumnezeu.
Apare de la inceput o intrebare. Poate Biserica Ortodoxa sa se uneasca cu Biserica romano-catolica? Pot ortodocsii sa se roage impreuna cu catolicii? Noi stim ca randuielile canonice ne opresc de a ne ruga cu ereticii. Asadar, cum pot fi justificate rugaciunile comune?
Se aduc tot felul de argumente fatarnice, cum ca ar fi vorba de doua Biserici surori; ca diferentele nu ar fi asa de mari; ca Hristos iubeste unitatea si alte minciuni asemanatoare.
Este adevarat ca Hristos doreste unitatea, insa aceasta nu poate sa fie decat cu marturisirea aceleiasi credinte adevarate.
Ce se stie despre diferentele dintre ortodocsi si catolici? In general, se stie foarte putin. Chiar si teologii stiu foarte putin in acest sens, intrucat lipsesc sursele de informare la indemana. La aceasta lipsa de informare se adauga dezinformarea practicata prin mass-media.
Tinand cont de aceasta stare de fapt, consideram util sa lamurim pe scurt problema diferentelor dintre ortodocsi si catolici.
Se considera de catre teologii ecumenisti ca nu ar fi existat motive serioase care sa justifice schisma de la 1054. Ei considera ca interesele politice ar fi dus la schisma. IÎn realitate, schisma a fost sustinuta de interesele materiale ale papalitatii. Ne amintim de eforturile de impacare si unire a Bisericilor, intreprinse intre secolele XI-XV. Toate au fost sustinute din ratiuni politice. In sec. XVI, Biserica latina si-a continuat eforturile de atragere a ortodocsilor de partea lor, in incercarea de refacere a unitatii, prin initierea si promovarea uniatismului.
Pe de alta parte, in paralel cu miscarile de reforma protestanta, se accentueaza actiunile unor miscari oculte, precum cea a rosicrucienilor, de promovare a unei renovatio care urmarea, pe de o parte distrugerea papalitatii, iar pe de alta parte crearea unei uniuni politice laice.
Asa cum am putut observa din cele expuse in capitolele precedente, ecumenismul actual a fost initiat pe cai oculte de catre francmasonerie,178 fiind considerat necesar pe calea pregatirii noii ordini mondiale si a guvernului mondial.
Diferentele dogmatice si de cult au inceput sa apara intre Biserica Rasariteana si cea Apuseana cu mult inainte de 1054. Dupa acest moment, inovatiile din Biserica Apuseana s-au inmultit si marit mereu.179
Desi formal in 1965 s-au ridicat anatemele dintre cele doua Biserici, totusi diferentele dogmatice si toate inovatiile introduse de catolici au ramas. Chiar mai mult, de atunci si pana astazi au tot crescut.
De aceea se ridica o intrebare legitima: cum putem sa ne rugam cu niste eretici si schismatici si cum putem sa intram in dialog in vederea unirii cu o papalitate care prin declaratiile sale vadeste erezia?
Vaticanul si papalitatea tin in intunericul ereziei pe crestinii catolici.
Se fac urmatoarele constatari:
1. relativizarea invataturii de credinta ortodoxa din motive ecumeniste;
2. diferentele dintre ortodocsi si catolici cresc mereu;
3. credinciosii catolici constata ca noile invataturi ale papalitatii contravin traditiei crestine.
Observatiile l si 3 denota ca, in ambele Biserici, la vârf, se incearca relativizarea invataturilor de credinta si a traditiilor. Aceste tendinte sunt observate independent atat de catre catolici cat si de catre ortodocsi.
Observatia de la punctul 2, facuta de ortodocsi, se afla pe linia traditiei ortodoxe, care atrage atentia asupra diferentelor dogmatice dintre ortodocsi si catolici.
In aceste conditii, cum justifica ecumenistii dialogul cu catolicii in vederea unirii? Si cum justifica rugaciunile comune, prin care se incalca flagrant randuielile canonice ale Bisericii Ortodoxe?180
Am putea fi acuzati de exagerare sau fanatism. Ce raspundem? Invitam pe cei nelamuriti, teologi si crestini de buna credinta sa studieze lucrarile teologului ortodox Vladimir Guittee, Papalitatea schismatica si Papalitatea eretica.181
De asemenea, studiul poate fi completat si cu punctul de vedere catolic, prin consultarea lucrarii lui Maurice Pinay, Complotul impotriva Bisericii si lucrarea Cine ataca Biserica catolica!182
Si pentru ca lucrurile sa fie cat mai clare, va propunem consultarea ANEXEI III, care reliefeaza cat se poate de clar ereziile sustinute de Vatican si de actualul papa, Ioan Paul II.183
Cum sa ne unim cu o Biserica a carui papa se roaga cu vrajitorii, samanii si hindusii si care declara ca toate religiile sunt bune?
Tinand cont de realitatea faptelor, asa cum este ea, consideram inacceptabile rugaciunile comune, precum si dialogurile in vederea unirii, in care nu se tine seama de necesitatea marturisirii aceleiasi credinte drepte, conforma cu hotararile sfintelor sinoade ecumenice.

178. „Eu nu prea sunt pentru ecumenism," afirma parintele D. Staniloae, „socotesc ca ecumenismul este produsul francmasoneriei: iarasi vor sa relativizeze credinta adevarata. Ecumenismul este panerezia timpului nostru," citat dupa Ortodoxia si internationalismul religios, Ed. Scara, 1999, p. 55.
179. Vladimir Guittee, Papalitatea eretica. Lucrarea este disponibila pe internet la adresa: http://www.angelfire.com/space2/carti/ Vezi si la Michael Harper, op. cit., p. 132.
180. Canonul 45 al Sf. Apostoli: „Episcopul, presbiterul sau diaconul daca numai s-ar ruga impreuna cu ereticii, sa se afuriseasca, iar daca le-a permis acestora sa savarseasca ceva ca si clerici sa se cateriseasca." Canonul 65 al Sf. Apostoli: „Daca vreun cleric sau laic intra in sinagoga iudeilor sau a ereticilor ca sa se roage, sa se cateriseasca si sa se afuriseasca."
181. Lucrarea este disponibila pe internet la adresa: http://www.angelfire.com/space2/carti/
182. Cele doua lucrari sunt disponibile la adresa: http://www.angelfire.com/space2/carti/
183. Referinte in limba engleza se gasesc pe internet la adresa: www.RomanCatholicism.org

[antiecumenism]

