Aceleasi realitati pot fi privite din perspective diferite - indemn la deschidere in

În prealabil postat de catalin2

Draga Vlad, citatele vorbesc de la sine, nu trebuie sa le interpetez eu ca sa fie in concordanta cu vreo invatatura venita de prin apus. Noi trebuie sa ne adaptam invataturii ortodoxe, nu sa o adaptam la conceptiile noastre. De ce sa modific citatele daca asa le-au spus sfintii si sa le caut o interpretare fortata? Nu am intalnit o alta invatatura in ortodoxie, daca imi dai tu un citat care spune altceva sunt curios sa il vad (ma refer la invatatura Bisericii). Practic tu spui ca invatatura ortodoxa e cea mai buna, dar pana la urma nu are importanta, pentru ca si o credinta falsa, neadevarata e la fel de mantuitoare. Mai mult, nu au importanta nici Sfintele Taine sau sa fii in Biserica. Eu nu am cum sa fiu de acord cu astfel de invataturi, ce tin tocmai de relativism, asa cum e si subiectul acestui topic. Dar daca imi arati tu citate care sustin ce spui eu sunt gata sa le analizez. Nu de mult am incheiat o discutie cu Daniel, aproximativ pe acceasi tema, pana la urma am ajuns la consens: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...=16089&page=23
Doamne ajuta!

Ma tot holbez la mesajul asta si nu inteleg ce legatura are cu ce am spus eu. Daca ai putin timp te rog frumos, arata-mi cu exactitate unde am spus:
-sa interpretam in concordanta cu vreo invatatura din Apus
-sa modificam citatele
-ca o credinta falsa e la fel de mantuitoare
-ca nu au importanta Sfintele Taine sau faptul de a fi in Biserica
daca nu imi arati unde am spus astea poate ar fi cazul sa recunosti ca imi pui multe vorbe neadevarate in gura.

Catalin nu ti-a spus nimeni sa „interpretezi fortat”. Dar tu iei anumite canoane sau ziceri date intr-un anumit context istoric si le aplici ca pe o dogma fara sa tii cont de faptul ca el au fost rostite intr-un anumit moment si pentru anumiti oameni. Iar daca Hristos azi ieri si in veac acelasi este, oamenii, traind in timp, sunt supusi schimbarii/patimirii iar omenescul, in plan istoric, nu poate scapa total de o anumita urma de relativism. De aia si parintele Sofronie spunea că numai dogma este absoluta, canonul se raporteaza la context.

"Nu va inselati, fratilor: daca cineva urmeaza un schismatic, nu va mosteni Imparatia Cerurilor. Daca cineva are o doctrina straina, se impotriveste Patimilor. pentru ca exista o singura Carne a Domnului Nostru si un singur potir pentru impartasania cu Sangele Sau; un altar, un episcop cu preotii si diaconii." Citatul tau a fost dat in anul 110 si adresat celor din Biserica primara care stim ca se numeau „sfinți”. Pe baza lui, și a altor citate similare, tu vrei sa condamni miliarde de oameni care, născuți să zicem în secolul 21, nici nu au habar ce e aia ortodoxie. Prima propozitie („cine urmează un schismatic”) este o propoziție adresată celor din anul 110, iar continuarea ei logică („dacă cineva are”) tu o aplici neschimbat celor din 2013.
Partea dogmatică, „exista o singura Carne a Domnului Nostru si un singur potir pentru impartasania cu Sangele Sau”, desigur ca e la fel de valabila ieri azi si in veac, precum valabil e si faptul ca o invatatura straina se impotriveste Patimilor, insa nu ai tu cum sa stii cum ii va judeca Dumnezeu pe catolicii de astazi, catolici care au pornit de la cu totul alte date decat schismaticii la care facea referire Sf. Ignatie in citat.
Spui de citate insa tu vii numai cu citate care prin continutul lor adogmatic trimit la conditii total diferite de cele ale zilei noastre. Eu nu i-am auzit pe nici unul din marii părinți contemporani (Siluan, Sofronie, Porfirie, Paisie, Gheron Iosif, Nicolae Velimirovici, etc.) sa spuna ca eterodocsii din zilele lor nu se vor mantui. Daca ei, abordand subiectul, nu au spus asa ceva, cum poti sa o spui tu?

