Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica Ortodoxa si alte religii > Biserica Romano-Catolica
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 06.01.2013, 21:59:18
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.654
Implicit Discriminarea și prigonirea Ortodoxiei și a ortodocșilor de către catolicism

decretul de la 1366

Citat:
Acest proces poate fi pus în legătură cu politica dusă de regele Ungariei Ludovic I de Anjou. În anul 1366, acesta emite un decret la Turda ce conținea și prevederi legale îndreptate explicit contra românilor (presumptuosam astuciam diversorum malefactorum, specialiter Olachorum, in ipsa terra nostra existencium – răutățile diverșilor raufăcători, in special ale românilor; exterminandum seu delendum in ipsa terra malefactores quarumlibet nacionum, signanter Olachorum – să fie izgoniți ori exterminați din această țară răufăcătorii de orice nație, dar în special românii). Prin același decret aparteneța la nobilime (nobilis Hungarus) este condiționată de de aparteneța la Biserica Catolică, excluzând în acest fel din rândurile aristocrației pe românii ortodocși. Motivele unei astfel de politici restrictive erau de natură politico-religioasă, statutul privilegiat de “nobil ungar” fiind considerat incompatibil cu aparteneța la confesiunea otrodoxă, considerată schismatică, mai ales într-un stat ca cel medieval ungar, investit cu o “misiune apostolică” de către Sfântul Scaun .
Citat:
Decretul din Turda din 1366 a avut și consecințe economico-sociale asupra dizolvării “starii românilor” (Universitas Valachorum) din Transilvania, introducând condiționarea apartenenței la nobilime de posesia unui certificat regal de donație ce confirma proprietatea funciară. În mod tradițional, elita românească (juzi sau cnezi: iudices , knezes) ce guverna în baza unui drept preponderant cutumiar (ius valachicum, cu varianta sa feudală ius keneziale), nu poseda documente de proprietate scrise și nici nu a putut să-și procure certificatele regale de donație introduse după 1366. Aceasta a dus la o treptată expropriere a aristocrației româneși, care rămânând ortodoxă, era oricum exclusă de la apartenența oficială la nobilimea ungară (nobilis Hungarus). Lipsiți de titluri de proprietate și de recunoașterea formală a drepturilor nobiliare, elita ortodoxă românească s-a subțiat numeric după 1366, nemaiputându-și trimite reprezentanții în adunările stărilor.
sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Universitas_Valachorum

Citat:
Condițiile impuse de decret pentru menținerea și/sau accesul la statutul de nobil (în special condiția apartenenței la Biserica Romano-Catolică și a posesiei unui certificat regal de donație asupra pământului stăpânit) au dus la o selecție a clasei nobiliare în următoarele secole, ceea ce a accelerat declinul clasei sociale a românilor (Universitas Valachorum).
Citat:
După proclamarea primei Biserici Ortodoxe Metropolitane Române (1359) și după campaniile militare eșuate împotriva Țării Românești și Moldovei, Decretul a dorit să elimine influența bisericii ortodoxe în Regatul Ungariei considerat teritoriu apostolic catolic.
sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Decretul_de_la_Turda
Reply With Quote
  #2  
Vechi 06.01.2013, 22:03:06
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.654
Implicit Politica de la 1366 a lui Ludovic de Anjou, regele ungar romano-catolic

Citat:
În vreme ce românii de la sud și răsărit de Carpați își desăvârșeau organizarea statală, cei dinlăuntrul arcului carpatic au suferit contralovitura măsurilor lui Ludovic de Anjou, îndeosebi din anii 1365-1366, hotărâtori pentru istoria politică a românilor din evul mediu. [...]

Concomitent însă cu inițiativele sale militare și diplomatice îndreptate spre românii din cele două țări extracarpatice, Ludovic a adoptat, în cursul itinerariului său transilvan, un șir de măsuri interne chemate să înrâurească profund și durabil situația românilor dinlăuntrul regatului. Aceste măsuri au fost încorporate în trei acte, din care unul dădea provinciei o nouă organizare judiciară (28 iunie 1366), un altul, a cărei dată exactă nu ne e cunoscută, statua raportul dintre „starea” nobilimii și confesiunea catolică, iar al treilea, care legaliza prigoana împotriva clerului ortodox (20 iulie 1366). [...]

