O pilda vie a zilelelor noastre:batranelul cersetor in Bulgaria

[heaven]

http://www.rtv.net/fascinanta-povest...oto_81328.html





"Un bătrân de aproape 100 de ani din Bulgaria merge în fiecare zi zeci de kilometri pe jos, încălţat în opinci, arătând ca un cerşetor. Cu toate acestea, el este considerat aproape un sfânt viu, datorită faptelor pe care le face. Chiar dacă are o pensie infimă, el îşi donează toţi banii pe care îi are pentru a-i ajuta pe cei din jurul lui."

[Heaven]

Foarte frumos,o pilda demna de urmat,asa ar trebui sa facem toti la cat de pacatosi suntem ca sa meritam cat de cat Mila lui Dumnezeu!Avem multe de invatat de la acest batran,care a ales smerenia si iubirea,desi cu banii pe care i-a donat putea sa traiasca linistit si "bine".Insa poate ce pentru majoritatea inseamna "bine",pentru cei ce-L iubesc cu adevarat pe Hristos acel "bine" reprezinta griji nefolositoare.Slava Domnului ca ne intareste cu astfel de oameni sa ne aducem aminte de ceasul mortii,de Judecata,de Gheena,de viermele neadormit,de primejdia de a pierde Imparatia Cerurilor din cauza faradelegilor noastre si de tot ce a facut Domnul nostru Iisus Hristos pentru noi,care S-a facut sarac pentru a noastra rascumparare si a lasat preaminunatele si negrait de frumoasele laude ale ingerilor ca sa indure batjocoririle oamenilor.Si sa nu uitam ca trebuie sa rascumparam fiecare clipa pentru care suntem pe pamant,sa lucram la paza mintii sa nu cumva sa ne rataceasca gandurile!Dreptul Iov jertfea in fiecare seara cate un bou pentru ca fiii si fiicele lui sa nu cada in pacat cu gandul,in lumea de astazi nici nu se mai gandeste lumea la pacatele cu gandul.Sa nu uitam sa citim mereu cat mai multe si sa fim gata in orice moment sa infruntam ispitele si sa avem gandul numai la Domnul,rugaciunea ne tine!Fie ca Domnul si Maica Sa sa ne lumineze sa facem in toate numai voia Lui cea Sfanta!

[konijiro]

Insa poate ce pentru majoritatea inseamna "bine",pentru cei ce-L iubesc cu adevarat pe Hristos acel "bine" reprezinta griji nefolositoare.

Corect. Asteptam si ca inaltii ierarhi BOR sa renunte la palariile si lanturile de aur, si la limuzine. Se pare ca moshuletzul asta a inteles ce si cum, ei nu.

Ma rog, au inteles si ei, dar din moment ce comportamentul lor nu e sanctionat de nimeni, de ce le-ar pasa?

[AlinB]

Da, noroc cu ASUR, salvatorii ortodoxiei si a "liberei" cugetari.

[konijiro]

Da, noroc cu ASUR, salvatorii ortodoxiei si a "liberei" cugetari.

I-ai auzit pe ASUR sa se prezinte drept conectati la unica, adevarata sursa de moralitate?

Problema e diferenta intre ce PREDICA si ce FAC de fapt, nimic altceva.

[Ekaterina]

Povestea batranelului cersetor din Bulgaria este cu adevarat impresionanta. In ziarul Lumina am aflat de un alt cersetor, un sfant fara sinaxar, ce cersea bani de o lumanarica, iar apoi ii folosea in cel mai nobil scop.

"Este vorba despre o viaţă ştiută doar de Dumnezeu, iar de noi - din puţinele şi insuficientele descrieri existente. Nu ştim când s-a născut. Ştim, însă, că cerşea „bani de o lumânărică“. Iar lumea i-a zis Lumânărică, deşi el se nume Ioan Proculeasă. Mulţimea faptelor de milostenie nu o cunoaşte nimeni. Căci Lumânărică a fost un fel de haiduc al cerşetorilor. El primea de la cei bogaţi şi împărţea tuturor, de multe ori şi celor mai înstăriţi decât el.

Toţi scriitorii vremii, de la Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri şi Nicolae Iorga, îl amintesc. Toţi au fost uimiţi de sfinţenia vieţii acestui om. În anul 1843, Costache Negruzzi scria: „Vă aduceţi aminte de un sărac pe care îl întâlneaţi, pe uliţi, prin pieţe, pe la biserici, cerşitorind mila creştinilor, împărţind bogdaproste în dreapta şi în stânga?

