Mă bântuie gândul

[Seraphim7]

Nici nu știu cum să mai formulez.E tot aceeiasi problemă,dar sub alte aspecte aș vrea să o prezint.Bineînțeles,poate e de natură psihologică,dar chestiunea e mai adâncă.Pornește de la gânduri,continuă in vise,in viața de zi cu zi.Nu știu dacă o pot pune la tipologia chemare.Nu stiu dacă e vocea subconștientului,sau doar refulari din trecut.Nu pot să ma plâng de aspecte de natură relațională,fiindcă am o iubită,tocmai voi incepe sa lucrez intr-un domeniu care mă satisface cat de cat.Toate par ca merg bine,fiindcă in trecut au mers chiar prost,chiar si familia e fericită,ma felicită că mi-am adusa iubita acasă să o cunoasca,că voi avea un loc de muncă mai mult decât decent etc.Dar eu...știu ca nu sunt fericit,că,nu asta trebuie sa fiu,sa fac.Aud chemarea,dar eu stiu ca nu mai cred,uneori mi-e frică si poate atunci mai strig acel Dumnezeu pe care il stiam acum vreo 5,6 ani.Imi vine sa plec,asa cum am mai plecat,dar atunci nu eram pregatit,si mereu m-am întors.Mereu visele sunt foarte tulburătoare,amagiri sau nu,uneori nu stiu,dacă e bine sau nu sa îți asculți propriile stafii.Dar oare chiar ar trebui sa las totul,acum când viața lumească pare sa imi devină,una cel puțin normală sa zic așa?Aș vrea sa ttatez cat mai rațional lucrurile astea,așa am incercat sa o fac,dar sunt aspecte care depășesc rationalul si implicit pe mine însumi.

[suslik]

În prealabil postat de Seraphim7

Nici nu știu cum să mai formulez.E tot aceeiasi problemă,dar sub alte aspecte aș vrea să o prezint.Bineînțeles,poate e de natură psihologică,dar chestiunea e mai adâncă.Pornește de la gânduri,continuă in vise,in viața de zi cu zi.Nu știu dacă o pot pune la tipologia chemare.Nu stiu dacă e vocea subconștientului,sau doar refulari din trecut.Nu pot să ma plâng de aspecte de natură relațională,fiindcă am o iubită,tocmai voi incepe sa lucrez intr-un domeniu care mă satisface cat de cat.Toate par ca merg bine,fiindcă in trecut au mers chiar prost,chiar si familia e fericită,ma felicită că mi-am adusa iubita acasă să o cunoasca,că voi avea un loc de muncă mai mult decât decent etc.Dar eu...știu ca nu sunt fericit,că,nu asta trebuie sa fiu,sa fac.Aud chemarea,dar eu stiu ca nu mai cred,uneori mi-e frică si poate atunci mai strig acel Dumnezeu pe care il stiam acum vreo 5,6 ani.Imi vine sa plec,asa cum am mai plecat,dar atunci nu eram pregatit,si mereu m-am întors.Mereu visele sunt foarte tulburătoare,amagiri sau nu,uneori nu stiu,dacă e bine sau nu sa îți asculți propriile stafii.Dar oare chiar ar trebui sa las totul,acum când viața lumească pare sa imi devină,una cel puțin normală sa zic așa?Aș vrea sa ttatez cat mai rațional lucrurile astea,așa am incercat sa o fac,dar sunt aspecte care depășesc rationalul si implicit pe mine însumi.

Puteti fi mai explicit privind natura acelor chemari sau vise sau stari?

[suslik]

Daca va referiti la calugarie, sau la altceva de genul, ar fi pacat sa va indepartati si dezamagiti pe cei dragi pentru partea mistica, sau similo-mistica, a imaginatiei, si pentru cai depasite. Omul poate cultiva si dezvolta o relatie personala cu Dumnezeu si ca mirean, nu doar ca monah sau altceva de genul.

[gpalama]

Daca ai indoieli roaga-te un timp sa-ti arate Dumnezeu calea corecta pe care sa mergi.

Nu mai sta in stari suspendate in care nu stii pe unde sa o iei.

Dumnezeu nu este al tulburarii si al indoielii, fii sigur ca daca ceri sa fii luminat pe cale buna o sa vezi in fata ta calea corecta.


Relatia omului cu Dumnezeu este una foarte clara. Dumnezeu este Tatal si omul este fiul care primeste cu usurinta de la Tata ce are nevoie si ce i se pare ca este bine.
Insa daca stai si te uiti si zici "Tata, eu ma gandesc asa... si ma mai ganedsc si altfel... si ma mai gandesc si in alte 5 moduri" in loc sa spui "Tata, limpezeste-mi gandurile pe cale buna" atunci nu ajungi nicaieri.