Nobilimea română din Transilvania și categoria socială a cnezilor din care s-a recrutat pătura nobiliară la români a fost obiectul unora dintre cele mai însemnate măsuri ale regelui. Generalizând o tendință mai veche în viața politică a regatului, Ludovic de Anjou a refuzat să mai recunoască cnezilor neconfirmați prin act regal calitatea de nobil; prin distincția răspicată pe care o stabilește între cnezii confirmați prin act regal, asimilați fără restricții nobilimii, și cei care nu beneficiaseră de asemenea confirmare și care erau reduși la condiția modestă a juzilor sătești, Ludovic a subordonat definitiv recunoașterea condiției nobiliare și a stăpânirii cu acest titlu a pământului de hotărârea curții regale. Drepturile tradiționale ale cnezilor moștenite din vremuri străvechi erau astfel anihilate; pentru puterea regală orice alt titlu în afara actului regal de înnobilare era nevenit. Mai mult decât atât, noul regulament judiciar stabilea că în contestațiile cu privire la stăpânirea pământului cei lipsiți de acte temeinice aveau să își susțină cauza nu înlăuntrul Transilvaniei ci la curtea regală. O greutate mai mult și o șansă mai puțin pentru cei care se întemeiau pe un drept tradițional, moștenit, împotriva dreptului nou, în curs de generalizare creat de daniile regale, și o însemnată ușurare pentru titularii acestora. Dreptul scris și cancelaria regală deveneau de acum înainte singurele surse legale ale stăpânirii pământului, în vreme ce drepturile tradiționale erau abolite: situație excepțională, favorizantă pentru tendința nobilimii de a accelera deposedarea cnezilor români de dreptul lor la stăpânirea pământului și la privilegiile care decurgeau din ea.
sursa: Șerban Papacostea, Geneza statului în evul mediu românesc, editura Dacia, 1988, pag. 85-86.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 06.01.2013, 22:05:24
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.654
Implicit Politica de la 1366 a lui Ludovic de Anjou, regele ungar romano-catolic

Citat:
Tot atât de însemnată pentru politica regelui față de aspectele corelate ale stăpânirii feudale a pământului și ale calității de nobil e hotărârea sa de a-i exclude pe nobilii necatolici de la dreptul la stăpânirea cu titlu nobiliar a pământului: „nici un altul decât numai cel care e adevărat catolic și care cultivă cu fidelitate credința pe care o ține și o mărturisește biserica romană poate să păstreze și să posede stăpâniri cu titlu nobiliar sau cu titlu de beneficiu ...” (notă de subsol: Adoptată la cererea franciscanilor din regiunea Caransebeș pentru teritoriile supuse activității lor misionare, această decizie a lui Ludovic de Anjou ne e cunoscută prin textul de confirmare a ei emis de Sigismund de Luxemburg; foarte probabil ea datează din 1366.) Așadar, după ce a legat calitatea de nobil de recunoașterea prin act scris a cancelariei regale, Ludovic de Anjou a condiționat dreptul de stăpânire a pământului cu titlu nobiliar și de apartenența la confesiunea catolică. Noua măsură care condiționa dreptul de stăpânire asupra pământului și recunoașterea calității de nobil de apartenența la confesiunea romano-catolică ne introduce în înțelegerea politicii regelui față de o altă mare realitate a societății românești cuprinse în vasta și rapida acțiune de reorganizare întreprinsă de el în 1366, anume biserica ortodoxă.

Concomitent, probabil, cu măsura precedentă, Ludovic a adoptat și a treia hotărâre a sa, complementară față de cea anterioară. Un act regal emis la 20 iulie 1366 din Lipova și păstrat în exemplarul destinat comitatelor Cuvin și Caraș poruncea categoric nobililor și celorlalți stăpânitori de pământ, cetăților și orașelor regale pe teritoriile cărora se aflau preoți „slavi sau schismatici” să-i înfățișeze împreună cu familiile lor comitelui Benedict Himfy la data fixată de acesta; el urma să le aplice ordinele ce aveau să-i sosească între timp de la rege. Ordinul regal a deschis prigoana sistematică și legalizată împotriva clerului ortodox, prigoană pe care avea să o continue până la sfârșitul domniei lui Ludovic.

Stabilirea raportului obligator între condiția nobiliară și apartenența la catolicism, pe de o parte, și măsurile adoptate împotriva clerului ortodox, pe de altă parte, nu au fost decât manifestările diferite ale aceluiași țel: înlăturarea confesiunii ortodoxe din viața politică a țării.

