Niciodata nu e prea tarziu...si totusi uneori este!

[Ana-Maria N]

‘ Iubitii mei, v-ati gandit vreodata ca nu suntem in lume decat pentru Dumnezeu? Pentru a-L vedea, pentru a-L iubi, a-L sluji si a-L avea pentru totdeauna in viata cealalta? Iata, ca mantuirea ta trebuie sa fie scopul si tinta tuturor grijilor si framantarilor tale. Deci, singura ta grija, care sa te preocupe permanent, trebuie sa fie cum sa te mantuiesti. ( Arhim. Gerontie Ghenoiu )

Niciodata nu e prea tarziu pentru pocainta. Sa incercam sa lasam viata pacatoasa in urma si sa ne cerem iertare de pacate...chiar si ultimul moment daca ar fi, precum talharul de pe cruce, caruia Bunul Dumnezeu i-a dat iertarea, ba mai mult i-a permis intrarea in Imparatia Cerurilor odata cu El.

Niciodata nu e prea tarziu pentru a fi noi insine ' apostoli ' pentru apropiatii nostrii, sa incercam cel putin, ' sa-i zgaltaim ' putin, pentru a nu ne trezii cu regrete cand e prea tarziu. Spun asta pornind de la Psalmul 50 : ' Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. ' Iar pentru ' a zgaltaii ' pe apropiatii nostrii sa urmam cuvintele: ‘Cine insa doreste sa atraga atentia fratelui sau, acela trebuie mai intai sa se pregateasca pentru acest lucru important si placut lui Dumnezeu,ca, prin curatirea inimii sale de pacate, prin pocainta si printr-o rugaciune plina de zdrobire, Dumnezeu sa-i ajute sa fie savarsita cu dragoste mustrarea la care s-a gandit. Caci cel ce nu se pregateste in prealabil, cel ce nu indeparteaza barna pacatelor sale din ochiul sau si nu se umple cu simtaminte bune, cu dragoste si mila catre fratele care a gresit, acela risca sa prefaca mustrarea in osandire. Si atunci rezultatele vor fi infioratoare. Caci propriile noastre pacate necuratite, aceasta barna din ochi, face pe om orb, brutal, rau, lipsit de rabdare - intr-un cuvant nevrednic sa se numeasca vindecator. ‘ ( Arhim. Serafim Alexiev )

Astazi am fost la o inmormantare, a unui baietel de 15 ani a unei colege de serviciu. A fost in coma timp de doua saptamani. Am strans toti colegii bani pentru medici, pentru medicamente, etc. Dar nu au mai folosit la nimic… Si asa a murit, fara a mai apuca sa fie spovedit si impartasit. Nu mi-a trecut prin minte, decat o pilda pe care am citit-o si care se incheie cu cuvintele: ‘ Parinte! Nu suntem nimic. Desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciune. Vai mie, daca ma afla moartea. Unde ma voi duce eu nefericitul? ‘

[Rodica50]

În prealabil postat de Ana-Maria N

‘ Iubitii mei, v-ati gandit vreodata ca nu suntem in lume decat pentru Dumnezeu? Pentru a-L vedea, pentru a-L iubi, a-L sluji si a-L avea pentru totdeauna in viata cealalta? Iata, ca mantuirea ta trebuie sa fie scopul si tinta tuturor grijilor si framantarilor tale. Deci, singura ta grija, care sa te preocupe permanent, trebuie sa fie cum sa te mantuiesti. ( Arhim. Gerontie Ghenoiu )

Niciodata nu e prea tarziu pentru pocainta. Sa incercam sa lasam viata pacatoasa in urma si sa ne cerem iertare de pacate...chiar si ultimul moment daca ar fi, precum talharul de pe cruce, caruia Bunul Dumnezeu i-a dat iertarea, ba mai mult i-a permis intrarea in Imparatia Cerurilor odata cu El.