Daca raspunzi o sa citesc raspunsul tau dar vreau sa evit cu orice pret sa mai scriu pe tema asta fiindca nu consider polemica asta constructiva. Te rog doar sa fii mai atent la ce zic fiindca, asa cum am aratat la inceput, mi-ai atribuit tot felul de afirmatii pe care nu le-am facut niciodata.
Doamne ajuta!

edit: Iubirea omeneasca e egoista, iubirea lui Hristos e singura adevarata. Pr. Sofronie spunea ca cea mai kenotica iubire omeneasca e cea de mama. Deci intelegem ca pana si aceasta, fiind omeneasca, e egoista cu toate ca in aspectul ei desertator se apropie cel mai mult de adevarata iubire. Un catolic, din cauza constiintei sale dogmatice, nu poate trai iubirea lui Hristos, dar sunt unii care isi iubesc semenii in limitele psihologice care li s-au predanisit. Ii ajuta cum pot, fac anumite sacrificii (uneori de-a dreptul impresionante), evita sa se certe sau sa mahneasca pe cineva, etc. Ortodoxul, in cazul fericit in care chiar i s-a predat adevarata invatatura patristica, are dpdv al credintei calea libera catre dragostea dumnezeiasca; dar multi aleg sa traiasca in totala nepasare si chiar ura fata de cele sfinte. Intre un catolic care in limitele ce i s-au transmis face ce poate el mai bun si mai frumos, si un ortodox care isi trateaza cu nepasare credinta, care e mai vrednic/nevrednic?
edit2: inca o data mentionez, vorbesc doar de acei catolici a caror singura mostenire metafizica e catolicismul.

[guardian knight]

Talibanii credintei, fundamentalistii, exista in orice religie, pentru ca Diavolul speculeaza la extrem rautatea umana ,urmarind sa faca rau aproapelui !!!

Cati oare din acesti pseudo-deontologi ai credintei adevarate,dincolo de dogmele lor inguste,retetare de credinta, si prezente ritualiste la slujba de duminca, faca cu adevarat voluntariat prin muca fizica, pentru a ingriji un blolnav paralizat si facut pe el, poate de alta credinta, poate musulman de pilda ???

Hai ,da- de !!!

Asta-i o presupunere fără rost. Dacă o fac, n-or să se bată cu pumnii în piept, ca să aflăm și noi.

[DragosP]

Şi dacă n-o fac nu înseamnă că t trebuie batjocoriţi. Inclusiv în credinţă.

[catalin2]

În prealabil postat de VladCat

Ma tot holbez la mesajul asta si nu inteleg ce legatura are cu ce am spus eu. Daca ai putin timp te rog frumos, arata-mi cu exactitate unde am spus:

Draga Vlad, nu am exagerat cu nimic, am scris exact ce rezulta din ceea ce ai afirmat, nu vad unde e neintelegerea. Chiar si in acest mesaj reafirmi aceste lucruri, doar ca eu le-am scris mai detaliat, nu cu aceleasi cuvinte. Ai spus ca multi catolici vor fi la judecata mai vrednici decat tine (adica decat un ortodox). Nu e ceea ce am scris eu? Adica cineva care are o credinta deloc asemanatoare cu cea ortodoxa, adevarata, care nu e in Biserica si care nu are parte de Sfintele Taine din BO are aceleasi sanse de mantuire. Acelasi lucru am scris si eu. Ai urmarit discutia mea cu Daniel? El imi spunea chiar ca as fi ratacit pentru ca nu afirm ca se mantuiesc si paganii si ereticii. Dupa multe zile de discutii ai vazut la ce concluzie a ajuns?
Ma gandesc ca poate nu urmaresti mesajele de pe forum, pentru ca in o gramada de mesaje am dat mult mai multe citate. Acum am dat unul nou, toata invatatura spune asta, inclusiv catehismul ortodox. Alta invatatura nu am intalnit.