Sunt situatii in viata in care ai 5 drumuri deschise.
Toate par frumoase, unul este mai frumos decat toate. Insa nu este cel corect, cel bun. De asta trebuie sa ne rugam, ca la intersectiile vietii sa mergem pe drumul corect si nu pe fundaturile gresite.

Rugati-va neincetat. Nu este zis lucrul asta degeaba.


Ma pune ceva sa-ti zic, daca te bantuie gandul bantuieste-l si tu pe el, numai el sa te chinuiasca?

[AlinB]

Ca o norma de conduita: nu mai dati oamenilor sfaturi inainte sa fiti cat de cat siguri ca ati inteles ce vor de fapt.

Eu unul de exemplu as putea spune ca cel mult as putea ghici, prin prisma postarilor mai vechi, dar tot e mai bine sa intrebi.

[Seraphim7]

Iar o sa pornesc cu un nu știu.Chiar nu știu,uneori ma puteam deschide mai bine,acum nu prea mai pot.Sunt încuiat chiar si pentru mine însumi.Fac lucrurile doar ca sa pare bine făcute,așa pe dinafara,dar eu sunt inafara lor,undeva departe ,pierdut in mereu aceeiasi căutare.Oamenilor nu prea mai pot să le vorbesc,fiindcă am incercat să fac asta de mai multe ori si .....cam nimic.Mulți veți zice,vorbește-i lui Dumnezeu,Sfinți,Maica Domnului ,acatiste etc.Nu pot,fiindcă asta e problema,nu știu cum sa abordez problema,rațional nu il găsesc,mistic,spiritual,religios e împărțit de fiecare cu idelogia lui.Dumnezeu nu poate fi cautat si gasit decat subiectiv,prezentările voite obiective au devenit doctrine si dogme și implicit un eșec.Mda,totuși labirintul e cu un scop....

[ioan67]

În prealabil postat de Seraphim7

Iar o sa pornesc cu un nu ştiu.Chiar nu ştiu,uneori ma puteam deschide mai bine,acum nu prea mai pot.Sunt încuiat chiar si pentru mine însumi.Fac lucrurile doar ca sa pare bine făcute,aşa pe dinafara,dar eu sunt inafara lor,undeva departe ,pierdut in mereu aceeiasi căutare.Oamenilor nu prea mai pot să le vorbesc,fiindcă am incercat să fac asta de mai multe ori si .....cam nimic.Mulţi veţi zice,vorbeşte-i lui Dumnezeu,Sfinţi,Maica Domnului ,acatiste etc.Nu pot,fiindcă asta e problema,nu ştiu cum sa abordez problema,raţional nu il găsesc,mistic,spiritual,religios e împărţit de fiecare cu idelogia lui.Dumnezeu nu poate fi cautat si gasit decat subiectiv,prezentările voite obiective au devenit doctrine si dogme şi implicit un eşec.Mda,totuşi labirintul e cu un scop....

Închiderea, încuierea sunt defense/apărări/retrageri cu scop de protecţie. Pentru a câştiga timp, pentru a lăsa portiţa vreunei şanse, pentru a mai tămădui rănile.
Totuşi, această "soluţie" nu e bună pe termen lung, deşi pe termen scurt e resimţită ca o necesitate salvatoare.
Dacă oamenii "obişnuiţi" nu vă mai aduc alinare/satisfacţie/mulţumire, atunci încercaţi cu un om mai "neobişnuit".
Astfel de lucruri, cum scrieţi, să ştiţi că sunt foarte frecvente la mulţi oameni. Vreau să înţelegeţi că sunt în jurul dvs. oameni la care, dacă apelaţi, vă pot ajuta să reînnodaţi firul ascuns, cândva. La Cluj aveţi câţiva psihologi foarte buni. Folosiţi-vă de ei! Sunt acolo tocmai ca să mergeţi şi să le spuneţi ce aveţi pe suflet. Veţi putea dialoga în voie şi veţi simţi că sunteţi înţeles. Oamenii aceia chiar ştiu să vă ajute să simţii asta şi să descoperiţi, în relaţia directă, reusurse şi satisfacţii noi. Eventual poate au dânşii un grup la care să vă alăturaţi, să vedeţi cum pun problema şi alţi oameni care au probleme asemănătoare cu dvs. Vă puteţi sprijini reciproc şi veţi trăi bucuria comuniunii şi a rezolvării problemelor presante, sufocante.