Niciodata nu e prea tarziu pentru a fi noi insine ' apostoli ' pentru apropiatii nostrii, sa incercam cel putin, ' sa-i zgaltaim ' putin, pentru a nu ne trezii cu regrete cand e prea tarziu. Spun asta pornind de la Psalmul 50 : ' Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. ' Iar pentru ' a zgaltaii ' pe apropiatii nostrii sa urmam cuvintele: ‘Cine insa doreste sa atraga atentia fratelui sau, acela trebuie mai intai sa se pregateasca pentru acest lucru important si placut lui Dumnezeu,ca, prin curatirea inimii sale de pacate, prin pocainta si printr-o rugaciune plina de zdrobire, Dumnezeu sa-i ajute sa fie savarsita cu dragoste mustrarea la care s-a gandit. Caci cel ce nu se pregateste in prealabil, cel ce nu indeparteaza barna pacatelor sale din ochiul sau si nu se umple cu simtaminte bune, cu dragoste si mila catre fratele care a gresit, acela risca sa prefaca mustrarea in osandire. Si atunci rezultatele vor fi infioratoare. Caci propriile noastre pacate necuratite, aceasta barna din ochi, face pe om orb, brutal, rau, lipsit de rabdare - intr-un cuvant nevrednic sa se numeasca vindecator. ‘ ( Arhim. Serafim Alexiev )

Astazi am fost la o inmormantare, a unui baietel de 15 ani a unei colege de serviciu. A fost in coma timp de doua saptamani. Am strans toti colegii bani pentru medici, pentru medicamente, etc. Dar nu au mai folosit la nimic… Si asa a murit, fara a mai apuca sa fie spovedit si impartasit. Nu mi-a trecut prin minte, decat o pilda pe care am citit-o si care se incheie cu cuvintele: ‘ Parinte! Nu suntem nimic. Desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciune. Vai mie, daca ma afla moartea. Unde ma voi duce eu nefericitul? ‘

Iata de ce Sfintii traiau pentru "azi" ,pentru ca maine -uneori- nu va mai fi...

[lourdes19]

Da, intradevar unii dintre noi sunt luati prea devreme de aici!
In fata mortii toti suntem egali si nepuntinciosi.
cei care sunt luati asa de devreme cred ca sunt un exemplu pt noi cei care mai suntem in viata sa luam aminte la viata noastra si sa ne indreptam cat mai avem timp!
in urma cu 3 ani am avut si eu un accident din care doar o minune Dumnezeiasca mi-a salvat viata si de atunci incerc sa o pretuiesc!
o concluzie: moartea e la brat cu noi!

[florinbrasov0]

Imi aduc aminte de cuvintele unui cuiva care spunea ca intotdeauna ACUM este momentul potrivit pentru a ne indrepta si nu exista moment mai bun decat ACUM pentru a incepe apropierea noastra de Dumnezeu.

[Ovidiu Vasile Pop]

În prealabil postat de Ana-Maria N

‘ Iubitii mei, v-ati gandit vreodata ca nu suntem in lume decat pentru Dumnezeu? Pentru a-L vedea, pentru a-L iubi, a-L sluji si a-L avea pentru totdeauna in viata cealalta? Iata, ca mantuirea ta trebuie sa fie scopul si tinta tuturor grijilor si framantarilor tale. Deci, singura ta grija, care sa te preocupe permanent, trebuie sa fie cum sa te mantuiesti. ( Arhim. Gerontie Ghenoiu )

Niciodata nu e prea tarziu pentru pocainta. Sa incercam sa lasam viata pacatoasa in urma si sa ne cerem iertare de pacate...chiar si ultimul moment daca ar fi, precum talharul de pe cruce, caruia Bunul Dumnezeu i-a dat iertarea, ba mai mult i-a permis intrarea in Imparatia Cerurilor odata cu El.