Presimțind reacțiile pe care aceste măsuri aveau să le provoace inevitabil și care, adăugându-se vechilor nemulțumiri, aveau să dea caracter exploziv situației și altminteri foarte încordate din Transilvania, Ludovic de Anjou a introdus în provincie o nouă organizare judiciară de caracter excepțional. Răspunzând chemării tuturor nobililor „țării noastre transilvane” care îndurau „neajunsuri zilnice și nenumărate hoții”, „tâlhării” și „alte fapte criminale” din partea a „diverși răufăcători” „îndeosebi rumâni” din această „țară a noastră”, regele acordă la 28 iunie 1366 nobilimii un privilegiu excepțional care avea să-i permită „să extermine sau să nimicească din această țară pe răufăcătorii de orice nație, anume rumâni”. Noul sistem de justiție expeditivă îngăduia condamnarea și executarea învinuiților de către acuzatorii lor pe temeiul mărturiei unui număr variat de martori, mai mic în caz de flagrant delict sau mai mare pentru cazurile cu „inculpare notorie”. Conceput pentru a permite nobililor să facă față, cu mijloace excepționale, stării de puternică încordare socială și politică pe care o divulgă fără înconjur, noul sistem judiciar introdus de actul regal întemeiat pe instanțe organizate ad-hoc de pârâș, era, în ciuda aparențelor de reciprocitate pe care se străduia să le salveze, o formulă de represiune legalizată încredințată nobilimii, pentru apărarea pozițiilor ei. Pe deasupra, actul regal aduce și prima discriminare legală, după criteriul etnic, referitoare la români, cunoscută în istoria Transilvaniei.
sursa: Șerban Papacostea, Geneza statului în evul mediu românesc, editura Dacia, 1988, pag. 86-88.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 13.04.2013, 18:18:52
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.654
Implicit

...........................

Last edited by Decebal; 01.05.2013 at 07:36:30.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 13.04.2013, 19:12:27
dobrin7m's Avatar
dobrin7m dobrin7m is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.08.2010
Locație: Londra
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.952
Implicit

Decebal, una dintre cele mai bune cai de a afla adevarul este tocmai studierea istoriei crestinismului. Foarte multi catolici s-au convertit la ortodoxie dupa ce au studiat istoria si s-au convins de adevarurile ce le dezvaluie ea, bineinteles daca studiaza obiectiv nu subiectiv.

Un exemplu de astfel de convertire ca urmare a studiului istoriei crestinismului este Staretul Manastirii Arseniou din nordul Greciei care este neamt de origine, fost luteran si care astazi este ortodox si staret al acestei manastiri.
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem.
Adevarul este fiinta vie.
Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului.
Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului.
Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca
Reply With Quote
  #6  
Vechi 13.04.2013, 20:39:59
MihaiG MihaiG is offline
Banned
 
Data înregistrării: 24.04.2012
Locație: Timișoara
Religia: Catolic
Mesaje: 1.242
Implicit

Domnule Decebal, ma bucur ca ati revenit.

Ne-ati ramas dator cu raspunsul la o intrebare, imi ingadui sa va amintesc:

Ce se intampla cu un nou nascut, botezat ortodox, care moare imediat dupa botez: ajunge in Rai sau nu ?

Doar asa, ca sa vada si restul forumului cat de ortodox sunteti.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 03.05.2013, 14:35:33
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.654
Implicit Cruciata a patra și schisma răsăriteană

Citat:
Cucerirea Constantinopolului — centrul Imperiului bizantin și al confesiunii care s-a dezvoltat în cadrul său, ortodoxia răsăriteană sau, în viziunea papalității și a întregului Apus latin, „schisma greacă" — a oferit Romei un cadru aparent ideal pentru împlinirea unuia din obiectivele principale ale programului ei universal, reunirea celor două biserici sub egida sa.