În prealabil postat de VladCat

Spui de citate insa tu vii numai cu citate care prin continutul lor adogmatic trimit la conditii total diferite de cele ale zilei noastre. Eu nu i-am auzit pe nici unul din marii părinți contemporani (Siluan, Sofronie, Porfirie, Paisie, Gheron Iosif, Nicolae Velimirovici, etc.) sa spuna ca eterodocsii din zilele lor nu se vor mantui. Daca ei, abordand subiectul, nu au spus asa ceva, cum poti sa o spui tu?

Acum imi dau seama ca nu ai citit mesajele recente, in ultimele zile am scris de cateva ori citatul din Sfantul Nicolae Velimirovici, de exemplu. http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=141
Sfantul Nicolae Velimirovici scrie in catehismul sau: "Se poate mântui omul în afara Bisericii?

Nu se poate mântui, pentru că Biserica este vistierul harului lui Dumnezeu, fără de care nimeni nu se poate mântui, ca o mâna desprinsă de trup."

Fara harul din Biserica, din Sfintele Taine nu se poate mantui cineva. Desigur exista si exceptii, cunoastem doua.
Gasesti in link si citatul din catehismul ortodox.
Aceste reinterpretari au aparut odata cu ecumenismul, care spunand ca toate cultele ar fi la fel, se mantuiesc si cei din ele. De aceea am scris ca e ceva venit din apus.
Sper ca te-am ajutat in aflarea adevarului.

În prealabil postat de catalin2

Draga Vlad, nu am exagerat cu nimic, am scris exact ce rezulta din ceea ce ai afirmat, nu vad unde e neintelegerea. Chiar si in acest mesaj reafirmi aceste lucruri, doar ca eu le-am scris mai detaliat, nu cu aceleasi cuvinte. Ai spus ca multi catolici vor fi la judecata mai vrednici decat tine (adica decat un ortodox). Nu e ceea ce am scris eu? Adica cineva care are o credinta deloc asemanatoare cu cea ortodoxa, adevarata, care nu e in Biserica si care nu are parte de Sfintele Taine din BO are aceleasi sanse de mantuire. Acelasi lucru am scris si eu.(...)

Nu cred că vorbim despre același lucru. Nu e vorba despre câte șanse de mântuire are fiecare ci despre ceea ce spuneam aici:

„edit: Iubirea omeneasca e egoista, iubirea lui Hristos e singura adevarata. Pr. Sofronie spunea ca cea mai kenotica iubire omeneasca e cea de mama. Deci intelegem ca pana si aceasta, fiind omeneasca, e egoista cu toate ca in aspectul ei desertator se apropie cel mai mult de adevarata iubire. Un catolic, din cauza constiintei sale dogmatice, nu poate trai iubirea lui Hristos, dar sunt unii care isi iubesc semenii in limitele psihologice care li s-au predanisit. Ii ajuta cum pot, fac anumite sacrificii (uneori de-a dreptul impresionante), evita sa se certe sau sa mahneasca pe cineva, etc. Ortodoxul, in cazul fericit in care chiar i s-a predat adevarata invatatura patristica, are dpdv al credintei calea libera catre dragostea dumnezeiasca; dar multi aleg sa traiasca in totala nepasare si chiar ura fata de cele sfinte. Intre un catolic care in limitele ce i s-au transmis face ce poate el mai bun si mai frumos, si un ortodox care isi trateaza cu nepasare credinta, care e mai vrednic/nevrednic?
edit2: inca o data mentionez, vorbesc doar de acei catolici a caror singura mostenire metafizica e catolicismul.”

În prealabil postat de catalin2

Acum imi dau seama ca nu ai citit mesajele recente, in ultimele zile am scris de cateva ori citatul din Sfantul Nicolae Velimirovici, de exemplu. http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=141
Sfantul Nicolae Velimirovici scrie in catehismul sau: "Se poate mântui omul în afara Bisericii?