Niciodata nu e prea tarziu pentru a fi noi insine ' apostoli ' pentru apropiatii nostrii, sa incercam cel putin, ' sa-i zgaltaim ' putin, pentru a nu ne trezii cu regrete cand e prea tarziu. Spun asta pornind de la Psalmul 50 : ' Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. ' Iar pentru ' a zgaltaii ' pe apropiatii nostrii sa urmam cuvintele: ‘Cine insa doreste sa atraga atentia fratelui sau, acela trebuie mai intai sa se pregateasca pentru acest lucru important si placut lui Dumnezeu,ca, prin curatirea inimii sale de pacate, prin pocainta si printr-o rugaciune plina de zdrobire, Dumnezeu sa-i ajute sa fie savarsita cu dragoste mustrarea la care s-a gandit. Caci cel ce nu se pregateste in prealabil, cel ce nu indeparteaza barna pacatelor sale din ochiul sau si nu se umple cu simtaminte bune, cu dragoste si mila catre fratele care a gresit, acela risca sa prefaca mustrarea in osandire. Si atunci rezultatele vor fi infioratoare. Caci propriile noastre pacate necuratite, aceasta barna din ochi, face pe om orb, brutal, rau, lipsit de rabdare - intr-un cuvant nevrednic sa se numeasca vindecator. ‘ ( Arhim. Serafim Alexiev )

Astazi am fost la o inmormantare, a unui baietel de 15 ani a unei colege de serviciu. A fost in coma timp de doua saptamani. Am strans toti colegii bani pentru medici, pentru medicamente, etc. Dar nu au mai folosit la nimic… Si asa a murit, fara a mai apuca sa fie spovedit si impartasit. Nu mi-a trecut prin minte, decat o pilda pe care am citit-o si care se incheie cu cuvintele: ‘ Parinte! Nu suntem nimic. Desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciune. Vai mie, daca ma afla moartea. Unde ma voi duce eu nefericitul? ‘

..totusi,niciodata nu-i prea tarziu!...Nu se stie unde ne va afla moartea,important e sa fim pregatiti,cat mai pregatiti in fiecare moment!...

[iustin10]

Ideea e ca amanam pocainta pana in ultima clipa,sperand ca in ultimele momente ale vietii ,macar,ne va veni mintea cea buna,si ne vom darui intreg sufletul lui Dumnezeu.
Dar uneori,ultima clipa vine prin surprindere,si nu mai avem timp sa ne pocaim.Si murim exact asa cum suntem in clipa de fata,plini de neimpliniri ,nemultumiti de viata noastra,dar complacandu-ne in ea .Ce vom zice oare in ziua Judecatii?Ce scapare vom mai avea?
Caci toate le amanam de azi pe maine ,si 'maine' s-ar putea ca intr-o buna zi sa nu mai vina.

[windorin]

În prealabil postat de Ana-Maria N

Niciodata nu e prea tarziu pentru pocainta.

Mai bine mai devreme, decat prea tarziu !

Vai celor care amana pocainta... gandindu'se ca vor avea vreme la batranete.
Vai noua, care amanam a pune inceputul cel bun.

În prealabil postat de Ana-Maria N

‘ Iubitii mei, v-ati gandit vreodata ca nu suntem in lume decat pentru Dumnezeu? Pentru a-L vedea, pentru a-L iubi, a-L sluji si a-L avea pentru totdeauna in viata cealalta? Iata, ca mantuirea ta trebuie sa fie scopul si tinta tuturor grijilor si framantarilor tale. Deci, singura ta grija, care sa te preocupe permanent, trebuie sa fie cum sa te mantuiesti. ( Arhim. Gerontie Ghenoiu )

Niciodata nu e prea tarziu pentru pocainta. Sa incercam sa lasam viata pacatoasa in urma si sa ne cerem iertare de pacate...chiar si ultimul moment daca ar fi, precum talharul de pe cruce, caruia Bunul Dumnezeu i-a dat iertarea, ba mai mult i-a permis intrarea in Imparatia Cerurilor odata cu El.

Niciodata nu e prea tarziu pentru a fi noi insine ' apostoli ' pentru apropiatii nostrii, sa incercam cel putin, ' sa-i zgaltaim ' putin, pentru a nu ne trezii cu regrete cand e prea tarziu. Spun asta pornind de la Psalmul 50 : ' Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. ' Iar pentru ' a zgaltaii ' pe apropiatii nostrii sa urmam cuvintele: ‘Cine insa doreste sa atraga atentia fratelui sau, acela trebuie mai intai sa se pregateasca pentru acest lucru important si placut lui Dumnezeu,ca, prin curatirea inimii sale de pacate, prin pocainta si printr-o rugaciune plina de zdrobire, Dumnezeu sa-i ajute sa fie savarsita cu dragoste mustrarea la care s-a gandit. Caci cel ce nu se pregateste in prealabil, cel ce nu indeparteaza barna pacatelor sale din ochiul sau si nu se umple cu simtaminte bune, cu dragoste si mila catre fratele care a gresit, acela risca sa prefaca mustrarea in osandire. Si atunci rezultatele vor fi infioratoare. Caci propriile noastre pacate necuratite, aceasta barna din ochi, face pe om orb, brutal, rau, lipsit de rabdare - intr-un cuvant nevrednic sa se numeasca vindecator. ‘ ( Arhim. Serafim Alexiev )

