Parasirea cuibului parintesc

[Noesisaa]

Deci copiii intr-o familie sunt paraziti, Raul...
Cel mai bine ar fi sa nu ne mai intemeiem familii, adica de ce sa crestem si sa ne chinuim cu paraziti...Mai bine sa muncim si sa cheltuim banii cu noi insine...eh, parazitii astia de copii. Auzi, sa stea 14 ani pe spinarea parintilor! Sau chiar 20! Sau sa mai accepte ajutor si dupa 20 de ani! Cata neobrazare!

Raul: a creste copii nu este o forma de a creste paraziti, ci este rolul principal al unei familii, felul in care ea se mantuieste. Asta este datoria parintilor: sa isi creasca copiii. Nu este o corvoada, nici o povara, nici o chestie care este peste putearea pamenilor, ci asa este de cand e lumea si este vointa lui Dumnezeu. Este si o jertfa care trebuie acceptata cu dragoste. Da, familia se intemeiaza pe dragoste, si copii se cresc cu dragoste.

[timeea89]

În prealabil postat de Raoul

Copiii care au fost crescuti in "puf" si au totul pe tava de la parinti e lesne de inteles ca vor suferi,le va fi grea acomodarea. Dar in rest nu vad nimic tragic in asta,este ceva normal,firesc. Unii tineri abia asteapta sa plece de la parinti,sa aiba casa lor,familia lor,independenta etc. iar altii vad in asta o "durere". De ce? Oare voi,tinerii care ganditi asa,nu v-ati saturat sa fiti o povara pentru ai vostri? Nu v-ati saturat sa munceasca altii pentru voi? Nu v-ati saturat sa va poarte altii de grija? Eu unul m-as simti prost si mi-ar fi rusine fata de ei sa ezit in a o lua pe drumul meu. S-au chinuit destul cu mine 21 de ani,si de acum inainte sa raman tot un parazit pentru familia mea? Nu mi se pare normal.

Deci curaj

De fapt, la noi e invers problema, parintii care vor sa ramai la ei, sau cat mai aproape. Ma uit la mama verisoarei mele care abia asteapta sa se termine facultatea fetei sa nu-i mai poarte de grija "pe acolo". Si sunt si alti parinti care nu vor sa-si lase copii sa fie prea departe, in special cei pentru care nu a existat in viata decat un rol, acela de parinte. Pe mine ma face bunica si fratele (si mai nou si mama) sa culpabilizez pe acest motiv.

[timeea89]

În prealabil postat de Noesisaa

Deci copiii intr-o familie sunt paraziti, Raul...
Cel mai bine ar fi sa nu ne mai intemeiem familii, adica de ce sa crestem si sa ne chinuim cu paraziti...Mai bine sa muncim si sa cheltuim banii cu noi insine...eh, parazitii astia de copii. Auzi, sa stea 14 ani pe spinarea parintilor! Sau chiar 20! Sau sa mai accepte ajutor si dupa 20 de ani! Cata neobrazare!

Raul: a creste copii nu este o forma de a creste paraziti, ci este rolul principal al unei familii, felul in care ea se mantuieste. Asta este datoria parintilor: sa isi creasca copiii. Nu este o corvoada, nici o povara, nici o chestie care este peste putearea pamenilor, ci asa este de cand e lumea si este vointa lui Dumnezeu. Este si o jertfa care trebuie acceptata cu dragoste. Da, familia se intemeiaza pe dragoste, si copii se cresc cu dragoste.

Dragilor, nu va certati. Sunt sigura ca nu a vrut sa zica despre copii ca ar fi paraziti, ci ca de la o anumita varsta, mai inaintata, atunci cand ar trebui sa aiba propria familie si proprii copii, poate fi o povara pentru parinti sa continuie sa plateasca totul pt ei, sa le faca mancare ca atunci cand erau mici, etc. Sunt cazuri si mai grave, in care "copiii" iau pensia parintilor sau bunicilor sau le fac nu stiu ce necazuri.

[AndreiM]

Eu cred ca nu e bine sa judecam.
Eu unul abia am asteptat sa plec, dar relatia cu parintii mei nu a fost niciodata prea buna. Cred ca depinde de fiecare si variaza de la persoana la persoana cand plecam, dar sunt de acord cu faptul ca odata si odata trebuie sa o facem.

[Raoul]

În prealabil postat de timeea89

Dragilor, nu va certati. Sunt sigura ca nu a vrut sa zica despre copii ca ar fi paraziti, ci ca de la o anumita varsta, mai inaintata, atunci cand ar trebui sa aiba propria familie si proprii copii, poate fi o povara pentru parinti sa continuie sa plateasca totul pt ei, sa le faca mancare ca atunci cand erau mici, etc. Sunt cazuri si mai grave, in care "copiii" iau pensia parintilor sau bunicilor sau le fac nu stiu ce necazuri.