Nu se poate mântui, pentru că Biserica este vistierul harului lui Dumnezeu, fără de care nimeni nu se poate mântui, ca o mâna desprinsă de trup."

Deci sfântul nu a spus că eterodocșii nu se vor mântui, asta e doar ce ai interpretat tu pornind de la spusele sale.
El a zis doar că în afara Bisericii nu e mântuire. Iar tu pornind de la o intelegere mecanicista a Bisericii spui: „toti catolicii o sa piara”. Stii cum „defineste” parintele Porfirie Biserica? Comuniunea cea mai dinainte de veci a Tatalui, Fiului si Sfantului Duh. Sa nu gandim Biserica ca pe „institutia creata la Cinzecime” asa cum o gandesc teologii secularizati ai vremurilor noastre.

[laurastifter]

Catalin2,
Doamne ajută!
Mă asociez întru totul opiniei lui Vlad despre tendinţa dvs de a vă argumenta toate ideile prin citate... :)
Ce se susţine în citatul din Catehism pe care l-aţi postat?
Faptul că unitatea Bisericii constă în: credinţă (dogme), cult (Sfintele Taine) şi administraţia bisericească.
Aceasta înseamnă că, dacă eu, ca membru al Bisericii, renunţ fie şi la o singură dogmă (sau o pervertesc), greşesc împotriva adevărului sau, aşa cum s-ar exprima Sfântul Ioan Evanghelistul, "mă amăgesc pe mine însămi şi adevărul întru mine nu se află" (cf. I In1, 8). În această privinţă, sunt întru totul de acord. Rămâne, însă, întrebarea: ce se întâmplă cu cei care, în mod sincer, în căutările lor spirituale, au ajuns să creadă în dogme neortodoxe, rămânând, totuşi, creştini convinşi? Ce se întâmplă şi cu cei care s-au născut chiar şi au fost educaţi în catolicism sau în nu ştiu ce denominaţiuni protestante? Ei nu mai sunt creştini? Lor Hristos le va încuia porţile Împărăţiei cerurilor, pentru că au avut, oameni fiind, anumite idei incorecte?
Dacă noi, oamenii obişnuiţi, putem fi atât de toleranţi faţă de cei care nu ne împărtăşesc opiniile, cu cât mai mult Tatăl ceresc îi va primi cu dragoste pe cei care, fără intenţia de a cădea în erezii, au înţeles în mod incorect anumite dogme despre El?
Catehismul mai spune că este necesară păstrarea unităţii eclesiale prin împărtăşirea de aceleaşi Sfinte Taine. Desigur, Euharistia, în special, e Taina comuniunii prin excelenţă şi pe această temă s-ar putea scrie nu doar un mesaj pe forum, ci şi o teză de doctorat în teologie dogmatică sau liturgică!
Ceea ce cred că ar mai putea fi discutat în această privinţă este ideea dvs conform căreia "cei ce s-au rupt de Biserica oricum sunt in afara ei, pentru ca nu mai pot avea Botez si Sfinte Taine".
În ce sens "nu mai pot avea Botez"?...
Dvs vă este cunoscut faptul că Biserica noastră recunoaşte validitatea Botezului SĂVÂRŞIT ÎN NUMELE SFINTEI TREIMI inclusiv pentru creştinii din alte confesiuni? De exemplu, dacă un catolic vrea să se convertească la Ortodoxie, i se administrează doar Sfânta Taină a Mirungerii, fiindcă Botezul catolic, cuprinzând formula sacramentală "te botez în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (puţin diferită de cea ortodoxă: "se botează robul lui Dumnezeu... în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" - cuvinte ce evidenţiază, prin modul de formulare impersonal "se botează", faptul că adevăratul Săvârşitor al Tainei este Hristos), este considerat a fi valid. În schimb, dacă o persoană botezată, dar nu în numele Sfintei Treimi se converteşte la Ortodoxie, primeşte şi Taina Botezului.
Cum rezolvăm această problemă?...
Potrivit citatului analizat, un al treilea criteriu distinctiv al membrilor Bisericii este încadrarea lor sub jurisdicţia aceloraşi autorităţi eclesiale administrative: "...stau sub carmuirea vazuta a aceleiasi ierarhii bisericesti".
Desigur că noi, creştinii ortodocşi, fiind iubitori de comuniune şi unitate eclesială, dorind din toată inima să urmăm datoria sfântă a dragostei şi recunoscând legitimitatea autorităţilor bisericeşti, avem datoria morală de a rămâne fideli ierarhilor noştri, de a-i respecta şi de a păstra, după cuviinţă, ascultarea canonică faţă de ei.
Totuşi, a spune că cei care au intrat în conflict cu episcopii legitimi pierd automat calitatea de membrii ai Bisericii lui Dumnezeu... îmi pare exagerat. Cei care intră în conflict şi se despart de ierarhie păcătuiesc, într-adevăr, prin faptul că produc schismă în Biserică (păcat grav, împotriva iubirii) şi, de aceea, aşa cum am mai spus, iubirea, virtute ce constituie însăşi esenţa creştinismului şi care sub nici un motiv NU poate fi sacrificată, ne îndatorează să păstrăm fidelitatea faţă de ierarhia bisericească şi să ne ferim, ca de erezie, de păcatul schismelor. Totuşi, obiecţia mea (sau, poate, nedumerirea...) este legată, ca şi în cazul precedent, de cei care, fără voia lor, trăiesc în comunităţi eclesiastice despărţite administrativ de episcopii legitimi, dar mărturisesc întru totul credinţa ortodoxă şi succesiunea apostolică. Ei sunt în afara Bisericii, excluşi de la lumina dragostei lui Hristos, doar pentru că părinţii sau bunicii lor au avut oarecari disensiuni cu PS nu ştiu care şi s-au hotărât să treacă într-o grupare schismatică?... :)