Efortul de lichidare a schismei răsăritene și de restaurare a primatului Romei asupra bisericii bizantine și a celor derivate din ea a fost una din manifestările de căpetenie ale papalității reformatoare și unul din obiectivele esențiale ale programului ei unitar de guvernare a bisericii și societății. Paralel cu efortul ei sistematic de preluare a controlului societății apusene, mai întîi al bisericii, prin emanciparea ei de sub tutela puterii lumești („libertas ecclesiae"), și apoi al acesteia însăși, papalitatea a urmărit reintegrarea Bisericii răsăritene în unitatea restaurată a întregii creștinătăți. Un puternic impuls a cunoscut acest din urmă obiectiv politic în timpul și ca urmare a cruciatelor care, de la sfirșitul secolului XI, au dat curs forței de expansiune regăsite a Apusului catolic. Prin cruciate, influența lumii apusene s-a exercitat masiv și asupra Bizanțului, silit acum tot mai mult să-și redefinească atitudinea față de această lume și de valorile ei, îndeosebi cele bisericești, în funcție de noul raport de forțe creat de expansiunea lumii occidentale în bazinul răsăritean al Mediteranei. Cruciata și unirea cu Biserica răsăriteană au fost manifestări covîrșitoare și îngemănate ale politicii orientale a Apusului latin inspirate și controlate de papalitate.

Încercările repetate ale papalității de a realiza unirea bisericească cu Bizanțul prin negocieri, în cursul secolului XII și în primii ani ai secolului XIII, în contextul presiunii crescînde exercitate de cruciată, s-au izbit de refuzul tenace al societății bizantine de a accepta primatul papal, cu toate condițiile implicite în această pretenție și s-au încheiat cu un eșec. Cruciata, presupusă inițial a fi un factor de apropiere între cele două fragmente ale creștinătății, s-a dovedit în fapt un puternic stimulator al opoziției dintre ele, care a luat cu timpul dimensiunile unui antagonism total. Evenimentul capital petrecut în 1204 — cucerirea Constantinopolului de latini — nu a fost decît epilogul unei îndelungate etape a înstrăinării Apusului latin și a Răsăritului bizantin și, în același timp, punctul de pornire al fazei celei mai acute a acestei înstrăinări. Cucerirea din 1204 a fost manifestarea cea mai izbitoare a superiorității politice și militare a Apusului față de Bizanțul în declin rapid; ea a deschis de asemenea vremea celei mai puternice ofensive a lumii latine în Europa Răsăriteană și Sud-estică. Cucerirea Constantinopolului a oferit papalității un cadru nou, de forță, pentru politica sa de integrare a Răsăritului „schismatic" în universalismul creștin, sub autoritatea sa supremă.
Șerban Papacostea, Românii în secolul al XIII-lea. Între Cruciată și Imperiul Mongol, Editura Enciclopedică, 1993, p. 48-49

Last edited by Decebal; 03.05.2013 at 14:43:11.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 03.05.2013, 15:07:17
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.654
Implicit Cruciata a patra și schisma răsăriteană

Citat:
Evenimentul l-a surprins în scaunul papal pe Inocențiu III căruia i-a revenit misiunea de a defini politica Romei față de Răsăritul ortodox și de problema Unirii în noua fază deschisă de intrarea cuceritoare a latinilor în Constantinopol. Inocențiu III a fixat direcțiile generale ale acestei politici, care avea să fie urmată, cu unele variații, și de succesorii săi.

Pentru Inocențiu III, adus de rapida succesiune a evenimentelor în Europa Răsăriteană după 1204 în repetate rînduri în situația de a-și formula punctele de vedere și de a-și fixa atitudinea cu privire la Bizanț și la confesiunea răsăriteană, cucerirea Constantinopolului de cruciați a fost urmarea firească a păcatului „schismei", așadar a ieșirii progresive a Imperiului de Răsărit și a bisericii sale de sub obediența romană. Schisma, păcat major, a lipsit de legitimitate biserica și statul bizantin, iar urmarea firească a acestei situații a fost „translația" Imperiului constantinopolitan de la greci la latini, printr-o hotărîre a divinității (149).