18. EFECTELE IMPLICARII ORTODOCSILOR IN MISCAREA ECUMENICA
Se prea poate sa existe cititori care, ajungand pana aici, sa se intrebe: Oare chiar asa sa fie? Oare ecumenismul sa slujeasca politica de globalizare si de satanizare a lumii?
Intr-un fel, intrebarile sunt justificate, de vreme ce expunerea noastra incearca sa arate cum ecumenismul surpa Biserica, indemnandu-i pe crestini catre sincretism religios si satanism. De aceea, ne-am gandit ca este potrivit sa amintim si o parte dintre efectele nefaste pe care ecumenismul le-a produs in randul ortodocsilor si nu numai.
Toti ecumenistii nostri se jura ca apara ortodoxia. Noi nu contestam marturisirea lor. Ii intrebam totusi, cum explica actiunile antiortodoxe de mai jos?
- cenzurarea, in secret, a cartilor de cult;
- cenzurarea literaturii teologice prin eliminarea scrierilor care demasca erezia ecumenista;
- punerea in circulatie de literatura teologica pro-ecumenista;
- interdictia pusa preotilor si calugarilor de a publica lucrari cu caracter antiecumenic;
- incercarea de a controla tiparirea de carte religioasa cu scopul de a evita publicarea de carti ortodoxe defavorabile orientarii ecumeniste;
- minimalizarea studiilor de apologetica si indrumari misionare si inlocuirea lor cu studii de promovare a ecumenismului;
- politizarea cursurilor de indrumare preoteasca;
- intimidarea si amenintarea cu demiterea si caterisirea preotilor antiecumenisti;
- intimidarea si amenintarea cu excluderea din monahism a monahilor antiecumenisti. Desigur, afirmatiile noastre pot fi contestate. Cu atat mai mult cu cat masurile de intimidare si represalii pot fi acoperite de masuri disciplinare. Sau altfel spus, marturisirea de credinta ortodoxa si avertizarile asupra ereziei ecumeniste au ajuns sa fie socotite acte de indisciplina.
Ce argument pot aduce ecumenistii? Ei pot veni cu argumentul ca s-au incalcat hotararile Sf. Sinod. Noi insa, ne intrebam: De cand a ajuns Sf. Sinod sa condamne pentru marturisirea de credinta ortodoxa?
Daca am fost atenti la marturiile istorice, intelegem ca membrii Sfantului Sinod nu sunt infailibili, mai ales atunci cand sunt preocupati de politica si avantaje materiale.
Se cuvine inca o precizare, in general, hotararile luate de Sf. Sinod pot fi justificate canonic; ceea ce nu se justifica in cazul nostru este modul de aplicare.
Dintre actiunile antiortodoxe amintite mai sus, cea mai grava ni se pare aceea de cenzurare a cartilor de cult si a altor scrieri duhovnicesti, in spiritul celor hotarate la dialogul teologic oficial cu reprezentantii cultului mozaic, New York, 1972.
Referitor la cenzura se constata:
1. Eliminarea Randuielii de primire la ortodoxie a celor de alte credinte.
- Molitfelnic, Editura Istitutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, (EIBMBOR), 1992, ISBN 937-9130-11-9 - este corect.
- Molitfelnic, EIBMBOR, 1998, ISBN 973-9130-97-6 - este cenzurat.
2. Modificarea troparului invierii, glas I, prin eliminarea cuvantului iudei.
- Vecernierul, EIBMBOR, 1974, editia a II-a - este cenzurat.
- Vecernierul, Ed. Partener, Galati, 2002, ISBN 973-85743-2-3 - este cenzurat. A fost comparat cu:
- Ceaslov, EIBMBOR, Bucuresti, 1992, ISBN 973-9130-11-9.
- Ceaslov, EIBMBOR, Bucuresti, 1993, dupa editia din 1973.
- Catavasier, Ed. MMB, Iasi, 2000, ISBN 973-9272-97-5.
- Catavasier, Ed. IBMBOR, Timisoara, 1995.
3. Eliminarea completa a mai multor strofe din Prohodul Domnului.
4. Modificarea referintelor la evrei:
- Proloagele, vol. I, Ed. Bunavestire, fara an, la luna octombrie, ziua 11. Merita ca cercetarile sa fie extinse.
In continuare, vom prezenta cateva dintre urmarile nefaste ale implicarii ortodocsilor in miscarea ecumenica:
- influentarea unor ierarhi, iar prin ei influentarea deciziilor din Bisericile locale;
- influentarea preotilor prin ierarhi;
- influentarea profesorilor de teologie si prin ei a invatamantului teologic;184
- efectuarea de studii teologice in universitati si institutii catolice si protestante;
- organizarea de asa-zise rugaciuni comune, cu incalcarea flagranta a prevederilor sfintelor canoane;185
- eliminarea studiilor apologetice si misionare si inlocuirea lor cu studii despre ecumenism;186
- modificari in cult in numele deschiderii catre dialog;
- relativizarea invataturii de credinta,187
- politizarea structurilor administrative ale Bisericii.188
In concluzia celor de mai sus, spunem ca se urmareste:
- crearea de brese in sinoadele locale intre ierarhii ecumenisti si cei neecumenisti;
- imixtiunile politicului in treburile interne ale Bisericii;
- crearea de brese in invatamantul teologic prin abaterea de la traditia ortodoxa in favoarea invataturilor eterodoxe;
- incurajarea sincretismului religios;
- minimalizarea principiilor moralei crestine in numele drepturilor omului.
In incheierea acestui capitol, mai aducem un exemplu luat din Invatatura de credinta crestina ortodoxa, Ed. Sfintei Arhiepiscopii a Bucurestilor, Bucuresti, 1952.
In raspunsul la intrebarea 228, gasim scoasa in evidenta deviza francmasoneriei: fraternitate, egalitate, libertate si dreptate.189
Credem ca aceasta deviza nu-si avea in nici un caz locul in Invatatura de credinta.

184. Pr. Prof. Ion Bria, Teologia ortodoxaiîn Romania contemporana, ed. Trinitas, Iasi, 2003, p. 41, 61. 105
185. Ibidem, p. 13.
186. Ibidem, p. 89.
187. Ibidem, p. 92.
188. Ibidem, p. 105, 131.
189. Acelasi text este reprodus si in editia publicata de Editura Trinitas, la Iasi in 1999, cu titlul Credinta ortodoxa, ISBN 973-97478-7-6. A se compara cu deviza libertate - egalitate - fraternitate citata de Radu Comanescu si Emilian M. Dobrescu, Francmasoneria. O noua viziune asupra istoriei lumii civilizate, vol. I. 1991, p. 101.

[antiecumenism]