În ce priveşte Biserica şi Dumnezeu, sunt şi eu de acord, dacă îngăduiţi alăturarea: căutarea, întâlnirea şi trăirea lui Dumnezeu sunt aventuri personale, resimţite de fiecare în felul lui.
Totuşi, ritualurile fixate, ideologiile de care ziceaţi, obiectivarea şi toate celelalte nu ar trebui să vă fie piedici, ci resurse. Luaţi ce vă e folositor din jur şi mergeţi mai departe!
Lăsaţi zgomotul celor care îşi închipuie că l-au confiscat pe Dumnezeu. E treaba lor ce cred, atât îi duce mintea şi inima.
Dvs. mergeţi în biserică, în comunitatea euharistică şi faceţi ce puteţi face în linia tuturor trăitorilor care au format Tradiţia. Aveţi doar de câştigat! Sentimentul că aţi făcut un lucru înţelept şi frumos, mai întâi...:)

[Seraphim7]

În prealabil postat de ioan67

Închiderea, încuierea sunt defense/apărări/retrageri cu scop de protecţie. Pentru a câştiga timp, pentru a lăsa portiţa vreunei şanse, pentru a mai tămădui rănile.
Totuşi, această "soluţie" nu e bună pe termen lung, deşi pe termen scurt e resimţită ca o necesitate salvatoare.
Dacă oamenii "obişnuiţi" nu vă mai aduc alinare/satisfacţie/mulţumire, atunci încercaţi cu un om mai "neobişnuit".
Astfel de lucruri, cum scrieţi, să ştiţi că sunt foarte frecvente la mulţi oameni. Vreau să înţelegeţi că sunt în jurul dvs. oameni la care, dacă apelaţi, vă pot ajuta să reînnodaţi firul ascuns, cândva. La Cluj aveţi câţiva psihologi foarte buni. Folosiţi-vă de ei! Sunt acolo tocmai ca să mergeţi şi să le spuneţi ce aveţi pe suflet. Veţi putea dialoga în voie şi veţi simţi că sunteţi înţeles. Oamenii aceia chiar ştiu să vă ajute să simţii asta şi să descoperiţi, în relaţia directă, reusurse şi satisfacţii noi. Eventual poate au dânşii un grup la care să vă alăturaţi, să vedeţi cum pun problema şi alţi oameni care au probleme asemănătoare cu dvs. Vă puteţi sprijini reciproc şi veţi trăi bucuria comuniunii şi a rezolvării problemelor presante, sufocante.

În ce priveşte Biserica şi Dumnezeu, sunt şi eu de acord, dacă îngăduiţi alăturarea: căutarea, întâlnirea şi trăirea lui Dumnezeu sunt aventuri personale, resimţite de fiecare în felul lui.
Totuşi, ritualurile fixate, ideologiile de care ziceaţi, obiectivarea şi toate celelalte nu ar trebui să vă fie piedici, ci resurse. Luaţi ce vă e folositor din jur şi mergeţi mai departe!
Lăsaţi zgomotul celor care îşi închipuie că l-au confiscat pe Dumnezeu. E treaba lor ce cred, atât îi duce mintea şi inima.
Dvs. mergeţi în biserică, în comunitatea euharistică şi faceţi ce puteţi face în linia tuturor trăitorilor care au format Tradiţia. Aveţi doar de câştigat! Sentimentul că aţi făcut un lucru înţelept şi frumos, mai întâi...:)

Sigur,probabil doar constientizand și acceptând că am o problema ,voi putea să și rezolv.Dar,bineînțeles,am discutat și cu psihologi,chiar si psihiatrii,însă de multe ori nu puteam să dau totul afară,să vars tot ce am pe suflet,asta s-a intamplat și cu preoți de multe ori.Probabil când găseam persoane competente nu eram eu destul de diferite deschis,probabil din neincredere sau frică,iar când aveam strafulgerari de explozie,rămâneam cu replici gen,du-te la duhovnicul tău,sau tăcerea profesională a psihologilor.Și sunt mulți oameni care caută ceva,sau se simt singuri,sau nu au liniște,dar nu ședințele de psihologie sau spovedaniile sunt solutia,acestea sunt doar un calmant de moment.Iar pe cei din familie sau prieteni ,iubite etc,normal ca,ne purtăm ipocrit cu ei,ii mintim,zambim fals etc.Toți ne prefacem,fiindca asta e problema,nu mulți au curajul sa recunoască mizeria in care traiesc,sau mai degraba nu mai reusesc sa vadă asta,le-au amorțit simțurile.Dar asta e,nu ne putem tot plange,si eu optez pentru alegeri alternative de refugiu.Doar așa când mai intru in contact cu persoane din sfera psiho-spirituală mai discut una alta,însă niciodată nu merită să te deschizi oricui,ci doar celui care simți ca poate să se conteze la sufletul.Eu aleg mai degrabă un parteneriat in care ambii sa aibe beneficii,fiindcă toti avem de oferit,nu doar de primit.