Pe fundamentul considerațiilor teoretice cu privire la „translația" puterii în Imperiul de Răsărit de la greci la latini, din pricina alunecării în păcatul schismei, s-a dezvoltat politica papei față de Biserica răsăriteană și față de ansamblul de realități social-culturale pe care o reprezenta. Această politică nu a fost, în diversele ei manifestări concrete, produsul unui sistem dinainte elaborat; ea s-a constituit și s-a dezvoltat treptat, în procesul subordonării bisericii sau bisericilor răsăritene față de cea romană.
Citat:
(149) „Legimus in Daniele propheta, quod est Deus in coelo, qui revelat misteria, ipse mutat tempora et transfert regna. Hoc autem in regno Graecorum temporibus nostris videmus et gaudemus impleri, quoniam is qui dominatur in regno hominum et cui voluerit dabit illud, Constantinopolitanum imperium a superbis ad humiles, ab inoboedientibus ad devotos, a scismaticis ad catholicos, a Graecis videlicet transtulit ad Latinos. Sane a Domino factum est istud et est mirabile in oculis nostris. Haec est profecto dexterae Excelsi mutatio in qua dextera Domini fecit virtulem ut Sacrosanctam Romanam Ecclesiam exaltaret, dum fiIiam reducit ad malrem, partem ad totum et membrum ad caput..." scria la 13 noiembrie 1204 papa, într-o scrisoare adresată clerului latin din Constantinopol; Acta Innocentii PP. III, p. 277—278. Tema reapare des în corespondența lui Inocențiu DI; în răspunsul la plîngerea lui Teodor Lascaris care denunța excesele comise de latini la Constantinopol, papa, fără a le contesta, atribuia vina principală pentru toate situațiile create de cucerirea Bizanțului schismei grecești: „Licet autem ipsi omnino inculpabiles non existam, per eos tamen Graecos iusto Dei iudicio credimus fuisse punitos, qui tunicam inconsutilem Jesu Christi scindere sunt moliti"; ibidem, p. 347.
Șerban Papacostea, Românii în secolul al XIII-lea. Între Cruciată și Imperiul Mongol, Editura Enciclopedică, 1993, p. 49-50
Reply With Quote
  #9  
Vechi 03.05.2013, 15:12:54
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.654
Implicit Cruciata a patra și schisma răsăriteană

Citat:
Deși nu a pornit ca un sistem, politica papei față de Biserica răsăriteană s-a inspirat totuși dintr-o idee centrală: aceea anume a subordonării riguroase a creștinătății răsăritene față de Roma. Aplicarea consecventă a acestei idei dominante a dat o remarcabilă coerență politicii papalității în problema capitală a reunirii bisericilor, în timpul pontificatului lui Inocențiu III și al succesorilor săi în scaunul papal în secolele XIII și XIV.

În viziunea lui Inocențiu III, trecerea Constantinopolului, centrul „schismei", sub control latin trebuia să atragă de la sine și supunerea întregii Biserici răsăritene față de Roma. După acest eveniment perseverarea în schismă nu mai avea nici un sens, atît la centru cît și la periferie; așadar actul intrării Bizanțului sub dominația latinilor însemna pentru papă implicit și readucerea celei de a doua Rome în obediența celei dintâi, de sub autoritatea căreia se sustrăsese prin păcatul schismei.

Iluzia papei Inocențiu III avea însă să aibă viață scurtă. Rezistența îndîrjită a grecilor din teritoriile ocupate de latini față de efortul de latinizare, constituirea unor centre de rezistență politică grecești salvate din dezastrul imperiului și care au revendicat legitimitatea bizantină, preluînd și moștenirea bisericii constantinopolitane, au silit progresiv papalitatea să ia atitudine față de aceste manifestări neașteptate și să încerce să anihileze rezistența. In confruntarea cu această realitate și pe temeiul negocierilor anterioare dintre Roma și Bizanț, s-au fixat trăsăturile esențiale ale politicii lui Inocențiu III față de biserica bizantină și de celelalte biserici răsăritene.
Șerban Papacostea, Românii în secolul al XIII-lea. Între Cruciată și Imperiul Mongol, Editura Enciclopedică, 1993, p. 50
Reply With Quote
  #10  
Vechi 03.05.2013, 23:22:03
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.654
Implicit Cruciata a patra și "schisma" răsăriteană

Citat:
Cum a înțeles Inocențiu III reintegrarea bisericilor răsăritene sub autoritatea Romei? E neîndoielnic că, în ciuda unor ezitări și derogări în privința unor aspecte de ritual și a altor concesii minore și temporare, formula de reunificare a bisericilor, așa cum o concepea papa, era aceea a subordonării totale, a latinizării Bisericii răsăritene.