19. MASURI ORTODOXE DE COMBATERE A EREZIEI ECUMENISTE
Ca masuri de combatere a ereziei ecumeniste, propunem:
- rugaciuni pentru comunitate si ierarhie, pentru ca Dumnezeu sa le lumineze mintea si sa le dea curaj sa marturiseasca dreapta credinta ortodoxa;
- post;
- pastrarea cartilor de cult si a scrierilor duhovnicesti in editii autentice necenzurate;
- propovaduirea dreptei credinte din generatie in generatie;
- atentionarea tuturor fratilor ortodocsi cu privire la erezia ecumenista, care cuprinde tot mai multi clerici si ierarhi;
- sustinerea misiunii antiecumeniste prin raspandirea lucrarilor ortodoxe care combat erezia.
Masuri pentru intarirea misiunii ortodoxe in cadrul Bisericii.
Traim intr-o societate din ce in ce mai informatizata. Noul context de viata cere Bisericii si crestinilor in general sa-si adapteze metodele misionare si de aparare a credintei, prin folosirea tot mai intensa a sistemelor de calcul.
In vechime cartile se copiau de mana pe pergamente costisitoare si usor perisabile; mai tarziu a inceput sa se foloseasca hartia. Odata cu aparitia si raspandirea tiparului munca copistilor s-a usurat.
Este de asteptat ca astazi, in era calculatoarelor, acestea sa fie folosite pentru realizarea, stocarea si transmiterea scrierilor duhovnicesti, patristice si teologice.
Ca si in trecut, si astazi, calugarii sunt in fruntea acestor activitati misionare de raspandire a scrierilor duhovnicesti si patristice. Astazi ei nu mai copiaza de mana si nici nu se mai rezuma la folosirea tiparului, ci propun folosirea pe scara larga a sistemelor informatice, atunci cand se refera la raspandirea scrierilor duhovnicesti si patristice.
Din pacate, administratia bisericeasca a ramas mult in urma cu folosirea sistemelor informatice in activitatea misionara, pe de o parte din lipsa pregatirii de specialitate, iar pe de alta parte datorita scaderii zelului misionar. Mai mult, vedem ca este preocupata cu precadere de interese financiare decat misionare, atunci când ingradeste dreptul la editarea190 si difuzarea de carte religioasa.
Biserica trebuie sa se ingrijeasca cu prioritate de apararea adevarului de credinta si nicidecum de apararea monopolului privind editarea si difuzarea de carte.
Cine trebuie sa faca misiune?
In primul rand clericii si calugarii, dar nu numai ei, ci toti crestinii sunt datori sa faca misiune.
Sf. Ioan Gura de Aur spune ca cea mai mare bogatie pe care un parinte o poate lasa copiilor, este credinta, dreapta credinta. Nu vilele, nu terenurile, nu masinile, nu apartamentele, nu luxul, ci credinta. Aceasta este adevarata comoara.
De aceea, fiecare crestin este dator sa faca misiune cu copiii, cu rudele, cu prietenii si cu toti semenii. O carte nu poti sa o dai in acelasi timp mai multor persoane, in schimb un fisier cu o scriere duhovniceasca poti sa-l dai pe discheta la cate persoane vrei. Iata unul din marele avantaje ale informaticii!
Vom incerca sa schitam in cateva cuvinte un plan de misiune care sa reprezinte un ghid pentru fiecare crestin ortodox.
Exista, credem, mii de crestini care folosesc zilnic sisteme informatice (calculatoare) acasa sau la servici, dar care nu s-au gandit niciodata ca pot fi de folos si altora, adica Bisericii. Un sfat bun, o carte oferita reprezinta o fapta de milostenie. Nu putem oferi zilnic carti, in schimb mult mai usor este sa oferim cate o discheta care sa aiba stocata o carte duhovniceasca in format digital.
Intr-adevar, este mai usor, dar de unde sa luam cartea in format digital? O posibilitate ar fi internetul. Dar si pentru aceasta trebuie sa fie cineva care sa le puna pe un site.
Ce-i de facut in aceasta situatie? Raspunsul ar fi sa ne hotaram sa le facem chiar noi. Cum? Vom vedea in cele ce urmeaza. Ca resurse tehnice se pot folosi:
- hardware: copiatoare, imprimante, scanere, calculatoare, inscriptoare de CD-uri, retele;
- software: procesoare de text, OCR, procesoare de sunet, arhivatoare, aplicatii pentru prelucrat imagini, editoare html;
- servicii: browsere web pentru informare, email pentru transmiterea de mesaje, chat pentru comunicatii.
Ca activitati misionare putem aminti:
- scanarea de texte (carti duhovnicesti sau de istorie),
- scanarea de imagini,
- OCR (recunoasterea de texte),
- redactarea de scrieri duhovnicesti,
- inregistrari audio (predici, conferinte, convorbiri),
- prelucrare de arhivare audio,
- arhivare pe CD-uri de texte, imagini, fisiere audio,
- traducere de texte,
- distribuirea de texte duhovnicesti, carti, imagini, fisiere audio pe CD-uri, prin email sau prin web,
- participarea pe forumurile de discutii ortodoxe,
- crearea de site-uri de informare,
- crearea de arhive personale cu resurse duhovnicesti (carti, imagini, predici, dictionare etc.). Si lista poate continua.
Parintii sa-si indrume copiii spre activitati creatoare si educative. Sa-i puna sa scrie texte duhovnicesti sau chiar povesti frumoase educative, pe care sa le ofere altor copii. Si asa sa-i invete de mici sa fie milostivi si misionari.
Informatia trebuie raspandita dupa pilda semanatorului.191 Pentru a combate efectele sincretismului trebuie sa ne informam semenii prin toate mijloacele posibile, inclusiv prin email si internet.
Centralismul impus de Sf Sinod nu face decat rau, pentru ca ignora contextul in care traim. De ce spunem aceasta? Pentru ca raul se raspandeste de la sine si fara aprobare, in timp ce savarsirea binelui, a misiunii, este ingradita si limitata.
Mai mult, intr-o structura ierarhizata este suficient sa controlezi un nivel pentru ca sa compromiti intreaga activitate a structurii respective. Pe cand intr-o structura descentralizata, de tip "retea", sabotarea si compromiterea unei parti nu intrerupe si nici nu compromite activitatea structurii respective.
Biserica Ortodoxa este organizata sinodal, adica este de tip „retea”, pe cand Biserica Romano-catolica este centralizata in jurul papei si a Vaticanului. De aceea dusmanii catolicismului se lupta de veacuri sa castige pe papa si Vaticanul ca sa poata distruge Biserica Catolica.
Cu Biserica Ortodoxa, dusmanii crestinismului au mai mult de luptat pentru ca, chiar de castiga o parte din ierarhie pentru erezia ecumenista sau pentru alte erezii, Biserica nu-i compromisa total si marturisirea adevarului se poate face mai departe.
Sa revenim. Fiecare credincios trebuie sa se straduiasca sa participe la activitatea misionara a Bisericii prin folosirea resurselor pe care le are la indemana. Cu un efort mic, dar constant, s-ar putea obtine rezultate deosebite.
Trebuie doar curaj, incredere si bunavointa, imi aduc aminte de pilda stapanului care a tocmit muncitori la via sa.192 A iesit in ceasul al unsprezecelea si a gasit pe unii stand fara lucru si i-a întrebat: De ce stati? Si i-au raspuns: Pentru ca nu ne-a tocmit nimeni.
Cunosc multi crestini buni pe care nu i-a tocmit nimeni, pe care nu i-a solicitat nimeni. Si sunt mult mai multi pe care nu-i stiu. Catre unii ca acestia ma adresez.
Veniti in ogorul Domnului, lucrati pentru Dumnezeu, ajutati-va semenii si ce va fi cu dreptate Domnul va va darui!
Sa ne amintim ca uniti putem face mai mult si mai bine decat singuri, caci zice Mantuitorul: Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu. Si iarasi: de se vor uni doi sau trei sa ceara ceva in numele Meu, se va da lor.