Ai inteles ideea Se pare ca @Noesisaa a luat prea ad-literam tot ce am scris (eu am un stil mai aparte,sunt mai categoric,zic lucrurile mai pe fata cu riscul de a folosi o exprimare mai "violenta"). Da,stiu ca e datoria parintilor sa-si creasca copiii,e normal si firesc,si deasemenea stiu ca o fac cu drag. Insa trebuie sa constientizam ca nu putem sta la infinit pe spinarea lor. Ar fi nedrept,ar fi necinstit,ar fi urat din partea noastra si lipsa de omenie! E ca si cum as veni eu la unul/una dintre voi acasa si m-ati gazdui (din mila). Nu e logic ca dupa o zi,doua,trei sa plec?? Poate chiar o faceti cu drag si m-ati tine chiar si un an sau doi,fara sa cartiti,fiind constienti/constiente ca imi faceti un bine,o milostenie etc. Dar CONSTIINTA mea nu trebuie sa se trezeasca?? Nu trebuie sa-mi spun: ajunge!? Adica stiti cum e,trebuie sa-mi fie mie rusine nu sa astept sa mi se bata obrazul. Sper ca ati inteles ideea.
Deci e normal ca un copil pana la o varsta sa stea cu parintii (e si datoria lor sa-l creasca),dar in momentul in care copilul a crescut,e bine,e sanatos,e BUN DE MUNCA,la ce sa-si mai paraziteze parintii? Oare nu vor avea si ei altele pe cap odata cu batranetea? Plus ca in cativa ani va fi DATORIA noastra sa avem grija de ei! Si cum o vom face daca toata viata am fost nist lepre?? Scuzati-mi inca o data acest derapaj verbal insa nu stiu cum sa ma mai fac inteles,ca orice as spune primesc numai raspunsuri "filozofice" si critici. Incercati sa intelegeti ideea!!!

Doamne-ajuta!

[timeea89]

În prealabil postat de AndreiM

Eu cred ca nu e bine sa judecam.
Eu unul abia am asteptat sa plec, dar relatia cu parintii mei nu a fost niciodata prea buna. Cred ca depinde de fiecare si variaza de la persoana la persoana cand plecam, dar sunt de acord cu faptul ca odata si odata trebuie sa o facem.

Si ti-au reprosat ceva cand ai plecat? Acum depinde si cat de departe ai plecat. De exemplu eu nu as putea sa merg sa-i vad pe fiecare saptamana si poate nici pe fiecare luna (desi vorbim cam in fiecare seara)...Si ma simt vinovata...Dar ii vizitez cand pot si raman ceva timp, apoi, cand trebuie sa plec, jale mare pe mama si bunica.

[Raoul]

Lasa ca si bunica mea e la fel,mereu cand o vizitam si ne vine randul sa plecam... jale mare. Asa sunt ei,ce sa le faci. Pana la urma e ceva firesc sa pleci de la "cuibul" parintesc. Tu la ce distanta esti de ai tai? Ai plecat sau inca nu dar te pregatesti sa o faci?

[calator prin ploaie]

În prealabil postat de Raoul

Pai nu toti,dar in majoritatea cazurilor copii sunt o povara,parintii se chinuie cu noi de la nastere pana la maturitate. Si stai linistit ca cel putin pana la 14-16 ani nu munceste niciun copil,deci tot e un deceniu jumatate de parazitism in sanul familiei (parintilor). Ma rog,e doar o varianta,nu o luati ca pe ceva strict in toate cazurile.

Copii o povara? WOOOW...poi dragule....eu pentru mama mea niciodata n-am fost o povara , nici cand am zacut nemiscata pe pat destula vreme....Niciodata un copil nu devine povara parintelui sau....Poate daca se transforma intr-o lipitoare si suge "pensia" batranilor si le ia si masina ca sa se dea cum ziceti voi "rotund"....poate atunci unii parinti mai judeca asa cum zici tu...Insa chiar si atunci.....tot ramane puiul mamei sau al tatei acel suflet....Se vede clar ca nu esti parinte si nici experienta de genu , nu ai....dar i like u !

[Raoul]

1. Am spus foarte clar ca parintii NU ne considera povara,dar trebuie sa ne consideram noi,din "obraz" si din bun simt! Am exemplificat mai sus... citeste.
2. Nici tu nu esti parinte. Deci ce relevanta are asta?

[calator prin ploaie]

În prealabil postat de Raoul

1. Am spus foarte clar ca parintii NU ne considera povara,dar trebuie sa ne consideram noi,din "obraz" si din bun simt! Am exemplificat mai sus... citeste.
2. Nici tu nu esti parinte. Deci ce relevanta are asta?

Nu Raoul...ACUM nu mai sunt parinte...dar nu inseamna ca odata n-as fi fost...Deci atentie...