[ioan67]

În prealabil postat de Seraphim7

... am discutat şi cu psihologi,chiar si psihiatrii,însă de multe ori nu puteam să dau totul afară,să vars tot ce am pe suflet,asta s-a intamplat şi cu preoţi de multe ori.Probabil când găseam persoane competente nu eram eu destul de diferite deschis,probabil din neincredere sau frică,iar când aveam strafulgerari de explozie,rămâneam cu replici gen,du-te la duhovnicul tău,sau tăcerea profesională a psihologilor.Şi sunt mulţi oameni care caută ceva,sau se simt singuri,sau nu au linişte,dar nu şedinţele de psihologie sau spovedaniile sunt solutia,acestea sunt doar un calmant de moment...

Uite ce cred eu:
1) Nu e obligatoriu să dai totul afară. Nu există acest "trebuie". Asta e o prejudecată. Mai degrabă, uneori, şmecheria e tocmai să conţii! Nu să verşi...
2) Tăcerea profesională e alt mit. Psihologul bun vorbeşte când e de vorbit şi tace când e de tăcut. Asta se construieşte în cadrul intimităţii terapeutice.
3) Şedinţele şi spovedania sunt o parte a soluţiei. Indispensabilă. Restul vine uşurel, cu timpul, cu firescul vieţii. Să nu grăbim pe Dumnezeu! Să nu ne grăbim nici pe noi.
4) Dacă îmi permiţi o sugestie, cu riscul asumat că aş putea să mă înşel, cred că ţi-ar folosi un terapeut A.T. Aveţi prin Cluj vreun analist tranzacţional? Mi se pare că da, nu ştiu sigur...
Tipul de trăiri şi dileme pe care le relatezi de-o vreme fac parte, aşa cum sună ele în ce ai scris până acum, dintr-o chestie clasică: "frecuşul" dintre script şi contrascript.
Caută un A.T. şi zi-i că ţi-a zis unul despre treaba asta şi vezi ce urmează...:) Te-aş ruga să îmi dai de veste, dacă faci ce ţi-am propus, după 2-3 luni. Spor! O să ai surprize mari..:)) Şi foarte frumoase! Şi te vei întoarce în Biserică eliberat de porcăriile pe care ţi le-au pus nepricepuţii şi şmecheraşii în cârcă. Şi vei fi fericit de regăsirea lui Acasă, şi vei plânge mult. Eliberat... Trăind din plin Firescul Ortodoxiei, nu maimuţărelile unora.
Crede-mă şi pune-te pe treabă, că e mai simplu decât pare acum. O vreme vei fi furios pe tine că ai pierdut atâta timp, însă o să-ţi treacă. Beneficiile sunt o alinare irezistibilă!
(De ce spun asta? Dacă nu mă înşală flerul, cred că joci într-un fel de film paralel... Nu e al tău, deşi din păcate joci bine rolul.)

[AlinB]

În prealabil postat de Seraphim7

Sigur,probabil doar constientizand și acceptând că am o problema ,voi putea să și rezolv.Dar,bineînțeles,am discutat și cu psihologi,chiar si psihiatrii,însă de multe ori nu puteam să dau totul afară,să vars tot ce am pe suflet,asta s-a intamplat și cu preoți de multe ori.Probabil când găseam persoane competente nu eram eu destul de diferite deschis,probabil din neincredere sau frică,iar când aveam strafulgerari de explozie,rămâneam cu replici gen,du-te la duhovnicul tău,sau tăcerea profesională a psihologilor.Și sunt mulți oameni care caută ceva,sau se simt singuri,sau nu au liniște,dar nu ședințele de psihologie sau spovedaniile sunt solutia,acestea sunt doar un calmant de moment.Iar pe cei din familie sau prieteni ,iubite etc,normal ca,ne purtăm ipocrit cu ei,ii mintim,zambim fals etc.Toți ne prefacem,fiindca asta e problema,nu mulți au curajul sa recunoască mizeria in care traiesc,sau mai degraba nu mai reusesc sa vadă asta,le-au amorțit simțurile.Dar asta e,nu ne putem tot plange,si eu optez pentru alegeri alternative de refugiu.Doar așa când mai intru in contact cu persoane din sfera psiho-spirituală mai discut una alta,însă niciodată nu merită să te deschizi oricui,ci doar celui care simți ca poate să se conteze la sufletul.Eu aleg mai degrabă un parteneriat in care ambii sa aibe beneficii,fiindcă toti avem de oferit,nu doar de primit.

E un drum lung si plin de ispite de care, cum spunea un parinte, doar smerenia te fereste.
Multumeste-te cu ce primesti, cat primesti si cand primesti si nu renunta niciodata sa ceri mai mult.
Daca vezi ca ceri prea mult de la cine nu poate sa dea, insista, mai cauta.