190. Vezi si Hotararea nr. 2533/2003, pct. V, a Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, publicata in revista Candela Moldovei nr. 7-8/2003.
191. Matei 13, 3-23.
192. Matei 20, 1-16.
ANEXA 1
Hotararea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane
din data de 11 martie 1937193
Biserica osandeste francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta si in special pentru urmatoarele motive:
1. Francmasoneria invata pe adeptii ei sa renunte la orice credinta si adevar revelat de Dumnezeu, indemnandu-i sa admita numai ceea ce descopera cu ratiunea lor. Ea propaga astfel necredinta si lupta impotriva crestinismului, ale carui invataturi sunt revelate de Dumnezeu. Vanand pe cat mai multi intelectuali sa si-i faca membri si obisnuindu-i pe acestia sa renunte la credinta crestina, francmasoneria ii rupe de Biserica si, avand in vedere influenta insemnata ce o au intelectualii asupra poporului, e de asteptat ca necredinta sa se intinda asupra unor cercuri tot mai largi, in fata propagandei anticrestine a acestei organizatii, Biserica trebuie sa raspunda cu contrapropaganda.
2. Francmasoneria propaga o conceptie despre lume panteist - naturalista, reproband ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume si ideea omului ca persoana deosebita, destinat nemuririi.
3. Din rationalismul sau, francmasoneria deduce in mod consecvent o morala pur laica, un invatamant laic, reproband orice principiu moral heteronom si orice educatie ce rezulta din credinta religioasa si din destinatia omului la o viata spirituala eterna. Materialismul si oportunismul cel mai cras, in toate actiunile omului, este concluzia necesara din premisele francmasoneriei.
Francmasoneria ii considera pe evrei superiori crestinilor.
4. In lojile francmasone se aduna la un loc evreii si crestinii, si francmasoneria sustine ca numai cei ce se aduna in lojile ei cunosc adevarul si se inalta deasupra celorlalti oameni. Aceasta inseamna ca crestinismul nu da un avantaj in ce priveste cunoasterea adevarului si dobandirea mantuirii membrilor sai. Biserica nu poate privi impasibila cum tocmai dusmanii de moarte ai lui Hristos sa fie considerati intr-o situatie superioara crestinilor, din punct de vedere al cunoasterii adevarurilor celor mai inalte si al mantuirii.
Francmasoneria vrea sa se substituie crestinismului.
5. Francmasoneria practica un cult asemanator celui al misterelor precrestine. Chiar daca unii dintre adeptii ei nu dau nici o insemnatate acestui cult se vor gasi multe spirite mai naive asupra carora acest cult sa exercite forta quasi-religioasa. In orice caz, prin acest cult francmasoneria vrea sa se substituie oricarei alte religii, deci si crestinismului.
In afara de motivele acestea de ordin religios, Biserica mai are in considerare si motive de ordin social cand intreprinde actiunea sa contra francmasoneriei.
Francmasoneria submineaza ordinea sociala.
6. Francmasoneria este un ferment de continua si subversiva subminare a ordinii sociale prin aceea ca isi face din functionarii statului, din ofiteri, unelte subordonate altei autoritati pamantesti decat acelea care reprezinta ordinea stabilita vizibil, ii face unelte in mana unor factori nestiuti inca nici de ei, avand sa lupte pentru idei si scopuri politice ce nu le cunosc. Este o lupta nesincera, pe la spate; niciodata nu exista o siguranta in viata statului si in ordinea stabilita. Este o lupta ce ia in sprijinul ei minciuna si intunericul, impotriva juramantului crestinesc pe care acei functionari l-au prestat statului ei dau juramant paganesc.194
7. Francmasoneria lupta impotriva legii naturale voite de Dumnezeu, conform careia omenirea e compusa din natiuni. Biserica ortodoxa care a cultivat totdeauna specificul spiritual al natiunilor si le-a ajutat sa-si mentina fiinta primejduita de asupritori, nu admite aceasta lupta pentru exterminarea varietatii spirituale din sanul omenirii.
Masurile ce se impun:
Iar ca masurile cele mai eficace pe care Biserica intelege sa le ia impotriva acestui dusman al lui Dumnezeu, al ordinii social-morale si al natiunii, sunt urmatoarele:
1. O actiune publicistica si orala de demascare a scopurilor si a activitatii nefaste a acestei organizatii.
2. Indemnarea intelectualilor romani care dovedesc a face parte din loji, sa le paraseasca, in caz contrar, Fratia Ortodoxa Romana extinsa pe toata tara va indemna sa izoleze pe cei ce prefera sa ramana in loji.
Biserica le va refuza la moarte slujba inmormantarii, in caz ca pana atunci ne se caiesc. De asemenea, le va refuza prezenta ca membri in corporatiile bisericesti.
3. Preotimea va invata poporul ce scopuri urmareste acela care e francmason si-l va sfatui sa se fereasca si sa nu dea votul candidatilor ce apartin lojilor.
4. Sfantul Sinod si toate corporatiile bisericesti si asociatiile religioase staruie pe langa poporul roman si corpurile legiuitoare sa aduca o lege pentru desfiintarea acestei organizatii oculte, in caz ca guvernul nu o va face, Sfantul Sinod se va ingriji sa fie adusa o astfel de lege din initiativa parlamentara.
Hotararea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane195
din data de 11 martie 1937

193 Referitor la aceasta pozitie vezi si la Nicolae Balan, mitropolitul Ardealului in Studii asupra francmasoneriei, citat partial de Radu Theodoru, Nazismul sionist, Ed. Alma Tip, 1997, p. 59. Se poate consulta si Mitropolitul Irineu Mihalcescu, Teologia luptatoare, Bucuresti, 1941, reeditata de Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1994.
194 Afirmatiile de la punctul 6 sunt confirmate si de informatiile culese de Serviciul Secret din acea vreme. Vezi la N. D. Stanescu, Intamplari si oameni din Senciciul Secret, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 2002, p. 231-243.
195 Aceasta Hotarare a fost publicata si in ziarul Miscarea, anul III, nr. 1 (22), 25 decembrie 1993 - 15 ianuarie 1994, p. 5.

[iosif]

Ar fi multe de spus aici. Singurul lucru pe care vreau sa il subliniez este faptul ca citatele acestea nu vorbesc de la sine! Si o parere bine intemeiata ia in calcul toate aspectele! Daca BOR are deschidere ecumenica...ma intreb asa daca nu cumva facem parte si noi dintr-o biserica "eretica"?????????????

Oricum sa stii ca antiecumenisti nu exista numai printre ortodocsi, exista si prin celelalte confesiuni implicate in dialogul ecumenic!

Dumnezeu sa ne lumineze mintea si inima, sa pastram dreapta invatatura cu sfintenie, daruind in acelasi timp iubire!

[antiecumenism]