Dacă îl întrebai de unde este, răspundea: nu ştiu, ştiu că mama când m-a luat mi-a zis: Niţă, dragul meu, să cumperi lumânărele şi să le împarţi pe la biserici. Atâta ştiu, atâta fac. Desculţ, cu capul gol, încins cu o funie şi cu traista în şold, colinda toate bisericile, împărţind lumânări şi cerşătorind, nu pentru dânsul, lui nu-i trebuia nimică, ci pentru alţii.

La un schit sărac lipseşte clopotul: Lumânărică îl ia din târg. Se pune cu dânsul în mijlocul unei pieţe şi îl trage, până ce se plăteşte clopotul. Curând, arama va răsuna în aer, chemând pe credincioşi la rugăciune şi va spune în graiul său cel misterios fapta săracului cerşetor. O biserică nu are veşminte, Lumânărică îi aduce stofe bogate, iar el doar o haină trenţăroasă, ce abia îi acoperă goliciunea trupului, căci în zadar vioeşti să îl îmbraci.

Dă-i o haină, o cămeşă, peste un ceas nu o mai are, a dat-o altuia, pe care îl socoteşte mai nevoiaş decât dânsul. Vedeţi această văduvă. Înconjurată de şapte copii ce plâng de foame, îmbrâncită de la uşa bogatului? Lumânărică o vede, o mângâie şi a doua zi îi aduce o vacă cu lapte, aducând iarăşi bucurie în smeritul bordei. A zidit chiar şi biserici“.

Sunt cuvinte ale unui om al vremii, nu basme. Mărturii despre un cerşetor pentru Hristos. Un om care a iubit sărăcia, dar care a fost mult mai bogat decât boierii Iaşului. Dacă adunăm sumele cheltuite pe lumânări, veşminte, clopote, icoane şi catapetesme, vom realiza că prin mâna lui Lumânărică au trecut cei mai mulţi bani ai Iaşului. Doar au trecut, căci el a murit sărac lipit.

Înmormântare cu fast, la Biserica Talpalari

Nu ne este cunoscută data naşterii, dar cunoaştem ziua în care Lumânărică a plecat să cerşescă mila Împăratului Hristos. Părintele săracilor a murit la fel de sărac, precum Lazăr din pilda Mântuitorului. A murit la poarta unei familii boiereşti, îngheţat în luna decembrie a anului 1843. Doamna Marghioala (Maria) Miclescu, din naştere Beldiman, a fost aceea care l-a înmormântat pe Lumânărică.

„Întru o zi, trecând pe lângă o biserică, am văzut norod strâns şi am auzit cântând rugăciunile morţilor. În mijlocul bisericei sta un mort învălit cu giulgiu. Biserica era iluminată şi împodobită ca pentru un mort bogat şi un arhiereu încungiurat de un numeros cler slujea prohodul. Nu se vedea nici o rudă, nici un prietin vărsând lacrimi minciunoase; numai o văduvă în haine negre sta la picioarele secriului; iar pe faţa tuturor săracilor ce alcătuiau cortegiul repausatului se videa întipărită o întristare mută, o jale dureroasă.

În momentul acesta, arhiereul, apropiindu-se, dezvăli pre mort şi, însemnând pe faţa lui semnul crucei, zise cuvintele aceste: «Doamne! odihneşte sufletul robului tău Ioan în loc de pace, în loc cu verdeaţă, unde nu este întristare nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit»“, descrie Negruzzi funebrul eveniment.

Lumânărică a fost înmormântat în curtea Bisericii Talpalari. Multă vreme, la mormântul său a fost loc de pelerinaj, căci amărâţii Iaşului nu l-au uitat. Atunci când au avut loc lucrări de reparaţii şi sistematizarea spaţiului bisericii, osemintele lui au fost mutate în gropniţă, alături de cele ale boierilor din familia Beldiman.

Astfel, peste veacuri, Ioan Lumânărică ne-a demonstrat că nu contează ce funcţii şi ce ranguri ai în viaţă. El a fost sărman şi se odihneşte în acelaşi loc cu boierii Bediman. Contează, însă, lumina care o lăsăm în urmă. Iar Lumânărică, un sfânt fără sinaxar, a fost un Om ce a lăsat în urmă o mare de lumânări aprinse."

[adam000]

Frumoasa povestire, Ecaterina, multumiri!

[Ekaterina]

Multumirile se cuvin celor ce ne-au facut cunoscuta aceasta pilda de viata :-) Asemenea sfinti nestiuti sunt convinsa ca exista si in zilele noastre. Am mai citit ceva asemanator si in revista Familia Ortodoxa.