Sau să ne imaginăm o altă situaţie: să prespunem prin absurd că PF Patriarh şi tot Sf. Sinod al BOR ar intra, nu se ştie de ce, în schismă faţă de toate celelalte Biserici ortodoxe (Doamne fereşte!), iar noi, ca ortodocşi români, am fi în situaţia de a lua urgent o decizie.
Ce am face? Nu ne-am mai împărtăşi în România, fiindcă Sf. Sinod ar fi căzut în schismă şi, din secunda 2, toate Tainele oficiate de către preoţii aflaţi în ascultare canonică de BOR şi-ar fi pierdut validitatea?... Sau cum aţi vedea rezolvarea unei astfel de situaţii ipotetice?
Biserica este mult mai mult decât o simplă instituţie: este comunitatea, comuniunea (Eclesia) tuturor celor care păstrează aceeaşi credinţă în Hristos! Organizarea ei instituţională, strict administrativă, diferă de la o epocă la alta, iar gravitatea păcatului despărţirii de ierarhia legitimă constă nu atât în contestarea unor autorităţi, ci în ruperea comuniunii, în dispreţuirea dragostei şi păcii Bisericii. Atunci, ne-am îndepărta de Ortodoxie, dar nu pentru că încetăm de a mai figura în registrele parohiale, ci fiindcă am creat conflicte, am păcătuit împotriva iubirii, punând astfel dorinţele şi interesele noastre mai presus de rugăciunea lui Hristos: "ca toţi să fie una". Personal aşa înţeleg lucrurile, dar, desigur, este posibil ca opinia mea să fie total sau parţial greşită. :)
În ultima parte a mesajului, vorbeaţi despre faptul că şi unii Sfinţi au avut greşeli dogmatice, fapt ce nu i-a împiedicat să rămână Sfinţi, credincioşi autentici ai lui Hristos. Hristos l-a primit, pare-se, în rai pe Sf. Grigorie de Nyssa cu tot cu credinţa lui în apocatastază (concepţie eretică, potrivit Sinodului V ecumenic). La fel s-a întâmplat şi cu Sfântul Isaac Sirul, sedus de aceeaşi apocatastază. Sf. Justin Martirul şi Filosoful, de asemenea, avea anumite idei dogmatice incorecte şi, tocmai din acest motiv,, deşi este mucenic al Bisericii, a fost încadrat în categoria scriitorilor bisericeşti, nu în aceea a Părinţilor. Exemplele pot continua.
Oare nu exact în aceeaşi situaţie se află creştinii catolici şi protestanţi care, fără intenţia de a cădea în erori de ordin dogmatic, Îl iubesc pe Dumnezeu şi-I slujesc, păstrându-şi, însă, convingerile?
Mai spuneaţi că părintele Teofil Părăian (Domnul să-l odihnească în pace) ar fi fost atât de deschis faţă de creştinii de alte confesiuni doar din neştiinţă, ca şi părintele Arsenie Boca.
Despre părintele Arsenie nu mă pot pronunţa, fiindcă sunt, spre ruşinea mea, destul de puţin informată în privinţa biografiei sale. În schimb, mi-e foarte dificil să cred că părintele Teofil, cu doctoratul în Teologie, nu ştia care sunt diferenţele interconfesionale... Tind să cred că şi-a susţinut opiniile în cunoştinţă de cauză, mai cu seamă pentru că l-am auzit personal într-un interviu răspunzând la o întrebare, senin, că nu ştie şi nu vrea să facă speculaţii inutile.
N-am încercat să ofer răspunsuri (nu le ştiu nici eu, ci caut), ci să formulez întrebări, să creez teme de discuţie, căutare şi meditaţie.
De aceea, sper că ideile cu privire la credinţa Sfântului Grigorie de Nyssa în apocatastază şi altele nu-mi vor fi interpretate în mod incorect. Încerc doar să gândesc, să dezbat, "să înţeleg ceea ce cred", aşa cum atât de frumos se exprima, într-una dintre scrierile sale, Fericitul Augustin. Şi cred că aceasta este o interesantă temă de meditaţie şi dezbatere: din ce motiv anumiţi teologi cu opinii dogmatice declarate ulterior ca neconforme Revelaţiei au fost canonizaţi (fiind chiar Sfinţi foarte importanţi pentru teologia şi spiritualitatea Bisericii noastre) şi în ce măsură situaţia lor ar putea fi comparată cu cea a creştinilor neortodocşi care, cu sinceritate şi din convingere, au aderat la confesiuni străine de Ortodoxie.
NU am intenţia de a susţine că noi, cei ce am fost învredniciţi să fim ortodocşi şi membrii ai Bisericii celei adevărate, am putea abdica de la misiunea noastră, ne-am putea părăsi idealul aderând la alte învăţături, sub pretextul situaţiei acestor Sfinţi! Nicidecum! Mă refer, aşa cum am mai scris de nu ştiu câte ori pe diverse topic-uri, strict la cei care se află acum în afara Bisericii Ortodoxe, dar sunt creştini şi rămân în acele confesiuni în mod sincer, iar nu din indiferenţă sau din dorinţa de a persista în erezii.
Hristos în mijlocul nostru!