ANEXA 4
Despre convocarea Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe
de
Arhimandritul Iustin Popovici
URMATOAREA scrisoare a fost adresata de catre Dr. Justin Popovici spre fericita pomenire, parintele duhovnicesc al Manastirii Chelie Valjevo (Yugoslavia), Episcopului Jovan de Sabac si ierarhiei sarbe, la 7 mai 1977, cu rugamintea de a transmite aceasta scrisoare Sfantului Sinod si Sinodului Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sarbe. Importanta acesteia nu s-a micsorat odata cu trecerea anilor ... si poate a sporit in lumina recentelor evenimente scandaloase neortodoxe din Muntele Athos.
Nu cu mult timp in urma, in Chambesy, langa Geneva, a avut loc, prima sedinta pre-sinodala" (21-28 noiembrie 1976). Dupa citirea si studierea documentelor si hotararilor acestei sedinte, publicate de Secretariatul pentru pregatirea Sfantului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Geneva, simt în constiinta mea necesitatea imperioasa, evanghelica, ca membru al Sfintei Biserici Ortodoxe Universale, desi sunt slujitorul ei cel mai smerit, sa ma indrept catre Inalt Prea Sfintia Voastra, si prin Inalt Prea Sfintia Voastra, catre Sfantul Sinod al Episcopilor Bisericii Sarbe cu aceasta expunere, care trebuie sa exprime motivele mele de suparare pentru viitorul sinod. Va rog pe Inalt Prea Sfintia Voastra, Sfintite Stapane si Prea Cuvios Episcop, sa ma ascultati cu credinta evanghelica, si sa raspundeti acestui strigat al unei constiinte ortodoxe care, slava lui Dumnezeu, nici nu este singura, nici izolata in lumea ortodoxa, cand se vorbeste despre acel sinod.
1. Din conventiile si hotararile primei intruniri pre-sinodale", care din vreo pricina necunoscuta s-a tinut la Geneva, unde cu greu se pot afla cateva sute de credinciosi, este clar ca aceasta intrunire a pregatit si hotarat un nou catalog de probleme pentru viitorul „Mare Sinod" al Bisericii Ortodoxe. Aceasta nu a fost una dintre acele „Conferinte pan-ortodoxe", cum s-a tinut in insula Rodos si ulterior in alte parti; nici nu a fost „pre-sinod", cum s-a intamplat pana acum; „Prima conferinta pre-sinodala", care a inceput pregatirea directa pentru desfasurarea unui sinod ecumenic. Mai mult, aceasta conferinta nu si-a inceput activitatea pe baza „Catalogului de subiecte", stabilit la prima conferinta pan-ortodoxa din 1961 din Rodos si elaborata pana in 1971, ci a facut o revizuire a acestui catalog si a realizat un nou „Catalog de subiecte" pentru sinod. Cu toate acestea, se pare ca nici acest catalog nu este definitiv caci foarte probabil va fi din nou schimbat si suplimentat.
In ultima vreme, conferinta a reexaminat metodologia anterioara adoptata in planificarea si pregatirea finala a subiectelor de discutie pentru sinod. A scurtat tot acest proces din graba si mare trebuinta pentru a convoca sinodul cat mai repede cu putinta. Caci, potrivit declaratiei clare a Mitropolitului Meliton, Presedintele Conferintei, Patriarhul Constantinopolului si altii „grabesc convocarea" si intrunirea viitorului sinod: sinodul trebuie sa aiba o „durata scurta" si sa se ocupe de „un numar limitat de subiecte; mai mult, dupa declaratia Mitropolitului Meliton, „sinodul trebuie sa dezbata subiectele arzatoare care impiedica functionarea normala a sistemului de unire a Bisericilor locale intr-una singura, Biserica Ortodoxa ..." (documente, p. 55). Toate astea ne determina sa punem intrebarea: ce inseamna asta? De ce atata graba pentru pregatire? Unde ne vor duce lucrurile astea?
2. Problema pregatirii si intrunirii unui nou sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe nu este noua in acest veac din istoria Bisericii. Chestiunea s-a propus deja in timpul vietii Patriarhului nefericit al Constantinopolului, Meletios Metaxakis - reformatorul renumit si modernist increzut, autorul schismelor din cadrul ortodoxiei - la Congresul pan-ortodox organizat de el, tinut la Constantinopol in 1923. (Atunci s-a recomandat ca sinodul sa se tina in orasul Nis in 1925, dar intrucat Nis nu se afla pe teritoriul Patriarhiei Ecumenice, sinodul nu a fost convocat, probabil din acest motiv.
In general, Constantinopolul si-a asumat monopolul „pan-ortodoxiei" pentru toate „congresele", „conferintele", „pre-sinoade" si „sinoade".) Mai tarziu, in 1930, s-a constituit la Manastirea Vatopedu Comisia pregatitoare a Bisericilor Ortodoxe. Aceasta a stabilit catalogul subiectelor pentru viitorul Pre-Sinod Ortodox, care a fost introducerea pentru sinodul ecumenic. Dupa cel de al II-lea Razboi Mondial a venit randul Patriarhului Atenagoras al Constantinopolului cu conferintele pan-ortodoxe din Rodos (iarasi, exclusiv pe teritoriul Patriarhiei Constantinopolului). Prima dintre ele, din 1961, a fost initiata pentru pregatirea unui sinod pan-ortodox, cu conditia convocarii unui pre-sinod si daca se accepta un catalog de subiecte care fusesera deja pregatite de catre Patriarhia de la Constantinopol: opt capitole intregi cu aproape 40 de subiecte principale si inca de doua ori mai multe paragrafe si subparagrafe. Dupa Conferintele a II-a si a III-a (1963 si 1964) de la Rodos, in 1966 s-a tinut Conferinta de la Belgrad. La inceput, aceasta s-a numit cea de a patra Conferinta Pan-Ortodoxa (Glasnik al Bisericii Ortodoxe Sarbe, Nr. 10, 1966 si documentele in limba greaca s-au publicat sub acest titlu), dar mai tarziu Patriarhia Constantinopolului a redus-o la nivelul unei comisii inter-ortodoxe, astfel incat conferinta viitoare tinuta pe „teritoriul" Constantinopolitan (Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambesy - Geneva) din 1968, ar putea fi considerata cea de a Patra conferinta pan-ortodoxa.
Se pare ca la aceasta conferinta, organizatorii nerabdatori s-au grabit sa scurteze drumul pana la sinod, caci din catalogul foarte amplu de la Rodos (totusi, munca lor, nu a altora), ei au luat numai primele sase subiecte si au stabilit o noua procedura de lucru, in acelasi timp, s-a stabilit o noua institutie: Comisia pregatitoare inter-ortodoxa, indispensabila pentru punerea de acord a lucrarilor asupra subiectelor. Mai mult, s-a organizat Secretariatul pentru pregatirea sinodului, de fapt, aceasta a insemnat un episcop al Constantinopolului, caruia i s-au atribuit indatoririle cu scaunul [resedinta] la Geneva - si in acelasi timp s-au respins propunerile pentru includerea altor membri ortodocsi in Secretariat. Aceasta comisie pregatitoare si Secretariatul, prin vointa Constantinopolului, a tinut o intrunire la Chambesy in iunie 1971. La aceasta intrunire s-au examinat si aprobat in unanimitate rezumate ale celor sase subiecte selectate, care s-au publicat consecutiv in cateva limbi si au fost supuse spre examinare, ca si intreaga lucrarea anterioara de pregatire a sinodului, criticii nemiloase a teologilor ortodocsi. Criticile teologilor ortodocsi (printre care scrisoarea mea, trimisa atunci prin Inalt Prea Sfintia Voastra si cu aprobarea Inalt Prea Sfintiei Voastre, Sfantului Sinod al Episcopilor si aprobata ulterior de multi teologi ortodocsi si publicata in diferite limbi din lumea ortodoxa) explica limpede de ce hotararea Pregatirii Comisiei de la Geneva de a convoca in 1972 Prima conferinta pre-sinodala pentru revizuirea catalogului de la Rodos nu a avut loc in acel an si conferinta s-a desfasurat cu mare intarziere.