Astazi am fost la o inmormantare, a unui baietel de 15 ani a unei colege de serviciu. A fost in coma timp de doua saptamani. Am strans toti colegii bani pentru medici, pentru medicamente, etc. Dar nu au mai folosit la nimic… Si asa a murit, fara a mai apuca sa fie spovedit si impartasit. Nu mi-a trecut prin minte, decat o pilda pe care am citit-o si care se incheie cu cuvintele: ‘ Parinte! Nu suntem nimic. Desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciune. Vai mie, daca ma afla moartea. Unde ma voi duce eu nefericitul? ‘

Mi-a spus o profesoara ca sa nu-l prinda pe nimeni ceasul mortii asa cum a fost cand a venit pe lume.
Ma tot intreb de ce ne mai rabda Dumnezeu pe Pamant...Cand ne intoarcem si suntem hotarati sa ne schimbam viata, se intampla ce se intampla ca iar cadem.nici nu stiu de ce ne-a creat...

În prealabil postat de o nestiutoare_

(...) Ma tot intreb de ce ne mai rabda Dumnezeu pe Pamant...Cand ne intoarcem si suntem hotarati sa ne schimbam viata, se intampla ce se intampla ca iar cadem.nici nu stiu de ce ne-a creat...

Nu stiu cat esti tu de... nestiutoare, dar sunt(em) multi care pretind(em) ca stiu/stim sa raspunda/raspundem la astfel de intrebari. Cert este ca intr-o zi o vom afla si pe asta, cu siguranta.

Moartea fulgeratoare NU vine la oricine, ci numai la cei care-si primesc pedeapsa, sau prin care se primeste o pedeapsa. Daca Dumnezeu considera ca pentru cineva nu mai este cale de indreptare si toate cararile si invataturile lui sunt o povara pentru altii in calea mantuirii, sentinta cade ca un trasnet. Daca, din anumite motive, de persoana vinovata mai depind alte suflete nevinovate, Dumnezeu ii ia la fel de fulgerator tot ce are mai scump pe lume (de obicei copii).
Am mai spus-o si cu alta ocazie: trebuie sa ne folosim cu toata fiinta noastra de timpul pe care-l traim, pentru a pune "ceva" deoparte, "acolo sus". Iar pentru asta nu ni se cere mare lucru, totusi. Daca nu realizam sau - mai grav! - nu vrem sa ne ingrijim deloc de suflet, vom ajunge sa plecam dincolo total nepregatiti si cu o carte de credit plina pana la refuz de "datorii". Si e greu de crezut ca cineva pe urma noastra va binevoi sa ni le plateasca, si in acelasi timp sa se mai si ingrijeasca de propria lui mantuire. Nu zic ca e imposibil, dar se intampla destul de rar astfel de cazuri. In plus, nu cred ca cineva constientizeaza cu adevarat in ce consta "plata datoriilor" in lumea de dincolo. Daca aici mai indraznesti sa speri ca totul se va sfarsi cu bine, cand dai de greu, "Greul" de acolo este incomparabil cu orice "greu" cunoscut pe aceasta lume, si nu poate avea suportul sperantei ca se va sfarsi. Probabil orice lumanare in plus conteaza pentru acel suflet cazut, dar e nevoie de mult mai mult pentru a "gratia" pe cineva. Iar asta se intampla mult prea rar, in primul rand fiindca noi aici practic nu stim nimic din ceea ce intampina ei, iar in al doilea rand, avem propriile noastre probleme, incertitudini, indoieli, sau (mai ales) patimi cu care ne luptam...