[laurastifter]

În prealabil postat de VladCat

Nu cred că vorbim despre același lucru. Nu e vorba despre câte șanse de mântuire are fiecare ci despre ceea ce spuneam aici:

„edit: Iubirea omeneasca e egoista, iubirea lui Hristos e singura adevarata. Pr. Sofronie spunea ca cea mai kenotica iubire omeneasca e cea de mama. Deci intelegem ca pana si aceasta, fiind omeneasca, e egoista cu toate ca in aspectul ei desertator se apropie cel mai mult de adevarata iubire. Un catolic, din cauza constiintei sale dogmatice, nu poate trai iubirea lui Hristos, dar sunt unii care isi iubesc semenii in limitele psihologice care li s-au predanisit. Ii ajuta cum pot, fac anumite sacrificii (uneori de-a dreptul impresionante), evita sa se certe sau sa mahneasca pe cineva, etc. Ortodoxul, in cazul fericit in care chiar i s-a predat adevarata invatatura patristica, are dpdv al credintei calea libera catre dragostea dumnezeiasca; dar multi aleg sa traiasca in totala nepasare si chiar ura fata de cele sfinte. Intre un catolic care in limitele ce i s-au transmis face ce poate el mai bun si mai frumos, si un ortodox care isi trateaza cu nepasare credinta, care e mai vrednic/nevrednic?
edit2: inca o data mentionez, vorbesc doar de acei catolici a caror singura mostenire metafizica e catolicismul.”