Prima conferinta pre-sinodala s-a tinut abia in noiembrie 1976, iarasi, de buna seama, pe „teritoriul" Constantinopolului, la centrul mai sus mentionat, Chambesy, de langa Geneva. Asa cum se vede limpede din documentele si rezolutiile publicate abia acum, si pe care le-am cercetat cu atentie, aceasta conferinta a reexaminat catalogul de la Rodos intr-o asemenea masura ca delegatiile participante la lucrarile diferitelor comitete au ales in unanimitate numai trei subiecte pentru sinod (au fost incluse pe lista numai trei din cele sase initiale!), in timp ce 30 de subiecte, care nu s-au ales in unanimitate, au fost date deoparte pentru „studiul particular din Bisericile individuale", in forma „problematicii Bisericii Ortodoxe" (un concept în intregime strain de ortodoxie).
In viitor, aceste subiecte ar putea deveni subiectul „examinarilor ortodoxe" si ar putea fi incluse in catalog. Dupa cum s-a mai spus, aceasta conferinta a alterat procesul si metodologia elaborarii subiectelor si lucrarea pregatitoare a sinodului care, repet, potrivit organizatorilor din Constantinopol, cat si din alte locuri, ar trebui sa aiba loc „cat mai repede cu putinta". Din toate astea este limpede pentru fiecare crestin ortodox ca prima conferinta pre-sinodala nu a venit cu nimic nou substantial, ci mai degraba continua sa conduca sufletele ortodoxe cat si constiintele multora prin multe labirinte noi, initiate din ambitii personale. De aceea, s-ar parea ca sinodul ecumenic se pregateste din 1923 si de aceea in prezent se doreste sa se desfasoare in graba.
3. Toate problematicile contemporane cu privire la subiectele viitorului sinod, nesiguranta si schimbarea intentiei lor, cat si toate noile schimbari si „revizuiri" demonstreaza un singur lucru fiecarei constiinte ortodoxe adevarate: ca in prezent nu sunt probleme serioase sau presante care sa justifice convocarea si desfasurarea unui nou sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe. Si daca, totusi, ar exista vreun subiect vrednic de a fi obiectul convocarii si desfasurarii unui sinod ecumenic, acesta nu este cunoscut de catre initiatorii, organizatorii si responsabilii tuturor „Conferintelor" mentionate mai sus, cu „cataloagele" lor anterioare si prezente. Daca nu, atunci cum se explica faptul ca incepand cu intrunirea de la Constantinopol din 1923, continuand cu cea din Rodos din 1967 si pana la cea de la Geneva din 1976, „tematicile" si „problematicile" urmatorului sinod s-au schimbat constant? Schimbarile s-au facut la numar, organizare, continut si criteriile folosite pentru Catalogul subiectelor care trebuie sa constituie lucrarea acestui mare si unic corp ecleziastic - Sfantul Sinod Ecumenic al Bisericii Ortodoxe, asa cum a fost si trebuie sa fie. In realitate, toate acestea dovedesc si sublineaza nu numai obisnuita lipsa de consistenta, ci si o incapacitate si esec evident pentru a intelege natura ortodoxiei de catre cei care vor impune „Sinodul" lor asupra Bisericilor Ortodoxe, in prezent, in situatia prezenta - o ignoranta si neputinta de a simti si a intelege ce inseamna cu adevarat sinod ecumenic pentru Biserica Ortodoxa si pentru pleroma credinciosilor ei care poarta numele de crestini.
Caci daca ei au simtit si au facut aceasta, vor sti mai intai ca niciodata in istoria si viata Bisericii Ortodoxe nu exista nici un singur sinod, ca sa nu mentionam un asemenea eveniment exceptional, plin de har (ca Rusaliile) ca un sinod ecumenic, sa caute si sa inventeze subiecte in acest fel artificial pentru lucrarea si lucrarile lui; niciodata nu s-au convocat asemenea conferinte, congrese, pre-sinoade si alte intruniri artificiale, necunoscute pentru traditia sinodala ortodoxa si in realitate a imprumutat din organizatiile occidentale, straine Bisericii lui Hristos.
Realitatea istorica este foarte clara: sfintele Sinoade ale Sfintilor Parinti insuflati de Dumnezeu, intotdeauna au pus inaintea lor una sau cel mult doua sau trei probleme prin gravitatea extrema a marilor erezii si schisme care au denaturat credinta ortodoxa, au faramitat Biserica si au primejduit grav mantuirea sufletelor oamenilor, mantuirea poporului ortodox al lui Dumnezeu si a întregii creatii a lui Dumnezeu. De aceea, sinoadele ecumenice au avut intotdeauna un caracter hristologic, soteriologic, ecleziologic, care inseamna ca singurul lor subiect central - vestea lor cea buna - a fost intotdeauna Dumnezeul-Om Iisus Hristos si mantuirea noastra in El, indumnezeirea noastra in El. Da, El - Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul nascut si consubstantial, intrupat; El - Capul vesnic al Trupului Bisericii pentru mantuirea si indumnezeirea omului; El - in intregime in Biserica prin harul Duhului Sfant, prin credinta adevarata in El, prin credinta ortodoxa. Aceasta este cu adevarat tema ortodoxa, apostolica si patristica, tema nemuritoare a Bisericii Dumnezeului-Om pentru toate vremurile, trecut, prezent si viitor. Numai acesta poate fi subiectul oricarui posibil viitor sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe, iar nu vreun catalog de subiecte scolastic-protestante, care nu au nici o legatura cu viata duhovniceasca si experienta ortodoxiei apostolice de-a lungul veacurilor, caci nu e nimic mai mult decat o serie de teoreme anemice, umaniste. Universalitatea vesnica a Bisericii Ortodoxe si a tuturor sinoadelor ei ecumenice consta in Persoana atotcuprinzatoare a Dumnezeului-Om, Domnul Hristos. Aceasta este realitatea centrala si universala, tema sinoadelor ortodoxe, aceasta este taina si realitatea unica a Dumnezeului-Om peste care se zideste si se sprijina Biserica Ortodoxa a lui Hristos cu toate sinoadele ecumenice si intreaga ei realitate istorica. Pe aceasta temelie, noi trebuie sa construim chiar si astazi, in privelistea cerului si a pamantului, iar nu pe subiectele scolastic protestante si umaniste folosite de delegatiile din Constantinopol si Moscova, care in acest moment amar si critic al istoriei se prezinta a fi „conducatori si reprezentanti" ai Bisericii Ortodoxe in lume.