Cel mai intransigent s-a afirmat politica papală în raporturile ei cu Biserica răsăriteană pe planul dogmei în problema purcederii Sfîntului Duh și din Fiul (Filioque). Respingerea de greci a acestui punct esențial din crezul roman a trecut „eroarea" lor din sfera „schismei" în cea a „ereziei". Cu trecerea timpului și pe măsura intensificării rezistenței antilatine, îndeosebi în urma răsturnărilor politice care aveau să reducă progresiv sfera influenței apusene în Europa Răsăriteană și Sud-estică, echivalența și confuzia dintre cei doi termeni (schismă = erezie), doar implicită în gîndirea lui Inocențiu III, avea să cîștige teren pentru a deveni în cele din urmă o formulă curentă.

Cu excepțională vigoare a tratat Inocențiu III problema subordonării ierarhiei Bisericii răsăritene față de Roma și a promovării clerului latin în teritoriile supuse controlului cruciaților. În fruntea bisericii constantinopolitane și deci a Imperiului latin a fost instituit un patriarh latin, chiar dacă, în faza inițială, desemnarea sa a scăpat influenței papale. Încercarea clerului grec de a obține un patriarh propriu, grec, s-a lovit de un refuz categoric din partea Bisericii apusene, ceea ce a determinat, la puțini ani după instalarea dominatoare a latinilor la Constantinopol, crearea unei patriarhii bizantine în exil, la Niceea, în 1208.

Patriarhul latin de Constantinopol era el însuși strict subordonat primatului roman, în virtutea doctrinei „deplinătății puterii" („plenitudo potestatis") papale, în raport cu care puterea celorlalți ierarhi ecleziastici nu avea decît caracter de „asociere" și de delegație.

Atenție deosebită a consacrat Inocențiu III și problemei clerului bizantin în imperiul recent cucerit și raporturilor dintre acesta și clerul latin. Episcopilor greci li s-a cerut să înfăptuiască actul de recunoaștere a primatului Romei și deci a supremației romane. Clerul grec care nu recunoștea supremația Romei urma să fie expulzat. Pretutindeni ierarhia greacă a fost subordonată celei latine. În fruntea tuturor arhiepiscopiilor și a celor mai multe episcopii au fost instalați ierarhi latini. Episcopi greci nu erau admiși decît în diocezele compact grecești. În diocezele unde coexistau latini și greci episcopul urma să fie latin, populației grecești acordîndu-i-se cel mult dreptul la un vicar episcopal; cum, canonic, în chip tradițional, era interzisă o ierarhie paralelă în aceeași dioceză, interdicție consacrată de Conciliul Lateran IV, posibilitatea coexistenței unui episcop latin și a unuia grec în aceleași centre era exclusă. Puținii episcopi greci care au acceptat să funcționeze în aceste condiții sub autoritatea latină erau îndatorați să facă periodic vizite la Roma „ad limina aposlolorum".

Cum refuzul clerului grec de a accepta noul statut pe care i-l rezerva dominația latină a devenit tot mai evident, tendința Romei a fost de a substitui progresiv ierarhia greacă, inclusiv, în măsura posibilului, preoții, prin clerici apuseni. Cererea împăratului Balduin I de a se trimite din Apus „spre părțile constantinopolitane" călugări și clerici de mir apuseni pentru a consolida în aceste regiuni marele cîștig spiritual dobîndit o dată cu instaurarea Imperiului latin a fost salutată și sprijinită de papă. Realizarea acestui deziderat urma să accelereze procesul de latinizare a vieții spirituale în teritoriile supuse dominației cruciaților. Ordinul de instalare a clericilor latini în bisericile părăsite de greci nu era decît o altă față a aceleiași politici; formula deschidea larg poarta abuzurilor, expulzării forțate a ierarhilor greci, care urmau să fie înlocuiți cu ierarhi latini.
Șerban Papacostea, Românii în secolul al XIII-lea. Între Cruciată și Imperiul Mongol, Editura Enciclopedică, 1993, p. 51-52
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Cuvantul parintelui Constantin Necula catre penticostali (Beius, Duminica Ortodoxiei laurastifter Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni 183 21.12.2015 10:47:35
Discriminarea - o boala a societatii in care traim - razvan_andrei Generalitati 23 27.02.2012 12:47:06
Biserica si discriminarea femeii Golbi_ Despre Biserica Ortodoxa in general 460 08.12.2011 18:19:07
Prigonirea monahilor din Sf. Munte de catre Patriarhia de Constantinopol razvan.mn Resurse ortodoxe on-line 21 11.04.2010 21:32:32