Deci sfântul nu a spus că eterodocșii nu se vor mântui, asta e doar ce ai interpretat tu pornind de la spusele sale.
El a zis doar că în afara Bisericii nu e mântuire. Iar tu pornind de la o intelegere mecanicista a Bisericii spui: „toti catolicii o sa piara”. Stii cum „defineste” parintele Porfirie Biserica? Comuniunea cea mai dinainte de veci a Tatalui, Fiului si Sfantului Duh. Sa nu gandim Biserica ca pe „institutia creata la Cinzecime” asa cum o gandesc teologii secularizati ai vremurilor noastre.

"
Deci sfântul nu a spus că eterodocșii nu se vor mântui, asta e doar ce ai interpretat tu pornind de la spusele sale.
El a zis doar că în afara Bisericii nu e mântuire. Iar tu pornind de la o intelegere mecanicista a Bisericii spui: „toti catolicii o sa piara”. Stii cum „defineste” parintele Porfirie Biserica? Comuniunea cea mai dinainte de veci a Tatalui, Fiului si Sfantului Duh. Sa nu gandim Biserica ca pe „institutia creata la Cinzecime” asa cum o gandesc teologii secularizati ai vremurilor noastre."
Întru totul de acord cu tine, Vlad! :)
Doamne ajută!

[laurastifter]

În prealabil postat de catalin2

Ce inseamna de fapt in duh, nu in litera? Adica e vorba de invatatura, nu de cuvintele Crezului. Nu schimbarea unei virgule sau a unui cuvant sinonim din Crez e o problema (de exemplu Sfantul Spirit in loc de Sfantul Duh), ci modificarea invataturii. La asta se refera la Diac. Ica, asta inseamna "in duh, nu in litera".
Asa au incercat si catolicii sa motiveze schimbarea Crezului, incepand cu Sinodul Ferrara-Florenta, ca ei nu aumodificat Crezul, ci doar l-au completat, adica nu l-au modificat in duh, in invatatura, ci in litera.
Ori, cum spune si diac. Ica, Filioque modifica Crezul, modifica invatatura revelata, nu doar litera Crezului.
Sinodul de la Constantinopol nu a modificat Crezul, a adaugat invatatura legata de noua erezie aparuta, despre Duhul Sfant. La fel celelalte Sinoade au clarificat alte invataturi. Niciodata nu a fost modificata sau revizuita o invatatura adoptata la un Sinod, doar daca acel Sinod a fost talharesc (adica facut de eretici).

Da, exact la această idee m-am referit, atunci când am afirmat că a fost modificat Crezul de la Niceea în duh, nu în literă şi am argumentat postând textul integral al Crezului de la Niceea (325), pentru a evidenţia faptul că, este diferit de cel Niceo-Constantinopolitan (381) doar în formă, nu şi în conţinut.
Mă bucur că, în această privinţă, suntem de acord. :)
Doamne ajută!

[laurastifter]

În prealabil postat de guardian knight

Talibanii credintei, fundamentalistii, exista in orice religie, pentru ca Diavolul speculeaza la extrem rautatea umana ,urmarind sa faca rau aproapelui !!!

Cati oare din acesti pseudo-deontologi ai credintei adevarate,dincolo de dogmele lor inguste,retetare de credinta, si prezente ritualiste la slujba de duminca, faca cu adevarat voluntariat prin muca fizica, pentru a ingriji un blolnav paralizat si facut pe el, poate de alta credinta, poate musulman de pilda ???

Hai ,da- de !!!