4. Din documentele ultimei Conferinte pre-sinodale de la Geneva, ca si in situatiile anterioare similare, este limpede ca delegatiile ecleziastice de la Constantinopol si Moscova difera putin una de cealalta cu privire la problemele si temele stabilite ca subiect de lucru pentru viitorul sinod. Ele au aceleasi subiecte, aproape acelasi limbaj, aceeasi mentalitate, aceleasi ambitii. Totusi, lucrul acesta nu surprinde. Pe cine reprezinta acestea acum cu adevarat, ce Biserica si care popor al lui Dumnezeu? Ierarhia de la Constantinopol la aproape toate intrunirile pan-ortodoxe, consta in primul rand in mitropoliti si episcopi titulari, pastori fara turme si fara responsabilitate pastorala concreta inaintea lui Dumnezeu si a propriei lor turme vii. Pe cine reprezinta ei si pe cine vor reprezenta la viitorul sinod? Printre reprezentantii oficiali ai Patriarhiei Ecumenice nu sunt ierarhi din insulele grecesti, unde se gasesc adevarate turme ortodoxe; nu sunt deloc episcopi diocezani greci din Europa si America, ca sa nu mai pomenim de alti episcopi din Rusia, America, Japonia, Africa, care au turme ortodoxe mari si teologi ortodocsi foarte buni.
Pe de alta parte, actuala delegatie de la Patriarhia Moscovei reprezinta marea Biserica de sfinti si mucenici ai Rusiei si milioanele de mucenici si marturisitori ai ei, numai de Dumnezeu stiuti? Socotind dupa cele ce declara si apara aceste delegatii oriunde calatoresc in afara Uniunii Sovietice, ele nici nu reprezinta, nici nu exprima spiritul si atitudinea adevarata a Bisericii Ortodoxe Ruse si a turmei sale ortodoxe credincioase, caci foarte adesea aceste delegatii pun lucrurile Cezarului inaintea lucrurilor lui Dumnezeu. Totusi, porunca scripturistica este astfel: „Trebuie sa ascultam pe Dumnezeu mai mult decat pe oameni" (Fapte 5, 29). Mai mult, este corect, este ortodox sa ai asemenea reprezentanti ai Bisericilor Ortodoxe la diferite intruniri ortodoxe la Rodos sau la Geneva? Reprezentantii Constantinopolului, care au inceput acest sistem al reprezentarii Bisericilor Ortodoxe la sinoade si cei care accepta acest principiu care, potrivit teoriei lor, este in concordanta cu „sistemul de Biserici locale autocefale si autonome" - au uitat ca un asemenea principiu contrazice traditia sinodala a ortodoxiei. Din nefericire, acest principiu de reprezentare a fost acceptat repede de catre toti ceilalti ortodocsi: uneori tacit, alteori cu voturi de protest, dar uitand ca Biserica Ortodoxa, in natura ei si in constitutia ei neschimbata dogmatic este episcopala si centrata in episcopi. Caci episcopul si credinciosii adunati in jurul lui sunt expresia si manifestarea Bisericii ca Trup al lui Hristos, mai ales in Sfanta Liturghie: Biserica este apostolica si universala numai datorita episcopilor ei, in masura in care ei sunt capii unitatilor ecleziastice adevarate, eparhiile, an acelasi timp, celelalte forme schimbatoare de organizare bisericeasca mai tarzii din punct de vedere istoric: mitropolii, arhiepiscopii, patriarhii, pentarhii, autocefalii, autonomii, etc., totusi, oricat de multe ar fi sau vor fi, nu pot avea si nu au o semnificatie hotaratoare si ferma in sistemul sinodal al Bisericii Ortodoxe. Mai mult, ele pot constitui o opreliste in functionarea corecta a principiului sinodal daca impiedica si resping caracterul si structura episcopala a Bisericii si a Bisericilor.
Fara indoiala, trebuie sa aflam diferenta principala dintre ortodoxie si ecleziologia papala. Daca este asa, atunci cum poate fi reprezentata potrivit principiului delegatiei, adica de acelasi numar de delegati, de pilda, Bisericile ceha si romana. Sau intr-o masura si mai mare, Patriarhiile din Rusia si Constantinopol? Ce grupuri de credinciosi reprezinta primii episcopi si ce grupuri de credinciosi reprezinta cei de ai doilea? De curand, Patriarhia din Constantinopol a dat o multime de episcopi si mitropoliti, aproape toti titulari si fictivi. Poate ca aceasta este o masura pregatitoare pentru a garanta la viitorul „Sinod Ecumenic" prin multimea lor de titluri, majoritatea voturilor pentru ambitiile neo-papale ale Patriarhiei de la Constantinopol? Pe de alta parte, Bisericilor cu ravna apostolica in lucrarea misionara, cum ar fi Mitropolia Americana, Biserica Rusa din strainatate, Biserica Japoneza si altora, nu le este ingaduit nici un singur reprezentant! Unde se afla in toate astea principiul universal al ortodoxiei? Ce fel de sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe a lui Hristos va fi acesta? Deja la Conferinta de la Geneva, Ignatie, Mitropolit din Laodicea si reprezentant al Patriarhiei Antiohiei, a spus cu tristete: „inteleg tulburarea, caci raul determina experienta sinodala care este temelia Bisericii Ortodoxe."
5. Cu toate acestea, Constantinopolul si altii, nu pot astepta convocarea „sinodului". Mai intai potrivit dorintelor si insistentelor lor, Prima Conferinta Pre Sinodala de la Geneva a hotarat ca „sinodul trebuie sa se convoace cat mai repede cu putinta", ca acest sinod trebuie sa aiba o „durata scurta" si ca trebuie „sa ia in considerare un numar mic de subiecte". Sunt numite cele zece subiecte alese. Primele patru subiecte sunt: diaspora, problema autocefaliei ecleziastice si conditiile pentru proclamarea ei, dipticurile - adica, ordinea prioritatii Bisericilor Ortodoxe.
Obiectivitatea evanghelica ne obliga sa observam ca presedintele prezidiului Conferintei pre sinodale, Mitropolitul Meliton, a condus un sinod despotic si nepotrivit. Lucrul acesta este clar din fiecare pagina a documentelor publicate ale conferintei. Se afirma limpede si deschis ca „Acest Sfant si Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe, care se pregateste nu trebuie privit ca unic, excluzand convocarea ulterioara a Sfintelor si Marilor Sinoade" ("Documente", p. 18, 20, 50, 55, 60). Cu privire la toate astea, o constiinta cu simtire evanghelica nu poate decat sa puna urmatoarea intrebare: care sunt concluziile reale ale unui sinod convocat intr-o asemenea graba si intr-o maniera atat de arbitrara?
Prea Sfintiti Episcopi, am ferma impresie si convingere ca toate acestea arata dorinta ascunsa a anumitor persoane cunoscute din Patriarhia Constantinopolului. ca cele mai cinstite puteri ale Patriarhiei Ortodoxe impun propriile idei si procedee asupra tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale si in general asupra lumii ortodoxe si a diasporei ortodoxe si aproba un „sinod ecumenic" neo-papist. Pentru acest motiv, printre cele zece subiecte alese pentru sinod, s-au introdus, de buna seama ca prioritati, acele subiecte care dezvaluie intentia Constantinopolului de a supune intreaga diaspora ortodoxa - si asta inseamna lumea intreaga! Si pentru a garanta pentru sine dreptul exclusiv de a recunoaste autocefalia si autonomia tuturor Bisericilor Ortodoxe din lume in general, atat in prezent cat si in viitor, si in acelasi timp pentru a impune ordinea si rangul lor la dispozitia lor (tocmai asta implica aceasta problema a dipticurilor, fiindca ele se preocupa nu numai de „randuielile slujirii liturgice", ci si de regulamentul prioritatii la sinoade, etc.).

[antiecumenism]

Ma plec cu smerenie inaintea realizarilor de veacuri ale Marii Biserici de la Constantinopol si inaintea crucii ei actuale care nu este nici mica, nici usoara, care, potrivit firii lucrurilor, este crucea intregii Biserici - caci, asa cum spune Apostolul, „Cand un madular sufera,iîntreg trupul sufera". Mai mult, eu recunosc rangul canonic si intaietatea Constantinopolului fata de Bisericile Ortodoxe locale, care au cinste si drepturi egale. Nu ar respecta cuvantul Evangheliei, daca Constantinopolul, avand in vedere dificultatile in care se gaseste acum, ar putea sa aduca intreaga ortodoxie pe marginea prapastiei, asa cum s-a intamplat odata la pseudo-sinodul din Florenta, sau sa canonizeze si sa dogmatizeze anumite forme istorice care, la un moment dat, s-ar putea transforma din aripi de zbor in lanturi grele, inlantuind Biserica si prezenta ei transfiguratoare in lume.
Ca sa fiu cinstit: conducerea reprezentantilor Constantinopolului din ultimele decenii a fost caracterizata prin aceeasi agitatie nesanatoasa, prin aceeasi stare bolnava duhovniceste, ca aceea care a adus Biserica la inselarea si ocara Florentei in sec. al XV-lea. (Nici conducerea aceleiasi Biserici sub jugul turcesc nu a fost un exemplu al tuturor timpurilor. Atat jugul florentin, cat si cel turcesc au fost primejdioase pentru ortodoxie.) Cu diferenta ca astazi situatia este si mai amenintatoare: inainte, Constantinopolul a fost un organism viu, cu milioane de credinciosi - el a putut sa biruiasca fara intarziere criza determinata de directiile externe cat si ispita de a da credinta si imparatia lui Dumnezeu pe bunurile lumii acesteia.
Totusi, Constantinopolul are astazi numai mitropoliti fara turma, episcopi care nu au pe cine sa pastoreasca (adica, fara eparhii), care, cu toate aceastea, doresc sa controleze destinele intregii Biserici. Astazi nu trebuie, nu poate fi o noua Florenta! Nici situatia prezenta nu se poate compara cu dificultatile jugului turcesc. Aceeasi judecata se aplica si la Patriarhia Moscovei. Dificultatile ei sau ale altor Biserici locale, sub comunismul fara de Dumnezeu, trebuie sa le permita sa hotarasca viitorul ortodoxiei? Soarta Bisericii nici nu este, nici nu mai poate fi in mainile imparatului bizantin sau a altui stapanitor. Nu este controlul unui patriarh sau a oricareia dintre puterile acestei lumi, nici macar in aceea a pentarhiei sau a „autocefaliilor" (in sens restrans). Prin puterea lui Dumnezeu, Biserica a crescut intr-o multime de Biserici locale cu milioane de credinciosi, dintre care, in zilele noastre, multi au adeverit cu sangele lor mostenirea si credinta apostolica in Miel. Au aparut la orizont noi Biserici locale, cum ar fi cea japoneza, africana si americana si libertatea lor in Domnul nu trebuie inlocuita cu nici o „super-Biserica" de tip papal (cf. Canonului 8, Sinodul III Ecumenic), caci asta ar insemna un atac chiar asupra esentei Bisericii. Fara acordul lor, solutia esentei oricarei probleme ecleziastice de semnificatie ecumenica este de neconceput, ca sa nu pomenim solutiile la problemele care ii intereseaza imediat, de exemplu, problema diasporei.
Lupta de veacuri a ortodoxiei impotriva absolutismului roman a fost o lupta tocmai pentru aceasta libertate a Bisericii locale ca universala si sinodala, completa si intreaga in sine. Noi trebuie sa parcurgem astazi drumul Romei celei dintai si cazute, sau a vreuneia de acelasi fel, „a doua" sau „a treia"? Trebuie sa credem ca Constantinopolul, care in persoanele sfintilor si marilor ei ierarhi, clerul si poporul sau, care s-a opus cu indrazneala vreme de veacuri protectionismului si absolutismului roman, se pregateste astazi sa ignore traditiile respectate ale ortodoxiei si sa le schimbe pentru un inlocuitor neo-papal al unei „a doua", „a treia" sau al altui fel de Roma?
6. Prea Cinstiti Parinti! Toti ortodocsii vad si isi dau seama cat de important, cat de semnificativa este astazi problema diasporei ortodoxe atat pentru Biserica Ortodoxa in general cat si pentru toate Bisericile Ortodoxe, fiecare in parte. Aceasta problema se poate hotari asa cum doreste Constantinopolul sau Moscova, fara sa se refere, fara participarea credinciosilor, preotilor si teologilor ortodocsi ai diasporei, care sporeste in fiecare zi? Problema diasporei, fara indoiala, este o problema de exceptionala importanta; este o problema care s-a ridicat la suprafata pentru prima data in istorie cu asemenea putere si semnificatie. Caci solutia ei va prilejui realmente convocarea unui adevarat sinod ecumenic in care toti episcopii ortodocsi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe vor participa cu adevarat. O alta problema care ar putea, dupa parerea noastra si ar trebui sa fie discutata la un sinod ecumenic autentic al Bisericii Ortodoxe, este problema ecumenismului. Pe buna dreptate, aceasta este o problema ecleziastica cu privire la Biserica, ca unitate si organism teandric, o unitate si organism care sunt stabilite nesigur de catre sincretismul ecumenic contemporan. Se raporteaza si la problema omului, pentru care nihilismul ideologiilor contemporane si mai ales ateiste, a sapat un mormant fara nadejde de inviere. Ambele probleme se pot rezolva corect si intr-un fel ortodox numai pornind de la bazele teandrice ale sinoadelor vechi si cu adevarat ecumenice. Totusi, in prezent, las aceste probleme deoparte, ca sa nu supraincarce aceasta chemare cu noi discutii si sa-l extinda in mod nejustificat. Deci problema diasporei este foarte grava si extrem de importanta in ortodoxia contemporana.
Totusi, sunt acum conditiile care sa garanteze solutionarea ei corecta in sinod, in chip ortodox, si potrivit invataturii Sfintilor Parinti? Este posibil sa existe acolo intr-adevar o reprezentare libera si adevarata a tuturor Bisericilor Ortodoxe la un sinod ecumenic fara sa fie tulburate de influente exterioare? Sunt reprezentantii multor Biserici, mai ales ai celor sub regimuri militant ateiste, cu adevarat in stare sa exprime si sa apere principiile ortodoxe? Poate o Biserica care isi neaga proprii ei mucenici sa fie un marturisitor autentic al Crucii de pe Golgota sau purtator al duhului si al constiintei sinodale a Bisericii lui Hristos?
Inainte de a avea loc un sinod, sa ne intrebam daca va fi posibil pentru constiintele milioanelor de mucenici noi, curatati de sangele Mielului, sa vorbeasca in el. Experienta istoriei ne invata ca ori de cate ori Biserica este rastignita, fiecare dintre membrii ei este chemat sa sufere pentru Trupul ei, si sa nu dezbata probleme artificiale sau sa caute raspunsuri false la probleme reale - „pescuitul in ape tulburi pentru satisfacerea ambitiilor personale.
Sa nu pomenim ca atata vreme cat Biserica a rabdat persecutii, nu s-a convocat nici un sinod ecumenic - ceea ce nu inseamna ca Biserica lui Dumnezeu din acele vremuri nu vietuia si functiona dupa o practica sinodala. Dimpotriva, vremea persecutiilor a fost perioada celor mai bogate roade. Dupa aceea, cand s-a intrunit Primul Sinod Ecumenic, s-au adunat si marturisitorii cu ranile si cicatricile lor. Episcopii au fost incercati in focul suferintei, care L-au putut marturisi apoi pe Hristos ca Dumnezeu si Domn. Va fi duhul lor prezent si în zilele noastre? Cu alte cuvinte, episcopii vremii noastre, care sunt asemenea mucenicilor, vor fi prezenti la sinodul care se pregateste acum, astfel ca acest sinod sa se slaveasca potrivit Duhului Sfant si sa vorbeasca si sa hotarasca dupa Hristos, si ca sa nu se auda in el mai intai cei care nu sunt liberi fata de influenta puterilor lumii acesteia? Sa consideram, de exemplu, grupul episcopilor Bisericii Ruse din afara tarii, care, pentru toata slabiciunea lor omeneasca, poarta asupra lor lanturile Domnului si ale Bisericii Ruse care a mers in pustie din pricina prigoanelor, intr-un chip care nu au fost mai prejos decat cele ale lui Diocletian: acesti episcopi au fost exclusi dinainte de catre Moscova si Constantinopol, de la participarea la sinod, si astfel i-au redus la tacere.
Sa ne gandim la episcopii Rusiei si ai altor tari ateiste declarate, care nu vor putea participa liber la sinod sau vorbi sau lua decizii in mod liber; unii nici nu vor avea voie sa participe la sinod. Sa nu mai vorbim de imposibilitatea lor sau a Bisericilor lor de a se pregati cu vrednicie pentru un prilej atat de important si semnificativ. Nu este lucrul acesta o dovada mai mult decat suficienta ca la sinod, constiinta Bisericii martirizate si constiinta pleromei ecleziastice vor tacea, ca reprezentantii lor nici macar nu vor putea intra - asa cum s-a intamplat cu unul dintre marturisitorii cei mai straluciti ai Bisericii prigonite la intrunirea de la Nairobi (ma refer mai ales la Soljenitan)? Putem lasa deoparte problema cu privire la cat de moral sau chiar normal poate fi ca la vremea cand Domnul Iisus Hristos si credinta in El sunt rastignite intr-un chip cu mult mai cumplit decat inainte, urmatorii Lui trebuie sa hotarasca cine va fi cel dintai dintre ei.
La vremea cand satan cauta nu numai trupul ci chiar sufletul omului si al lumii, cand omenirea este amenintata cu autodistrugerea, este moral si normal ca ucenicii lui Hristos sa se preocupe de aceleasi probleme (si in acelasi fel) ca ideologiile anticrestine contemporane - ideologii care vand Painea vietii pe un maldar de gunoi? Tinand cont de aceste lucruri si extrem de constienti de situatia Bisericii Ortodoxe contemporane si a lumii in general - care nu s-a schimbat substantial de la ultimul apel catre Sfantul Sinod al Episcopilor (mai 1971) constiinta mea ma obliga inca o data sa ma indrept cu insistenta si cu rugaciune fierbinte catre Sfantul Sinod al Episcopilor Bisericii Sarbe martirizate: Biserica noastra sarba sa se retina sa participe la pregatirile pentru „sinodul ecumenic", si de buna seama, sa se abtina sa participe la sinod. Caci, Dumnezeu sa nu ingaduiasca ca acest sinod sa vina si sa treaca, ca sa se astepte de la el un singur rezultat: schisme, erezii si pierderea multor suflete.
Analizand problema din punct de vedere al experientei apostolice si patristice si istorice a Bisericii, un asemenea sinod, in loc de vindecare, va deschide rani noi in trupul Bisericii si va ridica in fata ei probleme noi si nenorociri noi. Trebuie sa rostesc rugaciunile sfinte si apostolice ale Parintilor Sfantului Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sarbe.
Nevrednicul arhimandrit Iustin (parinte duhovnicesc al Manastirii Chelie)
ajunul Sarbatorii Sfantul Gheorghe, 1977
Manastirea Chelie, Valjevo, (Yugoslavia).