Cred că fundamentaliştii (acum depinde ce înţelegeţi prin acest termen) se mărginesc, într-adevăr, la ataşamentul fanatic de formă în detrimentul fondului, incapabili de a discerne accesoriul de esenţial.
În schimb, cei consecvenţi în credinţa lor, cei care cred cu adevărat ar fi capabili să-şi dea şi viaţa pentru semenii aflaţi în suferinţă, tocmai datorită credinţei lor statornice, indestructibile; ei înţeleg ce consecinţe morale derivă din convingerile lor dogmatice. Pentru cei care trăiesc în mod adevărat credinţa cea adevărată (creştină) nici un exces în credinţă NU poate duce la fundamentalism, ci, dimpotrivă, pe măsură ce sporesc în dragostea de Dumnezeu, în credinţă şi-n profunzimea rugăciunii curate, pe măsură ce experienţele lor mistice se îmbogăţesc, progresează şi viaţa lor morală, deschiderea lor faţă de semeni, libertatea gândirii, capacitatea de a empatiza şi toate celelalte virtuţi atât de proprii adevăraţilor creştini. "Măsura iubirii lui Dumnezeu e să-L iubim fără măsură" (Bernard de Clairvaux)
Fundamentaliştii (dacă înţelegem acelaşi lucru prin noţiunea de "fundamentalism religios") nu cred şi, de aceea, dacă-şi spun "creştini", cauza comportamentului lor deviant nu constă în excesul de credinţă, ci tocmai în lipsa sau pervertirea acesteia. Ei sunt intoleranţi faţă de cei care nu cred, se manifestă cu violenţă, nu pentru că ar crede, ci tocmai pentru că nu cred şi-şi ascund frustrările sub masca unei cauze despre care n-au nici un habar.
În antiteză cu aceştia, creştinii autentici vor fi întotdeauna toleranţi, consecvenţi în credinţa lor, bucuroşi să mărturisească, să le binevestească tuturor fericirea de a fi creştin, unicitatea vieţii celei adevărate în Hristos.
Ca să nu apară vreo confuzie, voi explica ce înţeleg prin "fundamentalişti": fanatici, persoane care comit acte de violenţă în numele credinţei, sub pretextul apărării acesteia. Exemple în istorie: Inchiziţia (în Evul Mediu occidental) sau, mult mai recent, Mişcarea Legionară (România sec. XX).
Fundamentaliştii nu trebuie confundaţi nici cu habotnicii şi formaliştii. Aceştia din urmă pot rămâne paşnici şi se aseamănă cu fundamentaliştii doar prin faptul că nu pot discerne între esenţial şi nesemnificativ, între formă şi fond. În rest, habotnicii şi formaliştii nu merită calificativul grav de "fundamentalişti"/ "fanatici".
Fundamentaliştii sunt cei violenţi în numele credinţei.
În altă ordine de idei, mi-a atras atenţia, în mesajul dvs, sintagma "dogme înguste".
Dacă vă referiţi la dogmele creştinismului ortodox, din punctul meu de vedere, nu acestea sunt înguste, ci unii dintre credincioşi le înţeleg în mod limitat şi limitativ, se limitează la formularea dogmelor în definiţii pentru că, aşa cum scria un părinte duhovnicesc contemporan, "în mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă".
Credinţa nu este ideologie, ci adevăr; nu limitează, ci deschide orizontul spiritual, fiind, nu colecţie de definiţii, ci relaţie vie, personală şi dinamică a credinciosului cu Dumnezeu.
Dogmatica, hartă duhovnicească în drumul regăsirii patriei cereşti, nu poate fi confundată cu dogmatismul, cu ideologia, cu lipsa libertăţii spirituale.
Trist pentru creştinii ce cad din dogmatică în dogmatism, din Ortodoxie în ortodoxism, din trăirea concretă a comuniunii cu Dumnezeu în idolatrizarea unor cuvinte sau ritualuri a căror valoare incontestabilă constă tocmai în scopul lor ultim - comuniunea cu Dumnezeul Cel Treimic.